Relatia cu probleme, certuri, despartire si ea apare brusc
Bună ziua.
Nu sunt genul de persoană care postează pe internet pentru sfaturi sau pentru a imi spune probleme, dar vreau sa încerc și îmi doresc din toată inima să primesc niște sfaturi bune și utile, fiindcă chiar am nevoie de așa ceva.
Voi încerca să spun pe scurt povestea mea, acum un an și ceva de zile, am cunoscut o fata, era cls a12a atunci, diferența între noi era de 5 ani și câteva luni. Nu credeam că o să fie ceva serios, știind că o să plece la facultate la scurt timp. Relația a decurs foarte bine și fără probleme în primele 5-6 luni până a plecat la facultate și am început sa ne vedem în week-enduri, eu în timpul săptămânii lucram undeva la 9-10 ore, am uitat sa specific că nu eram din București, ea plecând la facultate acolo. Imediat cum a început facultatea în octombrie nu era zi fără mici certuri, contraziceri și alte chestii. Am încercat să trecem peste tot, ea îmi pot spunea să mă mut la București, dar tot salariul meu se ducea pe chirie și utilități dacă era să mă angajez. Eu voiam să îmi deschid o afacere, un mic magazin, avem ceva banii dar nu suficienți și în luna martie am decis de comun acord să plec în Anglia timp de 3 luni pentru a mai reuși să pun niște banii deoparte. Dar de când am venit aici, nu este zi fără ceartă.
Eu niciodată nu am vorbit cu altcineva în timpul relației, o iubesc dar nu mai pot zi de zi numai cearta. Mai nou sa despărțit de mine, fiindcă crede ca am pe cineva aici.. Lucru care nu este adevărat.. Nu pot rezolva nimic. Fiindcă la orice cearta îmi da Block peste tot.. Eu nu îmi dau seama ce vrea ea defapt, este anul întâi la facultate, nu îmi doresc să renunțe la facultate sau alte chestii. Dar nu rezist fiind plecat din țară și zi de zi cearta pe motive banale și apoi după ceartă sa primesc block peste tot - whatsapp, Facebook, telefon. Efectiv simt ca o iau razna.. Eu lucrez în Anglia la o fabrică, 8 ore în fiecare zi. In urma cu 3 saptamani, am lucrat duminica și am fost la overtime 8 ore și dimineața inainte să plec mă trezesc cu cearta că am pe cineva aici, că e cu mine în camera. O sun video și ii demonstrez ca nu e nimeni și ma pregătesc sa plec la servici. Apoi după ceartă, îmi spui ca i-am stricat ziua de duminica.. Eu decand am venit în Anglia, nu am iesit nici măcar la o cafea, sau la un club.. La fabrica și acasă. Și la cumpărături să iau ce am nevoie și atât..
Timp de o luna nu am stiut absolut nimic de ea, am fost blocat peste tot, telefon, facebook si asa ai departe pana acum cateva serii cand ma suna plangand ca ei ii este foarte greu, dar nu mai vrea nicio relatie, si de o saptamana seara de seara vorbim cu orele fara oprire.. Eu mai am 3 saptamanii pana vin acasa, imi spune ca vin degeaba, ca nu ne vom vedea, dar ea continua sa ma sune zilnic.

1 comentarii
Se pare ca prietena ta Rawen intampina obstacole in a-si gestiona emotiile. E important pentru ea, si pentru relatia voastra daca iei in considerare continuarea ei, sa incerce sa discute cu un psihoterapeut despre aceste stari. Eventual cat timp esti in tara poti participa si tu impreuna cu ea la cateva sesiuni.
Dr Rares Ignat
Terapeut de cuplu - Psihosexolog
Dr Rares Ignat
Terapeut de cuplu - Psihosexolog
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.

Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 5am nevoie de un sfat intr-o relatie de amicitie
- 3prea mult sex, oare?
- 10vreau sa ne impacam
- 7Propunere de a ne muta impreuna... mereu gaseste scuze
- 10Sotia mea are o relatie cu un alt barbat
- 3Buna ziua am nevoie de sfatul celor ce stiu un raspuns sigur!
- 20M-am indragostit de o femeie despartita ce are 2 copii
- 1Relatie la distanta
- 8Ce să mai cred?
- 1Nu-și face timp de mine
- 6S a sfarsit ?
- 5Probleme în relație după un an de zile și distanță mare
- 5Relație la distanta și gelozie în exces
- 11Simt ca nu sunt destulă de buna pentru iubitul meu
- 4Părerile celorlalți pot schimba deciziile partenerului?
- 2Întrebare: credeți ca sunt o persoana stresanta sau exagerata?
Mai multe informații despre: relatia la distanta
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: