Lupta cu depresia

De multi ani, nici nu mai stiu, cred ca peste 8, simptomele sunt tristetea seara, mobilizarea grea dimineata, si cel mai suparator oboseala, care este momentan foarte bine corectata.Acum sunt bine, nu am atins o stare de asa o calitate de mult timp.Sa se simta toata lumea asa si e super.

Depresia nu inseamna nebunie.Nici atacul de panica ci inseamna doar lupta crunta cu psihicul tau care vrei nu vrei a luat-o razna.Parerea mea.

Cred ca de peste 8 ani, nici nu mai stiu.Simptomele sunt tristetea seara, mobilizarea grea dimineta si cel mai suparator oboseala, dar care este corectata f bine acum.Nu am mai atins o stare de asemenea calitate de mult timp.Sa se simta toata lumea asa si e bine.

e bine ca te simti bine.eu am momente cid incep sa tremur mai ales cind intru in contact cu lumea.citeodata simt ca ma BLOCHEZ RASPUN FOARTE GREU CIND SUNT INTREBATA CEVA DE ANUMITE PERSOANE CITEODATA AM IMPRESIA CA O SA RAMIN MUTA MIE FOARTE GREU SA MAI FAC CEVA PRIN CASA MA GINDESC SA FAC SI PE URMA MA ASEZ IN PAT.PENTRU TREMURAT IAU O PASTILA PE ZI DE PRORANOLOL10MG SI NUMAI ASA REUSESC SA NU MAI TREMUR, SA NUMI MAI TRMURE DEGETELE CIND SCRIU CEVA LA CALCULATOR SI SUNT MAI MULTE PERSOANE IN JURU MEU.TU NU Ai avut stari deastea.totu porneste din cap simt ca o paralizie ca atunci cind ai emotii foarte mari.tu te simti asa fara tratament sau cu tratament

Aruon pshicu meu na luato razna eu uunde lucrez am si raspundere dar am niste stari pe care nu reusesc sa le controlez DACA as lua razna nas mai raspunde la obiect as vorbi aiurea

Nu, nu am aceste simptome, oboseala mare e cea mai grea stare a mea, in rest pot sa le fac fata celorlalte.

si eu sunt obosita pshic

din cite stii tu de la alte persoane astea sunt simtome ale depresiei sau pot sa am alceva.ai mai auzit pe cineva cal apuca tremuratu asta ar fi cea mai mare problema a mea

buna seara, am citit postarile dvs si inteleg perfect prin ce treceti. Am 20 de ani si de cativa ani au inceput sa-mi tremure mainile si buzele cand vb cu persoane straine sau cand trebuie sa vb in public. in general sunt f obosita si ma doare f tare capul. Incerc sa disimulez , sa nu se cunoasca cat de emotiva sunt. In ciuda faptului k arat bine si as avea ceva de spus prefer sa ma inchid in mine si de aceea nu am multi prieteni. Lumea ma percepe ca fiind aroganta sau gretoasa cu toate ca eu sunt doar f timida. Cateodata am stari depresive imi vine sa ma sinucid si nu pot vb cu nimeni despre asta pt ca nu vreau sa ma considere slaba. Nu reusesc sa pastrez nici o relatie mai mult de 2-3 luni, ajung in postura in care nu-mi suport partenerul. Cat merg pe strada am impresea ca toata lumea se uita la mine si parca nu mai stiu sa merg. Inca n-am luat nici o pastila. Nu vreau sa ma duc la psiholog. Ce parere aveti?

cred ca ar trebui sa mergi la un psiholog mai ales ca esti foarte tinara.cit despre tremuratul miinilor ai putea sa cumperi o cutie de propranol de 10 mg si sa iei cite una pe zi dimineata sau cu o jumate de ora inaintea cid crezi tu ca ai emotii.nu trebue sa stai sa suferi pentru niste probleme care poate la tine vor trece foarte usor.mie mi sau declansat toate starile de care am scris in urma unuei probleme emotionale.trebue neaparat sa mergi la pshiholog.

Eu nu cred ca am depresie dar tot asa de 3-4 zile sunt cam trist si fara viata FARA MOTIV, pot sa ma ridic, nu sunt o leguma, dar ma apuca stari din acestea.Cateodata imi vine sa plang dar fara motiv nu stiu.Ce ar putea fi?

multumesc pt sfat

deea ce spui tu pare a fi un atac de panica care duce la tremuratul mainilor, la pierderea ideilor, la intampinarea unor lucruri foarte banale pe care le faceai inainte dar acum nu poti sa le mai faci...

posibil... cred k ar trebui sa ma duc totusi la psiholog macar pt un diagnostic..sa vad daca toate simptomele sunt doar in capul meu sau sunt reale...

degeaba iti pune doar diagnostic, atacul de paniac sau depresia nu prea se poate vindeca fara ajutorul medicamentelor sau daca scapi pentru o perioada acestea vor reveni.Iti spun din propria experienta.Eu cu atacul de panica am lasat si am lasat am incercat sa lupt fara medicamente si era sa ma distrug.Medicamentele m-au adus la normalitate.

parerea mea ca numai un doctor de specialitate poate sasi deea cu parerea daca ai sau nu ceva.poate esti putin emotiva si nu ai incredere destula in tine asta nu inseamna ca esti bolnava de depresie sau atacuri de panica.nu teai gindit poate esti si putin lenesa si nu obosita.nu trebuie sati intre in cap ca esti bolnava poate nu esti.si sora mea are un tremurat la mini si nu are probleme pshice.numai doctorul iti poate spune daca esti sau nu bolnava in urma unor analize.

am mai vb cu cateva persoane si m-am decis sa apelez la ajutor specializat, cu ocazia asta poate imi rezolv si problema cu socializarea. V-am pupat si ms pt sfaturi

totii oamenii sa stii ca au emotii asta nu inseamna ca sunt bolnavi.eu de exemplu acum doi ani si ceva am avut doua evenimente urite in viata mea.prima data am mers la doctor si mia dat niste medicamente dupa care mam simtit excelent.dupa care la putin timp am trecut printrun divort de atunci iau tot timpu medicamente ca o disperata nu mai pot sami controlez emotiile.daca tie nu ti sa intimplat nimic de ce sa ai depresie?

am uitat sa precizez de fapt mi-e greu sa recunosc, ca am trecut printr-o serie de evenimente neplacute in urma cu 6-7 ani si de aceea ma gandesc ca am ceva pe fond psihic...Mi-au decedat 5 rude de gradu 1, 2, la distanta de cateva luni intre ele si cam de atunci am devenit f inchisa in mine, emotiva, chestia cu tremuratul si chiar cateodata nu gasesc nici un motiv pt care sa traiesc

mergi la un doctor dar ar fi bine daca poti sa te controlezi sa nu iei pastile doar daca e neaparat necesar.mie numi vine sa cred cite folii de la pastile arunc la gunoi nu mai suport sa iau pastile mam saturat de ele dar daca doctoru iti va prescrie un tratament sa nul intreupi decit atunci cid zice el chiar daca tu te vei simti bine e foarte important.eu cred ca tu nu ai ceva grav.eu cind am luat prima data tratament cid am vazut ca ma simt bine lam intrerupt fara sami spuna medicu, apoi la cam doua luni a urmat divortu si de atunci iau pastile intruna, poate ca daca nul intrerupeam prima data nu cadeam din nou in depresie.

As vrea sa stiu si eu cum se manifesta depresia, care sunt simptomele si evolutia ei?Si eu ma simt trist de 3-4 zile, nu mai am chef sa fac nimic, am tot felul de ganduri negre, am stari de tristete si imi vine sa plang etc.

citeste si tu pe forum

depresia se manifesta in felul acesta la mine:ganduri legate de moarte, imposibilitatea de a mai functiona chiar si ptr cele mai elementare lucruri:sa ma spal, sa-mi fac patul, sa-mi pun sa mananc sa ma pieptan, sa ma imbrac...deci e groaznic.creierul este cel care coordoneaza toate in organism, iar atata vreme cat el imi refuza toate astea...tortura psihica in toata regula!
apoi, acele activitati care imi faceau placere in trecut, au devenit acum imposibil de realizat, iar frustrarea e la cote maxime.nu mai exista bucurie, placere de a trai.viata o percep ca pe o pedeapsa, iar moartea ca pe o eliberare.ce pacat, si as fi avut atatea de facut...
depresia se tine in lant cu atacurile de panica, agorafobia si spasmofilia.e prea mult de suportat...
iar atunci cand nu ai nici macar un sprijin moral, situatia capata proportii colosale.
orice suferinta provoaca boala.unii au tupeul cinic sa minimalizeze aceste probleme psihice, ptr ca sunt in afara lor.nu e cazul sa ne comparam cu alti suferinzi care au probleme de natura fizica.ptr ei exista in cel mai rau caz morfina.noua, in schimb, nu ni se poate administra nimic pe moment in depasirea crizelor.si atunci, care e in avantaj?
nu vedeti ca astia nu sunt siguri de cauzele acestor nevroze si nu numai.tratament eficient nu exista, iar psihoterapia e pierdere de timp si bani aruncati in buzunarele cui nu trebuie.
de 21 de ani am experimentat diferitele faze ale bolii.mi s-au administrat multe tratamente care s-au dovedit a fi ineficiente.psihologii la care am fost mi-au lasat o sila imensa, prin superficialitatea, arogantza si lipsa lor de empatie.

lechat si eu am acele simtome ca nu mai am chef sa fac nimic ma gindesc sa le fac si apoi ma asez in pat si acolo ramin e ca si cum ceva din mine refuza sa mai faca curat.tu lucrezi? nu ai momente cind te apuca tremuratu cind stai de vorba cu oamenii sau cind te blochezi psihic siti pierzi ideile de la emotii.si eu ma simt la fel ca tine dar nu ma gindesc la moarte ma gindesc doar cum sa fac sa ma videc sa fiu cum eram inainte.

yustina
la mine nu este vorba numai de cheful de a face ceva cat de imposibilitatea fizica si psihica de a duce la capat un lucru.cu foarte mare efort reusesc sa-l incep, dar starea continua de sufocare si durerea psihica ma pun in pat.parca as fi o muribunda, pe ultima suta de metri, doar cat sa-mi dau sufletul.cine crede asta? nimeni.stau toti si se uita la mine sfidatori.nu pot sa ajung sa-mi iau nici un pahar cu apa, nici la toaleta...orice miscare este ptr mine o corvoada.si atunci, nu sunt cumva o moarta vie? asta e viata? nuuuuu...e un mare rahat si nu stiu cum de am calcat in el.
am servici, dar cu eforturi enorme ajung la destinatie, abia ca ma tarasc.daca as fi fost, , bazata, cu sigurantza eram dintre cei care nu-si mai parasesc locuinta cu anii, din cauza agorafobiei si celorlate stari.
tu cand stai de vb cu cineva si ti se intampla sa te intimidezi este ptr ca ai o fobie sociala.si eu m-am pricopsit cu ea, am senzatia ca sunt lipsita de importanta, ca nimeni nu vrea sa aibe de-a face cu mine si ma consum tare mult atunci cand sunt ignorata sau luata peste picior.parca mi-ar face toti o favoare sa -mi raspunda la intrebarile pe care le pun.asta se numeste tendinta de devalorizare si este justificata.in fond nimeni nu este mai presus decat mine, toti suntem la fel, construiti din acelasi material, asa ca mi-e sila de infatuati.
eu am ajuns intr-o faza culminanta, in mine se da o apriga lupta intre viata si moarte.singura nu ma pot ajuta, nu eu mi-am facut raul asta, ca nu sunt sado-masochista.cei din jur sunt raspunzatori pentru suferinta mea, dar cine naiba recunoaste?
iar psihologii astia nu stiu decat sa-si dea cu parerea si sa debiteze numai tampenii, ca mi-e mie jena de lipsa lor de coerenta si ratiune.stau cu ochii pe ceas ca pe butelie doar o trece mai repede timpul sa scape de mine ca oricum banii merg...inca n-am gasit unul cu vocatie si cu adevarat altruist.astia sunt mai tacaniti decat noi! my god!

lechat de la ce a pornit totul ?care e cauza depresiei?Eu am stari de tristete fara motiv.

totul s-a declansat pe fondul unei predispozitii depresive si al unui suflet sensibil.calvarul a inceput odata cu moartea bunicii, cand am constientizat prezenta fatidica a mortii, si a continuat cu agresiuni psihice, verbale, fizice chiar...au urmat alte decese care m-au marcat profund si irecuperabil.lipsa unei afectiuni si ostilitatea din jur m-au transformat intr-o fiinta cu inima de pisica.apoi mediul ambiant deplorabil, mizeriile umane au contribuit si ele.
starile tale de tristete sunt motivate cu siguranta, altfel nu ar mai fi prezente, ceva te deprima, te deranjeaza sau iti provoaca repulsie.ceva nu este asa cum ti-ai dori sa fie.scrie-mi, te rog ce anume te tulbura.

este surprinzator cati oameni gasesc cu probleme cum am avut si eu acum 4 ani as fi avut atata nevoie de voi atunci... sunt uimita cat de mult seamana simptomele. totusi eu am fost la doctor, la psiholog, care a avut atitudinea aceea nesuferita "lipsita de empatie" cum a zis cineva si care la a doua sedinta dupa tentativa mea de suicid m a expediat la psihiatru depasita de evenimente, o doamna mare doctor in psihologie. in fine... spre norocul meu citisem in liceu multa literatura de specialitate si am descoperit cliseele din intrebarile ei care combinate cu plictiseala acuta si sindromul ochilor pe ceas m au facut sa mi dau seama ca numai eu ma pot ajuta si am trecut la treaba. cred acum ca faptul ca nu am luat niciun fel de medicamente m a ajutat. probabil ca am avut o forma mai usoara; pentru ca am supravietuit spun asta, ca in rest ma taram ma trageam de par sa ma duc sa mi fac dus dimineata si seara, ma scoteam literalmente la aer, zaceam pe o banca in parc cu orele si ma uitam la cer la pasari la flori si la fluturi. nu sunt specialista dar din ce am vazut in jurul meu multe din medicamentele de care vorbiti, zoloft, xanax sunt f dure si cam dau dependenta si am impresia ca la intreruperea tratamentului pacientul intra intr un fel de sevraj pe care l confunda tot cu depresia si uite asa intra intr n cerc vicios care are ca efect doar cresterea conturilor producatorilor de droguri medicinale. psihiatrul la care am nimerit din fericire imi cunostea familia si nu mi a bagat pastile pe gat m a intrebat daca vreau ceva ca sa trec mai usor peste spaima mea de moarte si celelalte si i am explicat ca nu vreau ca vreau sa-mi fie oricat de greu dar sa nu ajung leguma si m a lasat in pace. asta se intampla in 2004. in 2005 mi a fost de zece ori mai rau dar nu am mai incercat sa ma sinucid, nu am luat nicio pastila am tatonat, am negociat cu propriul meu creier l am pacalit cu o logica de fier a bunului simt pana am scapat. Nu vreau sa par aroganta, nu stiu daca am dreptate repet ca reteta asta s a aplicat doar in cazul meu dar ceea ce vreau sa subliniez este ca dialogul cu propria persoana este foarte important. este important sa nu ne temem de judecatile de valoare ale oamenilor si sa invatam sa ne iubim pe noi insine si viata noastra dincolo de toate comentariile rautacioase. e important sa intelegem ca este imposibil omeneste ca un om sa fie perfect, sa ne intelegem defectele si da, paradoxal, sa ajungem sa ni se para chiar acceptabile, daca nu simpatice. cred ca impacarea cu propria persoana, asteptari rezonabile de la viata si din partea oamenilor sunt de asemenea eficiente. eu am fost o tipa orgolioasa si de fiecare data aveam impresia ca oamenii ma judeca dupa calapodul in care judec eu lucrurile; iar cand am devenit mai toleranta a inceput sa mi pese din ce in ce mai putin pana cand am reusit sa mi traiesc viata mea si atat. nebunia nu exista; exista doar oameni inculti care stigmatizeaza ceea ce nu pot intelege. un depresiv, un nevrotic, un psihotic sunt niste oameni ca toti ceilalti care au o afectiune invizibila dar nu mai putin invalidanta. as vrea ca randurile mele sa va dea un pic de gandit cu privire la cauze si sa repare macar o infima particica din suferintele prin care treceti! blue are dreptate este nevoie de sport si disciplina multa, igiena din toate punctele de vedere, ordine, multa lumina solara naturala, cat mai mult zambet fie si fortat la inceput. cu privire la cola am rezervele mele dar asta deja e o alta discutie ;) multa sanatate tuturor!

