Mama mea este depresiva - ce este de facut?

Va salut pe toti si pe toate,
Am o problema grava, foarte grava cu mama mea!
Totul a inceput cand bunica mea a decedat, relatia foarte stransa a facut sa se produca o durere imensa care la inceput nu s-a aratat. Acum, la ceva timp dupa nefericitul eveniment, eu am reusit sa trec peste acest lucru, mama mea insa nu. Primele semne de depresie care mi le amintesc, acum doua saptamani, au fost reprezentate si sunt, ca si in acest moment de plans. Plange din orice, ore intregi, nimanui nu spune de ce. Chiar daca inainte a ras, a fost chiar si nervoasa (a se intelege ca se enerveaza foarte des si din orice! Are impresia ca majoritatea persoanelor nu o apreciaza/suporta/vor, etc.). Are perioade in care discuta despre moarte (chiar si cu mine), nu insa despre suicid ; vorbeste des despre aceasta si are impresia ca nu mai are mult de trait (are 40 de ani). Am avut in familie o persoana care, din pacate s-a sinucis, din motivul unei depresii, as putea spune eu. Nu ma pot pronunta, dar ceea ce vroiam sa evidentiez este faptul ca a facut astazi o comparatie intre respectiva persoana si ea insasi.Prefer, cunoscand-o, sa elimin varianta gandurilor sinucigase, insa.. Ma ingrijoreaza foarte mult si somnul, care este putin dereglat (nelucrand in prezent). De asemenea, observ (chiar daca este intr-o proportie mica, intr-adevar, dar trebuie luat in seama) ca incet, incet refuza sa participe la unele cursuri daca as putea spune asa, motivand ca nu are chef, este obosita, s.a.m.d. Nu stiu ce sa va zic, cred foarte mult ca vrea sa iasa din starea aceasta dar nu prea ne lasa sa o ajutam! Eu incerc sa discut mult cu ea, sa-i explic, dar nu am mereu succesul de care am nevoie, incepand din nou sa planga. Se plange de foarte multe ori ca nu are liniste, chiar daca noi incercam sa dialogam cu ea si sa o linistim, am incercat sa fim si fermi, apoi calmi, dar nu a dat rezultate nimic. Cred, de asemenea, ca, constientizeaza faptul ca incepe sa aibe tendinte depresive, mama mea terminand psihologia. Nu am mentionat ca, de cand stiu eu, ia medicamente calmante daca le pot numi asa, voi stiti mult mai bine pentru ce se iau medicamentele gen Distonocalm, Extraveral, s.a.m.d. Fumeaza, dar nu bea niciodata alcool. A devenit foarte sensibila, fragila, de multe ori ma intriga faptul ca isi face rau singura, consumandu-se, ca are viata in fata, ca are o familie.. Sunt confuz.
Ma afecteaza foarte mult aceasta problema pentru ca imi cunosc mama si stiu cat de mult de consuma pentru orice lucru neinsemnat. In trecut, s-a luptat de foarte multe ori cu enorme chestii. Bunica mea ne era foarte apropiata noua, iar decesul subit cred ca a fost factorul care a declansat acest lucru. Face foarte multe conexiuni care ii dauneaza foarte mult! Nu stiu ce pot sa fac, cum sa ma comport, am incercat sa fiu si ferm dar si calm, va rog sa ma credeti, nu mai stiu. Vorbeste mult cu mine, comunicarea noastra este/era excelenta.. Acum parca este inchisa in ea de multe ori, stie si faptul ca noua nu ne place sa o vedem mereu plangand, eu ii explic mereu ca viata merge inainte, ca timpul nu mai poate fi dat inapoi, dar ea da din cap afirmativ si nu inceteaza a plange ceea ce imi da de gandit ca vorbesc singur. I-am spus ca trebuie neaparat sa isi gaseasca ceva de lucru care sa-i umple timpul pe cat posibil, i-am propus si sa mai ne plimbam, nu mai am idei. As vrea sa stiu care este modul consiliat in a actiona, un tratament, un sfat, orice imi poate fi de ajutor.
Credeti-ma ca nu imi doresc altceva decat sa am mama inapoi.
Multumesc anticipat pentru raspunsurile voastre!

Roag-o, convinge-o cumva pe mama ta sa mearga la un psihiatru, cu medicatie se rezolva depresia, anxietatea, doar stie asta daca are studii de specialitate. Poti s-o santajezi in sensul bun al cuvantului, spunandu-i ca daca nu se ajuta sa-ti fie mama de care ai atata nevoie, vei ajunge tu la depresie. Spune-i ca nu vrei sa o plangi si sa-ti lipseasca (chiar fiind langa tine)asa cum ii lipseste ei mama. Numai un specialist iti va da cele mai bune indicatii. Numai Bine si multa putere, se vede ca esti un om de calitate!

@Teosophia: Multumesc mult pentru raspunsul si timpul acrodat.
Convingerea mamei mele de a merge la un psihiatru nu este foarte grea, deoarece stie ca intamplarile din ultima vreme si simptomele sale tind sa conduca spre cele ale depresiei.. Chiar vrea pe cat posibil sa evite acest lucru, probabil sunt unele lucruri involuntare.. Cum ziceam, sunt sigur ca asta nu ar fi o problema, dar as vrea sa stiu cum sa ma comport eu, dupa aceea. De asemenea, am o alta banuiala/frica, ca terapia oferita de psihiatru sa nu fie foarte eficienta, ea cunoscand majoritatea tehnicilor (Daca pot fi denumite asa..) care sunt utilizate de catre ei ; mai trebuie mentionat ca in unele momente este o persoana deosebit de placuta, bucuroasa, zambitoare, asa cum era inainte. Apoi isi aduce aminte de acest lucru, intristandu-se iar. Eu o inteleg perfect, de multe ori ma pun in situatia ei, probabil ca si eu as fi la fel.
Stiu multe nume de anti-depresive, la fel cum probabil cunoaste mult mai bine mama mea, dar, cum m-ai sfatuit si tu, recomandarea este bine sa vina din partea unui specialist.
Cu multa rabdare sunt sigur ca se va rezolva.

Pentru probleme de acest gen, exista si altfel de remedii decat cele medicamentoase. Se stie doar ca problemele psihice se rezolva medicamentos doar atat cat sunt utilizate, la intreruperea tratamentului revenindu-se la starea initiala. Deci nu este indicat transformarea unei probleme in alta de dependenta. Problemele psihice, caderile nervoase in urma unui soc, au de obicei origini in dezechilibrul chimic, carenta unor elemente (vitamine sau/si minerale) din organism. Inainte de a apela la un psihiatru ar fi bine de facut cateva analize.

Tu nu trebuie sa-ti faci probleme cum sa te comporti "dupa aceea", trebuie sa te comporti si acum si in viitor, cat mai firesc posibil. Sa intelegi ca e normal, e nevoie de timp ca mama ta sa poata trece peste acest soc, dar s-o ajuti sa-si si continue viata in ritm cat mai normal. Acum cat timp s-a-ntamplat decesul? Fiecare avem un mecanism de aparare si durate diferite de a trece peste un soc.In orice caz, mama ta trebuie sa stie, sa-i spui, ca ai nevoie de ea asa ca altadata, fara sa vrei s-o faci sa treaca artificial peste asta. Trebuie sa mizezi pe instinctul matern care este uneori atat de puternic, incat invinge orice. Daca nu are frustrari si de alt gen, care cu ocazia asta sa se manifeste, isi va reveni, intr-un mediu normal. Eu ziceam de medicatie, avand pe cineva in familie care numai asa a trecut peste un soc, dar sigur exista nenumarate variante mai sanatoase de terapie, Mjöllnir are intru totul dreptate.

Cel mai bine ar fi sa o duci undeva la tar si sa ii arati ce pierde daca va fi in depresie mereu...si mama mea e depresiva...