Agorafobie - grup de suport

Dani uneori doar gandirea pozitiva nu este de nici un ajutor pentru ca este vorba de dezechilibre neurobiochimice care nu pot fi echilibrate decat sintetic. Si cu terapie. Citeam mai demult ca au studiat pacienti care faceau psihoterapie in timp ce creierul lor era investigat prin RMN. Concluzia era ca se activau aceleasi zone ca in cazul unui tratament antidepresiv. Sigur, sunt situatii in care o combinatie de AD si terapie este cea optima, cum a fost cazul meu.

Dani arata, intr-adevar a TOC ce descrii tu. Netrat TOC-ul se poate exacerba foarte mult si poate deveni invalidant.

Ce medicament ai luat? AD pot, intr-adevar, determina reactii adverse dar perioada de acomodare este aproximativ 2 saptamani si daca ajungi la doza optima foarte lent, reactiile adverse sunt suportabile.

Eu nu concep sa ma simt altfel, chiar daca voi lua AD toata viata. Acum sunt un om normal si ma simt bine in pielea mea. Am inceput sa conduc singura prin tot Bucurestiul si de cateva zile imi iau si fetita. Vad ca ma descurc din ce in ce mai bine chiar si in nebunia din Bucuresti iar asta mi-a ridicat nivelul de self-esteem. Peste o saptamana incep niste cursuri si abia astept.

Raluca ce mai faci?

Verticala tu mai iei AD?



Numai bine

buna mariuca

nu mai iau AD de aproape 8 luni, mai iau un medazepam din an in paste. ma bucur ca reusesti sa conduci mai ales pe zapada asta din Bucuresti care pune probleme si unui sofer experimentat

ce cursuri vrei sa faci?

Buna fetelor.Vad ca sunteti bine, lucru care ma bucura enorm si va felicit pentru progresele voastre.Si eu sunt bine, dar, asa cum v-am mai spus(cred ca v-am innebunit )am o mare problema cu statul in picioare in public si nu numai.Ca de obicei as dori sa va intreb ceva:Dani tu ai asemenea probleme numai cand stai la cozi sau si in casa?Mariuca la tine cand se manifesta aceasta slabiciune a picioarelor?Numai cand stateai de vorba cu cineva sau si in casa?Va tot intreb acest lucru pentru ca se intampla dinainte sa raman insarcinata si pot spune ca ma enerveaza la culme aceasta stare mai mult decat faptul ca nu pot traversa spatii mari.Pur si simplu simt ca daca nu ma asez mi se inmoaie genunchii si risc sa cad sau sa fac un atac de panica.Dureri de cap nu mai am absolut deloc si asta ma bucura enorm.Saptamana viitoare mergem la doctor sa-l vedem pe bebe.Face 3 luni.Va pup si va doresc o primavara frumoasa si LA MULTI ANI pentru luna noastra, a femeilor!

Buna tuturor,

Raluca uneori mi se intampla sa am aceasta problema atat in casa cat si in afara ei, indiferent daca eram asezata sau nu. Daca anxietatea atingea un nivel mai mare nu mai conta unde eram desi totusi se manifesta mai pregnant atunci cand stateam in picioare de vorba cu cineva, indiferent ca eram in casa, la usa sau afara.

In situatia ta cel mai probabil aceasta slabiciune este exacerbata pentru ca sunt anumite schimbari in organism care pot determina o anumita slabiciune organica, evidentiata chiar si de analize. Multe dintre femeile insarcinate au o usoara anemie. Asa ca nu te mai ingrijora. Iti repet, toate acestea sunt normale si nu, nu ai nici o boala grava. Dar ori de cate ori simti nevoia te rog sa intrebi. Nu deranjezi pe nimeni. Tin pumnii sa fie totul Ok cu bebe si cu tine la control.

Verticala vreau sa fac niste cursuri de Resurse Umane. Saptamana viitoare imi duc fetita la gradinita. Am mai facut o incercare atunci cand avea in jur de doi ani dar pentru ca lucurile nu au mers cum trebuie am decis sa stau cu ea pana la patru ani si apoi sa imi caut un nou job.

Mereu mi-am dorit sa lucrez intr-o firma de recrutare/consultanta HR. Este o reprofilare, domeniul meu de activitate a fost altul pana acum dar am hotarat ca its now or never sa ma indrept intr-o directie care imi place.

Dani, Daniela natalia ce mai faceti?

buna mariuca

sper ca a fost bine cu fetita la gradinita.. ce mare este:4 ani :) noi de abia ne apropiem de 2 jumate

iti doresc mult succes in acest demers cu schimbarea jobului, e foarte important sa faci ceea ce iti place. Imi scuze ca intreb, tu nu ai mai lucrat de cand s-a nascut fetita ta sau ai avut ceva part-time care iti permitea sa stai si cu ea?
oricum, iti doresc sa fie bine!

raluca, deja ai peste 4 luni, esti la categoria "avansati" acum, nu? o sa ai baietel sau fetita? cred ca de pe acum au inceput sa se secrete " hormonii fericirii" cei care le fac pe mamicile in devenire sa arate atat de proaspete si pline de viata! bucura-te de perioada asta cat poti de mult si pregareste-te sa primeste si cateva picioare in burtica cat de curand:) asta chiar o sa te faca sa te simti in al noulea cer!!

danielanatalia, dani sunteti ok?

in sfarsit primavara da semne ca apare, sa speram ca nu se razgandeste!

Buna dragele mele.Mariuca multumesc mult pentru incurajari, sper sa reusesc sa depasesc candva toate aceste stari sau macar sa se amelioreze.Verticala deocamdata nu se vede sexul pentru ca avem abia 3 luni si o saptamana iar sincera sa fiu nu am o preferinta tot ce ma rog este sa fie sanatos si sa nu ma mosteneasca din punct de vedere emotional.Deja nu mai am liniste in sensul ca mi-a pomenit medicul de triplu test pe care urmeaza sa-l fac in aprilie pe la jumatate care din cate am inteles depisteaza unele malformatii si nu va spun ce stare am de pe acum.Sarcina decurge foarte bine, dar grijile sunt mari!Ma bucur ca sunteti bine si va doresc o primavara minunata.Va pup

Buna fetelor.Asteptam cu sufletul la gura vesti de la voi, binenteles optimiste.Eu sunt cam apatica de cateva zile.Am impresia ca ma simt slabita,
fara chef de nimic si cu dorinta ciudata sa stau afara cat mai mult.E ceva care nu se poate explica, e o stare asemanatoare cu astenia si in acelasi timp am o energie de a face tot timpul cate ceva.Sa fie pe fond nervos?Raluca mie mi se intampla sa mi se inmoaie picioarele si cand stau de vorba cu cineva, si cand stau in casa(de exemplu cand spal vasele si stau mult la chiuveta, cand fac mancare si nu suport ideea sa fac treaba stand pe scaun), dar in acelasi timp simt ca parca imi amorteste si ceafa si intru in panica crezand ca..acum ma prabusesc.Am intrebat medicul si nu a stiut ce sa imi spuna, mi-a recomandat ginko biloba si cam atat.Nu aveti idee ce ma infurie starea asta de lucruri.
Mariuca, mi-e teama ca as putea avea probleme mai tarziu din cauza TOC, stiu ca nu e suficient sa gandesc pozitiv(ceea ce nu imi sta in fire atat de tare), dar voi incerca sa merg la medic.Parca v-am spus ce am luat atunci:fevarin si calmepam, sunatoare si roinita, vitamine si calciu.Magneziu, nu mai spun ca nu imi lipsea din casa.Acum mi-e iar teama de spatii largi. Voi nu aveti uneori senzatia ca mergeti de parca plutiti?Poate radeti de mine dar eu am impresia asta din ce in ce mai des.Acum m-am "pricopsit"si cu o sinuzita dupa o raceala ce a durat o saptamana.
Mariuca ma bucur pentru progresele tale.Voi poate stati intr-un oras mare si aveti alte posibilitati.Aici nu prea ai ce face si asta ma deprima foarte mult.
Raluca, sa fii sanatoasa si tu si bebe.Iti tin pumnii sa fie totul ok.
Verticala, cum mai esti?Mai calatoresti?Cum te descurci cu serviciul(parca aveai delegatii mai mereu)?
Va pup.Sanatate multa!

