Obsesie grava

Buna ! Nici nu stiu cu ce sa incep.. dar.. adevarul e ca sunt disperata, nu mai stiu incotro sa o apuc, ce sa fac..sunt extenuata psihic rau de tot, si mai nou si fizic. Deci..problema mea e in felul urmator.. In urma cu ceva timp( in curand se face un an ) am facut o greseala, una minora chiar.. dar cu consecinte urate : mi-am tuns parul, am vrut o schimbare de look, una care in viziunea mea ar fi fost super ok, mi-ar fi stat bine si as fi fost multumita..ei bine nu a fost asa,..si pot spune ca privind in urma, a fost chiar greseala vietii mele. De la o simpla tunsoare nereusita, am ajuns la o obsesie foarte grava, am ajuns sa fiu obsedata de parul meu si de ceea ce am facut, plangeam zilnic..si aproape doua luni nu am iesit deloc din casa...pana am gasit solutia aparent miraculoasa ; extensiile. Ei bine, pot sa zic ca a fost o alegere buna, pe moment m-au multumit, si timp de 2-3 luni am fost din nou persoana fericita de dinainte si parea ca 'tragedia ' a luat sfarsit..pana intr-o zi cand din nou..am observat ca parul a inceput sa imi creasca iar extensiile nu imi mai stateau oricum le aranjam, si obsesia a aparut din nou.. si de atunci.. nu a mai trecut.. 24/24 de ore pe zi gandurile mele se invart in jurul parului meu..un lucru atat de banal dar care efectiv ma distruge si ma epuizeaza.. intre timp a aparut si anxietatea ba chiar si depresia, nu prea mai merg la scoala si nici alte activitati nu am..orice as face gandul meu e doar la par si imi vine sa plang mereu..am luat in calcul optiunea de renunta la extensii..dar..pentru mine suna a ceva de neconceput..imi e atat de greu, uneori chiar pierd contactul cu realitatea... nu mai stiu ce sa fac..de ce sunt obsedata de un simplu par? de ce nu pot sa traiesc fara extensii, sau cu ele dar fara sa fiu obsedata mereu sa-mi stea intr-un anumit fel ?..nu inteleg ce se intampla cu mine.. si in plus am anumite dorinte, vise, scopuri de dus la bun sfarsit si simt ca nimic nu mai are rost si ca orice as face nu o sa ma simt bine in pielea mea si nu o sa fiu fericita, fie ca port sau nu extensii..mi s-a dat si diagnosticul de Tulburare obsesiv compulsiva pentru ca am facut o vizita la psihiatru, si tin sa mentionez ca am si anorexie.Va rog, am nevoie disperata de niste sfaturi..cel mai bine de la cineva care intelege suferinta prin care trec, si daca stiti care ar fi calea de scapare? E destul de grava starea mea avand in vedere ca deja am si ganduri legate de moarte, pentru ca simt ca nu se va sfarsi niciodata acest calvar.

Buna,

Ce varsta aveti?
Spuneati ca nu prea mai mergeti la scoala si nici alte activitati nu aveti. Insa cum e cu prietenii? Aveti prieteni? Cu familia aveti contact?
Legat de intrebarea dumneavoastra :" ar fi calea de scapare?" va recomand sa luati legatura cu un psiholog, sa incepeti un program psihoterapeutic.

Cu respect,
psih. Diana Dinu.

