episod psihotic acut... rog sfatul unui psihiatru

Buna ziua D-na Doctor,

pe zi ce trece vad din ce in mai multe cazuri care implica aceasta ingrozitoare boala psihica, si m-a ingrozesc.
E prima data cand scriu pe acest forum, si credeti-ma ca mi-a fost destul de greu sa cred ca si eu sunt implicata, indirect, in acesta familie nefericita, a celor care sufera din cauza bolilor psihice.Prietenul meu are 25de ani, este profesor, si acum 3 ani e zile a suferit ceea ce am vazut ca se numeste episod psihotic(adica i se parea ca cineva vrea sa il omoare pe el si pe toti din familie).A urmat o internare, apoi s-a inceput un tratament cu Rispolept (pastile).dupa un an de zile, s-a continuat cu Rispolept fiole(una de 2 saptamani).de cand a inceput tratamentul acum 3 ani, nu a mai aparut nici un episod psihotic.Din cele ce am citit pana acum, se pare ca chiar daca a trecut ceva timp, aceasta problema poate reapare oricand.Urmeaza sa ne casatorim anul acesta, si mi-e teama ca acest lucru ca nu il afecteze(ma refer la emotiile care vor urma).Doctorul sau i-a prescris reducerea tratamentului treptat.Credeti ca ar trebui sa mai continue cu acest tratament?

@ danuta 85

Atentie la antecedentele psihice din familia prietenului dv. S-ar putea ca in urma intreruperii tratamentului, la cel mai mic shoc emotional, boala prietenului sa reapara si sa fie necesara reinceperea tratamentului. De obicei dupa un singur episod psihotic acut tratamentul se administreaza timp de un an. Prietenul dv. spuneti ca l-a urmat 3 ani, deci e clar ca si inainte a mai avut ceva de care dv. probabil ca nu stiti.
Ganditi-va cu multa prudenta si la copiii care pot aparea in urma unei casatorii cu o persoana care are o tulburare psihica. Sunt nu stiu cate cazuri de persoane care povestesc pe romedic despre asta, indiferent de statistici. Ati putea face fata la un moment dat singura la un sot cu o asemenea tulburare sau la copii care sa i-o mosteneasca sub o forma sau alta ? Sau si la unul si la altii ? Va considerati o femeie suficient de puternica sa le duca pe toate ?
Eu personal nu cred ca persoanele cu tulburari psihice ar trebui sa aiba copii. Bolile acestea apar de obicei la pubertate si sunt foarte chinuitoare atat pentru ei, cat si pentru familie. Nu poti lucra, nu poti avea un venit stabil, nu poti conduce in general o masina, nu poti avea urmasi, pina si tratamentele alopate nu te mai pot lasa sa faci dragoste in mod normal... Sunt o gramada de "nu" de acest gen pe care trebuie sa ii luati in calcul inainte sa spuneti "da".
Ati putea sa renuntati de dragul lui la ideea de a avea copii ?
Stiti ce implica acest lucru ?
Ganditi-va bine si analizati cu prudenta situatia. Scria cineva pe forum ca el nu a avut o singura zi din viata lui in care sa se simta bine de dimineata pina seara, asemenea unui om normal. Aveti idee ce inseamna lucrul acesta ?

@ danuta 85

Sa stiti ca ideea cu intreruperea treptata a tratamentului inoculata in primii ani de doctori este mai mult un vis frumos. V-o spun din proprie experienta. Nu numai a mea dar si a celor asemenea mie pe care am avut ocazia sa ii cunosc si sa le urmaresc evolutia in timp.
La intreruperea tratamentului episoadele psihotice au aparut si s-au mai si agravat pe deasupra.
Deci, nu va bazati prea mult pe asta. Dureaza cateva saptamani, luni de la intrerupere pina la aparitia unui nou episod psihotic. Eu nu va sfatuiesc sa ii opriti sub nici o forma medicamentatia chiar daca va trebui sa o ia toata viata. Dar asta implica alte lucruri pe care dumneavoastra, in calitatea de viitoare sotie va trebui sa vi le asumati. Imi pare rau ca nu va pot aduce linistea de care aveati nevoie dar uneori e mai bine sa cunosti adevarul inainte de a face pasul hotaritor in viata.
Cu pace,
Clara

@ danuta 85 clara_p
Buna ziua din nou!
Am citit si sunt foarte intrigat de ceea ce a scris dra/dna pacient/doctor Clara_p. De aceea ma adresez atat dumneaei cat si pentru danuta 85.
Incep prin a-mi exprima durerea de a auzi chesti de a continua cu tratamentul pentru toata viata...NU ESTE ADEVARAT! Chestia asta este de la caz la caz! Sunt cazuri cand nu a revenit boala niciodata. Un tratament urmat ca la carte aduce si un remediu ca la carte.
Nu-mi place sa ma dau ca exemplu pe mine dar ma simt excelent...cu minimum de doza de Abilify. Sunt convins ca in 2 maxim trei luni o sa scap de tratament. Intr-adevar fac tratament de 2 ani si 4 luni dar nu e nimic schimbat in viata mea, duc o viata absolut normala.
Pentru Danuta 85... Nu renunta la relatie...sunt sigur ca este un om deosebit... mai mult decat deosebit prietenul tau. Numai aceste persoane care au ceva deosebit fac aceste episoade.Am facut si eu un episod psihotic in 2007. Eram la Academia de Politie. Pur si simplu mi s-a parut ceva aiurea...destul de foarte aiurea si am fost internat... De atunci am urmat tratamentul cu rispolept consta 50 mg, apoi 37, 5 mg apoi 25 mg iar de un an sunt pe abilify de 15 si apoi 10 mg...
Tratamentul trebuie facut ca la carte nicidecum nicio abatere de la el... Fara alcool in primul rand (cand zic fara ma gandesc ca nici macar o picatura nu trebuie) Apropo la nunta se poate bea un pahar de sampanie!
Nu dati inapoi cu privire la aceste planuri... daca ati stat atat timp cu dumnealui sunt sigur ca este un om deosebit si poate trece, ca si mine peste acest impediment! Cat despre copii treuie avut grija dar odata ce se termina tratamentul este ok. Nu cred eu ca vor iesi copii ciudati din doi oameni cat se poate de normali... prin legea firii... asta nu se poate intampla.
Si eu am avut probleme in relatia pe care am avut-o inainte de tratament... am pierdut totul doar din cauza unor sfaturi din.acestea ca ale clarei "incurajatoare". Acum sunt mai mult decat bine... omul normal de dinaintea episodului si poate mai echilibrat decat atunci.
Acum sa presupunem ca ar reveni acest episod... sa punem raul inainte... Credeti ca ar fi mai rau decat la inceput? Eu nu cred! pentru ca la cel mai mic simptom acum ati merge la medic. Inainte nu stiati ce va fi si de la ce sunt acele simptome.
Pentru Clara__P... Haide sa nu ne mai dam cu parerea influentand in mod negativ viata altora... Cazurile sunt atat de diferite incat nici macar doctorii cu experienta nu ne pot da un verdict definitiv si batut in cuie. Exact cum mi-a spus mie dna doctor... "Viata cu sau fara episod este o loterie!" Daca nu joci nu ai de unde sa castigi! Mi-e nu mi-a dat nimeni sansa intr-o astfel de revenire. eu am fost foarte grav adica in sensul ca vreo 2-3 saptamani nu am stiut de mine si iata-ma... activ, , foarte activ, cu serviciu destul de solicitant, cu facultatea in curs, alta decat academia dar nu mai intru in detalii...
In speranta ca ziua de azi este mai buna ca cea de ieri si mult mai proasta ca cea de maine, las aceste cuvinte in eter.
-*
Cu deosebita stima,
Remus - Costin Simion



