Suicid

Am urmărit puțin postările care tin despre suicid și am o întrebare pentru “specialiști”. Ce sens are sa suni la diverse numere printre care și 112 când lumea te ia in ras și cum sa propuneți psihologi când se cer zeci de milioane pentru ședințe? Și așa se plânge lumea ca suntem prea mulți. Nu ar fi mai simplu pentru cei care iau aceasta decizie doar sa ne Spune-ți care este cel mai eficient medicament sau metoda pentru a face asta? Eu una îmi asum decizia de când eram perfect lucida. După ultimele evenimente din viața mea, chiar nu mai am nimic de pierdut. Vreau doar liniște și atât. M-am saturat de durere și răutatea oamenilor. M-am saturat de falsitate și interese. M-am saturat de mentalitatea “decât sa repar, mai bine arunc și iau altceva mai bun”. M-am saturat de toată viața asta de cacat pe care nici măcar nu mi-am dorit-o vreodată. De ce as merge sa vorbesc cu specialiști care oricum ma tratează ca pe un copil prost și îmi vorbesc de sus ca știu ei mai bine? De ce as încerca sa ma deschid oricui pe lumea asta dacă oricum voi fi luată la mișto și in batjocura? Voi faceți pe bunii samariteni, însă câți dintre voi chiar ați fost intr-o situație de genul și oriunde mergeți sa aveți parte doar de răutatea oamenilor și fără ca măcar o singura persoana sa va înțeleagă și sa va ajute cumva? Considerați ca sunteți superiori noua doar datorită studiilor, însă unii oameni chiar au motive serioase pentru care vor sa își ia viața, iar voi doar va prefaceți ca va pasa ca mna, altfel nu mai iese banul.

Dorinta de a muri este considerata urgenta psihiatrica. Trebuie mers la psihiatru si luat tratament. Aveti un dezechilibru major de neurotransmitatori. Chiar daca nu se potriveste din prima tratamentul, exista o paleta larga de antidepresive care trebuie testate si care va pot ajuta. Gasiti-va un psihiatru care sa va inteleaga si in care sa aveti incredere!
Sanatate multa!

Stimata doamna, nu am ce sa caut si ce sa gasesc. Cumva exista psiholog cu o masina a timpului? Indiferent ca discut sau nu, ce sens are? Voi va auziti? Nu are nici un sens sa vorbesti cu cineva daca nu se rezolva nimic. Foarte simplu. Si ma enerveaza ca multi nu inteleg asta. Se plange toata lumea ca suntem suprapopulati, dar daca luam niste decizii pe care ni le asumam 100%, nu ne lasati sa le ducem pana la capat. Si nu intelegeti ca nu rezolvati nimic, doar amanati inevitabilul. Majoritatea sinucigasilor mereu vor ajunge in acelasi punct. Iar dezechilibrul despre care vorbiti este in toata viata mea, nu la neurotransmitatori, dar ma rog, cum am spus de la bun inceput, specialistii vorbesc de sus ca de, voi le stiti pe toate. :)

Eu nu v-am trimis la psiholog. V-am trimis la psihiatru pentru tratamentul depresiei = boala pe care o aveti. Admiteti ca aveti o boala si tratati-o. Pentru ce aveti dv. exista zeci de tratamente. Nu are sens sa stati sa va chinuiti.

@LexiiAnyway: Esti convinsa ca prin suicid vei obtine linistea pe care o cauti?! Daca te trezesti ca (, ) constiinta ta continua sa existe intr-o alta dimensiune, dupa ce inima se opreste, si ramai captiva in acest taram de durere psihica/amaraciune o eternitate?!
Citeste despre fenomenul NDE! Citeste despre studiul AWARE, al Dr. Sam Parnia!

@clara_p: Ipoteza dezechilibrului de neurotransmitatori in tulburarile psihice nu a fost dovedita vreodata, inceteaza sa mai debitezi ineptii, te rog!

@ david90

Esti un pacient netratat pe care nu il iau in seama. Pacientii tratati nu se comporta ca tine pe forumuri. Au discernamant, mai ales cand e vorba de o problema de viata si de moarte.

