mania persecutiei

Problema pentru care va cer sfatul e in legatura cu mama mea care este obsedata de ideea ca noi, cei din familie, si nu numai, vrem sa ii facem rau, sa o otravim. Ne acuza mereu ca o intoxicam cu gaze sau droguri, isi blocheaza usa camerei noaptea, etc. Ne surprinde tot timpul ( negativ ) cu tot felul de inventii absurde si ma intreb unde poate sa ajunga cu aceste obsesii si acuzatii, fiindca va marturisesc ca pentru mine e un stress continuu sa traiesc in aceeasi casa cu ea. Imi afecteaza viata afectiva, emotionala si nu imi mai pot controla nervii. Va rog dati-mi un sfat fiindca ea refuza total sa mearga la un medic psihiatru. Multumesc.

Nu sunteti singura intr-o astfel de situatie. Va sugerez sa mergeti la cabinetul unui psihiatru cu care sa puteti discuta despre procedura legala a internarii nevoluntare a mamei dvs. care are, intr-adevar, nevoie de tratament. Aceasta solutie ar fi bine sa fie ultima pe lista dvs., dupa ce toate celelalte incercari au fost epuizate. Daca sunteti din Bucuresti va stau la dispozitie. Daca nu, poate va pot indruma la cineva.

aceeasi problema o am si eu se pare cu mama mea. deja recunosc reactiile...starile de nervi etc din cauza acuzatiilor. traiesc acest calvar de f multi ani. am 30 de ani si de mic copil ma banuia ca ai stric hainele ca ai sparg faianta ca ai rup, destram pantalonii fustele papucii, ca bag cutitul in placutele de la parchet sa fac spatiu, ca sparg faianta etc.am fost cu ea cand aveam 16 ani la medic sa vada ca eu una nu am nici o problema dar acolo mi s a spus ca sufera de perfectionism..d p m de vedere este o problema mult mai grava pe care ea nu o accepta . mereu ma banuieste ca i fac ceva la haine, ma toaca de nervi efectiv cred ca m am imbolnavit deja de nervi.nu mai zik de faptul ca mereu crede ca cineva sta si o pandeste pe strada ca se uita la geamurile apartamentului etc.spuneti mi ce sa fac in situatia in care mama mea sta inca cu mine si are 68 de ani.iar eu 30 de ani si inca nu se poate pune problema separarii desi am stat separate dar tot ma banuia ca vin in casa cand nu este ea si fac astfel de lucruri. mentionez ca sunt singura la parinti iar mama este divortata de cand aveam eu 2 ani.m am epuizat psihic i am spus in nenumarate ori ca are o problema i au spus si altii si nimic..o tine mortis pe a ei.sunt disperata ca imi distruge viata inconstient. multumesc

Momentul apelului la logica in discutiile cu mama dvs. a trecut de mult. Revedeti raspunsul pe care l-am dat anterior in legatura cu procedura internarii nevoluntare.

va multumesc ptr raspuns totusi as vrea sa intreb in situatia in care nu pot rezolva medical ptr mama mea, sunt mai mult ca sigura ca nu accepta ideea, macar ptr mine ce as putea face sau sa ma comport sa mi pot stapani creerul ca sa nu o iau si eu razna de tot. cred ca am facut o greseala acum ca i am printat si i am dat sa citeasca subiectul anterior. ma intrebat ce i asta ca nu inteleg?? si i am zis e doar un alt subiect mama. si acum ce ??? sa trag concluzia ca sunt pasibila de paranoia??? si a plecat... nu stiu cum sa ma comport cu ea, macar eu sa nu ma consum asa de tare, cand se intampla asta imi da toate activitatile zilnice peste cap si imi vine sa ma izolez in padure.m am asteptat sa inteleaga macar o particica din creerul ei, am pretentii ca a fost si este femeie culta, cadru didactic si sa priceapa ca vreau un ajutor macar ptr mine daca ptr ea nu accepta.as mai avea o intrebare. aceasta boala o afecteaza si in alt mod?? ea sufera si cu inima, are litiaza biliara..etc. va multumesc inca o data.

Mama dvs. este o persoana culta dar bolnava. Boala domniei sale o impiedica sa aprecieze corect realitatea. In absenta tratamentului psihiatric nu puteti spera la o ameliorare. Discutiile in care incercati sa o convingeti sunt inutile. Daca nu doriti/puteti sa o internati pentru tratament, cel mai sanatos lucru pe care-l puteti face pentru a va proteja este sa va mutati de acasa.

Si mama mea are o facultate absolvita, dar traumele din copilarie, dezastrul din casnicie si stressul de la serviciu au cauzat, cred, imbolnavirea ei. Sincera sa fiu, nu ma lasa inima sa o internez intr-un sanatoriu. Sora ei fiind demult internata intr-un asemenea loc, am aflat in ce conditii precare se traieste acolo. In plus, nu cred ca situatia financiara mi-ar permite acest lucru. Pana cand o sa intrevad o solutie potrivita pentru ea, va rog sa ma ajutati sa nu decad si eu, fiindca, pe langa singuratatea pe care am lasat-o sa ma inconjoare, simt ca sunt deja intr-o depresie din care nu mai pot iesi. Ma doare faptul ca nu am o familie normala si ca nu pot comunica deloc cu parintii mei (tatal meu e alcoolic). Va rog mult sa-mi spuneti un remediu (naturist) care sa poata sa-mi alunge gandurile negre care sunt tot mai apasatoare. Nu mai gasesc, la cei 27 de ani ai mei, un sens pentru care sa traiesc. Uneori imi doresc intens sa dispar, sa-mi inceteze cumva existenta in aceasta lume nenorocita. Nimic nu ma mai poate bucura.

da si eu zic ca necazurile din viata au adus- o asa, a trecut prin 2 divorturi, a avut de intretinut un copil singura dar totusi sa se razbune pe propriul copil.. vede doar ca ma consum, ca pling inainte imi venea sa ma iau la bataie cand eram mai copil(in timpul liceului)...acum cand aud, , ia uite cum so intmplat oare asta.. haina mea de blana am pus o intr un loc si am gasit o in altul toata smulsa?/ deja ma iau crizele.. nu e usor sa traiesti toata viata banuit ca un criminal, acuzat pe nedrept de propria mama., , vaii mi -am gasit papucii scalciati si cu talpa desprinsa''... de multe ori ma gandesc ca poate ea singura le face fara sa constientizeze si apoi da vina pe mine... nu stiu ma gandesc desii stiu ca sunt lucruri care se uzeaza cu timpul e normal dar.ma gandesc si la varianta ca si le ar putea face cu mana ei...viitorul meu sot imi zice sa no mai bag in seama si asa stiu ca de multi ani la fel face si ma acuza...macar sa no mai bag in seama dar nu am cum.. devin un animal , simturile si reactiile nu mai au control... defapt ma contrazik totusi am mult control ca in cazul asta unii cred ca ar mai fi capabili si de o nenorocire, cauzata de nervi.

ptr rayoflight as vrea sa intreb daca a mai rezolvat ceva in legatura cu problema respectiva cu mama

Am realizat de curand ca am simptome asemenea celor maniei persecutiei.
Am sa dau cateva exemple din ce mi se intampla, poate ajuta sa va dati seama la ce nivel este situatia.De foarte multe ori mi se intampla sa am impresia ca unii oameni (cunoscuti sau necunoscuti) isi schimba priviri foarte subtile referitoare la mine, dupa care imi dau seama ca nu e bine ce gandesc si incerc sa imi spun ca nu e nimic si ca pur si simplu asa se uita ei.
Cand sunt intr-un grup, daca mi se adreseaza cineva cu o remarca negativa, am din nou impresia ca are ceva cu mine personal si tot incerc sa imi spun ca nu e cu mine personal ci e doar o chestie minora, nu e asa grav si ca nu trebuie sa imi fac griji.
O alta chestie care nu e la locul ei, este ca atunci cand schimb locatia, sunt la un hotel sau la cineva acasa sau intr-o incapere noua, am impresia ca sunt filmat si caut cu privirea camere video ascunse in diverse colturi unde cred eu ca ar pune cineva camera, apoi incerc din nou sa ma conving, ca nu are nimeni motive sa ma filmeze.
In momentul de fata le pot controla cat de cat, dar nu stiu cum sa fac sa inceteze valul asta de ganduri negative.Pentru ca nu ma incanta cu nimic ideea ca le pot controla din moment ce eu zilnic duc lupte de convingere cu mine.As vrea sa stiu daca exista un remediu la asa ceva, deoarce ma chinuie de cativa ani problema asta si am observat ca s-a amplificat tot mai mult.Mie frica sa nu avanseze la nivelul la care sa imi influenteze relatia cu oamenii din jur. Multumesc!

@ Valentin25

Mergeti cat mai repede la un medic psihiatru si spuneti-i tot ce va framanta.
Din nefericire problemele cu care va confruntati nu se pot rezolva cu sfaturi ci numai cu tratament pentru ca boala sa nu degenereze si sa se transforme, Doamne fereste, in schizofrenie.

Ceea ce spuneti Dumneavoastra seamana bine cu un delir, nu stiu daca de persecutie, de urmarire sau altceva, ceea ce e de remarcat e ca este o tulburare psihotica.Este nevoie de consultarea unui medic in psihiatrie, cat mai urgent, pentru ca bolile cu potential psihotic sunt deosebit de grave la un moment dat, dar totul se ăoate echilibra daca veti urma tratamentul corespunzator, cum spunea si Clara.

Va multumesc foarte mult pentru sfatul si timpul acordat. Am sa vorbesc cu un psihiatru sa vad ce imi poate spune.Nu stiu cat de curand, dar cu siguranta va voi da un raspuns in legatura cu stare mea dupa ce vb cu psihiatru. Numai bine !

Buna,

Asa cum am spus, am revenit pe forum, pentru a va da continuarea problemei mele.Nu am avut curajul sa merg la psihiatru, mi-e frica sa nu urmez un tratament care sa necesite internare sau ceva de gen, pentru a nu fi vreodata o piedica cum ca n-am discernamant in cine stie ce problema.De exemplu daca ma voi casatori cu actuala prietena si vom avea un copil, nu se stie cum poate peste ani si ani pot aparea probleme si atunci mi se va arunca in fata hartia cum ca nu am discernamant si chestii de genu, pentru ca am cunoscut cazuri.Oricum ideea este ca in ultima vreme ma simt mult mai ok si tind sa cred ca a fost doar o perioada proasta.Impreuna cu prietena am luat un caine, care ne inveseleste in fiecare zi, iar gandurile mele sunt tot mai pozitive.Multumesc mult pentru sfaturile si timpul acordat.