Copil preferat versus copil tolerat

Buna seara. Este ora 12 noaptea si nu pot adormi, nu reusesc sa inteleg cum poate o mama sustine ca isi iubeste copilul, fara sa o intereseze ce simte, daca este bine, daca se descurca, daca poate.. Suntem doua surori la parinti, eu sunt cea mai mare si am fost, incepand cu nasterea surorii mele, roata a treia la bicicleta. La 29 de ani, cand m-am despartit de fostul, in miezul iernii, dorind sa ma intorc in casa parinteasca, pentru ca nu aveam unde locui, mi s-a spus ca nu mai am loc acolo, pentru ca locuieste sora-mea cu iubitul ei. A trebuit sa ma descurc sa imi gasesc gazda. Dar mai apoi, am fost solicitata sa ma duc sa o ajut pe mama, ca doar 'e si mama ta, e si casa ta'. Cand m-am angajat si copilul avea 3 ani, i-am cerut ajutorul, plangand, dupa ce nu apucasem sa ii dau nimic de mancare baietelului si mi-a raspuns, senina, ca si ea a crescut 2 copii si s-a descurcat, eu nu sunt in stare sa cresc unul? Cand insa a nascut sora-mea, m-a somat sa vin sa o ajut, pentru ca ea e mama eroina, se sacrifica pentru copii, nu ca mine, care sunt o fiinta comoda, si deci trebuie ajutata. Am avut de curand un puseu de gastrita pe fond nervos (oare de ce??). Nu mi-a adus un bol de mancare, ceva, nu s-a oferit sa ma ajute, s-a bucurat ca nu ii cer nimic, acum insa se tot plange ca sora-mea s-a angajat si nu se mai descurca biata de ea, dupa ce deja ii face mancare, sta cu copiii ei, cautand sa ma determine sa o ajut. Imi spune insa mereu ca ea isi iubeste copiii la fel, nu face diferente si eu acum stau si ma intreb daca ea chiar crede ceea ce spune. Cand o enerveaza ceva la mine, imi spune ca sunt la fel de nebuna ca si tata si ca cine m-ar putea suporta pe mine. Unde este iubirea ei? De ce nu recunoaste macar ca relatia ei cu mine este doar de complezenta? Pe mine m-ar ajuta foarte mult, macar as capata finalitatea de care am nevoie ca sa ma linistesc..

Cred ca nici asta nu m-ar deranja, as trece peste, dar nu reusesc sa spun 'nu'. Mi se tot solicita ajutorul si eu nu reusesc sa pun capat acestei situatii de fapt, nu pot sa le refuz, maica-mea reuseste mereu sa ma faca sa ma simt prost. Replici de genul 'esti o nesimtita, alti copii cum isi ajuta parintii/fratii, tu esti rea, nu ti-e mila de noi' ma fac sa dau inapoi. Nu stiu de ce imi pasa de ce spun ceilalti, daca vad pe cineva suparat pe mine, simt nevoia sa il/o impac, sa imi cer iertare, sa fac tot ce se poate ca sa vad ca nu mai este suparat.