LexiiAnyway, ai dreptate ! Putin inteleg pe astia suicidali, sunt total deacord cu tine.
Insa de obicei multi care vor sa se sinucida vor aiurea desi problema lor se rezolva, si chiar se rezolva, de aia multi nu inteleg, ei cred ca esti in categoria aia si te indeamna sa-ti rezolvi problema.
Insa sigur, sunt si probleme care nu se pot rezolva si acolo daca ai ceva care te chinuie iremediabil, e normal ca-ti doresti sa nu mai fi.

Deci depinde de caz.
Si oricum nu consider ca dorinta de suicid e neaparat o problema medicala, nu in toate cazurile, pot sa nu fiu multumit de viata mea si sa aleg asta, e un drept democratic zic eu, a lua dreptul de a alege e dictatura.

LexiiAnyway, si sa iti explic de ce suicidul nu e bine vazut, ptr ca:
In vremurile indepatate smecherii aveau nevoie sa le muncesti lor pe nimic si sa se imbogateasca ei, asa ca au zis ca suicidul e pacat sau nebunie ca sa-ti ia aceasta optiune de a scapa de sclavie, si sa le muncesti lor. Ca decat sa mori de foame, munceai, ca aia era.
De acolo e interzis si in religie ! Nu asa aiurea, totul e politic, mai tarziu au bagat cum ca esti bolnav daca vrei asta, si gata, a indoctrinat lumea.

Aceiasi smecheri care au facut si religia acum 3000 ani cam cand sefii de trib vroiau sa ramana la putere si ei si copiii lor, asa ca aveau nevoie de divinitate ca lumea sa asculte de tine, asa ca a trebuit sa faca sa creada lumea ca zeii, dumnezeu i-a pus sefi acolo, si asa lumea nu mai contesta, asa a aparut religia, tot politic.
Ca si acuma fara religie nu ai puterea ! Daca popenia zice ca johanis e pacatos, sa vezi cum putini il vor mai vota.

Asa ca aia e, dar lumea nu se prinde, si se ia dupa ei.

Sigur, si eu sunt deacord ca daca are cineva ganduri din astea, sa verificam daca e pe bune treaba si motivul e real, ca daca se rezolva treaba, e bine sa se rezolve si sa aiba chef de viata apoi, sa dispara acest gand.
Daca e ceva ce nu se rezolva, sunt total deacord, decat sa sufar mai bine pa, si consider ca e un drept asta, ca de aia am luptat atat ptr democratie.

Ei nu te cred cand le zici ca problemele tale nu se rezolva, aici e problema, trebuie sa fie un om destept care sa inteleaga dupa ce explici ce si cum.

Nici in cazul unor probleme aparent nerezolvabile, suicidul nu ar trebui vazut ca o solutie. Ganditi-va mai ales la rudele de gradul I, care vor avea o durere psihica de nedescris la aflarea vestii ca fratele/sora/copilul/tatal/mama/nepotul/varul s-a sinucis. Cand avem ganduri de suicid, ar trebui sa incercam sa empatizam un pic si cu cei care vor ramane si vor suferi dupa noi, inainte de a pune in practica un astfel de gest.

Ca fapt divers, unii dintre cei care au avut un NDE, au experimentat si asa-numitul life review, sub forma unei holograme in care puteau sa-si vada propria viata, din momentul in care s-au nascut si pana in momentul in care au trecut "dincolo", si totodata, au reexperimentat emotiile pe care diversele interactiuni interumane le-au avut atat asupra lor, cat si asupra celor cu care au interactionat. Ganditi-va cum ar arata life review-ul unui sinucigas... ar pufea el sa faca fata avalansei de emotii negative pe care le-a cauzat celor dragi?!

Când fix gradele de gradul I îți provoacă suferința și te trădează in felul in care m-a trădat sora mea, nu am cum sa gândesc așa. Sa va ferească Dumnezeu sa pățiți voi ce am pățit eu din partea propriei surori. Sora mea, același sânge, mi-a distrus tot fără vreo remușcarea sau regret si continua sa facă mișto de suferința mea, e subiectul ei preferat de amuzament. Dacă vouă vi se pare normal, nu știu sigur care dintre noi este de fapt cel bolnav psihic.

Costy2008 apreciez ca exista măcar un om care sa înțeleagă aceste aspecte și nu îmi vorbește de sus. Îți doresc numai bine in viața și sa fi ferit de răutatea tuturor!

Lexii, vezi ca ti-am scris ceva pe privat.

david90, daca un om are o boala incurabila care-l chinuie si e netratabila si nu mai suporta (ca asta este un motiv corect ptr acest gest), isi asuma orice ar face altora ca suferinta, ca scapa el de suferinta, si asta conteaza cel mai mult, rudele si altii vor fi bine, in cateva luni isi vor reveni si vor avea viata normala, deci nu e asa o mare problema, insa omu ala ar fi suferit la infinit in timp ce pe ceilalti ii durea in pix, ca ei aveau o viata normala.
Ca toti va ganditi doar la ceilalti, nu si la persoana in cauza, zic la general, si nu doar voi.

Daca se poate rezolva problema, sunt deacord sa facem orice sa rezolvam problema, nu sa murim ptr o problema rezolvabila, insa cand nu se poate rezolva, decat sa te chinui mereu, mai bine pa, unii asa aleg, e un drept democratic pana la urma.

De multe ori, cei cu tendințe de suicid vor ca prin asta să se răzbune pe cei care i-au rănit, adică să-i facă să se simtă vinovați. Nu întotdeauna însă.

Oricum, suferința e parte integrantă a vieții. Fără suferință, nu evoluăm ca indivizi. Nu trebuie să fugim de ea ci să o acceptăm

Doar un prost crede ca daca se omoara ii face sa se simta vinovati pe cei ce i-au facut rau acelei persoane, ca aia care au facut rau, au facut tocmai ca nu le pasa de acea persoana, asa ca daca nu le pasa nici nu se vor simti vinovate ca se omoara acea persoana.
Ca sa te razbuni, faci rau celor care ti-au facut rau, asa da, merge, ca sa sufere, nu asa sa ma omor ca prostul si apoi aia sa rada.
Dar cum ai zis, nu mereu suicidarii gandesc asa.

Dar prostia e foarte mare, majoritatea suicidarilor nu realizeaza ca problema lor se rezolva si ca nu e cazul sa faca asta, dar na, aia e, prostia nu are margini.

Poti evolua si fara suferinta, ea e absolut inutila. Nu te pune nimeni sa nu inveti una si alta sa evoluezi, sa faci chestii noi, sa progresezi, sa gandesti.
Din contra, de multe ori suferinta te face sa involuezi, ca nu mai iti arde de facut una si alta, de gandit si asa mai departe, adica chestii ce duce la evolutie.

@Costy2008, din păcate mecanismele depresiei sunt de cele mai multe ori mai performante decât capacitatea creierului de a se autoregla. Totuși, împărtășesc opinia ta cu privire la actul sinuciderii, deoarece și eu îl consider ca fiind un act democratic, iar atât timp cât el nu afectează alte persoane (în sens legal), devine cea mai rațională situație în anumite cazuri (de exemplu, sinuciderea asitată a bolnavilor de cancer aflați în fază terminală, în țări precum Olanda).
În ceea ce privește suferința, să știi ca este cel mai puternic imbold spre evoluție, dar e un joc de tip win-lose. Doar când simți suferința în forma ei pură poți să-ți depășești condiția, caz în care ai câștigat jocul, sau poți fi doborât de ea, caz în care ai putea fi încadrat în tabăra pierzătorilor, dar și asta e un câștig totuși, deoarece astfel ți-ai găsit liniștea, chiar dacă mai devreme decât era ea planificată.

Pai normal ca macanismele depresiei sunt mai performante decat capacitatea creierului de a se autoregla, insa daca simti ceva de la depresie trebe sa sti ca e capcana ca nu e real si sa ceri ajutor, asta tine de inteligenta.

Cu suicidul da, e un act democratic furat de religie din interesul care l-am descris mai sus, nu doar in faze terminale cu cancer, cine doreste si n-are depresie, sa i se indeplineasca dorinta asistat, asa e normal, nu stiu ce au multi contra daca nu afecteaza pe altii ?!

Iar faza ca religia a vrut ca si medicina sa zica ca e doar boala, tin sa mentionez ca gramada de SS-isti de la hitler s-au sinucis si erau supersanatosi oamenii aia, insa nu au vrut sa se chinuie sa fie chinuiti in puscarii, si nu au putut trai ca au fost invinsi, a fost dreptul lor sa faca asta, este okey.
Iar oamenii care vor suicid din motive false date de boala numita depresie, trebuie ajutati sa-si revina, ceilalti daca cer, sa li se respecta dorinta, sunt oameni sanatosi care nu sunt deloc multumiti ce viata lor, care sunt suferinzi din cauza asta si nu pot face mai mult, si cum asta nu se poate schimba, unii prefera sa nu sufere la infinit.

