Agorafobie - grup de suport

Bunà dragele mele,

Raluca îti multumesc pentru gândurile tale îndreptate spre mine, îmi sânt de mare folos toate cuvintele bune.Mà bucur pentru tine ca bebe este vioi si în continuare sa fie numai bine ! Gândeste-te la bucuria imensa de a-l avea în brate si anxietatea va fi învinsà în luptà ei.Sântem mai puternice decât ne imaginàm ! Màriuca, Deep, Dani, Verticala, Raluca si toti cei prezenti pe Forum, và doresc ca aceasta vreme sa nu influenteze, gânditi-va ca vine vara si vom putea zâmbi din nou, sub soare. Và îmbratisez cu mult drag, Danielanatalia

Buna tuturor,

Raluca, felicitari pentru bebe miscator. Momentul in care fetita mea a miscat pentru prima oara a fost al doi-lea moment emotionant (primul fiind acela in care i-am auzit inimioara batand). Ma simt tare atasata de bebele tau, poate pentru ca am tot discutat aici posibilitatea ca acest lucru sa se intample. Si s-a intamplat. Totul are sa fie bine.

Danielanatalia nu as fi ghicit ce varsta ai, nu ca ar avea vreo importanta. Ai un suflet tanar si o atitudine pe masura. Ma bucur mult ca esti pe drumul cel bun si pentru prima oara vezi intr-adevar rezultate.

Deeap subscriu la ce a spus Daniela vis-a-vis de motivele care ne-au produs aceste tulburari. Si o sa mai spun, din experienta, ca atata timp cat circumstantele nu se vor schimba starea ta va ramane la fel.

Apropo de dorinta ta de a fi asa cum erai inainte, eu inteleg de ce vrei asta, dar este o mare diferenta intre a fi neagorafobic, respectiv fara fobii si atacuri de panica si a te intoarce la momentul anterior declansarii lor. Toate acestea nu se produc fara un motiv deci, in mod logic, inainte nu erai chiar asa cum ar fi fost benefic (pentru tine) sa fii. Partea buna este ca dupa tratament (psihoterapie si medicatie, eventual) poti deveni o alta persoana, vindecata emotional pe care si ceilalti o percep diferit, in sens pozitiv.

Exista intr-adevar anumite caracteristici pe care persoanele cu tulburari emotionale le au in comun printre care, tendinta catre perfectiune, incapacitatea de a spune NU, dorinta de a-i multumi pe cei din jur, o oarecare dependenta emotionala de ceilalti etc. Dar asta nu inseamna ca doar persoanele cu un coeficient ridicat de inteligenta pot avea fobii, atacuri de panica, depresii etc. Este posibil insa ca persoanele cu un grad de instructie mai ridicat sa constientizeze mai acut si mai repede ca ceva este in neregula (si sa ceara ajutor).

Nu ma consider neaparat o persoana puternica, forta mea consta in motivatia pe care o am (fetita mea) si faptul ca am avut norocul sa gasesc tratamentul si terapeutul potrivit.

Dani, Verticala ce mai faceti?

Buna

sunt de acord ca suntem persoane perfectioniste si dependente cumva de opinia/ multumirea celorlati si mai cred ca toate astea ne-au fost intiparite in copilarie cand parintii sau persoane cu autoritate ( invatatori, profesori, etc) si-au pus amprenta asupra personalitatii noastre de mai tarziu. A nu se intelege ca acuz sau ca sunt resemnata: mi-au descurajat initiativele, mi-au redus increderea in mine si asta e, n-am ce face! dimpotriva, cred ca e bine sa intelegem de unde vin problemele noastre, sa incercam sa le acceptam fara sa ne mai faca rau si sa pornim cu pasi inceti pe drumul anevoios al recapatarii increderii in noi. Si pentru mine- fetita mea a fost factorul declansator al acestor schimbari si e ceea ce ma motiveaza in continuare. Stiu sigur ca n-o sa fac aceleasi greseli ca ai mei, nu o sa-i spun intr-una: nu fa asta, nu spune asta, nu stii sa faci nimic, hai ca puteai mai mult, taci din gura ca stiu eu mai bine, ai grija sa nu cazi, nu te descurci deloc singura etc etc poate le-ati auzit si voi. Nu voi fi o mama perfecta, asa ceva nici macar nu exista, o sa fac si eu greselile mele, dar macar n-o sa le repet pe cele din trecut

Deea cand ai spus ca ai si zile bune si zile proaste dar parca atunci cand ti-e rau, uiti de cele bune cu totul mi-am adus aminte de ce mi-a zis psihoterapeutul in prima ora: ca vad totul in alb si negru, totul sau nimic si ca viata e facuta din multe, multe nuante de gri si e bine sa vedem tabloul in ansamblu in loc sa ne focusam pe partea negativa, in fine sunt multe de zis

Dar am mai retinut ceva: nu mai stiu exact cum s-a exprimat dar spunea ca un om nu se decide sa iasa din zona lui de confort ( asta insemnand circumstantele in care se deruleaza viata lui de pana atunci) pana in momentul in care " ii ajunge cutitul la os" asta apropo de ce ii povesteam eu ca foarte greu m-am decis sa merg la terapie sau sa iau medicamente. Ajunsesem intr-un moment atat de nasol incat pur si simplu nu mi-a mai pasat, as fi facut ORICE sa ies din starea aia. Si stiu ca ala a fost cutitul meu ajuns la os, daca mi s-ar fi spus inainte as fi respins orice idee in aceasta directie, mai mult, ii vedeam ca pe niste dusmani... adica ma cred nebuna?!

daca ne uitam la fiecare, care scriem aici, fiecare a avut momentul ei in care a realizat ca asa nu se poate si a trecut la urmatorul nivel, chiar daca asta a diferit de la persoana la persoana. O sa gasesti si tu resurse sa faci aceste schimbari cand o sa ajunga cutitul la os, sau poate chiar mai devreme putin cu ajutorul celor care au trecut prin asta

apropo si eu cochetez cu ideea sa incep un business pe cont propriu dar mi-e frica sa nu esuez, inca stau si analizez, nici resurse materiale nu am foarte multe multe nici curaj, poate poti sa-mi spui in cateva cuvinte care sunt partile cele mai rele la care trebuie sa ma astept:)

Raluca, atunci cand povestesti despre bebe, sunt cu zambetul pana la urechi... mi-aduc aminte ce perioada frumoasa.. iti doresc in continuare o sarcina usoara si mai spune...:)

Daniela, foarte frumos ai povestit de experienta ta, mi-ai insuflat si mie incredere ca se poate si ca viata e prea scurta ca sa chinuim singuri cand se poate si altfel

Dani... mai da-ne o veste despre tine!!!!

Mariuca, ce ai mai facut cu acel curs de resurse umane?

Va pup

Buna fetelor.
Toata ziua sunt pe fuga, am remarcat ca venirea primaverii ma face sa caut sa stau mai mult pe afara, sa circul mai mult.In acelasi timp "ma sperie "explozia asta florala, ma ameteste.Incerc sa controlez starile, sa ma bucur de primavara, sa uit de necazuri si sa fiu optimista.Raluca ma bucur ca bebe si tu sunteti bine si poate sarcina asta te va scapa de problemele astea care te supara de atata timp.De multe ori m-am gandit ca rezolvarea pe care o cautam noi cu atata disperare se poate afla unde nu te astepti(aici e mult de scris si comentat si poate devin plictisitoare).Multi oameni spun ca puterea sta in noi, dar eu cred ca nu am suficienta incredere si energie.Ma simt adeseori ca un calator prin desert, nu vad capatul, tot efortul mi se pare in van, ma simt ca o frunza dusa de vant si tot asa.Sa fie neincrederea unul din motive?Sa nu mai fie oare nimic de facut?S-ar putea ca moralul meu acum sa fie la pamant si eu nu vreau sa fiea asa.Totusi mai sper ca maine va fi mai bine, mai frumos.
Verticala vad ca esti mai optimista.Mai calatoresti?
Mariuca ce iti face fetita?Merge anul acesta la scoala?Natalia ce mai spui, esti mai bine?
Promit sa revin cu vesti mai optimiste.
Va pup

Verticala, cursurile de Resurse Umane o sa le incep prin luna iulie, dupa ce ma intorc din concediu. Abia astept. Ma tenteaza sa fac si niste Engleza de afaceri. O sa mai vad.

Mi-a placut chestia cu ajunsul cutitului la os. Este cat se poate de reala si este valabila pentru mine.

Daca iti doresti sa incepi ceva pe cont propriu de ce nu o faci? Este adevarat ca in aceasta tara legislatia pune multe bete in roate si redresarea economica globala o sa mai dureze dar, vorba sotului meu, atunci cand a ales sa isi deschida propriul business: "M-am saturat de un sef incompetent si incoerent care sa imi impuna o directie si de un mediu rigid, stresant si plin de intrigi." Este adevarat ca pe el criza l-a afectat destul de tare dar, cu toate ca a primit oferte de joburi, nu a renuntat. Tu in ce domeniu activezi?

Dani, sigur ca exista o solutie la toata situatia aceasta. O stii deja: medicatie si terapie. Este clar5 ca nu am toate datele referitor la tine si de aceea nu inteleg dar totusi de ce nu apelezi la un psihiatru? Are lagatura cu ideea de oras mic, topata lumea se cunoaste et5c. sau pur si simplu rezistenta ta la a incepe un tratment?

Iar am apasat send din greseala asa ca o sa reiau ultima parte ca sa se inteleaga ceva.

Dani, sigur ca exista o solutie la toata situatia aceasta. O stii deja: medicatie si terapie. Este clar ca nu am toate datele referitor la tine si de aceea, poate, nu inteleg dar, totusi, de ce nu apelezi la un psihiatru? Are lagatura cu ideea de oras mic, toata lumea se cunoaste etc. sau pur si simplu cu rezistenta ta vis-a-vis de inceperea unui tratament?

Buna sà va fie ziua, fetelor !

Dragele mele, acum ca stiti ce vârsta am ( am avut "curajul " adevarului !) sper ca nu mà veti considera prea "bàtrânà" pentru discutiile dintre noi. Nici mie nu-mi vine sa cred ca am trecut de 45 de ani, nu simt nici o modificare în suflet, în comportament sau gândire. Este o stare de "tinerete vesnicà" pe care am mostenit-o din partea mamei si a bunicii mele. Sâmbata am fost în "exercitiu " la Sun Plazza si cu toatà ameteala, am stat si m-am bucrat de tot ce am vàzut, ca un om normal. Poate a fost si influenta doctoritei pe care am vàzut-o vineri seara la evaluarea lunarà si care a fost foarte multumita de progresele mele, ceea ce mi-a dat mult curaj. Duminicà am plecat din nou, în alt punct de "exercitiu ", la Real...ei, aici a fost mai greu, càci de fiecare data simptomul de ameteala este mai puternic si TOTUSI rezist fàrà teamà, fàrà grabà, cu convingerea ca într-o zi, EU voi fi cea care va iesi învingàtoare din aceastà confruntare cu subconstientul ! Ceea ce vreau sa va spun celor care încercati sa iesiti din acest "tunel întunecat" ( agorafobia ) este faptul ca nu numai medicatia este cea care rezolva problema ci noi, care înduram stari de ràu si care nu avem altà solutie decât repetitia expunerii, cu tot pretul plàtit pentru ea ! Nu pot sa va spun câ

scuze pentru întreruperea mesajului.Deci, nu và pot spune cât de ràu îmi este în anumite momente, locuri si NU ABANDONEZ ! Medicatia este de mare folos dar fàrà efortul nostru nu aduce schimbarea mult asteptatà. La acest efort adaog si multà ràbdare si încredere.Sà nu credeti ca mi-e usor, va repet asta dar am vàzut pe pielea mea cà nu este alt mijloc de vindecare. Munca mea este foarte frumoasà, cu mari satisfactii dar dupà aceste expuneri sânt obosità si programul este lung dar, MERG ÏNAINTE ! Và doresc o saptamâna plinà de putere, realizàri si încredere.Cu prietenie

Va salut pe toate cu mult drag!!!
Am citit "pe nerasuflate" toate vestile de la voi.Cand citesc ce scrieti voi aici, ma regasesc foarte mult in povestile voastre si tocmai de aceea doresc sa va scriu in continuare.Natalia, iti doresc multi ani inainte, ai o varsta foarte frumoasa, aproape de varsta mamei mele.Nu as fi banuit nici eu, asa cum spune si Mariuca, ca ai 56 de ani(si nu nu esti "batrana" la aceasta varsta, si oricum esti o femeie deschisa la minte, cu o mentalitate tanara, si pentru asta te felicit).Observ ca aceasta afectiune apare la orice varsta, avand in vedere ca eu am 29 de ani, ca Ralucag are 28 de ani(multi ani inainte si tie Raluca).Natalia, imi pare rau ca nu sunt din Bucuresti si nu cunosc limba franceza(stiu foarte bine engleza), pentru ca sunt sigura ca m-ai fi ajutat si tu si Mariuca si restul fetelor, cu mai multe sfaturi si macar cu niste nume de terapeuti buni.Ma regasesc foarte mult in starile tale.Am vrut sa te mai intreb cand te referi la acele expuneri, tu le faci singura?mergi singura in oras?Si eu sunt nevoita sa ies foarte mult, sa fac cumparaturi la supermarket, sa merg la Mall, dar nu merg niciodata singura.Merg intotdeauna cu iubitul meu.Si eu am zile cand sunt ok, cand nu sunt ametita, si pot sa ies la Mall sa bem o cafea cu prietenii, sa umblu prin magazine, si zile cand, de exemplu chiar zilele trecute a trebuit sa merg la Mall sa caut un cadou pt un prieten si efectiv abia am rezistat, am crezut ca o sa lesin de cald si de ametita ce eram. A trebuit sa plec repede cu iubitul meu pt ca simteam ca o sa ma prabusesc.Iar alta data nu am nici un fel de problema.Repet am zile mai bune si zile mai rele.Si uneori atat de mult ma consum si ma strofoc, sa nu mi se faca rau in anumite situatii ca apoi cand trec de ele ma simt epuizata atat fizic cat si psihic.Si tu cand vorbesti de acele expuneri tot la aceste situatii te referi, tu poti sa iesi din casa neinsotita?Eu trebuie sa umblu foarte mult in oras dar niciodata nu mai ies neinsotita.(pot sa merg singura la magazinele din apropierea casei, la maxim 10 minute de mers pe jos, si inca pot sa ies la plimbare cu cainele in fiecare zi).Atat pot sa mai fac singura!!!Acum poate ma intelegi si tu, Mariuca, cand spuneam ca vreau sa fiu ca inainte, ma refeream sa nu mai sufar de agorafobie, sa pot fi iar independenta.Lucrul asta imi lipseste cel mai mult.Dependenta de o persoana(chiar daca este vorba de iubitul meu, uneori ma simt o povara pt el) ma face sa ma simt ca un prizonier!!! Referitor la agorafobie, voi m-ati facut sa inteleg un lucru-nu voi scapa de ea decat prin terapie si medicatie.Am inteles, dar atunci de ce voi, care luati tratament si faceti si terapie, aveti inca acelesi stari pe care le am si eu, care nu fac nimic?Asta e tot ce nu inteleg de cand am intrat pe acest forum.
Verticala si tu ai mare dreptate, la mine cam asa e.alb sau negru...gri nu prea exista.Cred ca doar un psihiatru foarte bun imi poate schimba felul asta de a gandi:-)Pentru afacerea ce vrei sa o deschizi, eu iti urez multa bafta.Trebuie sa ai curaj, sa risti.Stii cum este, nu risti...nu castigi.Eu asta am facut.Am avut o idee, si am pus-o in practica, iar acum in luna mai fac 2 ani de cand mi-am deschis firma.(dar si 2 ani de cand imi este rau:-))Nu este usor.Pentru mine cel mai greu este faptul ca depind de alti oameni(ma refer la anumiti furnizori) care nu sunt intotdeauna seriosi, si atunci ma chinui si ma "dau peste cap" sa rezolv, insa multumirea clientilor mei este atat de satisfacatoare incat se merita tot stresul.Dar cum bine sti, nici la servici nu este usor.Cel putin eu, mi-am dat si sufletul in fabricile in care am lucrat ca inginer inainte sa-mi deschid firma, si vorba Mariucai, cum a patit si sotul ei, cand vezi ca trebuie sa suporti un sef incompetent, cu o pregatire mult mai slaba decat a ta, crede-ma ca se merita sa risti.Sa ai grija sa nu investeti prea multi bani, acum, la inceput trebuie sa fi cumpatata si usor usor vei reusi.Deci, mergi inainte cu tupeu!Eu zic ca e mai bine sa regreti ca ai facut un lucru, decat sa traiesti toata viata cu regretul ca nu ai facut acel lucru!!!
Va las acum si astept vesti de la voi!Va pup pe toate!

Dragelor,

mà grabesc sa -i ràspund lui DeeaP càci ea este cea care-mi pune întrebàri si-mi face complimentul de persoanà cu "mentalitate tânàrà.Asa este, sânt o persoanà care lucreaza într-o institutie stràinà, condusa de tineri si pentru tineri dar si sufletul meu este capabil de multà iubire, gingàsie, dàruire.Dar, sa-ti raspund draga DeeaP càci într-adevar avem simptome în comun ( ameteala) care ne chinuie viata. Eu am intrat în cosmarul àsta în urmà cu 7 ani, când am avut o banalà ametealà a urechii interne dar cu manifestare violentà si o spaimà iesità din comun. Asa a început "lungul drum " al suferintei.atacuri de panicà, investigatii nenumàrate, cài gresite de medici, tratamente la fel de gresite, suferintà multà, bâjbâialà si.asa au trecut anii si s-a instalat agorafobia. M-am chinuit nespus cu acest simptom, am facut si tratamente alternative, hipnoza ericsonianà si...nimic. Atunci m-am hotàtât sa aflu ce-i cu mine si am început, împreunà cu sotul meu, sa citim tot ce era legat de simptomele mele. Cu atacurile de panicà am rezolvat tot singurà, dupà documentatie serioasà iar cu agorafobia mà "lupt" de 4 ani dar, starea de ràu fizic si psihic în care ajunsesem nu mai puteam s-o controlez, motiv pentru care am ajuns la psihiatrie si am început tratamentul.Referitor la ceea ce spui tu despre noi, cele care luam tratament si totusi nu sântem vindecate, asa este ACUM, dar dupà un timp vor fi amelioràri majore, chiar vindecare. Ar trebui sa stii mai multe despre aceastà afectiune, sa citesti lucràri ce se gasesc în orice librarie, cu textul pe întelesul celui care suferà, nu academic dar de competentà medicalà ( psihoterapeutà ) si sa stii ce se întâmplà în momentul ametelii, în magazin sau spatiu mare, cum sa-ti gestionezi gândurile, comportamentul, întreaga viatà. Pentru obtinerea de rezultate, este nevoie de o schimbare a ta, a felului de a fi si reactiona. Nu este deloc simplu, am fost "ghidatà" luni de zile de specialist psiho. dar fàrà tratament nu aveam puterea fizicà sa fac expunerile, adicà acea confruntare cu locurile care-mi produc simptomul de ameatealà. Sânt zile mai bune, asa cum stii dar si zile proaste când sânt "pe 7 càràri" si trebuie sa-mi fac munca într-o limbà stràinà si sa nu priceapà nimeni, nimic.DAR, am învàtat cum sa fiu detasatà, am învatat cum sà-mi tin simptomul sub control, fàrà FRICA, îmi fac respiratiile, STIU ca nu pàtesc nimic, cà nu mor din asta si astept "cuminte" sa treacà fàrà sa mà împotrivesc ei. Câteodata mai fac si haz de starea mea, lucru foarte important càci asa, subconstientul meu "vede" cà nu mà tem.Fac tot ce pot sa-mi recapàt libertatea de a mà misca oriunde càci nu concep sa am aceastà stare toatà viata, dar nu sânt "violentà cu ea, ci mà port "frumos", asa încât sa mà "asculte".Din câte îmi dau seama, lucrezi în stress ( cine nu-l are ? dar sa-l facem mai putin prezent în gândirea noastrà ), S-ar putea ca aceastà afacere pe care ai început-o, sa fie "cheia" tensiunii psihice pe care ai acumulat-o si continui s-o ai, declansând astfel, agorafobia.Eu am lucrat în mari emotii, am depàsit limita mea cu mult peste normal, am facut eforturi ani de zile si.am ajuns aici. Acum stiu unde am gresit, am îndreptat 90 % din atitudinea mea, sânt alt om pentru cà "am plàtit" enorm pretul unui salariat, sotie, ficà, rudà, prieten, vecin, coleg..PERFECT ! Acum sânt un om "nou", mai stàpân pe mine, pe gândurile si starile mele, mai echilibratà si am învàtat sa tin "calea de miljloc", "nici prea prea, nici foarte, foarte ".Cam asta ar fi "pe scurt" dragà DeeaP ceea ce-ti pot scrie despre mine, cu toate cà ar fi mult mai mult de spus.Cu drag, Daniela

Buna fetelor.Ma bucur cand vad ca faceti progrese si sunteti optimiste, nu va lasati batute, asta inseamna mult.
vremea asta plangacioasa imi da un sentiment de melancolie care se suprapune peste starile mele si ma face sa fiu foarte foarte pesimista.Trebuie sa ma inarmez cu rabdare sa lupt cu trairile astea ciudate si sa ma dezintoxic de tot negativismul asta.Nu am crezut niciodata ca pot trece prin asa ceva.De fapt nu am stiut ca exista, si uite ca acum stiu si incerc sa gasesc "luminita de la capatul tunelului"Credeam ca pot singura, credeam ca ma autodepasesc, dar degeaba.Daca ma puneai sa alerg o zi intreaga cu si pentru diverse probleme, o faceam.Nu aveam voie sa iau o pauza.Nici nu mai stiu de cand nu am mai avut un concediu(da...de fapt acum am ca stau acasa)doream sa plec din acea institutie mare, din acel loc de munca care ma epuiza, dar nu asa cum s-a intamplat prin disponibilizare masiva la nivel de fabrica.Nu a fost un soc dar a fost ceva care a schimbat totul.Sa te trezesti ca nu mai reusesti sa te incadrezi cam pe nicaieri, ca meseria ta nu mai are loc aici(poate in alt oras sau in alta parte), si culmea ca nici cu acele cursuri de reorientare nu prea poti face nimic...Va felicit pe tine si pe sotul tau mariuca ca ati incercat sa fiti asa cum ar trebui sa aiba multi curaj sa fie in tara asta.Intr-un oras mare sunt alte oportunitati.Orasele mici s-au transformat in orase dormitor in care majoritatea oamenilor iau calea strainatatii, si asta doar pentru supravetuire.Binenteles si cu un dram de noroc.
Aici in oras sunt 2 psihiatri, si sunt buni, dar si pe mine ma sperie ideea tratamentului alopat.Tot ce am luat atunci mi s-a parut prea puternic si imi dadea o stare de moleseala.Si asa am incercat cu naturiste.De ceva timp nu mai iau nici de acelea, desi cred ca ar trebui sa o iau de la capat.Asigurare nu, dar se poate plati.Am auzit ca la psihoterapeuti e pierdere de vreme, de bani, etc.Sau pana nu incerci nu stii...
Intr-o zi va fi soare, trebuie sa fie.Asta imi spun de 4 ani aproape.
Raluca cum te simti?Bebe ce face?
Va pup.Sigur revin cu vesti mai bune!

Buna dragele mele.Ma bucur din tot sufletul cand vad ca sunteti mult mai bine si mai increzatoare in fortele proprii.Va felicit pe toate pentru realizari si fiti mandre de puterea si ambitia de care dati dovada.Eu pot sa spun ca sunt chiar bine, observ ca nu mai am acea teama imensa in magazine, cand stau la coada, picioarele nu le mai simt moi si nici nu mai am inima "in gat"cand plec singura de acasa, ce-i drept cu masina, dar eu fac comparatie cu lunile trecute.Ieri am fost la control, bebe este bine, maricel si SURPRIZA..se pare ca este BAIETEL!Doctora mi-a spus ca nu a vazut bine randul trecut si ca sigur este un cavaler(desi nici acum nu a avut o pozitie care sa-i permita sa ne spuna cu siguranta sexul).Pentru noi nu conteaza, important este sa fie sanatos si am mari emotii pentru ca peste doua saptamani facem morfologia fetala, unde ii masoara si verifica fiecare organ in parte si deja recunosc ca nu mai am liniste(este exact ce-mi spuneai tu candva Mariuca si anume faptul ca nu mai am timp sa ma gandesc la atacuri de panica si alte minunatii cand este vorba despre puiutul meu)Probabil ca tot atunci aflam 100% si ce este desi sincer va spun ca nu conteaza.In rest totul decurge bine, nu am nici o problema, vad ca si curajul este mult mai mare, iar fericirea este imensa mai ales cand simt fluturasii in burtica.Va pup si astept vesti noi

Buna tuturor,
Natalia, imi face mare placere sa citesc si totodata sa invat din experienta ta.Ai trecut prin multe, si se vede ca esti o persoana care te-ai documentat despre tot ce inseamna agorafobia si chiar te-as ruga sa ne impartasesti in continuare din cunostintele tale.As vrea sa ma inveti si pe mine cum sa-mi gestionez mai bine emotiile si starile de ameteala.De cele mai multe ori eu reusesc numai prin puterea gandului(imi impun ca sunt puternica si nu ma las doborata de starea de rau), insa cateodata chiar nu reusesc, si ma simt de-a dreptul coplesita si obosita fizic de efortul pe care-l fac pentru a-mi reveni, mai ales in situatiile tensionate cand chiar nu e momentul sa-mi fie rau, de exemplu cand ma aflu inaintea unei intalniri importante cu vreun client, unde eu trebuie sa conduc discutia, sa explic detaliat, etc.Si eu stiu, sunt constienta ca nu o sa mor din asta, insa in momentele alea, ma gandesc doar sa nu mi se faca rau, sa nu lesin, si sa ajung la urgenta, cateodata nici aer in piept nu pot sa trag, parca nici nu mai vad bine(probabil ca sti si tu simptomele astea), insa cea mai suparatoare este acea ameteala aproape continua.Eu nu am ajuns niciodata la spital, din aceasta cauza.Eu nu am fost internata niciodata in spital de cand sunt, nici o operatie n-am, nimic, si poate tocmai de aia ma sperie asa de tare gandul de a nu lesina si a ajunge la Urgenta.Nu vreau sa-l manii pe Dumnezeu, dar chiar am si multe zile in care ma simt perfect, si El ma ajuta sa trec peste toate obstacolele.Si atunci zic, gata, am scapat!!!Dar peste 2 zile ma ia iar o ameteala cumplita si constanta, si asa incepe iar calvarul!Eu sunt o persoana tare ambitioasa, puternica si mandra, si tocmai de asta imi este si foarte greu, pentru ca eu am ascuns tuturor starea mea.Doar iubitul meu stie.In rest, toti prietenii, nu au nici macar o banuiala.Nici macar cei din famile nu stiu, Celor din famile, le-am ascuns, nu din mandrie, ci pentru ca nu vreau sa-i ingrijorez.Nu vreau sa povestesc prietenilor, pentru ca apoi m-ar innebuni cu intrebarile si poate s-ar purta ciudat, iar eu vreau ca ei sa se comporte cu mine normal, nu sa ma cocoloseasca si sa nu mai percep apoi realitatea.Mai bine asa, ca ma forteaza si pe mine sa fiu normala, doar ca uneori efortul este prea mare.Cred ca intelegi ce spun.As vrea sa-mi 'vinzi cateva ponturi" pe care le-ai invatat in toti acesti ani, sa invat si eu cum sa-mi controlez ameteala si starea de rau, sa nu ma panichez..
Dani, si eu sunt cam negativista ca si tine, si la fel tot incerc singura, de 2 ani sa depasesc aceasta problema, dar nu reusesc, si de cand am intrat pe acest forum m-am convins ca fara ajutor specializat si nu voi birui.Eu te inteleg, stiu cum este in orasele "dormitor", pentru ca si eu sunt de loc tot dintr-un oras mic(acolo o am pe mama si restul familiei), dar stau in Timisoara de 10 ani.Deci chiar stiu cat e de greu sa-ti gasesti un job acolo.Dar nu te descuraja ca si in orasele mici pot aparea investitori, se mai pot deschide fabrici.Si eu am inteles de la fete ca e tare greu sa-ti gasesti un psihoterapeut bun.Mi-as dori tare mult sa gasesc pe cineva, si fetelor, chiar va rog pe aceasta cale sa va intrebati voi terapeutii, daca ei nu cunosc cumva vreun doctor bun si aici in Tim, poate au ceva colegi din facultate, ca ei se mai intalnesc la tot felul de seminarii.
Raluca ma bucur tare mult ca esti bine.Sa ai grija de tine si de baietelul tau.Sa sti ca eu am 5 prietene insarcinate, care vor naste din iulie incolo, si toate o sa aibe fetite.Cica anul asta s-au nascut foarte multe fetite.Eu chiar sambata trecuta am fost la un botez la o fosta colega de servici si care a nascut tot o fetita.Deci baietelul tau va fi unul ravnit de fete:-))
mariuca, verticala ce mai faceti?
Va pup pe toate si astept vesti de la voi!

Bunà ziua fetelor ! Am citit ceea ce ati scris fiecare si toate micile =marile progrese ne încurajeazà pe fiecare din noi si ne întàresc convingerea cà vom reusi sa revenim la o stare normalà. Draga DeeaP, ce-as putea spune despre experienta mea ? Retràiesc ABSOLULT TOT ceea ce scrii tu : întâlniri cu persoane, grupuri, situatii în care nu vedeam pe cel din fata mea, nu mà puteam concentra sa vorbesc, tot ceea ce stiu si fac de-o viatà, se "stergea" din mintea mea, cuvintele se blocau pe undeva si ameteala era cea care domina. Am avut reuniuni de servici în care am "zàcut" în picioare din cauza ametelii, nu întelegeam si nu puteam vorbi iar sefii mei, care sânt niste francezi scortosi, dispretuitori si neiertàtori, nu întelegeau ce se întâmplà cu mine.asa au trecut ani de zile, cu un chin pe care nu-l poate întelege decât cel care-l tràieste. Am fàcut tot ce omeneste se putea face : acupuncturà, reflexo terapie, terapie Bach, hipnozà, terapie reiki, si.nimic, ameteala era starea mea zilnicà. Eu n-am avut zile în care nu mà chinuiascà ci doar zile cu intensitate mai mare sau mai micà.Epuizarea care mi-a creat-o acest sipmtom cu care m-am "luptat" ani de zile si care mi-a modificat întreaga viatà ( n-am mai fost la concert, teatru, magazin, vacantà în stràinàtate, vizite, parcuri, ..), m-a fàcut sa intru în concedii medicale dese, iar în decembrie 2010, sà clachez ! Dupà ce am început tratamentul cu Cipralex, la o lunà si jumàtate am simtit ca ameteala apare mai putine zile din sàptàmâna, apoi si mai putine zile, apoi sàptàmâni întregi si.iaràsi revine câteva zile în sàptàmâna si.tot asa. Ceea ce am înteles în final, este faptul cà sânt 2 afectiuni strâns legate între ele ( si pe care le-am contestat vehement timp de ani, nerecunoscându-mà în "tiparul "clasic ) si anume : depresia ( suprasolicitarea sistem. nervos, scurt- circuitul sistem. limbic, din stress ) si agorafobia. Tratamentul amelioreazà chimia cerebralà, ceea ce este extrem de important si odatà cu ea, se schimbà si intensitatea sau frecventa simptomelor dar agorafobia nu se vindecà decât dupà multà psihoterapie de calitate ( greu de gasit !), întelegerea perfectà a mecanismului de functionare a acestor simptome, care de fapt sânt conditionàri si merg pe principiul experientei "Pavlov" sau pe cài numai de creier stiute..de ce spun asta, pentru cà la mine este o ciudàtenie pe acre nici chiar psihoterapeutul n-a putut s-o dezlege : eu nu mai manifest fricà în locurile sau situatii mentionate mai sus, merg des acolo unde am ametealà, SINGURA dar desensibilizarea nu functioneazà ! In toate manualele românesti si stràine existà o regulà de "aur" a agorafobilor : desensibilizarea prin expunerea zilnicà, gradatà, la stimulii anxiogeni ( acolo unde ne este teamà ). Mie nu mi- e teamà, merg des, sânt în stare de orice si totusi..simptomul apare când vrea el, chiar si acum când và scriu vouà..Deci, pentru mine si cei de specialitate de aici, este o enigmà ! Importantà este atitudinea mea, faptul cà nu mà mai sperie, astept sa treacà, am dialogul intern pozitiv si.convingerea ca într-o zi va dispare din "arhiva "creierului meu, acest simptom repetitiv. Ceea ce am citit si mi-a folosit, sânt càrtile lui Joseph MURPHY : "Puterea incredibila a subconstientului ", Puterea gândului", etc. Se gasesc în librarii sau pe internet, la comandà. Tot ce este legat de aceastà afectiune, este bine de citit càci aflàm multe pe care medicii nu le spun sau nu le stiu.Eu am convingerea cà daca as putea sa mà ocup NUMAI de MINE si de aceste exercitii zilnic, as reusi mult mai mult progres decât acum când sânt în servici de ora 9 la ora 18.30, diminetile trec rapid prin piatà, sâmbàta si duminica încerc ce este mai greu.foarte putin pentru o afectiune cronicà si bine "asezatà" în minte. Din fericire mai lucrez pâna în luna august, apoi intru în pensionare anticipatà PENTRU acestà problemà de care mà voi ocupa permanent ! Asa ca, dragele mele avem nevoie de multà putere, informatii de specialitate, ghidaj si tratament potrivit fiecaruia pentru a depàsi acest "prag" din viata noastrà. Eu am fost încàpàtânatà si am luptat singurà crezând ca voi reusi dar am pierdut timpul, sanatatea si banii, am ajuns tot la ceea ce trebuia fàcut de la început.dar am învatat mult si am schimbat mult în felul meu de afi, de a gândi si trài.aveam nevoie ! Và doresc o saptamâna plinà de progrese si încredere ! Và pup cu drag

Buna,
Of!Natalia, ce n-as da sa locuim in acelasi oras.Cat de bine mi-ar prinde sa am langa mine o persoana ca tine, care a citit atatea desprea aceasta boala, si careia as putea sa-i impartasesc anumite sentimente atat de profunde ( pe care numai un suferind ca noi le poate intelege ).Asa cum si tu ai observat din povestirile mele, si eu cel mai mult m-am regasit in simptomele tale si ale Mariucai, cand am citit despre agorafobie pe acest forum parca as fi citit despre viata mea de 2 ani incoace.Ma bucur foarte mult ca mi-ai dat 2 titluri de carti bune, pe care le voi cauta si le voi citi.Sunt uimita ca tu totusi poti merge singura in anumite locuri, expunandu-te, de atatia ani.La mine problema mare este ca nu am curajul sa merg niciunde neinsotiata( doar sa plimb cainele si la magazinul alimentar de langa bloc). In rest, merg PESTE TOT CU IUBITUL MEU, sau ma agat de orice prieten care-mi vine in cale, numai sa nu plec singura.Teama mea cea mai mare este ca o sa-mi vina rau in vreun loc public si o sa fiu singura, si uite asa, incet incet am ajuns sa evit sa mai plec singura, devenind dependenta in special de iubitul meu.De fapt asta e ce-mi lipseste cel mai mult- INDEPENDENTA!!!La tine vad ca totusi e diferit, tu reusesti sa mergi singura la piata, etc. Tu ai invatat cum sa-ti gestionezi starea de rau.Eu am momente cand mi-e rau, si sunt stapana pe mine, astept calma sa-mi treaca raul ca stiu ca nu voi muri, si alta data cand ma simt atat de rau incat ma impacientez, ma pierd cu firea, si raul nu mai trece. Trebuie neaparat sa ma intind, ca simt o apasare in frunte si o ameteala cumplita. Si am patit de mai multe ori sa-mi fie asa in locuri publice, si de frica asta evit sa merg singura.De cand vorbesc cu voi aici, am devenit din ce in ce mai constienta de faptul ca singura nu pot sa inving aceasta boala, desi ma lupt intens cu ea de 2 ani, si uneori chiar am impresia ca am biruit-o, dar ea revine iar si iar...Ma bucur pentru tine ca ai reusit sa schimbi multe in felul tau de a fi, de a gandi si de a trai.Eu sper ca ne vei invata si pe noi!!!E bine ca din luna august vei avea mai mult timp de tine, insa eu am observat pe pielea mea ca nici prea mult timp liber nu-mi face bine, traiesc totul cu o intensitate mai mare, pt ca am prea mult timp sa impart firul in patru la toate problemele ce-mi trec prin cap, si cand ma ia raul, ma lamentez o perioada mai lunga in starea asta.Cand sunt ocupata, cand am foarte multa treaba, parca si simptomele nu le mai simt asa puternic, parca nu mai am timp sa-mi fie rau.N-am stiut ca te poti pensiona anticipat tocmai PENTRU aceasta problema.Sa sti ca si eu sunt la fel de incapatanata, sunt ca un catar, si eu am crezut ca si tine ca pot lupta singura, insa ma repet, de cand am intrat pe acest forum sunt constienta ca trebuie sa ajung la un doctor, sa ma diagnosticheze, si macar ceva terapie sa fac pana in momentul cand voi face un copil si apoi voi fi dispusa sa iau tratament medicamentos tot restul vietii.Eu n-am inteles ceva in legatura cu tine.De ce ai stat atat fara tratament, de ce ai asteptat sa clachezi acum in 2010?Ca tu totusi ai citit destule despre aceasta boala si ai incercat tot felul de tratamente alternative si ma gandesc ca ti-ai dat seama ca singura nu te vei vindeca.Ai tot sperat ca ti se va amelioara aceasta stare, asa de la sine?Sau? Eu va pup pe toate si astept alte vesti de la voi.Natalia, iti multumesc pt sfaturi si abia astept sa mai citesc si urmatoarele randuri scrise de tine!Pa pa!

Buna tuturor,

Am fost tare ocupata asa ca nu prea am avut timp sa mai intru pe aici. Eu sunt bine, in general, am avut cateva momente de anxietate dar nimic care sa nu poata fi gestionat. Am inceput sa reduc treptat Cipralexul, astfel incat pe la sfarsitul anului sa renunt la el.

In curand plec in concediu, pe care il astept cu nerabdare pentru ca am senzatia ca sufar de oboseala cronica iar asta nu este in regula.

DeeaP o sa imi intreb terapeuta daca iti poate recomanda pe cineva in Timisoara.

Dani este adevarat, in orasele mici optiunile de orice fel sunt mai putine. Apropo de tratament cu AD incearca totusi sa depasesti aceasta, poate chiar, fobie.

Raluca intr-adevar nu conteaza daca este fetita sau baiat. Eu mi-am dorit mai mult fetita dar si un baiat ar fi fost la fel de iubit. Sa fie sanatos si tu sa ai o nastere usoara. Cand urmeaza sa nasti?

Natalia ai multa vointa si curaj. Sa te ajute Dumnezeu sa depasesti total aceste stari si sa te bucuri de o viata frumoasa.

Verticala ce mai faci?

Raluca

Dragele mele prietene,
sânt tare bucuroasa atunci când primesc vesti de la voi. Este extrem de necesarà aceastà comunicare între noi si simt ca participàm la toate momentele, fie bune sau mai putin bune.Draga mea DeeaP, si eu as vrea sa am posibilitatea sa và cunosc, sa stam împreunà mai multe ore, sa povestim, sa ne ajutàm, sa ne încurajàm.dar distanta ne împiedicà acest lucru asa cà, ràmâne internetul ( sà tràiascà !) si mesajele trimise, ceea ce este totusi o facilitate. Am spus cà mà pensionez anticipat pentru a mà ocupa mai mult de mine, de a avea timp pentru exercitiile pe care nu le pot face acum, cu programul de lucru de care-l am, cu oboseala acumulatà, cu stresul muncii mele si altele care nu-mi dau ocazia sa fac ceea ce am nevoie.Nu as fi recurs la aceastà decizie dacà as fi avut o muncà de mai scurtà duratà, cu mai putinà responsabilitate si mai mici pretentii din partea conducerii, dar nu este cazul la locul meu de muncà, unde standardul este foarte ridicat. Eu nu am fricà de ceea ce voi face în timpul liber càci am multe planuri, de recuperat ceea ce mi-am dorit sa fac timp de 30 de ani.voi da meditatii, voi avea o activitate pe care mi-o voi organiza dupà cum îmi va mie bine si sistemului meu nervos.Trebuie sa am màcar ACUM mai multà grijà de mine, càci n-am stiut ce înseamnà asta, pâna în acest an.In ceea ce priveste începerea târzie a tratamentului, greseala a fost convigerea mea ca pot iesi singurà din suferintà, cà doar cu psihoterapie si alternative voi reusi dar..si marea fricà de efectele adverse ale medicamentelor ! Când am ajuns la limita "limitelor", am zis : "fie ce-o fi, mai ràu ca acum nu se poate !!!" Surpriza tratamentului a fost ca n-am avut decât niste transpiratii abundente si câteva zile de constipatie, în rest...nimic ! Asa am stat sa sufàr atâtia ani.timpul n-a facut decât sa agraveze si cronicizeze boala, iar acum este normal ca tratamentul sa fie de lungà duratà.As vrea sa te ajut mai mult, , întreabà-mà orice, daca pot îti scriu tot ceea ce stiu si am facut eu. Màriuca, îti multumesc pentru gândurile tale. Concediul este o solutie pentru obosealà dar.ai mai multà grijà de tine, Cipralexul este o "cârjà", restul tine si noi, atât cât putem.Raluca, Dani, Verticala, Màriuca, Deeap, và am mereu în suflet si và doresc binele si sànàtatea pe care o doresc pentru mine. Và astept cu vesti bune si mare drag, Daniela

daniela
te invidiez ca iesi la pensie... eu deja ma gandesc la asta desi am de abia 8 ani in campul muncii... nu stiu daca mai rezist inca 30!!! si eu am un job intr-o multinationala, f stresant... poate imi spui si mie tips and tricks ca sa supravietuiesc :)

mariuca, concediu placut, pleci in afara in afara tarii?

deea, e mare diferenta intre ceea ce scriai cand ai intrat prima oara si acum, eu zic ca e de bine:)

raluca, bebe joaca fotbal in burtica?

va pup pe toate!!

Buna dragele mele.Va multumesc tuturor ca va ganditi la mine si la bebe care, asa cum ai spus Verticala, joaca fotbal de mama focului, din ce in ce mai des si mai tare!Acum stim sigur ca este CAVALER, suntem extrem de fericiti, am facut si morfologia fetala si totul este bine, bebe se dezvolta normal, dar emotiile sunt in continuare enorm de mari.Singura problema aparuta este faptul ca tensiunea mea este cam mare(14cu 7)si medicul mi-a recomandat o pastiluta si o cam iau cu inima stransa desi m-a asigurat ca nu i se intampla absolut nimic lui bebe.Despre anxietate nu prea am ce sa spun pentru ca o tratez cu indiferenta, sunt foarte calma indiferent de imprejurare si vad ca functioneaza chiar bine, normal ca nu a disparut dar stiu ca va veni timpul sa ma ocup de ea si o "aranjez"eu!In rest sunt bine, astept cu nerabdare sfarsitul lunii august sa-l tin in brate pe bebe care ne va schimba viata complet.Va pup si va doresc din tot sufletul sa fiti la fel de fericite asa cum sunt eu!

Buna tuturor,
Si eu abia astept sa mai citesc cateva randuri despre voi, pentru ca va admir consecventa cu care scrieti aici de aproape 3 ani (daca retin bine).De fapt, voi sunteti cu adevarat prietene( si acum consider ca si eu fac parte din grupul vostru de prietene), avand in vedere ca v-ati impartasit aici gandurile si trairile pe parcursul a cativa ani.Parca sunt si mai linistita de cand am intrat pe acest forum, vazand ca mai exista si alte persoane care se afla in aceiasi suferinta cu mine, si nu spun asta cum ca eu v-as dori voua raul, ci spun lucrul asta pentru ca am inalnit aici niste persoane deosebite, inteligente, care au trecut prin multe si care m-au facut sa inteleg ca exista totusi si vindecare lenta, dar exista, si astfel am inteles ca nu sunt nebuna, ci am doar simptomele unei boli.
Mariuca, imi pare bine ca esti ok, si eu o sa plec in concediu la sfarsitul lunii iunie si abia astept ca sunt franta de oboseala si eu cu afacerea mea.Ti-as ramane tare recunoscatoare daca ti-ai intreba terapeuta daca stie pe cineva bun in Timisoara.Eu iti doresc, inca de pe acum, distractie placuta si multa multa relaxare in concediu!!!
Natalia, si eu sunt tare bucuroasa ca v-am intalnit.Am scris si mai sus acest lucru, si sunt sigura ca din toata experienta voastra voi avea ceva de invatat.Deja constientizez anumite lucruri pe care inainte poate ca nu vroiam sa le recunosc.Cred ca abia astepti sa iesi la pensie.Vorba Verticalei, te invidiez si eu, ca muncesc doar de vreo 5 ani si deja sunt satula.Am impresia ca noi, generatia anilor 80, ne-am nascut deja obositi:-)Verticala te inteleg, ca si eu am muncit intr-o multinationala un an, si crede-ma ca stiu cat stres si mancatorie este!Natalia, nu stiu daca ai sau nu copii, insa as vrea sa te intreb, daca ma sfatuiesti sa merg la psihiatru si sa incep un tratament inainte de a avea copil.Mariuca, tu ai luat tratament inainte de o avea pe fetita ta?Terapie as incepe si maine, insa imi e frica ca nu as avea rezultatele dorite doar cu terapie(refuzand pt moment orice fel de medicamente), si astfel m-as deprima mai rau vazand ca nu ar merge doar cu terapie.Chiar nu stiu ce sa fac.Cine stie pe mana carui doctor ajung si ce medicamente imi poate prescrie.Desi am citit ce efecte ai avut tu Natalia:-) transpiratii si constipatie??Pai eu am si acum:-) fara medicamente:-)Deocamdata "bag" calciu, magneziu si Calmogen Plant.Natalia, am citit mai sus ca si tu ai intarziat cu tratamentul, pentru ca ai gandit exact ca mine.
Raluca, se pare ca sarcina asta te-a schimbat chiar mult.Felicitari pentru baietel.Sa pare ca o sa-l nasti in aceiasi luna in care m-am nascut si eu-august.Probabil ca ti-a crescut tensiunea din cauza emotiilor si a stresului.Am o prietena careia i-au facut cezariana pentru ca ii crescuse rau tensiunea.Dar oricum isi dorea sa nasca prin cezariana, asa ca tot raul a fost spre bine:-)
Va pup pe toate si astept vesti!!!

Buna tuturor,

Ma bucur tare mult cand citesc vesti despre voi, mai bune sau mai mai putin bune, important este sa scrieti despre starile voastre.

DeeaP si eu vreau sa cred ca intre noi s-a legat o prietenie chiar daca deocamdata doar virtuala.

DeeaP si mie mi se pare ca mesajele tale suna mai optimist. I-am trimis un e-mail terapeutei mele. Eu te incurajez in continuare sa iti invingi, as spune rezistenta, vis-a-vis de medicatia antidepresiva.

Verticala o sa plecam in concediu in tara, deocamdata. Mi s-a parut obositor sa plec cu catel si cu purcel (a se citi un copil extrem de vioi de 4 ani si un pic) la o distanta asa mare (voiam sa plecam in Spania). Ma gandesc ca la anul o sa fie mai ascultatoare dar poate ca ma insel.

Verticala jobul intr-o multinationala poate fi atat de stresant incat poate duce chiar la imbolnavire. stiu asta din proprie experienta asa ca ai grija. Daca raportul beneficii/dezavantaje este subunitar atunci poate ca nu esti in locul potrivit.

Raluca ma bucur tare mult ca esti mai echilibrata emotional. Nici nu imi vine sa cred ce putin mai este pana nasti.O tensiune de 14/7 nu mi se parea asa de mare. Mai ales ca cea care conteaza cel mai mult, si anume minima, este absolut OK. Si eu am avut o perioada, intre al doi-lea si al trei-lea trimestru de sarcina cand valorile presiunii arteriale au fost mai mari. Daca este musai sa iei pastiluta eu zic sa o iei, citeste si tu despre ea pe net, ca sa fii mai linistita. Ce medicament ti-a recomandat?

Danielanatalia mesajele tale optimiste ma bucura mult. Ar fi tare bine sa ne putem intalni. Apropo este cineva din Bucuresti (in afara de Verticala). Oricum daca ajungeti prin Bucuresti va rog sa imi dati de stire, poate ne vedem.

da, ar fi o idee geniala sa ne vedem... in general nu agreez ideea de a intalni persoane noi, dar aici cunoscandu-ne atat de bine toate slabiciunile si problemele, cred ca m-as simti in largul meu sa ne vedem face-to-face pt ca nu as avea de ce ma mai ascund:) si as fi foarte relaxata!

Bunà fetelor,

mà alàtur vouà, celor din Bucuresti, cu dorinta de a ne întâlni si de a ne cunoste mai bine.din pàcate eu am un program foarte sever, cu toate cà nu sânt într-o multinationalà, profilul este cultural dar."stàpânul ", francez si exigentele, pe màsurà.Lucrez în cadrul Ambasadei Frantei -relatii culturale, departamentul pentru copii si solicitarea este foarte mare pentru afectiunea pe care o am.Sediul unde lucrez eu este pe Bd.Dacia, vis-à-vis de Gradina Icoanei si poate asa, daca v-ar conveni sa ne vedem într-o vineri dupà amiaza, când am program scurt = 16h30. Cele care sânteti din Bucuresti, Màriuca, Verticala, Dani, ar fi grozav sa ne întâlnim într-un parc, în aer liber si sa stam de vorbà, màcar putin.Ce pàrere aveti ? Din pàcate nu vom putea fi decât noi trei, DeeaP fiind prea departe dar aproape de sufletul nostru. Và doresc o dupà amiaza frumoasà si multe progrese în drumul spre vindecare ! Cu mult drag, Daniela

DeeaP ti-am trimis un mesaj privat cu datele de contact ale unei terapeute din Timisoara.

::-((((OF!!!Sunt invidioasa, suparata,...pe voi toate, ca va veti vedea in sfarsit!!!Glumesc!IMa bucur pentru voi, ca intr-un sfarsit ati hotarat sa va si cunoasteti personal.Era si pacat sa nu o faceti, avand in vedere ca va cunoasteti virtual de cel putin 2 ani si locuiti in acelasi oras.Recunosc, imi este putin ciuda, ca nu pot lua si eu parte la intalnirea voastra(cu toate ca m-as fi emotionat si m-ar fi luat sigur ameteala:-)), insa sper ca veti continua totusi sa scrieti aici.Probabil ca veti face schimb de numerele de telefon, dar nu vreau sa cred ca veti continua relatiile de prietenie vorbind la telefon si intalnindu-va in Buc, fara a mai scrie aici deloc.Mi-ar parea tare rau sa se intample asta, mai ales ca eu doar ce v-am gasit.Astept sa va intalniti si sa-mi povestiti si mie (cu lux de amanunte:-))) cum a decurs totul!
Verticala, subscriu la ce a zis Mariuca, ca te poti imbolnavi cu stresul dintr-o multinationala.Mie de acolo mi se trage totul.Iti spun din proprie experienta ca trebuie s-o iei mai usor, nu cum am luat-o eu, ca duceam in spate un intreg departament de calitate, de care depindea si logistica si productia.Si am dus-o asa un an, pana cand corpul meu a cedat presiunilor si de acolo am inceput cu atacurile de panica.Deci, iti spun sa ai mare grija!!!Si sa sti ca esti apreciat cat esti acolo, apoi cand pleci, cand demisionezi, vin altii si altii si usor se uita tot sacrificiul si efortul pe care l-ai facut.Oamenii nu sunt de neinlocuit!Vin si pleaca..., iar tu ramai sa tragi de afectiunile cu care ai ramas pt ca te-ai dedicat prea mult unui job, ai fost perfectionist, ai dat totul, si ai facut tot ce ti-a stat in putinta sa fie ok.Crede-ma ca nu se merita!eu iti spun tie acum lucrurile astea, insa eu nu m-am schimbat deloc, sunt la fel, doar ca acum tot ce fac e pt afacerea mea.Nu e bine ca si acum imi depasesc limitele, dar eu asa sunt, nu stiu...cred ca doar un psihoterapeut ar putea sa ma schimbe, sa devin mai relaxata, nu asa stresata de viata, cum sunt!
Mariuca, asa zici, ca mesajele mele suna mai optimiste?Bine ar fi, ca eu nu-mi dau seama.Iti multumesc ca ti-ai intrebat terapeuta, dar eu nu stiu unde sa citesc mesajele private.Nu gasesc.Daca ma poti ajuta tu.Iti multumesc inca o data!Am citit ca fetita ta, are 4 ani si un pic.Are varsta baietelului celei mai bune prietene ale mele, care este foarte energic si zvapaiat, si chiar este greu sa mergi in strainatate la varsta asta.Ea a venit cu noi acum 2 ani cu sotul si copilul in Croatia si Muntenegru, cu o gasca mai mare de prieteni.Am plecat cu masinile si trebuie sa-ti spun ca nu a fost chiar usor pt ei, nu prea a fost concediu.Astept cu nerabdare sa-mi spui cum sa citesc msg-ul privat in care mi-ai scris numele terapeutei din Tim.
Natalia, te inteleg ca ai un job solicitant daca lucrezi la Ambasada.Am banuit ca lucrezi undeva ce are legatura cu limba franceza, ca ai tot amintit ca ai citit carti in franceza, si mi-am dat seama ca esti o buna vorbitoare de franceza.Apoi ai mai spus ca la pensie vrei sa dai meditatii si m-am gandit eu ca tot de franceza este vorba.Abia astept sa va vedeti vineri, daca asa ati stabilit, si sa sti ca si eu sunt cu gandul la voi.
Va sarut pe toate si astept sa-mi povestiti impresiile voastre de la intalnire!!!