CK12 din cate am citit nu ai mai mult de 20 de ani si din cate vad nu ia nici o relatie prea apropiata de familia ta, tata, mama, surori sau frati daca ai ( banuiesc ca nu ai sau sunt foarte mici) iar legat de gandurile negre am vazut multi copii decedati prin diferite metode dar cand am aflat motivul parca te bufneste rasul de cat de PENIBILE SUNT, EU te sfatuiesc sa consulti un psiholog, spihiatru dar cel mai bun ajutor il poti primi si de la familie PT CA EI VOR FI CEI MAI AFECTATI ATAT PSIHIC SI EMOTIONAL PE VIITOR.
Voua copiilor va este foarte usor sa dati cu piciorul la tot sa cereti de toate sa vi se ofere, DAR NICIODATA NU VA GANDITI CAT DE GREU NE ESTE NOUA PARINTILOR SA VI LE OFERIM SAU CAT NE CHINUIM NOI PT VOI.
Var prinde bine ca sa facem schimb de locuri in vacanta de vara ca sa vedeti cat de greu este sa cresti un copil si sa invatati si voi ca NU TREBUIE SA TE DAI BATUT IMEDIAT LA CEA MAI MICA PROBLEMA, SI CA TREBUIE SA TE GANDESTI LA CELALALT INAINTE SA TE GANDESTI LA TINE.
Tu crezi ca ai probleme ca teai tuns???????????????? DACA ERAI IN LOCUL MEU si aveai doi copii mici si partenerul de viata care depind in totalitate de tine, numai tu lucrai si aflii ca AI INCA UN CANCER IN MAI, INCA UNUL IN AUGUST, SI INCA TREI IN NOIEMBRIE, si dupa trei operatii doctorii iti zic CA NU SE MAI POATE FACE NIMIC DECAT SA CONTINUI UN TRATAMENT SCUMP ( PASTILELE, O CUTIE PT O LUNA COSTA IN FARMACIE 220 MILIOANE DE LEI) DAR CA NU O POTI CUMPARA SI TREBUIE SA ASTEPTI O APROBARE CARE VINE PESTE DOUA TREI LUNI??????????????????? IAR SALARIUL TAU ESTE DE 2 000 RON????????? ESTE FOARTE USOR SA TE DAI BATUT DAR PE CEILALTI CUM II LASI????????????? CEA MAI BUNA rezolvare a problemei este sa lupti si sa o depasesti eu asta fac si dupa trei luni de tratament cu bune si rele ma vindec, si peste cativa ani cand o sa te gandesti o SA RAZI SINGURA DE ACEASTA PROBLEMA A TA CU TUNSOAREA. Daca nu ma crezi mergi pana la un spital mare unde se face chimioterapie si o sa vezi cu ochii tai oamnei ca mine care ar da orice sa fie sanatosi ca tine si sa nu trebuiasca sa INDURE ACESTE TRATAMENTE CRANCENE, MULTUMESTEI LUI DUMNEZEU CA ESTI SANATOASA SI TRAIESTETI VIATA, fati planuri de viitor gasesteti un tel in viata profita de faptul ca esti tanara, nu depind alte persoane de tine poti face ce vrei, ai parinti care sa te sprijine, care sa te ajute, sati ofere, EU NUI POT SPUNE MAMEI MELE CA AM CANCER CA AS DISTRUGE-O SI II ASCUND ASTA DE CINCI ANI, dar mias dori sa ii pot spune ca sa ma ajute emotional.
TE ASTEPT CU UN RASPUNS.

Ck 12, aceeasi problema o am si eu.
Si acelasi diagnostic.
Eu aveam parul aproape pana la mijloc dar era un saten inchis si doream sa il deschid. Am mers in repetate randuri la coafor sa il suvitez si in cele din urma am reusit sa il ard de tot.
Evident a trebuit sa il tund. Dar din acel moment nu m-am mai oprit din tuns pt ca gaseam diverse "colturi" care trebuiau musai rectificate, si asa usor usor am ajuns sa am parul baieteste...clar am devenit depresiva si anxioasa si o perioada si eu imi doream sa nu ies din casa.
Dar avand un servici si un copil de crescut, nu am avut incotro si mi-am continuat viata. Am mers la psihiatru, apoi la psiholog (merg de o luna la psiholog), vad ca am reusit sa il cresc aproape de un bob (ceea ce imi si doream).
Ciudat este ca desi imi ating scopul starea mea psihica continua sa fie dezastruoasa.
Urmez tratament cu serlift doza maxima de 4 luni, iar ceea ce nu inteleg este ca in continuare imi este rau (de la el), sunt nevoita aproape zilnic sa mai ciupesc cate un calmepam (nefiind prescris de dr pt ca nu a dorit sa imi dea si anxiolitice).

Eheee, bun venit in lumea mea! Eu mi-am pierdut o jumate de an din viata din cauza parului si inca mai pierd..Nu esti singura stai linistita, si eu si Katy avem aceasi problema groaznica pe care multa lume nu o intelege.
Stiu cum e sa nu-ti poti trai viata din cauza parului si sa te gandesti mereu cum ar fi viata ta daca ai fi avut parul frumos.Eu l-am distrus cu vopsea si acum e praf.Imi va lua 2 ani de chin pana sa-mi creasca macar pana dupa umeri.Mi-a trecut de multe ori prin cap sa ma sinucid din cauza parului, nu am putut s-o fac sau sa incerc sa fac asta, dar era cat pe ce.Deci este reala problema parului, stai linistita.

FECITARI KATY_P ca ai ajuns la vorba mea: poza ne defineste ca persoana si esti mai convingatoare decat atunci cand esti un anonim.
FELICITARI

Multumesc Marton, asa am zis si eu :).
Tu cf, cum te mai simti?

