Tulburare obsesiv-compulsiva - Partea a XI-a

Buna dimineata fetele. Hai si eu la apel. Sunt mai bine ca ieri, muncesc din greu. Slava Domnului ca am de munca. Azi imi place de mine ca m-am tuns si m-am aranjat si eu si arat mai "coconoasa" cum ii place mamei mele... :)

Sophie e bolnava, are bronsita, e acasa si pe antibiotic. Ii tinem pumnii sa se faca repede bine si sa revina pe aci.

Salutare,
Vad ca nu a mai postat nimeni, prababil va simtit ok. Eu nu-s deloc, nu stiu ce naiba m-a apucat?!
Azi noapte n-am dormit deloc bine, am si o jena la stomac si probabiul si d'asta, nu stiu, cert e ca nu-mi e bine. Uff

Prozac, imi pare tare rau ca nu iti este bine. Poate sa incerci sa iesi? Ce inseamna o jena la stomac, hai sa vorbim, da?

Eu sunt... amarata rau. Culmea, nu sunt asa de anxioasa pe cat mi-am inchipuit ca voi fi desi dimineata m-am trezit asa. Doua chestiuni:
1. aseara am fost la un al doilea control cu copilul meu. acum mai multe luni fusese diagnosticat cu tulburare pervaziva de dezvoltare - adica autism. atunci ma cam prabusisem, era la doar 2 luni de la declansarea depresiei mele si eram si asa varza. am zis sa mai astept si sa cer inca o opinie. aseara am fost la un centru pentru copii autisti si ne-a vazut un alt psihiatru pediatru care a stat de vorba cu mine vreo ora. desi baietelul clar a facut progrese el sustine ca diagnosticul inital este corect, ca are elemente autiste in comportament si ca trebuie lucrat cu el - avem un plan. mi-a dat un tratament homeopat dar contine noradrenalina, dopamina si serotonina si sincer nu imi vine sa ii dau asa ceva la un copil de 2 ani fie ele si homeopate. am planul de lucru cu copilul, sunt gata sa ma pun pe treaba dar va zic ca sunt asa de ingrijorata, daca nu voi face ce/cum trebuie - Doamne ce responsabilitate imensa sa tina de tine dezvoltarea unei alte persoane...

2. tot aseara am avut o discutie f serioasa cu sotul meu. am fost f onesta cu el si i-am spus ca sentimentele mele pentru el s-au cam schimbat si ca ce facem in privinta acestui lucru. va spun sincer ca parca vorbeam cu un perete. m-am intristat rau de tot pentru ca a ales nu sa reactioneze ca un partener, la modul "hai sa vedem ce putem face impreuna ca sa ne mentinem relatia" ci a ales sa ma invinovateasca pentru starea lui proasta, eu nu am fost zambitoare, m-am preocupat excesiv de famillia mea si nu i-am dat atentia cuvenita, si daca eu as fi mai "altfel" atunci POATE se va schimba si el. mi s-a parut rece si egoist discursul lui, nu venit din partea unui barbat care ma iubeste. sunt foarte singura, ma tem de razboiul zilnic pe care trebuie sa il duc cu sotul pentru a-i demonstra ce trebuie sa facem pentru binele baietelului nostru si continui sa imi mint inima ca nu am nevoie de un partener, ca se poate si fara, in acest surogat de relatie. unde voi ajunge asa... numai Dumnezeu stie.
cumva stau in expectativa, STIU ca ceea ce mi se intampla acum este o lectie din partea lui Dumnezeu si astept sa vad ce ma invata.

Va multumesc ca sunteti langa mine

Buna fetelor. Imi pare rau ca nu sunteti bine.
Ma rog la Dumnezeu pentru voi.

Of, rau imi pare sa aud asemenea vesti:((
Se pare ca Dumnezeu ne supune la mari incercari, pe care cu rabdare, credinta le vom dovedi si nu in ultimul rand cu ajutotul Lui.
Cata, pune-ti speranta in El, nu stiu cum sa zic, nimic nu este intamplator pe lumea asta, cu siguranta El iti va da ganduri bune sa duci la bun sfarsit planurile de viata.
Consider ca problema principala pe care sa te axezi e copilul, e prioritatea nr 1, mai ales ca e vorba de timp. Probabil ca incepand cu acest lucru si luptand in aceasta batalie, iti vei da seama daca sotul tau este aproape de acesta actiune, daca se implica samd. Poate si la el e doar o pasa proasta, nu stiu ce sa zic, e f greu caci nu-s implicata direct si imi este greu sa stiu cum e mai bine pentru voi.
Dar pot sa te asigur ca iti/va doresc tot binele pe care mi-l doresc mie:)

Despre mine acum, aseara la culcare, asa gandindu-ma la ziua ce a trecut si la cata asuferinta imi provoaca aceasta boala mi-au revenit acele abuzuri din copilarie:((
Mi-am dat seama ca am inca multa ura/otrava impotriva abuzatorului meu sexual, ura cu care nu vreau sa traiesc, nu vreau s-o mai duc mai departe cu mine. Vreau sa-l iert, dar nu stiu cum?! Vreau macar sa accept, insa e mult prea multa ura si asta nu-mi face deloc bine.
Gandindu-ma si mai profuns, am descoperit inca multa suferinta, multe sentimente amestecate care ma dor asa de tare!!
Nu stiu cum sa le scot la suprafata si sa le accept, probabil asa va aparea si iertarea. Apoi, parca ca un val, m-am gandit ca nu-s nici pe departe demna de iubirea lui Dumnezeu, pentru ca nu pot sa iert, nici macar sa accept.
Stiu ca, copilului din mine i s-a facut o mare nedreptate, a fost ranit de cea mai parsiva, monstruoasa persoana din lume-pedofilul si ii e greu sa ierte. Ei asta m-a dus mai departe, m-a afundat in depresie ca nu-s vrednica de iubire Bunului Dumnezeu!
Cum sa fac, nu stiu cum sa fac sa accept ca aceste lucruri mi s-au intamplat, ca apoi SA IERT!!!
Sa nu mai duc cu mine aceasta povara...
Iertati-ma sunt f depresiva...

