Nu suport sedarea.Ce alte soluții fara sedare mai sunt pt somn?

Nu suport sedarea deloc.Pana adorm parca sunt beat când mă duc la baie, când dorm dorm buștean de mă trezesc cu vezica plina după câteva ore iar dacă mă trezesc între timp tot că sa mă duc la baie la fel parca sunt beat din cauza sedarii, iar dacă mă așez în șezut sa stau puțin să vad de ex cu cât s-a terminat un meci sau sa vad o știre 5 minute adorm cu telefonul in mână efectiv îmi cade ochii in gura, deci eu lucrurile astea nu le suport, sedarea astea nu am suportat-o niciodată iar doctorul de mult îmi dă quetiapina ptr somn și eu de 1 an nu o mai iau i-am zis și în fata, deci nu e tratamentul de baza quetiapina că e vorba doar de 50 mg dar chiar și așa sedează tare la început cel puțin, tratamentul de baza este Rispolept Consta injecție, quetiapina mi-e fara ptr somn fiindcă adorm ft greu dar chiar și așa adorm până la urmă la 4 noaptea și dorm 5-6 ore.In loc de quetiapina am și benzo Bromazepam prescris și uneori merge sa adorm cu ele mai rapid alteori nu, Bromazepam nu mă sedează deloc doar îmi dă somnolenta dar la antipsihoticele orale sedarea e o problema.De asta vreau sa vă întreb există vreo soluție sa nu mai sedeze așa tare quetiapina?Sau vreo soluție ptr somn fara nenorocita de sedare ?Nu suport sedarea, așa sunt eu și nu trebuie nimeni pe mine sa mă sedeze sa mă facă să mă simt zombi și că un beat că nu sunt bolnav de genul care trebuie sedat.Plus că dacă iau quetiapina pe la 12 noaptea că am mai incercat zilele astea mă simt somnolent toată ziua următoare, cu greu îmi revin spre seara, iar eu m-am saturat să îmi dorm viața și să fiu un adormit.Iar mai devreme de 1-2 noaptea cum recomanda doctorul eu nu mă culc că chiar ai ce vedea meciuri de fotbal, emisiuni la tv și jocuri la pc.De ce sa dorm odată cu găinile că și așa nu lucrez.Chipurile sa iau pastila la 8 seara și sa adorm repede dar oricum a doua zi la, la 6-7 cum mi-a sugerat medicul sa mă trezesc nu am ce face, el nu știe că lumea s-a schimbat în secolul acesta nu mai doar niciun tânăr la 9 și se trezește la 6 decât cei care muncesc.
Niciodată nu mi-a plăcut sedarea și nici să mă culc devreme, noaptea mă simt mai bine psihic și în largul meu departe" de lumea dezlănțuită".Eu și când eram la școală și liceu tot la 1 noaptea douaa culcam norocul meu că învățăm de după amiază și aveam timp sa dorm până la 10-11
Deci cum pot sa dorm fara sedare și fără o benzodiazepine care da dependenta?(deja cred că am devenit dependent de benzo ptr starea de bine ce ți-o dă dar și ptr somn)
Quetiapina daca o sfărâmi mai sedează?Și ce soluții ar fi de substanțe care sa nu sedeze dar sa de-a somn?Îmi puteți da câteva exemple?
Mulțumesc!
PS:Am 28 de ani și sunt băiat, schizo și toc diagnostic

