Am fost diagnosticat greşit !

Am 18 ani, dar evenimentul despre care vă relatez mi s-a intimplat la 15 ani. Am avut o tentativă de suicid prin intoxicaţie cu medicamente ; motivul pentru care am făcut aceasta sl voi preciza doar dacă mi se va răspunde la acest mesaj.
Am fost trecut prin diagnosticele de schizofrenie (la spitalul meu din Botoşani), autism şi mai apoi sindrom Asperger (la Socola), pentru ca la spitalul de psihiatrie din Sibiu să mi se spună că nu am absolut nimic.
Menţionez că asta am considerat şi eu de la bun inceput şi că nu m-am internat de bună voie ; maică-mea a decis să mă interneze.
Toată această serie de evenimente neplăcute este cauzată in special de doctoriţa de la Botoşani, Pavel, care avea o opinie preconcepută conform căreia schizofrenia este automat ereditară pe filiera maternă (bunica mea este schizofrenică) ; nici nu a interesat-o că nu prezentam nici un simptom serios, pur şi simplu m-a diagnosticat fără să vorbească cu mine decat o singură, 3-4 minute.
Menţionez că :
- NU am incercat să mă sinucid dintr-un motiv iraţional;
- NU am avut niciodată nici un fel de halucinaţie;
- NU am delirat niciodată ;
- NU sunt o persoană agresivă ;
- NU am un IQ inferior ;
- NU am probleme de comunicare de nici un fel.
Medicii care m-au examinat iniţial, am aflat mai tarziu, au urmat un fel de tipar : pană in clasa a VIII-a (evenimentele s-au intimplat in clasa a IX-a) am fost un zecist, am intrat cu prima medie la liceul meu, etc; in anul respectiv insă am renunţat la anul şcolar şi am incercat să măm sinucid ; este drept că de asemeni am un schizofrenic in familie şi am refuzat să menţionez motivele pentru care am comis aceste fapte, pentru că nu era in interesul meu să o fac, dar să fie oare aceasta suficient pentru a aplica un astfel de diagnostic, in lipsa oricăreia dintre tulburările prezentate mai sus (alea cu NU in faţă) ?
Să vă spun care este situaţia mea in prezent. E drept că de atunci pină acum a trecut mult timp şi rănile s-au mai vindecat, dar atunci mă gindeam mereu la suicid. Au lovit exact in ce mă durea mai tare: in demnitatea mea. Eu să fiu catalogat drept nebun ordinar, să fiu internat in aceeaşi instituţie cu toţi handicapaţii, să fiu tratat ca un ne-om, să imi pierd credibilitatea, aşa ceva mi-a fost foarte greu să accept !
Nici nu vă daţi seama ce influenţă a avut această eroare de diagnosticare asupra mediului şcolar. Recent am fost prezentator la Balul Preuniversitaria de la liceul meu şi chiar şi in ziua de azi s-au trezit unii profesori care să spună :"Cum să prezinte Mihai ? Da' el nu e nebun ? Dacă ne strică spectacolul ?", cu toate că profesoara mea de psihologie, cu care mă inţeleg foarte bine, a adus o adevărată campanie de convingere a colectivului profesoral cu privire la neveridicitatea acestor fapte. Tot recent am participat la un festival-concurs de teatru intre licee, unde am avut rolul principal. Directoarea liceului, văzindu-mă pe scenă, o intreabă pe o profesoară : "Dar cine e elevul ăsta ?" "Mihai." "Mihai ? Dar cum de poate juca atit de bine ? Eu credeam că e terminat." Deja imi pusese ştampila de iremediabil. Asta ca să nu mai amintesc de dificultatea cu care am putut intra in relaţii cu colegii mei indată după ce le-am comunicat diagnosticul pe care il primisem acum 3 ani (iniţial, nici nu ştiam ce inseamnă ; a trecut o bucată de vreme pină ce şi-au dat seama că nu am nimic şi nu m-au mai ocolit).
Menţionez că toate cele descrise mai sus sunt adevărate şi că nu sunt interesat in nici un fel să denaturez adevărul, din moment ce sunt dispus să divulg şi motivul pentru care am incercat să mă sinucid şi am renunţat la doi ani şcolari (n-am spus motivul nimănui pină acum), dacă mi se va răspunde la acest mesaj.

Este foarte bine sa ajungeti sa aveti o imagine corecta asupra starii d-voastra de sanatate si sa o reflectati corespunzator si in exterior.

In opinia mea, of-ul dvs. cel mai mare nu este diagnosticul pe care l-ati primit, fie el si gresit, ci consecintele pe care le-ati avut de indurat. V-ati confruntat, pe viu, cu prejudecatile societatii din care facem parte cu totii si care sunt si ale dvs.. "Nebun ordinar, handicapat, terminat, iremediabil" sunt niste etichete care dor al dracului de tare si pe cel care e bolnav, nu numai pe cel sanatos si diagnosticat gresit. Poate ca aceasta lectie de viata ar merita sa va schimbe atitudinea fata de cei cu probleme de sanatate mintala, care nu sufera mai putin decat dvs. cand aud asemenea invective.

Lăsand la o parte consideraţiile egalităţii şi fraternităţii, precum şi preocuparea pentru problemele celuilalt (chestiuni care nu imi lipsesc intru totul - da, este posibil ca din acest punct de vedere să aveţi dreptate), nu prejudecăţile societăţii sunt cele care m-au durut, ci incompetenţa medicilor ; chiar dacă, prin absurd, toţi cei din jurul meu ar fi fost toleranţi cu prezumtiva mea boală - vă daţi seama la ce grad de absurditate ajungem -, eu aş fi fost afectat in proporţie aproape egală (hai să zicem, poate, cu 20% mai puţin), fie şi numai pentru faptul in sine de a fi diagnosticat. Nu imi stă in caracter să fiu inşelat de aparenţe, să cred că dacă toţi cei din jurul meu se comportă cu mine ca şi cum aş fi cea mai plăcută şi inocentă floricică, atunci totul e ok. Ceea ce mă roade e faptul in sine.
Nu, of-ul meu cel mai mare nu sunt consecinţele - alea au fost sarea şi piperul povestirii -, ci diagnosticul in sine.
Observ că aţi citit destul de atent povestirea mea (din moment ce aţi căutat şi inşiruit acele diverse invective din textul meu) şi in consecinţă sunt cumva surprins de toleranţa pe care o arătaţi colegilor dumneavoastră (presupun că lucraţi in domeniu) şi faptului că undeva, la un alt spital din ţară, o altă persoană ar putea păţi acelaşi lucru. Dar, na, pare oricum natural să ţineţi mai degrabă cu ei...

Marcus in momentul in care am citit ce ai scris tu am avut un resentiment. Asa am simtit si eu citez:
"Eu să fiu catalogat drept nebun ordinar, să fiu internat in aceeaşi instituţie cu toţi handicapaţii, să fiu tratat ca un ne-om, să imi pierd credibilitatea, aşa ceva mi-a fost foarte greu să accept !"
Acum sunt cu ceva ani in spate si am observat ca ai cateva aspecte peste care ai trecut: in primul rand ti-ai "speriat" parintii ca te sinucizi, si orice parinte normal incearca sa-si salveze copilul, mama ta nu putea sa te urmareasca tot timpul mai ales ca poate are servici si se temea sa nu-ti reuseasca a doua oara.
Al doilea aspect: Te-ai gandit ca bunica ta are nevoie de medicii psihiatrii? Te-ai duce sa o vizitezi la psihiatrie? sa presupunem ca bunica ta traieste, daca nu cumva e decedata. Ai face lucrurile astea?

Iti spun ceva care o sa-ti foloseasca: Nu spune la nimeni ca ai fost internat, nu trebuie sa stie nimeni. Iar cei care te provoaca infrunta-i intr-un mod inteligent.

In scurt timp, vei face, cu ajutorul lui Dumnezeu, trecerea de la liceu la facultate. Nu mai povesti aceste amanunte nici noilor cunostinte sau prieteni si roaga-i pe parintii tai sa adopte si ei aceeasi politica, pentru a te proteja. In rest, ai grija de tine si incearca sa duci o viata cat mai linistita. Multa sanatate iti doresc si bafta multa.

Pe mine m-au internat fortat la psihiatrie doar pentru ca medicul nu mi gasea diagnosticul(nu-i dadusem plic), fara sa am nici cea mai vaga tangenta cu vre-un semn de dereglare mentala-doar pentru ca era sa mor in spital si au preferat sa ma transfere la psihiatrie(dr.Pompilian de la Colentina, Bucuresti), ca sa motiveze ca acolo, eu mi-as fi facut ceva, daca muream de acea ischemie musculara la maini care mi se pornise de la prinderea unui nerv la cot-stie tot salonul povestea.Dar stiu f multe vecine, cunostinte, pe care medicii, care parctica aceasta atitudine pentru a scapa de raspunderea ca nu gasesc un diagnostic.Ex.dr.interne.Ambarus de la sp sf Spiridon Iasi, la toti pacientii spunea: tu ai o obsesie, tu nu ai dureri, ti se pare, tu nu ai ce spui, nu mai spune asa ceva, nu exista asta etc. ca si cum ar fi stiut el mai bine-si asa ii termina pe toti, daca insistai, cred ca te trimitea la psihiatrie fortat ca cel de la Colentina.Dupa biopsie insa a vazut ca se inseala, deci era sa ma omoare daca ma luam dupa el si intarziam cu tartamentul.Daca nu au in tipare acea boala pe care ei ar trebui sa gandesca s-o identifice-te fac nebun cu o indrazneala de necrezut, fara vre-un argument logic, fara sa motiveze si fara sa asculte pentru anamneza decat 3-5fraze pe care le si combate.Desi cazul impune o studiere amanuntita a 30 de fraze, Ei nu iau aminte la ce le spui si emit repede afirmatii nemotivate-daca vsh e 20 la 0 ora de 4 ani, si in afara interval din dreapta, nu se sesizeaza pt a se orinta in rezolv cazului.As fi in stare sa povestesc pe indelete cu dezbatere pe OTV observatiile mele asupra prejudicierii sanatatii prin asemenea atitudini de derutare a pacientului si obstructionare a lui la sansele de vindecare-caci pacientul bazandu-se pe medic, este indus in eroare si intarziat, prejudiciant, in gasirea cauzei si tratare-pentru ca nimeni nu-i controleza si sesizarea acestor abuzuri este cstisit si fara sanse pt pacient-asa este birocratia stabilita in defavoarea demascarii acestor cazuri condamnabile.Si mai profita si de fapt ca pacientii astfel abuzati(30%), pe putin, nu stiu unii de altii, nu se centralizeaza in sistem aceste abuzuri, in condica pacientului, si nici SITE cu abuzuri na exista pentru a-l prezenta ministrului, apoi acesti medici sa se publice ca au astfel de atitudini, pt a fi evitati-vor disparea singuri din schema

@ Leustean Maria

Dumneavoastra puteti duce si face fata la o viata normala ? Cu familie, serviciu, copii ? Rezistati din toate punctele de vedere asemenea unui om normal la stresul de zi cu zi ?

Eu sunt convinsa ca in general medicii psihiatrii nu fac abuzuri. Problema este ca cei care sufera de tulburari psihice, in general cele mai grave nu si le constientizeaza, nu si le accepta si le e teama sa ceara ajutorul.

Din modul in care scrieti rezulta ca dumneavoastra nu luati un tratament adecvat si sa stiti ca o sa pierdeti mult timp din viata si o sa ii suparati pe cei din jurul dumneavoastra, familia, care probabil ca ea a fost cea care v-a internat fortat, daca veti mai continua asa.

Stiu ca nu o sa ma credeti dar eu sunt o fiinta neutra. Nu fac parte dintre cei care credeti dumneavoastra ca va vor raul.

Incercati sa luati un tratament care sa vi se potriveasca sa va simtiti mai bine si sa nu mai ajungeti internata cu forta cine stie pe unde si in ce conditii. Nimeni nu poate sa va impuna acest tratament. Depinde doar de dumneavoastra.

Dumnezeu sa va daruiasca gandul cel bun !

Cu pace,

Clara

@clara

cred ca ai o intuitie demna de invidiat si ai dibuit exact care este problema doamnei leustean in acest moment... mai mult, diplomatia cu care abordezi subiectul acesta delicat ma face sa cred ca demersul tau va fi incununat de succes!

parerea mea:)

Nici coerenta, nici argumentatie logica, dezinformare si neputinta intelectuala... si spirituala, de a intelege si cel mai simplu lucru-pe multi din jur ii veti fi pagubit-prejudiciat cu slaba intelegere recent demonstrata, mai ales daca ati fi si cocotati in vre-o pozitie de oarecare autoritate sau prevalenta asupra aproapelui-Domnul sa ne fereasca de asemenea structuri mentale fara logica intre noi-ori, cumva, va simtiti printre cei vizati sau chiar unul dintre ei sunteti?!

Sa fie inregistrate discutii-anamnezele lor cu cei pe care-i trimit alopatii, din rusinea de a-si recunoaste incompetenta de a diagnostica cazuri ce le solicita si gandirea corelativa, si cu ceilalti cu probleme psihice reale-si veti ramanea rusinata ca habar nu aveti de tema

De ce nu se inregistreza anamnezele?!-cine are interesul sa le ascunda ?! Cel trimis de alopat, o solicita pentru a se vedea realitatea pe care adresantul, ca in comunism, isi sfideaza, escaladand nerusinarea, fiinta umana, afirmand fara nici o jena, orice abjectie a mentalului lor frustat in copilarie-am studiat documentat cazul.Fara sa-se vadeasca personele, inregistrarea va fi edificatoare a realitatii afirmate de mine-jalnica dv judecata-ratiune-va va exclude, demonstrat, atunci, din randul celor cu minima ratiune.Afirmatii din cele de mai sus nu fac decat sa ne arate josnicie, si agresivitatea structurala fundamentala incredibila a fiintei complet neindumnezeite.

Daca cineva n-ar face fata la serviciu, asta nu inseamna ca psihiatric ar avea probleme, ci pur fizic.Cei psihici nu au dureri-epuizare adevarata.

Marcus spune-ne motivul pentru care ai vrut sa te sinucizi, in al doilea rand ce trebuiau parintii tai sa bata toba ca ai fost diagnosticat asa ? Cei de la scoala nu aveau cum sa afle nimic daca parintii tai nu ar fi spus.
Iar daca ai incercat sa te sinucizi ce credeai ca vor face parintii tai ? Clar ca te-au dus la psihiatrie.
Nu vezi ca astia cum cineva vrea sa se sinucida o ia cum ca ai fi nebun si gata, nu analizeaza de ce si cum, ca abia apoi sa traga o concluzie.
Conform a ce ai spus acolo cele cu "NU", tu nu ai nici o schizofrenie, iar faptul ca ai vrut sa te sinucizi nu inseamna ca ai avea schizo, ai avut o suparare, o dezamagire ceva si atat.
Referitor la ce ai spus "Eu sa fiu catalogat drept nebun ordinar, sa fiu internat in aceeasi institutie cu toti handicapatii", rezulta de aici ca asa parere ai de toti care-s asa, deci inclusiv de bunica ta nu ?
Eu tot nu inteleg ceva, cum se afla ca cineva e diagnosticat cu ceva de genul asta daca nu se bate toba ?!

Doamna Maria, la servici nu au probleme doar cei fizici ci mai ales cei psihici, nu e nevoie sa obosesti fizic ca sa nu faci fata acolo mai ales ca nu se prea mai munceste fizic acum, e deajuns sa te dea peste cap psihic si aia este tot.
O munca de birou poate fi mai stresanta de 10 ori decat aia fizica, mai bine alerg 3 ore decat sa stau cu nasul in acte 2 ore, asta eu de exemplu.

@Costy2007

Adolescentul Marcus a expus o situatie in care se mai regasesc si altii, dar nu au curaj s-o spuna.Daca in acesti 5 ani nu a considerat ca mai are ceva de adaugat, clar ca n-o va mai face, din pacate.

Hello, o zi buna prieteni !

Imi place acest titlu de topic. El ar putea avea un sens generalizat deoarece in f multe din cazuri, medicii psihiatri se inseala in privinta evaluarii exacte a celor afecati de anumite tulburari.

Exista niste scheme si categorisiri in care ei ii includ pe cei afectati - dupa o examinare mai mult sau mai putin atenta - Rareori sa dai peste un bun profesionist care sa fie in primul rand pasionat in domeniu, si in al doilea rand un iubitor de oameni, adevarat, doritor sa ajute.
...
K.V, am urmarit ultimul film recomandat in pagina personala. Mi-a placut mult abordarea acelor specialisti. Vedeti ce diferit privesc ei lucrurile, cei din afara ? Cand am vrut sa plec afara -- voiam sa ies din mijlocul unor oameni cu mentalitati bolnave si inguste, care-si imbolnavesc societatea si chiar mai mult, o ucid. Cum sa te lupti cu mintile oamenilor, e mai greu ca intr-un razboi fizic.Cred ca ar trebui sa treaca generatii sa se schimbe intradevar ceva -- iar eu atunci nu voi mai fi. Nu am vrut nicioadata sa-mi reneg tara - insa tocami ca mi-am parasit demult egoul - am opiniile mele, directia mea.
da, in orice spital de boli psihice din Romania, cine ajunge, deja e etichetat intr-un anume fel -- incat acel om, chiar daca ar avea sanse de reabilitatare, ajunge sa si le piarda din felul cum este privit, tratat, atat in interiorul spitalului cat si afara.

Eu eram intradevar f afectata din cauza stresului - dar eram perfect lucida si constienta de cata confuzie puteam sa vad vis a vis de situatia mea.
Prietenii de pana ieri ma evitau ori unde ma vedeau, Biserica la fel, familia si ea- erau rusinati intratat ca nu voiau sa ma duca sa ma tratez ! - m-au dus strainii, o prietena medic.Norocul meu cu Dumnezeu Aici a fost Mana Lui - unde e prezenta lumina mintii care gandeste logic, cauzal si iubind. Asta e Dumnezeu - si cu cat un popor are o inima mai larga, mai altruista si un orizont de cunoastere mai larg, cu atat intra si Dumnezeu acolo. Altfel... sunt povesti.

Simt ca nu intamplator ma gasesc aici. Atat de fericita ma consideram intotdeauna cu ceea ce mi-a dat Cel de Sus, din copilarie aveam obiceiul sa sar intr-un picior si-n altul :)) -- nu ma deplasam altfel, ci saream tot timpul de bucurie - si ma consideram o rasfatatta a destinului ! Si totusi, au venit vremuri in care atarnam deasupra abisului negru la propriu- era ingrozitor !
M-am intrebat adeseori, daca mantuirea omului tine de existenta sau inexistenta unei subsante anume prezenta in corpul tau de om limitat - Atunci cum mai atarna de vointa mea sa ma mantuiesc ?? Eu vreau acest lucru dintotdeauna, il cer in umilinta, totusi - cum spunea Solomon - totul "tine de imprejurari "...

Revenind la iesirea din propriul EGO, este exact ce am invatat noi despre pocainta. Intelegerea pocaintei - nu ca un model de evlavie mostenit -- ci abordarea ei dintr-o perspectiva practica, in perfecta legatura cu invataturile Scripturii. Insa, acest lucru f putin este inteles la noi, cei mai multi au facut din acest model sanatos si curat de viata - o alta religie de fapt. Ca sa nu spun ca unii au luat-o spre extreme, etc. si datorita acestor exceptii nefericite care trebuie intelese in contextul in care se petrec si nu doctrinic - adevarata cale spre vindecare si restaurare a oamenilor NU ARE LOC pt ca nu e inteleasa, ba inca nu e vazuta deloc bine! Si nu are cineva de pierdut, nici chiar Dumnezeu-- pt ca Gloria Lui ramane in veci la fel -- ci, pierdem noi, cei de jos, noi neajutoratii. Of, Of !
Adevarata viata si vindecare insa Exista cu adevarat -- acolo unde Exista. Trebuie cautata cu intelepciune, cu credinta si rabdare. Ce-i drept Dumnezeu isi poate trage Mana, cand nu vede sinceritate, totusi, in urma rugaciunilor staruitoare, daca Il induplecam, si poate fi induplecat -- El revarsa un adevarat suvoi de viata, care transforma pustiul in loc cu izvoare ( e scrisa si in Scriptura, promisiunea aceasta), pe cel bolnav in om sanatos, ...dealurile in campii roditoare. sunt multe referiri din acestea cand Dumnezeu vb despre Trimisul Sau in lume, Domnul Iisus Hristos.

Scuzati daca nu am avut o ordine in idei. la sfarsit de an vechi, va trimit ganduri noi si mai ales bune !
Mi-am amintit cata intelepciune cuprind cuvintele :
"Si noi, dar, fiindca suntem inconjurati cu un nor asa de mare de martori, sa dam la o parte orice piedica si pacatul care ne infasoara asa de lesne si sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte.

2. Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

3. Uitati-va, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea pacatosilor o impotrivire asa de mare fata de Sine, pentru ca nu cumva sa va pierdeti inima si sa cadeti de oboseala in sufletele voastre. " Evrei 12.
Doamne ajuta-Ne. Sus privirea, sus inima !

Chiar in acest moment hai sa formulam in Mintea si Sufletul nostru o bucurie - sau un motiv de bucurie ( exact asa cum a facut Domnul IIsus in modelul Sau de viata ) - o bucurie viabila, o motivatie puternica de viata, un tel, care sa nu fie conditionat de o anumita persoana sau imprejurare ), si zilnic sa privim la aceasta bucurie si la Hristos - ca Sursa de realizare POSIBILA. Mereu si mereu sa multumim. Pt un lucru pe care am reusit sa-l facem - un articol frumos, etc, pt orice: pt Existenta Lui Dumnezeu, pt ca suntem constienti si putem articula cuvinte, pt ca putem simti cu simturile noastre.. sau daca nu pt asta - pt orice altceva ( aer, apa...)...si la final de an, sa contabilizam pasii- progresul facut PRIN CREDINTA. Si sa multumim. Doamne ajuta-ne. Doamne ajuta-ne. ( iau si pt mine acest angajament. PUR si Simplu. Fara alte reguli sau ritualuri. Cu credinta, e biblic suficient).

LA MULTI ANI !

@bleuciel

Nu exista multa ingaduinta pt cei ce cad sub incidenta unui diagnostic greu pt ca nu exista destula pasiune pt cunoastere si acceptarea unor lucruri diferite de cum le credem noi ca sunt in adevar.Povestea cu prietenii, stim bine la greu vedem citi prieteni avem si citi dintre ei chiar sunt adevarati.Legea rabdarii si recompsensei -cine a reusit in prima parte va primi darurile binemeritate.

Perfect adevarat, nu exista dorinta de cunoastere absolut deloc, foarte rar oameni care sa aiba interes de ceva mai diferit, eu am fost foarte curios in general si am dorit mereu sa cunosc mecanisme-le si sa aflu cine le genereaza si de ce, in acest fel a existat o posibilitate de rezolvare a problemei, ca sa incerci sa rezolvi o problema in primul rand trebuie sa o cunosti, nu o cunosti, nu ai ce repara.

lasa ti ĺ pe marcus sa ne spuna cauza care a dus la intoxicatia cu medicamente. vorba lunga saracia omului. descarca te marcus

Am citit f atent mesajul tau din nou, dupa ce ai descris, nu ai schizo, asta clar.
Primele trei conteaza, ultimele trei nu au treaba, si un schizo poate sa nu fie agresiv, foarte multi nu-s agresivi, poate sa fie destept, poate sa aiba abilitati bune de comunicare.

De ce trebuia sa bati tu toba si sa afle toti de diagnosticul tau fals ?! Asta nu pricep.
"Asta ca să nu mai amintesc de dificultatea cu care am putut intra in relaţii cu colegii mei indată după ce le-am comunicat diagnosticul pe care il primisem acum 3 ani", pai de ce sa le fi zis ?
Ce era intre tine si medici e una, la scoala alta, nu trebuia sa stie nimeni ce si cum.

Spune si mie motivul te rog, de ce ai dorit sa te sinucizi ?

Napoleon, acu vazui ca mesaju lui e de acu 15 ani, cine stie pe unde o fi, nu o sa raspunda.
A aparut topicu printre primele ca ai scris tu acuma si credeam ca e actual.

oricat de vechi este topicul, poate marcus ne elucideaza intr un fel si ne spune care a fost cauza suicidului.Poate ca acum dupa 14 ani isi da si el seama ca nu este pe lume nici un motiv rational sa te sinucizi.Intoxicatia cu medicamente ce la condus sa faca lucrul asta si ce fel de medicamente erau...poate vom afla

Aiurea, nici nu mai are pasu de la user cred, nu cred ca va raspunde, cred ca a si uitat de forum, poate doar daca pe mail primeste inca avertizare ca s-a dat un mesaj la topicu lui, atunci poate sa vina.
Asta daca mai are si mailul ala.

Precis motivul suicidului nu era unul care chiar justifica un suicid, sunt deacord cu suicidul doar in cazuri grave, daca ai o boala incurabila care chinuie si nu se poate tine in frau sau nu poate fi tratata.
Sau daca de la boala nu poti munci, nu ai bani si ajungi pe strazi, ca decat sa fi scuipat, sa stai in mizerie, frig, cu foame, murdar, mai bine out.
Dar in rest nu prea vad motive serioase.

Si daca te calca pe demnitate sau ce o fi, te duci la psiholog, faci terapie si rezolvi conflictele interioare, si tot se rezolva, ca asta este de psiholog, nu de tratat.

Ca sa nu mai zic si altceva exceptand ca nu are omu motive, majoritatea nici nu se pricep sa o faca si rateaza fatal de tot de mai raman si cu sechele, deci e f riscant sa ne jucam cu asta.
Aveam pe unu de 25 ani care ratase de 5 ori, faceam eforturi grave sa nu zic "pai asa de batut in cap esti ?". Evident ca nici asta nu avea motive, dar am zis, nu mai pun asta la socoteala.
De rasul curcilor, hai, ratezi odata, e omeneste, dar de 5 ori ?

Și eu am fost diagnosticata greșit... Cred. Tot asa eram internata forțat de părinți și într-o zi am fugit din spital. Apoi mi s-a pus diagnosticul de schizofrenie. În prezent lucrez, duc o viață normala... Dar nu știu cum sa scap de diagnostic.

Tu vezi ca postarea e din 2006 ?!

Asa, și? Voiam și eu sa aflu dacă se poate contesta diagnosticul... Si nu voiam sa creez alt topic

Aaaa, da, ai dreptate, nu avea sens sa deschizi alt topic ptr asta, nu realizasem.
In ce sens sa contesti diagnosticul ? Te duci la alt medic sa-ti dea diagnosticul corect, nu prea ai cum sa contesti, nu te mai duci la ala care te-a diagnosticat gresit, sau te duci tot la el si ii zici sa-ti dea diagnosticul corect, asa se face.

Merci pt raspuns. Dar am inteles ca trebuie sa treaca 5 ani de la ultima internare...apoi se face comisie...desi eu gasesc pe net ca dupa 3 ani, la spital mi se spune ca dupa 5

Pai daca in spital se zice ca dupa 5, inseamna ca e dupa 5, asta e. Si dupa 5 ani de la ultima internare, zici sa schimbe diagnosticul, dar de unde ai dedus ca au diagnosticat gresit ?

Nu am auzit voci sau lucruri de genul ever. Cu diagnosticul am terminat un masterat, lucrand in acelasi timp.

Pai nu conteaza, poti sa termini master si sa muncesti, asta nu inseamna ca nu ai avea un anume diagnostic, insa ce diagnostic au pus ? Schizo ? Si daca da, pe ce baza l-au pus ?
Si daca nu ai avut halucinatii vizuale, auditive, psihoza, pe ce baza au pus acest diagnostic ? Si de ce nu le-ai zis atunci pe loc ?