Buna tuturor,

Dani chestia cu plutitul imi suna tare familiar. Chiar ma gandeam ca si acum, daca este vorba de traversat un spatiu foarte larg, spre exemplu o parcare goala, simt ca ma ia putin ameteala. Te incurajez in continuare sa mergi la un doctor. Chiar daca esti in provincie nu se poate sa nu existe mici un doctor bun pe acolo.

Verticala deocamdata lucrez acasa, atat cat imi permite timpul, pentru sotul meu, la firma caruia si am cartea de munca. Insa nu fac ceva care sa imi placa in mod deosebit, de aceea intentionez sa ma reprofilez.

Desi am fost mereu genul "promitator" fobiile, anxietatea si atacurile de panica m-au tras mereu inapoi asa ca nu am cine stie ce reusite profesionale. Poate a sosit momentul sa schimb asta chiar daca, d.p.d.v. al pietei fortei de munca s-ar spune ca nu este cea mai buna perioada. Cand esti plecata din tara cu cine o lasi pe fetita ta? Si ce spune de faptul ca esti asa de mult departe?

Raluca nu te ingrijora deloc cu triplul test. Nici daca rezultatul este anormal nu inseamna de fapt nimic. Eu am facut si dublu si triplu test, ambele au avut valori care trimiteau catre sindrom Down asa ca am facut amniocenteza si s-a dovedit ca totul este OK.

Trebuie sa stii ca aceste teste sunt doar statistice, eu mi le-am facut din cauza varstei la care am ramas insacinata, in cazul tau nu inteleg de ce sunt necesare. Lasa grijile, iti spune cineva care a facut toate testele si investigatiile posibile in sarcina. Mai bine discutam aici despre ce te ingrijoreaza in legatura cu bebe pentru ca ai sa vezi ca multe dintre temerile tale nu au justificare.

Eu sunt bine. Am inceput sa iau Cipralex o data la doua zile si vad ca este OK. Conduc in fiecare zi, astazi am facut o parcare laterala in panta si m-am descurcat bine. Imi place la nebunie!

Fetita mea s-a acomodat repede la gradinita insa astazi a stat acasa pentru ca a facut prima viroza "de comunitate" ca sa zic asa. Sper sa ii treaca repede sa o pot duce din nou.

Pupici

Dani exact aceleasi stari le am si eu cand stau in picioare am impresia ca in secunda urmatoare mi se va face rau si observ ca de cateva zile s-au redus ca intensitate.Nu sunt specialist dar vorbesc din experienta cand luam tratament nu aveam aceste probleme asa ca si eu te sfatuiesc din tot sufletul sa incepi un tratament pentru ca vei vedea o mare diferenta.De spatiile largi nu mai pomenesc pentru ca nici nu am mai incercat, sincera sa fiu mi-am cam luat gandul in acesta perioada pentru ca nu faceau altceva decat sa-mi produca o stare de nervozitate.Mariuca ai dreptate, aceleasi lucruri le-am citit si eu despre aceste teste ca nu ar da rezultate reale si atunci ma- ntreb la ce mai folosesc?Ma bucur ca sunteti mai bine si va multumesc tuturor pentru incurajari, conteaza enorm pentru mine!Mariuca ii doresc multa sanatate fetitei tale.Va pup

Buna fetelor.Obesrv ca sunteti mai increzatoare, mai optimiste.Si eu ma straduiesc dar sincera sa fiu nu imi iese.Pana si chestia cu autosugestia nu mai da roade si accept totusi toate problemele asa cum sunt ele.Acum imi da de furca astenia de primavara.Am constatat ca intru in panica daca nu am in casa ceaiurile sau medicamentele care stiu eu ca imi fac bine.La medic stiu ca trebuie sa merg.Am fost la med de familie atunci cand am avut baiatul racit si am discutat cu dansa.Parerea ei e sa iau calciu aproape permanent, binenteles sa nu ma consum pentru nimic si daca e nevoie, sa iau xanax dar numai la nevoie(ceea ce eu nu concep).
De cand s-a topit zapada plec de acasa cu inima stransa si evit iar spatiile mari.Am observat ca si stradutele intortocheate imi dau "dureri de cap".Ciudat lucru.Mi s-a propus sa merg sa muncesc in strainatate, iar ideea unui drum lung, a schimbarilor care pot aparea imi da o stare de neliniste.Nu stiu daca se amplifica starile astea sau se diminueaza..
Mariuca ma bucur pentru tine.Poti spune ca ceea ce a fost mai greu a trecut.cursurile de Resurse umane unde vrei sa le faci?
Raluca cum te descurci cu sarcina?Ai facut testele pana la urma?
Verticala esti bine?Va pup si va doresc sanatate.Numai bine!

Buna fetelor.Ce faceti?Sunteti bine?Eu sunt in continuare dezamagita de starile de anxietate care nu-mi dau pace, parca s-au accentuat.Desi toate persoanele cu care am vorbit despre acest subiect mi-au spus ca in timpul sarcinii se vor reduce semnificativ, se pare ca nu este valabil si in cazul meu din pacate.Starile de moleseala nu-mi dau pace, slabiciunea picioarelor este tot mai enervanta, singurul lucru bun este faptul ca au disparut durerile de cap, in rest este totul aproape ca inainte.Saptamana viitoare mergem din nou la medic si poate ne va spune si ce este gamalia din burtica:fetita sau baietel.Dar am si niste emotii uriase pentru ca tot atunci imi va face si programarea pentru triplu test de care imi este groaza.Sarcina decurge foarte bine si usor, fara nici o problema, pacat de aceasta anxietate care imi umbreste fericirea.Va pup si va doresc tot ce este mai frumos.

Raluca nu te impacienta o sa ai sigur si zile mai bune in urmatoarele trimestre de sarcina. In ce luna esti?

Eu zic sa nu scapi din vedere faptul ca ai reusit sa infrunti o fobie mare, mare, eu stiu foarte bine cat de mare este. Pentru asta meriti numai laude. Ai facut un pas urias.

Daca anxietatea ta este la un nivel mai greu de controlat nu ar fi rau sa discuti cu psihiatrul si ginecologul despre o varianta de tratament. Exista si optiuni medicamentoase safe pentru copil.