4 comentarii

cum nu sunt dr nu pot sa-ti zic ce medicamente sa iei si cum sa le iei.
ce pot sa-ti zic e ca dimineata e important sa te expui la soare cateva minute. astfel melatonina (care ajuta la adormire) se retrage dimineata, si te simti mai treaz. apoi, seara te culci zilnic la aceeasi ora (+-1 ora). in felul asta se creaza un ritm circadian care te face sa dormi seara, fara a fi nevoie sa apelezi la fel de mult la medicamente. iti dau exemplul meu. o perioada ma culcasem aiurea la diferite ore, si mi se dase atat de tare peste cap programul de somn ca a trebuit sa cresc somniferul si sa mai adaug si 3g melatonina ca sa pot sa adorm. insa, de cand am griaja cu programul de somn de care ti-am zis, si ma asigur sa iau medicamentele cu 2 ore inainte de culcare, am putut renunta la melatonina complet.
ca veni vorba de melatonina, poti incerca cu 2-3g, luat inainte de culcare, in loc de quetiapina. dar daca vezi ca nu-ti vine somnul de la melatonina, inseamna ca poate trebuie sa iei totusi quetiapina.
ce cred ca e problema la tine, e anxietatea (ai probleme cu asta.. ?)... cand stresul in corp e prea mare, creierul nu poate produce melatonina. exista o relatie intre stres si melatonina. cand una e mare, cealalta e scazuta... tu, daca ai stresul ridicat, ai probleme de melatonina.
ce as vorbi cu dr, daca as fi in locul tau, este cum sa combati stresul ? daca rezolvi asta, nu mai trebuie sa iei cocktail de medicamente pt somn. poate iti scrie dr o doza mai mare de antidepresiv... poti sa o intrebi daca ar fi asta o solutie.
p.S... obisnuiai in anii trecuti sa fi mai coerent in topicurile pe care le faceai. ai schimbat tratamentul intre timp ? e doar o observatie... cat de buna e... nush.. zic si eu...

corectie... in loc de 2-3g melatonina, am vrut sa zic 2-3 mg melatonina.

am uitat sa-ti zic ca eu am avut tratamentul initial de 600mg quetiapina, inainte de a trece pe olanzapina. intr-adevar la culcare eram beat de la medicament. ma tineam de pereti sa pot merge, dar dr mi-a zis sa iau medicamentul numai cand merg la culcare ca sa nu mai intampin problema asta. si deci nu am mai avut probleme in sensul asta, iar a doua zi nu mai aveam nimic, eram fresh. cel putin pe mine a doua zi nu ma seda. insa, ce trebuie tinut cont e ca la vremea aia nu luam, pe lana quetiapina, decat acid valproic 600mg si xanax de 0.5...iar tu mai iei si antidepresiv si inca un antipsihotic...
daca era atat de sedativ nu as fi avut probleme cu insomnia... iar eu am avut mari probleme cu somnul... deci nush daca e asa cum zici cu sedarea.
interesant e bromazepamul. ala, din ce am citit pe net, iti f-e memoria pe termen lung daca e in doze de la 3mg+... nu inteleg de ce ti-a dat seara bromazepam care e pt anxietate... dar na, ce stiu eu... nu sunt dr

iti recomand sa citesti cartea Dan Prelipceanu - Psihiatrie clinică. acolo explica f bine tot ce trebuie sa stii despre medicamente, si mai mult...

Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 19vreau un sfat-insomnii
- 0insomnie, diabet zaharat...
- 2insomnie
- 14Stare generala de sanatate proasta, lista lunga de simptome
- 7nas infundat noaptea de vreun an
- 4Insomnie si poate axietate
- 4Nu pot dormi noaptea.
- 7insomnie sau depresie
- 5depresie majora
- 0Terapia cu miere in insomnie si epuizarea nervoasa
- 3Intrebare pt un medic psihiatru
- 0Insomnie
- 0Paralizie brusca insotita de tremur.Ar putea fi o problema de sanatate?
- 12Ce medicamente folosiți pentru somn ?
- 2Am nevoie de un ajutor, un sfat, o parere.Iau tratament de insomnie ce nu prea da roade.
- 1Cum pot sa mă tratez - tulburări ale somnului, sete foarte tare
- 4Depresie si insomnie
- 9De ce adorm greu, dorm puțin și spre dimineață?Vreau sa dorm și eu normal
- 0Nu pot dormi in pozitia orizontala, tuse agresiva si inflamatie gambe si mana dreapta
- 3Insomnie
Mai multe informații despre: Insomnia tulburarile de somn scapa de insomnie - 8 sfaturi eficiente insomnie
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: