Inclinatii spre sinucidere si automutilare

Salut. Scriu aceste randuri in data de 20 decembrie 2023. Nu credeam vreodata ca voi ajunge sa imi impartasesc povestea intr-o asfel de maniera, mai ales cu niste necunoscuti, insa am zis sa incerc si aceasta varianta. Prefer sa raman privat ca identitate, tot ce pot spune este ca sunt un simplu baiat si ca in curand voi implini sau va trebui sa implinesc 17 ani. O sa incerc sa redau scriptic in mod structurat si evolutiv toate intamplarile si toti factorii care, pe zi ce trece, ma fac sa fiu din ce in ce mai predispus spre a ma sinucide. De altfel, sunt rational ca exista situatii poate de sute de ori mai grave decat cele prin care am trecut pe care oamenii au reusit sa le infrunte, insa eu unul chiar nu ma consider o persoana care sa aiba puterea necesara sa treaca peste, mai ales singur si fara pic de ajutor.

Inca din cele de la “mai inceput” amintiri pot spune cert ca nu am avut parte de o relatie normala cu ceilalti membri din familie, cum ar fi trebuit sa fie, defapt, o familie normala. La ce ma refer prin asta ? Lipsa de empatie din partea ambilor parinti ( o mama foarte usor de manipulat moral si un tata violent din toate punctele de vedere care reusea sa-i “modeleze” comportamentul acesteia. Mama a ales sa traiasca in continuare cu tata pentru ca eu si fratele meu sa nu traim fara parinti, ceea ce era o prostie, inrautatind defapt mai tare situatia.). Tata, o persoana foarte geloasa din fire, crezand ca-i va face rau mamei daca isi va bate joc de mine in mod deosebit, pe tot parcursul copilariei mele a avut grija de fiecare data cand am ramas singur sa imi spuna lucruri pe care nu ar fi trebuit sa le aud atunci cel putin, din cauza unor probleme naturale diagnosticate gresit de medicii din orasul din care provin. Inca de mic, cam de prin clasa a 4-a a trebuit sa aud idei precum : “pana la 20 de ani vei muri” ; “nu vei putea avea prieteni” ; “nu vei putea sa ai un loc de munca” ; “nu vei putea avea permis de conducere” ; “nu se va uita nimeni la tine la cat esti de neatragator” ; “nu vei avea nici sotie, nici familie, nici copii” si lista poate sa continue.

Acelasi om nu s-a comportat frumos nici cu fratele meu, pe el in schimb alegea sa il bata. La ce ma refer prin “bataie” ? Scaune in cap, obiecte sparte, amenintari, fugit de acasa si asa mai departe. Toate aceste fapte n-au facut decat ca fratele meu sa se comporte cu mine precum tata s-a comportat cu el, neputand sa am nadejde nici macar in el.

Toate ideile mentionate in randurile anterioare sunt punctul de pornire in ura mea pe care o am fata de viata.

Crescand, scandalurile au inceput sa se tina “necenzurat”, si, mai nou, in prezenta mea. A trebuit sa asist la batai, la tipete, la injuraturi si amenintari cu moartea (amenintandu-ma inclusiv si pe mine) si la multe alte intamplari odioase.

Am inceput sa ma izolez din ce in ce mai mult in mine, nu mai puteam avea incredere in absolut nimeni mergand pe ideea ca “daca cei de acasa nu sunt de partea mea, ce i-ar determina pe niste straini sa-mi fie?”

A mai trecut ceva timp. Mama a inceput sa realizeze tarziu ca nu suntem bine. Dupa 2 ordine de restrictie pentru ea impotriva lui tata si unul pentru mine impotriva lui, a decis sa inainteze spre divort. Inafara familiei, alte frustrari din partea colegilor de la scoala si a “prietenilor” veneau peste mine gramada si ma incarcau negativ, un alt stres in plus. De fiecare data cand incercam sa fiu ascultat, eram luat in ras. Altora, tot ce mi se intampla li se pareau niste aberatii.

