Am probleme cu mama mea. Nu ma mai inteleg cu ea.

Am 16 ani, e adevarat, e varsta la care toti adolescentii au probleme cu parintii, dar macar restul au motive... eu nu le dau alor mei motive. In 9 ani de scoala, nu am chiulit o zi de la scoala si din gimnaziu pana intr-a 9-a am avut numai medii de peste 9.60. Nu lipsesc de-acasa, nu ii mint. Tatal meu e alcoolic, inca de mica am fost marcata de certurile atat de dese din familie, certuri ce m-au marcat destul de serios, incat il urasc pe tatal meu. Mama mea e casnica. Dintr-a 7-a, de pe al doilea semestru, cand eram arhistresata de mama cu invatatul, am picat in depresie. Depresia asta a dourat pana la sfarsitul clasei a 8-a, dupa examen, cand am vrut sa ma sinucid... imi cumparasem chiar pastile ca sa nu recurg la ceva sangeros... am trait luni intregi cu pastilele ascunse intre haine, in dulap... Am trecut peste cu ajutorul prietenului meu, de 21 de ani. Mama nu a fost de-acord cu el, e prea mare... am avut atatea certuri cu ea... si inca am, chiar daca eu nu sunt intr-o relatie tocmai normala cu el, pentru k il cunosc de aproape un an si noi nu ne-am sarutat, vrea sa ma protejeze si e dispus sa astepte pana la majoratul meu. Pe primul semestru al clasei a 9-a am fost a treia din clasa la profilul pedagogic. Acum, pe al doilea semestru, materia e destul de grea, iar notele mele nu sunt chiar pe placul parintilor... nu va ganditi la 4... nu, am scazut putin, dar nu rau. Am cateva note de 7, dar nicio medie sub 9.Cerurile cu mama sunt aproape zilnice, imi cere bursa de merit, medie de 10 si se ia de mine din orice. Incerc sa o inteleg, are multe probleme uc tata, nu are rabdare, dar imi pierd rabdarea, imi pierd orice speranat in bine( sunt foarte negativista) si in cele din urma o sa cad iar in depresie... chiar azi m-am certat cu ea pentru ca i-am luat 8 in teza la engleza. imi tipa, imi zice k e dezamagita, k nu mai invat, ca e vian colegei de banca, din cauza ei am slabit la carte, ma trage in jos, sa ma mut de langa ea, sa invat, mai nou imi zice ca o mint... nu stiu ce sa mai fac cu ea... nu ies cu baieti, nici macar cu prietenul meu, nu fumez, nu beau, nu chiulesc, am medii mari, INVAT! e greu la scoala, liceu, recunosc, nu-mi dau silinta pe cat pot, dar toate situatiile astea am streseaza si am inceut sa am din nou caderi nervoase, crize de plans, iar in curand intrevad o depresie zdravana... repet, nu am o situatie familiala prea roz. se cearat mereu, tipa, trantesc usi... ma afecteaza, oricat as vrea sa nu. Mi s-a spus k e vina mea, k i-am invatat eu prost, k le-am dat impresia k sunt geniu... asa e! niciodata nu am iesit din cuvantul lor.. i-am ascultat, am incercat sa o inteleg pe mama cu toate sutele ei de probleme. am avut incredere cand mi-a zis ' sa-mi zici tot!' si i-am zis de baiatul asta. evident, reactia a fost una.. de proportii' Nu!!!! niciodata, iti interzic! sa nu aud, e prea mare' si etc etc etc... incat am inceput sa-mi spun ' am facut o greseala imensa.' si din zi in zi incep sa cred k este vina mea, ca poate am fost prea cuminte, ca poate o las sa ma streseze prea mult... as vrea sa nu mai pun al suflet toate certurile cu ea, sa nu mai am probleme cu ea din cauza notelor... am vorbit cu ea, i-am zis ' nu ma stresa!' i-am zis k am picat in depresie din cauza ei, nu si ca am vrut sa ma sinucid, a zis k intelege... si tot ca ea face, tot ma streseaza, tot imi spune ' tu nu faci nimic, tu nu mai inveti, tu nu tu nu tu nu'. si simt ca disper.

Daniela esti ca si copilul meu si te rog sa fi f. atenta in ceea ce-te sfatuiesc.
Sfatuieste-te cu o bunica, o matusa sau cu diriginta.
Daca esti un copil asa bun la invatatura cei apropiati tie ar trebui sa te ajute in imbunatatirea relatiei cu mama ta.
Tu esti destul de matura pentru varsta ta, fi mai toleranta cu mama, cred ca ea trebuie tratata de depresie.
Nu te mai gandi la lucruri urate, faci un liceu bun, il termini, iti gasesti un serviciu, viata merita traita, dar trebuie o lupta permanenta.
Invata sa traiesti cu acesti parinti, pe care nu i-ai ales tu, ti i-a dat Dumnezeu.
Iti doresc sa ai putere sa lupti si sa vi cu vesti bune, multa bafta.

Doamnei Viorica- va multumesc mult pentru sfatul dumneavoastra. Nici nu stiti cat de mult am sperat la macar un raspuns si iata-l ca a venit. Da, am vorbit cu bunica mea si ma intelege si e de partea mea. A spus ca va avea o discutie cu mama, dar nu stiu in ce masura va avea efect... despre problemele mele vorbesc si cu sora mea, ea are 23 de ani si a plecat de-acasa la 18 ani tot din cauza familiei... a trecut prin lucruri mai grele decat mine si ma intelege... dar nu vreau sa vorbeasca ea cu mama, pentru ca mama n-ar asculta de ea. Ca si mine, a fost obligata sa dea la profilul pedagogic si sincer... cand imi amintesc prin ce a trecut ea cu ai mei ( eu eram mica, pe cand ea era la liceu) imi vine sa plang, pentru ca-mi pare rau de ea. Ai mei au inteles in cele din urma cat de mult i-au gresit si acum regreta, dar fara sanse sa se apropie din nou de ea. ea s-a retras, nu mai daruieste caldura mamei sau tatalui meu, satula de bataile din copilarie pentru note ( daca lua note mai mici de 9 era vai de ea!) si sincer, cred ca a trait traume serioase. spre deosebire de mine, ea s-a razvratit cum a putut si a "fugit" de aceste situatii. In prezent e bine, are un serviciu stabil ca educatoare, titulara, sta cu prietenul ei cu care este de vreo 5-6 ani. Se inteleg bine. Sper doar sa am si eu tot atata putere ca si ea si sa trec peste toate cele. Va multumesc din suflet pentru sfatul dumneavoastra si va sunt profund recunoscatoare ca incercati sa ma intelegeti.

Buna!
De ceva timp intentionez sa imi expun problemele pe care le am cu mama pe un forum, in speranta ca cineva ma poate, , calauzi'' in aceasta situatie. De abia acum mi-am facut curaj sa scriu acest comentariu...sunt atat de multe de spus si o sa incerc sa ma restrang cat pot. O sa incep cu inceputul, am 18 ani, sunt inca la liceu in clasa a 11-a, deoarece am fost data mai tarziu la scoala, iar de 4 ani, de cand fratele meu a aparut pe lume, iar tatal meu a plecat, eu nestiind nimic de el, viata mea e un adevarat calvar. Certurile pe care le am cu mama sunt uriase, zbieretele care ajung pana la vecini, noptile nedormite din cauza reprosurilor si injuraturilor sunt insuportabile. Dat fiind faptul ca vin dintr-o familie monoparentala ma pune automat in rolul de mama pentru fratele meu, daca nu am grija de el corespunzator sau pur si simplu uneori ma satur si refuz sa am grija de el, apar alte scandaluri sau chiar batai. Injuriile sunt la ordinea zilei, de blesteme nu mai spun, imi spune mereu ca o sa ma faca de ras la liceu, de fata cu colegii sau doamna diriginta, ma barfeste cu prietenele ei, ma descrie ca pe o, , situatie” din cauza faptului ca m-am nascut cu o problema de mers si cu un strabism la ochi, de care ea imi aminteste zilnic sub exprimarea:, , tu nu vezi cum arati??? Esti o urata, mai ai si mersul ala si privirea aia, de imi vine sa iti dau numai pumni”, desi strabismul nu se prea observa si mersul imi este cat de cat normal. Imi spune de nenumarate ori sa ma iau si sa plec si as pleca, asta si intentionez, dar stiu ca nu o sa ma descurc, fiindca nu am terminat liceul. Din cauza ei, increderea mea nu mai exista, am impresia ca daca ma dezlipesc de ea, o sa esuez in viata fiindca ma va pedepsi Dumnezeu ( eu am fost crescuta intr-o familie habotnica si mi sa insuflat ideea ca daca o sa ma dezlipesc de parinti Dumnezeu ma va pedepsi). Am incercat sa nu ii ies din cuvant, am incercat sa o inteleg fiindca nici ea nu a avut o copilarie fericita din cauza tatalui, insa mama ei, adica bunica, a sprijinit-o in orice, a incercat sa o faca independenta, a lasat-o sa se bucure de viata. Am impresia ca nu vrea sa ma realizez in niciun fel, nu imi da drumul, orice vreau sa fac ma trage inapoi. Ma trezesc obosita si imi dau seama ca oboseala nu e corporala ci mai mult psihica, dar care se rasfrange asupra corpului. Am nevoie de validare. Ma atasez de persoane gresite pentru putina afectiune. Orice fac am impresia ca nu e bine, ca celalalt o sa reuseasca si eu nu pe motiv ca, , cine sunt eu sa reusesc?’’. Imi spune mereu ca eu nu am dreptul sa fac una sau alta, fiindca eu nu am tata, cum au alti copii si ca eu sunt pusa in casa pe post de sluga si nimic altceva. Adorm plangand, ma trezesc plangand si o iau de la capat cu spalat de vase, cu un copil care imi este dat spre a-l ingriji. Mai are si momente de bunatate, insa si in acele momente se simte rautatea. Ea are un salariu foarte bun si daca am avut nevoie de ceva tot timpul mi-a luat, insa am fost santajata la maxim pentru asta, imi ia telefonul, il ascunde, ma cauta prin conversatii pe motiv ca, , telefonul ala este cumparat de mine, nu iti apartine’’. Ma ameninta ca o sa cheme politia sa ma dea afara, ca si cand eu stau de drag cu ea. Intra peste mine in baie, nu am intimitate, daca am vreo tema de facut, o fac fugitiv printre treburi casnice. Trece incredibil de repede de la o extrema la alta, acum e bine, acum nu mai e. Cand nu e in preajma ma simt foarte bine, daca ma suna atunci cand nu sunt acasa am atacuri de panica, ma feresc sa vorbesc cu ea, chiar si sa o privesc in ochi si...ar fi multe de spus.dar am inceput de ceva timp sa nu o mai ascult, sa ma impun, dar e mai rau.Daca ai citit pana aici iti multumesc enorm de mult, iar daca ai vreun sfat pentru mine iti sunt recunoscatoare vesnic!