am nevoie de un psiholog sau psihiatru?

am 21 de an, isunt studenta si sunt casatorita.La varsta de 15 ani jumate am cunoscut un barbat kre avea 29 de ani, ne-am indragostit unul de celalalt si am ramas impreuna 4 ani de atunci.La inceput a fost frumos, foarte frumos, dar dupa un an mi-a spus k daca nu ma culc cu el ne despartim, dupa ceva timp am fost la el acasa si ma fortat sa ma culc cu el, de frica lui si de a nu ma marginaliza lumea din sat k nu mai sunt virgina am ramas impreuna, sa purtat urat cu mine desi ma iubea, era foarte posesiv.Dupa 3 ani m-am mutat cu el si mi-am dat seama kt de mult conteaza diferenta de varsta, asa k ne-am despartit dupa o bataie zdravana de la el, din gelozie.Nu am plaN
s dupa el cand ne-am despartit pt k il uram si mi-am dat seama kt de faina e viata fara el si k nu era asa cum credeam.Parintii mi-au oferit totul, niciodata nu au spus nu, desi il urau pe el pe buna dreptate.Mama mea e institutoare si ea mi-a recomandat k ar fi necesar sa vb cu un psiholog.Acum dupa aproape 2 ani m-am casatorit de 7 luni cu un om care nu-l merit, e prea bun.Problema mea este k si acum imi aduc aminte de nenorocitul ala, il visez k vrea sa ma omoare, imi aduc aminte de cat de urat se purta cu mine si de faptul k ma culcam cu el cu lacrimi in ochi.Toate astea nu ma lasa sa uit trecutul, nu sunt fericita, nu sunt multumita de orice as avea sau primi, de 2 ani plang de orice din orice, ma ervez repede.Mai nou il resping pe sotul meu daca vrea sa se culce cu mine incep si plang si-i spun k el nu stie prin ce am trecut eu.De ceva vreme ma intreb daca il mai iubesc, toate astea dar nu stiu de ce.M-am casatorit din dragoste cu un om care merita va spun eu.As dori sa ma indrumati unde sa merg, mentionez k sunt din ploiesti.va multumesc pt atentie

Buna ziua,
Da, pentru problemele dv. cea mai buna solutie este psihoterapia. Ce descrieti dv este un sindrom posttraumatic, si din pacate, rareori trece de la sine. Uneori timpul mai amelioreaza lucrurile, dar suferinta exista mereu. Tocmai ca sa evitati asta, ar trebui sa vorbiti cu un psihiatru sau psiholog; va poate ajuta sa lucrati cu anumite momente din relatia precedenta pe care dv nu le puteti "metaboliza" singura. Va poate ajuta sa nu aduceti acest bagaj dureros intr-o relatie pe care o apreciati si o doriti. Mai pe scurt, puteti sa aveti parte de mult mai multa fericire decit aveti acum, si sa o traiti cu toata inima. E important sa gasiti pe cineva cu experienta si consideratie fata de clientii sai; din pacate, in Ploiesti nu cunosc pe nimeni. In Bucuresti va pot recomanda pe cineva specializat in terapie de familie, o persoana deosebita atit profesional cit si uman: Dr. Silvia Trandafir, este sefa sectiei 7 de la Spitalul 9 Alexandru Obregia. Puteti sa o cautati acolo.

Multa sanatate,
Dr. Ileana Constantin
Medic rezident psihiatru

in Ploiesti exista Dr Deceanu Diana - psihiatru si pihoterapeut fff bun.O poti gasi la centrul medical Graal (in spatele Casei sindicatelor) sau la Spit Schuller -*.Succes!Astept sa- mi spui daca ai contactat-o.


(*modificat de admin)

un psiholog te-ar ajuta mult.dar mai intai de toate incearca sa te tratezi singura!tre sa fii constienta ca ai scapat de un cosmar si sa privesti in viitor, mai ales ca acum ai un sot bun.daruieste-te lui si considera ca pe el l-ai iubit mereu si nu pe barbatul rau.intr-adevar, chinurile prin care ai trecut nu se uita asa usor, dar fii sigura ca NU SE MERITA sa ti aduci aminte.AI O VIATA NOUA!!!ACUM tre sa fii fericita ca ai scapat!!!!hai incearca sa ai vointa si o sa vezi ca nu ai nevoie sa umbli dupa psihologi!confeseaza te sotului tau, fii sincera cu el, spune-i sa te asculte cand mai ai temeri din astea si o sa te simti protejata alaturi de el.

Buna ziua,
Am 21 de ani si sunt studenta, in urma cu aproapre 3 ani in liceu am cunoscut un baiat cu care sunt impreuna pana in aceasta zi, mi-a placut la el faptul ca este inteligent, nu m-a atras fizicul, eu pentru acest baiat la inceput nu am simtit nimic doar pur si simplu vroiam si eu o relatie, vroiam ca orce adolescenta un iubit, ma simteam complexata de faptul ca nu avusesem unul.Este prima mea relatie dar simt ca nu ma potrivesc cu el si sunt totodata speriata si fff deprimata, de atunci nu-mi gasesc linistea, am cosmaruri noaptea, nu mai sunt eu...prietenii mei nu sunt acceptati de el deoarece ii considera "de la tara" ei sunt niste persoane simple si cu mult bun simt, iar prietenii lui sunt genul de oameni fitosi.El ma iubeste mult, dar eu simt k tin foarte mult la el dar k nu ne potrivim la multe lucruri, sunt genul de om calm si sensibil care isi doreste o persoana care sa-i ofere liniste, el din cauza familiei care mai tot timpul a avut probleme a ramas cu "sechele":vorbeste rastit, este nervos deseori si lucrul asta mi-l transmite si mie tot timpul...au fost momente knd fara sa-si dea seama m-a ranit prin vorbe de genul "sterg cu tine pe jos"etc.Familia lui nu prea ma place, ai mei il plac in afara de mama mea care spune ca nu este pentru mine.Mentionez ca uneori este foarte calm si este un pic din acel om pe care mi-l doresc...dar ce sa fac simt ca sentimentele mele pentru el s-au cam dus...toata lumea imi spune "fa cum crezi"nu stiu cum sa fac daca ii spun ca trebuie sa luam macar o pauza in relatie nu se poate, daca e sa fim impreuna simt ca am ceva care ma nelinisteste ca o povara, piatra pe suflet...ce ma fac...simt ca o iau razna.am nevoie de ajutorul vostru, va rog din suflet am nevoie de o indrumare.Oare il iubesc, relatia asta va avea un viitor?sau totul trebuie sa se termine ca nu suntem potriviti unul pentru celalalt si exista multe lucruri care ne diferentiaza?

buna seara Mama mea in virsta de 58 ani a suferit o depresie in urma cu un an.Am mers la un medic pihiatru care a internato timp de 3 saptamini dar nu a vazut-o nici macar o zi in acesta perioada. A urmat un tratament foarte puternic dupa parerea mea intrucit ea nu acuza decit insomnii si inapetenta.Nu stiu ce i se administra dar dupa prima doza arata mai ceva ca un drogat_nu mai era coerenta, nu mai putea sa mearga arata ca un om beat.Nu am pus prea multe intrebari atunci pt ca am crezut ca asa trebuie sa fie dar si din politete de a nu le plictisi pe asistente pt ca de medic nici nu era vorba. Plecase in Germania. Dupa 3 spt a externato fara sa o vada, cu tratament acasa-ZYPREXA SI RIVOTRIL. De 2 saptamini se simte f rau are greturi, amar in gura, si o arsura in piept si in zona abdominala. A fost internata din nou la psihiatrie Spitalul arata ca un grajd.As vrea sa o iau de acolo dar medicul spune ca o sa se faca bine.Este alt medic nu am mai vrut sa mai mergem la acelas.Este in salon cu pacienti cu boli psihice grave-schizofrenici, care delireaza, ii ia lucrurile, i le rupe.Sunt disperata nu stiu ce sa fac.Desi este internata de 4 zile nici o ameliorare-aceeasi arsura puternica, greata, inapetenta, o seara doarme una nu. As vrea sa mergem la spitalul titan din Bucuresti dar nu stiu cum putem ajunge acolo.Va rog din suflet ajutati-ma.As dori sa stiu daca vreun medic de acolo are cabinet particular sa pot face o programare sau cum sa procedez Arsura aceea nu cumva ar pute fi si de natura organica La toti medicii care le-am spus ca urmeaza cu antidepresive au exclus o alta cauza de boala.De fiecare data ne loveam de acelas raspuns, , MERGETI LA PSIHIATRU fara sa ii faca vreo investigatie. va multumesc ca ati avut rabdarea de a-mi citi mesajul

m-am despartit de prietenul meu acum cateva zile am fost impreuna 4 ani de zile el a fost primul baiat cu care am fost vreodata.la inceput a fost bine apoi ne-am schimbat amandoi iar acum el nu ma mai vrea mi-a zis ca ma iubeste dar ca nu ma mai suporta, apoi mi-a zis tot felul de lucruri urate printre care si ca nu mai insemn nimic pt el ca sunt un zero.nu mai inteleg nimic.l-m cautat i am dat mesaje l am sunat incontinuu nu mi raspunde nu stiu ce sa mai fac il iubesc enorm si il vreau inapoi nu vad viata fara el nu dorm nu mai am pofta de mancare nimic.cum sa fac sa trec peste pentru ca sunt sigura ca la mine nu se va mai intoarce.am incercat sa ies din casa dar gandul ma duce tot la el nu stiu ce sa mai fac.sa-l mai caut?va multumesc daca mi ati citit mesajul si am nevoie de un sfat va rog

alina iulia
ti am citit mesajul nu st specialist dar cred ca acel baiat nu te merita si ca sa te ajuti pe tine incearca sa pui in balanta partile frumoase si mai putin frumoase ale relatiei voastre, te a apreciat cu adevarat pentru ceea ce esti?vei vedea chiar daca cu ceva efort ca nu te iubeste si nu te merita nu uita ca ce i al tau e pus deoparte.meriti mult mai mult 4 ani in care ati fost un cuplu sa zicem a fost o perioada lunga in care obisnuinta si a pus amprenta asupra ta si de fapt tot obisnuinta te tine "legata".fruntea sus viata e frumoasa gaseste ti drumul pe care sa mergi si vei vedea ca o data ce te detasezi de acest episod din viata ta vei deveni mai puternica mai increzatoare in fortele proprii si iti vei fi tu tie de ajuns.abia atunci vei afla cine e persoana potrivita pt tine si va fi la polul opus al acestuia de care ne vorbesti.hai da i batai!!!!!!!!!traieste ti viata

Valentin Miu - pacaleala cu acte in regula d-l psiholog valentin miu este un psiholog mediocru, va sfatuiesc sa nu apelati niciodata la el, pierdeti doar banii si increderea in voi insiva...este un slabanog cu fata de tara care nu te va ajuta cu nimic, va asculta 50 minute da din cap dar nu-ti spune nimic am fost de 6 ori si m-am lamurit! daca il intrebi ceva iti va raspunde ca raspunsul il vei gasi singur intre timp el incaseaza 50 lei(pretul, , sedintei, , ) sunt multi psihologi cu experienta in ploiesti trebuie doar cautati mai bine! pe google miu monopolizeaza 3 pagini se vede ca se pricepe mai bine la publicitate decat la psihologie! face de rusine pe ceilalti psihologi, daca nimeresti la el vei crede ca toti sunt la fel!

Buna ziua, Am 17 ani, si pot sa spun ca sunt intr-un stres, ma simt singura chiar daca sunt constienta ca am multe persoane care tin la mine si care stiu ca mar ajuta nu am curajul sa spun adevarul cuiva, acum cateva luni de zile am fost victima unor baieti care au pus mana pe mine a fost prima data cand cineva m-a dezbracat cu forta nu complet pt ka m-am agitat si am incercat sa fac orice si am fugit intr-un final, totusi nu pot sa uit acele momente prin care am trecut, pot sa spun ca de atunci chiar daca am momente in care nu am dc sa ma tem ma cuprinde o teama, as vrea enorm de mult sa vorbesc cu iubitul meu dar am incercat odata sa ii spun dar mi-a fost frica ca nu ma va intelege si nu am putut sa ii spun in totalitate tot cum a fost, iar parintiilor mei nu vreau sa le spun asta, ma feresc de locul acela si nu merg pe acolo.Imi amintesc des despre acel moment si nu pot sa ma abtin sa nu plang, Acum mi-e mult mai greu pentru ca imi amintesc zi de zi, poate si pentru faptul ca m-am certat cu iubitul meu si imi vin in minte mai multe imagini.Stiu totodata ca iubitul meu ma iubeste dar nu stiu daca sunt eu principala vinovata in relatie pentru ca nu pot face fata acelui moment si de fiecare data cand imi amintesc devin nervoasa nu ma mai inteleg cu nimeni si as vrea sa fiu uneori singura dar asta stiu ca nu mar ajuta pt ca as intra intr-o depresie maxima de aceea incerc sa ma imi stapanesc nervi cateodata, as vrea sa am sprijin din partea iubitului meu dar din moment ce eu nu pot sa ii spun asta nu am cum de aceea nu stiu ce sa fac.sincer as vrea sa uit acel moment pt ca nu pot sa stau linistita tot timpul sunt trista si sincer as vrea sa zambesc mai des, orice cuvinte jignitoare aud imi amintesc de acel moment si asta ma face sa plang sunt o persoana foarte sensibila si plang din orice, nu ma arat si plang in tacere, bucuriile mi le afisez si o arat cand sunt fericita dar cand sunt trista stau mai retrasa dar imi da putere uneori iubitul meu iar alteori si eu singura.Ar fi de ajutor daca as vorbi cu un psiholog sau cu un psihiatru??

Buna Dorina, intr-adevar ai intuit bine ai nevoie de un psiholog care sa te ajute sa treci peste asta si caruia sa-i poti vorbi deschis ( atentie psiholog, nu psihiatru- acesta din urma prescrie medicamente si nu cred ca e cazul la tine) Din ce vad eu, esti o persoana puternica (ai avut forta sa scapi singura din acea situatie, ai putut sa vorbesti chiar si partial cu iubitul tau si ai cerut ajutorul aici pe romedic) eu cred ca o sa reusesti sa treci cu brio peste aceasta incercare iar discutia cu psihologul o sa fie extrem de benefica deoarece o sa te ajute sa lucrezi mai mult la capitolul incredere in sine si de asemenea la capitolul sensibilitatii tale astfel incat aceasta sa devina un atu pt tine in viitor si nu un handicap.

Mult succes!

Multumesc mult pentru raspuns si pentru incurajari, voi merge la un psiholog.Sanatate!!!

Buna ziua,
am si eu o problema destul de mare
in urma unui accident acum 2 luni jumatate am avut tibia rupta mi-sa dat voie sa merg de o sapt si nu prea pot din cauza fricii nu stiu ce sa incerc ca sa scap de ea toata lumea ma considera o nebuna si ca am nevoie de un psihiatru
am incercat sa gasesc un psiholog bun dar problema este ca nu mai am timp eu fiind clasa a 11 si am lipsitit destul de la scoala vreau sa stiu daca exista vreo metoda prin care ar putea in psiholog sa trec peste frica

Buna ziua..ma numesc Neamtu Darius, am 18 ani, si nunt si Arad...Probleme-le cu care vin la voi sunt urmatoare-le...La varsta de 11 ani am fost luat de acasa impreuna cu inca 4 fratzi de-ai mei, de catre, , Protectia Copilului, , si am fost plasati cu ajutorul domnului totzi 5 intr-o casa de copii, acolo eram trati rau..dar totusi eram fericit ca sunt impreuna cu frati mei, eram ca si un fel de mama si tata pentru ei...( uitase-m sa precizez ca eu sunt cel mai mare)...La varsta de 14 ani acel orfelinat se desfinta-se, si am fost transferati la un alt orfelinat, din nou toti 5 impreuna.la varsta de 16 ani am abandonat scoala, si am venit la mama, mea in Italya, imediat dupa 5 luni a reusit sa aduca si cele 2 surori ale mele gemene, ele sunt in clasa-5-a..aici in Italya...au mai ramas 2 frati de-ai mei in Romania la orfelinat..care urmeaza sa vina si ei, dupa posibilitati.Dupa cum am precizat, am 18 ani si muncesc in constructi...nu sunt multumit de aceasta munca..simt ca vreau mai mult de la aceasta viata..si tot in acel moment sunt intr-o disperare pt. ca nu vad ce altceva ar reusi sa-mi dea vita..de aceia ma gandesc tot timpul ca sint un copil totusi care nu a stiut ce e aceia cu adevarat copilarie, si vad copii de varsta mea care vin de la scoala, care se joaca, care au tot ce eu nu am avut nici o data... intrebare-a mea este, ce o sa se aleaga de viata mea...sunt inca tanar si vreau mai multa siguranta...Va rog sa-mi dati un sfat si mie, daca se poate si Domnul Psiholog...Rog sincerita-te.Multumesc anticipat

buna darius,

eu nu sunt psiholog, dar imi permit sa-ti raspund... in primul rand cred ca esti un om deosebit, un supravietuitor ca ai reusit sa treci prin atatea probleme si sa le faci fata, altii ar fi clacat femult sau ar fi luat-o pe alte cai...

de altfel si aici pe site sunt oameni care nu au avut o copilarie atat de grea si totusi au probleme, prin urmare, nu uita ca dispui de aceasta capacitate de supravietuire si adaptare extraordinara care te va ajuta si pe viitor, din punctul asra de vedere esti foarte norocos!!

ce sa faci ca sa-ti fie mai bine, eu nu stiu sa-ti spun, tu esti cel care decide ce vrea sa faca cu viata lui... tot ce pot eu sa-ti spun este sa nu renunti; sa incerci sa faci o multime de lucruri care iti plac si pt care simti ca ai inclinatie, chiar daca n-o sa reusesti din prima, chiar daca lumea o sa-ti spuna ca nu e de nasul tau ca n-ai nici o sansa, tu trebuie sa incerci mereu... cu fiecare tentativa ( chiar si nereusita) inveti ceva nou, intri intr-un domeniu pe care nu-l cunosteai si intalnesti oameni noi care te pot impinge inainte

prin urmare, gandeste-te ce-ti place sa faci, la ce esti foarte priceput si cum ai putea sa castigi bani din asta

mult succes!

Un sincer multumesc, , Verticala, ,..inca nu stiu ce-mi place, probabil din cauza ca nu am experienta in mai multe domenii sa pot alege...dar ce sa zic, pe viitor probabil ca voi reusi sa ies la capat cu dilema asta...inca o data Multumesc...





Cu Respect: Darius

Salutare Darius,

ca-ti place sau nu una sau alta, nu are importanta pe moment.
Chestia e sa nu-ti lasi creieru sa puturoseasca, sa nu te bazezi doar pe niste rationamente facute de altii.
Deci fii incisiv, explorator. Citeste in primul rand, antreneaza-te, invata in fiecare zi ceva.
de pilda citesc si ma ghidez acum dupa "Meditatia, arta extazului" - OSHO, fiindca pot sa spun ca trec printr-o perioada foarte grea. Tu poti gasi desigur altceva care te incanta.

Viata este ca un joc de poker si in fiecare minut trebuie sa decartezi cateva carti pentru o noua mana. Iar daca este un joc, este si trebuie sa fie distractiv, deci incearca sa te bucuri de noile provocari ale vietii - ca de aceea ti-au si fost oferite, ca sa te caleasca.

Oricum, vad ca scrii fara greseli, ai un stil de abordare civilizat, chiar daca viata nu a fost tocmai roz pentru tine pana acum. Si cred ca deja ai demonstrat inteligenta si un bun instinct de supravietuire daca ai ajuns sa iti vezi familia reintregita. Felicitari!

Nu trebuie sa uiti ca tineretea este un lucru extraordinar, un "capital ancestral" (oferit la nastere) si pe care in mod aparent paradoxal multi nu reusesc sa il valorifice. cu toate ca sunt serviti din start cu un careu de asi sau quinta royala, schimba cartile primite pe altele fara valoare. DE CE?

Pentru posibile explicatii vezi si topicurile deschise de mine, daca citesti cu atentie, te-ar putea ajuta foarte mult. De aceea ar fi util eventual sa inveti inca o limba straina.

Te pot ajuta cu niste ponturi legate de nutritie. Daca esti interesat poti sa imi dai un mesaj.

Succes!



Cred ca poti sa fii mandru ca ai reusit sa te descurci chiar si in aceste conditii. Oricum, mu

Hai Germont, omul are nevoie de un psiholog, tu esti un ghicitor in palma, bineinteles ca vrei sa si manance ce vrei tu, bietul copil a mancat o viata ce a putut.Vad ca intri peste tot, esti omniprezent si omnienervant!

Ehh, sunt altii care se lauda ca au fost medici, dar nu stiu sa citeasca un studiu stiintific, in schimb se grabesc sa emita opinii categorice, ce de fapt incurca omul aflat in suferinta. Sau nu au notiuni elementare de endocrinologie (nivel de liceu), si iar isi dau tot felul de autogoluri logice.

Dar nimeni nu-i perfect. Nici eu, nici d-ta.
Dar deocamdata acesti indivizi sunt brain dead, dar sperante sunt, omul are posibilitati imense pe care nu le foloseste. Daca-i intalnesti sa le transmiti mesajul meu te rog.

Ai mai fost la pescuit in ultimul timp?

Macar esti prompt!Daca altceva nu esti...

Care-i chestia cu endocrinologia?Sa nu-mi spui ca totul porneste de la hipofiza, ca ma enervezi...Nu-mi place pescuitul si n-am timp de el, ca totusi profesez(spre disperarea ta si poate, cu voia lui Dumnezeu, spre fericirea altora).

Care studiu?Cele de pe Universitatea Google?

Eu va multumesc amandorura, de si nu va prea inghiteti voi unul pe altul..dar nu e treaba mea...ce pot eu sa va spun, multumesc din nou eu nu cred ca e nevoie sa ne certa-m, oricum daca e sa o luam babeste, eu extrag din sfaturile voastre doar ceia, ce cred eu ca e bine pentru mine..si as dori sa mai clarific o problema...toata lumea care cere un sfat pe aici e un, , dead brain, , ?

Germont, nu vreau sa intelegi gresit in sensul ca ma laud, dar carti citesc, poate mai rar dar o fac totusi, limbi straine cunosc..engleza, germana si italiana..oricum toate astea nu ma ajuta, de aceia am considerat ca e bine sa te sfatui cu cineva, sa mai aud si alte pareri..


Multumesc pentru timpul acordat: Darius

Buna sunt adriana si traiesc in spania de aproape 5 ani, am venit cu iubitul meu...avem aproape 7 ani impreuna, dar de ceva timp de aproape un an am descoperit k m/a inselat, m/a surprins f tare si mi/a facut mult rau...credeam in el cu ochii inchisi, am plans si m/am consumat pt k nu puteam sa cred k cel care credeam k ma iubeste la nebunie a fost in stare sa fie cu alta femeie sa o atinga sa o sarute...nu pot sa cred k a putut sa ma minta cu atata nerusinare...dar cu toate astea i/am mai dat o sansa, a terminat cu povestea aia dupa ceva timp, timp in care m/a chinuit pt k eu stiam k a mai pastrat legatura prin telefon, chiar dc am vrut sa/i mai acord o sansa nimic nu s/a rezolvat, nu puteam reveni de unde ramasesem, eu imi perdusem increderea in el plus k ma simteam jignita, ma simteam k o proasta pt k eu l/am iubit enorm si nu i/am gresit cu nimic, nu simteam k apreciaza sansa pe care a primit/oAm avut senzatia de atunci k nu se va rezolva nimic, dar cu toate astea imi e greu sa renunt, sa o iau de la capat, in ultimul an cred k am trait din amintiri, pt k avusesem o relatie frumoasa, nu ne certam niciodata...de atunci insa ne/am certat de multe ori si foarte tare, ne/am jignit, ceea ce niciodata nu facusem innainte...in prezent nu merge bine deloc...am motive sa cred k m/a mai inselat si cu altcineva...si eu nu vreau sa suport asta toata viata, minciuni si inselaciuni, este ce urasc cel mai mult in lumea asta, dar totusi nu am puterea sa las totul sa plec si sa o iau de la capat Locuim impreuna si nu ma lasa sa stau suparata, imi spune mereu k ma iubeste, chiar dc eu i/am spus k intre noi nu mai poate fi ce a fost, spune k nu vrea sa ne despartim, imi aminteste de clipele frumoase stie k ma sensibilizeaza, Cert e ca m/am obisnuit cu prezenta lui si nu/mi vad drumul in continuare fara el, o parte din mine nu vrea sa/si petreca viata fara el, dar daca merg mai departe ce fac cu sentimentele pe care le simt?acelea k nu ma simt valorata, k ma simt k o fraiera care nu are curaj sa/si refaca viata, cu neincrederea in el cu furia care o simt pt k a fost in stare sa ma insele...CE SA FAC?PUTETI SA/MI DATI UN SFAT VA ROG?

buna.sunt fta am 15 ani si am si eu o mik problema.pana in ziua de azi eu nu am avut (nu am stat niciodata cu un baiat) cu toate ca au fost foarte multi pretendenti care au vrut sa fie cu mn nu m-a impresionat nciunul. pana la urma aflam ca toti aveau un sg scop pe care il au toti baietii.Cateodata ma simt aiurea fata de celelalte fete cand le aud k vb despre iubitii lor si despre relatiile pe kre le-au avut, in timp ce eu nu am avut nikiuna.Cu toate k nu am fost cu nimeni pana akm nu pot sa spun k nu ma pricep delok la baieti, dimpotriva kiar eu le dau sfaturi si le incurajez pe prietenele mele atunci knd sufera in urma despartiti unui baiat,.Poate fiind faptul k eu ma inteleg mult mai bn cu (unii) baieti decat cu fetele.As vrea sa mentionez k akm un an jumate mi-a plc ff mult de un baiat de care lui nu-i plc de mn si tot timpul isi batea jok de mn iesind cu mai multe fete numai sa ma fac pe mn geloasa...din cauza asta am suferit ff mult si am zs k nu o sa-l mai iert nikiodata.Probabil k din aceasta cauza numai pot eu sa-mi fac un pr si numai pot sa plac un baiat.
As mai avea o mik problema...de fiecare data knd st langa un tip kre incearca sa fie cu mine eu ma rusinez ff repede, , , , daca incearca sa ma ia in brate sau sa ma sarute eu ma topesc pe lok si imediat ma las cucerita kiar daca nu vreau.consider k st o fire ma timida dar incerc sa nu mai fiu asa si sa ma stapanesc cu toate insa ca nu prea reusesc acest lucu.VA ROG FRUMOS DACA PUTETI SA MA AJUTATI SI SA-MI RASPUNDETI.

Problema e pusa gresit din start. Mai intai trebuie sa inveti sa scrii. Asta denota lipsa de maturitate.

Dupa ce iti schimbi modul de gandire, poti sa te topesti unde vrei, daca vrei si cu cine vrei.

Buna ziua,

Am 21 de ani si ma confrunt cu o serie de probleme de cativa ani de zile. Initial am crezut ca aceste probleme vor trece de la sine sau ca voi reusi sa le solutionez singura, insa ma extenueaza teribil si am nevoie de ajutor.

In primul rand, de aproximativ trei de ani de zile si mult mai accentuat in ultimul an sunt intr-o continua stare de depresie, nu vreau sa fac nimic, nu ma motiveaza nimic, nu gasesc rost pentru nicio activitate. Imi este foarte greu sa-mi duc la bun sfarsit sarcinile zilnice, banale, pentru ca am impresia ca nimic nu are rost. As sta tot timpul in casa, evit cat pot de mult sa ies, ma simt vinovata, pentru ca nu reusesc sa ma pun pe picioare si din aceasta cauza imi pierd increderea in sine din ce in ce mai mult. Am o stima de sine foarte scazuta. Destul de des devin paranoica, am idei obsesive, ma simt ca si cum toata lumea ma judeca. Dorm foarte mult, cateodata si 15 ore pe zi, iar cand ma trezesc nu vreau sa ma ridic din pat, in speranta ca voi adormi la loc. Sunt tot timpul obosita, fara energie. Nu reusesc sa ma hranesc corespunzator, mananc foarte putin, o data la doua zile uneori, apoi mananc foarte mult, apoi din nou nu mai mananc de loc o zi sau doua. Mentionez ca nu am complexe ce tin de aspectul fizic, aceste probleme de alimentatie nefiind motivate de dorinta mea de a slabi sau de a ma ingrasa.
Tresar foarte usor la zgomote si inima incepe sa imi bata foarte tare, mai ales daca se intampla sa ma sperii in timp ce dorm. Aproape ca mi se face rau.
Am tot felul de ganduri negative si imi este foarte teama ca persoanele apropiate mie sa nu pateasca ceva. Din nou, nu am motive sa cred ca li s-ar putea intampla lucruri neplacute.

Imi este greu sa inteleg ce se petrece cu mine, pentru ca sincer si obiectiv vorbind, sunt o persoana foarte sociabila, am multi prieteni, o relatie extraordinar de buna cu familia, intodeauna am fost ambitioasa si competitiva, determinata sa lupt si sa obtin ceea ce imi doresc, invatam foarte bine, aveam multe hobby-uri, privind la suprafata nu exista niciun motiv pentru care sa ma gasesc in aceasta situatie si sa simt aceste lucruri. Am inceput sa ma desconsider foarte mult, sa nu ma mai ocup de lucrurile care imi placeau. Sunt foarte nesigura si de cele mai multe ori agresiva cu cei din jurul meu.

In al doilea rand, am o serie de obsesii legate de curatenie, care au devenit pur si simplu insuportabile si constientizez ca sunt irationala, insa nu ma pot abtine. De exemplu, imi spal hainele de cel putin patru ori consecutiv, inainte de a le purta o data, cand fac curatenie frec fiecare coltisor din casa de o suta de ori, sa curat o singura camera imi ia cel putin doua zile, totul trebuie sa fie perfect, ma spal pe maini in continuu, la dus nu pot sa stau mai putin de o ora si consum o cantitate foarte mare de produse de curatare. Am impresia ca totul este extraordinar de murdar. Nu reusesc sa mai fac fata, este groaznic de obositor sa tin pasul.

Din tot ce am citit, cred ca as fi incadrata la persoane depresive si compulsiv-obsesive, insa nu stiu daca am nevoie de terapie ori de medicamentatie, daca trebuie sa merg la un psiholog sau la un psihiatru. Va rog sa-mi dati un sfat, o recomandare.

buna viviana

trebuie sa recunosc ca esti o persoana foarte bine documentata, cred ca ai intuit foarte bine care este problema de care suferi : depresie+TOC
pe de alta parte e greu sa te vindeci singura mai ales ca am inteles ca situatia dureaza de ceva timp si e bine ca vrei ajutor specializat : eu personal sunt impotriva pastilelor dar cred ca sunt necesare o perioada pana te pui pe picioare si poti sa treci la alte metode de lupta, cum ar fi psihoterapia ( mai precis: terapia cognitiv comportamentala)

starea de nesiguranta si lipsa increderii in tine nu apare din senin, sunt convinsa ca au fost niste evenimente, ingrijorari care au declansat asta, chiar daca ele nu sunt foarte evidente: la 21 de ani probabil te ingrijoreaza viitorul, faptul ca termini facultatea si ce faci dupa aceea, esti intr-un oras strain, departe de ai tai, relatia cu familia, iubitul intampina niste dificultati, etc. tu stii mai bine

prin urmare: psihiatru pt reteta antidepresive si pasul doi: psihoterapeut pt terapie

daca tu crezi ca poti sa treci direct la pasul doi, e si mai bine. Exista aici pe forum, la sectiunea Tulburari psihice, un topic numit exact asa: Grup de suport pt TOC, o sa vezi acolo multe persoane care sufera de asa ceva care se sustin reciproc. Plus ca este si un medic psihiatru care iti poate da un sfat!

Mult succes!

Multumesc foarte mult!

buna,

am si eu niste probleme si...desi nu as vrea sa iau pastile nu stiu daca nu cumva sunt singura solutie

ideea e ca ma simt mereu neiubita..in familia mea mereu am fost criticata, de 1 an jumate am probleme si in cuplu...probabil datorita faptului ca mereu ma simt rau nici partenerul nu ma poate suporta asa la infinit
ideea e ca nu mai am pofta de mancare, plang din orice (ma victimizez) nu prea mai ies din casa..am un job solicitant si prost platit..si mi-am indepartat prietenele cu care mai ieseam ocazional la un suc...mi-e teama sa ies singura din casa sa nu mi se faca rau.si am o fobie de podul de la cernavoda de cate ori merg la bucuresti (sunt din constanta)
am facut terapie 2 ani dar fara rezultat.probabil nici nu am nimerit unde trebuia.in mare sunt constienat de problemele mele...cred ca principala problema e lipsa afectiunii...dar nu mai pot continua asa...vreau sa fiu iar eu cea care rade.glumeste..vreau sa nu ma intereseze parerea altora, sa nu mai am sentimente de viovatie..si sa scap de anxietate
fizic am palpitatii (nimic la inima) ma balonez..si imi creste pulsul dupa masa mai mereu

nu stiu incotro sa o iau pentur ca datorita acestor probleme fizice sunt si psihic la pamant
as vrea sa invat sa ma iubesc...sa ma concentrez pe mine.sa mananc (am ajuns la 48 de kile si asta e un alt motiv de deprimare) si sa-mi recapat pofta de viata

deci xanax/zoloft si altele sau psiholog?

ps mi-am luat rhodioline citind pe forumuri ca e bun dar..parca mai incordata ma simt de la el.a luat cineva?