Relatia adolescentului cu parinti divortati

Buna ziua
Am un baiat adolescent - 16 ani. Divortul de tatal lui s-a petrecut acum 6 ani...iar timp de mai bine de 1 an de zile am fost la psiholog cu el pentru ai oferi suportul necesar sa treaca peste aceasta situatie. Mentionez ca motivul divortului a fost dependenta pe care fostul meu partener a avut-o pentru alcool si jocuri de noroc. Starea de spirit s-a ameliorat cam dupa 2-3 ani (perioada in care copilul ma considera pe mine vinovata de tot ce s-a intamplat). In jurul varstei de 14 ani am reusit sa am cateva discutii mai mature cu el si a inteles de fapt realitatea si situatia, si ca de fapt am incercat sa raman un "stalp" pentru el ca sa putem sa mergem mai departe. (era sa pierdem casa in care locuiam, eram inglodata in datorii pe care trebuia sa le platesc). Cu siguranta ca afectiunea si emotionalul meu nu erau unde trebuie si acest lucru a fost resimtit si de el.
ulterior in toti anii am nu m-am opus deloc ca el sa aiba o relatie cu tatal lui, din contra chiar am oferit mult suport in acest sens - desi material nu primesc nici un sprijin de la el..dar m-am gandit ca este pentru binele copilului sa aiba o relatie buna cu tatal lui. din cand in cand cand tatal ramane fara bani si stie ca baiatul are ceva bani "se mai iimprumuta" de la el. Nu stiu acum cum sta cu dependenta real - el spune ca aceasta boala s-a rezolvat.
A venit perioada de pregatire pentru capacitate- unde am fost destul de exigenta si rigida cu el asa incat sa reuseasca sa recupereze tot ce nu a invatat o buna perioada de timp, datorita ratacirii in care ne aflam.tatal a fost foarte incurajator...dar si foarte permisibil.
Acum dupa ce totul s-a stabilizat, a intrat la liceul la care si a dorit, a inceput sa aiba incredere in el doreste sa petreaca tot mai mult timp in casa tatalui lui, si acest lucru ma deranjeaza. El spune ca vrea sa recupereze tot timpul (ultimii 4 ani) in care nu aputut sa locuiasca cu el si sa petreaca timp cu el.
am incercat sa ma gandesc cat se poate de obiectiv - desi probabil nu vad tomai asa...de aceea am apelat la voi pentru un sprijin si raspuns la intrebarile mele.
Eu am observat si si baiatul mi-a marturisit ca se simte cateodata ca e manipulat de tatal lui sentimental si intr un moment de discutii pe care le-am avut m-a intrebat cum poate sa rezolve aceasta situatie.
Acolo el nu are reguli- tala lui il lasa liber sa faca ce doreste - bine inteles petrece mult timp in casa si pe telefon/ calculator - alternativa la mine acasa este ca incerc sa il mobilizez sa iasa afara sa petreaca timp prin parc, sa il incurajez sa aiba prieteni (momentan el nu are un prieten foarte bun cu care sa discute...ci doar amici de conjuctura de la scoala). Cateodata am impresia ca e ca un catel batut care se tot intoarce la stapanul care il bate doar doar il mangaie putin. Sport nu mai face..deci are o viata mai inactiva.
In weekenduri alege sa stea la el - sa stea in casa - daca il chem sa mergem in excursii nu doreste, dar apoi imi spune ce frumos ne am distrat.
Partea de igiena, curatenie a lui la fel nu este ok - tot timpul cand vine la mine acasa mirase urat, a fum de tigara si pare obosit si neingrijit - iar acum in adolecsenta cu toate schimbarile hormonale e cu atat mai sensibila situatia.
Acum in ultima perioada a ajuns sa vina sa stea cu mine 2-3 zile pe saptamana si in rest nu mai sta deloc aici - el spune ca doreste sa stea mai mult acolo sa vada daca reuseste singur sa se organizeze si sa se responsabilizeze atat cu statul pe telefon, cat si cu ordinea/ curatenia si sa continue sa ia note ok la scoala. Mentionez ca in perioada invatarii pentru capacitate a avut restrictie la utizzarea zilnica a telefonului si a dispozitivelor de joc - dar acum nu - am discutat impreuna cu el si de comun acord am hotarat atat atunci cat si acum instalarea / scoaterea restrictiilor.
Emotional simt ca pierd relatia cu el - si toata situatia mi se pare injusta si incorecta - am tras din greu sa il stabilizez si sa il aduc la liman si acum el alege sa nu petreaca timp cu mine si sa locuiasca cu mine. Cateodata imi vine sa ii spun sa se mute complet la tatal lui si sa vina in vizita cand doreste - si tot suportul financiar pe care il ofer acum sa il iau - si sa ii ofer doar vorbele frumoase si amagitoare si lipsa de reguli pe care le primeste momentan de la tatal lui.
Dar este corect sa fac asa? totusi este un adolescent si in mintea lor se intampla multe, incearca sa isi identifice personalitatea si sa isi ia propriile decizii - dar sunt oare cele corecte? cand ar trebui sa intervin si cum?
Cum ar trebui sa gestionez situatiile in care il vad ca greseste si as dori sa il corectez - poate tocmai aceste lucruri il fac sa plece in cealalta casa fara reguli?
Ar trebui sa il las sa stea acolo oricat doreste el, chiar daca stiu ca pe termen lung nu este ok pentru el? As dori sa aiba mai multa influenta din partea mea si mai putina din partea lui - pentru motive realiste - ca de ex nici acum tatal lui nu are un job stabil - cred ca a schimbat 30 de joburi - cand da de greu fuge si ii face pe altii de vina pentru toate, doar el nu e de vina - si altele - nu are o casa, nu are stabilitate financiara cat de cat.
Acum a venit de cateva zile sa locuiasca cu mine si efectiv il las in pace sa faca ce doreste - pentru a nu face mai mult rau - iar el a observat acest lucru si impresia lui e ca sunt "mai nepasatoare".
Ce ma sfatuiti sa fac? cum sa comunic cu el si cum ar trebui sa construiesc relatia cu el acum?
Multumesc pentru raspunsuri si pentru rabdarea de a citi acest mesaj lung.

Daca tatal si-ar fi revenit acum avea serviciu, nu se imprumuta de la copil si ii insufla valorile pe care i le insuflati dv. Parerea mea e ca v-a mintit.
Dv. il lasati pe copil sa mearga la tatal dar ce vede acesta la el? Tot ce ati povestit.
Faptul ca vine neingrijit de la tatal lui poate indica o depresie, accentuata de statul in casa si lipsa prietenilor.
Nu cred ca e indicat sa se formeze asa cum isi vede tatal acum. Eu as reduce vizitele pe cat posibil. Ceea ce copilul preia de la tata nu sunt lucruri pozitive.