O istorie a pandemiilor care au afectat omenirea - și ce am învățat

Bolile infecțioase au însoțit omenirea încă de la începuturile sale, stilul de viață agrar făcând posibilă apariția epidemiilor de malarie, lepră, tuberculoză, sau varicelă. În mod ironic, cu cât oamenii au devenit mai civilizați și comunitățile mai conectate între ele, cu atât riscul epidemiilor a crescut. Istoria a documentat atât haosul provocat de aceste molime, cât și învățăturile câștigate de care cei care au supraviețuit epidemiilor.

pesta sau ciuma bubonică - 1300

• Agent infecțios: Yersinia pestis
• Numărul de victime: cel puțin 75 de milioane de persoane (unele estimări merg până la 200 de milioane)

Cunoscută și ca Moartea neagră, ciuma bubonică a pornit din China și a ajuns în Europa pe rutele comerciale tranzitate atât de oameni, cât și de animale. Principala sursă de infecție o reprezintă puricii de pe șobolanii purtători ai bolii. Pandemia de ciumă a decimat orașe întregi, fiind răspunzătoare pentru decesul a o treime din populația Europei.

Au existat trei pandemii de ciumă (pe lângă alte izbucniri de mai mică amploare), fiecare cu propria origine geografică și cale de răspândire:

• Ciuma Iustiniană din anul 541 a început în Africa centrală și s-a extins în Egipt și Mediterana.
• Ciuma Neagră din 1347 s-a extins din Asia spre Europa și Rusia.
• Pandemia de ciumă din 1894 s-a extins din Yunnan, China, spre Hong Kong și India, apoi în restul lumii. [5]

Ciuma încă circulă printre noi, însă tratamentul cu antibiotice este eficient, rata mortalității fiind de 1 la 6 cazuri. Între anii 2010-2015 s-au înregistrat 3.248 de cazuri de ciumă la nivel mondial. [1]

Pandemia de holeră (1899-1923)

• Agent infecțios: Vibrio cholerae (tulpina O1)
• Numărul de victime: peste 800.000 de persoane

Aceasta a fost a șasea epidemie de holeră și, la fel ca cele care au precedat-o, a avut originea în India, în delta râului Gange. Cele mai afectate zone de pe Glob au fost India, Rusia, Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Mulțumită experienței epidemiilor anterioare, autoritățile americane au izolat rapid persoanele infectate, reușind astfel să reducă numărul de decese la 11.

În 1854, sursa infecției în Londra a fost identificată în pompele de apă ale orașului, însă abia în 1883 a fost identificat agentul infecțios - bacteria Vibrio cholerae. holera se transmite atât prin apă, cât și prin alimente, și poate ucide victima în câteva ore, prin deshidratere severă.

Pandemia ulterioară de holeră a început în 1961 și se consideră că este încă în desfășurare. Boala afectează în special tările aflate în dezvoltare, unde adesea lipsește accesul la apă curată. Se estimează că sunt 1,3 până la 4 milioane de cazuri în fiecare an în toată lumea, cu 21.000 până la 143.000 de decese. [1, 2]

gripa spaniolă - 1918

• Agent infecțios: tulpina H1N1
• Numărul de victime: 50 de milioane de persoane

Originea pandemiei este subiect de dispută aprigă, însă se pare că în China a fost descoperită o imunitate anterioară izbucnirii infecțiilor în restul lumii. Infecția a apărut în valuri: primul, în 1918, a fost foarte contagios, însă nu foarte mortal. Al doilea însă, în toamna anului 1918 - primăvara anului 1919, a înregistrat un număr foarte mare de decese.

Această pandemie s-a remarcat prin profilul neobișnuit al persoanelor cu cel mai mare risc de deces: cei tineri, în condiție fizică foarte bună. Acest fapt se datorează reacției imune exagerate în fața virusului la aceste persoane.

Abia în 1930 a fost identificat virusul și tulpina cauzatoare a pandemiei de gripă spaniolă. Cel mai probabil, valul de infectări a fost propulsat de condițiile de trai și mișcările ample de civili și militari din cadrul primului război mondial. [1]

hiv/sida - 2005-2012

• Agent infecțios: Virusul imunodeficienței umane (subtipurile HIV-1 și HIV-2)
• Numărul de victime: 35 de milioane de persoane

Un mister până în anii 1980, virusul s-a răspândit printre oameni cel mai probabil încă din anii 1920. Primul caz de Sindrom de imunodeficiență umană (SIDA) a fost înregistrat în 1981. În anul 2017 s-au înregistrat aproximativ 5.000 de noi infectări în fiecare zi.

Deși conștientizarea riscului HIV și tratamentele disponibile sunt tot mai eficiente, putem considera că încă luptăm cu pandemia HIV/SIDA. [1]

Ce am învățat din pandemiile care ne-au afectat de-a lungul istoriei omenirii?

În pofida faptului că pandemiile par a fi o parte inerentă a evoluției umanității, se poate observa o reducere a ratei mortalității de-a lungul timpului. Limitarea impactului acestor boli a fost posibil datorită îmbunătățirilor în sistemul de sănătate și înțelegerii factorilor care alimentează o pandemie.

Dacă în timpul pandemiei de holeră oamenii puneau boala pe seama credințelor religioase ca păcatul și apocalipsa, răspunsul autorităților în timpul gripei spaniole a fost remarcabil: oamenii au stat în carantină, au fost improvizate spitale de urgență și existau argumente cu privire la utilitatea măștilor faciale. În multe privințe, măsurile de atunci sunt asemănătoare cu cele din timpul pandemiei COVID-19.

Totuși, în epoca modernă beneficiem de rapiditatea circulației informațiilor, de o cunoaștere fără precedent a corpului omenesc și tehnologie medicală de ultimă oră. Astfel că sunt greu de înțeles lipsa de pregătire a sistemului medical, ezitarea autorităților în fața luării măsurilor necesare, sau inducerea în eroare a populației - fenomene la care am asistat în actuala pandemie SARS-CoV-2. Se ivește întrebarea: mai mult decât accesul la informație, ce ar fi necesar pentru un răspuns eficient în fața unei pandemii? [2, 3, 4]