Bai gagici, ma, cum ma imbolnavesc, cum bat gargaunii pe forum!

Asa... eu m-am pus putin pe picioare, a trecut partea grea a bronsitei. N-am mai avut asa nasol de doi ani si m-am speriat nitel ca nu puteam sa respir, aveam febra si eram foarte slabita... si se mai incaiera si anxietatea. A fost nasol, dar a trecut. Mai nasol e ca sunt suparata rau pe Peter Pan. Ma doare inima ca nu reactioneaza asa cum cred eu c-ar trebui sa reactioneze.
Cata, nu esti tu teribil de perfectionista, oamenii de langa noi mai pot fi si lasi si egoisti. Peter Pan poate fi egoist si sau... poate sa-mi reproseze ca i-am trimi sms cand el era intr-o intalnire importanta, ca sa-i spun ca-mi e rau. Nu stiam ca nu s-a terminat intalnirea si mi-am zis c-o veni el dupa intalnire. A venit mult mai tarziu, a stat trei sferturi de ora si a plecat din nou ca avea o noua intalnire de la care s-a intors la 12 noaptea. Asta e programul meu de zi cu zi. Cand face cate un lucru dragut sunt asa de fericita, dar in marea majoritate a timpului este in lumea afacerilor lui si, indiferent de strategiile pe care le adopt (imi pasa, nu-mi pasa, ma dau cu capul de pereti, imi vad de treaba, imi fac alt program, nu mai mai intereseaza, il sustin, il imping, il cert, il dragalesc, etc) rezultatul final este acelasi: Peter Pan are prioritatile lui in care eu nu prea ma regasesc.
Aseara m-am certat rau cul el si l-am intrebat la ce s-a gandit cand i-am trimis sms-ul. Mi-a raspuns "L-am vazut si mi-am spus: acum nu e deloc momentul".
Asa ca am dorimit separat, chinuiti amandoi presupun. Nu mai sper si nu mai vreau nimic de la el. Vreau doar ca eu sa fiu bine si sa invat cum sa fac sa ma rup de el si de mitocaniile lui. Am facut o plimbare lunga cu masina in miez de noapte si m-am gandit ca eu vreau pur si simplu sa fiu fericita, iar acest om imi deformeaza ideea despre dragoste, fericire, cuplu, intelegere, compasiune.

Deci, Cata, draga mea inteleg cat de greu iti este si te admir mult ca te lupti penru copil sa fie bine. Fa tot ce-ti sta in putinta, consulta un milion de medici daca trebuie, pana gasesti tratamentul bun care sa-l ajute pe pui sa se recupereze. Ca se va recupera!

Prozac, draga mea, experienta traita de tine este oribila. Nu stiu ce sfat sa-ti dau. Nu stiu daca poti ierta cumplitul lucru care ti s-a intamplat, cred ca la un moment dat intensitatea sentimentelor de frustrare si ura scad. Nu stiu cum sa-ti spun iarta-l pe cutarica pentru ca eu insemi nu cred ca m-as descurca mai bine. E foarte frumos sa ceri cuiva sa fie nobil si sa ierte lucruri atat de infioratoare, doar ca in practica nu cred ca se intampla asa.
Cred ca Dumnezeu stie ce e in sufletul tau si nu te condamna. Si mai cred ca furtuna se va mai potoli si ca sentimentele se vor mai toci. Nu spun sa urasti persoana respectiva, spun ca inteleg ca ti-e greu sa ierti...
Dar, una peste alta, ai o familie superba, un copil si un sot care sunt sigura ca te adora,
Noi, oameni care nu te cunostem decat de pe forum, te iubim si te strangem in brate. Si un pupic pe botic!!!!

Va las ca am venit tarziu si am de recuperat. Gargaunii stau cuminti. Ei stau oricum cuminti cand sunt nervoasa pe una sau alta... Imi voi gasi si eu drumul in viata. Imi vine sa plang cand ma uitam la ce am scris vineri, ca vreau sa fac un pui. Nu mai vreau nimic, nu mai planuisec nimic. Las viata sa vina peste mine cum o fi, m-oi tine pe val, oi inota si oi iesi la liman.

Buna fetelor,
Vad ca nu faceti bine si ma supara, ca in voi e baza pe forum.

Cata, sa stii ca daca lucrezi cu copilul tau se recupereaza foarte bine. Stiu ca sunt niste programe foarte bine puse la punct. Si mai cred- fara sa mi dau prea mult cu sfatul- ca asa cum ai si tu momente proaste asa are si sotul tau. Poate problemele cu copilul v au intristat si v au distantat, dar mai stiu ca totul sta in puterea ta de femeie de a va face sa va simtiti iar o familie. Femeia da culoare si la cum te am simtit eu - asa din cele scrise- cred ca ai destule resurse, chiar daca acum acestea par consumate- fie de copil fie de relatie. Dati va o sansa, eu asa cred!

Pt tine mama Prozac, iti ofer umarul meu. Si eu simt ca tine, si eu sper sa invat sa iert si mi se pare atat de greu si eu am multe abuzuri, chiar daca emotionale. Poate terapia- daca ai un terapeut bun te va ajuta sa te descarci emotional si vindeci aceste rani atat de grele. Si cum ai zis, credinta multa. Doamne ajuta.

Va pup, si va astept din nou tonice. Lumea are nevoie de voi!

PS si... lumea mea interioara.

Buna,

Vad ca nu faceti bine deloc si imi pare sincer rau.

Cata,
Prietena mea lucreaza la un centru unde trateaza copiii autisti. Se folosesc programe noi, ( ABA) si se lucreaza intens cu fiecare copil. Cred ca este destul de costisitor dar se merita pentru ca sunt rezultate. Dar copiii trebuie dusi de mici cam de la doi ani. centru este in Bucuresti si este particular. Daca dorsti am sa intreb unde este situat. Sa te ajute Dumnezeu se pare ca ai multe probleme pe cap.

Stiu ca m-ati dat afara dar promit ca nu ma mai bag decat daca consider ca pot ajuta.

Va doresc numai bine si daca aveti puterea sa iertati, iertati.

Buna, m-am intors:)
Operatia a fost comform planului...decat ca azi cand am ajuns acasa am facut un pui de febra de vreo37.8, sper ca nu e mare lucru. Oricum, cica un pic de febra (dar sub 38) e normala dupa orice operatie. Mie mi se trage cred de la diferenta de temp dintre spital si afara cand am iesit (mi-a zis mie doctorul sa ma feresc de dif de temperatura, dar trebuia sa plec acasa, nu? :p)
Cu toc-ul am stat ok in spital, aveam eu alte preocupari si griji acolo. Acu ca m-am intors insa...parca iar ma ia de-un picior

Cris, bine ai revenit! Sa-ti dea Domul sanatate, fata draga! Scutura din picior sa se duca tocu in aia a ma-si. Sa ma ierti ca nu ti-am trimis cartea. Am si eu un milion de probleme, dar daca am promis, ma tin de cuvant. Am drum azi pe acolo unde am lasat-o la copiat si ma duc s-o iau.

Seroxat, multumesc ca ne sustii. Nu te-am dat afara... cred ca spunem si scriem uneori lucruri pe care le exageram. Bafta si tie...

Salutare la toata lumea:)
Bolnavioarelor sanatate si grabnica insanatosire, tare mult v-am dus lipsa. Cris, ma bucur ca ai trecut peste op cu bine. Sophie ne-ai lipsit, mai ales povestiorele haioase cu Peter Pan.
Lenesutele celelalte pe unde sunteti?
Seroxat, din punctu meu de vedere esti oricand bine primita cu mesaje de incurajare.
Robyca..pe unde esti?
Cata tu?

Azi ma simtz mai bine ca ieri. Am vb ieri cu o buna prietena, sa-i dea Dumnezeu sanatate si mi-am propus sa incep sa ma rog pentru a-l putea ierta pe individ. Sper din suflet sa reusesc si ura pe care o port sa inceapa sa se diminueze. Stiu ca nu-i usor, dar mai stiu ca e cu putinta. Vreau sa cred ca Bunul Dumnezeu mi-e apropae si voi reusi impreuna cu El acest lucru.
Am mult de lucru inca, ceea ce e bine ca ma tine ocupata!
Voi??????

Prozac, este bine sa uiti ceea ce ti-a facut rau.
Mie mi s-a declansat TAB-ul din cauza unui soc de la o persoana care imi era draga, chiar prea draga in timpul acela. Asa ca eu consider ca m-am imbolnavit din cauza acelei persoane, deoarece inainte de a avea socul respectiv nu suferisem de nimic psihic. Eram o fire vesele si optimista. Mult timp dupa aceea am urat persoana respectiva, ceea ce imi facea si mai rau. Cu timpul mi-am impus sa uit si am reusit acest lucru. Am facut si putina psihoterapie pt a uita, insa nu mi-a ajutat. Tot singura am reusit. Acum imi este mult mai bine chiar daca port dupa mine o boala care nu se va vindeca niciodata.
Deci, concluzionand, este bine pentru noi sa uitam persoanele care ne-au facut rau voit sau nevoit.
Iti doresc sa ai putere sa uiti.

Cata, eu cred ca este bine sa faci tot posibilul sa te intelegi cu sotul tau. Ma gandesc ca baietelul tau are nevoie de ambii parinti. Mai ales ca el are oarecare probleme. Mie una sa sti, imi este foarte greu singura sa-mi cresc copilul, si nu numai la partea financiara ma refer. Uneori ma gandesc sa ma impac cu tatal copilului (cu fostul sot, adica) chiar daca nu pot avea o baza in el. Numai Dumnezeu stie cum este mai bine.

Sophie, poate este mai bine sa nu mai sper nimic de la Peter Pan, in acest fel poate nu vei mai avea parte de deziluzii prea mari. Daca il iubesti atat de mult incat nu poti renunta la el, incearca sa-l accepti asa cum este.

Multa sanatate, Cris!

Nu stiu daca am facut bine ca m-am "bagat " in viata voastra.

Hello gagici!