lechat, scrie un jurnal, o poezie, ceva, plangi, descarca te in orice fel pentru ca am impresia ca tu ai vrea sa ranesti oamenii care nu reusesc sa te inteleaga si de fapt dai numai in tine. pe mine faptul ca am scris m a ajutat enorm. am trecut prin niste stari ingrozitoare, am postat povestea mea la topicul "ganduri obsesive", si eu am impresia ca sunt o idioata care nu e buna de nimic si tot oamenii se uita de sus la mine adica ma lupt cu aceasta "tendinta de devalorizare" cum ii spui tu. pentru ca intre timp m am gandit eu mai bine si mi am dat seama ca noi suntem oameni chiar superiori altora cata vreme tot citim citim si ajungem la concluzia ca nu vom termina niciodata si ca vom sfarsit prin a nu cunoaste nimic.
in alta ordine de idei, poate nu stiai pana acum dar nimeni nu e obligat sa asculte pe nimeni in lumea asta in care traim e cam fiecare pentru el; medicii sunt si ei oameni. nu le poti cere sa simta prin pielea ta nici sa gandeasca cu creierul tau si de multe ori problemele pacientilor ii depasesc chiar daca nu vor sa recunoasca. nu medicii si nici pastilele nu te vor ajuta sa ai o parere mai buna despre tine ci tu insati in momentul in care nu te vei mai concentra pe lipsa de atentie a celor din jur fata de tine ci pe propria ta persoana. sa incerci sa fii tu pentru tine si sa ti spui punctul de vedere in care crezi fara teama. e greu asta. dar numai tu poti s o faci. sa stii ca unii medici sunt platiti cu bani grei sa promoveze si sa prescrie anumite pastile, chiar de catre producatori, si prescriu cu buna stiinta droguri foarte periculoase. am o verisoara medic si stiu precis ca este asa. iar pastilele nu fac nimic altceva decat sa te infunde si mai rau asta iti spune o persoana care a combinat xanax cu whisky luni de zile si inca traieste bine mersi si daca eu am putut sa ma ridic si sa merg si sunt 5 ani de atunci si nu am recidivat poti si tu cu siguranta, asta doar pentru ca eu sunt persoana cea mai lipsita de vointa din cate cunosc! :) nu esti o moarta vie esti o fiinta capabila sa scrie coerent la pc, asta spune multe. si viata este minunata, este o chestie de optiune intre asteptarile tale si de selectie a mijloacelor de actiune pentru a ajunge sa fii fericit. disciplineaza ti dorintele sa se canalizeze in directii posibil de atins, cu alte cuvinte incearca sa ai asteptari rezonabile de la viata si de la tine si o sa vezi ca viata nu e un cacat e o chestie interesanta, un fel de aventura in care trebuie sa invatam chestii noi si minunate si sa crestem. nu stiu de ce. dar acum dupa ce am trecut pe langa moarte la propriu si la figurat, mi se pare fascinant acest spectacol colorat. succes :)

TIN SA SUBLINIEZ IN CONTINUARE LUAREA IN CALCUL A PRODUSULUI TONOTIL-N.