Lupta cu depresia

Eu stiam ca depresia nu are o astfel de simptoma.Eu ma simt trist mereu, nu am chef sa fac nimic desi inainte le faceam cu mare entuziasm, nu am pofta de mancare desi inainte aveam mai mult decat trebuie, imi vine sa plang etc.

eu nu sunt asa trista.nici eu nam chef sa fac nimic dar mai am si alte stari naspa anxietate tremur ticuri nervoasela buze, de cit timp ai problemele astea?citi ani ai?

lucrezi?incearca sati gasesti un loc de munca daca nai, e ceva ce te nemultumeste de esti asa trist siti vine sa pingi.mergi si distrezate.nu mai sta in casa plimbate fa sport daca poti bineinteles dute la plaja tristetea nu e chiar o boala.se poate si mai rau

CE MAI FACETI?SUNTETI BINE?

ca si voi si eu am o serie de stari naspa.ameteli, dureri de cap, tremuraturi, maini si picioare amortite, sufocari, oboseala, deci in concluzie niste satri foarte neplacute.acum imi este rau, iar peste o ora nu mai am nimic.teama de spatii inchise., aglomeratie,.sa fie vorba de depresie?!SANATATE TUTUROR

cum te doare capu intrun loc anume sau ca o durere de cap obisnuita

livi
simtomele descrise de tine aduc a claustrofobie si agorafobie.
daca starile tale de rau dureaza un timp, dupa care te simti bine, considera-te un fericit.in ceea ce ma priveste, starea de panica este continua, nu ma slabeste nici macar o secunda.halal viata! mai bine lipsa.

e greu stiu, si eu am probleme psihice, nu mai spune ca mai bine lipsa! Toto e mai bine sa vezi lumina soarelui decat sa nu fii deloc in viata.
Eu sunt schizofrena de 17 ani, si mie mi-e greu! Chiar foarte greu, mai mult mi-e rau decat bine, dar nu ma mai gandesc!
Dumnezeu ne va rasplati pentru chinul nostru! Eu am avut si ani intregi in care m-am simtit mai bine si sper ca vor reveni.
Aveti speranta, asta va salveaza!

nu inteleg de ce se agata toti de viata, daca ea reprezinta ptr noi numai chin.ptr mine cel putin la asta se reduce de cand ma stiu. numai de durere fizica si psihica am avut parte.e frustrant sa contraziceti astfel de persoane care nu s-au bucurat de nimic in viata.voi ceilalti care inca mai aveti puterea sa spuneti ca viata e frumoasa, posibil ca aveti de ce sa va mai ancorati.de ce va e teama de moarte? ce poate fi mai rau decat aceasta viata plina de spaime, de durere, de catastrofe, lipsuri...etc? mai rau de atat nu se poate.
sa nu-i blamati pe cei care ajung sa faca acel act final.nici sa nu-i judecati.avem aceasta posibilitate sa punem capat suferintei, dar inca ne opresc multe.ne simtim responsabili de ce lasam in urma.moartea nu e decat o evadare din chin.dar, , pe culmile disperarii", luciditatea isi pierde sensul.
, , Sunt experiente carora nu la mai poti supravietui.Dupa ele simti cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificatie.Caci dupa ce ai atins limitele vietii, dupa ce ai trait cu exasperare tot ceea ce ofera acele margini perticuloase, gestul zilnic si aspiratia obisnuintei isi pierde orice farmec si orice seductie."
, , Viata este prea limitata, prea fragmentara pentru a rezista la mari tensiuni".
, , Nu exista argumente pentru a trai. Acela care a a juns la limita, mai poate umbla cu argumente, cauze, efecte, consideratii morale? Evident, nu.Aceluia nu-i mai raman decat motive nemotivate spre a trai".
, , Viata nu rezista la mare temperatura.Oamenii cei mai framantati, cu un dinamism dus pana la paroxism, care nu pot accepta temperatura obisnuita sunt meniti prabusirii.Numai oamenii mediocrii traiesc la temperatura normala a vietii;ceilalti se consuma la temperaturi unde viata nu rezista, unde nu pot respira decat fiind cu un picior dincolo de viata".
, , In sinucidere faptul important este ca nu mai poti trai, care nu rezulta dintr-un capriciu, ci din cea mai groaznica tragedie interoara".
, , De ce nu ma sinucid? Fiindca mi-e atat de sila de moarte, cat si de viata".
, , A trai pe culmile disperarii este e atInge cele mai groaznice abisuri.Este o drama specific moderna aceea de a nu putea renunta decat prin sinucidere.Daca multa iubire il apropie pe om de viata, multa durere il separa".
acestea sunt meditatiile unui mare filozof, care a inteles cu adevarat dramele, tragediile noastre-Emil Cioran.

astazi mi sa intimplat ceva super misto dupa mult timp.am fost pentreu a doua oara la psiholog si ce credeti eu caremi era sila sa mai fac ceva prin casa am facut ordine doar ca mia spus psiholoaga sa fac o inspectie prin casa sa vad ce este deranjat.si ce sa va spun am facut curatenie in toate camerele.nici mie numi venea sa cred eu care oboseam si daca dadeam cu matura in bucatarie si ma lua cu toate caldurile.cred ca se merita sa mergi la psiholog nu mia venit sa cred dupa 3 vani de depresie

buna yustina... ma bucur tare mult ca ti-a facut bine sedinta de psihoterapie, inseamna ca ai gasit pe cineva priceput care ti-a inteles f bine suferinta. eu personal cred in efectul psihoterapiei (si sper sa aiba acelasi efect si asupra mea, e ultima mea speranta:) sa ne spui si noua cum merge in continuare si mqi ales sa nu renunti ( am inteles ca la inceput ai o reactie euforica, ai mult entuziasm de simti ca poti muta muntii din loc:) dar apoi urmeaza o perioada mai putin placuta cand te simti dezamagita si parca totul e in van dar important sa stii ca e doar o etapa necesara si sa nu capitulezi; asta am auzit de la altii, poate la tine o sa fie bine de la inceput pana la capat:)) mult succes iti doresc!!

verticala tu mergi la pshihlog?si iti merge bine?de citi ani ai depresia?si de cind faci pshioterapie?

buna tuturor.sh eu am probleme dar la mine situatia e putin mai complicata.Dar, sa incep cu inceputul.La mine starile prin care trec sunt insuportabile, am ajuns sa-mi fie greu sa traiesc cu aceste dureri practic traiesc de pe o zi pe alta.Vreau sa stii k va inteleg foarte bine pe aceia care suferiti de chinuitoarea "depresie".La mine totul ainceput in luna aprilie dupa ce am ieit din spital, atunci am fost internata pentru cu totul altceva, o hemoragie...a inceput cu dureri puternice in zona ficatului intr-o noapte, intepaturi care nu ma lasau sa drm pe nicio parte.Am ajuns la urgente unde mi-au facut fisa de trimitere la maternitate, akolo m-au internat, am facut tratamente(numai eu stiu cate injectii am supotat)paradoxal ajunsesem sa ma obisniesc si sa faca parte din rutina zilnica...dupa ce am iesit din spital incet incet am inceput sa ma izolez de toata lumea, prietenii care i-am avut au fost ocupati de alte lucruri orice numai k sa nu fie alaturi de mine si sa ma inteleaga prin ce trec.la inceput ma simteam din ce in ce mai obosita si mai slabita.Asta pana cand intr-o dimineata m-am trezit cu dureri groaznice de cap, ma simteam confuza, tremuram, si o ameteala ceva de neinchipuit.In tot acest timp am avut suportul familiei, am ajuns sa merg la un medic neurolog crezand ca poate am ceva la cap(tumoare sau ceva leziuni)akolo mi-a pus diagosticul de "spasmofilie" a urmat n tratament timp de o luna care nu mi-a ameliorat starea, timpul a trecut eu nu mai ieseam din casa deloc pt k nu ma simteam capabila de nimic, nici macar sa merg p strada din cauza starilor prin care treceam...intre timp am facut si un rmn, dar a iesit ok.Zi de zi m-am confruntat cu stari ciudate, totul in capul meu era confuz si nu-mi doream decat mor, ajunsesem sa fiu mai bine dispusa doar la gandul k o sa mor, zi de zi imi incoltea prin gand ideea ca o sa mor in curand si o sa fie bine, ma gandeam doar la variantele de sinucidere sh la cum sa o fac in asa fel incat sa nu simt durere prea mare.Ma simt asa de rau k nici nu mai pot sa gandesc cum ar trebui, a i-au o decizie, nu ma simt in stare sa dialoghez cu cineva, ma blochez cand ineva ma ntreaba ceva.K sa nu mai vorbesc de durerile articulare, musculare, durerile de spate, dificultatea de concentrare, memorie proasta, insomnie.Nu am nici macar suportul parintilor care imi spun tot timpul "incearca sa fii tare", "poate daca te angajezi uiti de asta" nu ma inteleg si nu inteleg cat de rau e sa te trezesti dimineata cu sentimentul de teama doar pentru a incepe o noua zi cu aceleasi dureri.In tot acest timp cea care m-a ajutat cel mai mult a fost sora mea insa nici ea nu inelege pre multe sh crede k aceasta stare eu mi-a induc.Inca nu am fost la un psiholog nici la un psihiatru de cand ma confrunt cu aceasta boala, nu stiu la cine s apelez voi cm ce ma sfatuiti?Astept un raspuns sh sper sa nu va fi plictisit cu povestea mea.

aneelaanda
sunt alaturi de tine, su sufletul ptr ca iti inteleg tortura la care esti si tu supusa.si in ceea ce ma priveste, suportul moral din partea cunoscutilor lipseste, ptr ca pur si simplu ei nu inteleg aceste stari care ne pot fi fatale.in clipa in care vor cadea in acelasi abis isi vor aminti de noi, cei care le-am cerut ajutorul candva si nu ni l-au oferit.sfidarea lor ne ucide.faptul ca ei se pot bucura de lucruri marunte, iar noi nu, ne exaspereaza.ganduri legate de moarte am si eu in permanenta, strarile de sufocare nu lipsesc, iar sentimentul ca o voi lua razna in orice moment ma face sa simt ca sfarsitul mi-e aproape.
boala de care suferim nu e pe deplin cunoscuta, cei cu mintile luminate inca mai bajbaie sa faca lumina in privinta acestor probleme psihice.dar pana una alta, noi ne topim.
nu sunt in masura sa dau sfaturi, dar la psihiatrii si psihologi ajungem toti, chiar daca nu ne surade ideea.ce pot sa-ti spun: fereste-te sa te internezi intr-un spital, iar daca e inevitabil, evita sectia de, , tentative de sinucidere".de-acolo vei iesi mai bolnava decat intri.te va afecta ceea ce vei vedea, vei ramane cu traume in urma experientelor la care vei fi nevoita sa asisti.
in concluzie, incearca si tu cum au incercat si altii, varianta, , psiholog-psihiatru".n-avem incotro.
doamne-ajuta!

lechat multumesc pentru sfatul tau si iti multumesc k macar tu ma intelegi, am evitat sa ma duc inca la psihiatru pt k nu prea imi surade ideea aceasta, am tot asteptat o minune crezand k poate intr-o zi o sa dispara toate aceste stari si o sa fiu la fel ca inainte.Nu-mi vine s cred k dintr-o data am devenit o leguma.E foarte cumplit si in acelasi timp complicat cum in viata asta care trebuia sa fie frumoasa ne zbatem si ne luptam pt k intr-o zi sa reusim a iesim la suprafata.O sa incerc sa fac ceva pt mine sh o sa-i iau inima in dinti sh am sa ma duc singura la psihiatru chiar daca cei din familie vor continua sa-mi spuna k totul e doar in imaginatia mea.Am doar de 20 de ani sh mi-e graza sa ma gandesc k asa o s fiu toata viata.Speranta moare ultima...

da, decizia de a merge la psihiatru e deranjanta pentru familie, aneelaanda, mi s-a intamplat si mie sa trec prin asta.Inca din copilarie am facut un sindrom depresiv-rememorand imi dau seama de asta-si, netratat la timp, din cauza prejudecatilor mele si ale apropiatilor, s-a cronicizat si asa am mai suferit o depresie majora severa, in 2000, urmate de altele doua, recurente cum le zic medicii psihiatri, in 2006 si anul acesta.Cu cat ajungi mai repede la medic, cu atat sansele tale de a te vindeca complet cresc, astfel incat sa nu ajungi sa iei medicamente toata viata(desi nu e o tragedie, diabeticii iau, de exemplu, destule medicamente pe zi).Discutia cu un psihiatru e de obicei relaxanta, acestia sunt oameni sufletisti de obicei, si care au vazut multe la viata lor.Ai doar 20 de ani si e pacat sa treci prin experiente neplacute, asa ca sfatul meu este sa ajungi cat mai repede la medic(as fi vrut acum ca la 14 ani sa ma ia cineva de manuta si sa ma duca la medic).N-o sa fi asa toata viata, stai linistita, e primul episod deranjant pentru tine si acesta se trateaza de obicei cam sase luni.Sa nu uit sa-ti spun ca exista anxietatea aceasta legata de gravitatea bolii, eu zic ca nu e o tragedie ce ti se intampla si ca te vei vindeca, dar singura este foarte greu, aproape imposibil.Starile acestea trec si de la sine, dar raman sechele si exista posibilitatea unei recaderi oricand.Tratamentul te va echilibra si-ti va da incredere in tine.In functie de ce spune psihiatrul, poti face si ceva psihoterapie cognitiv-comportamentala sau cel putin discutii libere cu un psiholog.Nu te speria, conform unor studii, depresia si tulburarile mentale vor ajunge in 2020 sa predomine, pe indicatorii DALY(disability adjusted life years).Mai precis, anii de viata pierduti cu o boala psihica, pentru ca, nu-i asa, sunt ani pierduti, de incapacitate de munca si boala.
In depresie, ca si alte tulburari psihice, dar eu inclin spre o depresie in cazul tau, apar dureri localizate de-a lungul spatelui, in articulatii, fara legatura cu boli somatice.Alte senzatii ar fi nodul in gat, transpiratiile, agitatia psiho-motorie(care poate fi o urgenta medicala), sunt multe manifestari somatice.
Atentie mare cu gandurile de sinucidere!Nu te juca si nu cocheta cu lucrul acesta, si mai ales, daca-ti mai trece prin minte asa ceva, mergi urgent la medic.
Ce sa-ti mai spun, si eu am avut insomnii, si eu am mers la "n" investigatii medicale, acum nici nu-mi vine sa cred ca am facut chiar manevre medicale invazive(o bronhoscopie de exemplu, pentru ca interpretam durerile de spate drept simptom al unei boli grave), si eu am avut insomnii teribile, saptamani intregi...
De aceea iti spun sa mergi la medic, pentru o simpla discutie si pentru niste medicamente care nu-ti vor face absolut nici un rau(medicina a evoluat si din reactiile adverse de pe prospectul unui medicament, putini oameni fac o reactie acolo, si aia trecatoare).Discutia in sine cu medicul te va alina.Te rog, fa tu gestul acesta, daca cei din jur nu te inteleg si ramane la latitudinea ta daca vei spune cuiva ca urmezi un tratament psihiatric sau nu.Mult succes si astept sa-mi scrii!