(*modificat de administrator)

Am recitit ultimele doua articole ale clarei_p.
In primul rand minimum de tratament este de 2 ani in cazul unui episod psihotic acut... si nu de un an. Cat despre condusul masinii eu conduc foarte bine si nu am nicio problema in condus.
NU VA MAI DATI CU PAREREA IN NECUNOSTINTA DE CAUZA!(IN SPECIAL PENTRU CLARA_P)
Cu deosebit respect,
Remus Costin Simion

Buna ziua tuturor.Draga clara_p, daca tu nu vrei sa te vindeci, este problema ta, dar nu ai dreptul sa speri aiurea lumea de pe acest site. Draga fillippmariusss, nu trebuie sa te ingrijoreze, sau sa te gandesti la ce va fi peste 10, 20 de ani. Ideea este ca aceste boli sau tulburari psihice pot da inapoi, asta numai daca i ti doresti cu adevarat. In opinia mea, nu exista boal ce nu poate fi tratata! Stiai ca barbati sunt predispusi la schizofrenie iar femeile la depresie? Sti cati oameni sunt bolnavi, dar nu se trateaza? Si acum ma refer la boli grave!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Sti care este cheia reusitei in depasirea acestor episoade? Sa fi mai nesimtit, mai nepasator, si sa te gandesti ca sunt persoane care au boli mult mai grave decat tine!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! daca de exemplu, acum ai avea un accident de masina, si ai ramane paralizat pe viata, ce ai face? I ti zic eu: vei lupta cu viata, si vei uita de tampeniile din capul tau!. Sfatul meu: mergi la un psiholog bun! te va ajuta enorm.Daca vrei sa ti recomand unu psiholog bun, scrie mi pe forum. Si daca cumva crezi ca nu stiu despre ce este vorba, sa ma descriu un pic: problema mea a debutat in 1997, pe fond afectiv, anul 2008 am stat in spital mai tot timpul, pt ca eram terminata, la propriu si la figurat, ma indopau cu pastile, nu mai stiam de mine. Am inceput psihoterapia, am inceput sa gandesc pozitiv, si iat dupa 2 ani, sunt bine.Lucrez la o firma de renume, sunt apreciata, si mai mult sunt fericita. aceste episoade vor mai exista, ceea ce face un bun psiholog este sa te ajute sa te descoperi pe tine, cum reactionezi in anumite momente si de ce o fai! Cunoscand aceste detalii, si cunoascandu-te pe tine, vei trece mult mai usor prin aceste episoade, vei invata sa le previ, si vei avea o viata frumoasa.Asa ca, capul sus, si FI MAI NESIMTIT CU VIATA.

@ remus costin

Eu am scris ceea ce am scris din experienta mea si a multora ca mine, pe care ii cunosc personal si carora am avut timp sa le urmaresc evolutia in cei 16 ani de boala ai mei.
Si mie doctorii mi-au zis la inceput ca dupa primul episod psihotic trebuie urmat tratamentul un an si ca apoi s-ar putea sa nu mai apara. Si a aparut fix dupa un an... La niste socuri emotionale de care viata din nefericire nu m-a ferit.

M-as bucura nespus sa aud de cazuri CONCRETE in care boala nu a mai revenit niciodata. Si eu in 16 ani, am avut o remisie de 4 ani, fara nici un fel de medicament. Tot asa ca si tine, cu facultate si serviciu in paralel. Dar credeti ca s-a intors vreodata vreun pacient la vreun doctor sa ii spuna, ca uite au trecut 10 ani si eu nu am mai avut nimic si nu a mai trebuit sa iau nici o pastila ? Repet: daca dumneavoastra stiti sigur de un caz concret, va cred pe dumneavoastra. Nu va dati seama, ca si cu tratament de 1, 2, 3 ani, tot ni s-a distrus definitiv ceva acolo in creier si ca acesta nu va fi ca nou pina la urma ?

Imi doresc din suflet sa aud ca veti intra iar pe acest forum ca sa ne spuneti ca peste 2, maxim 3 luni, ati scapat de tratament in totalitate. Si ma bucur ca duceti o viata absolut normala. Majoritatea celor cu care am discutat si au tulburari psihice, din nefericire nu o pot face. Nu au putut renunta la medicamente.

Eu nu am sfatuit-o pe danuta85 nicidecum sa renunte la relatie. Cititi mai cu atentie randurile mele.
Si nici nu vreau sa influentez in mod negativ viata ei. Doamne fereste. Departe de mine gandul asta. Dar i-am atras atentia ca nu e tocmai usoara (ca sa folosesc un eufemism) viata alaturi de o persoana cu o tulburare psihica si mai cu seama sa se gandeasca serios la aducerea pe lume de copii care ar putea mosteni boala. Eu am mostenit-o pe linie paterna. Si sa stiti ca toti "copiii" cu care am discutat si au mostenit-o genetic isi condamna parintii ca i-au nascut. Viata pentru ei nu este tocmai roz, cum o prezentati dumneavoastra. Dar probabil ca aveti o varsta in care va aflati doar in faza de debut a bolii.
In ceea ce priveste condusul, depinde de gravitatea bolii. dar la testul psihologic, daca veti completa cu sinceritate fromularul, nu veti trece in caz ca aveti antecedente psihice. Cunosc multe persoane care din cauza acetor tipuri de tulburari nici nu isi doresc sa auda de masina, dar am auzit si de altele ca dumneavoastra (sunteti un caz fericit) care conduc.

