Agorafobie - grup de suport

Buna fetelor.Cred ca nu m-ati dat disparuta, deocamdata sunt pe linia de plutire oarecum, dar ma infurie faptul ca trebuie sa vin la biblioteca sa comunic pe internet deoarece am calculatorul stricat.Eu sunt din Onesti, e la ceva distanta de Bucuresti.Nu am mai fost in Bucuresti de ani buni, desi am rude in Drumul Taberei.Dar eu stiu...poate vreodata ne putem intalni.De cand s-a instalat primavara si apoi vara sunt mai optimista, dar nu mi-au trecut starile de anxietate.Observ ca ma deplasez mai usor pe distante lungi fara teama dar mi se face inima cat un purice cand ma aflu in intersectii.Am zile in care dupa un drum mai lung pe care il fac cu diverse treburi fara sa ma gandesc la nimic decat strict la ce am de facut ma simt putin ametita, trebuie sa stau sa imi revin.Probabil acum sunt ocupata, mai bine zis preocupata cu examenul baiatului (intra la liceu) si pe undeva am gasit si o cale de echilibru ca sa pot alunga ciudatele si nesuferitele manifestari ale anxietatii.
Raluca, bebe am inteles ca e bine, poate el te va ajuta sa treci mai usor peste probleme fara sa ai nevoie de prea multa medicatie.Mariuca te simt mai preocupata, mai trista sau poate ma insel.Raluca de ce ai tensiunea asa de mare?Mie mi se pare asa pentru ca am de obicei 9 /6 sau 11 cine stie cum sa se intample.
Natalia as vrea si eu sa pot gasi un job care imi place sa stiu ca s folositoare si am satsfactia muncii mele.Din pacate pe aici nu prea se mai gaseste de lucru.Of, asta ma deprima cel mai mult, nu aveti idee.Intr-un timp gandeam daca pot sa o iau de la capat in alta meserie.Ei, e mult de spus...
Va imbratisez si va doresc sa fiti sanatoase

Buna fetelor,
Da, Mariuca am citit in sfarsit mesajul privat( cu ajutorul Verticalei, care m-a invatat cum) si iti multumesc din suflet.O voi suna cu siguranta pe aceasta terapeuta spre sfarsitul verii, cand ma voi elibera de atatea treburi pentru ca vreau sa am mintea limpede, nu vreau sa-mi stea capul la altele.Eu sper sa-mi fie de mare ajutor.imi pun atatea sperante in momentul in care imi voi face curaj sa merg la un terapeut, incat daca nu voi avea rezultatul mult dorit, sper sa nu traiesc o mare dezamagire.
Voi ce faceti?Ati reusit sa va intalniti?Astept vesti de la voi, bucurestencele:-))Cu ocazia asta am observat ca ne-am adunat aici de prin toate zonele tarii...banatence, dobrogence, muntence, moldovence:-))...toate avand aceiasi problema.
Natalia, e bine ca macar acum la varsta asta ai invatat cat si cum trebuie sa muncesti.Asa este.Nimeni nu-ti face statuie la servici.La mine cred ca este ereditar:-)).Si mama mea a fost toata viata si inca este o sclava in campul muncii( are 54 de ani).E bine ca macar tu ai descoperit ca se poate munci si in viteza intaia.As vrea si eu sa-nvat.Si cand ma uit in jurul meu ca altii lucreaza in "marsalier"...:-))Raluca daca stiam ca esti din Constanta, te sunam anul trecut sa bem o cafea cand am venit la mare:-).Si eu am bunica din partea mamei intr-un sat langa Fetesti.imi sunt tare dragi dobrogenii, pentru ca si eu am radacinile de acolo.Mariuca, si eu ca si Dani te simt ocupata, intrii mai rar si comentariile tale sunt mai scurte decat la inceput(eu am citit tot ce ati scris aici pe forum, intr-o singura noapte) si in povestea ta si a Nataliei m-am regasit cel mai mult (de fapt in simptomele voastre, in suferintele voastre).Eu sunt binisor!
Va pup pe toate!!!

Bunà dimineata fetelor,

ai dreptate DeeaP cu mostenirea din familie, pentru muncà. La mine numai asta am vazut de micà, toti ai mei au muncit mult si corect iar rezultatul a fost mai mult satisfactia lor moralà, càci materialà a fost medie.Eu am ajuns la schimbarea stilului de viatà si din cauza faptului cà n-am mai putut tine "steagul" asa de sus si încet, încet l-am "coborât" la un nivel satisfacator, normal, fàrà excese si vàd cà se poate, nu "plânge" nimeni dupà eforturile enorme pe care le fàceam.Toate au avut ca rezultat DISTRUGEREA MEA fizicà si psihicà iar trecutul nu mai conteazà pentru nimeni.Stii cum se zice : "dà-i Doamne românului mintea cea de pe urmà !" dar si " mai bine mai târziu, decât niciodatà !". Mà bucur pentru tine cà te-ai hotàrât sà mergi la terapeut, sigur îti va fi de mare folos. Nu am nici un semn de la fetele din Bucuresti în legaturà cu întâlnirea noastrà.toate sântem ocupate, tracasate, nu stim cum sa mai facem fatà..dar eu tot astept si odata sper sà ne vedem. Verticala, Dani, Màriuca, Raluca, DeeaP, và doresc o zi binecuvâtatà ! Cu mare drag, Daniela

sapt asta am un training in pta romana, deci asta e sansa noastra... scap pe 17- 17.30 deci dati un semn daca ne putem vedea

Buna tuturor,

Natalia, sunt din ce in ce mai uimita.Subscriu la tot ce ai spus mai sus!Sacrificiul suprem pentru munca.Asta am vazut si eu la mama mea, a muncit toata viata ca un caine pt intretinerea familiei, insa acum regreta si ea, dar spune ca e prea tarziu, e resemnata cu stilul de viata pe care il duce.A lucrat multi ani ca bugetara, iar acum, de 6 ani este director general la o firma privata, care nu o duce prea bine in perioada asta, si ea fiind cea mai corecta persoana pe care o cunosc, n-a dus-o niciodata prea stralucit financiar, pentru ca sti cum e in tara asta, daca nu furi, ramai un fraier si un sarac.Poate ca si eu, vazand-o pe ea toata viata cat de puternica este, am vrut sa tin "steagul" mai sus decat am putut, incercand sa fiu la acelasi nivel cu ea, insa am cedat mai repede decat as fi crezut.Si chiar daca ea este cea mai importanta persoana din viata mea, cea mai buna prietena a mea, i-am ascuns tot adevarul despre problema mea.Nu mi-a fost foarte greu pt ca locuim in orase diferite, si la telefon chiar daca vorbim de 5 ori pe zi, e usor sa disimulez tot.Si i-am ascuns pt ca o iubesc prea mult, pentru ca are destule probleme si nu vreau s-o mai ingreunez si cu ale mele.Acum stalpul meu este iubitul meu.

Eu ma bucur cu adevarat pt tine, ca ai reusit sa-ti schimbi modul de a gandi si de a munci, fara a face excese.Invata-ma si pe mine.E foarte important sa sti sa te protejezi.Eu sunt genul de om, care nu prea se bazeaza pe altii, ci altii se bazeaza pe mine.Si in viata profesionala, dar si in cea personala.Asa am fost tot timpul, insa acum de 2 ani, imi este foarte greu ca din cauza agorafobiei, nu mai pot sa fac cam nimic singura in afara casei.De fapt, fac totul singura, insa trebuie sa fiu insotita cand ies din casa.E foarte greu pentru cineva care a fost invatat sa se descurce singur pana la 27 de ani, si apoi dintr-o data sa te vezi ca depinzi de cineva in permanenta( voi traiti vreuna cu aceasta dependenta ca si mine???), chiar daca acel cineva este iubitul meu.Cateodata ma gandesc ca nu merita sa duca o povara asa grea pe umerii lui.Insa el e alaturi de mine, pentru ca ma iubeste, pentru ca suntem de 10 ani impreuna, el ma cunoaste cel mai bine, ma aceepta asa cum sunt, stie cum am fost inainte, si ii sunt recunoscatoare pentru tot ce face.Dar cateodata mai sunt si afurisita, ca sunt leu ca zodie...:-)))
Da, m-am hotarat sa merg la terapeut, insa mai aman putin momentul pt ca eu sunt foarte foarte ocupata in perioada asta de vara cu afacerea mea.Eu numai noaptea reusesc sa intru aici sa va scriu.Sunt pasare de noapte:-))Noaptea imi verific si eu emailul, facebook-ul, site-ul.Si vreau sa fiu mai relaxata cand o sa ma apuc de terapie.Oricum va tin la curent cu tot.
Va pup pe toate cu mult drag!!!

Buna fetelor.DeeaP nici eu nu ma simt in siguranta cand merg singura pe strada, mai ales ca in cazul meu drumul este cam limitat pentru ca eu nu am mai traversat de mult timp o strada lata asa ca nu prea am cum sa merg singura prin oras dar cu masina merg absolut oriunde fara sa ma insoteasca cineva, desi intr-o perioada chiar inainte cu putin sa raman insarcinata nici cu masina nu mai puteam merge daca nu era cineva in dreapta mea.Cunosc foarte bine sentimentul de dependenta, iti vine sa urli cand simti ca trebuie sa fii insotit in permanenta chiar daca persoana de langa tine iti este sot, parinte, prieten, te simti ca un catel care trebuie plimbat si adus acasa, dar vazand evolutia Mariucai, mi-am dat seama ca se poate invinge aceasta situatie neplacuta, nu usor dar uite ca se poate si ea ne-a dovedit acest lucru. Mie mi se par mesajele ei pline de optimism si nu permite acestei probleme s-o doboare si s-o mai necajeasca.Dani nu stiu de ce am tensiunea mare, medicul a spus ca poate fi indusa de sarcina, sau ca poate fi ereditara, desi eu nu am avut probleme pana acum, in orice caz simt, pe masura ce trece timpul, emotii foarte mari, parca nu mai am rabdare si ma rog la Dumnezeu sa aiba grija de bebelusul meu.Va pup si sper sa revin cu vesti bune

Bunà ziua dragelor, raspund lui DeeaP : toate urmàm un "traseu" comun în aceastà suferintà. Si eu am fost ani multi dependentà de toti, nu puteam sa-mi cumpàr o pâine, mà tineam de mânà cu cineva pânà traversam o stradà sau mà rugam de vecini ( sotul si familia mea nefiind permanent lângà mine) sa mà ajute sa iau un taxi.A fost cumplit càci eram în permanentà ametità foarte tare, cu senzatie de greatà si de càdere, vederea era neclarà si transpiratiile curgeau pe mine suroi, inima-mi iesea din piept..asa am fàcut servici, asa am fàcut psihoterapie si apoi, într-o zi am citit cartile lui Pavel Corut, metoda Coué, Joseph Murphy si mi-am zis : "câtà vreme vei mai trài ca un iepure speriat ? ca un soarece în gàurica lui, cu spaima generalizatà, cu viata fàrà "viatà" ? Am zis NU MAI MERGE ASA ! si SINGURA, cu tot ràul care mi-era, am pornit pe stradà, am traversat cu ceilalti, apoi singurà, am mers în Mega Image ( dupà o pauzà de 4 ani !) si mi-a fost ràu si iarasi si iarasi.AM REFUZAT SA TRAIESC HANDICAPATA !!! si asa m-am luptat si continui dar progresul este imens fatà de anul trecut. Tratamentul medicamentos m-a ajutat cu îmbunàtàtirea starii generale dar lupta cu agorafobia am dus-o singurà si asa voi continua pâna când mà voi urca din nou într-un avion = suprema mea tintà ! Am decis sa REFUZ, SA RESPING aceasta stare pe care creierul a memorat-o într-o secundà si apoi a reactionat conditionat ani si ani.este o falsà reactie pe care a socotit-o ca fiind normal s-o repete dar eu am fost si sânt convinsà cà asa cum s-a "învàtat", asa se va "dezvata" ! Numai exercitiul si ordonarea ideilor ( dialogul intern ) sta la baza recuperàrii noastre.Draga mea DeeaP, stiu ca esti foarte ocupatà dar farà odihna de noapte de minim 7-8 ore, nu vei putea continua si suferinta va fi mai mare..îti spun din tot ceea ce am tràit si am învàtat eu ! Creierul nostru este obosit iar agorafobia "mànâncà" foarte multà energie psihicà care trebuie recuperatà prin odihnà. Acum esti foarte tânarà dar timpul trece si totul se "stocheazà" iar când se "umple paharul"...este mult mai greu. Profità de fiecare clipà în care te poti odihni, poti face o pauzà si sa-ti aduci aminte de TINE ! Acest moment din viata noastrà va trece dar vom ramâne marcate si ne va face sa fim mai grijulii cu corpul si sufletul nostru. Sper sa ajungi la psiho. cât mai curând, este de mare folos.Dragele mele, va doresc sa va fie din ce în ce mai bine, sa aveti cât mai multe bucurii si reusite în lupta cu aceastà suferintà care, fiti convinse cà va trece ! Nu ramânem asa !!! Sântem puternice si vom reusi ! Cu mult drag, và îmbratiseazà Daniela

Buna dragele mele,
Am citit comentariile voastre cu lacrimi in ochi.Citesc si voi imi descrieti simturile, trairile mele de zi cu zi, frustrarile mele cotidiene.si eu ma simt ca un "caine ce trebuie plimbat si adus acasa", si eu traiesc ca "un iepure speriat", ca "un soarece in gaurica lui, cu o spaima generalizata, cu viata fara viata".Vorbele astea "cu viata fara viata" m-au durut rau.Nu-mi vine sa cred ca de 2 ani traiesc tot ce ati descris voi mai sus.Natalia, te admir pt curajul tau.Mie imi este frica sa plec singura oriunde.Abia imi plimb cainele( pe acelasi traseu din jurul blocului de 2 ani incoace, bietul de el, cred ca a memorat fiecare pas pe care-l facem impreuna).Traiesc ca o prizoniera, dar ce mi se pare mai grav e ca parca mi-am impus sa cred (asta ca sa n-o iau razna) ca nu e chiar asa de grav faptul ca nu pot sa ies decat insotita.Imi spun ca pana la urma e bine ca ies, bine ca pot sa duc afacerea asta cu tot cu boala mea.Imi spun asta ca sa ma incurajez.Iar, apoi, intr-o clipa de luciditate maxima, realizez din nou cat e de grav ceea ce mi se intampla...Of!As vrea si eu sa am curajul sa plec singura de acasa, sa-mi fac cumparaturile singura, sa nu mai astept sa ajunga prietenul meu acasa de la servici si apoi sa-l chinui iar pe drumuri, ca sa-mi rezolv si eu treburile, sa nu mai stabilesc orice intalnire, in functie de programul lui, daca poate sau nu sa ma insoteasca.Chiar ca traiesc ca o handicapata!Dar traiesc asa din cauza raului fizic pe care-l simt, atunci cand ies, pentru ca din cauza ametelii imi e frica sa plec, imi e frica sa nu mi se faca rau pe undeva si sa fiu singura.Asta e spaima mea, de asta nu plec singura.Si totusi, cu toate starile astea, nu mi s-a facut niciodata rau, oricat de ametita as fi fost, nu am ajuns niciodata la spital.(si sper nici sa n-ajung).
Hai ca m-am plans prea mult la voi in seara asta:-)Mai imi spun si eu of-ul la voi!Si eu sper, Natalia, ca va trece acest moment din viata noastra.Sper din tot sufletul.Eu voi pleca peste o saptamana in concediu in strainatate, cu masina.Asta apopos de frica ta de avion, si eu de 2 ani n-am mai mers cu avionul tot de frica, de cand cu agorafobia asta parca am devenit si putin claustrofoba.Si in legatura cu programul meu de somn, trebuie sa-ti spun ca eu asa sunt de ani de zile, adorm foarte tarziu spre dimineata, indiferent la ce ora ma trezesc dimineata.Si cand mergeam la servici la fel eram.Cred ca as trai foarte bine in SUA:-))
Raluca, te inteleg ca ai emotii foarte mari(si eu as avea) si stai linistita ca Dumnezeu va avea grija de bebele tau.Cand trebuie sa nasti, ca am uitat?
Va pup si va doresc sanatate!
Va pup pe toate!