De la excelent in sus, merg zilnic afara am inceput sa fac miscare pe bicicleta, ma intalnesc cu pacienti, merg in parc cu copii, merg pe jos, ieri am dus fata in brate ceea ce nam mai facut de circa un an chiar daca mia fost greu A MERITAT MAM SIMTIT IAR INTREG. Am inceput sa si scad in greutate de la 113, 8 la 110, 3 in circa doua saptamani, tratamentul vad ca este ok inca nau inceput efectele secundare alea mari.
Acum vrem sa facem imprumut pt casa mai ales ca tumora sa micsorat si au si rezolvat doua din cele pe plaman si nu mai am nici extensia din jurul tumorii.

E de bine bravo.
Eu am anxietate mare de la tratament si in disperare de cauza am mai redus din doza si mi-am mai luat si niste calmante din plante.
Vom mai vedea. Cu apartamentul inca nu am facut nimic anul asta speram sa terminam de achitat ratele la garso.

Da, este dismorfofobie, cel putin la mine cu siguranta.Am citit simptomele acestei boli si ma regasesc in aproape toate.Vreau sa spun ca este o boala foarte chinuitoare care nu prea imi permite sa ies din casa si ma cam izoleaza de toata lumea:)Am zile in care ma uit in oglinda si vad un monstru, desi ceilalti nici nu vad ceea ce vad eu.Am fost la dermatolog de nenumarate ori si de fiecare data mi-a zis ca ea nu ar trata asa ceva, ceea e si mai suparator, aproape groaznic pentru ca nimeni nu vede ce vad eu si nu se poate trata nici problema mea cu tenul si nici cea cu parul.

La Cata e problema cu tunsul, care imi inchipui ca e si mai nasoala ca ea simte nevoia mereu sa mai tunda si iar sa tunda, nu o mutumeste niciun frizer si este sparator tare, insa nu stiu daca tot de dismorfofobie este vorba la ea.

Buna, imi cer scuze ca am raspuns asa tarziu, dar nu am mai intrat pe forum o vreme.
Nu pot sa spun ca ma bucur, dar ma liniseste sa stiu ca mai sunt si alte persoane cu aceeasi problema si ca nu sunt singura.
Acum, pe langa obsesia cu parul, si avand in vedere ca am TOC de aproape 4 ani, de cand a inceput obisnuiesc sa imi fac anumite ritualuri cum ar fi spalatul pe maini, multe dusuri, sau ma spal pe fata pana imi fac rani si imi da sangele. Timp de un an si ceva, nu am mai facut asta, am reusit sa controlez compulsiile cat de cat, si de exemplu nu m-am mai spalat pe fata deloc pana acum o luna cand acest ritual a revenit si m-a daramat psihic rau de tot. Mi-e teama ca nu voi putea sa ma mai opresc din a face asta si de data asta la fel ca data trecuta, nu stiu daca voi mai avea puterea necesara. In momentul de fata chiar pot spune ca sunt desfigurata. Nu mai am nici par in cap, iar pielea de pe fata mea e distrusa, si toate astea doar din cauza bolii mele psihice. Pot sa continui sa-mi pun extensii la nesfarsit sau pot sa ma spal in continuare, ca gandurile tot aceleasi sunt si nu reusesc sa imi traiesc viata. Tin sa mentionez ca de cand am inceput tratamentul medicamentuos ma simt mai rau, asa ca am decis sa il intrerup. Tot ce as vrea este sa scap de aceste obsesii si mai ales de compulsii..nu mai vreau sa ma obsedeze un simplu par, si nu mai vreau sa fac aceste ritualuri, sa ma spal din cauza ca imi apar anumite ganduri. Daca o zi nu respect "ritualurile", ma enervez pe toata lumea, vorbesc urat cu toata lumea, nu suport pe nimeni si nimic, strig la parintii mei desi nu fac nimic gresit. De anul trecut de cand sufar si de anorexie nervoasa, sunt obsedata sa fiu slaba chiar daca in rest imi distrug aspectul fizic cu ritualurile mele. De multe ori nici nu mai mananc, si asta doar ca sa ma pedepsesc, sau pentru ca pur si simplu uit sa mananc din cauza gandurilor care imi ocupa toata ziua. Aceasta boala interfereaza mult si cu viata mea personala si sociala.. am lipsit mult de la scoala(din cauza ca nu suportam felul cum imi statea parul), iar colegii nu mai vorbesc cu mine.
Acum, simt ca singura scapare este moartea. Sunt disperata.
Si @MARTON, ca m-ati intrebat de varsta, am 17 ani.