@ Popa Angela

Cum sa nu vreau sa ma vindec doamna ? Problema mea e ca de cate ori am incercat sa renunt treptat la tratament boala a revenit. Asta depinde bineinteles si de gravitatea ei. Eu am tulburare afectiva bipolara, care are anumite forme de manifestare. De exemplu in perioadele de manie, simt ca imi plesneste corpul si trebuie sa iau o gramada de medicamente. Lucru pe care si cel mai bun psiholog din lume nu l-ar putea rezolva. Da, aceasta de "a fi mai nesimtit cu viata" si sa nu te mai implici atat de mult in problemele celor din jurul tau e un fel de adjuvant in modul de gandire si de perpectiva pe care o are bolnavul asupra vietii. Dar in cazul meu, nu este nici pe departe leacul bolii.

Cu pace si prietenie, as vrea sa aud din partea voastra, a domnului Remus Costin si a doamnei Popa Angela ca ati renuntat complet la medicamente si ca duceti o viata normala. M-ar bucura tare mult.

Clara

@ Remus Costin, daca cititi acest topic de la inceput, dna dr.Ileana Cons a afirmat ca durata tratamentului la primul episod psihotic este de UN AN. O contraziceti? Atunci aduceti argumente.
Si as mai dori sa ne povestiti de acele cazuri concrete pe care le cunoasteti de vindecari, repet vindecari!In care pacientul (fostul pacient) a dus o viata perfect normala din pc d. v. psihic, social, dupa ce a oprit tratamentul.Nu doresc sa stiu cazuri de vindecare in urma unei usoare depresii tratata la primul episod (si ultimul poate).
Ci concret, cazuri de schizofrenie, de tulburare afectiva bipolara, de depresie majora recurenta, care s-au vindecat definitiv.Daca exista vreun caz concret, jos palaria!Imi scot deja palaria in fata lui John Nash care a reusit sa-si CONTROLEZE boala, dar sa nu intelegem din asta ca s-a vindecat definitiv...
Dvs.dle remus costin, sunteti pe doza minima de antipsihotic, sa ne tineti la curent cum va va fi fara tratament.
Este adevarat ca unii medici psihiatri ne spun ca ne vom vindeca, dar asta o fac spre a ne ridica moralul.Vindecarea e un fel de fata morgana si speranta moare ultima.Sperati daca va face bine.Dar nu ne judecati pe noi, cei care suntem la al nu stiu catelea episod de boala, chiar si sub tratamentul facut ca la carte.
Fiti fericit ca nu aveti recadere sub tratament si ca puteti conduce masina.Altii nu o pot face, aici vorbesc din propria experienta.
Numai bine.

Buna seara,
pt danuta 85.Sfatul meu este sa continui linistita relatia cu partenerul, nu e nici o problema cu acest episod, nu va impiedica cu nimic in realizarea frumosului vis- casatoria. Mergeti inainte cu toata increderea. Ceea ce trebuie sa faceti voi pt ca totul sa fie bine este ca partenerul tau sa mearga la un medic psihiatru bun care sa-l ia in evidenta si sa faceti tot ceea ce va spune el.Sa urmeze tratamentul pe care il prescrie el si atata timp cat va spune el..Noi cei de pe forum ne spunem parerile doar dar nu suntem medici. Cel putin d-na doctor care scria pana acum, nu mai scrie. Deci noi iti dam sfaturi doar, cel mai bine este sa mergeti la un psihiatru bun, el e cel mai in masura sa va ajute. Daca urmeaza tratamentul cu strictete ar putea fi un om foarte normal, poate mai normal decat multi altii.Deci mult curaj ! Sanatate si sa auzim de bine

Dragi mei, voi credeti ca aveti probleme mai mari decat altii? DE CE TREBUIE SA VA GANDITI INTR-UNA CA SUNTETI BOLNAVI? DE CE TREBUIE SA VA GANDITI INTR-UNA LA CE VA URMA? Daca nu este o boala sau tulburare psihica, poate sa fie alta problema de sanatate, poate mult mai grava!!!!!!!!!!!!!Draga Clara_p.Ai vrut sa sti un caz concret!!!!!!!!!! Am urmat tratament cu zyprexa, depakin, rivotril si nu mai stiu cate alte doctorii. In 2007-2008 s a ajuns la doza maxima!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! dignostic??????????????? nu se stie: depresie severa cu continut psihotic, tulburare borderline. Doctorii au spus ca nu vreau sa ma fac bine si asa a fost.Ma gandeam intr-una ca sunt bolnava, ca nu o sa ma mai fac bine, ca o sa imi fie mai rau!!!!!!!!!!!!!!!!!!! a-ti auzit de auto sugestie? Daca te gandesti de rau: este rau! Daca insa incepi sa gandesti pozitiv, vei observa pasi mici, dar siguri. Nu va dura o zi, o luna, pana va veti schimba. Vor dura poate ani, dar gandirea pozitiva, va face parte apoi din voi, este ca si cum ai invata din nou sa traiesti. Am luat tratament cu Zyprezxa 6 ani, la sfatul medicului, am intrerupt si mi-e bine. Toti doctorii au spus ca nu voi renunta niciodata la depakin!!!!!!!!!!!!!! Ei bine de 2 ani nu am mai luat. Draga psiho 1, sfatul meu pt cei care au o problema este sa apeleze mai intai la un psiholog bun si apoi la psihiatru. Stiu ca sunt momente in viata in care ai impresia ca nu mai poti, ca ai nevoie de un ajutor, dar psihiatri sunt ca niste bilete la laoterie, cea mai mare parte necastigatori. Iar daca ajungeti la un medic psihiatru bun, acesta va recomanda un numar cat mai mic de pastile, in functie de diagnostic si concomitent psihoterapie. Va doresc un weekend placut tuturor!

Pt. Clara_p si restul lumii: Ca de obicei atunci cand vrei sa explici unui om prin logica, ti se va opune prin dogma. Sincer nu stiu cum rezisti sa scrii atat de mult pe un forum pe cat am vazut ca scrii. Mie unul mi s-a facut lehamite sa ma lupt cu morile de vant. Spune-le ceea ce vor sa auda si te vor aprecia. Nu face asta si te vor huli. Lumea nu mai vrea sa creada decat in noile vrajitorii: energii asa zis vizibile de fata lu mama omida sau vreun smecher cu diploma in parapsihologie... tot aia e... sau teoria cu gandirea pozitiva cu care poti sa realizezi tot ce doresti si sa vindeci orice boala... indrazneste sa zici ca nu ai deplina convingere ca functioneaza in multe situatii ca imediat vei fi etichetat ca nu vrei tu si de aia nu merge... dar hai sa mergem si la aparatele SCIO cu asa zisa biorezonanta (alta smecherie vanduta bine)... cum indraznesti sa nu crezi in ceea ce toata lumea (oare?) crede? Cum sa afirmi ca uneori nu e suficienta vointa si autosugestia ca sa corectezi o problema medicala? Sau chiar si ideea ca D-zeu poate totul. Cum sa indraznesti in ziua de azi sa afirmi ca nu esti sigur de asta fara sa fi hulit? Eu stiu un singur lucru... si anume ca accept numai ceea ce logica mea poate accepta si imi pierd timpul numai atunci cand stiu ca exista sansa sa se ajunga la vreun rezultat... ma rog... cu exceptia acestor dialoguri pe forum care mi se par in mare parte inutile pentru cei care cum am spus vor sa li se spuna numai ceea ce vor sa auda si nu cu adevarat sa accepte si varianta celuilalt ca viabila. Bineinteles cu exceptiile de rigoare si in acest caz probabil mai sunt care chiar vor sa schimbe idei si nu polemici. Si mai stiu un lucru... sotia mea se lupta cu tulburari afective bipolare deja de 10 ani... si a trecut si ea prin toate tratamentele din Romania si prin povestile cu micsorarea dozei pana la eliminare... si totul e ok vreo 4 luni dupa care ajungem mai rau... asa ca dupa ce ne-am lamurit la acest aspect si dupa 2 incercari nereusite, am ajuns la concluzia ca va doresc tuturor sa reusiti fara medicamente sa traiti, dar in cazul sotiei mele nu merge... si atunci o duce bine cu doza minima de Zyprexa... si mai stiu ca nu este vointa ei atunci cand plange uneori si nu are absolut nici un motiv din lume si nici nu stie de ce ii curg lacrimi... As fi un porc sa ii spun ca nu are vointa destula... e usor sa judeci pe altul atunci cand tu nu ai fost in acea situatie... si biserica judeca pe cei care isi iau viata si ii considera blestemati si lumea ii considera lasi... Eu spun ca nimeni nu stie cu adevarat ce a fost si ce ar fi facut in aceeasi situatie... si mai bine sa ne vedem de ale noastre...

G

buna seara!
stiu ca tema e schizofrenia ( din fericire, nu am astfel de pb ) dar ma gandeam sa va intreb daca stiti ceva despre sindrom premenstrual, cauze, eventual ce spun medicii psihiatri sau medicii endocrinologi.pt ca am avut mult timp pb cu asa ceva crezand ca e depresie sau mai grav. dupa ani si ani am realizat ca toate simptomele se desfasurau in aceeasi perioada a lunii dupa care nu mai aveam nimic. acum depresia s-a rezolvat (poate si din cauza ca am inteles ca e ceva legat de menstruatie si hormoni) dar au aparut alte simptome : migrene puternice cateva zile, in fiecare luna, eventual crampe --dureri de spate, nervozitate/agresivitate , eruptii / acnee cu 2-3 zile inainte de menstra.
"diagnosticul"-- ca sa zic asa - l-am pus singura citind si comparand simptomele (pt ca nu stiu daca in tara noastra se ia in serios acest fel de tulburare ).
am si o pb care se mentine si care nu cred ca se leaga de sindromul premenstrual, o anxietate/fobie sociala. e incomod dar seamana cu timiditatea, nu are manifestari dramatice.

Buna tuturor!Pt dora_s:pt sindrom premenstrual poti consulta si medicul de familie cred, ca sa fi sigura.Din cate stiu exista chiar o forma de depresie care se poate declansa din cauza menstruatiei, din cauza schimbarilor la nivelul hormonilor ce au loc in aceasta perioada.M-am confruntat intr-un timp si eu migrene, stari de greata, ameteli si de vina era anxietatea.Succes, anunta-ne cand anunti ceva! :)

As dori un sfat.Eu momentan sufar de depresie si iau tratament de ceva timp dar fara succes.Doresc sa stiu daca ar trebui sa spun medicului urmatoarele simptome, sau ce sunt, si daca au legatura cu acest diagnostic.Nu le-am dezvaluit nimanui deoarece mi-a fost jena.Acum vreo 2 luni am inceput sa am impresia ca visele mele legate de Apocalipsa au un mesaj, lucru, ca e crucea mea.Nu am avut halucinatii sau ceva in genu, credeam ca trebuia dat mesajul mai departe.Credeam ca Dumnezeu m-a ales pe mine sa fac acest si eram cuprinsa de o frica mare.Chiar am vb cu 2 prietene de acest lucru si s-au uitat suspicioase la mine, dar eu chiar credeam ceea ce spun si credeam ca am un scop in viata in acest sens.Nu stiu de ce credeam asa tare, acum cand ma uit in urma incep sa rad.Tot in acea perioada am avalt si o tentativa de suicid(nu stie nimeni) si consumam mult alcool(nu eram beata cand vb de sf lumii, 2012).Stiam ca suna ciudat, eram constienta, dar eram oarecum convinsa desi, nu stiu de ce.Am avut o perioada in care consumam mult alcool, acum vreo 3 ani.Tot atunci am inceput sa aud un sunet obsesiv pe calculator, desi nu se intampla nimic.Tot in perioada aia la un prieten acasa fiind, am vazut o mana care iese de sub cada sa ma prinda.Eram constienta ca ceva se intampla, si-mi era frica(in perioada aia aveam probleme cu anxietatea si era f suparata din cauza unui esec sentimental).Ar trebui sa povestesc astea medicului daca imi pune intrebari in acest sens?.Nu vreau sa dramatizez, sa suna mai grav sau sa ma interneze.Ce sa fac?Multumesc ca ati citit aceste randuri si va doresc multa santate!

@ Emma

Trebuie sa ii spui doctorei tale despre visele tale despre Apoclipsa, tentativele de suicid, sunetele pe calculator, daca ele mai exista. Spune-le doctorei si nu prietenelor ca ele nu cunosc ce inseamna... depresia... si formele ei de manifestare si te vei face de ras in public daca vei mai continua asa. Exista un tratament adecvat pentru asta.

Doar sfintii care au dus o viata desavarsita in post si rugaciune sunt persoane alese dar ei se considera cei mai mari dintre pacatosi. Ceea ce ai tu se poate numi o forma de delir mistic Documenteaza-te mai mult pe net despre. Noi nu suntem nici pe departe sfinti.

Si nu mai cnsuma alcool NICIODATA, impreuna cu medicamente.

Daca te duci si spui la doctora si iti iei tratamentul pina cand aceste simptome dispar, nu cred ca trebuie sa te internezi.

Ai grija de tine !

Multa pace si lumina in suflet iti doresc.

Clara

Iti multumesc din suflet pt aceste sfaturi.Imi pare f rau pt ca am dat un mesaj mai departe.Desi cred in Dumnezeu si sunt crestina, nu sunt nici pe departe o sfanta.Tot ce pot face e sa-mi impun sa nu dau mesajul mesajul mai departe orice ar fi, chiar daca voi mai avea momente in care sa cred cu tarie ca acesta este scopul meu, sper sa rezist tentatiei cu orice pret.Nu mai consum alcool, am realizat intr-un tarziu ca-mi face f mult rau, mai ales pe termen lung.Multumesc pt interesul acordat.Se pare ca va trebui sa fiu mai sincera pe viitor cu medicul.Pace!

Nu stiu cu ce sa incep.Chiar daca nu am mai scris de ceva vreme asta nu inseamna ca nu citesc rand cu rand ce se scrie pe acest forum.Din pacate nu pot sa contrazic pe nimeni deoarece toti descrieti prin ce ati trecut. Sa nu uitam ca toti suntem unici de aceea la fiecare, boala, daca o putem numi asa se manifesta diferit.Multi imi stiu povestea dar trebuie sa amintesc pt cei care sunt mai noi pe acest forum. Sotia mea a avut un epsiod psihotic inainte de a ne casatori.Nu am renuntat la ea indiferent de sfaturile pe care le primeam si pe care nu le pot condamna deoarece fiecare isi alege drumul si isi duce crucea asa cum doreste, asa cum simte. Toata lumea imi spunea ca nu o sa am o viata linistita si de la copii sa-mi iau gandul.Eram la un pas de a renunta dar am mers la psiholog desi nu am fost nisiodata de acord cu asa ceva chiar daca stiu ca suna ciudat si eu la randul meu am terminat psihologia, lupt sa pot sa mi termin studiile, sa incerc sa ajut pe cei cu sufletul atat de curat asa cum il are sotia mea si nu numai.A rama insarcinata chiar daca in luna doua a suferit un al doilea epsido psihotic si a fost trecuta pe zyprexa de 15 si deparkine de 300. Dar si a revenit a dus sarcina pana la capat si acum avem un flacau minunat care are 7 luni si o saptamana. E sanatos tun, nu a racit decat o data, a stat bolnavior foarte putin si seamana leit cu mamica lui. Sotia isi ia tratamentul in continuare si nu am de gand sa renunt la tratament asa curand. Cel putin 5 ani se tine dupa un al doilea episod psihotic.Asa ca pt cei care vor sa renunte nu pot sa va spun decat ca nu va fi usor dar merita fiecare minut luptat alaturi de persoana pe care o iubesti deoarece sunt sulfete atat de curate ca noi nici dupa "n" purificari nu vom pretinde sa le ajungem ca puritate.Sunt niste oameni minunati care merita iubiti si nu trecece nici macar o zi sa nu i aduc aminte sotiei mele cat de norocos sunt ca am intalnit o si cat de mult o iubesc. O iubesc enorm si nu regret nimic desi nu a fost usor asa ca luptati si nu parasiti acesti oameni care au nevoie de noi, cei care ne consideram sanatosi, normali.

Bravo tie, sad, esti un om de nadejde!
sa va traiasca copilasul! sanatate sotiei!

multumesc, emma!

Buna dimineata. Draga Glady, am citit comentariul tau. Tu ai drepatate! Mai mult, faptul ca sotia ta are tulbuarare bipolara de 10 ani, iar tu esti alaturi de ea, este un lucru extraordinar.Stiu ca i ti este foarte greu, si nimeni nu contesta faptul ca sotia ta are o problema. Tulbularea bipolara inseamna episoade depresive si episoade maniacale. Din cate stiu, si din propria experinenta zyprexa este un medicament bun pt Asfel de tulburari, este un antipsihotic care a dat rezultate bune si la mine. Iar faptul ca ea o doza minima, presupun de 5 mg ar trebui sa te bucure. Sunt cazuri, unde este necesar tratamentul medicamentos, si nu am negat niciodata acest lucru! Daca ai citit comentariile scrise de mine, probabil ca ti-ai facut o idee.Nu stiu daca sotia ta a fost internata in spital de 9 ori intr-un an?!?!?!. Ajunsesera sa mi dea si 15 pastile pe zi!!!!!!!!!!!!!!!velotab 20, depakin 2000 si antidepresiv, pe care l schimbau continuu.Ideea este ca nu am schizofrenie, sau psihoza, ci tulburare borderline.Eu cred, ca un psiholog bun, o va ajuta pe sotia ta, sa se cunoasca, sa si cunoasca starile, cand incepe un episod depresiv, sau maniacal, cum sa-i faca fata.Nu stiu de ce in Romania se merge numai pe pastile!!!!!!!!!!!!!fara a se face concomitent psihoterapie. Eu nu am spus ca sotia ta, poate sa se controleze in acele momente.STIU CUM E SA FI PIERDUT! STIU CUM E SA AI IMPRESIA CA TOTUL E PIERDUT SI CA VIATA TA NU MAI ARE NICI UN SENS! Si totusi, draga Glady, eu sunt bine. Am momente in care ma simt deprimata, momente in care ma simt singura, momente in care ma simt inutila, dar, am invatat sa trec peste. marele avantaj al sotiei tale este ca te are pe tine! Cel care trebuia sa fie langa mine, s a speriat si a fugit. Iar toti credeau ca nu am sa mi mai revin.Poate, de fapt cu siguranta, treaba asta m-a ambitionat sa fiu bine. Problema ramane, ideea este sa sti sa -i faci fata.Cum am mai spus: sa fi nesimtit, a!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Daca sotia ta ar fi bolnava de cancer, sau o alta boala irecuperabila, ce ai spune??????????????? Asa cum este, mare parte, este un om ok, nu? episoadele vin si trec.Asta e!!! In loc sa ne mai gandim la leacuri, si la Boala, mai bine ne gandim la chestii normale, banale, uzuale.Sa nu mai despicam firul in patru. Stiu ca este foarte greu si pt tine.Cand ea mai are aceste episoade, incearca sa nu te impacientezi, sa vb cu ea ca inainte, si sa fi mai nesimtit, ca sa va fie bine. stiu ca suna aiurea, dar asta este adevarul. aveti grija de voi.o zi placuta!

Draga Sad 2. Acum am vazut comentariul tau. Ma bucur enorm, pt ca exista oameni ca tine. Sa aveti o viata frumoasa! sa fiti sanatosi si sa aveti puterea sa treceti peste greutatiile vietii.O zi placuta.