Draga mea DeeaP,
ràul fizic pe care l-am avut mai bine 5-6 ani m-a impiedicat si pe mine sa ies singurà sau sa-mi fac cumpàràturile. Toatà schimbarea a venit GRADAT : în fiecare zi am fàcut trasee scurte, pe jos, singurà si mi-era asa de ràu încât eram transpiratà din cap pâna-n picioare, inima-mi iesea din piept iar ameteala era însotità de greatà mare ! Ràul àsta nu-l poate întelege decât cel care tràieste pe pielea lui càci eu am ajuns la Urgentà si medicii mà întrebau cum este ràul ?..dar, n-am càzut nici o datà, nu mi-am pierdut cunostinta niciodatà ! Creierul a "învàtat" acest "tipar" si-l repetà mereu càci nu mai stie CUM sa iasà din "cerc"! Aici este "cheia" ! Eu am înteles dupà ani multi de chin iar prima psihoterapeutà mà trata ca si cum eram o ràsfàtatà si nu vroiam sà mà fac bine !!! Avea cabinetul la ea acasa, într-o vilà veche si urcam...în genunchi pe o scarà în spiralà, 3 etaje, foarte îngustà, numai bunà pentru ameteala mea !!! M-am chinuit asa 7 luni, ea asigurându-mi familia cà mà face bine ! Apoi a urmat cel de-l 2-lea psihot. cu care am facut într-adevar ceea ce trebuia si asa am început cu exercitii (pe care le fàceam zilnic...dupà servici ! ). Acum poate ai impresia ca vorbesc cu usurintà dar nu este asa. Eu am tràit ( si mai tràiesc ) aceastà suferintà care ne-a modificat viata dar eu refuz în fiecare clipà, resping total, acest simptom ! Nu-l mai accept ! Exercitiile pe care le fac acum permanent, la început le-am "plàtit" cu mult chin dar nu am renuntat si mi-am fixat în minte cà POT iesi din aceastà anormalitate, indiferent de cât de greu îmi va fi si cât va dura. Mà duc singurà cu mijloace de transport, în piete, magazine, se învârte totul cu mine la început, apoi am dialogul meu intern, exercitiile de respiratie si încet se "stinge" balansul, caut sa stau cât pot de mult, acolo unde am probleme ! Este SINGURA SOLUTIE ! Dar, fàrà fricà, fàràr ajutor, convinsà ca totul este un fals plrogram al mintii ! Repet, mà ajutà mult tot ceea ce am citit si fàcut pentru a întelege acest mecanism. Cu cât amâni "luatul taurului de coarne", cu atât se adânceste simptomul, afectiunea devine cronicà si foarte greu de "lucrat " cu ea. Bine ca pleci în concediu, poate starea psihicà mai bunà te va ajuta sa încerci "pe viu" niste exercitii de desensibilizare. Dragele mele, când aveti timp, mai treceti "pe la noi", cu un scurt mesaj sa stim cum mai stà bebe la Raluca, ce mai face Màriuca, Verticala, Dani..Và îmbratisez pe toate cu mare drag si urari numai de bine !

Dragele mele.Cand ziceam si eu ca sunt bine am realizat ca ceva e in neregula.Stateam la interminabilele cozi la o banca apoi la alta si am realizat ca nu mai suport sa stau in picioare, ca trebuie sa ma asez, sa ma sprijin de ceva ca sa nu cad.Mi-am zis ca e in mintea mea, ca asta e un moft de al meu ca trebuie sa imi pastrez calmul si sa reusesc.Am reusit in cele din urma, asta fiind ieri.Azi aceeasi chestie in supermarket, nu mai aveam rabdare sa ma invart prin magazin, ma trecea cu calduri de parca erau 50 grade.Mi-am zis ca oracat m-as stradiu nu mai sunt asa cum eram si totusi de ce observasem o imbunatatire a starii mele?Nu dureri de cap dese, nu panica, nu ameteli decat scurte care nu ma mai speriau.Sa fi crescut agitatia, gradul de stres?
Da Daniela, cu cat lasi timpul sa treaca si sa nu faci nimic afectiunea se agraveaza.Ai dreptate.Asa am lasat eu doi ani si mergeam pe la toate cabinetele sa vad ce am.Ceva afectiune cu tiroida am avut, lipsa de calciu, stres.Am fost obsedata de ideea ca am probleme cu inima, credeam ca slabirea mea brusca din vara anului 2007 se datoreaza nu stiu carei boli incurabileDoamne fereste, eram presata de posibilitatea pierderii locului de munca(pe care l-am si pierdut in martie 2008).Si adunate la un loc m-au facut sa clachez.
Deea ai curaj sa mergi cu masina pe distanta asa de lunga?Te felicit si iti urez drum bun si concediu cat mai placut.
Raluca ai grija de tine si bebe, ai sa vezi ce mare incredere ai sa capeti in tine cand va veni bebe.Te intrebam de tensiunea mare pentru ca esti tanara si ar fi trebuit sa fie "de aviator"la varsta ta.Poate o se va regla si nu vor fi probleme.Cand vei naste?
Daniela si eu am luat-o gradat cu iesirile, mi-era teama sa merg 200 metri, preferam sa merg cu taxiul si ma certam in sinea mea ca sunt slaba si nu pot reusi sa trec de hopul asta.Alteori ma intorceam din drum sau ma blocam pur si simplu mi se inmuiau picioarele si ma asezam unde puteam.Mi s-a intamplat si cand lucram, sa nu fiu in stare sa duc 50 metri niste hartii de la o sectie la alta.Inima batea puternic, ameteam si picioarele nu ma ascultau.Nimeni din cei pe care ii cunosteam nu stiau prin ce trec.Cel mai greu era noaptea.Mi-era teama ca nu mai apuc dimineata, mai ales in tura de noapte.Palpitatiile, starile de ameteala, crize de calciu cand imi amortea fata si mainile, cumplite stari.Si am ajuns sa fiu la un moment dat singura fara sprijinul sotului care a plecat in strainatate.Am zis ca trebuie sa lupt dar asta vine din interior, depinde cat de mult vrei, dar asta probabil o zic psihologii.Eu nu pot de fiecare data.E si cum as avea un semn de la o operatie care nu dispare, poate se estompeaza.Se spune ca noi avem 80%din contributie sa ne facem bine.Nu stiu ce sa mai cred.
Mariuca, ce faci esti ocupata?Voua nu va da de furca vremea asta, schimbarile astea, cand ploua cand e cald?
Verticala ce mai faci?
Si eu va imbratisez si imi pare nespus de bine cand citesc vesti optimiste de la voi.Cu mult drag

Daniela nu spun vorbe mari, ci reale, intr-adevar esti o dovada a omului curajos, ambitios si increzator in fortele proprii.Din tot ce ai povestit referitor la progresele tale, nu cred ca as avea atata curaj vreodata, sa plec singura de acasa pe distante lungi, sa incerc sa traversez strazi late de una singura, am facut acest lucru in primul an cand luam Cipralex, dar acum fara nimic, nu m-as incumeta, iar in situatia de fata (cu bebic in burtica)nici atat, asa ca nu pot decat sa te felicit din toata inima, BRAVO tie!Daniela si eu am trait acum doua zile exact aceeasi situatie, am mers la banca, lume multa, cozi dupa cozi, simteam ca mi se inmoaie genunchii si in secunda urmatoare imi pierd cunostinta, dar nu a fost asa, iar cand am iesit in sfarsit parca fusesem in razboi, eram sfarsita, iar aceste intamplari ma fac sa-mi pierd curajul sa incerc si alte lucruri cum ar fi sa traversez un bulevard sau chiar si o trecere de pietoni normala.Pe unde merg, parchez masina foarte aproape de locul unde am treaba si acest lucru nu-mi place absolut deloc dar nu am ce sa fac deocamdata.Am fost la control, bebe a crescut, totul merge bine, deocamdata tensiunea este stabila, iar daca ramane asa, voi naste la inceputul lunii septembrie, iar daca imi creste tensiunea brusc, (Doamne fereste)ma va programa pentru sfarsitul lunii august, dar sa speram ca va fi bine.In rest sunt bine, si eu mi-as dori sa scriem mai des, dar stiu ca sunteti foarte ocupate.Va pup si sper sa avem numai vesti bune

Buna dimineata fetelor,
và multumesc cà sânteti pe "forum" cu gânduriel, starile si pàrerile voastre. Dani, Raluca, mi-e greu sa sciu în câteva rânduri tot ceea ce am pàtimit atâtia ani, cum zice "cartea" :TRECUTUL NU-L MAI POTI ÏNTOARCE, VIITORUL NU-L STIM, DOAR PREZENTUL CONTEAZA ! Dar nimeni nu poate uita prin ce a trecut sau ce momente tràieste acum în diferite situatii. Este normal sa avem aceste stàri în magazine, la cozi, în bànci pentru cà nu sântem vindecate ! Este o afectiune foarte vicleanà, te "pàcàleste" în orice moment dar noi trebuie sa stim cà tot "ea", agorafobia este cea care ne "aminteste" mereu cà este lânga noi DAR, va fi din ce în ce mai neputincioasà, pâna la disparitie...eu sânt pregàtità si nu mà "îmbàt" cum cà s-ar vindeca repede si usor, în nici un caz ! Este un mecanism extrem de fin, de performant în ceea ce priveste stocarea si procesarea informatiilor asa cà, repet încontinuu ceea ce nu-i place : expunerea în locurile anxiogene ( de care se "teme !).Este ca un copil mic care tipà, se tàvaleste pe jos si vrea ciocolata din care nu trebuie sà mai mànânce iar noi daca cedàm si i-o dàm, a câstigat "copilul" si va continua sa facà acelasi lucru tot timpul, stiind cà va învinge.( un fel de domnul Goe). Noi sântem cele care trebuie sa nu cedàm în fatà "circului" de simptome pe care-l face mintea nostrà, doar, doar sa-si pàstreze acelasi program ! Am putut face asa zisul "dezvàt" cu multà suferintà, efort, obosealà psihicà, càci acest exercitiu consumà enorm. Si acum, dupà atâta timp, merg în marile magazine si am ametealà dar mult redusà, "vorbesc" cu ea si zic : "ei cucoanà, ai venit iar ? eu nu te-am chemat ! Du-te, cà am treabà si oricum nu mà tem de tine si de mofturile tale ! m-ai chinuit destul, acum GATA ! ", si-mi vàd de treabà, iar dupà 30 de min., dispare..Ceea ce spune Dani si Raluca, eu am tràit ani de zile acest ràu cumplit dar acum îl stàpânesc si sânt convinsà cà se va diminua pâna la 0. Sânt constientà si nu voi fi surprinsà daca, cine stie când mà voi trezi iaràsi cu un "episod" mai mult sau mai putin violent dar acum stiu cà asa este "jocul "mintii, nu sterge aceastà amprentà ci doar o "mutà" undeva, într-un "sertar ", mai "la fundul sacului"...Dragele mele, regret ca mà repet, dar cititi cât puteti de mult, càrti referitoare la vindecarea agorafobiei ! Este un mare folos aceastà lecturà, pâna ajungeti la psihoterapie sau la medic, care de obicei, nu-ti explicà nimic ! Càutati pe internet tot ce a apàrut ca documentatie de aceastà temà.Veti fi uimite de cât de mult và va ajuta. Sânt lânga voi toate si as vrea sa stiti ca mà lupt în fiecare clipà, dar nu concep sa nu mà fac bine !!! VREAU SA FIU UN OM NORMAL ! Si voi sânteti la fel, puteti, cu tot chinul, gânditi-và cà orice efort este o victorie si sa fiti mândre de acest fapt ! Sânt bolnavi care se luptà cu stari cumplite si tot sperà, noi sântem foarte bine si putem fi si mai bine ! Và îmbratisez cu mult drag si và multumesc pentru cuvintele voastre ! Am nevoie de voi si de ele.Daniela

Buna tuturor,
Daniela, sa incep cu tine, pentru ca tu chiar m-ai uimit.Te felicit din tot sufletul!Esti chiar o eroina.Nu stiu cum poti sa te expui atat de mult.Am inteles din tot ce ai scris ca asta e cea mai buna cale spre vindecare, "expunerea", insa nu am crezut ca tu chiar poti sa faci lucrul asta singura.Pai, tu aproape ca ai invins boala!Mergi singura prin magazine, pe strada, in piete, etc?Pentru mine toate astea sunt doar un vis.de fapt sunt niste amintiri.frumoase!Mie imi este foarte frica sa plec singura, pentru ca imi este rau si atunci cand merg insotita, daramite sa plec singura...cred ca as lesina daca m-ar lua raul.Intru foarte repede in panica, cand sunt singura.Sunt rare momentele cand merg la vreun magazin in apropiere, singura, fara sa-mi fie rau.Eu nu prea m-am documentat in alta parte, in afara internetului, despre agorafobie, tocmai pentru ca am crezut ca daca stiu prea multe, voi intra prea mult in "amanuntele" bolii, si apoi ma voi gandi in continuu la ce as putea pati.Nu stiu cum sa ma fac inteleasa.Am crezut ca daca incerc sa ignor simptomele, sa nu le bag in seama, sa nu citesc despre ele prea multe detalii, voi reusi sa uit de boala.Dar mi-am dat seama ca oricat nu m-as gandi la ameteala, tot ametita ma simt, oricat nu m-as gandi ca mi-e greata, tot voi voma, etc.O sa mai dau enter din cand in cand la mesaj, pt ca nu prea imi merge netul in seara asta, si mi-e frica sa nu pierd tot ce am scris mai sus.

