Relatia cu mama - ajungem la crize de furie dupa cateva zile impreuna
Buna, sunt fiica unica. Mama este vaduva de multi ani, locuieste in alt oras, destul de departe si vine sa ma viziteze de doua sau trei ori pe an, si sta pana la 2 saptamani. De fiecare data incepem pozitiv, dar relatia se deterioreaza rapid ajungand la o criza in care eu izbucnesc de manie si ajung sa ma vatamez corporal (imi frang mana, ma musc sau ma bat cu pumnii). Eu de obicei sunt o persoana calma, nu am izbucniri de genul acestea decat provocate de prezenta mamei.
Mama are doua personalitati diferite. Este extraordinar de sociabila, de ex. se imprieteneste usor in timpul unei calatorii cu trenul, lumea o indrageste pentru energia si deschiderea ei. Ajuta bolnavii si batranii, invita prieteni la ea acasa, este apreciata. Toate acestea se intampla in orasul in care locuieste.
Pe de alta parte este fata mamei pe care o vad doar eu si cei care se intampla sa ne fie in preajma cand trecem printr-o criza. Vorbeste urat despre alti oameni carora le-a zambit in fata in urma cu putin timp, este suspicioasa fata de altii, este convinsa ca alto oameni vor raspandi neadevaruri despre ea, nu doreste ca alti oameni sa afle anumite lucruri despre ea. Imi reproseaza ca nu petrec timp cu ea si nici nu vorbesc cu ea. Imi reproseaza ca sunt draguta cu toti ceilalti in afara de ea. Ea percepe cel mai mic comentariu ca si o acuzatie. Cand unchiul care vine in vizita spune ca nu se simte bine la stomac, mama intelege ca el ii reproseaza ei ca nu a facut mancare buna si il acuza pe fata. In fazele de criza, mama este intempestiva, orice spune este o acuzatie, o injurie, un repros. Imi spune ca ma dispretuieste, ca nu stiu sa o apreciez. Chiar si daca sentimentele ei negative nu sunt directionate impotriva mea direct (ci improtriva altcuiva, de fata sa nu), eu ma incarc negativ la comentariile ei pana la momentul cand nu mai rezist si izbucnesc intr-un atac de furie. Strig la ea, o smucesc de mana si apoi ma vatamez pe mine insami cum am scris mai sus.
Dupa o vreme, mama fie se calmeaza si vorbeste cu mine de parca nu ar fi fost nimic. In aceste situatii eu sunt perplexa si simt ca mai moare ceva in mine. Fie continua sa poarte ranchiuna multa vreme, pana pleaca inapoi acasa. Iar la vizita urmatoare o luam de la capat.
In mod suprinzator, putem sa avem o relatie foarte buna cand suntem la distanta. Ne dam mesaje in fiecare zi, ea este ocupata cu actele de binefacere pe care la face, este implinita, pozitiva. Problemele apar doar cand vin sarbatorile si trebuie sa vina la noi, pentru ca sa nu fie singura.
Sentimentele mele fata de ea sunt patrunse de durere, de mila. Imi pare rau sa o vad atat de nefericita, nemultumita de fiica pe care o are, care nu poate sa ii dea iubirea pe care si-o doreste. Cred ca am invatat de mult sa nu ma deschid fata ea, care in fiecare moment poate sa spuna ceva negativ, sa critice sau sa jigneasca. Nu avem subiecte comune de discutie, doar ea vorbeste cand stam de vorba. Eu m-am obisnuit si este ok asa. Am sentimentul ca mama nu poate sa inteleaga oricum nimic din ce as incerca sa ii povestesc despre mine. Conversatia ei este repetarea acelorasi propozitii din nou si din nou.
Imi doresc sa stiu ce as putea sa fac. As dori sa nu ne mai cauzam in continuu atata durere. I-am scris o scrisoare, dar nu stiu daca poate sa vorbeasca deschis despre ce ni se intampla.
Multumesc pentru rabdarea cu care ati citit!
Mama are doua personalitati diferite. Este extraordinar de sociabila, de ex. se imprieteneste usor in timpul unei calatorii cu trenul, lumea o indrageste pentru energia si deschiderea ei. Ajuta bolnavii si batranii, invita prieteni la ea acasa, este apreciata. Toate acestea se intampla in orasul in care locuieste.
Pe de alta parte este fata mamei pe care o vad doar eu si cei care se intampla sa ne fie in preajma cand trecem printr-o criza. Vorbeste urat despre alti oameni carora le-a zambit in fata in urma cu putin timp, este suspicioasa fata de altii, este convinsa ca alto oameni vor raspandi neadevaruri despre ea, nu doreste ca alti oameni sa afle anumite lucruri despre ea. Imi reproseaza ca nu petrec timp cu ea si nici nu vorbesc cu ea. Imi reproseaza ca sunt draguta cu toti ceilalti in afara de ea. Ea percepe cel mai mic comentariu ca si o acuzatie. Cand unchiul care vine in vizita spune ca nu se simte bine la stomac, mama intelege ca el ii reproseaza ei ca nu a facut mancare buna si il acuza pe fata. In fazele de criza, mama este intempestiva, orice spune este o acuzatie, o injurie, un repros. Imi spune ca ma dispretuieste, ca nu stiu sa o apreciez. Chiar si daca sentimentele ei negative nu sunt directionate impotriva mea direct (ci improtriva altcuiva, de fata sa nu), eu ma incarc negativ la comentariile ei pana la momentul cand nu mai rezist si izbucnesc intr-un atac de furie. Strig la ea, o smucesc de mana si apoi ma vatamez pe mine insami cum am scris mai sus.
Dupa o vreme, mama fie se calmeaza si vorbeste cu mine de parca nu ar fi fost nimic. In aceste situatii eu sunt perplexa si simt ca mai moare ceva in mine. Fie continua sa poarte ranchiuna multa vreme, pana pleaca inapoi acasa. Iar la vizita urmatoare o luam de la capat.
In mod suprinzator, putem sa avem o relatie foarte buna cand suntem la distanta. Ne dam mesaje in fiecare zi, ea este ocupata cu actele de binefacere pe care la face, este implinita, pozitiva. Problemele apar doar cand vin sarbatorile si trebuie sa vina la noi, pentru ca sa nu fie singura.
Sentimentele mele fata de ea sunt patrunse de durere, de mila. Imi pare rau sa o vad atat de nefericita, nemultumita de fiica pe care o are, care nu poate sa ii dea iubirea pe care si-o doreste. Cred ca am invatat de mult sa nu ma deschid fata ea, care in fiecare moment poate sa spuna ceva negativ, sa critice sau sa jigneasca. Nu avem subiecte comune de discutie, doar ea vorbeste cand stam de vorba. Eu m-am obisnuit si este ok asa. Am sentimentul ca mama nu poate sa inteleaga oricum nimic din ce as incerca sa ii povestesc despre mine. Conversatia ei este repetarea acelorasi propozitii din nou si din nou.
Imi doresc sa stiu ce as putea sa fac. As dori sa nu ne mai cauzam in continuu atata durere. I-am scris o scrisoare, dar nu stiu daca poate sa vorbeasca deschis despre ce ni se intampla.
Multumesc pentru rabdarea cu care ati citit!
6 comentarii
Teoretic cred ca v-ar ajuta sa mergeti sa vorbiti impreuna cu un psiholog sau cu un duhovnic dar nu cred ca mama va accepta. Puteti sa ii propuneti.
O alta varianta ar fi ca in momentul in care incepeti sa va certati sa ii propuneti sa se reintoarca acasa. In primul rand trebuie sa va ganditi la dv. insiva si apoi la cei din jur.
O alta varianta ar fi ca in momentul in care incepeti sa va certati sa ii propuneti sa se reintoarca acasa. In primul rand trebuie sa va ganditi la dv. insiva si apoi la cei din jur.
Multumesc pentru acest raspuns. Si asta ar putea fi o solutie.
Buna seara,
Poate cel mai mare ajutor va fi sa o acceptati pe mama dvs asa cum este si sa invatati sa ocoliti accesele ei de agresivitate. Poate daca veti intelege ce anume va face sa reactionati de fiecare data la modul ei de comportament va va ajuta sa stopati tot ciclul.
Pe de alta parte, atitudinea autoagresiva pe care o aveti in compania mamei s-ar putea sa nu fie prezenta doar atunci. Poate este cel mai evident cand aveti de-a face cu mama dvs. Oricum ar fi, din punctul meu de vedere, al psihoterapeutului, aceasta atitudinea din partea dvs este extrem de periculoasa, putand, la un moment dat, sa va vatamati mult mai rau.
Daca sunteti din Bucuresti ma puteti contacta cu incredere.
Poate cel mai mare ajutor va fi sa o acceptati pe mama dvs asa cum este si sa invatati sa ocoliti accesele ei de agresivitate. Poate daca veti intelege ce anume va face sa reactionati de fiecare data la modul ei de comportament va va ajuta sa stopati tot ciclul.
Pe de alta parte, atitudinea autoagresiva pe care o aveti in compania mamei s-ar putea sa nu fie prezenta doar atunci. Poate este cel mai evident cand aveti de-a face cu mama dvs. Oricum ar fi, din punctul meu de vedere, al psihoterapeutului, aceasta atitudinea din partea dvs este extrem de periculoasa, putand, la un moment dat, sa va vatamati mult mai rau.
Daca sunteti din Bucuresti ma puteti contacta cu incredere.
Mama are o tulburare pe personalitate si cu siguranta iar prinde bine un proces de terapie. Dar cum aceste persoane nu pot fi empatice nu realizeaza cat de mult pot deranja, rani persoanele dragi, nevinovate. In mintea lor, cat timp altii sunt de vina initierea unui control medical este prea departe.
Va recomand dobandirea unor noi abilitati de comunicare, interactiune cu mama. Puteti citi cartea "Cum sa ma comport cu personalitatile dificile"
Daca sperati in continuare ca mama sa realizeze ce face si sa se schimbe va dezamagiti. Tineti relatia la distanta si alegeti sa plecati de sarbatori de acasa.
Va recomand dobandirea unor noi abilitati de comunicare, interactiune cu mama. Puteti citi cartea "Cum sa ma comport cu personalitatile dificile"
Daca sperati in continuare ca mama sa realizeze ce face si sa se schimbe va dezamagiti. Tineti relatia la distanta si alegeti sa plecati de sarbatori de acasa.
Asa cum v-a spus si doamna psiholog mama dv este bolnava si o mosteniti si dv intr-o mica masura de asta va manifestati la stres prin autovatamare !
Mama dv pare a avea personalitate histrionica, de aceea se implica in actiuni sociale unde sa fie apreciata si admirata in rest in familie isi arata gandurile (simptomele) reale ! Trebuie sa invatati sa nu luati deci de bune vorbele si acuzele sale pt ca fac parte din boala !
Mama dv pare a avea personalitate histrionica, de aceea se implica in actiuni sociale unde sa fie apreciata si admirata in rest in familie isi arata gandurile (simptomele) reale ! Trebuie sa invatati sa nu luati deci de bune vorbele si acuzele sale pt ca fac parte din boala !
nu stiu stevens daca e vorba despre o personalitate histrionica sau una de alt tip, insa pare cu adevarat ca e prezenta o tulburare in zona personalitatii. Cum e nevoie de mult mai mult timp pentru a incerca sa o schimbi pe dansa (existand chiar riscul de a nu putea sa o mai faci), sunt si eu de parere ca in situatia de fata cea mai potrivita solutie ar fi sa incerci tu Lea sa inveti sa abordezi situatia diferit. Pentru asta te pot ajuta cateva sesiuni de psihoterapie, pentru a imbunatati comunicarea dintre voi, atunci cand sunteti impreuna.
Dr Rares Ignat
psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata
Dr Rares Ignat
psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 8Protectie exagerata
- 8relatia cu soacra
- 9In ultimele luni trec printr-o perioada foarte grea, sper sa nu cad in vreo depresie
- 6Depresie, ganduri negative, cearta cu parintii
- 4intre iubita si mama
- 16Sa lupt? Sau sa renunt, ca si pana acum...?
- 10Cum vindec agresiunea fizica, verbala si emotionala?
- 6Un exemplu de viata implinita
- 5Buna ziua
- 11Parinti si copii
- 7Comunicare defectuasă cu părinții
- 3Parinti vor sa imi traiesc viata dupa cum cred ei ca este bine
- 2Cum sa fac sa ma inteleg cu tatăl meu?
- 2Situatie delicata parinti
- 2Relatie mama-fiu
- 1Nu stiu ce sa fac cu relatia mea!
- 6Părinți toxici
- 3Am senzația ca mama iubitului meu nu ma place, sunt disperata
- 6Divort dupa 25 de ani
Mai multe informații despre: relatia cu parintii