Draga Popa Angela, imi pare rau sa aud ca ai fost internata de 9 ori intr-un an... asta e practic ca si cum ai fi stat un an internata. Sotia mea nu cred ca a fost internata mai mult de 3-4 ori pe an, in anii care eu nu am cunoscut-o. Desi ea este bolnava de 10 ani, eu o cunosc numai din toamna lui 2003 si de atunci a avut cam 2 internari pe an la inceput, apoi una singura pe an si din anul 2006 nu a mai fost deloc internata, cel mult a stat acasa cateva zile pana se simtea mai bine. Deci evolutia bolii a fost una pozitiva, dar cred ca am atins un maxim si imbunatatirile vor fi din ce in ce mai mici esalonate pe perioade din ce in ce mai mari... Nu cred ca se va vindeca vreodata definitiv si nu e vorba ca nu am asa-zisa gandire pozitiva, ci ma consider realist. Daca gresesc atunci cu atat mai bine. Cum ai ghicit corect ea traieste cu doza de 5mg Zyprexa pe zi si desi psihiatrul ei a vrut sa o scoata de pe Zyprexa sotia nu doreste asta din cauza ca deja am mai incercat si a fost rau. Sotia nu are nevoie de psiholog... fara sa ma laud oricum ma are pe mine si pe acest rol si discutam absolut orice. Sa nu crezi ca ii interzic asta. Chiar a fost un an intreg la o psiholoaga si nu considera ca a avut vreun efect... adica in afara ca am burdusit-o cu atentii si o lasa pe sotia sa povesteasca o ora intreaga ceea ce oricum imi povesteste si mie, nu vad la ce a ajutat. Dar si eu nu exclud ca exista auto-sugestia si exista oameni care au nevoie de cineva sa ii indrume spiritual sau sa le gadile ego-ul sau pur si simplu sa ii asculte... I-am propus sotiei sa mearga iar la psiholog daca doreste asta si nu vrea. Considera ceea ce si eu consider... ca in situatia noastra in care relatia de casnicie este si una de prietenie foarte apropiata in care comunicam tot timpul si discutam pe orice problema, chiar nu mai are nevoie de altceva... cat despre masaje... pai ii fac eu si masaje... avem si baie cu hidromasaj... deci avem terapia la noi acasa.
Sa stii ca ti-am citit mesajele tale anterioare si sunt perfect de acord cu cele doua idei si anume ca trebuie sa ai o doza de nesimtire ca sa rezisti psihic in viata si mai ales in Romania... si asta ii explic si sotiei mele... si a doua idee ca sa vezi cat de nenorociti sunt altii fata de situatia ta si astfel sa realizezi ca nu e chiar asa de negru dracul, ca sa o spun asa... si asta e un fel de gandire pozitiva atunci cand te compari cu cei mai amarati ca tine si nu cu cei care ai impresia ca o duc mai bine... desi firea omului este exact invers. Ceea ce eu nu sunt de acord este abordarea gandirii pozitive in orice situatie si ridicarea acestei idei la statut de lege de conduita si filozofie in viata. Consider ca gandirea pozitiva are defectul de a ne rupe de realitate si e posibil ca intr-o zi sa se sparga balonul roz in care ne construim viata si sa nu facem fata unei situatii in care toate iluziile s-au spulberat. Nici reversul nu este bun. Bineinteles ca un pesimist este oricum fericit. Pentru ca daca i se intampla lucruri bune atunci se bucura de ele si daca se intampla lucrurile rele pe care le-a prevazut atunci iar se bucura pe undeva ca a avut dreptate. Eu cred ca drumul de mijloc este cel mai bun... si anume sa acceptam ca si lucrurile bune si cele rele se intampla si de fapt nici nu stim cand un lucru rau e cu adevarat rau sau pe termen lung e un bine si invers. De aceea mai bine ne construim planuri de viitor care au sanse de reusita si acceptam ca e posibil si esecuri, dar asta nu inseamna sa nu continuam... Nu consider ca e corect sa pornesti pe un drum cu siguranta 100% ca va reusi...
PS: Sotia mea a patit ca tine... fostul ei sot a fugit de ea dupa ce s-a imbolnavit... asta e... nu a meritat-o... si cand ma gandesc ca se jura la casatorie ca vor fi impreuna la bine si la rau... adica de fapt numai la bine... Eu unul nu am inselat si nu am parasit pe nimeni niciodata, desi am fost inselat si am fost parasit atunci cand imi era mai rau si stiu cum e asta... Nu imi fac probleme... si daca sotia va fi vreodata in caruciorul cu rotile sau doar o leguma intr-un pat de spital, eu nu o voi parasi. Sper doar sa pot trai cat va trai si ea si sa murim in aceeasi clipa... si sa nu imi pierd mintile si sa devin eu povara ei...
Sanatate si numai bine!

G

Multumesc Angela, am scris aceste randuri cu speranta ca toti care au nevoie sa fie ascultati, intelesi si iubiti, vor avea parte de tot binele din lume.Multa sanatate tuturor si cel putin o mica parte din fericirea mea.

Buna seara,
domnule Glady, imi puteti explica si mie ce inseamna baie cu hidromasaj?? Si cum pot sa am si eu o astfel de baie??
Multumesc.

Buna dimineata tuturor! Multumesc pt cuvintele frumoase.Draga Glady, este foarte bine, ca tu si sotia ta discutati orice, practic asa este piatra de temelie intr-o relatie, si anume sa gandesti cu voce tare, Iubitul, sotul, trebuie sa ti fie in primul rand cel mai bun prieten! Am fost gresit inteleasa cu gandirea pozitiva! A gandii pozitiv, in opinia mea, inseamna a vedea partea plina a paharului si nu pe cea goala.gandirea pozitiva nu inseamna, sa ti faci niste idealuri care nu pot fi atinse niciodata, gandirea pozitiva inseamna idealuri mici, realizabile zilnic, practic pasi marunti si siguri.In momentul in care, faci cu mana ta o casa, cladesti caramida cu caramida, ani de zile, asa inseamna pasi mici, dar rezultatul???????????????? Rezultatul, O casa realizatata de tine! acum sper ca mi ai inteles punctul de vedere. In ceea ce priveste psihologul, probabil nu ai dat de un psiholog bun. Ceea ce vb cu un psiholog este total diferit, cu ceea ce vb cu sotul sau familia.Exista mai multe tipuri de terapii. Eu a o psiholoaga foarte buna. Nu e scumpa, cam 50 ron sedinta, terapia este pe termen lung, dar da rezultate. Acum gandeste-te la mine: sunt singura, mama mea m-a renegat pt ca, ca si alti prieteni, considera ca nu am nici o problema, atata timp cat nu vad ingerasi sau vb cu televizorul! aceasta prolema exista, dar trebuie sa o rezolv singura. daca te gandesti sa apelezi la aceasta psihoaloaga, ma poti contacta pe adresa de mess: andreea_tessa1980. O zi placuta tuturor si FITI IMPACATI CU VOI, SI CU MICILE BUCURII PE CARE VI LE OFERA VIATA!!!!!!!!!!!!!!

Buna seara!
Draga psiho1: E suficient sa dai o cautare pe internet (google). Ce e drept trebuia sa ma exprim mai corect, adica nu "baie cu hidromasaj", ci "cada de baie cu hidromasaj". Acum exista de vanzare in toate magazinele cu obiecte sanitare. Aceste cazi au o pompa incorporata care sufla jeturi de apa prin multe gauri. Senzatia e placuta si linistitoare mai ales daca adaugi in apa si ceva saruri pentru baie sau sampon spuma de baie. Cu alte cuvinte este o jucarie care nu stiu cat masaj face, dar cu siguranta creaza dispozitie buna. Si asta e exact ceea ce trebuie unui om cand are o zi mai proasta. Exista multe jucarii pentru cei mari, cu sau fara baterii sau care merg la priza direct... sa consideram ca asta e una dintre ele. E bine sa ne inconjuram de lucruri care ne fac placere.

Draga D-na/D-ra Popa Angela: Comunicare totala cu partenerul nu inseamna ca gandesc cu voce tare! :) Nici nu e bine sa spui tot ce gandesti. Gandurile nu le putem stapani si uneori gandim ceea ce nu vrem. Am produce foarte mult rau daca am spune absolut tot ceea ce gandim sau ne-am pune pe noi intr-o lumina foarte proasta. Referitor la gandirea pozitiva tocmai in definitia ta se afla ceea ce eu nu consider ca e bine. Adica exact ceea ce spui tu ca este gandirea pozitiva este ceea ce am inteles. Adica sa vezi partea plina a paharului si nu pe cea goala. Eu cred ca e bine sa vezi la pahar atat partea plina, cat si partea goala, cat si paharul in sine. A vedea nu inseamna a alege. Uneori e mai usor sa nu stii sau sa nu vrei sa stii ceea ce iti provoaca o stare proasta. Eu cred ca a fugi de ceea ce nu ne place este doar o amanare. Oare nu e mai bine sa intelegem lucrul asa cum este si sa acceptam imperfectiunea decat sa dorim sa vedem numai ceea ce ne place? Dar asta mi se potriveste mie... probabil e mai usor sa nu te uiti la partea goala a paharului. Eu prefer sa pun in balanta ce e rau si ce e bun si sa iau o decizie logica. Totusi atunci cand vine vorba de sentimente logica nu este suficienta. Atunci in balanta mai apare dragostea, compasiunea, empatia la fel cum pot aparea reactii adverse de repulsie. Uneori nu suntem constienti de sentimentele noastre si de cauzele pentru care luam anumite decizii. De exemplu exista oameni pe care ii intalnim si inainte sa ii cunoastem simtim antipatie fata de ei sau simpatie. Ma rog... chestiile astea au incercat sa fie explicate cu teoriile energetice ale aurei invizibile, dar vizibile prin tot felul de aparate sau indivizi care pretind ca pot sa vada etc... Eu sunt cam sceptic... si am alte teorii...
Mai tin sa te contrazic la o idee... si anume ca... ceea ce vorbesti cu un psiholog este total diferit de ceea ce vorbesti cu sotul sau cu familia. Ai dreptate 99%. Dar 1% nu ai dreptate. Si aici este cazul nostru. Relatia cu sotia mea depaseste o relatie de casatorie obisnuita. Noi nu avem secrete sau lucruri intime care le putem povesti unui strain, fie el psiholog sau preot duhovnic si nu le spunem partenerului. Atat eu cat si ea ne cunoastem defectele si le discutam si incercam sa le corectam impreuna. Nu este vorba de bani, chiar nu avem probleme la acest capitol, ceea ce nu inseamna ca ne dau banii afara din casa... dar este vorba de timp si la acest capitol nu excelam. Oricum multumesc pentru oferta. Daca sotia ar fi dorit ar fi continuat sa mearga la psiholoaga. Avem psiholoaga la policlinica de care apartinem si eu nu am nimic impotriva. Asta nu inseamna ca in cazul tau nu este foarte benefic. Esti singura cum ai spus si imi pare foarte rau sa aflu ca mama ta te-a renegat si alti prieteni. Din pacate nu ne alegem parintii, dar prietenii... pai aia nu sunt prieteni si mai bine singur decat cu astfel de prieteni. Eu nu sunt in masura sa judec pe mama ta... mai ales ca nici a mea nu e la 80 de ani cat are prea in toate mintile. Dar oricum o mama ar trebui sa fie de partea copilului indiferent orice ar fi. Sincer imi pare rau daca ai o astfel de situatie... pacat... Tot ce pot sa fac este sa iti doresc sa treci peste aceste necazuri... nu te lua dupa tot ce spun eu... daca la tine functioneaza bine gandirea pozitiva mergi inainte cu asta... Sanatate si inca o data sanatate!

G

Buna ziua,

Vreau sa stiu daca exista vreo persoana pe forum sau pe care o cunoasteti care a facut un singur episod psihotic, care si-a urmat tratamentul timp de un an si nu mai are probleme.
Exista statistici in acest sens?
Va urez tuturor sanatate, echilibru in tot ceea ce intreprindeti si sper sa aud vesti bune.

Multumesc.

Buna seara,
multumesc domnule Glady pt raspuns, acum sunt lamurita. V-am intrebat fiindca stiu ( de fapt nu stiu concret dar asa imi inchipui) ca aceste cazi cu hidromasaj nu-ti ofera chiar un masaj adevarat, dar e totusi o senzatie placuta dupa cum spuneti. Poate intr-un viitor voi dispune si eu de o astfel de cada. Dar, o intrebare- care sunt jucariile pt cei mari care merg la priza direct? Cada cu hidromasaj functioneaza pe curent electric?? sau, n-am inteles eu bine? in privinta gandirii pozitive va dau dreptate.

Multa sanatate.!

Buna tuturor!
Am nevoie de parerea unui psihiatru, pls si de ce nu de testimonialul unei persoane care a fost in situatia mea si care dupa o perioada a nascut.
In mare, iata despre ce este vorba: in data 24 iunie 2007 am avut halucinatii (cel mai probabil de la niste pastile de slabit - reductil). Am fost internata la spitalul 9, iar la externare, diagnosticul a fost "Tulburare psihotica acuta".
Am urmat tratamnet, dat de dr., pana in data de 05.01.2010.
In perioada de tratament (iunie 07 - ian 10) am luat, in functie de etapa, urmatoarele medicamente (unele au fost inlocuite datorita efectelor negative cu altele): zyprexa 10 mg, depakine chrono 300 mg, spitomin 10 mg, pramistar, rispolept sol 1mg/ml, romparkin, anafranil, efectin, abilify 10 mg.
Din mai 2009 si pana la sfarsitul tratamentului (05.01.2010) singurul medicament pe care l-am mai luat a fost abilify 10 mg - 1 tableta/zi - mai putin in ultimele 4 saptamani cand doza a fost redusa conform schemei prescrise de dr.
Imi doresc sa fac un copil. Dr. psihiatru care mi-a urmarit evolutia si prescris medicamentatia de la inceput mi-a spus ca e OK sa raman insarcinata dupa ce trec 6 luni de la intreruperea tratamentului. Si acum intrebarile:
1) Exista riscuri in ceea ce priveste copilul - respectiv sa se nasca cu probleme? Care ar fi riscurile, pentru copil, daca acestea exista.
2) Trebuie sa incep de pe acum sa merg sa imi fac analize sau dupa ce trec cele 6 luni?
3) Dar in ceea ce ma priveste, pot sa am probleme (altele decat cele normale, obisnuite) in timpul sarcinii, la nastere sau dupa ? Pot face cezariana?

Mentionez ca am 34 ani, si ca daca nu o "comiteam" acum 2 ani si jumatate cu minunatele pastile de slabit, nu stiam cum arata un spital, un cabinet psihiatric sau intalnirile cu un psiholog. Nici in familie nu au mai fost cazuri.

Multumesc anticipat!

oana_mom

Incercati sa o luati mai incet. Nu va mai faceti atatea planuri si nu va mai puneti atatea intrebari deodata. In primul rand, eu insami m-as intreba daca as face un copil in conditiile prezentate de dumneavoastra. Personal, nu as concepe niciodata un copil care sa treaca prin boala, chiar cu posibilitatea ca acesta sa devina un procent mai mic bolnav. Aceasta este problema in cazul tulburarilor psihice. Copiii se nasc sanatosi. Avem un caz prezentat parca mai sus. Tulburarile apar insa in principal in perioada adolescentei, in functie de anumiti factori care le provoaca si se manifesta toata viata. La asta ar trebui sa va ganditi in primul rand. Va permiteti sa aduceti pe lume un copil care ar avea ulterior probleme ? V-a garantat vreodata vreun doctor ca acesta nu ar suferi de o afectiune asemanatoare cu cea a dumneavoastra in viata ? Ati putea sa faceti fata ingrijirii unui astfel de copil sau sunt persoane langa dumneavoastra care se ofera sa faca acest lucru in locul dumneavoastra ?...
Sincera sa fiu eu nu inteleg cum de doctorii de specialitate ne tot povestesc despre asta, in conditiile in care ar trebui sa stie ca si o persoana sanatoasa trece mai greu printr-o nastere, printr-o sarcina. Darmite una cu o anumita sensibilitate sa ii spunem. In plus pe noi legea nu ne lasa nici macar sa adoptam copii... Noi ne gandim sa ii creem pe ai nostri ? Cu sotul dumneavoastra, cu familia, v-ati sfatuit ?
E foarte importanta parerea lor despre acest subiect. Nu va bazati numai pe dorintele dumneavoastra.
Eu sincera sa fiu, de 16 ani de cand am boala (la mine se numeste tulburare afectiva bipolara si am facut si eu 3 episoade psihotice), nu am auzit decat de 2 cazuri in care aceasta nu s-a transmis ca atare de la parinti la copii. Si asta deocamdata. Pentru ca copii au varste relativ tinere. In rest, in tot ce m-am documentat pina acum prin cazuri concrete, nu dupa statistici luate de pe internet, persoanele suferinde o mostenisera.
Bun, sa zicem ca treceti si peste aceste aspecte. Si ca in ciuda acestor realitati va hotariti sa aveti un copil.
Incercati sa o luati pas cu pas.
Intai vedeti daca episoadele psihotice nu apar la intreruperea intai gradata si apoi definitva a tratamentului.
Si pe mine doctorii (si am consultat dintre cei mai buni) mi-au spus la primul episod psihotic ca trebuie sa urmez tratamentul un an (rispolept consta - injectia de cea mai mica concentratie, 0, 25 mg o data pe luna), apoi fac pauza 6 luni ca sa se elimine din corp toate toxinele produse de aceste medicamente, apoi pot concepe un copil. In conditiile in care nu mai iau alte medicamente. Dar toate acestea nu au fost decat niste vise pe care acesti doctori NI le-au prezentat si mie si prietenelor mele care au facut episod psihotic. Pentru ca in realitate noi nu am putut renunta niciodata la tratament. Sau cum renuntam faceam un alt episod psihotic si intram in spital.
Incercati sa va formati o viziune realista asupra lucrurilor. In momentul veniri pe lume a unui copil toata viata unei familii, si a unei mame in mod principal se schimba.
1) Riscuri pentru ca copilului dumneavoastra sa ii apara o tulburare psihica de-a lungul vietii, e clara treaba ca exista. Cercetati mai in amanuntime toate marturiile de pe acest forum de exemplu.
2) Incepeti si va faceti analize numai dupa trecerea celor 6 luni in care sa nu mai aveti nici o urma de tulburare psihica, oricat de mica ar fi ea si sa nu mai aveti nevoie de vreo pastila.
3) Avem aproximativ aceeasi varsta si va vorbesc din experienta cazurilor concrete pe care le cunosc. Orice femeie, fie ea si sanatoasa, care nu a mai avut nici o boala inainte sa nasca un copil, poate avea probleme in timpul sarcinii, la nastere si dupa. Si in general modul de nastere prin cezariana sau normala il alegeti dumneavoastra impreuna cu doctorul. Nu e ceva batut in cuie.
Dar eu cred ca deja va ganditi prea departe. Traiti in prezent. Si urmariti cu atentie cum va simtiti in cele luni de la intreruperea totala a tratamentului.
La cel mai mic semn de revenire a bolii, va sfatuiesc la modul cel mai constient sa vi-l reluati. Este spre binele dumneavoastra.
Eu nu am facut asa si am avut foarte mult de suferit pentru ca, dupa cum va povesteam mai sus, am facut inca 2 episoade psihotice acute. Care s-au soldat cu foarte mari "daune"... dupa care mai trag inca si astazi si voi mai trage.
Multa sanatate si intelepciune va doresc.