In Elvetia la fundatia Dignitas se aproba suicid asistat si la depresivi daca trei medici declara ca depresia e incurabila.

Nu suferinta ma face sa evoluez, ci pasiunea si dorinta de a fi mai bun, de a face chestii mai bune, ofera satisfactie, deci pasiunea si satisfactia in mod normal da evolutia, nu suferinta care am zis, de multe ori te face sa nu mai vrei nimic.

Să știi că oamenii lui Hitler nu erau așa sănătoși pe cât s-ar crede, dat fiind faptul că în WW2 s-a abuzat masiv de substanțe (vezi cazul Pervitin-ului); chiar lui Hitler i se administrau pe finalul războiului mari cantiăți de Eukodal (oxicodonă), substanțe care au accentuat degradarea sa mintală.
În ceea ce privește depresia, ea aduce și modificări la nivel neurochimic, de aici și caracterul ei ciclic și, implicit, spirala suferinței.
Fiecare își găsește motivația prin propriile metode, unele voluntare, altele nu. Totuși, îmi mențin ideea conform căreia în suferință se află cea mai bună metodă spre autodepășire, asta dacă reușești să o ții sub control, să crești din ea și să o folosești precum o forță vitală. Dar există permanent riscul ca ea să te doboare și știm cum se încheie de cele mai multe ori o astfel de bătălie pierdută. E o sabie cu două tăișuri.

Acolitii lui Hitler nu prea luau droguri, Hitler lua insa. Erau aia destul de sanatosi, nu asta era problema, au ales sa moara, aia e, din motivele care le-am zis, nu trebuie neaparat sa nu fi sanatos ca sa alegi democratic asta din n motive.

Da, pai depresia asta e, e rezultatul unor modificari neurochimice in creier.

Pai daca suferinta e singura care ta face sa evoluezi, e grav, inseamna ca omu ala nu are nici un fel de pasiune, ambitie, si realizarile nu ii aduc satisfactii. Ca am zis, la un om pasionat, doritor de mai bine, evolueaza si foarte bine fiind pe sanatate.
Iar cand e asa, aici nu mai e cu doua taisuri, cand e pasiune, ambitie, mereu va iesi bine treaba.

Deci tu te referi la oameni lenesi si nepasionati, fara dorinta de mai bine.

Hitler a folosit substanțe pe tot parcursul războiului, de acolo și unele decizii aberante pe care le-a luat, dar asta e altă discuție. Cea mai notabilă sinucidere în rândul naziștilor (după cea a lui Hitler + familia Goebbels) a fost cea a lui Hermann Goring, care s-a sinucis cu o zi înainte de execuția sa, dată în cadrul procesului de la Nurnberg.

Revenind la suferință, în momentul în care ești pe deplin mulțumit de status quo, nu vei dori să schimbi nimic în viața ta, deoarece starea actuală a lucrurilor îți aduce mulțumire. Dar, un eveniment nefericit, o tragedie, chiar viața ta per ansamblu te pot determina să iei atitudine și să evoluezi (vezi aici parcursul lui Mike Tyson), asta dacă reușești să convertești suferința din viața ta, altfel se revine la ce am spus mai sus.
Oamenii care ajung leneși și nepasionați din cauza suferinței sunt așa deoarece depresia este demotivantă, ea lăsându-te ostenit, plictisit și obsedat de propriul tău eu (dar nu într-un sens egoist).
Suferința transformată în pasiune și luptă este cea mai bună cale spre progres, iar aici istoria vine cu destule exemple.

Hitler da, pai s-a zis ca ani de zile s-a drogat cu n droguri, medicul ala Morell il dopa cu droguri.
Pai normal ca Goring s-a sincuis, ca sa nu sufere la puscarie, baiat destept, ca merita sa sufera, sunt deacord, dar zic cum a gandit el.

Cu suferinta sa o luam si altfel, si daca nu evoluez ce ? Ma bucur de viata mea asa cum sunt si nu am nevoie sa evoluez la o adica, daca nu sunt pasionat cum am zis ieri ca sa vreau sa evoluez asa sanatos fiind, deci iar suferinta nu si-ar avea sensul.
Multi oameni simpli se bucura la maxim de viata fara sa evolueze, si e f bine asa.
Asa ca aia e, bine, exclude masochistii, ca aia vor sa sufere si la aia e necesara suferinta.

Asta ce zici tu e o amagire ca sa gaseasca scuze la suferinta aia, sa se imbete cu vin ca vaaaai ce benefica e, deci hai sa fim seriosi.
Ai dreptate, suferinta poate da evolutie, insa nu e nevoie de evolutie neaparat daca sunt multumit de viata mea, aici e spilul, prefer sa fiu sanatos si sa nu evoluez, si multi oameni sanatosi la cap asa gandesc.
Sau aia "am devenit mai bun dupa ce m-am imbolnavit, ce bine", ete na, si daca nu eram bun ce ? Mai bine nu bun dar sanatos.

Goring a fost condamnat la moarte la Nurnberg, dar s-a sinucis în noaptea de dinaintea execuției. E foarte interesantă decizia sa, decizie pe care o pun în practică (sau încearcă) mulți condamnați la moarte.

Ceea ce nu am spus despre suferință este că de cele mai multe ori ea nu e compatibilă cu fericirea. Evoluția provocată de suferință vine dintr-un imbold interior, o luptă pe care o dai cu proprii demoni. Se poate spune că e un pariu pe care îl faci cu lumea, pe o miză foarte mare: sănătatea, sau chiar viața ta.
Bineînțeles că sunt oameni care sunt mulțumiți de starea actuală a lucrurilor, nesimțind durerea evoluției. Aici aș completa cu un citat al lui Emil Cioran, care spune așa:
"Ceea ce am mai bun în mine se datorează suferinței. Nu o iubesc, dar nici nu o condamn."
Fericirea înseamnă stagnare, sau o evoluție modestă, pe când suferința presupune fie o evoluție semnificativă, marcantă, fie colapsul total. Cu cât mai mare e suferința, cu atât mai mare e evoluția omului, dar cu atât mai mare poate fi și distrugerea acestuia.
Sănătatea nu are preț, foarte corect, dar uneori trebuie să faci și sacrificii pentru a atinge o nouă versiune a ta. Ori te afunzi în suferință și pierzi sănătatea, ori lupți cu suferința și, de cele mai multe ori, tot îți va fi afectată sănătatea, dar măcar simți că ai dat un scop existenței tale (dacă ne raportăm la cazul de mai sus, la topicul acestui forum).
Cea mai bună "rețetă" a vieții e fericirea aia simplă, care nu aduce schimbări majore în viața ta. Însă când suferința intervine violent și aduce cu ea depresia și anxietatea, nu-ți rămâne decât să lupți.

Goring se temea ca pana moare nu ii va fi bine in puscarie (desi am auzit ca i-a cam fost bine, ca incepuse sa vrajeasca si pe gardieni si incepusera si aia sa-l placa, ca avea tactica manipularii), si ca va muri urat prin spanzurare, asa ca mai bine murea boiereste instant cu cianura, nu e deloc aiurea decizia si nici interesanta, e logica. Decat sa mori chinuindu-te, mai bine mori nechinuindu-te.

Ia cu suferinta, aia care simt nevoia sa atinga alta versiune a sa, au probleme, nu sunt oameni normali, un om normal isi traiesie viata la maxim si lupta ptr fericire si atat. Iar daca vine o boala, nu le convine, nu vede nimic bun in ea si vrea sa scape cat mai repede de ea.
Pana la urma ajungi la alta versiune a ta si ? Ti-ai f viata cu suferinta aia in timp ce altii si-au trait-o.

Multi sunt bolnavi si tot nu evolueaza, deci e relativ, ca ala care nu e facut sa evolueze, nu va evolua nicicum, pe oamenii normali boala ii darama si ii face mai nefericiti si tot neevoluati.
Pe mine depresia si anxietatea m-a distrus, cu ce sa lupt ? Cu un diavol care mereu e mai tare ? Nici nu ai cum sa lupti, ca-ti ia si dorinta si vointa, motivatia sa lupti, te baga si in pamant la o adica.
De aia e boala, nu sa lupti cu ea, sa o tratezi, sa dispara si sa iti vezi de viata.

Si aia care nu vor din prostie sa o trateze si incearca sa se opuna depresiei, ei traiesc sa se opuna, nu isi traiesc viata, trag de ei, fac chestii contra a ce simt, ii oboseste, ii irita, lupta asta inutila e o vesnica suferinta, e ca si cum vrei sa accelerezi o masina cu frana pusa. Trage frana intai, si apoi accelerezi si va fi bine.
Dupa ce tratezi iti vine vointa, motivatia, ambitia la loc, si faci de la sine tot fiind bine.

Interesantă este decizia lui Goring de a comite suicidul fix cu o seară înainte de execuție. Foarte mulți condamnați la moarte au tentative de suicid (unii chiar reușesc) în perioada apropierii execuției. Oricum, toți condamnații la moarte la Nurnberg au avut reacții foarte interesante (vezi aici cazurile lui von Ribbentrop si Keitel). E memorabilă reacția ființei umane în fața morții iminente.

Revenind la suferință, ea este mult mai prezentă în viața noastră decât fericirea. Fericirea este o utopie, o iluzie spre care umanitatea a tins încă din cele mai vechi timpuri, dar e în natura noastră din punct de vedere evolutiv să nu fim niciodată mulțumiți de situația actuală, acest dezechilibru între ceea ce avem și ceea ce ne dorim, între ceea ce simțim și ceea ce am vrea să simțim favorizând schimbarea, evoluția, creșterea. A lupta pentru fericire înseamnă să fugi de suferință, ceea ce este imposibil. Ce este interesant la noi, oamenii, este că avem impresia că viața e frumoasă atunci când ești fericit. În realitate, momentele "frumoase" nu fac decât să îți reseteze acel rezervor interior în care se adună chinul existențial, ca să nu se revarse asupra ta toată durerea lumii.
Ideea de bază este că trebuie să accepți suferința în viața ta și să încerci să evoluezi cu ajutorul ei, iar dacă la capătul tunelului reușești să găsești fericirea, atunci te poți bucura de rezultat. Dacă, însă, continui să fii nefericit, atunci nu-ți rămâne decât amintirea dureroasă a procesului anevoios prin care ai trecut.

Depresia este demotivantă, iar în formele ei grave sleiește omul de puteri și-l condamnă la o introspecție permanentă asupra unui haos interior. Ea are și caracter ciclic, astfel încât tinde să revină constant, iar în lipsa unui tratament adecvat, recidiva poate fi fatală. Depresia, odată ce schimbă configurația neurochimică a creierului, nu dispare. Ea va reveni cu prima ocazie, astfel că "de depresie nu scapi, cu depresia trăiești"-spunea o vorbă foarte cunoscută privind această afecțiune.

Pai reactia omului in fata mortii este ca ori accepta asta si gata, ori se sinucide inainte asta daca moartea ar fi chinuitoare, e foarte simplu, mi se pare banala treaba. Keitel ce a facut ? Ce a zis ? A zis "nu sunt vinovat", si gata.
Faceau pe prostii unii din ei, mai ales Eichman cand l-au prins dupa ani de zile, se facea ca e prost ca nu stie mare lucru si asa mai departe.

Nu e in natura noastra sa nu fim multumiti cu ce avem, gresit total. Cei cu deficit de serotonina sunt vesnic nemultumiti, un om sanatos e multumit cu ce are daca ii satisface nevoile pe care le are, nu se streseaza sa aiba mereu mai mult, si moare tot nefericit. Si asta s-a si demonstrat.
Era chiar si pe youtube a fost un exemplu cu doi oameni care s-au dus la o bere, sanatosul dupa o bere s-a simtit satisfacut, celalalt mai bea una si inca una, si tot mai vroia, ala care avea deficitul de serotonina.

Si un exemplu eram eu, cand eram bine, daca aveam ce manca ce vreau, TV, calculator performant, telefon bun, si bani si ptr altele, sa zic un 5-600 euro lunar in plus dupa toate cheltuielile, eram f multumit, nu simteam nevoia de mai mult !
Ma bucuram la infinit de ce aveam.

Multi oameni sunt foarte bine cu viata lor, adica oamenii sanatosi, nu e deloc fericirea o iluzie, e iluzie ptr aia dereglati.

Ptr ca daca fericirea era o iluzie, atunci ar avea loc suiciduri in masa, ca doar nu te-ar mai motiva sa ai o viata plina de suferinta 90 %, si doar 10 % ceva bun.

Cu depresia da, face omu praf de multe ori.

Cam toți naziștii au avut reacții asemănătoare în fața sentinței capitale. Într-adevăr, dacă ai de ales dintre o moarte chinuitoare (în viitorul nu foarte îndepărtat) și o moarte rapidă, fără chinuri, decizia vine de la sine.

Serotonina este descrisă de multe ori ca fiind "hormonul fericirii", însă funcțiile ei sunt mult mai complexe (de exemplu, este implicată și în digestie, în reglarea somnului, depresie, agresivitate și sinucidere). Referitor la exemplu tău cu berea, principalul neurotransmițător al nostru care este setat pe "mai mult" și pentru care nimic nu este suficient este dopamina. Este în natura noastră din punct de vedere evolutiv să ne dorim mai mult, de aici și asocierea dopaminei ca neurotransmițător al dorinței, motivației și nu doar al plăcerii. Pe principiul ăsta apar și dependențele, iar la cei care consumă droguri funcțiile dopaminei devin patologice. Bineînțeles că nu poți pune depresia pe seama deficitului de serotonină sau pe seama vreunui exces de dopamină, deoarece situația este mult mai complicată.

Nu vreau să-ți stric afirmația, dar depresia este foarte prezentă în lumea secolului 21, în zilele noastre înregistrându-se cele mai multe sinucideri în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 11 și15 ani. Deși nu vezi sinucideri la tot pasul, asta nu înseamnă că nu sunt persoane care se luptă cu depresia, persoane care, cel mai probabil, sunt nefericite.

Pe scurt, dopamina vrea mereu mai mult din orice, serotonina e hormonul nu doar al fericirii, iar lumea în care trăim pur și simplu nu ne permite să fim fericiți, oricât de mult am vrea, dar aici e foarte mult de discutat. Pur și simplu evoluția nu ne-a pregătit creierul pentru lumea modernă, o lume în care nu pot fi fericiți decât oamenii care nu-și folosesc partea creierului formată în ultimii 100.000 de ani, neocortexul.

Normal ca intre o moarte cu chin si una fara, alegi pe aia fara.

Nu am sa inteleg aia cu ce zici tu ca nu putem fi fericiti, eu am zis ca un om reglat este foarte okey, nu vrea in prostie mai mult, vrea mai mult daca e dereglat si are receptorii de dopamina care se diminueaza ca nr, asa ca are nevoie de mai multe ca sa fie bine. Plus ca tine si de prostia omului.
Ca un destept stie ca daca hiperstimulezi receptorii aia, isi reduce nr si atunci nu vei mai fi bine in curand, te dai peste cap, deci sa vrei din ce in ce mai mult e si dovada de tembelie, cand sti ca te distruge.

Cand vad ca sare limita zic "NU, nu vreau si mai multa senzatie ca e pericol".

Si ca dovada, nemultumitii nu sunt niciodata fericiti si vor in prostie mai mult, in timp ce altii sunt foarte bine cum sunt si se bucura si de soarele care rasare pe cer.
Nu generaliza ca nu poti fi bine.

Si serotonina si dopamina, te fac sa fi bine daca esti reglat, daca nu, o dai in ce zici tu, si invoci natura noastra ca sa ascunzi o dereglare.
Tu iei oamenii dereglati ca normalitate, ptr ca nu sti cum e altfel, ca se poate si altfel, eu tracand prin tot felu de stari, stiu cum e sa fi multumit cu ce ai si sa nu vrei mai mult, si doar aveam acelasi creier si inainte cand nu eram multumit, si dupa cand eram.

Natura noastra e una, si prostia nemarginita e alta !

Bine spus "om reglat", dar ce ne facem când vorbim despre oameni cu probleme, oameni care au ales declanșarea artificială a acestor neurotransmițători (cazul drogurilor), deoarece creierul lor suferă schimbări majore. De exemplu, dupa stimularea constantă a creierului cu droguri, acesta se adaptează noului nivel de stimulare, în sensul că fie scade sensibilitatea receptorilor existenți, fie le crește numărul. Oricât de inteligentă ar fi o persoană, odată ce ajunge în punctul ăsta, revenirea este aproape imposibilă fără ajutor specializat.

Nu confunda nefericirea cu prostia, pentru că lucrurile stau fix invers. Fericirea este dictată în cea mai mare parte de predispoziția genetică, abia apoi de raportarea noastră la lume.