Dani, si eu am urmat axact traseul tau.Am fost la endocrinolog, si mi-au gasit ceva la tiroida, apoi la analize, m-au gasit fara calciu, am slabit in cateva luni 10 kg si am crezut la fel ca tine ca am vreo boala incurabila.Toti prietenii erau uimiti la cat de mult slabisem, nu ma credeau ca nu tin nici o cura de slabire.Toata lumea ma felicita, iar eu ma scurgeam pe picioare.La un moment dat mi-am dat seama ca slabesc din cauza stresului, pe baza nervoasa.Repet eu nu am fost diagnosticata de nici un doctor cu agorafobie, dar am cautat pe net si m-am "autodiagnosticat".Mi-am dat seama ca totul e psihic, ca este exact cum zice si Natalia, corpul nu mai face fata stresului, e modul lui de a zice STOP!Povestile noastre seamana foarte mult intre ele.Si eu Raluca, ca si tine sunt obsedata de locul unde parcam masina(cat mai aproape de destinatia noastra), pentru ca ma gandesc daca e sa-mi vina rau sa ajung repede la masina sa ma intind.Imi cam chinui prietenul cu toate mofturile astea.Dar el ma intelege,...inca ma intelege.Si mie imi e tare rau cand stau la cozi, simt asa o nerabdare de a pleca din acel loc, parca sufar de claustrofobie.Cel mai greu imi este cand am intalniri " de afaceri" si trebuie sa ma intalnesc cu diverse persoane in restaurante, si sunt obligata sa stau jos pe scaun si sa conduc conversatia.(binenteles, ca la toate intalnirile participa si iubitul meu).Si cum spuneam, imi e cel mai greu cand stau jos.Imi vine sa ma ridic, sa ma misc putin sa pot iesi din starea de rau.Si va dati seama ca nu ma pot ridica de la masa sa stau in picioare.As parea o nebuna.Ma simt de parca as fi legata.Imi place sa vorbesc din picioare, sa ma misc, sa fiu mai libera, fizic vorbind.Nu stiu daca si voi patiti la fel.Pe mine numai gandul ca trebuie sa merg intr-un anume loc, ma infioara.Sunt terminata fizic, inca dinainte de a pleca de acasa, atat de mult ma consuma.Iar dupa ce trece intalnirea, si se termina totul cu bine, ma simt de parca as fi escaladat muntii.Deci, Natalia, cum crezi ca eu as putea face toate lucrurile astea singura????Cum?cand eu abia fac fata, insotita de iubitul meu...

Am mai dat enter, ca sa nu pierd mesajul.Eu fac foarte multe lucruri pe care le fac toti oamenii normali, insa le fac doar insotita de iubitul meu.Eu nu stiu cum as face fata, daca as pati ca si tine Dani, sa plece sotul in strainatate.Cred ca ar fi cumplit.De fapt, stati asa!Ca si prietenul meu merge cu serviciul o data pe luna vreo 4 zile in Bucuresti, insa eu am grija sa-mi cumpar din timp tot ce am nevoie in casa si sa nu-mi stabilesc nici o intalnire in acea perioada, doar explic la telefon, si daca vrea cineva sa ne intalnim invoc tot felul de motive, de minciuni ca sa aman pana la intoarcerea lui acasa.Doar plimb cainele si merg la cel mai apropiat magazin pt cumparaturi urgente in acele 4 zile.Nu las nimic la voia intamplarii.De cand cu boala asta, nu mai imi plac situatiile nepevazute.Totul se face dupa un scenariu bine pus la punct.Cam asa e viata mea de 2 ani incoace.Si cu toate astea, firma mea merge, dar numai eu stiu cu ce EFORTURI...orice intalnire cu vreun client, orice vizita la contabila sau la vreun furnizor, orice participare la vreun targ de profil,.orice lucru minor care pt unii este de rutina, banal, firesc, normal,... pentru mine este un efort. Eu stiu ca voi sunteti persoanele care intelegeti cel mai bine tot ceea ce spun eu aici.Probabil ca si voi va regasiti in povestea mea, la fel cum ma regasesc si eu in ale voastre, in proprtie de 90%.Eu va sarut pe toate si astept vesti de la voi.mariuca, verticala, voi sunteti ok?sunteti ocupate?

Dragà DeeaP,
mà grabesc sa-ti raspund : tot ceea ce simti tu, la mine a fost mai grav !!! Nu exagerez cu nimic, suferinta fizicà era de nedescris, ameteala si starea de vomà erau permanente, la cotà maximà ! Salvàrile veneau câte 2 pe zi si nimeni nu-mi dàdea un ajutor sau màcar sa-mi explice ce se întâmplà cu mine ! Erau Salvàri particulare care luau banii.si plecau ! Am scris ca am ajuns la Urgentà dar nu am scris de câte ori.n-am scris amànuntele starii mele, groaza din sufletul meu, faptul cà mà agàtam de medici si-i rugam : "ajutati-mà si pe mine !".au fost ani în care am fost convinsa si eu si familia mea, cà nu voi mai scàpa din acest cosmar.Ceea ce scrii tu eu am tràit la superlativ càci trebuia sa nu stie nimeni în serviciul meu unde, solicitarea si pretentiile sânt foarte mari.Cum as putea sa te fac sà întelegi cà acest "drum" al suferintei l-am fàcut pâna când am înteles cum functioneazà sistemul nervos, subconstientul ? Eu nu sânt altfel construità decât tine, sau Raluca, sau Verticala, etc, sânt la fel ca toatà lumea dar am FACUT CEVA pentru aceastà boalà ! Ori ceea ce faci tu este aproape zero pentru suferinta pe care o ai ! SA nu te informezi, de teama cunostintelor legate de problema ta de sànàtate, sa-ti faci programul dinainte pentru zilele când ramâi singurà, sa stai cu povara asta pe tine si timpul sà treacà, nu te ajutà cu nimic ! Eu am scormonit, am cerut peste tot informatii, am càutat tot ce am putut gàsi în româna si limbi straine, am vorbit cu medici, am facut psihoterapie de mai multe ori pâna am gasit ceea ce mi se potrivea si mai ales, am înfruntat simptomele ( identice cu ale tale ) cu o stare de ràu pe care bine o stii. Am vazut ca dupà luni de zile, nu se întâmpla mare lucru, chinul era acelasi, epuizarea era din ce în ce mai mare pâna am càzut în stradà si atunci am hotàrât cà mai trebuie CEVA pe lânga tot efortul meu ! Acel "ceva " era tratamentul, pe care l-am refuzat 5 ani ! ACUM realizez câtà suferintà si timp a trecut, când puteam sa am de la început o solutie.Eu am avut ghinion cu medicii care se uitau la mine "ca vitelul la poarta nouà" si nu mi-a diagnosticat nimeni ceea ce am.Asa a devenit depresie cu agorafobie ! Citind pe internet, am aflat de la un belgian, ceea ce am si am început drumul foarte greu, de refacere..Ai mare nevoie de consiliere de specialitate, esti încà la faza când poti fi ajutatà farà tratament.eu am pierdut sansa asta, crezând cà pot rezolva eu, singurà ! Mare gresealà, pe care o plàtesc si acum ! Te rog, ascultà-mà, îti scriu din tot sufletul si pàtimirea mea : mergi cât mai repede la psihoterapie, nu mai amâna ! Fii convinsà te va ajuta si vei regreta timpul pierdut ! Asa nu mai poti continua, se cronicizeazà si "ràdàcina " devine mai adâncà, mai greu "de scos" ! Stii cum am scris mai sus " : viata farà viatà!" DE CE asa, când se poate rezolva si te poti bucura de tot ceea ce ai ? Gândeste-te si astept sa-mi raspunzi. Dragele mele, và doresc un sfârsit de saptamâna de care sa va bucurati, sa và simtiti bine si sa veniti pe "forum" cu vesti bune ! Và pup cu drag, Daniela

Natalia, da, stiu ca sunt vinovata!Merit sa ma certi pentru felul in care tratez cu indiferenta aceasta boala.Imi dovedesti in fiecare zi ca imi esti o adevarata prietena.Nu stiu de ce am amanat atat sa merg la un psihoterapeut, de ce nu m-am documentat mai mult.Pe la doctori am tot umblat si eu aproape 1 an de zile, si am avut o mare dezamagire ca nu ma diagnosticau si se uitau la mine, asa cum spui si tu "ca vitelul la poarta noua", atunci cand le spuneam ce simptome am.Iar eu abia rezistam sa stau in picioare in clipa in care ma aflam in cabinetele lor, de rau ce imi era.Si vazand ca nimeni nu ma poate ajuta, am renuntat sa ma mai caut de tot felul de boli, si am inceput sa caut pe net, si asa am descoperit ca fac atacuri de panica si apoi de frica de a nu face atacuri de panica in public, am inceput sa ma izolez.Eu incerc cat pot de tare sa ma controlez, insa mi-am dat seama ca singura nu ma pot vindeca.Sunt convinsa ca poate 80% tine de mine si de felul meu de a gandi iar restul de 20% am nevoie de ajutor si sustinere specializata(psiholog).O sa merg la psohoteraput.Promit!Insa acum eu nu am timp.Chiar nu am timp.Sper sa gasesc un psihoterapeut ok, ca sa nu fiu dezamagita, ca eu chiar imi pun mari sperante in aceasta terapie.O sa o caut pe terapeuta pe care mi-a recomandatat-o Mariuca(si careia ii multumesc) intr-un mesaj privat( recomandare facuta de terapeuta Mariucai).Sper sa fie buna si sa ma poata ajuta.
Imi pare rau ca ai trecut prin atata suferinta, insa felul in care vorbesti acum, imi dovedeste cat esti de puternica si ca te poti vindeca.Ai facut niste progrese extraordinare.Nu-mi vine sa cred ca spuneai zilele trecute, ca mergi singura cu mijloacele de transport in comun.Pai eu nu cred ca voi mai face lucrul asta in viata asta:-))Tu crezi ca eu sunt inca in faza in care pot fi ajutata fara tratament medicamentos?M-as bucura mult sa fie asa.Daca compar felul in care m-am simtit in primul an al bolii, cu felul in care ma simt acum, cred ca am evoluat putin, foarte putin in sens pozitiv, de fapt stiu mai bine sa-mi gestionez emotiile, starile.Si iubitul meu spune la fel.Cand ma ia raul, stiu ce mi se-ntampla.In primul an credeam ca am ceva grav la cap, credeam ca voi muri, ca fac infarct in momentul cand aveam un atac de panica.Acum imi e putin mai usor.Am si episoade mai nasoale.Sau poate ca am invatat, cum sa fac scenariile cat mai bine(acum am experienta), ma refer la scenariile alea cu mersul in oras, cu mersul la intalniri, cu ramasul singura acasa, cu parcatul masinii, etc.Of!Stiu, stiu ca trebuie sa fac ceva.Ai mare dreptate in tot ceea ce spui.Imi e frica sa nu-mi vina rau si la psihoterapie si sa nu mai pot merge din cauza asta.Am multe temeri!Dar tu imi dai curaj si putere pentru ca esti dovada vie a caii spre vindecare a acestei afectiuni.Iti multumesc mult pt toate cuvintele( chiar daca uneori esti mai dura si ma certi:-))va pup pe toate si astept vesti bune de la voi!La mijlocul saptamanii viitoare plec in concediu o saptamana.Sper sa mai scrieti aici pana atunci.

Bunà dimineata fetelor !
Draga mea DeeaP, n-am vrut ca mesajul meu sa fie ca o ceartà cu cuvinte dure ! Imi pare ràu dacà te-am supàrat cu ceva dar tot ceea ce ti-am scris, dar în adâncul sufletului meu mi-e necaz cà suferi asa în loc sà te faci mai repede bine ! In nici un caz nu vei avea probleme le psihoterapie cu o persoanà competentà ! Nu-ti fie teamà ! Chiar daca sânt momente când se ràscolesc amintirile mai putin plàcute, dupà aceea te simti bine, eliberatà de o povarà pe care o tineai ascunsà.Eu am suferit peste puterile si ràbdarea unui om obisnuit, acum mà uit în urmà si mà mir chiar eu cum am trecut peste tot si peste toate.Sa stii cà nu curajul a fost cel care m-a mobilizat ci.frica de a nu mai suporta acest chin ! Este bine cà pleci în concediu, odihna este foarte importantà dar si bucuria pe care o ai acolo unde mergi. Eu mai am pâna la concediu ( 25 iulie) si pâna atunci trebuie sa fac fatà zilelor lungi si obositoare de muncà.Pâna când pleci, mai avem timp sa ne scriem, màcar putin. Sà stii cà eu sânt un "Vàrsàtor" si dàruiesc totul prietenilor mei, printre care esti si tu, inclusiv fetele de pe "forum". Và îmbratisez pe toate, và urez numai sanatate si o sàptàmâna linistità ! Cu drag, Daniela

Buna tuturor,

Vad ca ati conversat ceva pe aici. Eu sunt acum la mama, undeva catre Campulung intr-o zona de deal si o sa mai stau pana lunea viitoare.

Am fost plecata o saptamana la mare unde am avut ocazia sa conduc masina din plin dat fiind ca sotul meu a stat practic pe terasa vilei cu laptopul in brate. Asa ca am fost ca un fel de mama singura care a trebuit sa isi distreze copilul ducandu-l printre altele la delfinariu, locuri de joaca etc. Daca ar fi trebuit sa fac asta acum mai bine de 1 an nu as fi reusit asa ca ii multumesc lui Dumnezeu pentru situatia de acum.

Eu sunt bine, sunt pe 1 mg de Cipralex (de la 1.5 mg). O sa mai stau un timp asa apoi o sa cobor la 0.75 mg. Sper sa nu fie probleme.

Raluca ma gandesc mereu la tine si la bebe. Iti tin pumnii sa fie totul OK.

Dani nici eu nu ma simt prea grozav atunci cand este foarte cald. Candva era chiar o fobie. Cum ieseam afara pe 30 de grade ma apuca o stare de lesin de trebuia sa ma intorc acasa. Acum sunt in faza in care caldura imi produce un oarecare discomfort dar ma descurc.

Daniela, DeeaP, Verticala, Raluca si Dani va pup pe toate.

P.S. Si eu sunt Varsator.