Sa dau si eu raportul. Am plecat din viata lui Peter Pan aseara. Fara urlete, fara disperare... doar cu o cumplita teama de ce va veni in viata mea si cu un licar de speranta ca imi va fi mai bine. Si am plecat, in primul rand, cu o mare convingere: eu nu mai vreau sa-i cersesc atentia precum un amarat la coltul strazii, nu mai vreau sa urlu de disperare ca nu ma intelege si ca orice e mai important decat mine. Mi-e bine, mi-e rau, sunt fericita, trista sau pur si simplu n-am nimic de spus, el ramane in lumea lui de poveste, implacabil... vorba poetului, nemuritor si rece.
Am plans mult in nenumarate randuri, m-am acuzat ca nu sunt asa cum ar trebui, ca... etc. Am incercat tot ce mi-a trecut prin cap de la dragoste, la certuri, la calm, la indiferenta, la trantit usa, la plans, la ras. Nu am reusit nici sa-l inteleg. Asa ca am plecat. Acum vreau sa ma linistesc putin si sa vad unde si cum ma asez si eu la un locusor al meu sa-mi recrosetez viata. Din nou. Poate ca de data asta voi invata sa crosetez mai bine :-)

Prozac, iata ca povestioarele picante cu Peter Pan continua. Din pacate eu simt acum numai gustul lor iute.

Cris, multa sanatate draga mea. Am luat xeroxul si ti-l trimit. Scuze de intarziere.

Cata, sper ca esti ok. Iti tin pumnii pentru pui, sa-i fie bine. Cat despre barbati, nu stiu decat ca nu sunt ca noi, nu simt ca noi, unii nu simt deloc.

Simo, multumesc de sfat. Nu te-ai bagat in viata nimanui :-) Ti-am primit comentariul cu drag. Il iubesc, dar asa a reusit el sa ma faca sa trec prin infernul disperarii, incat ma trezesc acum detestandu-l.
O sa radeti... parasesc un tip cu bani, cu un business extrem de important, cu o pozitie sociala excelenta, un tip care in timpul liber conduce un Porsche, are o casa pe o insula in Mediterana, iar parintii lui stau in Franta intr-un adevarat palat. Ce alternativa am? Pe termen scurt canapeaua surorii mele. Pe termen mediu... poate voi reusi sa-mi inchiriez un apartament. Pe termen lung? Nu stiu... pe termen lung sper sa trec peste speranta ca voi avea o familie, sa ma obisnuiesc cu ideea ca poate n-o s-o am niciodata.
Nu va spuneam? Trebuie sa joace si cineva rolul de matusica putin nebuna, foarte cool, care traieste cu catelul si fumeaza tigarete si la care se duc nepotii in vizita sa se planga de intransigenta parintilor lor. E si acesta un rol frumos.

Gargaunul? Mi-e tare teama sa nu ma doboare din cauza dezamagirii, durerii si a invinovatirii avand in vedere ca ma intreb mereu "oare n-o fi totusi vina ta?"

Sopfie, hmm, sa zic ca imi pare rau pentru ce ai patit, da, imi parea rau pentru suferinta ta, dar daca judec "la rece" si tu nu erai in viata lui Peter Pan decat visibila numai in anumite momente in care avea timp si pentru tine, atunci nu-mi pare rau!! Sincer! Noi femeile meritam mai mult, mult mai mult, toata atentia barbatului de langa noi.
Cred ca ti-ai facut un mare bine pentru tine, pt viitorul tau.
Poate e doar o separare temporara, dar daca te vei intoarce la el, ai mare grija ca de atunci incolo : sa te vada!
Sa-i pese de tine, de viata ta, de voi doi!
Iti doresc o viata mai buna, pentru ca-mi pari un om cu suflet bun si oamenii astia au nevoie de asa ceva!

Roby, multumesc de cuvintele de incurajare. Referitor la abuzul suferit in copilarie, eu am crezut ca am uitat de multa vreme, insa culmea aceste amintiri reprimate au iesit la iveala cam de la aceeasi varsta pe care o are copilul meu.
Nu stiu daca au vreo legatura cu asta, dar asa au iesit la iveala. Initial sub forma unor vise care au devenit repetitive si care in mod clar a doua zi dupa ce visam imi provocau o stare de depresie profunda. Asa am ajuns sa-i spun si sotului dupa ani multi de convietuire, care a ramas socat.
In fine, a inteles, initial a vrut sa se razbune, adica sa-l prinda si sa-i traga o mama de bataie asa ca rupta din rai pentru a-i taia poftele monstruoase pentru copii mici, apoi i-am spun ca n-are sens sa-si pericliteze libertatea pentru un nenorocit si l-am convins sa renunte. Greu, dar l-am convins!
Nu stiu, imi este cumplit de teama ca el sa nu procedeze si cu alte fetite si daca as stii cum, legal vorbind, credeti-ma ca nu as sta cu mainile in san. Nu stiu daca am sustinere legala, practic e cuvantul meu impotriva cuvantului lui (si detectorul de minciuni daca e admis in instanta), poate suna tot a razbunare, dar...nu vreau sa mai treaca si alti copii prin ce am trecut eu. Nu stiu pe unde se pre-umbla omul si ce contacte are cu alti copii?! Tare n-as vrea sa se intample acest lucru!!!

Prozac, multumesc frumos de incurajare. Ai pus punctul pe i :-)
Acum vreau doar sa ma linistesc, sa-mi ling ranile si oi mai vedea.

E ingrozitor ce a putut sa ti se intample. E monstruos... nu stiu ce as face daca as fi in locul tau, dar citind ce-ai scris, as vrea sa stiu ca e dupa gratii!!!!


Pupici, mai si muncesc putin ca sa-mi stea mintea si la altceva.

Salutare fetelor,
Hmm, bai sunt cam suparata ca nu stiu ce am. Fiti atente, de doua zile ma ia din senin niste tremuraturi foarte visibile care trec cam in 10 -15 minute daca mananc ceva. Ce naiba sa fie?
E adevarat ca ma si panichez si ma ia cu anxietate puternica, dar culmea trece cu mancare..ceva dulce in special!
Nu stiu sunt asa speriata, aseara au fost destul de puternice, aveam furnicaturi pe brate si pe picioare si imi tremurau genunchii ca naiba:((
Imi pare rau ca vin cu d'astea...da asta a fost:((

Eu am avut dupa operatie niste furnicaturi puternice tare...mi-a facut un calciu in perfuzie si am fost la noua...asa ca Prozac, baga minerale. Sa inteleg ca ai gasit o eventuala cauza a TOC-ului tau, trauma respectiva...te ajuta cu ceva ca stii cauza? pentru ca si eu o banuiesc pe a mea, dar nu stiu cum sa fac sa folosesc chestia asta pentru a ma simti mai bine.

Fetelor, este a 4 a oara cand incerc sa postez un mesaj, sper sa mearga ca ma iau nervii.

Simo, iti multumesc de sfat. Da, ai dreptate, chiar nu este momentul de despartire si sincer nu cred ca asta este ceea ce imi doresc. Idealul meu ar fi sa luptam toti pentru a avea o casnicie buna, o relatie reala. Dar in fine, nu putem avea chiar tot ce ne dorim. In viata Dumnezeu mi-a dat MULT, nu ii mai cer acum decat ce crede El ca imi mai trebuie. Stiu ca si sotul meu are o perioada proasta, nu neg asta si vreau sa il sprijin. Ce ma seaca este ca o are de mult timp si nu vrea sa faca nimic in privinta asta desi chiar si el zice ca are o perioada proasta.

Roby, nu te bagi in viata nimanui, suntem aici sa ne sfatuim sa ne sprijnim. Iti multumesc de sfat si grija.

Seroxat nu te-a dat nimeni afara. Aici e binevenit oricine vrea sa discute deschis si cu compasiune.
Iti multumesc pentru grija si tie.

Sophie, stii ca ma gandesc la tine.

Prozac, asa cum a zis si Cris, e vorba de dieta nu de TOC. Cand am nascut (cezariana), imediat cum s-a terminat operatia am inceput sa tremur RAU. Nu puteam nici vorbi. Mama se speriase. Doctorul a intrebat asistenta daca au un calciu sa imi faca si aia a zis ca nu deci am stat asa vreo ora doua pana m-am recuperat singura. :) Acum ti-am spus ieri cand am vorbit ca si eu am exact starile pe care le descrii tu, MAI ALES cand nu mananc. Deci acum sunt atenta sa iau macar 4 mese (mai reduse cantitativ dar mai sanatoase) in fiecare zi: dimineata paine cu unt si miere, la 10 fructe cu cereale integrale, la 12 pranz, la 3 mere cu nuci, si seara acasa ce apuc. De asemenea bag cam un litru de apa pe zi. Este foarte importanta alilmentatia. Noi cum simtim ca ne ia nitel raul imediat asociem cu boala noastra dar nu e chiar asa. Ia fa tu cura asta o saptamana macar sa vezi ce bine o sa te simti.

Eu sunt ok, am muncit ca nebuna toata saptamana dar ati fi fost mandre de mine: m-am aranjat frumos, cu cercei si margele, ca o cucoana, m-a felicitat lumea ca ce bine arat. :) Si de asemenea veti mai fi mandre sa stiti ca am avut si o initiativa, am invitat mai multe colege si iesim miercuri la mall la un film, asa de 8 martie ca intre fete. Desi am o umbra de vina si de anxietate pe chestia asta, ma bucur ca am initiat-o si abia astept sa merg.
Hai, ia ziceti, voi ce ati facut pentru voi in ultimul timp? Daca nu gasiti raspuns va rog sa faceti acum si sa raportati.

Azi am musafiri, maine merg la soacra la masa. Tineti-mi pumnii sa fiu ok. :)
Va pup si va imbratisez.

Mneata dragilor,
Sunt bine si va doresc o saptamana excelenta!
N-am prea dormit azi-noapte caci fii-mio s-a culcat dupa masa tarziu si ca atare a trras o mica insomnie, abia l-a luat somnul pe la 12 noaptea. S-a si speriat mititelu, frica lui cea mare era ca o sa adoarma azi la scoala cu capu pe masa. Mi-a fost asa drag cand l-am auzit, off Doamne are si el griji.
Week-end trecu fara probleme, inca sunt obosita dupa-amiaza indiferent la ora la care m-as trezi dimineata, banuiesc ca inca sunt anemica.
Voi ce faceti? Cum sunteti?
O zi excelenta tuturor!

Buna, si eu sunt binisor.
Prozac, revin cu intrebarea: te-a ajutat cu ceva ca stii de unde au pornit problemele tale? (trauma respectiva) daca stii cauza, gasesti si rezolvarea?

Buna dimineata fetele, si eu pe aici, ocupata rau la munca dar nu chiar atata incat sa nu arunc un ochi sa vaz ce faceti. Cam absentati asa ca bagati raport.

Draga Cris, stiu ca Prozac iti va raspunde dar vreau sa imi dau si eu cu presupusul. Traumele mele sunt mult mai mici, nu pot compara dar... eu m-am apucat sa fac un seminar online la centrul de consiliere ortodoxa de la Iasi, un seminar despre iertare. Ideea centrala este ca problemele noastre (in special cele psihice) reies din traume neacceptate si neiertate. Primul si cel mai important pas este acela de a scoate la suprafata - asta insemnand sa scrii, sa vorbesti, sa comunici - ceea ce ti s-a intamplat. Identificarea celui vinovat de trauma ta pentru a sti pe cine trebuie sa ierti. De asemenea important este sa intelegi ca iertarea nu inseamna uitare. Nu putem uita anumite lucruri si nici nu este bine sa uitam, asa riscam sa se repete ce s-a intamplat. Iertarea inseamna sa nu doresti razbunare pentru ceea ce s-a intamplat, sa nu te razboiesti mereu in mintea ta cu cel care te-a ranit (pentru ca asta te duce la pb psihice), sa nu devii si tu la randul tau un agresor (in unele cazuri aceasta s-a dovedit a fi o manifestare).
Seminarul pe care il fac eu are o accentuata componenta religioasa si nu stiu daca doriti sa va expun aici solutiile - ele implica o relatie reala cu Dumnezeu si nu vrea sa credeti ca incerc vreo convertire. :) Ideea este ca iertarea elibereaza, da posibilitatea sa mergi mai departe, vindeca. Spune insa seminarul, pe buna dreptate, ca atunci cand ierti sa nu astepti sa vezi schimbari in cel pe care l-ai iertat. Asta se intampla numai in tine, numai tu te schimbi. Si sa ai grija cum esti in relatie cu cel pe care il ierti astfel incat sa nu te raneasca din nou: fie ii spui totul si ii ceri sa fie altfel, fie rupi relatia pentru a nu-i mai da ocazia sa te raneasca.
Acestea sunt cateva cuvinte spuse asa... rapid. Este un seminar marcant, eu l-am parcurs dar inca nu am reusit sa imi insusesc tot ce scrie acolo.
Ma iertati ca m-am labartat. Ideea este ca eu cred ca iertarea, daca esti in stare sa o faci (pentru ca este deosebit de greu), te elibereaza.
Si o idee care mie mi-a placut enorm, tot din seminar, anume ca omeneste este sa ajungi pana la punctul in care sa vrei cu adevarat sa ierti. A ierta cu adevarat este dumnezeieste. Cu alte cuvinte, pentru un om este de ajuns sa vrea cu adevarat sa ierte - mai departe il ajuta Dumnezeu.
Gata cu predica, v-am pupat. :)

Hello, I'm back :-)

Am fost plecata in week-end la parintii mei, a fost foarte dragut. Nu sunt prea capiata dupa despartirea de Peter Pan, ma linistesc nitel. Despartirea de fostul meu iubit a fost mult mai traumatizanta pentru ca ma inselase si asta agravase toate alea... Ai zice ca ma specializez pe despartiri. O sa scriu un ghid: Cum sa te desparti de barbatii din viata ta! Cum sa te desparti am vazut, cum sa nu suferi - n-am reteta, asa ca mai stau cu ghidul. Fac si eu haz de necaz.

Asa cum spuneam, plecai dupa ce mi-am dat seama ca depasisem anumite limite, devenisem isterica de-a dreptul, disperata si am recunoscut reactiile mamei mele in mine. Mama a suferit ca nu a primit de la tata destula atentie, ca ala se imbata si venea acasa sa-i despice ei firul in patru de una si de alta, ca nu venea cu saptamanile acasa ca cine stie pe unde era si se distra cu baietii. Ca a inselat-o frecvent... si, cu toate astea, ea a stat langa el, nefericita in cea mai mare a timpului pentru ca-l iubea si avea copiii de crescut. Si intra adesea in stari de isterie in care vroia sa se omoare, iar eu stateam si o pazeam zi si noapte nu cumva sa se omoare. Am chemat salvarea si ii rugam sa o ia pentru ca ma gandeam ca in spital o sa fie in siguranta. Cand am descoperit in disperarea mea si in plansul meu isteric reactiile mamei, m-am speriat cumplit. Mi-am spus ca trebuie sa gasesc o cale de a fi fericita. Ca nu mi se pare mie ca nu primesc ceea ce trebuie si ca barbatul meu da dovada de egosim si... sadism in modul lui de a analiza lucrurile. Asa ca am plecat.

Sunt cat de cat linistita. El ma suna in fiecare zi, suntem foarte civilizati... el nu ar fi vrut sa plec, spune ca ma iubeste si stiu ca ma iubeste. Si eu il iubesc, dar n-am gasit alta solutie pentru a respira decat plecarea. A fost gentil si galant, mi-a oferit sprijin material daca am nevoie si am incercat sa-i spun ca pe langa sprijinul material, eu am avut intotdeauna nevoie de atentie si sa-mi arate ca ma iubeste.

Ieri am trecut si mi-am luat o mare parte din lucrurile pentru birou... asta ca sa nu ma simt din nou ca un pui amarat in suflet care ia bulendre din dulap de la sora ei (oricum voi beneficia de hainute ca sora mea incepe sa puna pe ea si sa-si arate sarcina. Si sora mea e mai nebuna decat mine la capitolul bulendre, are o GRAMADA). M-am intalnit cu el, mi-a dat un buchet de flori minunat, mi-a spus ca-i pare rau, ca se invinovateste mult, ca e constrient ca sunt o femeie extraordinara... Mi-a spus ca pot conta oricand pe sprijinul lui. Nu-i asa :-)?
Si se uita lung la masina mea cand plecam ca in filmele acelea siropoase de-mi dau lacrimile si acum cand ma gandesc. Da cat de lung ma uitam si eu sa vad daca vine, daca masina e acasa, cum pleaca ca are alta treaba... cum sta cu pagarul de gin in mana cand eu tremur de oboseala pe langa el.

Nu vreau sa-i dau o lectie de "uite, ba, cum e fara mine". Vreau sa ma linistesc si sa-i dau timp, daca o fi sa fie, sa realizeze ca oamenii de langa noi chiar au nevoie de noi si de manifestarile dragostei noastre.
Mi-am propus sa mai stau pe la sora mea o perioada, sa-mi fac niste calcule si sa-mi inchiriez ceva sau... nu stiu, mi-e foarte clar ca vreau sa fiu 100% pe picioarele mele, cu casa, masa, job, viata, prieteni. Oi vedea.

Gargaunul m-a chinuit rau sambata, credeam ca o iau pe ulei nasparliu, dar am pus pe hartie tot ce-mi trecea prin cap si a trecut. Am invatat sa discenr putin ce e gand, ce e emotie, ce e exagerarea mea.

Cris, te gandeai la motivele care au declansat toc-ul. Eu sunt sigura ca suferinta din propria mea copilarie m-a sensibilizat foarte tare, dar cred ca oricum sunt o fire sensibila, usor anxioasa iar evenimentele dificile prin care a trebuit sa trec, au ros din coarda sensibila pana au pocnit in toc. Uf, n-am ajuns sa-ti pun cartea, o am langa birou. Mea culpa.

Prozac, asa ne mai sare "mustarul" asta tocait cand ni se intampla una alta, mama lui de mustar. Pai sigur ca tremuratura e urmare a interventiei suferite. Trece cu zahar? Da-i atunci mai mult. A scris Cata bine ce-a scris, e tare important sa ne si hranim. Mai ales ca mintea noastra croseteaza asa mult :-)

Cata, bafta cu inspectia! Bravo pentru initiativa de iesit intre gagici! Brabo pt bibileala fashion, e tare simpatic sa te simti frumoasa si mai trec ele amararile! Sunt mandra de tine. Pup la toata lumea!

Cata, acum am vazut ce-ai scris despre seminarul ortodox. Ito doresc sa te ajute, toata lumea are o cale anume. Vroiam doar sa punctez ceva ce-am citit despre TOC: boala asta iti da un acut sentiment de vinovatie gratie dezechilibrului hormonal, motiv pentru care incercam sa gasim mereu si mereu raspunsuri, solutii. Din asta face parte si genul de gandire: "daca mie nu-mi trece pentru ca eu nu l-am iertat pe cutarica sau pentru ca eu sunt suparata pe cutarica?" Si atunci, eu cel putin, ma cufund si mai rau in vinovatie si trebuie sa gasesc chestii care sa-mi dovedeasca ca eu sunt draguta cu cutrica, ca patati si patata. Ori, din cate stim cu toatele, TOC nu este o reflectare reala a ceea ce gandim. Evident ca noi am iertat mult mai mult din cat ne lasa TOC sa vedem!

Eu mi-am dat seama ca am iertat lucrurile care mi s-au intamplat, mi-am iertat parintii de mult, ii ador.
M-am prins ca, cel putin in cazul meu, a fost o greseala sa fac atat de multa psihanaliza ca sa vad ce frustrari am cand am vazut ca imi gasisem frustrarile, dar TOC-ul nu trecuse. In plus, psihanaliza la sange a exacerbat sentimente si stari care de altfel, nu erau chiar asa nasoale. Si am inceput sa ma analizez rau de tot, sa-mi analizez toate reactiile si sentimentele. Oare sunt frustrata? Oare de ce? Dar daca eu de fapt urasc lumea, de aceea imi vin in cap lucrurile astea urate?
Penzel scrie, de altfel, ca psihanaliza nu ajuta in TOC, ci dauneaza. Desigur, povestea personala trebuie spusa, conteaza, e miezul problemei. Nu stiu cum sa explic ca nu vreau sa fiu inteleasa gresit, nu vreu sa credeti ca sunt impotriva iertarii. Sunt impotriva ideii ca mie imi e azi rau pentru ca mama si cu tata s-au certat rau in tinerete. Cred ca mie imi e azi rau pentru ca eu sunt sensibila, mama si cu tata s-au certat in tinerete, eu m-am impins ca nebuna sa fac ceva cu viata mea si, cand organismul meu afost foarte slabit, m-au pocnit niste ganduri si emotii care oricum trec prin mintea si inima oricui, inclusiv a mea. Si-n momentul acela eu am avut falsa impresie ca ce-mi trece prin cap e adevarat si o sa seintample, etc. Si, organusmul meu, slabit fiind, am exacerbat toate astea, mi-a fost rau de tot si... gandul care m-a speriat initial si care m-a adus la paroxism, a ramas acolo reflex si ma chinuie ori de cate ori e un stimul care sa-l zgandare. Asta e TOC.
Terapia cognitiv comportamentala m-a invatat ca povestea cu mama si cu tata e prea putin importanta in evolutia TOC-ului, mult mai putin decat credeam eu. Dar intorcand-ma mereu la ea, am avut mereu senzatia ca frica si raul reapare pt ca nu i-am iertat. Nu, cred ca frica si raul reapare pentru ca s-a imprimat in mintea mea un gand care actioneaza ca un resort. Si terapia ii taie coltii, ma ajuta sa-l pun pe caprarii, sa-i iau din amploare, sa-l cataloghez ca pe gand sau ganduri si sa trec mai departe. MAKES SENSE?