Apropo de triplul test este apa de ploaie, dupa cum spuneam. Mai toate prietenele mele s-au testat si majoritatea au avut rezultate anormale dar au nascut copii perfect normali. Asa ca nu ai de ce sa te ingrijorezi. Eu imi mentin parerea ca acest test este si mai inutil in cazul unei persoana de varsta ta.

Dani cursurile le voi face la total school despre care am auzit ca sunt si profesionisti si sunt si aproape de mine. Insa le voi face pe la sfarsitul verii pentru ca in curand plec in vacanta, apoi la mama si nu am timp pentru asta.

Verticala stiu ca iti era teama de condusul prin Bucuresti. Dupa 1 1/2 luna conduc super OK si nu o spun doar eu. Si cu parcarile ma descurc din ce in ce mai bine, practic nu mai am probleme. Iar de teama nici nu se mai pune problema. De ce nu incerci niste ore suplimentare sa vezi cum este?

Eu sunt bine, astazi am fost la denstist, o alta fobie de a mea pentru o obturatie de canal. Surprinzator desi stiam ca mi se va face anestezie (alta fobie) m-am dus relaxata. Si nu luasem Cipralex de cateva zile.

Am observat ceva: fobiile dispar asa cum apar, in grup. Adica nu scapi doar de anumite fobii ci de toate. Este de altfel explicabil, schimbarile care au loc la nivel cognitiv-comportamental nu actioneaza selectiv.ci au influenta generala asupra emotionalului.

Numai bine

buna fetele,

eu sunt in parc cu fetita, e foarte frumos locul de joaca la lumina felinarelor.. in general am decis sa ma bucur cat pot de weekenduri si de vremea frumoasa

raluca, esti norocoasa ca ai o sarcina usoara si fara dureri de spate, cap etc s-o tii tot asa!

dani sunt sigura ca o sa rasara si soarele pe strada ta impreuna cu soarele de primavara:)

mariuca poate ti s-a mai spus, ai un dar deosebit de a incuraja oamenii, e pacat sa nu fructifici aceasta inclinatie. la absolute school vroiam sa merg si eu la un curs de comunicare ( stau cam prost la capitolul asta) si e o groaza de bani, ma intrebam daca sunt cursurile ok si merita. oricum asta inseamna sa-mi sacrific cateva weekenduri si nu ma incanta ideea :D

apropo, ma gandeam, idee nebuna ce ar fi sa fac facultatea de psihologie, pur si simplu ador sa ajut oameni disperati, chinuiti, care si-au pierdut busola in viata... poate pt faptul ca am trecut si trec prin asta si stiu ce greu e... dar dupa aia vin gandurile sabotoare: e prea tarziu pt tine, tu nu esti in stare sa iti rezolvi problema ta daramite pe a altora..cu ce bani o sa te intretii, etc etc

in fine, am divagat de la subiect dar simteam nevoia sa vorbesc cu cineva despre asta:)

seara buna va doresc

Buna fetelor.
Verticala, e minunat sa poti sa stai mult cu copilul, sa il vezi cum se joaca si asta cred ca iti da o stare de bucurie si optimism.Cred ca asta te face sa iti incarci si mai mult bateriile.Eu cand aveam copiii mici nu aveam timp sa ies prea des cu ei (lucram in schimburi)iar cand au mai crescut am avut un serviciu solicitant si acum as vrea sa mai dau timpul inapoi si sa fiu ca atunci cand nu stiam ce inseamna anxietatea.Am inceput si eu cursuri de psihologie la distanta dar am renuntat caci am aflat ca nu sunt acreditate.E o provocare, e foarte frumoasa pentru cine o intelege.
raluca, de cate ori vad o reclama cu mamici si copii ma gandesc la tine.Iti tin pumnii sa fie totul bine.
Mariuca, asa cum spun si fetele tu esti cea care ne dai curaj.Mai faci tratament?Auzisem ca acum (de fapt se stie din batrani) ca o cura cu vitamine, verdeturi acum primavara e binevenita.Vad ca la mine nu prea are efect.Ma simt cam anemica si iar o iau de la capat si ma intreb daca nu o fi ceva organic (ma sperie ideea unei boli) sau pur si simplu e stare de fapt cu care ma confrunt de ceva vreme.
Va pup si va doresc o seara frumoasa.

Dragele mele scuze ca v-am raspuns cu intarziere dar am asteptat vizita la medic ca sa impartasesc cu voi bucuria mea:avem o fetita si rezultatele la trilpu test au iesit foarte bune.Vorba ta Mariuca prin cat stres am trecut numai sufletul meu stie!Despre anxietate nu prea as vrea sa pomenesc pentru ca nu vreau sa stric bucuria momentului dar in orice caz este greu, parca din ce in ce mai greu sa o stapanesc(parca toate starile specifice au revenit).Am 4 luni si o saptamana de sarcina si sper ca atunci cand va misca micuta mea sa incep sa ma concentrez asupra acestei minuni si sa las deoparte prostiile astea.Va pup si sper din tot sufletul ca sunteti bine.

Buna tuturor,

Raluca felicitari pentru fetita si pentru triplul test. Nu peste mult timp vei fi mamica. O sa vezi ce minunta va fi sa iti tii micul pui in brate, sa-i asculti gangureala, sa-i p[rivesti fetisoara si fiecare gest pe care il face. Viata ta va capata un sens cu tpotul diferit si iti garantez ca nu vei mai avea disponibilitate si timp pentru anxietate, pentru ca toate resursele tale se vor indrepta catre fetita ta. Hang on!

Dani nu ar fi o idee rea sa faci cursuri daca asta iti face placere si mai ales daca te ajuta in gasirea unui job. Vegetalele sunt oricand o idee buna. Fructele si legumele sunt bogate in vitamine si detoxifica.

Nu poti da timpul inapoi. Imi amintesc ca ani in sir am dorit cu disperare sa am din nou 20 de ani si sa fac lucrurile altfel. Ma bucur ca am ajuns in sfarsit la un echilibru care ma ajuta sa ma bucur de viata mea de acum si nu mai simt nevoia sa dau timpul inapoi. Nici nu mai sunt ingrozita de faptul ca am trecut de 40 de ani iar maturitatea nu mi se mai pare ceva rusinos. Am devenit mai inteleapta si mai recunoscatoare pentru tot ce exista bun, acum, in prezent.

Dani nici eu nu stiu daca mai fac tratament cu Cipralex sau nu. Spun asta pentru ca il iau atunci cand imi aduc aminte iar asta inseamna de 2-3 ori pe saptamana. In curand o sa renunt la el si vreau sa o fac gradual.

Verticala si eu am cochetat mult timp cu ideea de a deveni psihoterapeut. Sa stii ca majoritatea terapeutilor care au rezultate au fost la un moment dat pacienti sau ar fi trebuit sa fie. Eu am renuntat insa la idee pentru ca presupune sa urmezi facultatea de psihologie si apoi sa faci un numar de ore de terapie personala (nu mai stiu exact cate dar se masoara in ani). Oricum este vorba de un proces lung iar eu nu mai am varsta necesara. Insa imi imaginez ca tu esti mai tanara asa ca de ce nu?

Iti multumesc mult pentru vorbele frumoase si chiar ma bucur mult daca reusesc sa aduc putin optimism si incredere. Poate pentru ca sunt sincera in tot ce spun si sunt interesata cu adevarat de oameni.

Numai bine

Buna tuturor,
Inainte sa incep sa-mi spun si eu povestea trista aici, as vrea sa va spun ca am stat ieri aproape 5 ore pe acest forum si am citit tot ce ati postat inca din 2009.Mariuca, Verticala, Raluca, Dani, Natalia, simt ca va cunosc atat de bine si asta doar pentru ca ma regesesc in sufernta voastra.Cel mai teribil mi se pare faptul ca de 2 ani, de cand ati inceput discutiile, starea voastra psihica nu s-a schimbat foarte mult, cu toata medicatia si psihoterapia pe care ati facut-o.Natalia nu e prea bine, a inceput un tratament medicamentos, Dani nu e nici ea ok, Verticala e asa si asa, Raluca are tot felul de stari dar care poate i se datoreaza si sarcinii, deci poate are o scuza, iar mariuca e singura care se simte bine in acest moment, dar asta dupa luni de tratament cu acel Cipralex.Sunt extrem de speriata cand va scriu aici, pentru ca nu-mi vine sa cred ca voi ati facut atatea eforturi si sunteti la fel, la fel ca si mine, care nu am incercat inca nici una din metode, dar acum sunt atat de descumpanita incat nici nu stiu daca sa mai incerc sa merg la vreo terapie(pt ca vad la voi ca nu a avut acel mult dorit rezultat), iar cu medicatia imi e f frica de dependenta.Deci voi chiar ati luptat, ati incercat tot felul de variante salvatoare...si degeaba.Stau si ma gandesc ca noua ni se par imposibile, niste lucruri atat de firesti pentru restul oamenilor, cum ar fi mersul la magazin, o intalnire cu prietenii, etc, lucruri cu adevarat banale.Ma intreb daca noi ne cramponam de astfel de lucruri, cum o fi cand o sa fim puse in fata unor situatii cu adevarat dificile?O sa innebunim???Noi ne bucuram pt orice lucru de "rahat", ca am reusit sa merg singura la un magazin care e la 10 minute de casa.Pai, asta e motiv de bucurie pt un om normal?Eu nu cred si nici nu vreau sa concep ca viata mea asa va fi pana la capat.Va trebui sa ma chinui sa fac tot felul de lucruri simple, pe care altii le au parca in instinct?Am inceput sa va descriu starea mea de teama, ca voi trai cu aceasta tulburare pana la capat, speriata fiind de tot ce ati trait voi toate in ultimii 2 ani.si citind la voi, ca nu sunt prea multe ameliorari.imi dau seama ca sufar de o boala de care nu voi scapa niciodata!!!!!!!!Si ata ma darama!!!

Scuza ca v-am "luat" asa, insa chiar nu pot sa accept ca asta e crucea pe care trebuie s-o duc pana la capat.Dar sa va spun si despre mine.Am 29 de ani si sufar ca si voi de agorafobie si atacuri de panica.Totul a inceput acum 2 ani, cand mi-am dat demisia de la un job foarte solicitant, unde lucram ca inginer, si care mi-a mancat toata sanatatea.Eram epuizata fizic si psihic si mi se parea o mare nedreptate tot ceea ce traiesc.La 2 luni dupa ce am plecat de acolo, mi-am deschis o afacere cu o prietena, si in toata agitatia cu deschisul firmei, am avut primul atac de panica intr-um magazin mare in alt oras, departe de cel in care locuiesc..Am fost foarte speriata.Mi-am facut cateva analize, dar nu eram ok nici din acest punct de vedere.Aveam si inca am un nr f mare de leucocite, mi-au gasit ceva la fiere, cu calciul stateam cam prost, aveam si nisip la rinichi...ma rog mai multe afectiuni, dar care eu stiam ca nu au cum sa-mi dea acea stare de teama din timpul unui atac de panica.Ce este cel mai grav este ca acum, sufar si de agorafobie, pt ca incet incet m-am izolat din frica de a nu-mi veni rau prin locuri publice.Nu am fost la nici un doctor psiho, eu m-am autodiagnosticat, si stiu sigur ca asta am.Acum dupa 2 ani, ma simt groaznic, in fiecare dimineata, viata mea a devenit un sir lung de minciuni.Spun asta pt ca doar iubitul meu cu care sunt intr-o relaitie de 10 ani stie despre afectiunea mea, si ma intelege si ma ajuta.Eu am ascuns asta tuturor, familiei, prietenilor.Eu nu pot sa ies din casa neinsotita de prietenul meu, decat pana la un magazin alimentar si sa-mi plimb cainele in jurul blocului.Nu mai am deloc independenta.Trebuie sa va spun ca afacerea pe care mi-am deschis-o, necesita foarte multe intalniri cu oamenii, si eu evit asta, incercand sa rezolv totul prin telefon.Dar uneori asta trage firma inpoi, si automat si beneficiul financiar.Eu am fost o fire foarte sociabila, de distractie, am foarte multi prieteni, fosti colegi de facultate sau de servici, care ma invita sa ne intalnim la o cafea, sau ma invita la un chef, sau la o nunta, sau la o intalnire la un gratar la padure.si eu trebuie sa inventez tot felul de scuze de fiecare data.Deja imi este si rusine, de persoanele care ma suna si insista ca vor sa ma vada la o cafea, si eu mint in continuu de 2 ani, evitand orice intalnire.Ba spun ca am treaba, ba ca sunt racita, ba ca am musafiri, ba ca sunt la o alta intalnire, tot felul de minciuni pe care si prietenul meu trebuie sa le spuna pt mine.Au inceput deja sa-mi spuna ca nici nu ma mai cheama niciunde, ca oricum nu vin.Motivul pt care el imi este inca iubit si nu sot, este tot cel al suferintei mele, si a fricii de a nu-mi veni rau in timpul nuntii.Trebuire sa va spun ca raul meu se manifesta printr-o ameteala continua, nod in gat, voma, ma deranjeaza pana si lumina puternica.Starea mea se aseamana f mult cu cea a Nataliei si a mariucai. Tot vorbesc cu prietenul meu ca ar trebui sa merg la doctor, dar nici nu stiu unde?La psiholog?Psihiatru?Psihoterapeut?Eu medicamente nu vreau sa iau pt ca-mi doresc sa fac un bebe.Ma indop cu calciu si la nevoiue iau Calmogen Plant.Atat!Am zile mai bune si zile mai proaste.Insa cel mai greu imi este ca trebuie sa mint si sa ascund celor dragi starea mea adevarata.Sunt un prizonier!

Buna fetelor.Mariuca sustin si eu tot ce a spus Verticala si anume faptul ca ai un dar nemaipomenit de a incuraja si sustine oamenii si ca ai un suflet mare.Nu de putine ori v-am scris plangand despre starile mele groaznice, iar cand citeam mesajele tale deveneam parca alt om, plin de speranta si increzatoare in viitor si inca o data tin sa-ti multumesc enorm de mult pentru cuvintele deosebite si calde la adresa mea.Nu pot sa-ti descriu in cuvinte cat de tare ma bucur pentru reusitele tale, pentru faptul ca ai invins cu adevarat aceasta stare.BRAVO!DEEAP imi pare foarte rau ca treci prin aceste probleme, stiu foarte bine cat de mult ne afecteaza si-ti inteleg perfect starea de deznadejde.Tot ce pot sa-ti spun cu incredere este faptul ca si la mine tratamentul medicamentos a functionat o perioada dar l-am intrerupt( pentru ca imi doream ca si tine un bebe )si acest lucru a facut ca decaderile sa fie si mai mari.Daca Dumnezeu ma ajuta sa trec cu bine peste sarcina si alaptare voi incepe un tratament fara sa mai stau o clipa pe ganduri.Nu trebuie sa te judeci, sa te consideri a fi ciudata, sunt boli mult mai grave langa noi, sunt oameni cu suferinte mult mai mari iar acest lucru care ni se intampla mi se pare minor in comparatie cu altele.Ai incredere ca totul va fi bine, "munceste"pentru bebelus si CURAJ pentru ca nu are ce rau sa ti se intample!Va pup fetelor si astept vesti bune de la voi.

Dragele mele, în sfârsit, am revenit pe Forum dupà o lungà absentà, din sfârsitul lui decembrie 2010, pâna azi, când am reînceput serviciul. In acesta perioadà am fost foarte ràu, cu un grad mare de epuizare, pâna la pierderea cunostintei aproape.Am vàzut cà toate încercarile mele n-au dat nici un rezultat si boala mà cuprinsese definitiv.Dumnezeu a vrut ca sa primesc de la o prietenà, o carte cu titlul " Depresia, boala celor puternici", de Dr.Tim Cantopher( nu-mi amintesc exact cum se scrie numele dar cred cà-i corect...). Asa am citit pe nerasuflate tot ceea ce era explicat acolo si în sfârsit am înteles ca am o depresie cu agorafobie.Simptomele, starea de ràu, absolult totul este explicat si schemele de tratament, recuperare si comportament m-au convins sa merg din nou la o psihiatrà pe care o vàzusem în 2009, îmi pusese acelasi diagnostic, îmi recomandase Cipralex dar EU, de FRICA MEDICAMENTULUI, AM REFUZAT ! Deci, în ianuarie 2011 am revenit la doctorita care mi-a facut din nou o schemà de tratament dat de data asta l-am început si culmea, N-AM AVUT NICI O REACTIE EDVERSA ! M-am chinuit si am mai pierdut 2 ani, pe lângà alti 5..La început n-am avut mari realizari, asa cum era de asteptat, cum stiam
din tot ceea ce mà documentasem, apoi încet, încet am observat mici schimbàri în bine : somnul s-a ameliorat, oboseala a început sa mai scadà, ametelile s-au mai ràrit.bineînteles ca într-o saptamâna aveam doar 1 zi mai bunà, apoi 2-3, apoi iarasi îmi era ràu si din nou citeam cartea " de càpàtâi " cu depresia si mà linisteam.am ajuns acum dupà 3 luni de tratament sa merg în piatà, magazine, autobuze, stradà, bulevarde, SINGURA, cu ametealà dar mai micà si sânt CONVINSA cà voi reveni la normal màcar un procent de 80 %. Am fugit de tratament, am fàcut psihoterapie care mi-a folosit si m-a ajutat mult în gândire si comportament dar dezechilibrul biochimic din creier nu se poate reface cu discutii. Màruica, îti multumesc pentru mesajele tale, mi-ai dat curaj sa încep tratamentul cel bun si sa schimb medicul, cel dinainte îmi recomandase Ixel ( fàra efect !). Regret ca nu am mai comunicat cu voi dar eu nu am computer acasà, mi-a adus mari probleme cu ochii si serviciul meu mà obligà sa stau 8 ore cu ochii în ecran.asa ca,
am refuzat sa-l am. Azi este prima zi de servici si m-am grabit sa va scriu, sa va spun ca mi-ati lipsit, sa va felicit pentru toatà lupta de zi cu zi, pentru progresele voastre, pentru fetita pe care o asteptà o viitoare mamà.Dragà DeepP daca doresti si crezi ca te-ar putea ajuta ( eu sânt convinsà ) îti pot recomanda doctorita la care merg eu, dupà ce m-am chinuit aproape 7 ani, cu toate metodele posibile ( la pensie voi scrie o carte, cu tot ce-am pàtimit ! ) si fàrà rezultat, doar suferintà, bani multi, deznàdejde.Dragele mele, và doresc ca Sfânta Sàptamâna a Patimilor Mântuitorului Isus, sa va aducà puterea de a merge mai departe, convingerea ca se poate rezolva, linistea de care avem atâta nevoie.Và îmbratisez cu mult drag pe toate. O saptàmâna binecuvântatà !

Buna fete dragi,

In primul rand vreau sa va urez u n Paste Fericit cu muota sanattae fizica si emotionala si cmomente frumoase alaturi de cei pe care ii iubiti. Dumnezeu sa va ocroteasca si sa va aduca liniste si bucurie.

DeeaP nu trebuie sa iti ceri scuze. Cunosc foarte bine aceasta stare de disperare in care nu vezi nici o solutie fezabila si totul pare fara sens.

Te inseli in privinta mea. Nu stiu daca datorez Cipralexului progresele uimitoare pe care le-am facut in ultimul an si chiar daca ar fi asa nu prea imi pasa. Totusi, consider ca terapia si dorinta mea de iesi din aceasta stare au produs aceste schimbari care sper ca sunt trainice.

DeeaP nu iti poate oferi nimeni garantii in legatura cu ceva. Esti ingrozita de faptul ca vei fi trai in aceasta "groapa" toata viata. Sunt de acord ca este o viziune sumbra. Daca insa, nu vei mai considera ca suferi de ceva ingrozitor si incurabil vei face un pas important catre vindecare. De ce trebuie sa tesi minciuni pentru ca cei dragi sa te vada asa cum nu esti? Daca te iubesc cu adevarat nu te vor parasi la greu si te vor accepta exact asa cum esti.

Cred ca este foarte important sa nu mai privesti aceasta tulburare ca pe ceva care ti-a distrus viata ci ca pe o sansa

Am apasat accidental pe send iar comentariul meu a plecat neterminat si cu o multime de greseli.

Continui.

DeeaP, spuneam ca ar trebui sa privesti aceasta tulburarare ca pe o sansa de a te schimba si a primi binecuvantarile lui Dumnezeu cu mai multa intelepciune si disponibilitate.

Nu cred ca trebuie sa devalorizezi orice realizare oricat de mica ar fi. Eu ma bucur pentru fiecare pas in plus pe care il fac si faptul ca la un moment dat am inceput sa nu ma mai compar cu ceilalti (pentru care calatoria cu metroul, cu liftiul etc. faceau parte din normalitate) a fost de mare ajutor.

Iti recomand sa faci terapie si sa incepi un tratament cu antidepresive. Iti spun din experienta ca spaima ta de dependenta de medicamente este de fapt o teama inconstienta de schimbare, chiar daca stii ca va aduce imbunatatiri semnificative in viata ta.

La un moment dat ajungi sa subminezi, neintentionat, o eventuala stare de bine pentru ca pur si simplu te-ai obisnuit sa iti fie rau si orice progres presupune eforturi, uneori extrem de dificile si dureroase.

Te asteptam aici de fiecare data cand vrei sa vorbesti.

