Sfat in relatia cu parintii mei

Buna ziua! Am nevoie de un sfat, caci nu mai stiu ce sa fac!!!

Anul trecut am decis sa merg la facultate in Bucuresti si sa stau cu prietenul meu, iar familie mea a fost contra. Parintii mei au o antipatie pt el, deoarece din cauza familiei lui a trebuit sa isi ia viata in maini de la o varsta frageda, sa lucreze pt a se imbraca, pt a manca, a ajuns chiar sa isi intretina el tatal. Parintii mei au o parere foarte proasta despre el, dorind ceva mai bun pt mine, mereu imi spun ca nu are o scoala, ca nu e educat, dar el s-a descurcat singur in societate si nu depinde de altcineva.

Chiar si cand era vorba de prietenii mei, parintii mei, in special mama, aveau un cuvant de spus. Din cati am avut, o singura fata a apreciat. Anul trecut cu venirea mea la Bucuresti, am trecut prin nenumarate certuri cu ai mei, am suferit si inca sufar, incep sa plang doar cand ma gandesc si nu ma pot opri. Aceste intamplari le consider traume pt mine. Totul s-a remediat, au acceptat ca sunt aici, au inceput sa ma ajute, sa fim in relatii bune iar, dar pe prietenul meu tot nu il accepta. Acum ca am terminat primul an, iar a inceput mama sa faca presiuni asupra mea sa ma intorc acasa, sa fac cum vor ei, imi scoate ochii mereu pt greseala facut (am plecat, respectandu-mi pt prima oara prorpiile decizii). Cand fac cum vor ei totul e bine si frumos, dar cand vreau sa fac ceva ca mine, sar in sus. Nu mai suport.

Le-am explicat in nenumarate randuri ca nu mai sunt un copil, ca trebuie sa iau propriile decizii chiar daca sunt greselli, doar asa pot invata ce inseamna viata cu adevarat. Ca am nevoie din partea lor de un sprijin emotional, nu tot timpul sa arunce cu vorbe urate, sa ma descurajeze. Ei nu vor sa imi accepte deciziile care nu le convin, trebuie sa fac la fel cum vor ei si atat! Tin sa mentionez faptul ca de multe ori cand ma lovesc de ceva mai greu, nu stiu cum sa fac... Mereu era mama langa mine si asta m-a facut sa fiu inca imatura in anumite situatii si chiar vreau sa razbesc singura in razboiul cu viata. Vreau ca ei sa-mi accepte deciziile asa cum sunt, bune, rele si sa nu imi mai ordone mereu ce sa fac. Orice discutie cu ei a dus doar la cearta, caci nu vor sa accepte ca am crescut nici in ruptul capului.

Va rog sa ma ajutati cu un sfat cat de repede posibil pt ca simt ca nu mai pot sa sufar tot timpul, impartindu-ma in 2 parti... ambele tragand de mine, si sa ma lupt mereu cu nemultumirea parintilor mei, sa plang la fiecare vorba care mi-o adreseaza atunci cand nu le convine ceva. Vreau sa inteleaga o data ca am crescut si trebuie sa am si eu propriile decizii, nu sa depend de ei la nesfarsit. Nu vreau sa ajung ca ei sa nu mai fie si eu sa nu stiu sa iau o decizie singura. Multumesc anticipat!

Dupa cate prezinti lucrurile tu traiesti din toate punctele de vedere cu acest baiat.
De ce nu recunoasteti iubirea voastra prin casatorie ?

Eu am cerut un sfat in legatura cu parintii mei, nu in legatura cu relatia mea. Si daca citeai, vedeai si faptul ca ei nu prea sunt de acord :)

Probabil parintii tai au motivele lor sa nu il placa pe acest baiat. Sa iti faca o lista. Te gandesti la ele.
Poate ei vad ca viitorul tau ar fi cu un baiat mai potrivit tie si ca aceasta relatie ti-ar face rau pe viitor.
Probabil ca daca tu le zici ca ai intentii serioase cu acest baiat, sa va casatoriti, sa va faceti o familie ei ar accepta sau s-ar opune radical.
Mintea voastra e tanara, fara experienta. Eu nu cunosc baiatul sa imi dau cu parerea. Dar parintii de multe ori au al 6-lea simt in astfel de relatii. Nu vor raul copilului.
Iar cu astfel de tensiuni in casa sau in familie nu poti trai. Iti fac rau.
Scrie si tu o lista cu ce calitati vezi tu in acest baiat si faptul ca sunteti seriosi si ca vreti o relatie de viitor impreuna.
Daca as avea o fata sau un baiat, nici eu nu as fi de acord sa plece de acasa, sa se mute in acelasi oras sau in alt oras si sa traiasca impreuna. Pun pariu ca ei sunt speriati si de posibilitatea ca tu sa ramai insarcinata.
Nu stiu daca tu ai un serviciu sa intretii un copil. Parintii judeca in felul lor. Societatea ii judeca si ea. Sa nu crezi ca e asa de usor pentru ei.
Una e sa vina baiatul acasa la parintii tai, sa te ceara de sotie, sa va construiti un viitor comun cu acceptul si binecuvantarea lor, alta e sa fugi tu in alt oras si sa traiesti cu un baiat.
E admirabil ca prietenul tau sa lucreze de tanar. Dar trebuie sa isi continuie studiile, sa ajunga la nivelul tau pt a nu se crea discrepante si a fi acceptati mai usor de societate. Sa faca un seral, o fara frecventa.
Independenta nu e numai morala, in a alege bine sau rau, e si financiara. In momentul in care vei avea jobul tau se vor schimba lucrurile
Nu permite nimanui sa tipe la tine. Poti face vreo depresie, Doamne fereste. Ajungi pe la psihiatrie aiurea.
Cerceteaza exact lista motivelor nemultumirilor lor. Poate unele sunt juste, poate unele nu.
Ei in primul rand ar fi trebuit sa iti plateasca gazda sau chirie sau camin in Bucuresti ca sa stai singura si sa iti faci facultatea. Au facut asta ?
Cred ca singurul lucru care i-ar multumi pe ei ar fi ca baiatul sa fie bogat si cu studii. Incearca sa rezolvati macar cu stidiile. Poate se mai linistesc.

As vrea sa vorbesc cu dumneavoastra in privat daca intr-adevar puteti si vreti sa ma ajutati cu un sfat. Situatia e destul de complicata, caci ai mei o tin pe a lor chiar si cand nu au dreptate. :)

Mie puteti sa imi scrieti pe privat. Apasati iconita albastra.
Dar trebuie sa dezactivati optiunile de profil ascuns sa va pot raspunde pe privat.

Pina imi raspundeti va rog sa stati linistita cateva minute si sa va puneti in pielea mamei sau tatalui dv. Scrieti pe o foaie de hartiuta, cu liniute, cam ce ar avea ei de comentat in privinta aceasta. Analizati motivele lor din perspectiva de parinte care are o fiica.

Sa nu pierdeti din vedere un lucru. Noi toti cei care scriem pe acest forum, o facem gratuit, nu avem nici un interes si vrem ca toti tinerilor care scriu pe acest forum sa va fie bine. Nu suntem impotriva voastra, suntem cu voi si va dam sfaturi din experienta noastra ca sa nu suferiti in viata, ca sa nu vi se intample ceva rau si sa va protejam.

Asa sunt si parintii. Si-ar tine copiii sub clopote de cristal daca ar putea.

Dar voi stiti ca parintii sufera atunci cand copiilor li se intampla ceva rau ?
De cate ori nu ati auzit o mama care spune ca ar lua ei durerea copilului ei daca s-ar putea ?