Metode naturale de a albi dinții

În condiții fiziologice, dinții unui adult prezintă o culoare alb-gălbuie, suprafața lor reflectând razele luminoase ce cad asupra ei. Însă, cu timpul sau în absența unei îngrijiri dentare atente, pot apărea colorații dentare exogene sau endogene, în funcție de natura factorilor ce le determină.

În mare, agenții cauzali ce produc modificarea culorii dinților sunt:

• administrarea unor medicamente (unele antibiotice în cazul copiilor, ape de gură cu clorhexidină, antihistaminice, antihipertensive);
• materiale restaurative stomatologice, precum amalgamul, ce pătează dintele;
• anumite alimente (cafea, vin, ceai);
• excesul de fluor (fluoroza dentară);
• radio- și chimioterapie;
• înaintarea în vârstă;
• fumatul de tutun;
• factori genetici;
• carii dentare. (1, 2, 6)

Îndepărtarea colorațiilor dentare exogene, în special a celor cauzate de alimente, se poate face cu ușurință prin intermediul unor metode naturale de albire a dinților, la îndemâna oricui. În schimb, colorațiile provocate de alte cauze, precum pătarea dinților de către plombele din amalgam, se corectează prin înlocuirea structurilor dentare afectate și reprotezarea lor de către medicul stomatolog, în cabinetul de medicină dentară.

Bicarbonatul de sodiu

Bicarbonatul de sodiu este un ingredient de elecție folosit pentru albirea naturală a dinților, datorită proprietăților sale ușor abrazive, prin care îndepărtează petele de pe suprafețele dentare. Cu toate acestea, acțiunea sa benefică nu se observă imediat după începerea folosirii acestuia, ci în timp.

Se poate folosi și sub formă alimentară, dizolvând o linguriță de bicarbonat în două lingurițe de apă și folosind amestecul rezultat pentru a peria dinții cu o periuță dentară de consistență moale sau medie. Cele cu perii de consistență tare trebuie evitate, întrucât pot produce abraziune dentară.

Cu toate acestea, cea mai bună formă în care bicarbonatul de sodiu se poate folosi sunt pastele de dinți ce îl conțin în concentrații diferite, cu efecte benefice demonstrate prin numeroase studii. (2, 3)

Peroxidul de hidrogen

Peroxidul de hidrogen este un înălbitor natural al dinților cu efect bactericid local. Prin această acțiune asupra microorganismelor orale se obține o igienizare ce potențează prevenirea modificărilor de culoare și prin evitarea formării cariilor.

Există multiple forme în care acesta se poate găsi, cea mai comună fiind apa de gură, ce conține un procent variabil de peroxid de hidrogen (în medie, între 1 și 3%) și care trebuie folosită anterior periajului dentar. De asemenea, peroxidul de hidrogen poate fi regăsit și în paste de dinți, singur sau în asociație cu bicarbonat de sodiu.

În cea de-a doua formulă, studiile au confirmat albirea cu 62% a dinților la șase săptămâni după începerea folosirii pastelor de dinți de două ori pe zi. (2, 3)

Pe de altă parte, o atenție deosebită trebuie avută asupra efectelor adverse posibile ale utilizării peroxidului de hidrogen, acesta putând determina inflamația țesuturilor moi ce înconjoară dintele și sensibilitate dentară, din cauza pH-ului său ușor scăzut, ce îl clasează în categoria acizilor slabi. Pentru a fi evitate aceste efecte neplăcute, este recomandată utilizarea sa de câteva ori pe săptămână, și nu mai des. (4)

Fructele și legumele

Anumite fructe, precum căpșunile, și mai ales în asociație cu bicarbonatul de sodiu, au efect de înlăturare al petelor foarte pronunțat, datorită acidului malic conținut. Acest efect al acidului malic este dublat și de mecanismele anterior explicate ale bicarbonatului de sodiu. De asemenea, ananasul conține o enzimă ce se utilizează drept înălbitor în componența unor paste de dinți, denumită bromelaină.

În afara acestor substanțe proprii fructelor menționate, orice aliment ce conține fibre ajută la remedierea sau evitarea petelor dentare, deoarece efectuează o curățare mecanică a suprafețelor dentare, îndepărtând placa dentară de la aceste nivel, astfel contribuind și la protecția împotriva cariilor dentare. (2, 3)

Diferența dintre metodele chimice și cele naturale de albire a dinților

Cu toate că interesul general al populației se îndreaptă din ce în ce mai mult spre un trend natural, nechimic, de tratament al afecțiunilor stomatologice, incluzând în această categorie și colorațiile dentare extrinseci sau intrinseci, trebuie luat în considerare faptul că numeroase studii au certificat diferența majoră de eficiență dintre metodele chimice moderne și cele mai naturale, tradiționale.

Un astfel de studiu a demonstrat eficiența superioară a pastelor de dinți cu agenți chimici de albire, ce le-a plasat deasupra celor cu extracte naturale din plante. Principalul dezavantaj al acestora, pe de altă parte, este reprezentat de multitudinea de efecte adverse posibile pe care le pot provoca, precum abraziuni dentare și deficite calitative structurale ale smalțului. (5, 6)

Prevenție înainte de tratare

Fără îndoială, cea mai bună metodă prin care ne putem albi dinții este evitarea pătării lor. Uneori, este aproape imposibil să evităm cauzele ce produc colorarea exogenă a suprafețelor dentare, însă efectele negative ale acestora pot fi contracarate prin utilizarea metodelor de profilaxie dentară, precum periajul dentar și mijloacele auxiliare de îndepărtare a plăcii dentare (ață dentară și ape de gură). (1)

În lipsa unei igiene corecte a gurii, nicio metodă de albire a dinților nu va oferi rezultate maxime. De aceea, este recomandat ca, după consumul unor astfel de alimente, să încercăm să ne curățăm suprafețele dentare de substanțele ce le-ar putea colora. Iar, dacă nu avem la dispoziție periuța și pasta de dinți, putem oricând folosi guma de mestecat, de preferat fără zahăr.