Buna dragele mele,
Mariuca ma bucur ca ai reaparut!Acum o sa dispar eu putin, in concediu.Da, ne-am cam conversat aici:-))))mai mult eu cu Natalia, careia vreau sa-i spun ca nu m-a suparat deloc, ba din contra imi da dovada de prietenie adevarata.Cu toate vorbele tale, Natalia, imi dai putere si multa speranta ca daca voi incepe sa merg la terapie ma voi vindeca.Tu si Mariuca, pentru mine sunteti doua eroine care aproape ati invins boala(citind povestile voastre prind si eu curaj, ca se poate sa depasim aceasta perioada).Am citit cum ti-ai petrecut concediul, Mariuca, si se pare ca nu ai avut deloc probleme, avand in vedere ca ai putut sa mergi cu fetita ta, singure cu masina, in diverse locatii.Si eu m-am gandit de multe ori la ce voi face cand voi avea un copil.Ma gandeam ca nu voi putea sa fac nimic doar eu si el.Cand vad prin parcuri mamici singure cu copilasii lor, intotdeauna ma intreb daca eu voi avea curaj sa plec singura de acasa doar eu si copilul.Acum nu cred ca voi putea vreodata sa fac asta, mai ales cu un copil.Gandesc prea departe, dar trebuie sa recunosc, ca este una din marile mele temeri.Dar sper ca pana voi face copilul, sa fiu mai bine.SPER!!!
Am citit ca voi, amandoua sunteti in zodia varsatorului.Eu sunt leu.Si sunt foarte devotata prietenilor.Ma bucur mult pentru voi, ca acum sunteti bine si sper din tot sufletul sa va pastrati optimismul si sa fiti sanatoase in continuare, sa dati uitarii aceasta afectiune, care pe mine inca ma controleaza si ma macina.Dar sper, cat de curand sa va pot si eu povesti cum si unde am plecat singura de acasa.Abia astept acel moment de biruinta!Si mie imi este cam rau cand trebuie sa ies si afara este foarte cald.Parca toate simptomele mele se intensifica la caldura.Si pt mine este ca o fobie, ca daca vad ca e f cald afara si chiar am treaba si trebuie sa plec de acasa(normal, insotita de iubitul meu, cred ca nu mai trebuie sa specific lucrul asta), instant ma cam ia raul.Si soarele ma deranjeaza cand e f puternic, nu-mi place tot timpul sa fie asa lumina.Cateodata ma simt mult mai bine in zilele reci si ploiase.Dar acum vara, sunt mai rare zilele astea.
.Eu maine plec in concediu, dar o sa revin, aici dupa 1 iulie.Sper sa nu am probleme, pentru ca chiar am nevoie de odihna si n-as vrea sa ma ia raul prin strainatate.
Va sarut pe toate cu mult drag si sa ne auzim cu bine!

Buna tuturor.Ma bucur din tot sufletul cand vad ca sunteti bine si mai ales ca va odihniti in concediu si sper sa reveniti cu forte proaspete si cu vesti foarte bune.Eu sunt chiar bine, nu am facut deloc pana acum nici un atac de panica dar ce-i drept ma si feresc cat pot de mult, adica merg cu masina, nu incerc sa traversez nici un fel de stradute, stiu ca acest lucru nu ajuta la vindecare dar consider ca nu este momentul sa fac pe viteaza si mai ales fara o sustinere medicamentoasa.In rest toate sunt bune, bebe se joaca mult si e maricel de-acum (eu nu mai vorbesc, am "servit" 15 kg pana acum) dar nu-i asta problema, le voi da jos cand voi incepe sa schimb scutecele.In supermarket merg fara probleme, atentia imi este atrasa de lucrusoare mici si colorate, de jucarii, carucioare, etc., iar emotiile cresc pe masura ce se apropie momentul unic cand imi voi cunoaste si strange la piept puisorul, sau gamalia asa cum l-am poreclit eu.Mariuca iti multumesc pentru ca te gandesti la noi si pentru ca imi dai speranta ca se poate invinge aceasta stare.Va pup si astept cu nerabdare vesti de la voi.

Dragele mele,

ce bine cà ne mai conversàm putin.Eu am avut o perioadà foarte obositoare, cu actiuni culturale pâna noaptea târziu ( "Noaptea Centrelor Culturale "), efort mai mare ca de obicei si.am rezistat fàrà marile probleme pe care le-am avut în ultimii 3 ani ! Imi era groazà de stàrile pe care le aveam din cauza depàsirii limitei mele de putere, din epuizarea care era o stare de boalà si dura zile întregi, cu tot soiul de simptome greu de suportat.Nu-mi vine sà cred cà am trecut cu bine "acest examen" si-i multumesc bunului Dumnezeu si..tratamentului ! Eu mai am ceva timp pâna la vacantà dar stiu cà nu va mai fi asa de tristà si plinà de suferintà, ca cele care au trecut în ultimii ani.Dragà Màriuca, mà gândesc la tine, la schimbarea majorà pe care ai fàcut-o în starea ta, datoratà tratamentului si cu fiecare zi, am mai mare încredere si sperantà. Ce bine cà te-ai odihnit în concediu dar ai fàcut si "exercitii" foarte dificile cu condusul masinii singurà, doar cu fetita ta. Apropos de copii : Ce vârstà are fetita ta, Màriuca ? O intereseazà càrtile ? Astept sa-mi ràspunzi pentru ati face o propunere. Raluca draga mea, ce bine îmi fac vestile bune ! Sânt si eu cu tine în magazinele pentru copii, mà bucur alàturi de tine si am emotii pentru momentul "suprem" ! Cred cà toate prietenele tale de pe Forum, asteptàm cu nerabdare si drag, venirea unui îngeras, pe lume ! Nimic si nimeni nu mai conteazà, decât puiul de om, sànàtatea si fericirea lui ! Vei trece cu bine peste "examenul "nasterii iar apoi, sa dea Dumnezeu sa fiti sànàtosi si sa va bucurati de fiecare zi ! Stiu cà DeeaP este în concediu si astept sa vinà cu cele mai bune vesti, ca un "Leul" adevarat ce iese biruitor din toate încercàrile !
Dragele mele prietene, sà aveti o zi mai frumoasà decât este afarà iar Sfintii Apostoli Petru si Pavel sà và ocroteascà si sa và fie de ajutor ! Cu drag, Daniela

Buna dragele mele.Daniela felicitari pentru puterea de a depasi aceste stari neplacute, observ cu bucurie ca esti pe drumul cel bun chiar foarte aproape de victorie.Bravo!Observ ca acum printre noi sunt 2 persoane care au reusit in lunga lupta cu agorafobia, lucru care imi da speranta si incredere mai mare ca voi reusi si eu intr-o buna zi.Noi suntem bine, dam din picioruse, ne jucam iar saptamana viitoare mergem sa vedem cat am crescut, pentru ca deja avem 30 de saptamani.Despre starea mea pot spune ca ma simt chiar foarte bine, nu mai stiu ce sunt durerile de cap, starea de moleseala sau ametelile de mult timp, dar am in continuare o problema cu strazile circulate, mai ales daca sunt foart late nici gand sa le traversez si chiar si spatiile mari cum sunt parcarile unui supermarket imi cam dau de furca dar asta e, nu poate sa treaca totul dintr-o data.In rest sunt ok, din ce in ce mai emotionata cu gandul la ziua cea mare.Va pup sa astept cu nerabdare vesti care sper sa fie excelente.