E un echilibru general al acestor neurotransmițători (nu doar serotonina și dopamina), dar m-aș lungi inutil dacă aș sta să explic chiar și în ansamblu procesul. Nu confunda o stare de moment (fericirea) cu esența ființei umane, care trebuie să treacă prin suferință și incertitudine pentru a ajunge la acest țel evolutiv, ca să-i spunem așa.

Omul a trăit sute de mii de ani într-o lume în care dacă nu putea vâna, murea de foame. Pur și simplu creierul nostru nu poate suferi în câteva mii de ani adaptări ce s-au format de-a lungul a milioane de ani de existență a organismelor vii.

Pai un om inteligent nu ajunge in cazul in care degeaba e inteligent ca fara ajutor nu scapa, el de la inceput nu face asa ceva sa se distruga.
Ai dreptate, fericirea e data de genetica cat de bine e sistemul neurotransmitatorilor si face cum reactionezi la mediu, la ce te bucuri, cat te bucuri si altele.

Nu ma refer la fericire pe moment, ci sa fi bine a la long si sa-ti traiesti viata frumos si placut, atata tot. Si sunt destui care fara suferinta sunt bine constant a la long.

Aia cu vanatoarea a fost odata, acuma e altceva, ne-am adaptat sa fim multumiti de una si de alta daca suntem sanatosi, ca daca nu suntem, cucu, nu ne bucuram si vrem mereu mai mult.

Ai fi surprins să afli câți sunt cei care suferă de depresie, deși au un IQ peste medie. Abuzul de droguri sau de alte substanțe (alcool, cofeină, etc.) vine în încercarea de a umple niște goluri pe care persoana respectivă le are în suflet. Oricât de inteligent ar fi un om, dincolo de un anumit prag al stimulării, creierul său va percepe denaturat realitatea, creierul emoțional preluând controlul în fața celui rațional.

Dacă un om este fericit în prezent, asta nu înseamnă că nu a experimentat suferința la un moment dat. De cele mai multe ori este nevoie de un eveniment nefericit (moartea sau pierderea cuiva, de exemplu) pentru a putea aprecia ceea ce ai și a vedea altfel lucrurile. Totuși, sunt oameni prinși permanent în spirala suferinței și care nu reușesc să vadă lucrurile bune din viața lor, lucruri care sunt, oricum, foarte subiective. Suferința este o constantă a vieții, pe care o "uităm" în momentele pe care noi le numim fericite. Fără asemenea momente, care să-ți distragă atenția de la suferința existențială, viața își pierde din sens pentru unele persoane, care aleg să o termine mai devreme, dar asta este alegerea fiecăruia, lucru pe care deja l-am discutat mai sus.

Din contră, creierul nostru nu este adaptat pentru multitudinea de opțiuni pe care le avem. Trăim într-o lume a abundenței (față de strămoșii noștri), iar când facem astfel de alegeri în condițiile date (când cumpărăm un smartphone, de exemplu, sau un obiect vestimentar) utilitatea alegerii va fi umbrită de lucrurile la care am renunțat (trăim din ce în ce mai mult în termeni de cost de oportunitate). Asta ar putea fi o cauză a suferinței secolului XXI. Bineînțeles că nu este singura, dar este un punct de plecare.

Cunosti mecanismul prin care acest organism, ansamblu de aggregate, de constienta, materie, simtiri, perceptii, etc. a aparut aici? Ma indoiesc. Asta inseamna ca mergi la risc cu sinuciderea, esti un jucator de poker prost. Prin acelasi mecanism prin care ai aparut acum e posibil sa mai apari din nou si sa faci acelasi lucru pe care il face orice organism de la furnica la om: sa fugaresti simtiri placute si sa fugi de simtiri neplacute fara sa iei o secunda de pauza sa iti pui intrebarea: Care e cauza suferintei? Doar cineva care ii intelege cauza poate incerca sa scape de ea.

@Placebo10, obiectivul fundamental al oricărei forme de viață de pe planeta asta este supraviețuirea, de la care derivă un al doilea scop, înmulțirea. Cât despre sinucidere, ea nu este un pariu, așa cum depresia nu poate fi considerată un joc de poker.

În ceea ce privește cauzele suferinței, avem explicația evoluției, filosofiei, religiei și lista domeniilor poate continua. Degeaba încercăm să identificăm cauza suferinței, deoarece de ea nu vom scăpa, definitiv, niciodată. Dacă negăm un lucru, asta nu înseamnă că nu există.