Mergi în vacanță ca să te menții sănătos
©
Autor: Costin Oana
Vacanța de vară sau concediile din timpul anului sunt pentru mulți perioadele cele mai așteptate, pentru că ne oferă ocazia de a face o pauză de la rutina zilnică.
Însă o vacanță înseamnă mai mult decât împlinirea plăcerii de a călători sau deconectarea de la viața obișnuită – aceasta poate aduce reale beneficii pentru sănătate.
Conform statisticilor oferite de Vacation Deprivation Survey (un proiect realizat de Expedia, care urmărește obiceiurile și tendințele mondiale privind vacanțele), primele 3 motive la nivel global pentru care oamenii nu pleacă în vacanță sunt:
Tot mai mulți specialiști în domeniul sănătății și al muncii atrag atenția asupra numeroaselor beneficii pe care ni le pot aduce vacanțele. Vă prezentăm câteva dintre acestea:
O metaanaliză (2012) a studiilor privind legătura dintre numărul de ore de muncă și bolile coronariene susține rezultatele de mai sus. Se pare că persoanele care lucrează mai mult de 8 ore pe zi au în general un risc de 40% mai mare de a dezvolta afecțiuni cardiace. Chiar dacă analiza nu a pus în evidență o relație de tip cauză-efect, ci doar o corelație, cercetătorii consideră că riscul acestor boli crește din cauza stresului și a orelor insuficiente de somn. (2), (3), (4)
Alison Gopnik consideră că deși adulții își pierd această capacitate, în unele situații o putem recăpăta. În acest sens, ea dă exemplul unei prime vizite în Beijing. Orașul pe care nu l-am mai văzut, cu numeroșii stimuli noi pe care ne-i oferă, ne ajută să ne dezvoltăm capacitatea de a conștientiza momentele prezente. Astfel de experiențe se soldează cu acumularea unor amintiri extrem de intense, care își păstrează caracterul „real” pentru o perioadă mai lungă decât amintirile obișnuite acumulate pe parcursul activităților noastre zilnice. (5)
Un sondaj realizat în 2013, la care au participat 1004 de părinți americani ce aveau copii cu vârste între 5 și 17 ani (Disney Time Survey) a arătat că vacanțele petrecute în familie sunt considerate de aceștia o soluție eficientă pentru întărirea relațiilor familiale și o ocazie de a petrece „timp de calitate” împreună.
Întrebați despre efectele pozitive ale vacanțelor în familie, în 97% din cazuri copiii lor au învățat lucruri noi despre ei (copilăria părinților sau informații despre alți membri ai familiei), iar din timpul total petrecut în vacanță, 82% a fost considerat de părinți ca fiind „timp de calitate”. (6), (7)
Vacanțele pot fi văzute și ca o modalitate de a face față stresului de la locul de muncă. Un studiu realizat în Canada (2009), la care au participat aproximativ 900 de avocați care se confruntau cu un nivel ridicat de stres la locul de muncă, a arătat că implicarea în activități recreative sociale și vacanțele au avut un rol semnificativ în reducerea depresiei. (12)
Însă pe termen lung avem nevoie de pauze mai lungi ca să ne deconectăm, să ne regăsim motivația și să fim mai productivi. O vacanță ne oferă o mai bună perspectivă asupra vieții în general, ceea ce de multe ori ne impulsionează să ne stabilim obiective profesionale și să le urmărim. (10)
Pe de altă parte, anticiparea vacanței și pregătirea acesteia oferă o îmbunătățire a stării de spirit înainte de concediul propriu-zis. Revenirea din vacanță nu face decât să ne aducă la nivelul de bază al dispoziției noastre. Acestea sunt concluziile unui studiu amplu la care au participat 1530 de olandezi, dintre care 974 au plecat în vacanță pe durata desfășurării cercetării. Comparând nivelul de fericire al celor care s-au întors din vacanță cu al celor care nu au avut concediu, rezultatele au fost similare. Excepție au făcut persoanele pentru care vacanța a fost foarte relaxantă, efectele pozitive asupra stării de spirit fiind vizibile până la două săptămâni după revenire. Explicația dată de Jeroen Nawijn, autorul studiului, pentru dispariția rapidă a bunei dispoziții după vacanță este reintrarea bruscă în rutina de zi cu zi. Acesta recomandă ca în locul unei vacanțe lungi o dată pe an să preferăm două sau trei mai mici de-a lungul unui an. (11)
Totuși, efectele benefice ale vacanței nu sunt anulate, chiar și atunci când după concediu dispare buna-dispoziție. În final, pe termen lung, evaluând costurile financiare, oamenii au tendința de a valoriza mai mult experiențe precum vacanțele și participarea la concerte, decât bunurile materiale pe care le-au achiziționat, pentru că primele le oferă ocazia de a împărtăși experiențele cu ceilalți. (13)
Însă o vacanță înseamnă mai mult decât împlinirea plăcerii de a călători sau deconectarea de la viața obișnuită – aceasta poate aduce reale beneficii pentru sănătate.
De ce avem nevoie de vacanțe?
Atât inima, cât și creierul au nevoie de pauze de la activitatea profesională zilnică pentru a funcționa optim. Amânarea concediilor sau, mai grav, absența lor de-a lungul mai multor ani contribuie pe termen lung la deteriorarea stării de sănătate.Conform statisticilor oferite de Vacation Deprivation Survey (un proiect realizat de Expedia, care urmărește obiceiurile și tendințele mondiale privind vacanțele), primele 3 motive la nivel global pentru care oamenii nu pleacă în vacanță sunt:
- păstrarea zilelor de concediu pentru viitor (23%);
- lipsa de sincronizare a perioadelor de concediu în familie (23%);
- lipsa veniturilor necesare unei vacanțe (19%). (1)
Tot mai mulți specialiști în domeniul sănătății și al muncii atrag atenția asupra numeroaselor beneficii pe care ni le pot aduce vacanțele. Vă prezentăm câteva dintre acestea:
Mai multe vacanțe, o inimă mai sănătoasă
Cel mai amplu studiu observațional care a investigat factorii de risc pentru bolile cardiovasculare, Framingham Heart Study, a arătat că bărbații care mai mulți ani la rând nu și-au luat vacanță aveau un risc cu 30% mai mare de a suferi un infact decât cei care plecau frecvent în concediu. Studiul a fost inițiat în 1948, s-a desfășurat pe parcursul a trei generații de participanți și a devenit o referință importantă în literatura de specialitate.O metaanaliză (2012) a studiilor privind legătura dintre numărul de ore de muncă și bolile coronariene susține rezultatele de mai sus. Se pare că persoanele care lucrează mai mult de 8 ore pe zi au în general un risc de 40% mai mare de a dezvolta afecțiuni cardiace. Chiar dacă analiza nu a pus în evidență o relație de tip cauză-efect, ci doar o corelație, cercetătorii consideră că riscul acestor boli crește din cauza stresului și a orelor insuficiente de somn. (2), (3), (4)
Noutatea unui loc vizitat oferă beneficii pentru creier
Alison Gopnik, psiholog și cercetător american, a studiat diferențele fundamentale dintre funcționarea cognitivă la copiii mici comparativ cu a adulților. Una dintre acestea este că la bebeluși creierul nu stăpânește complet abilitatea de a se concentra doar pe o anumită activitate. De aceea ei sunt atrași și captivați de o multitudine de stimuli, ceea ce îi face să-și disperseze atenția spre mai mulți și să fie deschiși la toate experiențele din jur.Alison Gopnik consideră că deși adulții își pierd această capacitate, în unele situații o putem recăpăta. În acest sens, ea dă exemplul unei prime vizite în Beijing. Orașul pe care nu l-am mai văzut, cu numeroșii stimuli noi pe care ne-i oferă, ne ajută să ne dezvoltăm capacitatea de a conștientiza momentele prezente. Astfel de experiențe se soldează cu acumularea unor amintiri extrem de intense, care își păstrează caracterul „real” pentru o perioadă mai lungă decât amintirile obișnuite acumulate pe parcursul activităților noastre zilnice. (5)
Timp petrecut cu familia
Vacanțele ne oferă prilejul de a petrece mai mult timp în compania partenerului de viață, a copiilor, familiei și prietenilor.Un sondaj realizat în 2013, la care au participat 1004 de părinți americani ce aveau copii cu vârste între 5 și 17 ani (Disney Time Survey) a arătat că vacanțele petrecute în familie sunt considerate de aceștia o soluție eficientă pentru întărirea relațiilor familiale și o ocazie de a petrece „timp de calitate” împreună.