Buna fetelor.Vad ca sunteti ceva mai optimiste si mai increzatoare, Raluca ma bucur pentru tine si pentru bebe ca sunteti bine si iti tin pumnii ca asa sa fie pana vine bebe pe lume iar apoi sa dispara nesuferita asta de boala si sa fii o mamica fericita si implinita.
Mariuca cred ca te-ai simtit bine in concediu, departe de forfota si aglomeratie.
Deea ai sa reussti sigur sa pleci singura in aglomeratie, nu e ceva imposibil, asa imi repet si eu cand am ceva de facut si nu am incotro, plec singura.Sincera sa fiu plec cu o oarecare teama de acasa, am invatat drumurile ocolite ecit intersectiile si mi-e ciuda ca nu reusesc sa trec hopul acesta.Cand oare va veni ziua aceea?
Natalia ce tratament faci?Te simti mai bine?Cum e la sedintele de psihoterapie?
Eu de cateva zile simt ca imi amorteste capul pe o parte si asta ma sperie ingrozitor.iar o iau de la capat
cu gandurile...Nu stiu ce pot face
Sper ca va simtiti toate ok si sa reveniti cu vesti bune.va pup

Bunà dragelor,

mà bucur sa gasesc câte un "semn" de la voi chiar daca acum este perioadà de concediu si sânteti mei mult plecate. Raluca dragà, încà nu am reusit sà depàsesc aceastà stare de agorafobie càci am încà simptomul de ametealà dar îl pot controla si suporta altfel ca pâna sa încep tratamentul. Ràspund si lui Dani, cà tratamentul meu este cu Cipralex pe care-l iau de 5 luni ( si voi continua cât va fi nevoie...) iar psihoterapie am facut anul trecut, acum deja am "lectiile "fàcute si le aplic zilnic. Nici o zi nu-i usoarà, toate au un specific al manifestàrilor, când mai dese, când mai uso

Scuze ! Mi-a "fugit" textul...Reiau : în fiecare zi este o luptà, un parcurs greu de fàcut dar nu abandonez si în final, nu stiu peste cât timp, voi reveni la normal.Este ceea ce pot sa-ti spun Dani, Raluca, Verticala, DeeaP : vom reveni la normal dar avem nevoie de o combinatie care nu dà gres : medicatie potrività, psihoterapie si.efort personal ! Acum và scriu ca si când as fi încheiat acest "razboi" cu falsul mesaj pe care-l are creierul nostru si ne chinuie cu simptomele agorafobiei dar, nu, n-am încetat sà fiu în ametealà (mai micà ) atunci când sânt în diverse spatii, însà merg oriunde ca sa-i pot aràta creierului cà nu are de ce sa-i fie teamà si sà somatizeze în ametealà. Deja îmi pun întrebarea de ce are nevoie de atât de mult timp ? dar nu-mi raspunde nimeni si eu continui pâna la rezultatul care nu va întârzia sà aparà. La aceastà convingere am ajuns dupà ce am învàtat ce se întâmplà "înàuntrul" meu, cum functionez si ce pot face. A durat mult, am suferit foarte tare si totusi mai am ràbdare càci vàd deja rezultate mari fatà de anul trecut, când eram doar cu psihoterapie, fàrà trataemnt ! Urcusul nu s-a încheiat, fiecare are o "ràdàcinà" mai mare sau mai micà, complicatii sau nu, asa cà eu astept si."execut" tot ce stiu.
Dani, ce faci pentru aceastà afectiune ? cum te ajuti ? dacà pot face ceva pentru tine sau oricare de pe forum, scrieti-mi.
Raluca, ai grijà cà încep càldurile si trebuie sa te menajezei mai mult ! Fetelor dragi, vin câteva zile de caniculà, noroc ca nu multe dar pentru noi este mai dificil cum le percem asa cà, stati "ascunse" în casà, beti apà cu làmâie, fàrà zahar si va trece poate mai usor.
N-as vrea sà credeti cà "le stiu eu pe toate" dar am suferit ani multi si và spun din suflet ce m-a ajutat pe mine.Và îmbratisez pe toate : DeeaP, Raluca, Dani, Màriuca, Verticala si và doresc sa va fie mult mai bine ! Cu drag, Daniela

Daniela, comportamentul gresit pe care l-a invatat organismul tau ca sa faca fata stresului ( ca de fapt comportamentul gresit al tuturor care scriem aici) s-a format in ani de zile. acelasi circuit neuronal repetat zi de zi, ora de ora s-a transformat dintr-o poteca batatorita in ditamai autostrda, a devenit aproape reflex neconditionat. De aia e asa greu sa scapam de el

eu nu pot sa inteleg cum e sa-ti fie frica de spatii deschise, dar imi imaginez ca trebuie sa fie tare greu. In schimb vad ca puteti sa conduceti fara probleme ceea ce mi se pare fascinant, eu cand ma urc la volan incep sa dardai:)) si sotul meu a ramas fara carnet pentru 3 luni de zile si prin urmare ar trebui sa conduc eu cand e de rezolvat chestii marunte ( gen mers la supermarchet, etc) dar eu nu si nu.

intr-un final nu conteaza ce frici ai ci cum sa gasesti o cale sa le faci sa dispara si uneori mai si obosesti, apoi te ridici si o iei de capat

ma gandeam... cum ar fi ca unul dintre conyroalele medicale periodice/ obligatorii sa fie si asta de masurare a nivelului de stres a. i. sa poti lua masuri inainte de a se instala afectiunea in toata spendoarea ei.. adica sa fi venit cineva la mine cand eram cu nervii in pioneze si ma agitam la job de ziceai ca dau de ceasul mortii si sa-mi zica: gata, asta iti face rau, e timpul sa te scot din priza!!!

cate suferinte inutile as fi evitat... stiu ca totul se intampla cu un scop, dar parca n-as fi vrut sa cunosc scopul asta... in rest sunt bine, mi-a venit la cap intelepciunea celor 35 de ani pe care o sa-i implinesc in curand:)

P.S. imi pare rau ca nu am reusit sa ne intalnim, dar nu disper, or sa ma fie ocazii:)

va pup

Bunà prietenelor,

Verticala ai mare dreptate cà acum urc o "autostradà" care mai este si în pantà dar o urc ! Important este cà nu mà abat de la drum dar de fricà nu-mi este fricà.Eu încà am probleme cu efectul "Pavlov", conditionarea asa cum bine ai zis, este cea care se manifestà simptomatic dar va fi din ce în ce mai slabà ca putere, pe màsurà de "demonstratiile " mele "in vivo" vor fi mai dese si mai dificile.N-am de gând sa mà supun programului învàtat de creier si merg pe principiul "orice învàt, are si dezvàt !" Eu nu conduc, n-am condus niciodatà dar merg cu mijloacele de transport destul de des si astept sà mà urc si în avion ( poate la anul ).
In ceea ce priveste màsurarea stresului, este o analizà simplà de sânge care se numeste CORTISOL. Aratà exact nivelul de stres din suprarenale dar eu am aflat singurà de acest test si nu de la nenumàratii medici pe care i-am frecventat timp de 7 ani !!! Chiar dupà efectuarea analizei, cu greu am "descoperit" ce reprezintà dar, tot càutând singurà. am avut fàcutà aceastà analizà din 2004, toti au bâjbâit, timpul a trecut si boala s-a agravat. Si eu am ajuns la concluzia cà trebuia sà trec prin acest chin si cà poate, am scàpat de ceva mai grav..asa îmi fac eu echilibrul "gândirii pozitive" ! Mà bucur cà te simti bine, la fel as vrea sa stiu cà si celelalte fete sânt fàrà probleme...
Toate avem de asteptat în functie de felul fiecàruia, de starea afectiunii, de modul în care luptàm cu ea, de puterea si ràbdarea noastrà.
Và doresc sa aveti un sfârsit de sàptàmâna în care sà uitati ce probleme aveti, sa và odihniti si sa ne regasim cu vesti bune ! Cu drag pentru voi toate, Daniela