Mama nu este de acord cu el

Buna ziua! Am 21 de ani sunt studenta si am o relatie de 4 ani cu un baiat pe care il voi numi R. Locuiesc intr-un oras mic in care cam toata lumea se cunoaste cu toata lumea.
La inceput mama a fost de acord cu relatia, cred ca a considerat-o o copilarie de-a mea, sau nu stiu. Cert este ca dupa aproximativ un an a inceput sa ne puna bete in roate. Initial a inceput cu replici de genul 'este cam mare pentru tine' (diferenta dintre noi este de 5 ani), 'nu are facultate' (desi a terminat o facultate la fara frecventa), 'nu e de tine', in fine, o gramada de idei, zic eu preconcepute. Apoi a urmat faza in care mama a aflat al cui baiat e: R. provine dintr-o familie decenta dar care a avut un trecut cam tumultos si nu ei neaparat, ci fratii tatalui lui R. au o faima cam proasta in orasul nostru. Mama lui R este o femeie mai impulsiva asa, si de multe ori poate spune cuvinte la nervi, dar pe care nu le gandeste neaparat. Si cum v-am zis orasul este mic, mama lui R lucreaza intr-o fabrica unde mai lucreaza si cateva vecine de-ale noastre. Si asa se face ca mama aude tot felul de vorbe despre mama lui R, de la vecinele noastre si pune mare pret pe ceea ce spun ele.
De cand suntem impreuna, vreau sa va spun ca niciodata nu m-a lasat sa dorm cu el. La inceput poate mai era cum mai era, si eu eram mica, era de inteles, insa mama nici acum, ca am 21 de ani, nu concepe ideea asta. Noi daca am vrut sa plecam pe undeva: la munte sau la mare a trebuit sa mintim tot timpul ca mai vin si nu stiu cati prieteni ca sa inteleaga mama ca suntem o gasca intreaga si poate asa credea ea ca sunt mai ferita.
Tin sa va spun ca R. este un baiat care chiar ma iubeste si ma respecta. El m-a ajutat in multe situatii de care ai mei nici nu au habar si niciodata nu a asteptat ceva in schimb. Mereu a avut grija de mine si m-a protejat. Numai mama nu vrea sa vada lucrurile astea. Pentru ea e mai important ce crede lumea decat fericirea mea.
A ajuns sa ma influenteze atat de tare incat m-a facut sa renunt la el acum cateva luni si nu mi-a fost deloc bine. Am realizat ca si eu il iubesc enorm si nu pot renunta asa usor. Si totusi am gasit calea de intoarcere si el se comporta la fel ca inainte, poate chiar mai frumos si relatia noastra este chiar solida acum.
Nu vreau sa zic ca poate mama nu are dreptate, dar de ce trebuie sa ma comande tot timpul? de ce nu ma lasa pe mine sa vad propriile greseli si sa invat din ele?
Poate acum este o situatie in care chiar nu are dreptate... ea e singura care il vede asa pe R. Toata lumea ne vede fericiti impreuna... toti spun despre el ca este un baiat muncitor si cuminte, numai mama ii gaseste nod in papura. Pana si tata a zis ca e un baiat bun, si cand ne-am despartit acum cateva luni, ii parea rau ca nu o sa-l mai vada. Nu stiu ce sa mai fac... pentru ca am parte numai de certuri si scandaluri cu mama. Acum si daca vreau sa ies la un suc ea trebuie sa se incrunte si sa imi vorbeasca urat de parca as face cine stie ce tampenie. Credeti-ma ca tot timpul am facut cum a vrut ea: am invatat mereu cat sa fiu printre primii la scoala, nu sunt genul ala de fata care sa umble mereu in cluburi, tot timpul am fost cu capul pe umeri si am ascultat-o... acum ca sunt la facultate, in alt oras, stau la camin si ea nu mai este tot timpul pe urmele mele si totusi inca ma mentin pe pozitii: invat bine, si stiu sa ma limitez. Nu am ce sa-i reprosez pentru educatia primita din punctul asta de vedere, s-a gandit la viitorul meu. Insa de ce nu vrea sa ma inteleaga si pe mine ca am o relatie stabila cu un baiat care ma iubeste? de ce tot timpul trebuie sa existe ceva care sa nu ii convina?
Stau si ma gandesc ca tot ce face, face ca sa ma protejeze dar cum? punand dorintele ei inaintea dorintelor mele? Poate considerati acum ca ma plang pentru niste nimicuri.. stiu ca exista probleme mult mai mari in viata, insa eu chiar mi-as dori sa stiu ca am liniste in familie si ca daca voi vrea sa il aleg pe R pentru toata viata, parintii ma vor sustine moral... Parintii lui, asa cum sunt ei, mai fara scoala, mai impulsivi niciodata nu au fost impotriva noastra, au zis ca cine este aleasa lui R, va fi si a lor... daca nu o vor iubi la inceput, vor invata sa faca asta de dragul lui R...
Cum sa fac sa am si eu o relatie frumoasa cu mama? Daca incerc sa vorbesc cu ea nici nu vrea sa ma asculte, si daca totusi o face, dramatizeaza asa tare incat incepe scandalul, incepe sa tipe, ba chiar sa planga... Atat de tare ii gresesc? :(

Multumesc pentru raspuns! Sunt de acord cu dumneavoastra, insa ideea este ca mama a avut ocazia sa il cunoasca pe R in nenumarate randuri. A venit de mai multe ori la noi acasa si nu a avut niciodata ce sa ii reproseze... mama, in toate discutiile/certurile pe care le-am avut pana acum il judeca prin prisma parintilor lui... Si credeti-ma ca atunci cand am stat despartiti am avut multe momente in care am incercat sa judec de fapt ce e mai bine pentru mine si am ajuns la concluzia ca mi-as dori ca o despartire intre mine si R sa apara daca vom decide noi si nu parintii.
R i-a ajutat de multe ori si pe ai mei si chiar si mama spunea despre el ca este saritor si descurcaret... acum nu mi-a mai spus decat ca nu il suporta si ca nu o mai intereseaza ce fac, ca daca asta e rezultatul a ceea ce a facut ea pentru mine, se resemneaza... si nu inteleg unde gresesc eu asa de tare... ca nu fumez, nu beau, nu ma droghez, nu am ramas nici insarcinata, tot timpul m-am supus dorintelor ei si am incercat sa nu o dezamagesc... iar acum nu vreau decat sa ma lase sa decid si eu pentru mine

Exista 2 tipuri de mame autoritare:
a) mamele autoritare care respecta vointa libera a copilului
b) cele care nu o respecta si care vor sa mearag totul dupa cum canta ele

Este adevarat ca mamele au o intuitie si o experienta de viata mai buna decat copiii cand este vorba despre alegerea facuta de acestia cu privire la partener insa se pare ca in cazul tau nu este cazul, caci prietenul tau nu a dat nici cea mai mica dovada ca nu ar fi ok.

Problema de fapt este intre tine si mama, si mai precis mama - adica mama ta vrea sa te comande mai departe ca si pe un copil.
Trebuie sa-i arati ca s-a terminat cu faza de copil, ai 21 de ani, esti cu adevarat majora si ca ai dreptul sa alegi si trebuie sa-ti respecte vointa. Daca nu o pui la punct acum se va amesteca in viata ta cat va trai.
Este acum timpul sa-i arati ca nu mai merge asa..o sa-i vina greu..dar altfel nu merge.
Incearca cu frumosul dar foarte hotarata si fara compromisuri. Atunci de abia va intelege ca e vina ei caci tie nu are ce sa-ti reproseze si de fapt nici prietenului. E greu cu prejudecatile, mai ales la un om autoritar si obisnuit sa se impuna.

Draga mea, sfatul meu este sa iti asculti inima si sa nu iti traiesti viata dupa regulile altora.
Cu mama ta vei avea o relatie buna doar atunci cand vei pleca de acasa si nu vei mai locui acolo. Daca in 3 ani tot asa gandeste si nu vrea sa se-si schimbe ideile preconcepute, atunci nu vei reusi. Comporta-te precum un adult in relatia cu mama ta si arata-i ca nu mai esti mica, nu mai ai nevoie de permisiunea ei pentru orice vrei sa faci.

Multumesc foarte mult pentru raspunsuri si pentru faptul ca v-ati facut timp sa imi cititi povestea! Este adevarat, eu pana nu o sa ma impun putin, nu cred ca am mari sanse sa o fac pe mama sa isi schimbe gandirea. Incerc din rasputeri sa o fac sa vada ca sunt mai mare acum, implicit m-am maturizat si deci trebuie sa imi respecte alegerile... imi este destul de greu, deoarece, cum v-am spus, nu e deloc usor cu ea... nu prea stiu exact cum sa abordez problema. Pe mama trebuie sa o prind in cea mai mare veselie, ca sa nu iasa scandal... Va mai tin la curent cu ce se va mai intampla... momentan s-au calmat apele, dar doar momentan, pentru ca nu e prima data cand se intampla asa... Dupa o cearta apriga sa se comporte de parca nu s-ar fi intamplat nimic

Diana draga, nu sunt de acord absolut deloc cu ideea ca "mamele au dreptate, deoarece in general intuitia feminina nu da gres", este cel mai neprofesionist sfat pe care ti-l putea da cineva, oricine.
Esti o fata inteligenta si sunt sigura ca stii mult mai bine decat mama ta ce este bine pentru tine. Intr-adevar experienta de viata nu poate fi compensata insa ratiunea si totodata sentimentele te vor indruma. Iubirea este oarba insa este cel mai pretios lucru in viata, niciodata nu vei fi fericita oricata avere materiala ai avea daca cel de langa tine nu este cel pe care tu il iubesti, indiferent cum este vazut de ceilalti- sarac, prost, etc- important e cum este el in ochii tai, altceva nu mai conteaza. Nu trebuie sa incerci sa-l vezi prin ochii mamei asa cum ai fost sfatuita, este o mare greseala, fiecare om reprezinta altceva si are o anumita valoare in ochii fiecaruia dintre noi.
Mama ta il va accepta numai atunci cand nu va mai fi cale de intoarcere, e normal ca un parinte sa-si doreasca ce-i mai bun pentru copilul sau insa unii parinti uita sa ia in considerare ce-si doreste si copilul.
Nu-i mai permite mamei tale sa ia decizii pentru tine, esti suficient de matura atat psihic cat si ca varsta pentru a putea decide cand dormi la prieten, cand mergi in excursii cu el ori cu cine vrei sa-ti petreci viata, numai prin atitudinea corecta mama ta iti va accepta parerile, daca tu continui sa o asculti ( chiar daca nu consideri ca are dreptate) ea va considera ca de fapt nu ai incredere suficienta in tine pentru a decide singura si de aceea accepti si faci asa cum spune ea.
Poate adoptand o atitudine rebela in acceptiunea mamei tale ( desi consider ca a face lucruri simple precum cele enumerate mai sus la varsta de 21 de ani sunt normale si nicidecum rebele) ii vei dovedi ca ai crescut si ca esti perfect capabila sa-ti ai de grija si sa iei decizii in viata. Fiind de acord cu mama ta mereu ( ma refer aici la cazurile in care ceea ce spune ea nu coincide cu ce iti doresti ori gandesti tu) nu ii arati decat ca esti imatura si ca inca mai ai nevoie de ea pentru a gandi in locul tau si bineinteles ca ea are dreptate.
Asuma-ti alegerile facute, demonstreaza-i ca esti echilibrata si matura, sigur asta doreste si ea sa vada la tine. La inceput va fi un soc insa cu timpul se va obisnui.

Sunt de acord, copii trebuie sa ia in considerare si sa asculte parerile parintilor insa nu sa-si ghideze viata exclusiv in functie de intuitia mamei, in special atunci cand aceasta asculta parerea vecinilor in detrimentul parerii propriului copil.
Cu tot respectul, intuitia feminina da si gres, iar Diana este si ea femeie, nu doar mama ei, nu are cumva si ea aceasta intuitie feminina?

Nu prea cred ca mama se astepta la o cerere in casatorie dupa 1 an de relatie, atunci cand a realizat ca nu-i 'serios". Dupa un an de relatie ea avea 18 si el 23. Nu cred ca se punea problema casatoriei la momentul respectiv.
Lucrurile stau asa cum spune fata, mama a crezut ca-i o aventura, cel mai probabil a considerat relatia ceva trecator, in final vazand ca nu-i asa, a incercat sa ii desparta din motive auzite de la vecini. Nu are rost sa faceti supozitii despre cum stau lucrurile, fata a expus situatia deja.
Luati in calcul si ca tatal il place, iar tatii sunt extrem de protectori cu ficele lor.

fiicele*
Diana, concluzia este ca tu trebuie sa ii spui mamei ca ai o varsta si ca anumite lucruri si activitati sunt absolut normale chiar daca ea nu le considera asa. Un om trebuie sa invete din propriile greseli, este mai bine asa decat sa greseasca mergand pe intuitia altora, mai bine gresesti pe alegerile tale decat pe ale altora.
Esti o fata inteligenta, asa ca ai incredere in tine, urmeaza-ti inima, altfel tu vei fi cea care va suferi.

buna seara,
v-am citit cu drag-chiar,
NU am fete,

Diana draga,
sigur NE ascunzi ceva.
o mama care-ti place iubitul de la inceput si de un an isi schimba pct de vedere- SIGUR a vazut mai multe, a auzit mai multe (stii SI tu, e loc. mica...).
poate:
- in acea familie se bea si ASTA se mosteneste
- se cearta, se injura (intre parinti, rude etc.).ori in fam ta NU exista asa ceva
- el lucreaza?!
- UNDE ai dori sa te muti CU el? la el: acasa, la camin (inteleg ca INCA esti studenta), in gazda?!?
- o mama se MAI gandeste ca-ti poate "face" si-un copil, NU ai terminata scoala sau/si NU te va lasa sa mai continui scoala?!?
- E PRIMUL TAU IUBIT????!?...cred ca DA.altfel NU ai fi ASA "topita" dupa el.DA.e normal sa fii indragostita si peste poate..dar, prea le iei in tragic...trebuie musai acum si NU altadata sa te muti noaptea cu el, sa fie "cum vrei tu"...ASA E BINE SI NORMAL DACA...ai si, ne-ai si raspunde la intrebari..astfel, ne vom da seama CE fel de OM este el, familia lui (conteaza..sa stii...DACA parintii se cearta, se bat, se injura..beau...poate CHIAR si mama...gandeste-te la toate.)..poate nu-i ASA cum am scris dar, o MAMA stie ce stie...din moment CE tot primeste vb de prin loc.chiar SI tu NU vb de f. bine despre mama lui...
- zici ca NU e imp CUM sunt parintii.:"ce naste din pisica, soareci mananca".
- esti INCA f tanara..e musai sa stai noaptea CU el?..puteti sa va vedeti SI ziua...si iata, "impaci si capra SI varza"..
O seara faina!
p.s. daca ne SI raspunzi...mai vb virtual.

Buna ziua din nou! :) Am reusit intr-un final sa citesc toate raspunsurile dumneavoastra pentru care de altfel va multumesc si acum am si putin timp sa pot sa raspund:
@otilia107: Asa ma sfatuieste cea mai mare parte a celor care ma cunosc si imi cunosc povestea, sa o infrunt oarecum pe mama si sa o fac sa inteleaga ca nu mai sunt o copila. Dar dupa cum v-am mai spus, nici mama nu e o fire prea usor de abordat, deci trebuie clar sa gasesc un moment propice pentru asta...
@M.D: Nu s-a pus problema casatoriei nici atunci, dat fiind ca eram foarte mica, si nu se pune nici acum, pentru ca din nou, eu sunt studenta, inca nu lucrez.
@sebesuldejos: Este de inteles ca si dumneavoastra, la fel ca mama sa va puneti astfel de intrebari dar o sa va raspund pe rand:
- in familia lui nu se bea si nu se injura, este o atmosfera pasnica, singura problema, daca se poate numi asa, ar fi faptul ca parintii lui nu au studii superioare cum au ai mei;
- el lucreaza, este agent de vanzari intr-o firma cu produse pentru optica medicala;
- acum nu ne punem problema mutarii impreuna, eu nu sunt de acord cu asta deoarece nu sunt independenta de banii mei, inca ma sustin parintii si nu mi-as permite, dar nici el nu a facut vreun fel de presiune din punctul asta de vedere, ba chiar a spus ca vrea ca toate lucrurile sa vina de la sine, pentru ca si mutatul impreuna constituie un pas important intr-o relatie;
- este intr-adevar primul iubit, dar sa nu intelegeti ca mi-am pierdut mintile dupa el, adica este normal sa il iubesc foarte mult, dar cred ca mi-a mai ramas si putina putere de a rationa niste lucruri;
- nu am zis ca este musai sa stau cu el noaptea, nicidecum. As fi vrut doar sa pot sa am parte de cateva nopti in care sa dorm cu el, asa cum fac oricare doi tineri care se afla intr-o relatie stabila, dar mama nu vrea nici sa auda de asa ceva si in consecinta oricum impac si capra si varza pentru ca ma supun dorintei mamei de a nu face asta.
Inca o data va multumesc pentru raspunsuri, chiar ma ajuta. O zi frumoasa in continuare!

Buna seara,
ma bucur ca ESTI o puternica, judeci ok,
si
sunt sigura ca (dupa raspunsurile tale la intrebari)
NU lipsa studiilor parintilor lui -ar fi un impediment,
ci
sigur ca isi doresc (ca parinti) sa-ti termini studiile si
apoi sa te casatoresti.
p.s.
faptul ca va doriti mult sa stati 1-2 nopti impreuna
NU-I greu.si ziua poate fii..NU doar noaptea
si
apoi mai scriai ca ati fost la mare, excursii...asa ca NU te plange.
iti doresc sa-ti fie BINE!
cele bune,