membrii familiei imi fac casnicia un calvar

17-06-2015
botorea
Nu este medic/terapeut
botorea
Bună ziua!Am o problemă şi nu mai ştiu cum să procedez..sunt căsătorită de aproape 1 an şi am un copil de aproape 2 luni.În fam mea există un conflict mai vechi care tot mocneşte iar eu şi soţul meu suntem la mijloc, totul se sparge în capul nostru.Am plecat din Tm de la garsonieră şi ne-am mutat la bunicii mei, unde stăm cu ei.Problema e că nu ne mai înţelegem pt că sunt nişte oameni orgolioşi şi foarte încăpăţânaţi, doar cum zic ei, aşa e bine.Am vrut să renovăm casa, să ne schimbăm mobila, să facem totul frumos pe când venea bebelul dar nu ne-au lăsat.Până la urmă cu greu am putut să-i convingem să ne luăm mobilă şi am reuşit dar doar atât şi asta am reuşit mai mult cu rugăminte şi insistenţe zilnice.Precizez că eu am crescut la aceşti bunici de care am ascultat şi am încercat să fie totul bn.Dar de când m-am măritat totul s-a schimbat, cu toate că ei îl plac pe soţul meu iar el îi respectă, tot nu ne lasa în pace.Ba se bagă în faptul cum îmi cresc eu copilul, ba că nu lucrăm acasă destul, ba că de ce mergem aşa des la părinţii mei pe care atunci când erau ei tineri iar eu mică...i-a scos afară şi au plecat cu coada între picioare în chirie în toiul toamnei n-aveau lemne de fok n-aveau nimic...doar hainele.În oct avem nunta şi botezul, ne-am chemat neamurile printre care şi sora tatălui meu cu fiica şi nepoata lor de 1 an din Germania.Problema e că bunicii mi-au spus că atunci când vor veni ei din Germania să ne mutăm noi adică eu soţul meu şi copilul de 1 lună jumate, în altă cameră mai mică şi să-i lăsăm pe ei să doarmă în patul şi-n mobila noastră, iar soţul meu nu e de acord şi nici eu.Nu ştiu ce şi cum să le spun bunicilor că nu e bn ce fac!
11 comentarii
0
18-06-2015, ora 19:14
Psiholog Cristina-Mihaela Stoian
Psihologie, Bucuresti, sector 1
Psiholog Cristina-Mihaela Stoian
Buna seara,
ati descris o problema tipica multor familii, in care 2 generatii cu diferente mari de varsta locuiesc in aceeasi casa. Nu e obligatoriu sa se intample asa la toti cei cu varste diferite care locuiesc impreuna, insa este o situatie f des intalnita. Asemenea discutii apar tocmai datorita diferentei de varsta, cand fiecare generatie vine cu mentalitati si obiceiuri diferite, iar cei de varsta a 3-a, devin oricum mai rigizi si inadaptabili situatiilor actuale de viata. E f greu pt dvs, mai ales avand in vedere ca locuiti in casa bunicilor. Ei v-au oferit o locuinta, asta fiind un avantaj pt dvs daca nu ati avut posibiltatea sa va cumparati una, dar totodata, reprezinta si un dezavantaj major, deoarece nu le puteti incalca drepturile - e casa lor. Ei pot decide cand/daca si cine sa va viziteze - din pct de vedere legal, ei pot dicta acolo absolut totul. Din pacate, daca nu reusiti sa ajungeti la un consens (spunandu-le de ex, sa se gandeasca la bebelus, ca il expuneti prea mult la posibile imbolnaviri mutandu-l dintr-o camera in alta si ca pana la urma, musafirii pot sta in acea camera pe perioda cat vor veni in Ro), va trebui sa luati in calcul planificarea unei mutari in viitorul apropiat. Asta ar fi cea mai buna solutie, dar numai dvs puteti decide cu ce resurse veti face aceasta schimbare importanta pt dv si familia dvs. Daca nu veti mai locui impreuna, veti fi probabil surprinsi sa observati cum bunicii isi vor schimba comportamentul fata de voi, pt ca astfel, nici ei nu se vor mai simti invadati in caminul in care incearca sa-si duca linistiti batranetile, chiar daca ei spun contrariul (se intampla de multe ori una sa spuna si alta sa-si doreasca - de aici conflictele). Un copil mic pt o familie de batrani reprezinta o adevarata provocare, deoarece le da peste cap toate tabieturile. Dar si voi ca si cuplu tanar reprezentati un factor stresor pt bunici, ei fiind obisnuiti cu altfel de manifestari intr-o relatie (comparativ cu modul in care se comportau tinerii "pe vremea lor" :)), pt ei e ceva greu de acceptat pana si faptul ca sunteti imbracati dupa alte tipare decat ei, nu mai spun de alt mod de a-ti petrece timpul, sau alt mod de a-ti cheltui banii - decat o faceai/fac ei. In afara de aceste aspecte, ganditi-va la cate schimbari au fost ei supusi de-a lungul vietii si asa poate ca ii veti putea intelege: perioada comunista cu multe lipsuri, apoi schimbarea bulversanta de dupa revolutie, iar acum, din nou o viata grea pt ei ca pensionari (daca traiesc doar din pensiile de la stat). Si nu mai vorbim de faptul ca sunt batrani si se apropie sfarsitul pt ei - iar ei stiu asta si nu le e deloc usor sa accepte acest lucru - tuturor ne va fi greu. Apropierea mortii nu e tocmai un lucru de care sa te bucuri, iar daca ei nici nu se mai simt utili, pot deveni f usor rautaciosi, rigizi, etc. Implicati-i in cresterea copilului si poate ca se vor bucura simtindu-se utili. De ex, rugati-o pe bunica sa va ajute la pregatit baia copilului, pe bunic rugati-l sa-l plimbe in carucior - vei vedea avantajele: ei se vor simti bagati in seama (chiar daca nu veti putea tine cont de toate sfaturile lor, macar ii veti ajuta sa se simt ascultati si ei, importanti pt cineva), iar dvs veti gasi putin timp si pt dvs sau pt alte treburi prin casa.
Tineti-ne la curent!
Sanatate!
0
19-06-2015, ora 15:57
Psiholog Aldescu Delia
Psihologie, Bucuresti
Psiholog Aldescu Delia
Care a fost motivul ptr care v-ati mutat la bunici? Cand v-ati mutat, ce conditii ati reglementat?
0
22-06-2015, ora 12:18
botorea
Nu este medic/terapeut
botorea
ne-am mutat din Tm de la garsoniera pe care am vândut-o, la sat.Având un copil mic ne era mai uşor la sat.
0
22-06-2015, ora 15:38
cristinna cojocaru
Identitate neconfirmată
cristinna cojocaru
Buna ziua,
pare ca si cum dvs. vreti sa mergeti inainte cu viata si carati si niste comori destul de grele. Eu inteleg ca e dificil sa le spuneti bunicilor - oameni cu experienta, fata de care aveti recunostinta - ca nu e bine cum procedeaza. Intrebarea dvs. pare sa fie "Cum sa le spun ce am de spus fara sa-i deranjez?" E bine cum am inteles?
Cu stima,
Cristina Cojocaru
0
22-06-2015, ora 23:54
Psiholog Aldescu Delia
Psihologie, Bucuresti
Psiholog Aldescu Delia
Se pare ca nu este mai usor la sat sau in casa altora.
0
23-06-2015, ora 12:06
botorea
Nu este medic/terapeut
botorea
Exact doamna Cristina Cojocaru nu ştiu cum să le spun ce am de zis fără să-i deranjez prea tare...pt că mă abţin cu greu în ultimul timp şi oricând pot răbufni :-(
0
23-06-2015, ora 12:07
botorea
Nu este medic/terapeut
botorea
poate este mai uşor dar nu în casa altora
0
23-06-2015, ora 12:08
botorea
Nu este medic/terapeut
botorea
Casă în care am crescut până la terminarea facultăţii
0
23-06-2015, ora 12:24
cristinna cojocaru
Identitate neconfirmată
cristinna cojocaru
Buna ziua,
ma bucur ca am reusit sa prind ideea dvs. Imi dau seama ce greu va este in acelasi timp sa si spuneti ce ganditi si sa va si stapaniti rabufnirea. E practic imposibil. Si in momentul acesta sa tineti inauntru pare varianta cea mai sigura ca sa nu raniti pe nimeni. Si e normal sa fie asa.