Si eu am 17 ani si am fost diagnosticata cu toc acum 10 ani:-) Nu esti singura.Eu am avut nenumarate obsesii si iti pot spune ca o sa treaca, dar o sa vina altele, se vor ameliora, dar n-o sa treaca...asta e, trebuie sa te obisnuiesti cu ideea si sa nu-ti mai fie frica, nu vei innebunii, daca era asa eu eram la spitalul de nebuni demult:))))

Multumesc, chiar ma ajuta sa stiu ca nu sunt singura care trece prin asta:). Ma straduiesc sa traiesc cu asta, si sa accept ideea ca probabil va dura toata viata. E foarte greu, dar..cred ca nu si imposibil.

E f greu, eu am ajuns sa nu mai pot sa ies din casa din cauza parului scurt si ars, sa trebuiasca sa astept 3ani ca sa creascae groaznic.Am ajuns sa-mi doresc sa mor, sa scap de acest chin zi de zi cand ma uit in oglinda imi vine involuntar sa ma duc sa iau un tub de pastile cu alcool ca sa ma linistesc detot ca altfe nu pot, nu ma pot linisti...Nu-i doresc nimanui asa ceva.Tratament si eu incepusem cu cipralex mi-a fost f rau si am intrerup, mai ales ca antidepresivele ingrasa si mai bine mor decat sa ma ingras, deci ca si tine singura speranta e moartea.
Iti las pm cu id meu, poate ne ajutam reciproc cu o vb buna:-)

Marton, imi pare sincer rau sa aud asta despre tine, imi dau seama ce drama traiesti, DAR atata timp cat domnisoara a zis ca isi doreste sa moara doar ca sa scape nu ti se pare chin?Poate ca tu pt ca ai un psihic puternic te vei vindeca, pt ca iti doresti sa traiesti, sau daca mai ai putin de trait(doamne fereste)vei trai cat de cat.

Iti spun ca nu stii ce inseamna sa vrei sa iesi din casa, sa ai planuri de viitor, sa te bucuri ca sti sanatos, dar sa nu poti trai, sa pierzi prietenii, sa pierzi scoala si lectiile, sa vezi cum iti pierzi anii, sa fie soare afara si sa-ti doresti sa iesi linistit la o plimbarica si sa nu poti din cauza felului in care arati.Sa nu aiba loc nimic in capul tau din cauza gandurilor legate de aspectul fizic, sa nu te poti concentra niciodata la nimic, sa-ti fie toata viata controlata de un par, da oricat de stupid ar suna, sa nu poti manca fara sa te simti vinovat...si la un momentdat sa te intrebi oare se merita sa traiesc chinul asta?Cum sa scap?Si ce crezi, n-ai cum...
asa ca Marton pana sa ti se para "penibile" fetele astea citeste ce am scris mai sus si incearca sa te pui in locul nostru, chiar daca e imposibil si sunt doar cuvinte pt tine:-)

Da, din pacate nu toti avem parinti care sa se zbata sa ne facem bine:-)

Si nu toti avem bani calumea, ca de ex eu fac terapie o data pe sapt, dar simt nevoia sa merg de 3 4 ori pe sapt, dar ciuciu atatia bani, plus creme, cele mai bune sampoane si tratamente, dermatologi, haine, nu prea iti mai vine sa-i dai psihologului milioane pe sapt in conditiile astea
Viata e cam naspa pt unii dintre noi

Stiu foarte bine ce zici, eu eram fericit dupa operatia din mai ca am scapat de inca o tumora dupa care a venit vestea ca am metastaza in alt loc al organismului, pe urma vestea dupa inca o operatie ca nu se poate face nimic, dupa care ca trebuie sa astept inca doua luni o aprobare pt un medicament care costa in farmacie peste 5 000 euro mai exact 220 milioane, dar culmea este ca nai voie sal cumperi, si eu am un venit de doar 2 000 si trei persoane in intretinere, pt ca pe timpul chimio nu pot avea grija singur de copii, am momente cand nu iesdin casa, cand stau in pat toata ziua, cand mie rau etc, DECI STIU CE ZICI, si eu am imprumutat bani pt ami cumpara medicamente sau le zic la copii sa astepte pana la salariu DAR ASTA nu trebuie sa te faca sa incetezi lupta cu boala oricum sar numi ea: CANCER, TOC, ANXIETATE ETC.

Off parul asta ne baga in boala.
Ma minunez cand vad cate asemanari intre mine si alte persoane, pare de necrezut cum putem toti sa gandim la fel.
Par+ greutate, vesnicele obsesii care ne mananca sufletul.
Si totusi, trebuie sa existe lumina de la capatul tunelului.
Eu am un medicament nou intrudus, numit Mirzaten, care vad ca mi-a rarit compulsia (am numai una), sa vedem cum va decurge mai departe.