aneelaanda
sigur ca te inteleg si mai mult decat iti inchipui.problemele mele au inceput inca de la 13 ani si dureaza de peste 20...nici nu stiu cum de mai rezist.chiar ma aflu la capatul puterilor.e indescriptibil.ce sa facem daca unii nu inteleg aceste stari extreme pe care le experimentam parca la nesfarsit? le trateaza cu superficialitate si lipsa de empatie.imi pare atat de rau ca viata pentru mine este o povara si ca fiecare secunda care se scurge imi seaca fiinta.
sa nu te simti complexata sau inferioara pentru situatia in care te afli.dupa cum vezi pe forum, foarte multi sunt macinati de aceste probleme care par a fi imposibil de solutionat.ceilalti n-au decat sa comenteze ce vor, sa rada chiar ;nu conteaza...suferinta asta mare e in noi si candva ne vom gasi si linistea...rezistam sau ce facem?

@ pulberedestele:
hm, deci durerile mele de spate + nodul in gat care apare-dispare si oboseala fara leac au o legatura cu depresia? nu stiam. eu credeam ca e obligatoriu sa fii trist mereu ca sa te numesti depresiv. nu mai am ganduri legate de sinucidere si incerc sa ma inveselesc singura ori de cate ori simt ca "ma lasa nervii" iar medicamente nu mai iau deloc din cauza lor am ajuns la cinci tentative de suicid din care ultima era sa mi fie fatala dar am depasit gandurile astea pana la urma. am avut probleme din clasa a 8a, aveam cate o saptamana in care nu ma dadeam jos din pat si plangeam fara un motiv aparent, ulterior episoade de anxietate fara motiv acum imi place sa cred ca sunt bine dar descrierea pe care o faci simptomelor ma pune pe ganduri.
@lechat:
cred ca cioran nu este o lectura potrivita pentru oameni ca noi; si in principiu cred ca ar trebui sa rezistam iar daca viata nu are nicio parte frumoasa eu zic ca ar trebui inventata :)
numai bine si sanatate tuturor :)

in Cioran va veti regasi doar trairile si gandurile obsedante.va veti elucida.de fapt, problemele, de unde vin ele si cum de s-au rasfrant asupra noastra.atat.

Buna ziua
Mama mea este in tratament psihiatric de 8 luni(am mai scris pe acest forum cu cateva pagini in urma).Timp de 6 luni i-a mers bine dar de 2 luni boala a devenit un calvar. Este deja la al 5 lea tratament schimbat recomandat de 3 psihiatri. Unul dintre acestia a schimbat tratamentele de 2 ori in trei saptamani motiv pentru care cred eu, mama a devenit mai confuza decat inainte si prezenta insomnii, stare de agitatie si in acelasi timp o stare de oboseala accentuata.Astfel in urma cu trei saptamani a fost internata intr-o sectie de psihiatrie pe o perioada de 14 zile si a urmat un tratament pe care, dupa ajustarile de rigoare il cotinua in prezent. Desi nu mai are stari de agitatie si nici insomnie(datorita sedativului) -am impresia ca tratamentul nu este eficient, adica: plange tot timpul, simte ca nu se poate mobiliza sa faca ceva, se teme de inceperea serviciului care este destul de stersant pentru ca lucreaza cu publicul dar nici nu vrea sa mai stea in concediu, dimineata se trezeste cu frica unei zile noi.Printre multe alte medicament (anxiolitice, sedativ, de prevenire a unei afectiuni cardiace... are si un antidepresiv care ma intreb daca itrebuia sa isi faca efectul pana acum sau mai dureaza pana se vad rezultatele acestuia.Medicamentul se numeste Cymbalta.Poate sa -mi spuna cineva, ceva despre acest medicament? Mentionez ca de-a lungul vietii a mai avut 3-4 episoade de depresie(totul a inceput in urma cu 28 de ani cand a murit tatal meu) dar parca niciodata atat de accentuat ca acum, si care au raspuns bine la tratamente. Eu nu stiu cum sa o mai ajut, sunt disperata ! Uneori ma intreb cand imi va veni randul si mie?
Lechat, pana sa citesc cele postate de tine am crezut ca nu exista om mai pesimist decat mama mea, care si inainte de a se imbolnavi nu vedea decat jumatatea goala a paharului. Te rog sa nu te superi. Ce varsta ai ? Ai copii?Familia cum se implica?
Va doresc din suflet sa va regasiti cat mai curand !

nocco
vezi tu, exista o predispozitie a unor persoane de a se naste, , pesimiste".eu le-as zice mai degraba, realiste.avem o perceptie exacerbata a realitatii pe care o vedem exact asa cum este ea, adica...cruda, spre nefericirea noastra.
faptul ca vorbesc despre moarte, este ptr ca am ajuns la un stadiu culminant al bolii.chiar asa se manifesta ea.si poate s-o confirme multe persoane de pe forumul acesta.

tratamentul inpotriva depresiei este de durata, eu am aproape 2 ani si ma simt putin mai bine dar continui sa primesc tratament, aveti incredere in voi si va doresc multa rabdare caci o depresie serioasa se trateaza ani de zile.problema este ca unii medici nu ne informeaza ca tratamentul poate dura mai mult si ca sa avem rabdare si nici intr-un caz sa nu-l oprim.stiu cit de dureroasa este depresia, ai asa niste stari foarte chinuitoare, dar...Rabdare!

Si eu sunt depresiv iar singura solutie gasita de mine pana acum e credinta in Dumnezeu, lectura despre cele Sfinte.EXISTA DUMNEZEU, exista o speranta.

sa stiti ca decind merg la pshiatru am inceput sa ma mobilizez un pic, sa fac curat sa mai ma aptin de la anumite obiceiuri
asta cred ca mai poate fi ultuima mea sansa.de trei ani luam pastile si doar imi calma starea in care eram dar nidecum sa ma fac bine eram din ce in ce mai rau.acum sper sa reusesc sami fac ordine in suflet,

Revin pentru a va spune ca in sfarsit ultimul tratament recomandat a inceput sa-si faca efectul in cazul mamei mele. Cum sa vad rezultatele ? In primul rand nu mai are starea aceea de disperare si neputinta, chiar ea este multumita de tratament si simte ca in sfarsit vede lucrurile mai clar, a inceput serviciul unde se descurca foarte bine. Doar dimineata cand se trezeste mai are o teama inexplicabila care dispare relativ repede. Sper ca de acum inainte sa se simta din ce in ce mai bine si cu ajutorul lui Dumnezeu si al tratamentului sa nu mai treaca niciodata prin chinurile de pana acum.
Va doresc tuturor sanatate si incredere !

buna dragilor!am revenit intr'un final pt a va spune k tot akolo am ajuns, unde trebuia de mult sa ajung...la psihiatru evident!Picatura care a umplut paharul a fost facptul k dupa inca o luna de zile pe care am ai mei parinti o tratau cu superficialitate, chiar nu am mai putut sa fac nici "efortul" de a ma da jos din pat.Credeam k e ziua decisiva pentru mine sh k in sfarsit "ma eliberez", dar in acelasi timp voiam cu maxima ardoare sa'mi traiesc viata, vedeam sinuciderea ca fiind cel mai dezastruos sfarsit al vietii mele sh nu era drept s sfarsesc asa(asta m'a facut s lupt 7 luni cu depresia)pana s ajung la psihiatru.
1 octombrie era inceputul frumosului ce urma s apara in viata mea, imi doream din toata inima sh cu tot sufletul meu k tot chinul sa ia sfarsit...sh ma rugam la dumnezeu, ii multumeam k ink o zi a trecut sh k incep s ma simt mai bine...vedeam rezultate...binenteles 1 sedinta a durat o ora (plansete cat a cuprins pt k efectiv nu ma puteam stapani, in ultimul timp sensibilitatea ma cuprindea din orice sh rabufneam in plans fara motiv)...diagnosticul:depresie severa de tip endogen, asta a fost datorata ultimilor 2 ani am avut o poveste mai complicata de la 17 ani pana la 19 in care devenisem sh dependenta de droguri, totul din teribilism sh disperare k parintii nu ma intelegeau(asa credeam eu la varsta aia)sh d fiecare data in gaseam alinarea sh refugiul in droguri...in luna martie a anului acesta cand am incetat s ma mai droghez au aparut sh problemele...episoade depresive am mai avut 2 dar au trecut repede...akm dupa o luna jumate de tratament cu orfiril, zoloft si frontin pot spune k m simt excelent sh dozele sunt minime...asa k daca nu apelam la ultima solutie nu ma mai refaceam oricat autoajutor sh autosugestie mi'as fii pus eu in cap...mai am de urmat inca 4 luni jumate de tratament dar am revenit pt a va multumi celor care a'ti fost alaturi de mine sh a'ti avut amabilitatea sa'mi dati un raspuns sh s ma incurajati s lupt pt viata mea...

Buna draga aneelaanda,
m-a impresionat povestea ta si ma bucur ca esti bine. Gestul de a intra si a multumi celorlati pentru sustinere, dupa depasirea starilor de dpresie mi se pare super. Bravo si multa sanatate iti doresc !

pentru lechat,
Am citit intregul forum...iar tu mi-ai parut singura care cunoaste cu adevarat suferinta.Am 37 d ani si inteleg starile tale...le-am avut si eu.am fost si internata intr-un spital de psihiatrie...pt 2 saptamini.Sotul.. rezit parca dintr-un vis a inteles in sfarsit cand a plecat din spital cu lacrimi in ochi...cat d mult sufar.Avea impresia ca doar ma prefac...si lucrul acesta ma afecta enorm.Depresia mea a fost jalnica.severa.dar singurul lucru care m-a oprit sa nu fac ultimul gest a fost fetita mea!!Are 4 ani...si ma gandeam la ea cat va suferi daca eu nu o sa mai fiu.pt ca intr-adevar pt mine nu mai erau motive(atunci) sa mai traiesc!
Am stat in spital 2 saptamini care mi s-au parut f relaxante si pot sa spun ca m-au ajutat enorm somnul si tratamentul ca sa imi revin.Asistentele erau amabile si nu asteptau nimic in schimb.Nu faceam nimic decat sa imi revin sa dorm...sa nu ma mai gandesc la nimic...sa nu fac nimic.ci doar sa ies prin curtea spitalului sa ascult si povestile altora mult mai rele ca a mea.In prima saptamina nu am vb cu nimeni...pt ca nu simteam nevoia...apoi incet m-am imprietenit cu unii pacienti d acolo...Cand am revenit acasa...eram alta...ma simteam mult mai bine iar sotul se schimbase.uitasem sa spun...depresia mea se agravase dupa nastere..cand sotul nu ma ajuta cu nimic...nu spala un biberon...nu se trezea niciodata noaptea...numai eu...totul...trei ani.intregi...pina cand am clacat.a fost groaznic.Si acum mai fac tratament am 8 luni de zile mai iau doar seara seroxat.Atit.Am luat si Sanax o vreme si Rivotril.Multumesc lui Dumnezeu ma simt bine acum si le spun tuturor depinde de spitalul la care mergeti si de psihiatru.Psihiatra mea din spital este o femeie extraordinara...care a avut rabdare si m-a ascultat si m-a inteles.SANATATE TUTUROR, GANDURI BUNE SI LINISTE SUFLETEASCA!PASTE FERICIT

HRISTOS A INVIAT !

Oameni buni, am gasit articolul acesta pe net - si ma bucur pt ca se mai gasesc solutii;

Poate fi o punte de alinare pentru cei care au probleme cu aceasta f urata boala;
DEPRESIA AR PUTEA FI ELIMINATATA CU AJUTORUL UNUI DISPOZITIV MINUSCUL

02 aug 2010 | Sănătate

Depresia ar putea fi eliminată cu ajutorul unui dispozitiv minuscul. Circa 12 milioane de oameni din întreaga lume au folosit aparatul în ultimii 20 de ani, iar armata americană îl foloseşte de aproximativ 5 ani. Se numeşte Alpha-Stim SCS şi este folosit ca principal instrument de tratament în două clinici din Marea Britanie.



Photo: The Telegraph Este un dipozitiv de mici dimensiuni, cu două fire care se ataşează printr-o clamă de ureche. Foloseşte "stimularea craniană prin electro-terapie" şi este capabil să inducă relaxarea sistemului nervos central. Jurnaliştii de la The Telegraph scriu că aparatul şi-a dovedit eficienţa în tratarea depresiei, a insomniei, a tulburărilor generate de stres şi a anxietăţii.

Dispozitivul pare să fie cu atât mai util cu cât depresia este o adevărată plagă a secolului. "Viaţa a devenit tot mai stresantă şi există mai multă alienare decât era înainte. Oamenii care înfruntă necazuri le înfruntă cel mai adesea singuri, " scrie Tim Cantopher, psihiatru, autor al cărţii Depresia: blestemul celor puternici.


Studii specializate vin să întărească această afirmaţiei prin intermediul statisticilor. Potrivit cercetărilor efectuate de Graham Thornicroft, profesor de psihiatrie la Institutul de Psihiatrie al Marii Britanii, între 20 şi 25% dintre adulţi vor suferi un episod de boală mentală, pe parcursul unui an. Mark Rice-Oxley scrie în ediţia electronică a ziarului The Guardian că, raportat la întreaga durată a vieţii, riscul creşte la aproape 40%. În Marea Britanie, numărul reţetelor pentru antidepresive s-a dublat în ultimii zece ani. Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că, până în 2030, depresia va fi a doua cauză de deces după HIV/SIDA, la nivel mondial.

Foto: last.fm Cele mai afectate categorii sociale sunt femeile şi săracii, spune Thornicroft. "În general, rata depresiei la femei este de două ori mai ridicată decât la bărbaţi."

Pentru cei mai sceptici cu privire la eficacitatea tratamentului cu ajutorul curentului electric există şi tratamente convenţionale, precum medicamentele.

Medicamentele au însă o rată de succes în jur de 50%, susţine dr. Steve Ilardi, profesor la Univeristatea din Kansas. "Mai mult, jumătate dintre oamenii a căror stare se îmbunătăţeşte datorită medicamentelor experimentează o recădere, ceea ce scade rata de recuperare la doar 25%." Ilardi nu uită să menţioneze că "parcă pentru a agrava lucrurile, efectele secundare ale unor medicamente includ aplatizarea emoţională, disfuncţiile sexuale şi îngrăşarea."

Ilardi sugerează ca alternativă la medicamentele antidepresive şase etape de ieşire din depresie, care nu presupun utilizarea antidepresivelor:
1. Poţi lua 1.500 mg de omega-3 zilnic (se găseşte în capsulele de ulei de peşte), o pastilă multivitamine şi o vitamina C de 500 mg
2. Nu te concentra asupra gândurilor negative; în loc să despici firul în patru, implică-te într-o activitate; chiar şi conversaţiile contează
3. Fă cel puţin 90 de minute de exerciţii fizice pe zi
4. Expune-te cel puţin 15-30 de minute la soare în fiecare dimineaţă
5. Fii sociabil
6. Dormi opt ore în fiecare noapte.
.

MULTA SANATATE !