Semnele vitale

Semnele vitale reprezintă măsurătorile luate pentru a verifica funcțiile de bază ale corpului. Acestea sunt următoarele:

• Temperatura corpului
• Pulsul
• Rata respiratorie
• Tensiunea arterială (presiunea arterială)

Detectarea rapidă a modificării semnelor vitale este esențială în cazul oricărui pacient, fie acasă, fie în spital. De exemplu, unul din criteriile alarmante la pacienții internați este rata respiratorie, care dacă depășește 35 de respirații/ minut este asociată cu un eveniment amenințător de viață. (1,2,3)

Temperatura corpului

Temperatura corpului se regăsește printre semnele vitale reglate de hipotalamus, o zonă din creier care produce hormoni ce controlează mai multe funcții vitale ale corpului.

Valori normale ale temperaturii: între 36,1°C și 37,5°C. O valoare mai mare de 37,5°C se numește febră, iar o valoare mai mică de 36°C este hipotermie.

Temperatura variază de la persoană la persoană în funcție de vârstă, sex, activitate și perioadă a zilei. Este non-lineară și afectată de mai multe variabile din surse interne și externe. Persoanele tinere pot înregistra o variație mai mare a temperaturii față de vârstnici.

Poate fi măsurată în mai multe feluri, cu ajutorul unui termometru:

• Temperatura orală – una din cele mai comune modalități de termometrizare deoarece este convenabilă și de încredere. Se poate determina folosind termometrul din sticlă sau cel digital, plasându-se vârful său sub limbă și închizând gura;
• Temperatura axilară – altă metodă convenabilă care constă în plasarea termometrului la nivelul subrațului (axilei), cu brațul lipit de corp;
• Temperatura timpanică – este temperatura reflectată de timpan ce se înregistrează cu ajutorul unui termometru special introdus în canalul auditiv extern;
• Temperatura rectală – se măsoară folosind un termometru de sticlă sau digital introdus în canalul anal după aplicarea de lubrifiant. Deși este o metodă neconvenabilă, este o sursă de foarte mare încredere și este considerată standardul de aur pentru măsurarea temperaturii;
• Temperatura pielii – se pot obține valori rapide folosind un termometru cu infraroșu. (1,2,4,5,6)

Pulsul

Dintre semnele vitale, pulsul este o măsurătoare care arată de câte ori bate inima pe minut. Cu fiecare bătaie, inima trimite o cantitate de sânge prin artere, care se destind, acest fapt putând fi palpabil și oferă informații legate de activitatea cardiacă.

În mod normal, la adulți, rata pulsului este între 60 și 100 de bătăi/ minut. Valorile mai mari de 100 de bătăi/ minut definesc tahicardia, iar cele mai mici de 60 de bătăi/ minut – bradicardia.

Rata pulsului este influențată de factori externi și interni, precum temperatura. De exemplu, atleții pot avea o rată de 40 de bătăi/ minut fără să aibă probleme. O rată mai mare de 100 de bătăi/ minut poate fi cauzată de stres, consum crescut de cafeină sau băuturi alcoolice și poate apărea ca efect advers al unor medicamente.

Pulsul poate fi măsurat în zonele unde o arteră este poziționată mai aproape de piele:

• În partea superioară a corpului, pulsurile periferice palpabile sunt pulsul radial, pulsul ulnar și pulsul brahial.
• În partea inferioară a corpului, pulsurile periferice palpabile sunt pulsul arterei tibiale posterioare, pulsul arterei dorsale a piciorului și pulsul femural;
• De multe ori se măsoară și pulsul carotidian, la nivelul gâtului.

Pentru majoritatea persoanelor, cel mai ușor este de măsurat pulsul radial, de la nivelul încheieturii mâinii. Folosind degetele arătător și mijlociu se aplică presiune la nivelul feței interne a încheieturii mâinii opuse, sub baza degetului mare.

Pentru măsurarea pulsului carotidian se pun cele două degete la nivelul gâtului, lângă proeminența laringeală (mărul lui Adam). Acest puls trebuie măsurat stând jos deoarece presiunea externă la acest nivel poate produce la unele persoane bradicardie și amețeală.

După localizarea unui puls se numără câte bătăi se simt în 60 de secunde sau numărul de bătăi apărute în 30 de secunde, înmulțit cu 2. Astfel se obține valoarea ratei pulsului în bătăi pe minut.

Semnificațiile rezultatelor anormale:

• Un puls neregulat poate sugera o aritmie (fibrilație atrială, flutter atrial);
• Un puls slab, de amplitudine mică poate, fi cauzat de perfuzia neadecvată a țesuturilor (cum se întâmplă, de exemplu, în cazul complicațiilor vasculare date de diabet) sau de o îngustare la nivelul arterelor (ateroscleroze);
• Un puls puternic, de o amplitudine foarte mare, poate indica probleme la nivelul valvelor inimii (regurgitare aortică) sau în structura mușchiului inimii (cardiomiopatie hipertrofică obstructivă) (1,2,7,8)

Rata respiratorie

Rata respiratorie reprezintă numărul de respirații pe minut. Valorile normale sunt între 12 și 20 de respirații/ minut la majoritatea adulților. Alți parametri relevanți ce oferă mai multe informații despre respirație sunt profunzimea și tiparul respirațiilor.

O rată ce depășește 20 de respirații/ minut se numește tahipnee, iar una ce numără sub 12 respirații/ minut se numește bradipnee.

Cauze normale (fiziologice) de tahipnee:

• Efort fizic
• Emoții puternice
• Sarcină

Cauze anormale (patologice) de tahipnee:

• Durere
• Reacție alergică
• Pneumonie
• Trombembolism pulmonar
• Astm
• Sepsis
• Acidoză (precum în cetoacidoza diabetică)
• Pleurezie

Tahipneea nu semnalează întotdeauna o boală gravă.

Cauze de bradipnee:

• Înrăutățire a unor boli ce duc la insuficiență respiratorie
• Tulburări metabolice
• Consum de alcool, narcotice, benzodiazepine

Apneea este oprirea completă a circulației aerului către plămâni timp de cel puțin 15 secunde. Apare ca urmare a stopului cardio-respirator, a obstrucției căilor aeriene cu corpi străini, și a supradozelor cu anumite substanțe. (1,2,9)

Tensiunea arterială

Tensiunea arterială este forța cu care sângele împinge peretele arterelor în timpul contracției și, respectiv, relaxării inimii. Valoarea mai mare, presiunea sistolică, se decelează când inima pompează sânge, iar valoarea mai mică, presiunea diastolică, atunci când se relaxează. Se măsoară în milimetri coloană de mercur (mmHg). Tensiunea arterială este unul din semnele vitale ce reprezintă condițiile hemodinamice ale unui pacient.

• Valori optime: tensiunea sistolică mai mică de 120 mmHg și cea diastolică mai mică decât 80 mmHg;
• Valori normale: tensiunea sistolică între 120 și 129 mmHg, iar cea diastolică între 80 și 84 mmHg;
• Valori crescute (tensiune arterială normal înaltă): tensiunea sistolică între 130 și 139 mmHg și/sau cea diastolică între 85 și 89 mmHg;
• Gradul 1 de hipertensiune (tensiune arterială crescută): tensiunea sistolică între 140 și 159 mmHg și/sau cea diastolică între 90 și 99 mmHg;
• Gradul 2 de hipertensiune: tensiunea sistolică între 160 și 179 mmHg și/sau cea diastolică între 100 și 109 mmHg;
• Gradul 3 de hipertensiune: tensiunea sistolică peste 180 mmHg și/sau cea diastolică peste 110 mmHg.

Pentru persoanele cu hipertensiune arterială este recomandată măsurarea tensiunii acasă, în fiecare zi. Acest lucru ajută doctorul să monitorizeze eficiența tratamentului.

Tensiunea se măsoară la cel puțin o oră de la consumul de cafea și la cel puțin 15 minute după utilizarea vreunui produs cu nicotină. De asemenea o vezică urinară plină crește tensiunea arteriala cu aproximativ 10 mm Hg. Este recomandat ca persoana să fie așezată 5 minute înaintea începerii măsurării, iar brațul pe care se pune manșeta trebuie să fie pe un suport și nu mai jos de nivelul inimii. (1,2,10)