de 4 ani am agorafobie!!!

Am 39 de ani si de apr.4 ani ma chinui cu aceasta forma de fobie.Daca cineva stie sau tece prin asa ceva a-si vrea sa discutam!

Se vindeca relativ usor cu tratament homeopatic. Sfatul meu e sa gasesti un homeopat bun, pentru ca fobia ta e doar varful aisbergului.
Succes!

Multumesc pt. sfat o sa caut un hemeopat aici in Italia dar ce sa inteleg ca fobia mea este "doar virful unui icebergului"??? Ma cam sperie aceasta comparatie sau probabil sint din ce in ce mai suspicioasa.Am incercat atit de multe tratamente incit am obosit si increderea in mine este tot mai mica. Acum am gasit un psiholog dar oare se pot face sedinte cu un intermediar?de ex.cu sotul meu, ca eu nu stiu liba sa o vorbesc cursiv? Daca cineva stie va rog sa-mi spuneti, ca sint cam dezorientata...Multumesc Nilda.

multumesc.Andrei, nu a mers si sint dezamagita. Ce sanse mai am pina invat limba sa ma pot descurca singura? cred ca trebuie sa incerc din nou cu autocontrolul.am mai reusit cindva sa ies din aceasta stare cit de cit...ce zici????salutari si bafta celor ca mine!!!!

buna Andrei, am fost la un psiholog, tinar(a) am incercat sa ezplic simtomele impreuna cu sotul dar nu a fost prea incintata de acast mod de sedinta. nu ma refuzat dar nici nu mia dat sperante de reusita; asa ca urmatoarea sedinta a fixato dupa o luna.MIE una mi s-a parut straniu, tu ce zici? Esti cadru medical sa-mi dai un sfat care m-ar putea "ridica" cit de cit. Vezi ca sint o curajoasa, nu?Multumesc mult, Andrei si capul sus celor ca mine!!!!

eu am scris un mesaj care nu a fost adaugat, de ce?

buna Andrei, eu am mai scris un mesaj dar nu a fost adaugat, de unde sa incep???nu am gasit inca terapeut, si nici nu prea am sorti de izbinda. Sotul meu lucreaza pina tirziu si nu se poata ocupa momentan de asta.Ce sa fac? sintem in Tortona la 15 km de Alessandria, in nord.Multumesc pt tot. Cu respect Ramona

buna, Andrei!nu am mai primit nici nu raspuns de la tine...ziceai ceva de sedinte online?! mai e valabil? ce conditii sint?multumesc.

am citit si eu mesajul tau si mi se pare interesant...sunt psiholog si sunt dispusa sa ma ti la curent cu starile tale si cit o sa pot, o sa te ajut.Nu esti singura, nu dispera..

Multumesc din suflet Diana, esti o draguta, eu de ceva timp vad altfel lucrurile, datorita unui om fata de care nu pot avea decit deosebit respect. Vreau sa cred ca agorafobia nu mai este un pericol pt. mine, si cred ca voi avea puterea sa lupt de data asta imreuna cu cel ce ma ghideaza. Asta nu inseamna ca nu ma intereseaza sia discut cu ceilalti panicati sau sa primesc sfaturi..asi mai vrea sa fac o precizare si sa repar un gest urit pe care l-am facut:dar intii scuza mea: eram atit de disperata si frustrata fobia mea era din ce in ce mai evidenta ca nu mi-am dat seama ca spunindu-mi parerea descurajez pe cei ca mine si, mai rau, le luam si ultima speranta.IMI CER SCUZE PT. MESAJUL DIN 21.07.ATUNCI CIND AM NEGAT CA TERAPIA ONLINE ESTE O MINCIUNA. IMI CER SCUZE.
Acum sint mai bine, incerc sa-mi canalizez toata energia sa pot sa-mi revin.Daca scuzele mele au fost acceptate va multumesc!

Buna, sunt noua pe aici, desi am urmarit acest forum fara sa am cont;in urma cu ani buni m-am trezit ca mi-e frica sa stau singura in casa, ca nu pot iesi din casa decat insotita.Viata mea era un cosmar, un sot violent verbal si psihic si un copil mic care avea nevoie de mine.Nici nu stiu cum a trecut vremea, m-am despartit intre timp si m-am trezit singura cu un copil de ingrijit, fara casa, fara venituri.O prietena mi-a facut rost de un serviciu si atata stiu, ca eram asa de motivata, ca urmatoarea zi a trebuit sa iau tramvaiul singura pana la locul de munca.MI-era greu, dar nu stiam despre ce e vorba, starile mele de rau imi erau familiare, asa ca le primeam zilnic cu stoicism.Dar nu ma dadeam batuta.Am avut o viata sa zicem normala, pana cand intr-o zi cand am dat iar de probleme.starile au revenit si m-am pomenit coborand din tramvai cu inima batandu-mi cu putere si o frica de nedescris.Am cautat pe net, da, era agorafobie, o napasta mare de tot.A trecut un an si jumatate, mergeam doar cu maxi taxi, taxi sau pe jos cu inima fluturand in fiecare clipa.In fine, de curand am fost la munte, mi-am zis:fie ce-o fi, a fost super ok, am mers cu autobuzul fara probleme, etc.Si cand am ajuns acasa primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma urc in autobuz si tramvai si cu un pic de teama, dar cu gandul ca pot cobori oricand, am mers si continui sa merg.Asta este, fara medicamente, zilnic, cate un pic, cu speranta, frica va disparea din suflet.Vita e minunata si are atatea lucruri de impartasit cu noi, succes, pt ca sunt alte rele mult mai mari in lume!

crystile,

multumesc f mult pt comentariul tau..e f adevarat ca ne trebuie o motivatie, asa am inceput si eu sa.mi revin..ma simt mult mai bine, insa nu ma pot lauda inca, ca pot urca in tramvai, autobuz, desi am auzit diferite cazuri asemanatoare, dar cu ajutorul psihologilor...esti o fericita, sau un om f puternic, daca ai reusit asta singura...o viata senina i.ti doresc!

Ba da Andrei sint convinsa si fericita ca am ajuns f departe, dar deosebirea e ca re cunosc ca mai am pina sa fiu eu insumi, nu am incetat lupta, in fiecare zi e o provocare, si asta i.mi da forta si incredere in mine.mi.am recapata echilibrul psihic si fizic, prin gindire pozitiva, multe exercitii de autocontrol, facute zilnic, de luni de zile, astea sint, povesti cu succes real, cobor zilnic din bloc, singura, fara sa am senzatia ca ma prabusesc, si "observ", fiecare amanunt, culori, masini, oamenii pe strada, tot ce trebuia sa vad de mult...ce zici e bine pina acum???, sint mindra de realizarile mele si multumesc celor care mi.au acceptat suspiciunile...multa sanatate tuturor!!!

Sau sunt eu prea entuziasta, sau nu ma pricep sa dau raspunsuri, vad ca nu apare tot ce scriu.Oricum, ma bucur ca am resuscitat acest forum, cred ca e doar o chestiune de optica, de acceptare, lasati teama sa dispara, nu e vesnica, umpleti-va mintea cu lucruri pozitive, cu activitati placute, fixati-va telul de a depasi situatia, uitati de starea dv-stra, treziti-va altii, cu dorinte noi, un pic de efort, caci altfel toate medicamentele din lume si toti psihiatrii nu pot face nimic in locul vostru.Scuze de "pertu", ai sa fim deschisi ca se poate depasi aceasta stare, nu e vorba de vreo boala, ci doar de simptome, ai sa le controlam, sa nu ne lasam controlati de lucruri necunoscute, luati taurul de coarne, nu se moare din asta.Astept discutii mai dinamice, a dvs crisyle,

Stresul este principala cauza.
Apunctura da rezultate extraordinare in cazul atacurilor de panica.
-*

(*modificat de administrator)

buna si eu sunt noua pe aici.diagnosticul meu pus de psihiatru este atac de panica cu agorofobie.de 1 an si 4 luni ma tot confrunt cu fel si fel de stari.pur si simplu ma gandesc mereu numau la rele si de aici incepe calvarul meu mi se racesc mainile ametesc simt ca numai pot respira imi bate inima de simt ca imi iese din piept am o stare de neliniste nejustificata uneori.fac tratament de 1 an si 3 luni si pana acum mam simtit mult mai bine d ar starile mele au revenit nu stiu ce sa mai fac.am facut si 4 sedinte la psiholog dar mam oprit.din cate am inteles tratamentul fara psiholog nu ajuta cel putin asa mia spus psihiatra mea.de 3 zile starile mele sau agravat sunt aproape ca la inceput nu mananc am repulsie fata de mancare.acum un 1 ajungeam foarte des la spital pentry ca ma speriam si cand ma durea stomacul cand ma durea ficatul si dr imi spuneau ca toata aceste stari sunt de la atacurile de panica mia fost greu sa cred atunci dar au avut dreptate petru ca in afara de lipsa de calciu dar nu foarte mare nu aveam nimic.sa mai confruntat cineva cu astfel de stari?sunt constienta ca singura imi fac rau dar nu ma pot controla mereu cateodata pot cateodata nu pot.as avea nevoie de mai multe sfaturi.va multumesc.sanatate multa

am atat de multe de sus ca nu stiu cu ce sa incep si cu ce sa termin.am doi copii minunati si un sot foarte bun sprijin am din aproape toate punctele de vedere cu toate ca mam confruntat cu toate starile astea in vara am fost in concediu in antalya am avut curaj sa plec mare curaj in prima zi cand am ajuns acolo mia fost un pic cam nasol dar miam revenit foarte repede.acum si gandul ca trebuie sa ies cateodata din casa ma sperie ingrozitor cu toate ca am avut stari si mai rele decat acum si am vazut ca trec.numai cand ma gandesc ca trebuie sa plec simt ca mi se face rau.am inteles din ce am micitit si eu ca asta va dura ceva timp dar oare mai scap de atacurile astea de panica?
nu pot sa imi dau seama dar noi stam cu familia mea adik sora mea cu doi copii mama mea cu sotul si inca o matusa.cred ca si asta ma streseaza foarte mult dar cred ca nici fara ei nu pot sta ma stresez foarte mult pentru problemele altora si pun prea mult suflet as vrea sa fiu altfel cateodata dar nu pot.eu am liniste in casa cu sotul si copii dar imi pasa foarte nult de altii si ma agit foarte tare nu pot fi imuna la problemele lor.asta e firea mea proasta

Buna @ralugeo29,
Si ei sufar de aceasta "boala" (agorafobie) de cam 2 ani.
Daca as fi vazut sau auzit pe cineva cu aceste trairi inainte de a mi se intampla nu as fi crezut. Dar uite ca este posibil.
Nu pot sa spun decat ca am aceleasi trairi cu ale tale: imi tremura mainile, mi se blocheaza picioarele, nu mai sunt in stare sa vorbesc, ritmul inimii creste, palpitatii foarte intense, gandul meu e unul singur: cum sa scap cat mai repede din situatia creata. Si totul se intampla atunci cand sunt intr-un mediu "ostil" din punctul meu de vedere - nu pot iesi din casa (decat foarte greu), mereu acelasi gand ca pot pati ceva (ipohondrie), sau in aglomeratii, nu mai spun de drumuri in afara orasului. Intr-adevar cel mai bine ma simt cand ajung acasa, reusesc sa ma relaxez si sa ma detasez de ganduri si sa-mi continui viata. Ceea ce m-a determinat sa cred ca nu-i nimic anormal cu inima, stomacul sau vreun alt organ (desi am facut ceva investigatii si au iesit ok), in concluzie, totul e de la "mansarda".
Trebuie sa spun ca in ultimul an cel putin am fost foarte izolat (am avut noroc ca serviciul mi-a permis sa lucrez de acasa), fapt care a agravat starea mea. Am constientizat pana la urma ca nu am de ales si trebuie sa ies (fie ce-o fi). Mai intai cu sotia (in primul rand cu cineva langa mine).
Bineinteles, am inceput sa fac cercetari, sa caut metode de deconectare (vezi videoclipul http://www.youtube.com/watch?v=zjh3pEnLIXQfeature=related ), dar si altele, am inceput sa ma odihnesc cand dorm (ceea ce nu reuseam) e adevarat prin pastile (ceea ce nu doresc pt ca nu doresc tratamentele medicamentoase, dar macar reusesc sa ma odihnesc) iar a doua zi sunt fresh, ceeea ce conteaza foarte mult.
Un alt aspect (pe langa acupunctura) a fost demersul pe calea religioasa, in sensul ca m-am apropiat mai mult de D-zeu, vorbesc mai mult cu el si ma rog mai mult.
Nu pot sa zic decat ca in ultima saptamana am inceput sa ma duc la servici (merg cu un coleg care sta langa mine) si ceea ce e foarte important nu mai devreme de duminica am facut un drum (ce-i drept cu sotia) Bucuresti-Ploiesti dus intors ( a trbuit sa mergem la un botez). Fapt care m-a facut sa cred ca se poate!!!
Acum cand trebuie sa plec pe undeva singur...plec. Vorba aia...am fost pana la Ploiesti dara pana mite ici aproape...
Bafta si ai incredere...viata merge inainte, de patit nu ai ce sa patesti...

Si inca un lucru care mi se pare destul de important:
Cam de doua saptamani am inceput sa tin in curlsul saptamanii (luni-vineri) un regim bazat pe supe (fara carne, fara sare, fara grasimi, prajeli), fara dulciuri (ma rog..nu chiar strict), si mai putina mancare solida, cand mi-e foame...bag un castron de supa. Plus ca in fiecare dimineata inainte de a manca beau cam 1L de apa (treptat pana la prima masa, poate fi 11-12-13 depinde cand ma trezesc). Sambata-duminica, mancare normala.
Iar asta se simte vizibil.