Uitati cum va propun:
1. Eu, Cristina, am sa ma pun in locul dvs. si am sa incep o conversatie cu bunicii.
2. Dvs. vedeti ce se potriveste si ce nu si simtiti-va libera sa inlocuiti orice cuvant care nu va suna bine.
3. Dupa aceea veti hotari daca le puteti vorbi in modul acesta bunicilor.
4. Daca da, va felicit sincer pentru curaj.
5. Daca nu, va apreciez straduinta si imi spuneti ce aveti nevoie mai departe.

Mesajul este: 'Imi doresc sa va spun ce gandesc fara sa va deranjez si nu stiu cum sa fac asta. Poate vi se pare ciudat/o indrazneala din partea mea. Sunteti importanti pentru mine si nu vreau sa va aduc neplaceri si nu vreau sa va critic. Am nevoie doar sa ma ascultati ce am de zis daca puteti. Se poate sa ma ascultati?' si daca ei sunt de acord (sau doar bunica sau doar bunicul) continuati sa le expuneti punctul dvs. de vedere.

Cum vi se pare?
Cu stima,
Cristina Cojocaru
0
23-06-2015, ora 15:09
botorea
Nu este medic/terapeut
botorea
Aşa voi face vă mulţumesc frumos pt sfaturi
0
23-06-2015, ora 15:50
cristinna cojocaru
Identitate neconfirmată
cristinna cojocaru
Cu placere! :)
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice. Accesați site-ul