Insomnia severă a revenit.

Bună ziua, am suferit de insomnie după covid 19 am urmat un tratament cu zoloft și doxepin un am jumate după care am renunțat la el deoarece dormeam bine.Dar de două luni în urma unor gânduri negative am început să dorm tot m-ai rău și după ce am tot luat pastile de somn am ajuns din nou la un medic psihiatru deoarece eram epuizat fizic și iarăși m-ai prescris zoloft de 50 mg de două ori pe zi și 1 imovan seara dar nu mă prea ajută dorm 5 ore pe noapte am început să beau și ceai de tei seara încerc să am cât m-ai multă activitate fizica pe parcursul zilei dar înainte de a începe tratamentul cu imovan mă lua somnul dar nu se menținea după 10 min. nu m-ai aveam somn acum mă adoarme doar imovanul, menționez că zoloft nu am prea luat am zis să încep cu doze progresive să nu apară efectele adverse data trecută m-am simțit rău vreo două săptămâni până am renunțat și după care l-am reluat dar fără să îmi fie rău.întrebarea mea este dacă cineva și a revenit cu insomnia după tratament psihiatric că eu nu știu ce să-ai fac, vreau să îmi schimb și locul de muncă deoarece acum lucrez pe două schimburi și vreau să lucrez doar un schimb ca să pot să încerc să mențin ora de dormit și trezire. Vă rog un sfat că mă simt tare rău, mulțumesc.
4 comentarii

Trebuie facut si tratamentul cu Zoloft in paralel cu Imovanul. Aveti rabdare minim o luna cu tratamentele si lasati-le sa isi faca efectul. Acesta se vede cam dupa 2-4 saptamani.
In loc de ceai de tei puteti lua cate o fiola de gemoderivat de tei argintiu de la plafar. E cam 20 de lei cutia cu 30 de fiole extract de tei argintiu.
Multa sanatate si numai bine.
Dati timp tratamentului sa lucreze! In psihiatrie rezultatele nu se obtin de pe o zi pe alta.
In loc de ceai de tei puteti lua cate o fiola de gemoderivat de tei argintiu de la plafar. E cam 20 de lei cutia cu 30 de fiole extract de tei argintiu.
Multa sanatate si numai bine.
Dati timp tratamentului sa lucreze! In psihiatrie rezultatele nu se obtin de pe o zi pe alta.

Mulțumesc pentru răspuns o să încerc și cu gemoderivat.

Bună ziua, plasturi pentru somn a folosit cineva, sunt eficienți sau doar reclama.

Bună ziua.Nu știu ce să m-ai fac sunt foarte obosit.

Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 5medicamentele afecteaza memoria sau au alte reactii adverse?
- 3Insomnie, tahicardie, atacuri de panica...
- 6hipertensiune cred... in ultima perioada stau cam prost cu stresul
- 11ce boala este aceasta?
- 7Mancarimi de piele si insomnii
- 2Am insomnie
- 1insomnie de luni bune
- 3Intrebare pt un medic psihiatru
- 12Ce medicamente folosiți pentru somn ?
- 4Insomnie - nu pot dormi decat 3 ore pe noapte de luni bun
- 3Insomnie, in timpul somnului sunt constient, simt orice, aud orice...
- 3Ce recomandati Rivotril sau diazepam pt somn? sau este si altceva mai bun?
- 3Insomnie brusca
- 3Problema mare in legatura cu somnul, va rog sa ma ajutati!
- 4Am nevoie de un sfat! am inceput sa nu mai dorm mai deloc seara
- 6Depresie, obsesii și insomnii
- 5Cum ati reusit sa invingeti insomnia fara chimicale?
- 4Insomnie si tresariri cand ajung sa adorm
- 5Insomnie la 21 de ani?
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: