Gânduri tot mai dese de sinucidere

Bună, am 17 ani. Acest mesaj o să fie mai lung și nu îmi pasă dacă îl va citi cineva până la capăt sau daca o sa îmi răspundă, e singurul loc în care mă mai pot descărca, pentru că aparent am pierdut tot. Până acum un an și jumătate eram o fată normală, dar începând din data de 11 iunie 2019 (mi-o amintesc foarte clar) viața mi s-a complet, COMPLET peste cap, de la o simplă stare de rău. Acea vară avea să fie una dintre cele mai groaznice din viața mea. Am inceput sa experimentez pentru prima dată palpitații, transpirații, nopți nedormite, atacuri de panică, anxietate, frica de moarte, câte nu am mai simțit, amețeli continue. Am fost internata și la psihiatrie și la alte spitale pentru analize și nu au găsit absolut nimic. A trecut vara, a început școala, apoi a venit 2020. In carantina m-am simțit super ok, până când, CULMEA, tot din luna iunie am inceput sa am o constipație de care nu mai puteam scăpa. De acolo am ajuns la clisme dureroase pe care nu le mai suportam, diaree de la prea multe laxative, plânsete, atacuri de panică pe care nu le mai făcusem din vara lui 2019, agorafobie, internări in spitale din nou, analize peste analize, gasindu-mi doar un colon iritabil, dar ceea ce am schimbat a fost că am mers la psihoterapeut. Din iulie 2020 am urmat un tratament cu anxiar și stimuloton, care m-au ajutat dar nu foarte mult, din luna iulie până anul acesta in ianuarie am fost din nou "normala", dar acum, mai mult ca niciodată, simt că clachez, că nu mai pot face față. Am uitat sa menționez că vara trecuta a fost chinul de pe pământ. In fiecare zi anxietate, am avut, pe lângă atacuri de panică, și hipoglicemii, stomacul îmi era praf, erau niște stări de nedescris, iar în august anul trecut mi-au trecut prin gând prima dată gândurile de sinucidere. Și ce mi se pare ciudat este că stările acestea apar complet brusc. Începând totuși din decembrie, psihoterapeutul mi-a schimbat tratamentul iar acum iau xanax cu stimuloton și sincer nu as mai vrea sa merg la acest domn. El zice că e "psihoterapeut", dar în afară de să îmi schimbe tratamentul după ce ii explic ce simt nu știe, nu facem nicio ședință de psihoterapie, iar la alt psihoterapeut nu îmi permit să merg pentru că acela lucra cu casa de asigurări, iar acum familia mea e cu banii la pământ și nu și-ar permite, nu că m-ar mai lăsa, oricum. Am atâtea de povestit sincer, dar nu vreau sa fac aici o ditamai cartea. De o lună și ceva am inceput sa am o părere foarte proasta despre mine, am inceput să mă urăsc mai mult decât am făcut-o vreodată. Mă urăsc pentru că nu sunt in stare sa mă țin de slăbit, mă urăsc pentru aspectul meu fizic, pentru că nu am niciodată motivație pentru nimic, pentru că niciodată nu duc ceva la bun sfârșit, mă văd doar ca pe un eșec în viața asta și simt că niciodată viața asta nu va deveni una mai bună. Știu că unii se gândesc "ai doar 17 ani, taci și vezi-ți de școală și termina cu depresiile tale". M-am saturat sa mi se spună de către familie și alți oameni că dacă am o familie iubitoare (dar care totuși nu mă înțelege deloc:), că dacă am haine și un acoperiș de asupra capului și am tot ce îmi trebuie nu ar trebui sa am simt așa, m-am saturat sa nu pot sa ii fac sa înțeleagă că nu contează că am toate aceste lucruri daca mă simt tot mai mult ca un rahat. Prieteni nu am deloc și poate vă gândiți că exagerez, dar chiar nu am cui să îi spun cum mă simt. Stau in casă doar eu cu mine, pierzându-mi mințile pe zi ce trece. Plâng mereu, mă simt mereu slăbită, dorm foarte mult și mănânc foarte mult din cauza emoțiilor negative, iar apoi ma simt și mai rău pentru că am mâncat atâta. Mere țin toate astea in mine și nu am cui să i le spun. Vara trecuta, mama mea mi-a spus "nu vad rostul sa dau banii care chiar ne trebuiesc pe medicamente pentru atacuri de panică și prostiile tale, nici nu are rost sa mergi la doctorul ăsta", deci vă dați seama că dacă îi spun că aș vrea să schimb doctorul nu ar fi de acord și iar ar începe cu remarcile ei care chiar dor, dar totuși o înțeleg. Fratele meu trebuie sa își pună aparat dentar care costa enorm, iar eu deja fac meditatii la o materie și nu ne mai permitem, dar totodată nu as avea nici curaj sa fac câteva ședințe gratis online cu cineva, de rușine să nu mă audă ei. Chiar dacă știu că nu mă înțeleg, îmi e rușine să mă deschid mamei despre toate astea. Ei au o gândire comunistă și nu pun accent și pe sănătatea mentală, ci doar cea fizica. Nu am curajul și nici nu îl voi avea să mă deschid ei despre tot ce simt. Gândurile acestea compulsive in legătură cu sinuciderea mă sperie, iar tratamentul pe care îl urmez acum e apa de ploaie. Vreau sa mor, dar îmi e frică de ce va fi dincolo. Știu că probabil multi o să îmi spuneți "ai doar 17 ani, nici nu știi cum e viața cu adevărat și tu te gândești la sinucidere, vor veni obstacole mult mai grele in viața cum toți avem și pe care trebuie sa le trecem" sau alte chestii de genul pe care le-am mai auzit de n ori, dar pe mine personal, aceste sfaturi nu mă ajută. Nu îmi dau dorința de a trai din nou, nu mă fac să mă simt mai bine, nu mă motivează. Nu știu ce să mai fac sa îmi revin. Sport nu îmi place să fac, citit nu îmi place, stau toată ziua in pat ca o leguma, abia dacă reușesc să îmi fac temele. Nu mai am nicio dorință de a face nimic. Mă simt mereu slăbită, cum am mai zis, dorm mult, sunt mereu, dar absolut mereu tristă, plâng din senin și singura soluție pe care o văd e moartea. Nu am bani de psihoterapeut și nici nu as vrea sa mă audă ei cum vorbesc cu unul, dar simt că orice as încerca să fac pentru a ameliora toate acestea, nu au niciun folos. E mereu o voce acolo care îmi spune că pentru mine, deja, nu mai are rost nimic în viața și că singura soluție e moartea. Scriu rândurile astea cu lacrimi pe față, m-am saturat sa nu mă simt ok.

Buna, Denisa.
Ai depresie, anxietate si atacuri de panica. Astea sunt niste boli ale neurotransmitatorilor care trebuie tratate, nu sunt niste mofturi. Ia trimitere de la medicul de familie si roaga psihiatrul sa iti schimbe stimulotonul. Nu ti se potriveste. Trebuie sa ai rabdare sa iti gasesti medicamentul potrivit.
De asemenea, ia trimitere de la psihiatru sa faci cateva sedinte gratuite la psiholog.
Medicatia corecta este insa de baza in ameliorarea starilor tale. Trebuie sa insisti.

Corect ce zice Clara, ai ce spune ea, trebuie la medic sa-ti dea un tratament adecvat, alta cale nu ai.