Prietenul meu are o problema
Prietenul meu ia rispolept. Asta inseamna ca e schizofrenic?
5 comentarii
E posibil.dar vorbeste cu el despre asta.pentru a nu-i creea disconfort psihic, pentru a-l proteja, deschide discutia in momentul in care medicamentul este la vedere...ii spui ca ai si tu in familie pe cineva care a fost internat de mai multe ori la psihiatrie si lua acelasi medicament.si-l rogi sa-ti spuna ce se intampla cu el, despre ce este vorba.
Va multumesc foarte frumos pentru raspunsul dumneavoastra. Am tot vorbit cu el despre asta, bineinteles cu efortul de a nu-i crea discomfort psihic. Nu mi-a aratat niciodata medicamentul, nu a recunoscut niciodata ca ar avea o boala grava.Tot ce stiu este ca are probleme mari la serviciu, colegii il supara si de la asta ar fi pornit boala, acum cinci ani cand s-a angajat. Acum face injectii cu ripolept. E posibil asa ceva? Doar din aceasta cauza? El spune ca doar are probleme cu nervii.Eu l-am cunoscut acum un an si jumatate. M-a uimit cat de de serios in intentiile sale era si cat de mult i-a placut sa invete. (eu fiind o eleva/ studenta foarte silitoare, serioasa si pasionata de ceea ce studiam cum sunt acum pasionata de munca mea) M-au impresionat aceste lucruri si m-a fermecat cu frumusetea lui fizica, el fiind un barbat foarte frumos.
Insa in ultima vreme, facandu-ne planuri de casatorie, ( niciunul din noi nemaifiind casatoriti pana acum) i-am vazut niste izbucniri care m-au speriat. ( noi nu locuim impreuna si nici nu avem relatii sexuale). A tipat la mine de mai multe ori, din lucruri marunte si mi-a vorbit fara rost. Mi-am dat seama ca nu e coerent intotdeauna cand vorbeste, parca nu se leaga ideile sale. Am vorbit cu mama sa si mi-a spus ca el are probleme cu nervii, atata tot, ca sa las de la mine, ca doar asta e defectul sau.
Mai mult decat atat el are niste idei fixe, care nu numai ca sunt fixe dar nu sunt bune, in legatura cu copiii pe care ar trebui sa-i facem, cu societatea in care traim si absolut totul. Si mai mult decat atat el petrece foarte mult timp in fata calculatorului si a televizorului.
Am ajuns sa simt ca nu mai pot. De multe ori am sentimentul clar ca el nici macar nu ma iubeste. Uneori, cand ii dau telefon sau cand ma suna, ma gandesc deja cu teama ce o sa mai spuna.
Am vorbit cu el sa schimbe ceva pentru ca nu se mai poate. I-am explicat ca tot ce conteaza intre doi oameni intr-o casnicie este intelegerea si armonia si ca, daca acestea ne lipsesc de pe acum, cand noi nu avem absolut nimic de impartit, e grav. Ma aproba dar faptele sale sunt pe dos.
Nu stiu ce sa mai fac, ce sa mai cred. Astfel de oameni se mai vindeca? Cum? Ei sunt in stare sa empatizeze?Sunt in stare sa iubeasca? Care sunt cauzele acestei boli? Credeti ca cu dragostea pe care i-o port il pot indrepta/ vindeca? Pot eu sa sper ca voi avea o casnicie buna, linistita?
Va multumesc.
Insa in ultima vreme, facandu-ne planuri de casatorie, ( niciunul din noi nemaifiind casatoriti pana acum) i-am vazut niste izbucniri care m-au speriat. ( noi nu locuim impreuna si nici nu avem relatii sexuale). A tipat la mine de mai multe ori, din lucruri marunte si mi-a vorbit fara rost. Mi-am dat seama ca nu e coerent intotdeauna cand vorbeste, parca nu se leaga ideile sale. Am vorbit cu mama sa si mi-a spus ca el are probleme cu nervii, atata tot, ca sa las de la mine, ca doar asta e defectul sau.
Mai mult decat atat el are niste idei fixe, care nu numai ca sunt fixe dar nu sunt bune, in legatura cu copiii pe care ar trebui sa-i facem, cu societatea in care traim si absolut totul. Si mai mult decat atat el petrece foarte mult timp in fata calculatorului si a televizorului.
Am ajuns sa simt ca nu mai pot. De multe ori am sentimentul clar ca el nici macar nu ma iubeste. Uneori, cand ii dau telefon sau cand ma suna, ma gandesc deja cu teama ce o sa mai spuna.
Am vorbit cu el sa schimbe ceva pentru ca nu se mai poate. I-am explicat ca tot ce conteaza intre doi oameni intr-o casnicie este intelegerea si armonia si ca, daca acestea ne lipsesc de pe acum, cand noi nu avem absolut nimic de impartit, e grav. Ma aproba dar faptele sale sunt pe dos.
Nu stiu ce sa mai fac, ce sa mai cred. Astfel de oameni se mai vindeca? Cum? Ei sunt in stare sa empatizeze?Sunt in stare sa iubeasca? Care sunt cauzele acestei boli? Credeti ca cu dragostea pe care i-o port il pot indrepta/ vindeca? Pot eu sa sper ca voi avea o casnicie buna, linistita?
Va multumesc.
Nu sunt medic, dar in trecutul meu m-am lovit de o asemenea problema si mama iubitului meu tot asa ma atentiona.Ca e bolnav cu nervii, sa-l las in pace, etc.Pana intr-o zi cand am fugit.Sa suparat ca am stricat clanta de la usa.Am crezut ca ca acolo imi gasesc sfarsitul.Nu vreau sa te sperii, Doar iti spun experienta mea.Nu lasa de la tine.Ca orice mama isi apara puiul.Ma rog faci cum vrei..Sau cere sfatul unui medic..
Buna ziua si La Multi Ani!
Ceea ce descrieti dvs. ca fiind neintelegeri cauzate de "boala" lui, pot la fel de bine sa fie ciocnirile inevitabile din orice cuplu asupra caruia nu planeaza niciun diagnostic psihiatric. Lipsa de coerenta, ideile fixe, iesirile nervoase nu sunt apanajul "lor", ci al nostru, al tuturor, cand ne aflam prinsi in vartejul trairilor emotionale foarte intense. Asta nu inseamna ca ele trebuie lasate asa si tolerate in mod repetat, deoarece efectele distructive nu vor intarzia sa apara la un moment dat. Totul tine de frecventa cu care apar si consecintele pe care le antreneaza.
In situatia pe care dvs. o descrieti, faptul ca nu comunicati deschis despre starea lui de sanatate poate sa va aduca prejudicii mai grave decat conditia psihica in sine. E posibil ca nici chiar el sa nu stie tot ce este necesar despre tratamentul care ii este administrat, si in cazul acesta cu atat mai mult se impune discutia cu un specialist. Orice persoana al carei sistem nervos este suficient de lipsit de resurse la un moment dat pentru a avea nevoie de sustinere chimica, trebuie sa aibe in jur oameni care stiu cel putin elementarul despre acest fapt, si ma refer mai ales la membrii familiei si la prietenii foarte apropiati. A considera ca manifestarile sale sunt doar "nervi" care nu trebuie provocati poate fi util in anumite conditii de surescitare extrema, dar ineficient in constientizarea si stoparea comportamentelor antisociale.
Va recomand cu caldura sa cautati sprijin in psihoterapie. Adresati-va unui psihiatru cu competente in psihoterapie, sau unui psiholog cu competente similare. Cel mai util ar fi, desigur, ca amandoi sa va acordati cateva astfel de sedinte pentru a va redescoperi asa cum sunteti in realitate, si nu doar asa cum aveti nevoie sa fiti unul pentru celalalt. Sunteti mult mai mult, si asta va necesita alte cai de comunicare.
Succes!
Psiholog clinician,
Simina Munteanu
Ceea ce descrieti dvs. ca fiind neintelegeri cauzate de "boala" lui, pot la fel de bine sa fie ciocnirile inevitabile din orice cuplu asupra caruia nu planeaza niciun diagnostic psihiatric. Lipsa de coerenta, ideile fixe, iesirile nervoase nu sunt apanajul "lor", ci al nostru, al tuturor, cand ne aflam prinsi in vartejul trairilor emotionale foarte intense. Asta nu inseamna ca ele trebuie lasate asa si tolerate in mod repetat, deoarece efectele distructive nu vor intarzia sa apara la un moment dat. Totul tine de frecventa cu care apar si consecintele pe care le antreneaza.
In situatia pe care dvs. o descrieti, faptul ca nu comunicati deschis despre starea lui de sanatate poate sa va aduca prejudicii mai grave decat conditia psihica in sine. E posibil ca nici chiar el sa nu stie tot ce este necesar despre tratamentul care ii este administrat, si in cazul acesta cu atat mai mult se impune discutia cu un specialist. Orice persoana al carei sistem nervos este suficient de lipsit de resurse la un moment dat pentru a avea nevoie de sustinere chimica, trebuie sa aibe in jur oameni care stiu cel putin elementarul despre acest fapt, si ma refer mai ales la membrii familiei si la prietenii foarte apropiati. A considera ca manifestarile sale sunt doar "nervi" care nu trebuie provocati poate fi util in anumite conditii de surescitare extrema, dar ineficient in constientizarea si stoparea comportamentelor antisociale.
Va recomand cu caldura sa cautati sprijin in psihoterapie. Adresati-va unui psihiatru cu competente in psihoterapie, sau unui psiholog cu competente similare. Cel mai util ar fi, desigur, ca amandoi sa va acordati cateva astfel de sedinte pentru a va redescoperi asa cum sunteti in realitate, si nu doar asa cum aveti nevoie sa fiti unul pentru celalalt. Sunteti mult mai mult, si asta va necesita alte cai de comunicare.
Succes!
Psiholog clinician,
Simina Munteanu
Va multumesc frumos pentru raspunsurile dvs. Ma ajuta intr-adevar. Voi vorbi cu el sa consultam un medic specialist.
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 1217schizofrenie de patru ani
- 16zyprexa- intrebare pentru un medic
- 12Schizofrenia este ereditara?
- 17Schizofrenie?
- 83grad de handicap
- 3Eu cred ca sunt simptomele negative ale schizofreniei
- 5leponexul lipsa apetit sexual
- 12Ati avut asa stari sau senzatii?ce parere aveti? mersi.
- 7Diagnostic greshit
- 7As dori o informație despre schizofrenie
- 23Pentru persoanele cu schizofrenie, care au refuzat internarea
- 8Antipsihotic schizofrenie
- 10De ce a trebuit să mă nasc?
- 5Abordarea mea in tratarea schizofreniei si a tulburarilor schizoafective
- 7Cum scap de diagnosticul de schizofrenie care mi s a pus la cererea mea?
- 16Pt persoanele Letargice cu schizo (am noutati)
- 0Care e cauza schizofreniei mele?
- 2Mă pot angaja pe utilaj greu
- 16Pacient cu schizofrenie care refuză să mai ia tratamentul. Vreau îndrumare și sfaturi
Mai multe informații despre: Schizofrenia
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: