Un consum ridicat de pește ar putea reduce riscul de depresie
O analiză amănunţită publicată în Journal of Epidemiology and Community Health sugerează că un consum ridicat de peşte ar putea reduce riscul de depresie. Indiferent de sex, s-a dovedit că o alimentaţie bogată în peşte ar putea echivala cu o minte sănătoasă.
În prezent, depresia afectează aproximativ 350 de milioane de oameni din toată lumea, preconizându-se a deveni a doua cauză de apariție a unor afecțiuni până în anul 2020. Numeroase studii anterioare au investigat rolul factorilor alimentari asupra riscului de depresie, dar descoperirile s-au dovedit a fi contradictorii şi fără rezultat.
Aşadar, cercetătorii au adunat informaţii din studiile pertinente publicate între anii 2001 şi 2014 pentru a evalua legătura dintre consumul de peşte şi riscul de depresie. Dintr-un total de 101 articole, 16 au fost incluse în analiză, cuprinzând 26 de studii la care au participat 150.278 de persoane. Dintre studii, 10 erau de cohortă şi implicau monitorizarea unui grup de persoane neafectate de depresie, pentru a observa dacă la un moment dat acestea vor dezvolta boala.Celelalte studii erau observaţionale şi urmăreau asocierea dintre o anumită afecțiune şi alte variabile de interes într-o populaţie la un anumit moment sau pe o scurtă perioadă de timp. Participanţii la studiu proveneau din Europa (10 studii), America de Nord (7 studii), Asia, Oceania şi America de Sud.
În cazul persoanelor care au avut o dietă bazată în principal pe pește s-a observat o reducere cu 17% a riscului de dezvoltarea a depresiei, comparativ cu persoanele care au consumat peşte în cantităţi reduse. Rezultatele au fost observate în cazul ambelor tipuri de studii, atât de cohortă, cât şi observaţionale. De asemenea, există o legătură strânsă între consumul ridicat de peşte şi un risc mai scăzut de depresie în rândul populaţiei de gen masculin. La bărbaţi riscul este redus cu 20% în timp ce la femei, cu 16%.
Cercetătorii menționează că acizii graşi Omega 3 întâlniţi în peşte pot modifica microstructura membranelor din creier şi de asemenea, modifica activitatea neurotransmiţătorilor implicaţi în apariţia depresiei (dopamină şi serotonină). Mai mult decât atât, peştele conţine proteine, vitamine şi minerale, ceea ce ajută la înlăturarea stării depresive.
Cercetătorii afirmă că o alimentaţie bogată în peşte ar putea reduce incidența depresiei. Viitoarele studii vor investiga dacă există o asociere între riscul de depresie şi consumul diverselor specii de peşte.

Data actualizare: 02-02-2020 | creare: 28-09-2015 | Vizite: 1583
©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Consumul de fructe și legume asociat cu simptome depresive mai reduse la adulții de vârstă mijlocie și vârstnici: studiu pe gemeni
- Consumul diferitelor surse de zahăr și riscul bolilor cardiovasculare
- Cafeaua, înainte sau după micul dejun?
- Legătura între dietele vegetariene și afecțiunile inflamatorii ale pielii (studiu)
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.intră pe forum