Raluca ce mai face bebe si ce mai faci tu? Multumesc din nou pentru cuvintele frumoase. Daca reusesc sa va aduc o farama de speranta inseamna ca nu am deschis acest top[ic degeaba.

Danielanatalia ma bucur ca ai pentru noi vesti proaspete si bune. Este nemaipomenit ca in sfarsit lucrurile au luat-o intr-o directie buna si luminita de la capatrul tunelului devine din ce in ce mai mare. Te asteptam mai des pe aici sa ne impartasesti din realizarile tale.

Verticala., Dani ce mai spuneti?

Buna fetelor.Va doresc Sarbatori fericite alaturi de cei dragi!
DeeaP ai incredere in ceea ce spune mariuca, te ajuta foarte mult increderea in tine si ca fiecare progres inseamna de fapt mult mai mult decat crezi.Sa stii ca si eu am ajuns la concluzia ca fara ajutor nu se poate, indiferent de unde-de la psihiatru sau psiholog- doar sa ai noroc sa gasesti unul bun.
Eu nici acum nu am ajuns la medic, tot sper ca ma pot trata naturist si o sa treaca.Stiu foarte foarte bine ca nu e suficient (si mie mi-e teama de dependenta medicamentelor antidepresive), mereu traiesc cu teama ca as avea o boala organica mai ales acum primavara simt ca ma lasa puterile, merg iar cu teama pe strada, am impresia ca nu ma tin picioarele si tot asa.Of, cand voi fi la fel ca altadata?

Incerc sa nu ma mai gandesc, imi fac zilnic curaj.Stresul sa fie de vina pt tot ce se intampla?
Raluca ce mai faci?Cum mai esti?Sper ca mai optimista.
Danielanatalia ma bucur pentru tine.Ai vreo schema de tratament?Ce medicamente iei?
Eu sper sa revin cu vesti mai bune.Sanatate multa!

Hristos a Inviat!

sper ca zilele astea de sarbatoare sa va aduca putina liniste sufleteasca daca nu rezolvarea completa a problemelor. pt mine este importanta familia, prietenii. Imi place ca timpul sa treaca incet si sa savurez viata pe indelete. nu vreau sa traiesc in secolul vitezei, sa traiasca vitezomanii in el:)

mi-e dor de lucruri simple si frumoase... sau poate e doar melancolia (mini-depresia) clasica de primavara

mariuca, dani, raluca, daniela, deea - ma bucur ca ne-am regasit aici ca intr-o mini familie, incercand sa ne ajutam dupa puteri!

Buna fetelor.Adevarat a inviat!Si eu va doresc ca aceasta sarbatoare sfanta sa va aduca numai bucurii, impliniri si multa sanatate alaturi de cei dragi voua.Eu sunt bine si foarte fericita pentru ca am simtit un fluturas in burtica, adica fetita mea si-a facut pentru prima data simtita prezenta, lucru care m-a topit pur si simplu de bucurie si emotie.Peste 2 saptamani mergem din nou la doctor sa vedem cat a mai crescut gamalia noastra.In rest pot sa spun ca sunt bine, starea de moleseala a trecut, parca nici picioarele nu-mi mai tremura, singura mare problema o reprezinta in continuare spatiile mari chiar si in masina la semafor daca intersectia este foarte mare ma cam ia ameteala, dar rezist si nu ma mai consum pentru ca nu vreau sa las problema asta sa-mi umbreasca bucuria imensa din suflet.Danielanatalia ma bucur din tot sufletul pentru tine, sper sa ai in continuare vesti bune si te felicit pentru progrese!Va pup si va felicit pe toate pentru curajul si ambitia de care dati dovada!

Adevarat a-nviat!Si eu sper ca ati sarbatorit toate, un Paste linistit alaturi de cei dragi.Pentru mine, asa au fost ultimele 3 zile.M-am simtit uimitor de bine, fara nici un fel de ameteala, am iesit si m-am intalnit cu gasca de prieteni, am petrecut mult timp si cu familia.A fost ok!Parca imi e si frica(sa nu cobesc:-)) sa spun ca am avut 2-3 zile consecutive in care sa nu am obisnuitele mele ameteli care ma fac sa ma izolez in casa, de frica de a nu-mi veni rau pe strada.Eu cred ca noi suntem si ipohondre!Mariuca, imi pare rau ca m-ai inteles gresit, spunand ca m-am inselat in privinta ta.Eu chiar consider ca esti o persoana puternica care a reusit cu multa ambitie si poate si cu ajutorul medicamentelor sa iasa din starea in care eu ma lamentez de 2 ani incoace.asteptand sa ma vindec de la sine...asa cum a si inceput tot...cred ca intelegi ce vreau sa spun.Intradevar, este adevarat ca uneori sunt constienta si mandra de fiecare progres pe care il fac, insa altadata cand abia ma tin pe picioare de ametita ce sunt si realizez ca sunt o leguma din pct de vedere fizic, uit pasii dinainte pe care i-am facut spre vindecare.Nu stiu daca ma fac pe deplin inteleasa.Adica daca azi fac ceva cu adevarat spectaculos, cu care chiar sa ma mandresc, sa merg la niste discutii grele cu clientii, sa vorbesc in public, sa merg la dentist, sa fiu in centrul atentiei intr-o discutie la o petrecere, iar peste 2 zile simt ca nu am putere sa-mi plimb nici cainele de rau ce imi e...atunci efectiv uit ca totusi cu 2 zile in urma am facut si niste progrese mari.Intelegi?Si atunci, psihic o iau iar de la capat, sunt intr-o continua lupta cu mine!!!Eu nu stiu cum sa fac sa gandesc asa cum imi spui tu, ca nu sufar de ceva grav si incurabil, pentru ca vad in jurul meu ca oamenii toti fac din instinct ceea ce eu ma chinui din rasputeri sa fac.Si pentru ca eu am fost altfel, eu am fost o femeie foarte sociabila, sufletul petrecerilor, vorbesc si foarte mult, iar acum am personalitatea unei timide.Eu in facultate n-aveam nici o emotie la examenele orale.Tocmai de aceea ascund si mint pe toata lumea.Celor dragi le ascund acest lucru, nu pentru ca nu m-ar ajuta, iubi si sustine, ci pentru ca nu vreau sa se SPERIE, nu vreau sa-i ingrijorez deloc, si sa-mi duca grija in fiecare clipa.Sunt sigura ca s-ar soca daca ar afla ca eu nu pot sa ies din casa neinsotita.Ar fi efectiv socul vietii lor.Sunt sigura!Imi iubesc prea mult famila si nu vreau sa-i fac sa sufere pentru mine, vreau sa-i protejez de toate greutatile mele.Stiu ca asa imi ingreunez mie situatia, pentru ca trebuie sa inventez, sa mint, etc, dar asta este...imi asum.Numai eu si iubitul meu cunoastem adevarata mea situatie.El e singurul meu sprijin.Si bunul Dumnezeu.Terapie as incepe si maine, insa imi e frica ca daca ajung pe mana unui psihiatru n-o sa ma lase fara medicamente si nu vreau sa iau nimic inainea si in timpul unei sarcini.Nu exista nici un antidepresiv pe care sa-l poti lua in timpul sarcinii, si care sa nu-ti poata afecta fatul. Si eu nu vreau sa risc sanatatea unui copil.DanielaNatalia iti multumesc ca vrei sa-mi recomanzi medicul tau insa eu sunt in Timisoara.Stiu ca tu ai trecut prin multe in cei 7 ani, si chiar te-as sustine sa scrii acea carte!Ralucag iti doresc din suflet sa ai o sarcina usoara, si sa ma ti si pe mine la curent cu evolutia ta.Eu te-as sfatui sa stai linistita in aceasta perioada, sa nu-ti mai testezi limtele cu spatiile deschise, evita cat poti locurile ce-ti dau emotii puternice.Eu asa as face, macar acum as avea o scuza... sarcina::))))Dani, sa sti ca si eu sunt ca si tine, am impresia ca si eu am o afectiune organica grava, mai ales ca mie nici analizele la sange nu-mi ies prea bine.Si de multe ori cred ca am ceva la cap, ca de asta am asa ameteli lungi.Uneori am ameteli continue zile intregi(ma culc si ma trezesc la fel de ametita, uneori si soarele si lumina ma deranjeaza), tot ceea ce fac, fac cu o ameteala in mine, in care abia ma tin in pozitie verticala.La fel ma intreb si eu ca tine-CAND VOI FI CA ALTADATA?Oare niciodata?Nu vreau sa cred asta!Chiar nu vreau!Stiu si eu ca fara ajutor nu se poate.Si sa sti ca am incredere in Mariuca si in voi toate, pentru ca altfel nu as fi ales sa va scriu si eu aici.Verticala si mie imi e dor de lucruri simple si ma bucur ca ne-am regasit aici, cum spui si tu ca intr-o mare familie:-)Eu am o curiozitate in ceea ce va priveste pe toate:ce varsta aveti fiecare?Eu fac 29.Eu va multumesc ca imi permiteti sa-mi astern gandurile aici in fata voastra, si va doresc multa sanatate!!!Va pup pe toate!

CRISTOS A ÎNVIAT ! Dragele mele, am revenit la muncà si pe Forum, dupà câteva zile libere.Mà bucur cà putem comunica din nou si în felul àsta sa ne putem fi de folos.Màriuca, Verticala, Dani, ce bine ar fi sa ne întâlnim, sa ne povestim si sa ne sfatuim împreunà, sa ne împàrtàsim din toate experientele noastre si poate, asa sa avem mai multà încredere si sperantà cà putem fi ca "înainte" sau aproape ca" înainte"...Pentru cele care nu mai cred acest fapt ( si eu am fost la fel !), và spun ceva ceea ce psihoterapeutul mi-a explicat : este gresit sa-ti doresti sa fii ca "înainte" caci asa cum erai înainte te-a adus în starea de azi ! "Înainte" am facut multe greseli de comportament, de gândire, am depàsit limitele organismului nostru, am avut prea mari pretentii de la noi, ne-am iubit si stimat prea putin, am pus totul si pe toti înaintea noastrà, am fost perfectionisti si am ridicat standardul prea sus ! Asta a fost în cazul meu si cred ca si la marea majoritate care ajunge în aceasta stare.Deep încearcà sa citesti mult din acest subiect, càrti pe care le gasesti în orice librarie, càrti care trateaza pe întelesul nostru, agorafobia, atacul de panicà, depresia si vei întelege mult din ceea ce se petrece cu tine, cum functionezei, cum poti sa te ajuti, care-i calea sprea vindecare, càci, DA, exista vindecare si se poate reveni la normal dar îndreptând ceea ce este nevoie în viata ta. Eu am pàtimit enorm, am fàcut ceea ce putini oameni ar fi fàcut ca si suferintà, încercari, cheltuieli, sperante, càderi si reveniri de la capàt.am avut o putere pe care numai Dumnezeu mi-a dat-o iar eu mà mir cum am putut sa rabd atâtia ani..si am ajuns la tratament pe care l-am refuzat, sfidat si am zis ca eu sânt mai tare, cà tratamentul altenativ mà va ajuta si asa au trecut anii, boala s-a cronicizat si acum mà astept la o lungà perioadà de medicatie dar nu voi renunta nici daca va trebui sa iau toatà viata Cipralex ! M-am documentat mult, am încercat TOT ce mintea omeneascà a putut gândi ca terapie si m-am amàgit, am cheltuit dar boala a ramas si s-a agravat...Deci, vom putea depàsi aceastà perioadà din viata noastrà din care avem de învàtat sa nu mai repetàm greselile ce ne-au adus aici, vom vedea cât de puternice sântem si într-o bunà zi ne vom bucura din nou de viata care ne-a fost datà ! Và doresc sa va fie bine cât mai curând celor care asteptati acest fapt iar celor care deja sânt bine, sa le fie si mai bine în continuare ! Và îmbratisez cu mult drag si va doresc sa aveti o frumoasà lunà de primàvara !

Buna fetelor,
Va invidiez ca aveti posibilitatea(daca doriti) chiar sa va intalniti toate, fiind bucurestence::-))Natalia, m-ai pus pe ganduri cu ceea ce ti-a explicat psihoterapeuta ta, referitor cu dorinta noastra de a fi ca "inainte".Sunt perfect de acord, si da, e adevarat ca probabil prin felul nostru de a fi, fiind mult prea perfectioniste, stresate de viata, de job-uri, etc, am reusit sa ne depasim limitele organismului si astfel am ajuns aici.Insa eu inca fac asta.Muncesc prea mult, nu las lucrurile ce depind de mine, neterminate, chiar si cu riscul de a claca, pana la epuizare fizica si psihica, ma stresez pentru sanatatea si grija celor dragi(familie, mama, frate, iubit), punandu-ma pe mine pe ultimul loc.Trebuie sa invat sa gandesc altfel, sa fiu mai degajata...of daca-ar fi asa usor. Dar cu toate astea, inca imi doresc sa fiu ce-a dinainte, sa am curajul si forta pe care o aveam, sa pot fi din nou independenta.De fapt imi doresc sa pot iesi din casa, SINGURA, fara teama ca-mi va veni rau.Dupa ca v-am citit povestile tuturor de aici, sunt din ce in ce mai convinsa ca agorafobia este o afectiune a oamenilor foarte inteligenti (mult peste medie) si super perfectionisti.E clar ca o persoana nu foarte inteligenta, nu poate percepe lucrurile atat de profund cum o facem noi, deci chiar nu are cum sa ajunga in situatia de a face atacuri de panica cand iese in public, pentru ca nici nu constientizeaza cat e de important acest lucru.Dar cu toata inteigenta noastra nu putem totusi sa ne invingem aceasta teama.si ajung din nou la intreberea de ce eu?de ce noi?Natalia, in mare eu inteleg ce se intampla cu mine, insa mi-am dat seama ca nu ma pot ajuta singura.Chiar nu pot.Sunt efectiv depasita de situatie.Si parca asta ma darama si mai rau.la cat sunt de perfectionista si incerc sa controlez totul in jurul meu, tocmai emotiile mele nu mi le pot controla si gestiona!Si imi spui ca exista vindecare.Care e?Ce ma sfatuiesti?Sa incep si eu tratament cu medicamente?Tu care ai trecut prin atatea, incotro imi spui s-o apuc?Sa nu mai taraganez situatia si sa merg la psihiatru sa-mi dea un tratament?Sau ce sa fac?tu, Natalia ai trecut prin 7 ani de chin.La mine acum se fac 2 ani.Si eu as face ca si tine.Daca tratamentul cu Cipralex te ajuta, nici eu nu l-as mai lasa cu riscul de a-l lua toata viata, daca asta m-ar face sa ma simt ok, asta e.Am citit ca si Mariuca ia tot acelasi medicament.Eu as vrea mai intai sa fac un copli si apoi sa iau pastile, chiar si toata viata.Insa nu stiu cum voi fi in stare sa tin o sarcina cand eu nu-s in stare sa merg 500 de metrii singura...Cum voi putea sa nasc, cand eu abia merg la dentist acum de frica?cum?Si ce ma supara este faptul ca intr-o zi fac lucruri de care sunt mandra si ma mir cum reusesc, iar peste 2 zile imi vine rau din nimic, ma ia cu ameteala din nimic, si parca imi intorc singura rezultatul de mai devreme, parca si uit ca acum 2 zile am reusit totusi ceva, am evoluat putin.Intelegi?natalia, tu cati ani ai?Si acum cum te simti?esti ok?Si eu va imbratisez pe toate si astept vesti si sfaturi de voi!Va pup!