deaa, ca sa citesti un mesaj privat, te duci pe patratelul verde din dreapta sus ( acolo undecte loghezi) si dai click pe Modificati profilul dvs

Iar in pagina care se dechide o sa vezi in partea de sus ca ai posibilitatea sa selectezi mesaje primite

succes:)

O zi bunà tuturor !

DeeaP draga mea, sa nu crezi ca vom putea sa pàràsim Forumul în care ne-am gàsit si ne-am apropiat sufleteste. Nu stiu când ne vom întâlni, DACA ne vom întâlni càci depinde de multe conditii si mai ales de puterea si dorinta fiecareia. Eu am lansat invitatia, acum ramâne sa astept.Sà nu crezi ca " scapi" asa usor de noi.Când ai scris despre munca pe care ai fàcut-o în multinationalà, m-am vazut pe mine, muncind peste limita corpului meu, peste puterile mele fizice si psihice si."plata " este enormà, am "càzut " jos de tot, suferinta s-a instalat cu mult "zgomot", anii au trecut si acum sânt ca un melc, încet, încet, "urc" spre ceva care sà semene a normal.Este greu de scris cât am suferit ( si încà mai sufàr ), ce chin a fost pentru mine si familia mea, ce întorsàturà urâtà a luat toatà viata mea si.pentru CE ? pentru CINE ? pentru o muncà pe care o puteam face si "în viteza întâia ", mai relaxatà, mai putin implicatà, consumatà.nimeni nu a remarcat, nu a apreciat si chiar daca ar fi fost asa, nu merita tot cosmarul pe care l-am tràit ! Pe mine m-a speriat foarte tare starea în care am ajuns si tot ceea ce am citit, am ascultat ( Cd-uri) si sedintele de psihoterapie m-au fàcut sa ma schimb enorm, sa fiu alt om, sa gândesc mai mult înainte sa ma apuc de ceva, sa fiu EU prima de care sa-mi pese, sa-mi iubesc mai mult corpul si sa-i dau mai multà atentie sufletului. Este mult de spus dar nu este timp pentru lectii aici.dar, concluzia este cà am reusit sa vàd si sa schimb ceea ce era mai important în conceptia si manifestarea mea. Cu psihoterapeutii a fost altà poveste, am fost la 5, care au n-au avut nimic comun cu mine si problema mea, m-au chinuit si ei pe bani grei..am gasit în final, un tânar psiho. pe care l-am simtit aproape din prima sedintà si apoi s-a dovedit a fi si un OM de exceptie cu care am colaborat foarte bine. Acum sânt un salariat" model", fac numai ce trebuie, cât trebuie si ATÄT ! Dar din pàcate este cam târziu si tot trebuie sa pàràsesc serviciul, anticipat si sa am timp pentru a mà ocupa zilnic de probemele pe care le am. Dragele mele, lucrati atât cât sa nu và fie jenà cu munca voastrà, excesul de zel nu serveste nimànui si mai ales vouà ! As fi foarte bucuroasa daca ne-am putea întâlni ( chiar daca voi avea ametealà, cum zice DeeaP ) càci discutiile ditre noi, ne-ar fi de mare folos. Và îmbratisez cu mare drag pe toate, sa petreceti un sfârsit de saptamâna cât mai plàcut si odihnitor ! Pe saptamâna viitoare, numai cu vesti bune.cu drag, Daniela

Fetelor ma bucur enorm cand vad cat de bine comunicam, cat de mult ne sustinem iar acest lucru, cu mana pe inima va spun, ca imi da putere si incredere pe mai departe.Va multumesc ca ma faceti sa ma simt chiar ca intr-o familie si o mare parte a vindecarii mele sincer va spun ca vi se datoreaza.Nici eu nu sunt din Bucuresti, sunt din Constanta, si chiar imi pare rau ca nu ma pot intalni cu voi, desi sufleteste va stiu, sunteti de aur, dar mi-as fi dorit sa stam de vorba si fata in fata.Deja la unele dintre voi am si observat o mica teama cand vine vorba de intalnire:"daca o sa fiu ametita?"Exact la asta ma gandeam si eu cand va citeam intentia de a va intalni:Daca as fi venit si eu si ar fi fost vreo strada lata eu cum as traversa pana la voi?sau Daca nu reusesc sa stau mult timp in picioare de vorba cu voi?si tot setul de intrebari negativiste care nu fac altceva decat sa ma darame, dar trebuie sa treaca odata si-odata!Mariuca eu iau Dogepyt pentru tensiune, prospectul este cam ambiguu dar la inceput am avut si 15cu 7 iar o singura data 16 cu 8 si atunci chiar m-am speriat, iar ca sa fiu sincera pana la capat trebuie sa recunosc ca mai si fumez cateva tigari pe zi(stiu sunt de impuscat dar va rog nu ma certati prea tare ca destul ma condamn eu)si m-am gandit ca poate si asta este motivul cresterii tensiunii pentru ca pana acum eu nu am avut nici o problema de acest gen desi doctorul mi-a spus ca nu are nici o legatura.In rest sunt bine, bebe se joaca si face tumbe prin burtica, peste 2 saptamani mergem din nou sa-l vedem si nu mai pot de nerabdare, iar anxietatea deocamdata nu mai conteaza parca nici n-ar exista, adica ea mai exista dar ii cam dau flit!Va doresc distractie placuta, o vacanta de vis asa cum meritati dupa atata munca si va rog sa nu ne uitati si sa reveniti pe forum cu vesti excelente.Mariuca in cazul tau au fost probleme la nastere cu tensiunea?Va pup cu drag

Revin pentru a modifica numele medicamentului :Dopegyt.Pupici

Raluca eu am avut si 18/12. Nu am avut probleme la nastere din cauza tensiunii pentru ca in mod miraculos (sau poate nu) am avut aceasta problema doar o perioada scurta (si anume atata timo cat am fost speriata de acest lucru). Acum ce sa zic, la mine creterea a fost probabil de natura psihosomatica, la tine nu stiu.

Cu tigarile da, nu este in regula, sunt convinsa ca stii ca il pot afecta pe bebe.

Pe mine nu ma apuca nici o ameteala la gandul ca ne-am poutea intalni insa programul meu depinde foarte mult de al fetitei mele. Cred ca Dani nu este din Bucuresti.

DeeaP ai citit mesajul?