Întrebați despre efectele pozitive ale vacanțelor în familie, în 97% din cazuri copiii lor au învățat lucruri noi despre ei (copilăria părinților sau informații despre alți membri ai familiei), iar din timpul total petrecut în vacanță, 82% a fost considerat de părinți ca fiind „timp de calitate”. (6), (7)
Vacanțele te fac mai fericit
Pe lângă îmbunătățirea imediată a stării de spirit, se pare că vacanțele scad riscul apariției depresiei, cel mai probabil datorită reducerii nivelului de stres. În vacanță, activitățile plăcute pe care le realizăm determină creșterea nivelului neurotransmițătorilor din creier care reglează starea de bine - dopamina și serotonina. La această stare pozitivă contribuie și relaționarea cu persoanele cu care mergem în vacanță (familie, prieteni). (8)Vacanțele pot fi văzute și ca o modalitate de a face față stresului de la locul de muncă. Un studiu realizat în Canada (2009), la care au participat aproximativ 900 de avocați care se confruntau cu un nivel ridicat de stres la locul de muncă, a arătat că implicarea în activități recreative sociale și vacanțele au avut un rol semnificativ în reducerea depresiei. (12)
Creșterea eficienței și productivității la lucru
Pauzele mentale scurte și rare în timpul programului de muncă ne ajută să ne menținem concentrarea atenției asupra unei sarcini zilnice, conform ultimelor studii din domeniul psihologiei cognitive. (9)Însă pe termen lung avem nevoie de pauze mai lungi ca să ne deconectăm, să ne regăsim motivația și să fim mai productivi. O vacanță ne oferă o mai bună perspectivă asupra vieții în general, ceea ce de multe ori ne impulsionează să ne stabilim obiective profesionale și să le urmărim. (10)
depresia post-vacanță
Vacanțele ne ajută să ne încărcăm bateriile, să ne odihnim și să luăm o pauză de la activitățile obișnuite. Totuși, după revenirea din concediu, buna dispoziție dispare destul de repede odată ce ne întoarcem la serviciu.Pe de altă parte, anticiparea vacanței și pregătirea acesteia oferă o îmbunătățire a stării de spirit înainte de concediul propriu-zis. Revenirea din vacanță nu face decât să ne aducă la nivelul de bază al dispoziției noastre. Acestea sunt concluziile unui studiu amplu la care au participat 1530 de olandezi, dintre care 974 au plecat în vacanță pe durata desfășurării cercetării. Comparând nivelul de fericire al celor care s-au întors din vacanță cu al celor care nu au avut concediu, rezultatele au fost similare. Excepție au făcut persoanele pentru care vacanța a fost foarte relaxantă, efectele pozitive asupra stării de spirit fiind vizibile până la două săptămâni după revenire. Explicația dată de Jeroen Nawijn, autorul studiului, pentru dispariția rapidă a bunei dispoziții după vacanță este reintrarea bruscă în rutina de zi cu zi. Acesta recomandă ca în locul unei vacanțe lungi o dată pe an să preferăm două sau trei mai mici de-a lungul unui an. (11)
Totuși, efectele benefice ale vacanței nu sunt anulate, chiar și atunci când după concediu dispare buna-dispoziție. În final, pe termen lung, evaluând costurile financiare, oamenii au tendința de a valoriza mai mult experiențe precum vacanțele și participarea la concerte, decât bunurile materiale pe care le-au achiziționat, pentru că primele le oferă ocazia de a împărtăși experiențele cu ceilalți. (13)
Data actualizare: 07-02-2021 | creare: 22-10-2015 | Vizite: 2277
Bibliografie
(1)Expedia Vacation Deprivation, link: https://www.expedia.com/p/info-other/vacation_deprivation.htm (2)Science says your body needs vacations, and here's why, link: http://www.sciencealert.com/your-body-needs-vacations-and-here-s-why
(3)History of the Framingham Heart Studyhttps://www.framinghamheartstudy.org/about-fhs/history.php
(4)Long Working Hours and Coronary Heart Disease: A Systematic Review and Meta-Analysis, link: http://aje.oxfordjournals.org/content/early/2012/09/04/aje.kws139.full
(5)Amazing Babies, link: https://edge.org/conversation/alison_gopnik-amazing-babies
(6)DisneyTimeSurvey, link: https://disneyparks.app.box.com/s/bdgza07ocii5kv3ov665
(7)Time-Starved American Families Look to Vacations to Rediscover Each Other, Survey Shows, link: http://www.prnewswire.com/news-releases/time-starved-american-families-look-to-vacations-to-rediscover-each-other-survey-shows-192018131.html
(8)Vacation Depression: How to Cope, link: http://wellness.unl.edu/wellness_documents/vacation_depression.pdf
(9)http://news.illinois.edu/WebsandThumbs/Lleras,Alejandro/Lleras_sdarticle-17.pdf
(10)http://www.theatlantic.com/business/archive/2012/08/the-case-for-vacation-why-science-says-breaks-are-good-for-productivity/260747/
(11)Vacationers Happier, but Most not Happier After a Holiday, link: http://link.springer.com/article/10.1007%2Fs11482-009-9091-9
(12)Leisure as a coping resource: A test of the job demand-control-support model, link: http://hum.sagepub.com/content/62/2/195.abstract
(13)Want to Stay Healthy? Go Ahead and Take a Vacation, link:
http://www.huffingtonpost.com/glenn-d-braunstein-md/taking-vacation_b_1688148.html
©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni