frustrare, gelozie, criza varstei sau psihic modificat din cauza alcoolului

Buna ziua! Am nevoie de un sfat! e poveste lunga, sper sa aveti rabdare...
Sotul meu este mereu plecat, de-a lungul timpului avand diverse servicii, in prezent munceste in strainatate pe o perioada determinata. Probleme au aparut in urma cu 4 ani cand a avut o relatie pe care am descoperit-o si s-a incheiat. Ce este relevant este faptul ca in certurile aferente acelei perioade m-a acuzat ca i-am distrus viata si ca am avut 10 amanti si multe, multe cuvinte care m-au ranit. Am crezut atunci ca ma ataca sa nu fie atacat. Curios insa ca de cate ori ne-am mai certat facea aluzii la cutia pandorei, cum o numea el, respectiv la multele mele relatii, desi, ca o marturisire personala, a fost singurul barbat din viata mea.
A urmat o perioada in care ne-am regasit si am fost foarte apropiati.
Vara trecuta a muncit in strainatate si mi-am petrecut concediul cu el acolo. In acea perioada am primit un mesaj de la serviciul unde lucrez ca in cadrul unui proiect sunt propusa pentru o deplasare in alta tara. M-am bucurat, dar nu stiam cum sa-i spun. Nu stia ca sunt cuprinsa in proiect, asa cum nu stia multe alte amanunte legate de activitatea mea profesionala, fiind mereu plecat si altele fiind prioritatile de discutii. Imi facuse aluzii in legatura cu directorul meu cu ceva vreme in urma. Pana la urma am luat decizia sa ii spun, sa ii cer parerea si totodata permisiunea. La inceput a ramas socat, dupa care mi-a spus cu tonul cel mai bland posibil sa accept. L-am crezut, ca de fiecare data, apoi a urmat calvarul- certuri, evitari si altele, eu facand intotdeauna pasul spre normalitate. Cand a venit vremea plecarii mele a plecat de acasa, nu a mai vb cu mine, mi-a facut crize la telefon, amenintandu-ma cu divortul. Am incercat sa ii explic ca am acceptat si ca trebuie sa imi duc munca pana la capat si ca imi pare rau ca l-am lezat. Cand m-am intors, am incercat sa port o discutie din care a escaladat un mare scandal si a vrut din nou sa plece. Am convocat atunci consiliu de familie- respectiv copiii cu varste de peste 20 de ani, dar nu s-a putut discuta cu el. L-am lasat sa plece, dar nu inainte de a-l omeni cu un, , Du-te dracului' spus pentru prima data catre el. A plecat si in 5 minute s-a intors alt om.
Anul acesta urma o alta activitate in proiect in care urma sa primim echipe de straini la noi in institutie. Stia din timp. Era plecat din tara. Cand am vorbit pe skipe, i-am spus ca voi fi foarte ocupata in saptamana urmatoare, detaliindu-i programul. M-am trezit cu el a doua zi acasa, rece, distant, nervos. A fost un bine relativ, intretinut de bucuria si de atentia pe care i-am acordat-o eu. A facut apoi ca o sampanie, de la zi la zi tot mai suparat, pana nu a mai vorbit cu mine. L-am lasat o saptamana apoi am incercat sa port o discutie dar nu am avut cu cine, i-am spus ca il iubesc, ca nu stiu cu ce am gresit, ca trebuia sa imi duc la bun sfarsit proiectul si ca nu vreau sa-l ranesc.In zilele in care am fost ocupata a plecat de acasa cu diverse treburi, fara sa spuna unde.
Nu a mai vorbit cu mine. L-am lasat in pace. A plecat asa cum a venit. Nu m-a sunat, nu l-am sunat. Vorbeste doar cu copiii si cu mama sa. Si-a facut cont de FB si posteaza doar poze cu el. Mi-a cerut prietenia, apoi m-a scos de pe lista de prieteni. Asteapta probabil un motiv de o noua cearta sau asteapta scuze. Dar nu pot sa ma scuz pt lucruri pe care nu le-am facut. Mi-a spus ca ca nu ma crede ca am fost cuprinsa in niciun proiect, ca sa imi urmez calea, sa-mi fac cariera, ca nu trag la aceeasi caruta cu el.
Precizez ca in ultimul an bea in fiecare seara, bere, dar si tariu. In ultimii doi ani i-au decedat pe rand fratele si tatal, cu care nu a avut relatii bune, acesta fiind despartit de familie. Baiatul nostru a pierdut un an de facultate, iar eu sunt privita cu ochi critici ca in urma cu 5 ani am terminat facultatea si masterul, nevoita fiind sa imi actualizez studiile si ca lupt pentru un salar mai bun, fara intentia de a ocupa vreo functie de raspundere, desi sunt apreciata la locul de munca.Toate acestea probabil au dus la cel care este el acum.
Nu stiu cum sa procedez. L-am lasat in pace, crezand ca tacerea e un remediu, dar probabil ca in asteptarea lui devine tot mai inrait. La ultima cearta mi-a spus ca ma uraste apoi cand am spus ca nu trebuie sa spuna mai mult decat atat mi-a spus ca ma iubeste dar ca mi-am batut joc de el si ultimul an afost pt el un calvar. Mi-a mai spus ca de data asta l-am pierdut definitiv si ca poate va regreata candva.
Nu stiu cum sa procedez, daca tacerea e o modalitate buna de a actiona. M-am gandit sa ii trimi medicamentele prin posta si sa strecor o scrisoare scurta in care sa ii spun ca il iubesc, ca sunt incompleta fara el si ca regret toate supararile pe care i le-a adus, dar ca nu pot sa recunosc lucruri pe care nu le-am facut. Ii voi cere sa decida daca vrea sa mai traiasca alaturi de mine sau nu, pentru ca situatia in care ne aflam nu este sanatoasa.Luna aceasta se fac 29 de ani de casnicie, la care se adauga 4 ani de prietenie. Ma doare!
Dati-mi un sfat!!! Nu cred ca in prezent sa fie vorba despre o femeie, cel putin nu am simtit ca data trecuta. Ce sa fie? Cum se poate atenua? Cum trebuie sa ma port???

Este o mica psihoza datorata mostenirii genetice combinata cu munca, stresul si consumul de alcool (e doar factor agravant) si se poate atenua numai cu medicatie data de psihiatru ! Sunteti in aceeasi situatie cu Elena_tonu, cititi mai jos subiectul dansei !

Multumesc mult, desi as fi preferat sa nu fie nimic patologic. Vizita la psihiatru este exclusa, deoarece nu va accepta, iar momentan nu este in tara. Voi incerca sa merg eu sa cer detalii. Singura, , confruntare" directa raman cateva randuri, trimise printr-o scrisoare clasica. Poate fi mai mult decat tacerea. Separarea sau divortul pot fi solutii pentru mine, nu si pentru el, dar ii voi cere sa renunte la joc si sa faca el pasul spre despartire...poate.prelungim agonia..

De divortat ei nu divorteaza niciodata pt ca singurul lucru care ii sperie pe psihotici este confruntarea cu autoritatile, ori divortul presupune avocati, judecatori etc, persoane pe care ei nu le mai pot manipula ! Terenul lor de "joaca" este familia unde au un ascendent si isi pot manifesta mai cu spor ideile delirante !

Cititi un caz recent si asemanator cu al Dvs pe sectiunea "tulburari psihice", "psihoza?!" al utilizatorului Crazymouse sau mai jos pe acesta pagina subiectul "Gelozia ma baga-n pamant", despre o doamna cu gelozie patologica.

Ma ajutati mult. Voi incerca sa mai citesc despre aceste tulburari. Eu l-am banuit inainte de aceste episoade de o tulburare bipolara.
Dati-mi va rog un sfat- care ar trebui sa fie atitudinea mea pe perioada cat va fi plecat, respectiv la intoarcerea acasa.

Atitudinea trebuie sa fie ca fata de un om bolnav, de intelegere si condescendenta ! Trebuie sa depuneti eforturi sa nu va implicati in scenariile lui si repetati-i ca sufera de o boala tratabila ! Aduceti argumente sau martori daca el cere sa-i justificati un fapt anume si cereti-i sa aduca si el probe in sprijinul acuzatiilor sale ! Acesti oameni trebuie adusi mereu in realitate pt ca ei au un discurs mental continuu in creierele lor si e greu pt ei sa faca diferenta intre realitatea obiectiva si ideile si convingerile irationale date de boala !

Tocmai ca el nu cere niciodata dovezi sau justificari. Isi repeta acelasi discurs, desi i-am jurat pe copiii mei, de fata cu ei ca nu l-am tradat niciodata. Cand m-a acuzat ca nu sunt implicata in niciun proiect (in mintea lui am fost sa vad Franta)i-am adus copii dupa procesele verbale ale intalnirilor de proiect, datate, inregistrate, semnate de intreaga echipa. Intotdeauna i-am adus eu argumente, iar acestea il debusoleaza si il fac agresiv. Pentru el, eu sunt bolnava si cred ca m-ar calca in picioare daca i-as spune ca e bolnav. Cred ca numai o internare pentru alte investigatii l-ar putea trimite spre psihiatrie. De-a lungul timpului am incercat sa nu alimentez niciun conflict si asta il scoate din minti. Prima data cand mi-a reprosat ca am deschis cutia pandorei si ca am avut 10 amanti i-am cerut sa ma puna fata in fata cu cel putin unul dintre ei sau dintre cei care i-au furnizat informatia.
Dar pana acolo... sa-l sun sau sa il las in pace?
Sa le spun copiilor sa strecoare in convorbirile lor intrebari despre mine? Inainte de a pleca, fiica-mea i-a spus ca trebuie sa inceteze cu starea de tensiune, dar i-a raspuns sa nu se amestece unde nu ii fierbe oala. Am apelat la soacra mea, convingand-o ca fiul ei are o problema, sa incerce sa il constientizeze ca se afla pe urmele tatalui sau care prin gelozie si adulter si-a parasit familia, dar saraca de ea nu stie cum sa puna problema. Dupa incercari esuate, el mi-a lasat mesaj pe skipe ca ii stresez mama si sa o las in pace sau sa ii spun tot. Bineinteles ca nu i-am raspuns.
La plecare nu am vrut sa il las sa plece la drum suparat. I-am iesit inainte si i-am intins bratele. Dupa secunde bune m-a luat in brate formal, ca pe un catelus, pret de o secunda, urmata de, , ne mai auzim, ne mai vedem, , dar nu a sunat niciodata, iar eu am tacut, pentru ca intotdeauna el era cel care suna in fiecare seara.
Daca vine acasa cum sa ma port? M-am purtat normal pe toata perioada cat a stat acasa, dar nu mi-a raspuns la intrebari sau pur si simplu m-a repezit. Oare poate avea perioade mai bune in care, considerand ca m-a pedepsit destul, sa incerce sa, , ma ierte, , sau atitudinea va ramane aceeasi? Mi-e greu sa pricep mecanismul. Acum e pe skipe dar il las in pace. Din Franta l-am sunat pe skipe tocmai sa ii arat unde si cu cine sunt dar nu mi-a raspuns si mi-a trimis pe telefon mesaje jignitoare...
Poate ca insist prea mult, dar chiar imi sunt de ajutor sfaturile dv.

Sunt multe intrebari dar incerc sa va dau esentialul !
In primul rand cand vine acasa trebuie sa-l asteptati cu picaturile de neuroleptic pe care le-am mentionat si lui Disperatul (Haloperidol si Rispolept), in lipsa unui tratament minimal lucrurile pot ajunge oriunde ! Deci mergeti fie la medicul de familie si ii spuneti despre psihoza sotului fie direct la un psihiatru caruia ii explicati toate simptomele !

In ce priveste comunicarea cu el trebuie sa aveti doua atitudini : una de intelegere/acceptare atunci cand trebuie sa vorbiti despre lucruri concrete despre sanatate, familie etc insa fara sa suferiti, sa puneti la suflet aluziile lui (considerati-l bolnav sau deplasat ) iar cand vreti sa dezbateti relatia personala trebuie sa folositi tot timpul logica frazelor, a afirmatiilor, exact ca intr'un proces unde nu poti sa faci o afirmatie fara sa o dovedesti iar daca n-ai dovezi sunt simple opinii sau pareri personale sau calomnii, care sunt amendabile juridic !
O alta strategie cand vreti sa va aparati sau sa-l certati ar fi sa-l acuzati exact de aceleasi lucruri de care va acuza el, folosind exact aceeasi logica cu a lui !
Daca el va spune de zece barbati Dv ii spuneti de zece femei, faptul ca ati banuit tot timpul ca va inseala, mai ales ca locuieste singur si nu poate dovedi cum isi petrece timpul etc !:)
Insa de baza va fi numai tratamentul, restul sunt lupte sterile !

" Oare poate avea perioade mai bune in care, considerand ca m-a pedepsit destul, sa incerce sa, , ma ierte, , sau atitudinea va ramane aceeasi? Mi-e greu sa pricep mecanismul. "

Pot exista momente in care sa fie putin mai lucid ! Puteti sa va ganditi la o febra netratata, care are evolutia ei naturala, mai mare sau mai mica in anumite momente ale zilei, sau zile si zile, asta Dv trebuie sa observati, nu cred ca exista un sablon pt toti bolnavii !
Cel ii mai aduce la realitate este confruntarea cu realitatea (martori, fapte, probe) si posibilitatea iminenta de a va pierde, fie ca plecati la parinti sau inaintati acte pt divort ! Atunci pt a-si putea manifesta obsesiile in continuare va face un efort si va disimula normalitatea pt un scurt timp ! Dar este un efort de vointa pt el, exact ca si pt noi cand postim sau vrem sa slabim, facem asta dar abia asteptam sa se termine ! :)

Nu am cuvinte de multumire! Voi face rost de picaturi si voi tine cont de toate sfaturile.

Un cerc inchis: psihiatrul si medical de familie nu imi prescriu nimic fara consultarea pacientului. Ce mi-a ramas de facut? Am citit, am citit.. am citit...
Comportamentul cel mai apropiat mi se pare cel referitor la tulburarea de personalitate paranoida.
Aseara a vb cu fiica mea. Parea obosit, resemnat, dornic sa afle vesti despre copii, probabil despre viata noastra de familie. A intrebat tangential si de socrii. Parea insa ca eu nu il interesez, spunand fiicei mele ca va sta cat mai mult acolo unde se afla pt a strange bani ca mai are planuri de indeplinit (se referea la a-si ridica o casa, probabil, printre ultima lui remarca fata de mine fiind aceea ca nu mai avem planuri in comun, deoarece eu imi doresc sa imbatranesc in casa parintilor mei, iar el undeva pe munte, in singuratate- momentan locuim intr-un apartament proprietate destul de amenajat).
Pot deveni un bun psihoterapeut fara studii, doar cu intuitie si dorinta de a-mi salva casnicia? Va rog sa ma ajutati. Dati-mi sfaturi concrete. I-am trimis prin posta medicamentele si o scrisoare in care am inceput cu un citat din propriile scrisori datate 1993, ideea de baza fiind aceea ca ii judecam pe altii in functie de propriile noastre dispozitii. I-am mai cerut sa se decida in legatura cu sentimenele fata de mine ca nu ii mai pot tolera, , gelozia, frustrarea sau ura izvorata din motive doar de el stiute, ,. Nu stiu daca e bine sau fara importanta..asa am gandit eu.
Cum sa ma port in continuare. Ce sa mai incerc? Tacere, asteptare, resemnare sau lupta, care sa-mi fie cuvantul de ordine?

Mai incercati la un medic specialist un consult platit insa sa ii spuneti dinainte ca doriti reteta pt neuroleptce picaturi !
Daca nu, mai aveti varianta sa le achizitionati direct din farmacie, spuneti ca bunica de la tara sufera de dementa senila, i s-au terminat picaturile si face urat, se plang vecinii ca ii agreseaza verbal etc :) Sau puteti ruga pe cineva care are in familie un bolnav diagnosticat cu paranoia sa ceara pe reteta lui si aceste picaturi !

Cuvantul de ordine trebuie sa va fie TRATAMENT pt un om care sufera de o boala ! Doar ca e o boala care afecteaza discernamantul, asta e particularitatea ! Puteti sa-l mai pomeniti la Liturghie, rugati un preot caruia ii explicati manifestarile sotului sa scoata miride pt el la Sfanta Liturghie !
Am citit pe un forum ca o fata exasperata de obsesiile maladive ale mamei sale, in urma rugaciunilor si pomelnicelor date de fiica sa a avut un moment de luciditate in care a acceptat sa mearga la psihiatru si sa urmeze apoi tratamentul !

Diseara o sa caut si o sa va trimit pe privat o adresa de unde va puteti procura medicamentele, uitasem de ea !

Fiti tare, fiti pe pozitii, e doar o incercare ! La bine si la rau..!

Multumesc!

Am trimis doua email-uri pe adresa mentionata, dar nici un raspuns. Mai astept. Sper sa fie doar situatie de concediu.