Buna ziua tuturor,

si pentru cà Deep este cea care-mi pune întrebàri, mà grabesc sa-i raspund. In primul rând, DA, aceasta afectiune este a perfectionistilor, a celor care nu stiu sa spunà NU, a celor care-si depàsesc limitele organismului fàrà sa realizeze cà pretu- i PREA MARE !!! Eu am realizat dupà ani în care am citit foarte mult despre atacul de panicà, agorafobie, depresie, etc. ( în limba româna, gàsite în libràrii si în alte limbi stràine, càrti trimise de prieteni sau cumpàrate pe internet ), dupà multe sedinte de psihoterapie în care am învàtat ce a fost gresit în gândirea si comportamentul meu, în viata de zi cu zi, de familie, de servici.Am realizat ce a însemnat pentru mine, felul meu de a fi, de a nu stii cà exist decât pentru cei din jur, cu griji excesive pâna la paroxism, cu consum, suferintà si fricà, care a trasat ca un fir rosu, toatà existenta mea.Apoi, corpul a început sa mà "semnalizeze" cu diverse dureri, suferinte fizice, am umblat din cabinet în cabinet, din tratament în tratament, din terapie în terapie si în.iluzia cà-mi va trace într-o zi. Dar nu a fost asa si organismul meu a cedat, în decembrie 2009 n-am mai putut continua serviciul si am intrat în concediu medical 3 luni.Mare mi-a fost suferinta când am vàzut cà dupà 3 luni de odihnà si psihoterapie, mà simteam la fel de ràu FIZIC ! Epuizarea si ameteala mà chinuiau permanent, fiecare zi era un cosmar si totusi..am terminat un servici dificil, pâna la sfârsit anului 2010 când, am recàzut mai ràu ca în 2009.Atunci m-am hotàrât sa merg la psihiatru ( desi mai fusesem si refuzasem medicamentele ) càci nu mai era altà solutie. Asa am început cu 1/2 tabletà de Cipralex, am vàzut ca nu am reactii secundare, am càpàtat încredere, continui si acum cu 2 tab/zi, cât timp îmi va recomanda doctorita. Amelioràrile au fost mari în cele 4 luni de tratament dar stiam cum sa procedez si din sedintele de psihoterapie, asa ca am intrat în magazine, piete, parcuri, cu ameteala care se diminuea de fiecare datà sau care este câteodatà mai "îndàràtnicà" si atunci insistam pe acel motiv. Lucrurile nu sânt usoare dar se pot rezolva.Cum ? Psihoterapie de bunà calitate ( greu de gàsit...) si medicatie. Eu am ràbdarea si puterea de a merge mai departe, chiar dacà am zile când mà "balansez" de nu mai pot si atunci zic :" ce noroc pe mine sa fiu "beatà" fara sa dau bani !" Când cineva îmi spunea sa fac haz, îmi venea sa urlu caci mie îmi era ràu dar acum, dupà atâtia ani, am ajuns sa "vorbesc" cu ameteala, cu ràul si am vazut cà n-am murit în 7 ani si asa depàsesc zilele proaste. Sânt CONVINSA ca voi avea mai multe rezultate dupà o perioadà mai lungà de tratament. Dragà Deep, mà întrebi câti ani am si-ti ràspund : am 56 de ani, sânt în activitate, îmi place muzica, Mozart, Chopin, Beethoven, Rossini, BZN, André Rieu, Queen, Abba, càlàtoriile ( încà visez ca le voi mai face ), muzeele renascentiste, parcurile, pisicile, càteii, florile, cerul, pàsàrile, primàvara..VIATA ! As vrea sa te ajut mai mult, daca ai fi din Bucuresti ti-as dat toatà documentatia mea.Cum stai cu limba francezà ? Ti-as putea da adresa unui site care mi-a fost de mare folos, specialisti canadieni care-ti trimis o documentatie ( pe internet = gratis !) cu punctele importante pentru vindecare. Astept raspuns si sper sa-ti pot aduce o micà sperantà.Cu drag si pe curând

Buna tuturor.Ma bucur din suflet sa vad ca sunteti mult mai bine, mai optimiste si acest lucru il simt si eu.Bebe este bine, se joaca de mama focului in burtica, iar saptamana viitoare mergem din nou la doctor si recunosc ca emotiile cresc pe masura ce trece timpul.Avem 5 luni, am trecut cu bine de jumatate, iar starile mele de anxietate sunt la un nivel destul de scazut, foarte rar simt moleseala dar sunt extrem de fericita cand o simt miscandu-se pe buburuza mea mica.DeeaP si eu ma intrebam inainteexact acelasi lucru:cum as putea duce o sarcina pana la capat fara medicamente?Vreau sa mentionez ca de doi ani nu mai iau tratament si vad ca nici bine nu m-am facut (dar si ca sa glumim putin)-vad ca inca va mai scriu deci nici nu am murit fara pastile.Cel mai important lucru este sa fie bebe sanatos, apoi ma voi ocupa serios de aceasta treaba, voi urma un tratament fara sa-mi pese pentru cat timp il voi lua.Eu am 28 de ani si de 5 ani s-a ivit aceasta problema in urma examenului de licenta, care nu a fost nici pe departe atat de greu pe cat mi-am imaginat eu si m-am consumat ca o bleguta si dupa ce m-am dus sa vad rezultatele, urmatoarea zi nu am mai putut merge in piata care era langa blocul meu(am simtit o teama inexplicabila, o senzatie de lesin si totul parca se invartea in jurul meu).Bineinteles ca pe moment nu am realizat ce se intampla, au mai trecut 2 saptamani pana sa aflu, timp in care nu pot sa descriu in cuvinte ce era in sufletul meu, credeam ca este ceva grav, o boala incurabila dar hai sa nu ne mai amintim de trecut, conteaza prezentul si mai ales viitorul.Daniela ma bucur din tot sufletul ca esti bine, in perioada cand nu ne-ai mai scris ma gandeam tot timpul la tine, cum esti si ma intrebam oare de ce nu ne mai scrii.Va pup si va doresc sa aveti parte numai de lucruri frumoase.