11.01.2020 a fost data in care am implinit 13 ani si data in care am asteptat in fata salii de judecata despartirea alor mei. Abia in acea zi mi-am dat seama ca nu insemn nimic pentru nimeni si ca traiesc fara scop. Stand pe holul tribunalului singur in jur de 3 ore, nu mai aveam starea necesara nici macar sa-i cer cuiva un pahar cu apa, daraminteri sa mai astept vreo urare de “la multi ani” de la cineva.

Imi amintesc foarte bine ca nu mai puteam schita nici o emotie : nici de suparare pentru faptul ca nu pot avea o viata si o familie normala si ca nimeni in ziua aia nu si-a amintit de mine, dar nici de fericire pentru faptul ca urma sa scap de tata si ca ar putea sa se indrepte oarecum lucrurile in modul asta. In momentul in care am iesit din tribunal dupa proces, m am uitat la cer si nu imi doream decat sa dispar definitiv. Ningea foarte frumos.

Mama crede ca totul s-a terminat si ca am trecut peste. Dupa tot ce mi s-a inamplat, m-am inchis de tot in mine si in lucruri nesemnificative din punctul meu de vedere. Chiar si in prezent, evit sa stau in siruri largi de oameni, evit sa vorbesc cu oricine isi cauta dialog cu mine ( apare frica involuntara ), sunt foarte introvertit si fizic arat groaznic din cauza faptului ca sunt sedentar si imi gasesc linistea in singuratate, inchis in camera, unde traiesc cu iluzia ca doar izolandu-ma, nimeni nu imi va putea inrautati starea, sau eu la randul meu sa o inrautatesc pe a altora.

Mergand putin in viitor, tata a renuntat sa mai aiba contact sau sa mai interactioneze in vre-un fel cu mine, fapt care nu pot zice decat ca ma bucura ( face doar lucruri stupide, precum amenintari prin telefon, taiatul curentului care sincer sa fiu nu ma afecteaza neaparat.).

Revenind, am intrat la liceu. Am crezut ca nivelul asta nou din viata ar putea fi ocazia mea sa incerc sa ma schimb. Bazaconii. N-am intalnit altceva decat o mare majoritate de fete si baieti care par sa fie trasi din acelasi aluat, unde nu te poti integra decat daca esti si te comporti precum ei.

Liceul este locul in care totul graviteaza in jurul lucrurilor materiale, respectiv banilor, si locul in care durata unui dialog avut cu cineva depinde de adidasii pe care ii porti in picioare. Pe foarte multi ii consideram amici cel putin, insa imi erau amici doar atunci cand aveau ceva de castigat pe urma mea, teme, note sau explicatii abstracte pe care ei n-ar fi fost capabili sa le construiasca niciodata. Tot ei sunt cei care ieseau in pauze si vorbeau doar neadevaruri despre mine. Cred ca imi pot asuma dreptul de a spune ca maturitatea prematura si inteligenta au si ele contributia lor in gandurile mele negre. Am fost intotdeauna bun cu toata lumea, dar cand esti bun esti luat de prost. Am incercat sa fiu ca restul, sa ma comport precum ei, insa nu e de mine, nu consider ca stilul ala ma reprezinta. Din tot colectivul, n-am reusit sa ma inteleg oarecum decat cu o fata si inca un baiat.

Problemele mele cu care ma confrunt sunt nesiguranta si, respectiv, frica. Imi e teama ca va trebui sa accept ca ultimii 2 oameni care chiar par sa se gandeasca la mine nu o fac decat de fatada si defapt sunt si ei precum restul. Alta problema pe care o am este ca incep sa am sentimente pentru acea fata, insa sunt in zadar si nu are rost sa intru in detalii. Poate voi scrie ceva separat pentru cei care mi-au fost alaturi in ultima vreme (atat persoanele pe care le-am cunoscut in realitate, cat si oamenii de pe internet cu care am mai putut sa socializez), inclusiv ceva special pentru ea in cazul in care o sa ma resemnez si o sa ma hotarasc sa imi inchei viata.

Voi ramane in ochii tuturor pana in ultima clipa, inclusiv in ochii familiei, un tocilar cu 10 pe linie, sedentar si antisocial. Pe langa invatat, de fiecare data cand am ocazia sa raman singur sau sa am drum in zone in care pot fi singur, ma linistesc prin fumat sau prin consum de pastile sedative.

Asta e doar o povestire pe scurt din tot ce am trait, nu imi place viata pe care o duc, nu o pot schimba decat printr-o miscare de care imi este foarte frica dar care simt ca e neaparat necesara sa o fac pentru a-mi incheia suferintele. De fiecare data cand am incercat sa caut ajutor am fost o bataie de joc pentru toti, de aceea am ajuns sa scriu aici.

Desi sunt convins ca nu voi ramane pentru nimeni o amintire buna sau rea daca ma voi sinucide, pentru ca nu semnific efectiv nimic, vreau doar sa se stie ca nu mi-am dorit decat o viata normala si ca nu sunt ceea ce par. Nu eu am ales sa mi se intample toate astea.

Tinere tu esti un copil f bine educat, cui vrei sa dai satisfactie, celor care sunt mai putin instruiti si prosti ?. Te rog nu mai fuma si nu mai lua medicamente, astea te duc la sedare cu droguri si altele. Tu ai 16 ani si-ti cauti singur calea, eu vreau sa-ti spun sa mergi sa vorbesti cu un psiholog din scoala, care te va indrepta spre un rezultat bun. Vorbeste cu diriginta despre ce ne spui noua aici, ai sa gasesti intelegere, mergi la cancelarie, cineva te va ajuta , aici e mai greu.
Virsta aceasta este cea mai dificila pt un tinar cu asemenea probleme. Sper ca vei fi ajutat si aici cu ceva sfaturi competente de medicii psihologi.

Buna. Imi pare rau ca ai trecut prin toate acele lucruri dar din povestire, dupa plecarea tatalui, ar trebui sa incepi sa vezi o raza de speranta. Lucrurile sa se indrepte spre bine, nu crezi?
Niste sedinte la psiholog ti-ar prinde foarte bine. Nu stiu daca se fac gratuit. Trebuie sa te interesezi.
La linia antisuicid ai sunat sa vorbesti cu cineva specializat de acolo?
Nivelul de inteligenta pe care il ai denota ca te indrepti catre o facultate unde colegii se vor schimba, vor fi mult mai educati, vei avea parte de profesori de la care ai ce invata si care iti pot fi mentori. Ai toata viata inainte. Eu am sperante ca vei reusi sa te descurci in viata si ca nu vei face prostia sa te sinucizi. Sa iti faci macar un prieten bun cu care sa poti comunica. E foarte important.
Sedativele ti le-a prescris un medic? Ce pastile sunt astea? Din plante?
Ideea de a te sinucide face parte dintr-o afectiune numita depresie care se trateaza in zilele noastre, daca crezi ca nu poti depasi momentul. Dar incearca intai sa discuti cu un psiholog si chiar si cu un duhovnic caruia sa ii poti spune ce ai pe suflet. Conteaza mult sa ai langa tine persoane care te sustin.

E plina lumea de nedreptate dar e bine ca nu te-ai facut inca anti-social. 25% din populatia URSS a fost trecuta prin lagare de munca fortata, in medie 5-6 ani. Pana mai ieri, in perioada feudala, 95% din populatie erau robi/sclavi si 5% calugari si aristocrati.

Pe unii, nedreptatea ii face sa devina anti-sociali pe principiul: "Societatea si-a bagat ceva in mine, imi voi baga si eu ceva in ea". Nu ceda acestei tentatii altfel mai multa nedreptate te va astepta. Nedreptate vei da, nedreptate vei primii. Nu vei face decat sa perpetuezi ciclul abuzului si al nedreptatii.

Totul e trecator, si bune si rele. Va veni si lumina de la capatul tunelului. A rezistat Corneliu Coposu 17 ani in puscarie, o sa rezisti si tu. Deja partea cea mai grea la tine a trecut. Oribil tata ai nimerit.

Daca zici ca iti merge bine la scoala, fa-te bogat si o sa vezi ce frumos o sa inceapa sa se poarte lumea cu tine. Nici macar gras nu vei mai fi. Deodata vei deveni "umpic plinut dar merge si asa". O alta solutie ar fi sa ajungi sa nu iti mai pese de parerea lumii, dar asta e chiar mai greu de facut decat sa devi bogat.