Posibile urmări ale unei extracții
Bună!
Acum o săptămână am fost la dentist. Mi-am făcut un film la toată gura, iar după ce doctorița s-a uitat pe film a decis să îmi scoată una dintre masele (penultima de sus) deoarece e foarte distrusă (Știam de chestia asta, deoarece în urmă cu o lună și ceva am avut puroi la ea, iar o altă doctorița mi-a dat niște pastile și m-a pus să-i fac un film. Umflatura de la puroi s-a retras ulterior, dar am decis să mă duc lunea trecută la un alt doctor, deoarece îmi era greu să mănânc cu aproape toți dintii) După ce a scos-o a observat că măseaua respectivă avea o pungă (sau ceva asemănător) de puroi legată de ea. Nu a zis nimic și m-a reprogramat astăzi pentru a-mi face ceva și la ceilalți dinți (exista carii la foarte multi dintre ei)
Doar că între timp am observat că a apărut și altceva. La început simțeam ceva în gât și tot încercam să înghit, dar degeaba. După care a început să mă doară capul jos pe aceeași parte. După vreo două zile a început să mă deranjeze ceva la un alt dinte din față, dar de jos. Și s-a umflat partea de sub bărbie de la gat și mereu simt că am ceva în gât care mă apasă când stau întinsă sau vorbesc.
Deoarece stau cam departe de dentista aceasta, am cautat lămuriri pe internet și am aflat câteva lucruri care nu sunt sigura ca sunt adevărate, dar care m-au îngrijorat: nu se scoate o măsea cu puroi, deoarece acesta o să se extindă mai repede; dacă simți dureri în partea respectivă când ai puroi sau probleme mai grave la dinți trebuie să mergi la medic; în cazul dinților din față, umflatura apare dedesubt.
Am fost astăzi din nou la dânsa. S-a uitat puțin și a spus că ea nu mai vede niciun strop de puroi în gură, iar legat de celelalte probleme, să încerc la medicul de familie (deși a spus ca cel mai probabil nu o să-și dea nici el seama ce am eu în gât) pentru că nu au treabă cu dinții. În legătură cu dintele din față a spus doar că e o iritație de la mâncare (deși eu am mâncat doar supă și piure de cartofi, fiindcă nu am prea putut mânca și altceva) și m-a dat cu ceva pe locul respectiv apoi m-a reprogramat peste 2 saptamani sa vada de ceilalti dinti.
Deoarece încă am fost nedumerita, i-am sugerat mamei sa mergem și la un alt doctor să vedem ce zice, dar ea a spus că nu e necesar fiindcă dânsa a tratat-o și pe prietena ei și a fost mulțumită.
Cu toate astea, eu încă am o mică temere și vreau să vă întreb dacă acestea chiar ar putea fi urmări ale extracției respective sau asta e doar în capul meu.
Mulțumesc.

2 comentarii
Se scot masele cu Infecții doar ca este indicat ca inainte și după sa se ia antibiotic. Cam 7 zile in total. In mod normal in urma unei extracții cu infectie se chiureteaza foarte bine zona după extracție și se curată tot ce înseamnă infectie. Pentru liniștea dumneavoastră mergeți și la alt medic sa va vada sa nu aveți și o alta măsea cu probleme.
Doctorita respectiva mi-a spus sa iau niste pastile cateva zile abia dupa ce a scos-o... Apoi nu a zis nimic legat de "curatarea" zonei. Asta se face dupa ce se vindeca locul?
O sa merg maine. Multumesc pentru raspuns.

Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 6Umflatura dupa extractia maselei de minte
- 3s-a procedat corect... maseaua nu putea fi salvata?
- 8Care este cea mai sigura si simpla metoda de a avea o alta masea?
- 7extractie molar, durere insuportabila+eruptie molar de minte
- 3am probleme cu dantura...
- 15Extractia dentara si sarcina
- 4probleme stomatolog
- 3sfat postextracţie
- 3dupa extractia unei masele ce avea infectie la radacina
- 5masea cu infectie (puroi) extractie
- 7Usturimi faringe sus in spatele luetei
- 1Extractie prmolar 3.4 - dureri foarte mari
- 3extractie masea de minte
- 5Resturi neidentificate dupa extractie masea
- 3Extracție
- 1Scoaterea firelor dupa operatie masele de minte
- 3Extracție măsea de minte cariata în timp ce iau antibiotic
- 1Molar de minte
- 2Vreau sa mi se scoata maseaua
Mai multe informații despre: Extractia dentara
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: