Suicid

The Mist, eu nu-s deacord ca un om cu IQ mare isi acopera golurile cu droguri si altele, inteligentul stie ca se rezolva la psiholog sau psihiatru, ca de aia e inteligent
E cam contradictie IQ mare si ca vede distorsionat realitatea, si ca se ia dupa emotional, ca ala cu IQ mare se prinde ca vede distorsionat realitatea si nu se ia dupa emotionalul capcana dat de boala respectiva.

Inteligentul cand are ceva se duce si se documenteaza, afla ce are si stie ce si cum, afla ca un emotional poate fi fals dat de boala, si deci nu se ia dupa el. Nu ia ce simte de ca asa e realitatea.
Sau daca are IQ mare la matematica, are IQ mic la viata si la logica.

Normal ca un om chiar daca e fericit acum, poate sa fi suferit inainte. Aia care-s prinsi continuu in spirala suferintei, aia au depresie clar, trebuie tratati si se rezolva.

La mine scopu nu e supravietuirea si inmultirea, ci placerea, traiesc ca sa ma bucur de fiecare zi, atat, dorinta mea de supravietuire e direct proportionala cu calitatea vietii, nu vreau sa traiesc oricum ca nu as vedea sensul sa traiesc ca sa sufar.
De aia nu ii inteleg pe aurolaci ce-i motiveaza sa traiasca in frig, foame, mizerie, batai permament, dar poate is masochisti, aia e, ca daca is maso, se explica de ce aleg sa stea asa. Eu m-as suicida instant, doamne fereste sa fiu asa ca ei.

@Costy2008, e destul de mult de discutat pe tema relației IQ-probleme psihice. Nu uita că poți avea un IQ ridicat, dar cu toate astea să ignori anumite simptome ale depresiei pentru că pur și simplu nu cunoști problema în detaliu. Cazul lui Bobby Fischer e un bun exemplu care arată că poți fi mult mai inteligent decât ceilalți și totuși să prezinți comportamente deviante. Unii oameni pur și simplu văd lumea altfel, într-o perspectivă mai negativă, dar mai realistă decât o fac ceilalți. Primul pas în rezolvarea unei probleme este acceptarea, dar modificările neurochimice pe care le suferă creierul din cauza depresiei împiedică observarea obiectivă a situației.

IQ-ul este diferit de EQ, care, de cele mai multe ori, este mai important decât coeficientul de inteligență, deoarece emoțiile puternice inhibă funcțiile neocorticale, de aici și răbufnirile violente în urma conflictelor sau uitarea completă a informației în fața unui test, de exemplu.

Cum spuneam, suferința e parte integrantă a vieții noastre, iar oamenii depresivi, pe lângă amplificarea evenimentelor negative din viața lor, nu pot avea momente de "bucurie", momente care au rolul de a da un motiv continuării existenței. Dacă mâncarea nu ar avea deloc gust și nu am fi nevoiți să mâncăm pentru a nu muri, probabil că nimeni nu ar mai face acest act voluntar. Dacă activitatea sexuală nu ar fi adus plăceri senzoriale, fiind benefică din punct de vedere evolutiv, ar fi fost ceva de care ne-am putea lipsi. Toate aceste aspecte existențiale, fizice și spirituale își pierd semnificația în fața celor depresivi, deoarece, pentru ei, aceste procese declanșatoare de neurotransmițători (dopamina în cazul alimentelor și al activității sexuale) sunt blocate/distorsionate. Fără motivația neurochimică a existenței, viața își pierde sensul, însă acest lucru nu poate fi observat decât în momentele de maximă suferință, când dorința de a trăi se luptă cu teama față de moarte, teamă care este tot un aspect evolutiv.

Cât despre oamenii străzii și categoriile defavorizate, existența lor se află sub spectrul inutilității, deoarece calea spre revenire, prin convertirea suferinței, este aproape imposibilă. Aceștia trăiesc într-o continuă luptă pentru supraviețuirea biologică, deoarece evoluția existențială este aproape imposibilă. Cei mai mulți sunt atât de resemnați, încât pierd lupta cu suferința, recurg la substanțe, infracțiuni, uneori suicid. Este deznodământul tragic al vieții, după o lungă și continuă suferință, fără posibilitatea de a folosi toată această durere.

Pai daca ai IQ mare iti dai seama de simptome si incepi sa cauti, sa te informezi, si o sa sti foarte multe despre, o sa cunosti in detaliu. Vezi ca nu mai esti ca inainte si incepi sa cercetezi.
Comportamente deviante poate prezenta unu cu IQ mare, e adevarat, dar de multe ori nu se pot schimba alea.

Nu stiu cum e IQ si EQ dar cand simt ceva, ma gandesc ce e, si daca e ceva rau nu ma dedau emotiilor alea, si incerc sa alung acele emotii cumva ca sa nu ma las prada lor, tocmai ca am IQ gandesc asta.

Cu depresia ai dreptate, asa e. Cu teama de moarte e cam aiurea, de ce sa am teama ca mor ? Mor si gata, ce e mare chestie ? Se rupe firu si adios.
Ca sa doresc sa traiesc trebe sa am bucurii cum zici tu, la depresivi ele dispar, si de aia gandesti sa mori ca sa scapi de suferinta.

Si aurolacii ce motivatie au sa traiasca ptr supravietuirea biologica ?! Ca au doar suferinta zi de zi. Ca si daca iei substante tot suferi, ca alea nu pot sa te tine high mereu, si chiar daca esti high tot ti-e foame, sete, frig, cald, tot simti ca puti si trebe sa te speli.

Corect, doar că multe persoane ignoră simptomele în ciuda inteligenței superioare. De multe ori este nevoie de un background psihologic pentru a putea sesiza instalarea depresiei, altfel doliul existențial care se instalează trece neobservat, iar apoi lucrurile se complică din ce în ce mai mult. Pot fi aduși și alți factori în discuție, dar pentru simplificarea exemplului cred că e de ajuns ce am menționat. Creativitatea sporită a unor oameni a fost direct corelată cu un nivel crescut de dopamină în creier, de aici și posibila asemănare cu unele comportamente specifice schizofreniei.

IQ-ul reprezintă inteligența cognitivă, iar EQ-ul este inteligența emoțională. Din punct de vedere evolutiv, cogniția (abilitatea de a raționa, specifică IQ-ului) este puternic inhibată în condiții de stres crescut (cortizol mărit, afectează funcțiile neocorticale, proces specific EQ-ului). Identificând acești factori, o minte antrenată poate ține sub control stările negative care întunecă judecata și ne determină să luăm decizii radicale. Totuși, acest proces consumă multă energie psihică, iar în cazul depresiei emoțiile și stările negative lovesc mintea precum un tsunami lovește zonele de coastă. Rațiunea este copleșită, iar cel mai bun lucru pe care îl poți face este să identifici problema și să cauți ajutor dacă simți că lucrurile scapă de sub control.

Atunci când mintea nu mai poate identifica momente care să prelungească dorința fundamentală de supraviețuire a organismelor vii, dorința de moarte începe să se instaleze. Nemaigăsind mijloace care să-i distragă atenția de la suferința existențială, moartea pare cea mai viabilă soluție pentru omul depresiv. E singurul proces care poate opri suferința unei minți care își dorește să moară.

Existența persoanelor din categoriile defavorizate, care își duc chinul existențial prin intermediul substanțelor (alcool, droguri etc.) este imaginea unei vieți lipsite de sens, în care supraviețuirea se reduce la treapta cea mai de jos a piramidei lui Maslow. Eliberările de dopamină și alți neurotransmițători în urma consumului de substanțe de către aceste persoane nu fac decât să adâncească și mai mult prăpastia dezastrului. Dorind să obțină o "evadare" din viața mizeră pe care o duc, recurg la alternative care oferă o soluție de scurtă durată. Consecința este fie sevrajul, cu ale sale urmări, fie moartea.

Tristețea și depresia sunt lucruri diferite.
Tristețea e ceva normal.
Depresia e o amplificare a unei stări emoționale negative, ca urmare a unui construct ideatic nerealist

The Mist, ai zis "De multe ori este nevoie de un background psihologic pentru a putea sesiza instalarea depresiei".
Mai...omule, e simplu sa sesizezi instalarea depresiei prin comparatie, ca simti ca nu mai esti ca inainte, simti ca pica tonusul, ca ai mai putina energie, ca nu mai te bucura ce te bucura inainte, ca iti pierzi interesul fata de chestii, ca-ti pica motivatia, ce naiba.
Doar drogat, beat sau prea tampit sa fi sa nu te prinzi.
Daca te-ai naste asa, e de inteles ca nu sti, ca nu cunosti cum e altfel, dar altfel n-ai cum sa nu sesizezi.

Nu e vb sa fie distrasa de la suferinta existentiala, ci sa ai bucurii si placeri, ca sa fi motivat sa traiesti, depresivu ptr ca nu mai are nici o bucurie, de aia 90 % din suiciduri sunt in depresie, ptr ca un sanatos niciodata nu o sa ramana total fara bucurie si placere.

med.edu, si depresia e tristete indelungata, tonus jos, lipsa chef, motivatie si restul.