iti multumesc mult pt sfaturi.stiu ca nu patesc nimic dar totusi nu pot pur si simplu cateodata.Eu ies destul de des din casa dar a m zile sau ore in care nu pot.Pana acum mia fost mult mai binedar nu pot sami dau seama ce sa intamplat de au inceput iar starile proaste poate e de vina tratamentul care lam scazut nu ca asa am vrut eu asa mia spus pshiatra dar pe 26 ianuarie am programare la dr si atunci o sa vad daca e din cauza tratamentului.Oricum mia spus ca scade tratamentul sa vedem cum o sa ma simt.cel putin de 2 zile ma simt mai bine si sunt convinsa ca starile o sa treaca.E ciudat sa spun asta imi pare rau de toti cu aceste stari dar ma bucur ca putem comunica pe aceasta tema ca cine nu trece prin aceste stari nu are cum sa inteleaga ne compatimesc dar nu stiu ce simtim.Referitor la regim stiu ca ai dreptate si psihiatra mia spus acelas lucru alimentatia este foarte importanta iar pe langa alimentatie si miscarea este foarte buna puti sport sau inot ajuta foarte mult.Sincer nu stiu daca vom scapa de starile astea definitiv dar trebuie sa luptam.SI azi am fost plecata putin dar mam intors foarte repede pt ca plec bn mersi si deodata nu stiu ce se intampla si simt nevoia sa o iau la fuga spre casa.Cu timpul o sa treaca sper din tot sufletul.Eu am fost plecata pana in turcia si am vazut ca nu se intampla nimic si tot degeaba.Sanatate multa.

scuze 26 februarie

Buna ziua. Va rog sa imi dati un sfat sau sa imi spuneti daca este cazul sa ma directionez pe psihologie, psihiatrie, psihoterapie, sau altele. Prietenul meu are o problema, care devina din ce in ce mai grava (parerea mea): de un an de zile nu s-a mai indepartat de casa. Dupa un accident la un meci de fotbal, in care si-a fracturat si mana si piciorul, a trebuit sa ramana "obligat" in casa, pana la recuperare. Chiar si inainte avea anumite stari asemanatoare, dar nu era asa grav; puteam iesi din casa, ne indepartam destul de mult, dar la un moment dat nu mai suporta galagia, si forfota si locurile cu multa lume. Imi spunea ca ii este rau si trebuia sa ne intoarcem acasa.
Dupa cum va spuneam, mai grav a fost dupa ce nu a mai fost in gips. Nu se mai poate indeparta de casa, simte ca i se face rau daca face acest lucru; nu mai suporta sa aiba musafiri acasa, se agita cand e vb de asa ceva. Exceptie fac mama si un prieten de al lui.
Precizez ca nu se poate consulta un doctor, tocmai din cauza indepartarii de casa. E foarte demoralizant pt el, nu era asa, dimpotriva: era persoana care tot timpul iesea, se distra, isi traia viata.
Va rog din suflet sa ma ajutati, cu un sfat, cu un raspuns la cum ar putea rezolva aceasta problema, la fel de specialist s-ar putea adresa. Credeti ca e vb de agorafobie? Ce ar trebu sa faca?
Va multumesc.

Buna ziua, se cheama agorafobie, ar trebui chemat acasa un psiholog bun pe tema asta. Sufar de aceeasi chestie. Sedintele de Yoga sunt de-asemenea indicate. Sanatate!

ms f mult pt sfaturi. sper sa fie de folos

V-am citit parerile tuturor despre agorafobie si sunt interesante. eu ma confrunt cu aceasta boala de circa 5 ani de zile.Am incercat de pe la toti medicii din judet, psihologi, psihoterapeuti si toti au spus ca va fi bine.Am luat si pastilele recomandate de acestia, am facut si terapie cognitiv comportamentala si nimic, .aproape nimic.S-au redus atacurile de panica si a aparut agorafobia. o...boala foarte urata de care eu am impresia ca nu mai scap. Am siguranta doar in masina si in prezenta sotiei. Nu am curaj deloc sa particip la o sedinta unde sunt oameni mai multi, sa intru intr-un supermarket...si altele, comportamentul meu este.nu stiu cum pot spune.deviant. In timpul starilor de agorafobie imi pierd jumatate din capacitatea de a gandi, daca cineva ma intreaba ceva uit aproape totul. nu stiu ce sa mai fac si parca...nu mai am incredere in nimeni. ce sa mai vorbesc de mersul cu trenul, tramvaiul, metroul, liftul etc. nici vorba de asa ceva. Relaxarea mea este munca si iar munca, cand lucrez nu mai am timp sa ma gandesc la ceva rau si asa imi petrec timpul in ultimii 5 ani. Vre-un sfat si pentru mine de la specialisti..? va multumesc mult.

pentru voi toti, cititi aceasta carte:
http://www.scribd.com/doc/7534653/Puterea-extraordinara-a-subconstientului-tau