Îmbătrânirea este cauzată de prezența genelor dezechilibrate

Un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea Northwestern arată că dimensiunile genelor pot fi responsabile de majoritatea modificărilor moleculare ce apar în cadrul proceselor de îmbătrânire. Conform oamenilor de știință, descoperirea a fost obținută în urma unei analize a țesuturilor colectate de la oameni, șoareci, șobolani și pești Killi, prin intermediul inteligenței artificiale.

Thomas Stoeger, autor principal al studiului, afirmă că modificările în activitatea genică implică mii de gene, în ciuda faptului că acestea nu au un caracter cuprinzător. Cu toate acestea, modificările în cauză au fost identificate de specialiști în diferite țesuturi și la diferite specii de animale, ceea ce a determinat apariția concluziei conform căreia toate schimbările de activitate a genelor apar la acestea pe măsură ce îmbătrânesc. Mai mult, Luís A. N. Amaral, cercetător la universitatea americană, explică faptul că dezechilibrele întâlnite la acest nivel sunt răspunzătoare de apariția proceselor de îmbătrânire, deoarece homeostazia este țelul tuturor celulelor ce conlucrează în cadrul unui organism.

Studiul a fost realizat prin analiza unor seturi de date complexe, provenite inclusiv din Proiectul Genotype-Tissue Expression și de la banca de țesuturi a NIH. Inițial, specialiștii au analizat mostre de țesuturi de la șoareci în vârstă de 4, 9, 12, 18 și 24 de luni, observând că lungimea medie a genelor a suferit o schimbare în intervalul 4-9 luni, sugerând astfel un debut precoce al modificărilor. Autorii explică faptul că aceste schimbări au fost identificate și în mostrele provenite de la șobolani și de la peștii Killi, astfel concluzionând că schimbările apar precoce în decursul vieții, însă acestea devin mai pronunțate odată cu înaintarea în vârstă.

Stoeger evidențiază faptul că, cel mai probabil, motivul pentru care acest fenomen se întâmplă este legat de capacitatea celulelor de a contracara perturbațiile ce duc la dezechilibre în activitatea genelor la vârstele tinere urmând ca, la un moment dat, acestea să își piardă această capacitate. Analiza asupra oamenilor a relevat faptul că modificările de lungime a genelor au putut fi evidențiate în momentul în care oamenii ajungeau la vârsta mijlocie, menționând totodată că mostrele au fost prelevate de la persoane din intervalele de vârstă 30-49, 50-69 și peste 70 de ani. Aceștia subliniază și diferența dintre specii, întrucât șoarecii au fost identici, în timp ce oamenii nu au fost, ceea ce sugerează un caracter constant al descoperirii.