Agorafobie - grup de suport

buna buna!
da, mariuca mi-as dori sa-mi dai datele de contact ale medicului internist pt ca eu vreau sa reiau investigatiile medicale, daca nu acum in mod sigur la inceputul anului. Am auzit de un neurolog bun la spit universitar: ioana mandruta (e sotia lui lucian mandruta) si as vrea sa incerc si acolo.

apropo de intrebarea ce efect a avut psihoterapia asupra mea, as spune unul semnificativ. e adevarat ca nu mi-a rezolvat problema mea cu migrenele dar m-a ajutat in multe alte feluri: in primul rand pe anxietate si depresie: ajunsesem la modul ca nu mai puteam iesi afara ca ma speriau claxoanele masinilor si totul mi se parea amenintator, periculos... cand stateam in casa si suna brusc telefonul ma speriam de moarte, mi-era teama sa ma intalnesc cu prietenii, plus cireasa de pe tort: faptul ca sunt o incapabila, viata mea e un chin si viitorul suna prost.
in stadiul asta m-am dus la terapie, iar acum pot sa spun ca au disparut in totalitate si depresia si anxietatea, in sensul ca acum de ex tocmai am iesit dintr-o criza care m-a tinut 3 zile, dureri de cap ingrozitoare, voma incontinuu, imi tremura mainile in ultimul hal si merg tinandu-ma de pereti dar sunt linistita, bucuroasa ca am
putut sa inghit cateva lingurite de apa si-mi zic ca e ceva temporar, o sa rezolv pana urma, doar ca n-am gasit medicul/remediul potrivit.
pt mine e o mare schimbare, insa nu stiu cum s-a produs ca sa va dau si voua reteta. ideea e ca nu faceam exercitii de respiratie si nici nu-mi dadea sfaturi ci doar vorbeam si imi punea intrebari de genul: ce ai simtit ref la... cum vezi tu lucrurile... cum ai vrea sa fie pe viitor.de ce crezi ca x a reactionat asa? am descoperit multe lucruri gresite la mine de la modul cum ii percep pe ceilalti si cum ma comport fata de mine, lucruri pe care nu aveam cum sa le descopar singura pt simplul fapt au devenit automatisme, au trecut in subconstient si nu mai ai control asupra lor, e ca si cum te trezesti in padure cu ursul in fata ta, ti se face frica instantaneu, nu mai stai sa gandesti dar cine mi-a zis mie ca tb sa-mi fie frica de urs, dar oare e adevarat ca e periculos? asa si cu mecanismele astea daca asa am fost invatati sa reactionam la o sit sau alta, asa vom reactiona indiferent de ce ne spune logica, rationalul.

apoi mai e o idee interesanta: vointa nu are ce cauta aici, vointa creeaza mai multa presiune pe o oala care fierbe la temp maxima si din pacate vointa e prima pe care o aplicam pt ca e cea mai la indemana, cea mai vizibila unealta. eu cel putin asa faceam: cum adica mi-e frica sa ma duc la hyermarket sa iau niste chestii, asta e o prostie, mobilizeaza-te! si cu cat ma mobilizam mai tare cu atat era mai nasol. sa fii bun si intelegator cu tine, sa accepti limite e mult mai greu decat sa fii bun si intelegator cu altii

alta idee: defularea. cunosc persoane care iti turuie din prima clipa cand te vad lucruri extrem de personale, problemele lor sunt revarsate instantaneu tuturor celor care sunt dispusi sa asculte, eu personal le invidiez pt ca il felul asta se descarca si ii permit sistemului nervos sa se echilibreze. eu nu pot sa fac asta: eu tin in mine tot si ma autocontrolez pana cand frustrarile se intorc impotriva mea inzecit si se materializeaza in simptome fizice: migrene in cazul, palpitatii, atacuri de panica la altii, etc in cdtiile in care riposta la abuzul celorlati nu e o solutie, ideea e sa exteriorizezi prin scris. adica pui pe hartie toate gandurile exact asa cum iti vin fara filtrare fara prelucrare chiar si fara subiect si predicat cateodata. apoi iei hartia si o arunci. pare o tampenie dar la mine am vazut ca functioneaza.

si o ultima idee: am invatat sa identific relatiile toxice din viata mea si sa le minimizez efectele chiar daca ele sunt legate de persoane care traditional si istoric vorbind trebuie venerate si necontestate: parinti, copii, sot, etc. faptul ca tu vezi ca o parte din ei care iti face rau si o tii la distanta sau pui niste limite nu inseamna ca esti un copil, sot, parinte rau.

am scris enorm de mult, sper sa ajute pe cineva, din pacate terapiile sunt extrem de pliate pe fiecare individ in parte, nu e ca un antibiotic care are acelasi efect indiferent de personalitatea bolnavului:)

va pup!

buna tuturor.m-am hotarat astazi sa fac radiografie si nu am probleme adica spondiloza cervicala.si eu am dureri de cap si mai ales ameteli, imi amorteste mana stanga dar astazi m-am convins cu adevarat ca sunt doar simptome legate strict de anxietate.mariuca eu am luat cipralex un an jumate la mine a inceput sa dea randament dupa 10 zile, doctora mea a spus ca este cel mai bun medicament dar depinde de la pacient la pacient.cat timp il luam sa zicem de exemplu 6 luni totul era perfect nu mai aveam absolut nimic treceam strazile fara probleme dar cand terminam tratamentul(mi-l reducea treptat)la doua saptamani simptomele imi reveneau dar nu vreau ca acest lucru sa te descurajeze pentru ca fiecare organism reactioneaza in felul lui si in plus asa cum v-am mai scris imi doresc un bebe si din acest motiv am hotarat sa intrerup tratamentul dar ia-l cu incredere pt. ca este nemaipomenit de bun vei fi alt om.scuzati-ma ca va intreb dar cum se manifesta la voi toc-ul?va doresc numai bine

Eu iau deja de 12 zile Cipralex, este adevarat ca am inceput de la 1/4 de pastila si abia astazi am luat prima pastila intreaga. Insa nu vad nici o schimbare.

Raluca in ce sens a inceput sa actioneze in 10 zile? A fost ceva vizibil sau cum ai cuantifica?

Am tot citit ca sunt probleme mari legate de withdrawal. Verticala si Raluca la voi cum a fost atunci cand ati renuntat la Cipralex? Ca si asta ma ingrijoreaza. Nu am nevoie de alta problema.
Si v-ati ingrasat? Eu deocamdata am slabit pentru ca apetitul mi s-a redus foarte mult, o fi unul dintre efectele adverse?

Verticala pe doctorita o cheama Constanta Tiganisteanu si o gasesti aici www.eurosanity.ro. Ai sa vezi ca o sa te ia din cap pana in picioare si din cauza asta consultatia dureaza in jur de o ora. O gasesti si la Policlinica Batistei miercuri si joi de la 10, 00 parca. La Batistei este mai ieftin dar si conditiile sunt diferite asa ca eu prefer sa merg la Eurosanity unde consultatia costa 70 RON. Este un diagnostician foarte bun care aproape ca nu are nevoie de investigatii.

Intr-adevar psihoterapia psihanalitica te ajuta sa te cunosti si sa te accepti, sa iti imbunatatesti relatiile unde este cazul sau sa renunti la ele, produce schimbari profunde in modul de a privi situatiile si persoanele si de a reactiona la ele. Terapia recladeste fundatia astfel incat devii mai increzator in tine si in ceilalti, mai optimist.

Totusi mi pare foarte important sa te impace cu trecutul si cu oamenii importanti din viata ta, sa te ajute sa fii mai tolerant dar nu intr-un mod care sa iti produca frustrare ci intr-un mod echilibrat.

Bineinteles ca sunt oameni pe care trebuie sa ii indepartezi pentru ca sunt prea toxici si pur si simplu nu se poate schimba asta dar nu uita ca toti facem greseli. Nu renunta la cineva apropiat inainte de a fi sigur ca este singura modalitate.

Nu te supara ca iti dau sfaturile acestea dar eu am avut la un moment dat tendinta sa o indepartez definitiv pe mama si am suferit foarte mult. Apoi am inteles ca era un cerc vicios, ea venea cu trecutul ei si nu stiuse ce alta atitudine sa aiba fata de copiii ei. Atunci cand am empatizat cu istoria ei, mult mai dificila decat a mea, senzatia a fost de mare mila. Asa m-am eliberat de furie si am reusit sa comunicam iar acum ne intelegem mult mai bine.

Poate ca nu este cazul la tine dar am tinut sa vin cu ceva din experienta mea terapeutica pentru ca stiu ca unii dintre terapeuti au tendinta de a considera ca mai toate persoanele din jurul clientului sunt toxice si tot ce i se intampla acestuia este din cauze exterioare.

Dani si mie imi amortesc ba mainile ba picioarele, am zile in care nu imi simt cate un deget. Poate fi de la circulatie, lipsa de Ca sau/si Mg, anxietate. Am zile in care am o groaza de extrasistole dar m-am obisnuit. Nu iti mai face atatea griji. Tu mergi la terapie? Poate nu ar fi rau sa incepi un tratament medicamentos dar si mai bine in paralel cu terapie.

Raluca la mine TOc-ul se manifesta in sensul ca nu ma feresc sa ating clante, usi, etc, zone potential infestate, ma spal tot timpul pe maini, imi spal hainele dupa o singura imbracare, fac curat tot timpul, dezinfectez s.a.m.d. Ideea este ca incerc sa imi creez un mediu steril (stiu ca este o utopie) si nu ma pot abtine de la a face toate aceste ritualuri. Evident ca asta se aplica tuturor celor care vin in casa desi sunt putini ca ma streseaza la culme sa imi foloseasca cineva baia. Evident ca pentru musafiri am alte cuverturi, alte prosoape, ii pun sa se spele pe maini si oricum fac curetenie generala dupa ei.


Cam asta este succint spus. Este groaznic, ma epuizeaza psihic si fizic si am decis ca trebuie sa fac ceva. Am mai demult chestia asta, cam dupa moartea tatalui meu, dar s-a accentuat foarte mult in timpul sarcinii si dupa nastere.

mariuca eu am inceput cu o pastila pe zi iar dupa 10 zile am inceput sa traversez in piata (pentru ca eu nu mai puteam iesi din bloc de teama), nu mai aveam ameteli, teama de multime teama de a sta la rand in magazin si incet incet am inceput sa traversez strazi late pur si simplu nu mai aveam nici o problema, nici o teama.am ajuns la 2pastile si jumatate dupa care doctora mi le-a redus treptat.in acest an si jumatate doctora a hotarat sa opresc tratamentul cam de vreo 3-4 ori dar de fiecare data imi reveneau simptomele si o luam de la inceput asa ca am hotarat singura sa nu-l mai iau dar asa cum ti-am mai spus nu este o regula generala de exemplu cunosc pe cineva care dupa o luna de tratament s-a simtit f. bine dar avea doar o depresie care i-a trecut repede.sanatate multa, sa aveti incredere in voi si astept vesti

in primul rand multumesc pentru datele de contact.

referitor la cipralex: nu am avut nici un fel de probleme in a renunta la el ( bineinteles urmand schema cu reducerea treptata) dr mi-a spus ca isi face efectul dupa 3 sapt ( la mine nu a avut nici un efect, dar ca idee), nu m-am ingrasat si nici nu am slabit de la el ( ce-i drept la crizele mele care durau cam 3 zile pe sapt timp in care nu pot sa mananc si nici sa beau apa era cam greu sa ma ingras) efectele secundare au fost minime, insesizabile. eu sunt sigura ca pe afectiunea ta o sa aiba succes

numai bine!

raluca g:

stiu ca iti doresti un bebe si vroiam sa-ti spun ca nu stiu prin ce miracol natura are grija ca puiul de om sa fie bine. de exemplu pentru mine a fost singura perioada in care n-am avut migrene ba chiar mai mult aveam o stare de bine de nu pot sa-ti descriu: eram super optimista, fericita plina de incredere am intrat in sala de operatii zambind nici macar putina frica n-am avut. prin urmare eu cred ca si la tine o sa fie ok, nu stiu ce hormoni se secreta in timpul sarcinii dar in mod sigur printre ei se afla si hormonii fericirii:)

seara buna!

Raluca si Verticala multumesc pentru raspunsul prompt.

Raluca subscriu la tot ce a spus Verticala referitor la perioada de sarcina si nastere. Intr-adevar natura are mare grija de viitorul pui de om. Si pentru mine a fost una dintre cele mai fericite si fara atacuri perioada din viata mea. Si eu am intrat fericita in sala de operatii. Eu care ma duc cu stomacul in gat la dentist. Asa este, ceva se intampla astfel incat si persoanele cu tulburari de anxietate sa poata avea copii.

Verticala sa stii ca si si eu am crize cu dureri de cap, greata de nu pot nici macar sa beau apa, ameteli, o stare ingrozitoare dar din care ies in mai putin de o zi cu tratament (pe care deja il stiu) recomandat de dr. Tiganisteanu. Bineinteles ca situatia ta este probabil diferita. Oricum ti-ai investigat cumva fierea? Ca la mine este in general o combinatie de spondiloza cervicala cu o criza de fiere + tensiune in zona capului/gatului provocata de stres.

mariuca, ai dreptate, asa cred si eu ca poate fi amorteala din mai multe cauze, mai ales ca eu am si o circulatie deficitara, am varice la ambele picioare si pe deasupra am si lipsa de calciu.Cel putin asa stiam, de fapt nu am mai facut de 2 ani analizele si de jumatate de an nu am mai luat calciu, cum am mai zis am incercat sa nu mai iau pastile, doar in caz de forta majora.Lipsa unei activitati, a unui servici de fapt, ma darama.Ma intreb acum daca as mai fi in stare, adica ma gandesc sa nu se repete epsoadele acelea de panica, senzatia de lipsa de aer, panica ce te cuprinde din senin, senzatia aceea ca nu te poti tine pe picioare, de fapt trecatoare dar care te storc de puteri.Sunt zile si zile, stiu ca trebuie sa o iau de la capat cu forte noi, am depasit episoadele mai grele dar stii cum e...e teama ca ele pot reveni.Nu fac terapie, aici in oras nu prea am unde ma duce, la spital o doct. psiholog, dar am vazut ca nu prea are rabdare si are multi pacienti, mai ales cei din spital.Ar fi bine sa pot combina psihoterapia cu medicatia.Am incercat sa evit anxioliticele, imi dadeau o stare de somnoleta, de lentoare, eu care sunt o fire activa credeam ca ma prabusesc ca nu am putere in orice moment.Si era mai rau.Uneori spun ca mai bine e sa nu ai nimic sa fii cum erai mai nainte, sa fii ca un spectator, sa poti tu sa le dai sfaturi celor in suferinta, sa poti ajuta, de fapt sa zici cu mana pe inima, fericit ca ai scapat de nesuferita asta de boala(care de fapt nu e o boala in sine).

Dani nu te afunda in deznadejde si nu mai privi in urma. Eu sunt din cei care nu au melancolii legate de trecut si asta ma ajuta sa privesc cu incredere catre viitor.

Cei din familie te sustin? Stiu din experienta ca este aproape imposibil sa treci prin asta singura. Sa stii ca lipsa unei activitati poate fi mortala, metaforic vorbind. Incearca sa iti gasesti un alt job, trimite Cv-uri, cauta prin ziare, intreaba in stanga si in dreapta.

Un nou job nu numai ca iti va umple timpul si iti va intari finantele dar iti va reda increderea in sine, vei socializa si vei avea mai putin timp pentru atacuri de panica si anxietate. Nu sunt simple teorii, iti vorbesc din experienta proprie.

De ce nu mergi la psihiatru pentru tratament? Poate ca ai nevoie de un impuls. Poate ca esti intr-adevar foarte down si nu ai energia necesara sa iesi singura de acolo dar o medicatie potrivita poate fi de mare ajutor.

Raluca tu te-ai ingrasat de la Cipralex? Eu sunt in a 13-a zi de Cipralex (la a 8-a pastila) si deocamdata nu simt nimic. Greata persista si cam atata.

Raluca de ce ai ajuns la 2 pastile si 1/2?

Eu citesc in continuare pe net despre sindromul de discontinuitate si cat de greu se renunta la Cipralex dar faptul ca voi nu ati avut probleme ma face sa fiu mai increzatoare ca nici eu nu voi avea simptome de withdrawal.

verticala si mariuca va multumesc enorm de mult pentru incurajari legate de bebelus pentru ca imi fac mari probleme ca nu cumva atacurile de panica sa-l afecteze in vreun fel:fizic sau psihic.mariuca asa a hotarat doctora mea sa iau dupa o luna 2 pastile si jumatate pe zi pentru ca la un moment dat se obisnuieste organismul cu el dar asa a fost in cazul meu te rog sa nu consideri ca o situatie stas, ca o regula generala.eu personal il consider un medicament foarte bun, pe mine m-a facut din nou om si nu m-am ingrasat.si mie mi-a spus doctora la inceput ca poate da mici ameteli sau greata dar eu nu am avut.ai incredere ca ai nimerit tratamentul cel bun. sper sa auzim numai de bine.

Buna seara.multumesc de incurajari mariuca, am sa incerc sa schimb ceva in modul de gandire desi e greu, dar nu imposibil.Cu medicul psihiatru am mai spus, n-am mai vorbit de aproape un an, de fapt ea m-a incurajat si mi-a dat un tratament usor spunand ca e mai bun unul homeopat, dar vad ca acu revin iar straile pe care le urasc cel mai tare, si ar trebui sa iau iar legatura cu ea.Cu jobul e mai greu, pe aici nu prea se gaseste de lucru dar cine stie...eu mai incerc.Raluca trebuie sa lupti pentru asta, un copil e un dar minunat si iti schimba mult fell, de a gandi si a vedea lumea si viata, asa cum au spus si mariuca si verticala.Sanatate multa tuturor!

Dani imi imaginez ca este greu sa gasesti un alt job intr-o astfel de conjunctura. Iti tin pumnii sa ai noroc pentru ca eu cred ca vechile tale stari au revenit si din aceasta cauza. Nu stiu daca un tratament homeopat este suficient acum. De ce nu mergi la psihiatru pentru un tratament alopat?

Raluca probabilitatea sa faci atacuri de panica in timpul sarcinii este mica pentru ca se secreta intr-adevar niste hormoni care produc o stare de bine. Totusi daca vei avea cateva ele nu vor afecta copilul si, mai mult, la nevoie poti lua o doza mica de anxiolitic fara ca asta sa aiba efecte negattive asupra fatului. Ai incredere, va fi bine.

Buna seara.Mariuca, m-am hotarat sa merg la spital, la psihiatru, poate reusesc pana in sarbatori, daca nu sigur ma voi duce in ianuarie.Ai dreptate, ceaiurile nu fac minuni, amestecurile de tincturi de plante care linistesc trebuie luate timp indelungat.Mie nu-mi dispare din cap ideea ca nu pot sa mai merg singura drumuri lungi, e ca un fel de teama care se instaleaza chiar si atunci cand nu ma gandesc la asta, sau nu am un drum mai lung de facut.Am mai pacalit eu starile astea dar numai eu stiu cum mergeam incordata, si cu gandurile imprastiate, si sa fac haz de necaz ma gandeam ca toti se uita la mine ca la o ciudata.Voi nu aveti impresia cand sunteti puse in situatia traversarii spatiilor largi sau cand mergeti grabite ca va pierdeti echilibrul, ca va duceti intr-o parte?Intreb asta pentru ca i-am spus doctoritei si mi-a dat calciu, magneziu(zice ca e pe fond de stres )si calmepam.Cat mai mult ceai de sunatoare si distonocalm seara.la 3 luni a schimbat medicatia dandu-mi fevarin care cum am spus mai am si acum.Of, sper sa nu plictisesc.Sunt curioasa ce mai faceti voi, cum asteptati sarbatorile?

buna seara la toata lumea!
eu nu fac f bine, mi-a racit bebe-ul si sunt stresata rau, de fapt nu e racit propriu-zis are putin rosu in gat dar pt mine e un dezastru, mai ales ca pana acum n-a racit deloc si nu am deloc antrenament cu plansul, mofturi la mancare.. of si cand aud alte mamici spunand f calm "azi noapte a facut febra 40 cu 5 si am fost la urgenta cu el" eu nu stiu cum reusesc:) ca pe mine ma destabilizeaza orice emotie puternica si imediat ma pocneste durerea de cap si nu mai sunt in stare de nimic...
asta e si motivul pt care scriu aici la cap tulburari psihice si nu la neurologice unde s-ar incadra migrenele de fapt... pt ca am o vaga banuiala ca durerea mea are pe undeva (si) origini psihice.

eu v-am zis ca mi-e teama de sarbatorile care se apropie, dar cu voi alaturi am senzatia ca o sa fie bine de data asta! ;)

va pup!

Buna tuturor,

Dani ar fi bine sa ajungi la un psihiatru inainte ca anxietatea sa scape (din nou) de sub control. Nu te mai concentra pe faptul ca ACUM nu poti merge distante lungi. Gandeste-te ca se poate si mai rau. Eu am avut o perioada lunga de timp in care nu puteam iesi deloc din casa, nici macar insotita, dar am reusit sa depasesc acel moment. Ca si Mg sunt bune ca anxiolitice naturale dar poate ar fi bine sa iti faci Ca si Mg seric inainte de a face un tratament de durata. Eu, spre exemplu, am descoperit, cu uimire, ca aveam Mg seric mai mare asa ca am grija.

Verticala, te inteleg perfect si iti tin pumnii sa se insanatoseasca bebele tau cat mai repede. Cat are si ce este, fetita sau baiat?

Eu am avut prima problema mai serioasa cand fetita mea avea 2 ani si 5 luni, moment in care am dus-o la gradinita.

Eu ma pierd complet in situatii de genul asta. Cate nopti nedormite, analize, controale, parca o luasem razna, o gramada de bani cheltuiti ca nu o duc pe Maria la urgenta. Am dus-o o data la Grigore Alexandrescu dar am plecat imediat pentru ca urma sa asteptam ore, intr-un mediu plin de virusi si intr-o mizerie de nedescris.

Daca durerea de cap apare in situatii stresante probabil cauza este psihosomatica.

Mie imi plac sarbatorile dar de obicei le petrec la socrii, unde nu sunt niciodata in largul meu. Recunosc ca este si o chestie de comoditate, mai ales ca am un copil mic nu am timp sa fac pregatiri si ar fi aiurea sa ma asez la o masa relativ goala.

buna tuturor.cum va simtiti?eu zilele acestea am fost bine, fara nici un atac de panica si fara dureri de cap.va doresc SARBATORI FERICITE si noul an sa va aduca numai bucurii si impliniri.toate cele bune

Raluca multumesc pentru urari dar sper sa mai vorbim pana atunci. Cu traversarile cum mai stai?

Eu nu sunt prea Ok, mi-a crescut anxietatea si vad ca Cipralexul nu are nici un efect. Il iau de 3 saptamani deci cred ca pot concluziona ca nu o sa mearga. Nici macar nu stiu de ce am redevenit anxioasa. Trebuie sa existe un motiv dar nu reusesc sa il identific.

Verticala ce mai face copilasul? Sper ca este mai bine.

Dani, ce mai faci? Ai fost la psihiatru?

Luys poate mai intri sa ne mai dai vesti.

buna seara la toata lumea!
mariuca: fetita este bine, nu a fost nimic grav, nici macar o raceala, m-am panicat degeaba dar nu m-am putut abtine:)
referitor la cipralex, este normal sa creasca anxietatea in prima luna, ma mir ca nu te-a avertizat psihiatrul de asta, tocmai asta e si motivul pt care mi l-a asociat cu medazepam in prima luna pana se instaleaza efectul cipralexului si se diminueaza acest fenomen nedorit - anxietatea ( am inteles ca e o schema clasica de administrare dar cel mai bine il intrebi pe psihiatrul tau) eu am fost la florin tudose si-mi placea ca-mi explica la ce sa ma astept... ca eu sunt genul care nu-mi plac surprizele:)
raluca: ma bucur tare mult pt tine, traieste momentul cum s-ar spune si nu incerca sa analizezi nimic. am observat ca e cea mai buna abordare.. eu tare mult as iesi sa ma tavalesc putin in zapada, dar... ma gandesc ca racesc, ca o racesc si pe aia mica, ca-mi murdaresc hainele, ca se uita lumea urat... ca bate vantul...ca o sa ma doara capul... si uite asa se duce naibii toata distractia! prin urmare iti apreciez atitudinea, go for it!
dani: de obicei evit sa dau sfaturi sau sa-mi dau cu parerea in probleme pe care nu le cunosc si nu le-am experimentat niciodata pt ca stiu ce groaznic ma simteam eu cand spuneam ca am dureri infioratoare de cap si primeam replici de genu: " da de ce nu iei, draga, un antinevralgic?" prin urmare eu cred cu tarie ca in cele din urma noi ( psihicul nostru, corpul nostru) tindem catre un echilibru... ca e unul fragil, subred, precar, dar totusi un echilibru.. si la acest echilibru ajungem daca reusim sa ne ascultam mai bine "semnele" ce vin din interior.. prin urmare, tu stii mai bine: ai nevoie de o mana de ajutor ( medicamente) sa te pui pe picioare? apeleaza la medicamente... simti ca te desvurci singura dar ai nevoie de o perioada de liniste, de lemeveala? permite-ti luxul asta... chiar daca toti in jur tipa: vai e criza, o sa ajungi in sapa de lemn! pe scurt, ai incredere in intuitie. stiu, e doar teorie, dar la mine a insemnat cativa pasi mici in directia cea buna.
o noapte linistita va doresc!

Buna ziua.De cateva zile sunt mai melancolica si imprastiata si nu reusesc sa ies din starea asta.Verticala, ai dreptate, multe din problemele emotionale ni le inducem singuri, dar nu reusim sa scapam decat daca ne impunem sa schimbam ceva in modul de gandire.Stiu asta dar nu fac ceea ce trebuie intotdeauna.Am reusit in cea mai mare parte sa ma descurc singura dar greu si ma gandeam daca nu am nevoie si de sfatul unui specialist.A fost si teama de a lua medicamente care dau dependenta, si de aici toata povestea cu indoiala de a merge la medic.Am sa merg dupa sarbatori.Voi nu va simtiti daramate?E asa ca o apatie, un cerc vicios...Acum sunt mai bine, probabil se apropie sarbatorile si ca sa zic asa, imi tin mintea ocupata si tot timpul am ceva de facut.Dar ce ma sperie cel mai tare, mai bine zis ma framanta, e faptul ca nu stiu daca imi gasesc de lucru(servici), voi fi la fel ca inainte.Ca atunci va fi bine si imi voi alunga temerile.Mariuca, poate nu-ti face bine medicamentul.Cand am fost la medic am rugat-o sa nu-mi dea xanax, stiind ca da dependenta.Ea a spus sa iau calmepam si fevarin, si asta de 2 ori.Nu am simtit nici un efect, si am intrerupt.Sunt cam debusolata, poate trebuia sa schimbe tratamentul, sau poate nu am avut eu rabdare.Nu stiu ce sa spun...

mariuca mie im place sinceritatea si din acst motiv as vrea sa-ti spun ca ar cam fi trebuit deja sa apara niste imbunatatiri decand ai inceput cipralexul dar in nici un caz n trebuie sa disperi, asa cum ti-am mai spus fiecare organism raspunde in felul lui.De exemplu mie nu mi-a crescut anxietatea cand am inceput tratamentul si nici nu mi-a pomenit doctora de acest aspect la mine a decurs totul super dar cand l-am intrerupt(treptat) in doua saptamani eram la fel ca la inceput asa ca eu te sfatuiesc din tot sufletul sa mai ai putina rabdare.Tot nu mi-am facut curaj sa trec strazile late dar pentru moment ma multumesc asa, pentru ca nu vreau sa ma fortez, sa ma sperii si sa stric tot ce s-a reparat (cu greu)pana acum.Verticala, exact aceleasi impresii le aveam si eu:ca ma fac de rusine, ca se uita lumea la mine, dar, pe langa ce povestiti voi, mai cunosc doua persoane care mi-au povestit ca au aceleasi ganduri, practit se confrunta cu aceeasi problema:anxietatea.Ei de fapt cand imi povestesc ce li se intampla raman uimita parca vorbesc despre mine acum 2-3 luni si acest lucru m-a facut sa inteleg ca nu este o boala si nu sunt o ciudatenie si vreau sa va spun ca de atunci trec usor peste multe situatii care pana atunci mi se pareau imposibile.

Raluca multumesc pentru feedabck. Am discutat astazi cu psihiatra si mi-a spus sa nu dezarmez asa de repede si nici sa nu ma astept la minuni peste noapte. Si inclin sa ii dau dreptate, poate asteptarile mele sunt asa de mari ca si asta imi creste anxietatea. Raluca tu faceai si terapie sau doar tratament medicamentos?
Daca singura ta problema acum este traversarea strazilor late, ai dreptate, nu merita sa fortezi. Poti sa o iei usor cu asta si o sa vezi pe parcurs ce se mai intampla.

Verticala psihiatra m-a atentionat ca initial voi avea o exacerbare, nu neaparat a anxieatatii ci a ce era predominat la acel moment: depresie, furie etc. Dar nu mi-a dat un termen pentru asta (nici nu cred ca avea cum pentru ca oamenii sunt diferiti si deci si reactiile lor la acelasi tip de tratament pot fi diferite). Eu am vazut insa ca Raluca a reactionat foarte bine dupa doar 10 zile asa ca am inceput sa ma ingrijorez. Totusi o sa incerc sa am rabdare.
Bine ca a fost doar o alarma falsa cu fetita.

Dani sa stii ca si eu am zile cand nu m-as da jos din pat. Din fericire am un copil care este responsabilitatea mea asa ca trebuie sa ma mobilizez si sa ma descurc inca o zi cu multele mele treburi. Eu sunt si foarte obosita dupa aproape 3 ani de foc continuu si cu doar cateva zile de asa-zis concediu pe an. Totusi atunci cand fetita mea ma imbratiseaza si imi spune ca ma iubeste foarte mult (si asta se intampla de multe ori pe zi) simt cum ma umplu de energie.
Iti doresc din suflet sa iti gasesti de lucru. Imi imaginez ca nu este vorba doar de stima de sine sau de lipsa de activitate ci si de nevoia financiara.

Numai bine

Buna seara.stiu ca sunteti ocupate cu asteptarea sarbatorilor, cu agitatia dinainte, probabil asta e un lucru bun caci ne face sa gandim mai pozitiv si ne da forta sa mergem mai departe.Ai dreptate mariuca, copiii ne dau energie, cand ei sunt veseli si fericiti, si noi suntem la fel.Da, intradevar, e si nevoia financiara la mijloc, e si neputinta de a vedea mai departe acum in conditiile astea de criza.mai sper totusi ca va fi mai bine, ca voi reusi intr-o zi sa spun ca a fost un vis urat.Voua nu vi se intampla sa stati de vorba cu cineva si sa aveti impresia ca langa voi trebuie sa aveti un sprijin, de parca atunci v-ati duce intr-o parte? Sau in magazine aglomerate, cum e acum de sarbatori sa vreti sa iesiti cat mai repede? Eu am trait senzatii ciudate, nu mereu, dar era ca si cum s-ar declansa in orice moment o criza de calciu, ca imi tremurau picioarele si...restul de simptome.Nu vreau sa va plictisesc, poate am mai spus-o sunt mai panicoasa din fire si stiu ca nu e bine.Sanatate multa !

Dani ce descrii tu este o simptomatologie tipica de atac de panica. Si eu aveam exact aceleasi senzatii in magazine si pe strada, atunci cand trebuia sa ies, daca trebuia sa vorbesc cu cineva (eu am suferit si de fobie sociala), chiar si in casa. Am avut ani intregi in care nu am intrat intr-un magazin, nu am mers la un teatru, film sau restaurant, in vizita, practic ieseam din casa doar ca sa merg la servici, evident insotita.

Dani nu trebuie sa te ingrijorezi, dupa cate vezi se poate si mai rau dar se poate si mai bine dupa mai rau. Cand ma gandesc cum eram acum cativa ani. Este adevarat nu am scapat de anxietate dar acum pot sa fac multe din lucrurile pe care nu imi imaginam ca voi ma fi capabila sa le fac. Si chiar daca voi avea momente mai dificile stiu sigur ca le pot depasi.

Daca simti nevoia sa vorbesti cu cineva, sunt aici. Chiar daca urmeaza sarbatorile, cum am putin timp intru sa vad cum mai sunteti.

dragii mei
iata ca au venit si sarbatorile si de ce mi-era frica n-am scapat: am inceput sa fac bilantul cu ce am realizar eu anul asta, cum ma prezint si ce planuri am pt anul viitor si bineinteles ca a iesit dezastru:) dar... ciudat.. fata de alti ani am o liniste sufleteasca in mine pe care nu o cunosteam.. ca sa intelegeti mai bine, eu si impacarea cu mine egal doua linii paralele... si totusi, imi vin in cap numai lucruri vesele, optimiste, desi logic vorbind nu au nici un fundament, dar... nu stiu... simt ca o sa fie bine intr-un fel sau altul..,

si NU, n-am luat nici o pastila, n-am baut nimic...:)) pur si simplu e ceva ce vine din interior. boala asta are si parti bune... am invatat sa nu-mi mai pese de ce spun ceilalti, am invatat sa imi fac prieteni care imi plac MIE pentru ceea ce sunt si nu pt ce foloase mi-ar aduce... am invatat sa pun limite si sa-mi protejez spatiul personal (desi aici sunt de abia incepatoare) am invatat sa delimitez "trebuie" real de "trebuie" artificial ( trebuie sa rezolv problema cu durerile de cap dar nu trebuie sa ma stresez ca nu sunt pe placul tuturor), am invatat sa apreciez mai mult oamenii care sunt diferiti de mine si sa nu mai emit judecati de valoare, am invatat sa ma iubesc mai mult si sa am grija de mine ( trebuie sa mentionez ca atunci cand lucram eram viitoarea raluca stroescu, cam in directia aia ma indreptam)

singurul meu regret e ca desi am invatat din greselile mele, pedeapsa nu a disparut inseamna ca mai e ceva de invatat sau de descoperit...mai trebuie sa muncesc putin cu mine insami ca sa ies la liman

iarasi am scris mult si alaturi de subiect:) dar ce vroiam eu sa spun e ca speranta e cea mai importanta din lupta mea iar speranta mea e intretinuta intr-o mare masura de comunicarea cu voi, de faptul ca sunteti aici si ma ajutati cu cat se poate.

Va doresc un an nou linistit si fericit!

Verticala ma bucura mult optimismul tau. Sper sa fie molipsitor.

Ai enumerat o multime de lucruri foarte importante pe care ai reusit sa le intelegi si internalizezi. Terapia are rolul ei dar cred ca reusita se datoreaza mai ales tie in contextul terapiei. Imi imaginez ca resimti aceste schimbari ca pe un mare pas inainte si asa si este.

Nu este insa vorba de nici o pedeapsa aici, poate de niste nemultumiri, frustrari, sentimente care nu se lasa identificate deocamdata. Procesul cunoasterii nu este unul usor si este destul de lenghty dar pentru cineva care se autoanalizeaza cu perseverenta, asa cum esti tu, luminita de la capatul lui se vede deja.

Si eu iti doresc un AN NOU cu sanatate, bucurie si cat mai multa liniste sufleteasca.

Buna seara!Ma bucur si eu sa vad ca sunt oameni care reusesc sa se autodepaseasca.Am avut si eu sentimentul acesta, si chiar mi-a dat mai mult curaj si forta sa merg mai departe.Trebuie sa fii o fire puternica, sa poti sa te analizezi, sa stii cum si unde ai gresit, sa ai acel ceva pe care psihologul il invata in scoala, dar tu il ai nativ, vine din interiorul tau si atunci cand ai nevoie sa te intelegi pe tine iese la iveala si te bucuri.Cand citeam ce scrii, verticala, vedeam in fata un sportiv aflat intr-o competite, poate nu e asa, dar eu vad lucrurile astfel si nu neaparat un sportiv de performanta, ci chiar si un jucator anonim de sah care incearca sa faca cea mai buna mutare.Mariuca are dreptate cand spune de frustrari si nemultumiri.Si eu mi-as dori sa le cunosc pe toate(ale mele binenteles).Dar oare vrem sa iasa la iveala?Si eu evit pe cat pot oamenii care sunt ignoranti, rautaciosi,.Din pacate putini sunt cu adevarat prieteni.Si ce faci atunci?Te resemnezi, mergi mai departe asa, cu bune cu rele.Sunt putin cam trista.Ieri am constatat cu amaraciune ca n-am putut sa trec o bariera.Aceea de a nu-mi mai pasa de rautati gratuite.Si uite cat rau pot sa imi faca.Ei...vor trece.Va doresc sa fiti vesele, fericite, sa aveti un An nou imbelsugat si plin de bucurii!

Dani, este normal sa fii afectata de modul, negativ sau pozitiv in care te percep ceilalti. Cred ca sunt putini cei care primesc cu nonsalanta injurii si as spune ca au la randul lor o problema pentru ca este pur si simplu nenatural sa nu te atinga nimic.

In ceea ce ma priveste ma bucur ca am ajuns intr-un punct de oarecare echilibru in care parerea celorlati nu imi este indiferenta dar nu ma gandesc la ceva cu conotatie negativa ore in sir. Asa cum obisnuiam candva. Ma supar pe moment dar uit repede iar rautatile nu mai au o putere reala asupra mea.

Din pacate, avem in jur si oameni care nu ne plac. Si suntem obligati chiar sa interactionam cu unii dintre ei, fie ca ne sunt rude, suntem in relatii profesionale cu ei sau pur simplu avem anumite obligatii sociale fata de ei. Cred ca este important sa intelegem ca nu ii putem schimba si daca reusim sa ne fie mila de ei (numai niste oameni profund nefericiti pot fi atat de imbibati de rautate) agresivitatea lor devine mai suportabila si uneori chiar hilara.

Va urez tuturor un AN NOU cu sanatate, cat mai putina anxietate si cat mai multe bucurii.

Va urez un AN NOU cu bucurie, sanatate si impliniri. Anxietatea sa stea cat mai departe de voi si sa ajungeti in noul an la echilibrul si starea de bine pe care vi le doriti.

LA MULTI ANI!

Multumesc de urari mariuca!Si eu va doresc toate cele bune in Noul an, multa sanatate, bucurii si sa fiti optimiste si pline de viata.La multi ani!