Makes a lot of sense, Sophie...si pe mine m-a enervat aia cu psihoterapia, nu ma indoiesc ca o serie de evenimente/sentimente/trairi au dus la favorizarea TOCului meu, dar el a evoluat, s-a transformat, incat sa le reamintesc/rascolesc/explic acum nu cred ca ma ajuta in niciun fel. Era ca si cum eu ziceam ca ma doare cotul si ea ma controla la o masea.

Salve fetelor,
Sophie pricepui si eu ce e cu Toc ul, desi eu am tulburare afectiva./ probabil ca lucrurile stau cam tot asa. desi eu mai sunt la faza ca mama si cu tata sunt de vina, din pacate. Chiar azi am tras o cearta, despre vechi probleme, datorita faptului ca ma implica in problemele lor - ca si cum ar trebui sa ducem vieti paralele. Adevarul ca au cam tras de mine in copilarie si fiind un copil mai sensibil - cum ziceai- m am cam hait si am ramas cam haita. Nu stiu, dar cam grea problema cu copilaria, parca inca doare.

Simo, pai inca doare. Si pe mine ma mai doare. Si eu ma mai cert cu ei extrem de des ca ma baga in problemele lor. Uneori inteleg ca nu e de competenta mea sa le rezolv :-) Alteori avem altercatii... Da stiu ca TOC-ul meu nu este frustrarea reala din copilarie, ci un mecanism dezvoltat separat. Pup, vorbim si desigur, realitatea mea nu e realitatea tuturor.

Bre, gagici, da unde sunteti? Ca ma regasii singura - sigurica.
Raportul meu este satisfacator. Am avut multa treaba ieri, am plecat pe la 9 de la birou si eram destul de franta. Cand sa ma culc m-a apucat anxietatea, tahicardie si alea alea de-mi exploda capul si-mi venea sa vomit.
Ma apuca uneori parca din senin, fara sa fie prea multe ganduri... Nu e practic gand si hop anxietate. Se mai intampla sa simt si anxietate, tahoicarcie si sa ma apuce de coada gandurile. Dar m-am descurcat. Am luat o pastila, am adormit tarziu, pe la 2 si dormit. Am visat sa Peter Pan avea o iubita de care eu nu stiam si am plans in somn ca disperata. Nu m-a auzit nimeni sa ma trezeasca :-) O sa-mi treaca.
Da, apropo de anxietate, mi-am repetat mereu, indiferent ce gand imi venea in cap ca o sa treaca (si obsesiile mele sunt teribil de existentiale, imi pun mai multe intrebari decat Papa de la Roma, ma sucesc pe toate partile pana ma isterizez in sinea mea ca nimic nu are sens). A cedat greu, dar a cedat.

De dimineata am mai avut un hop de trecut, mi-au venit ganduri urate cu privire la sora mea, de fapt un gand urat si mi-a mai facut si mustrari de constiinta ca aleia i s-a facut rau de la sarcina. Evident, am facut o compulsie si am intrebat-o daca i s-a amai facut vreodata rau dintr-o data, desi stiu ca are adesea pierderi de calciu. Apoi m-am chinuit ceva sa-mi explic ca o iubesc pe sora mea (alte compulsii) pana am reusit sa let it go! M-am chinuit ca am si simtit un impuls de rautate vis-a-vis de ea odata cu gandul. Astea sunt tampeniile care cred, ne chinuie pe toate.

Altfel, Peter Pan continua sa fie galant. Aeara m-a sunat sa ma intrebe de sanatate si sa-mi spuna ca-l doare rau o unghie :-) Si cam atat. Bisou, bisou si bonne nuit! Voila!

Voi?

Buna Sophie,
Hai ca venii eu cu raportul. M am trezit pe la 10, de fapt de dimineata dar am mai motait. si pe la 11 am plecat pe la serviciu. Oricum nimeni nu mi simte lipsa aici. ca frecam menta cu totii. Ma simt din nou frustarta si neputincioasa, ca nu pot schimba situatia. asta este deocamdata. trebuie sa frec si eu menta cum fac de un an incoace de nici nu mai sunt sigura de capacitatile mele. Si numai eu sunt vinovata de sata pt ca m am coml;acut in asta. In fine am mai colaborat cu o alta asociatie. Dar terbuia sa mi gfaessc un esrviciu adevarat.
In afara de situatia asta de cacaoin care sunt, sunt bine. poate putin plictisita de rutina zilknica.

Merci Sophie de lamuriri- eu datdeam vina pe copilarie, pe parinti de toate cele am

Toate bune si frumoase pana acu 10 min cand m-a luat anxietatea...dar trece ea, am impresia ca e prea cald in casa si de asta m-a luat, o sa aerisesc putin :)