Pentru schizofrenici - Grup de suport

mă aflu într-o situație dificilă și caut o soluție concreta și de durată la problema mea. Am multe de spus, așa ca nici nu știu cu ce să încep.
În primul rând, încă de anul trecut, din septembrie, am tot făcut crize și am avut un episod psihotic destul de grav, în care am devenit agresivă și am strâns-o pe mama de gât, apoi am fugit de acasă, ulterior întorcăndu-mă înapoi. Un astfel se episod s-a mai repetat și în noiembrie anul trecut. De anul trecut, din toamnă, sunt într-o stare de stres continuu și asta deoarece, stând la țară și făcând parte dintr-o familie cu posibilități reduse, am anumite responsabilități, cum ar fi grija față de animale și ajutorul în gospodărie. Familia mea are concepții mai vechi, aproape comuniste, și nu are atâta grija de animalele de companie pe cât am eu. Acestea fiind spuse, avem o pisică de 8 ani aproximativ, care a fătat rânduri de pui de când e la noi, adică de când e pui. Eu, fiind bolnava de schizofrenie și nefiind familiarizata de mica cu beneficiile sterilizării, am neglijat pisica și nevoile ei, iar, anul trecut, în vara, aceasta a fătat 4 pui. Timp de un an, mă tot uitam pe facebook pe paginile unor asociații de animale și așa am ajuns să-mi îmbogățesc și să-mi rotunjesc educația în ceea ce privește grija față de animale. Așa că am zis sa preiau eu situația pisicilor și să mă ocup de ea. Lucrurile s-au complicat întrucat pisicutele erau foarte sălbatice și, oricât am încercat sa le domesticesc, nu s-a putut. Au avut probleme cu ochii și a trebuit sa le duc la veterinar, însă foarte greu cu transportul în cel mai apropiat oraș, veterinarul nefiind mereu disponibil. Mai mult, pisicile au avut purici, care au sărit pe mine, iar eu am adus doi în casa și m-am procopsit și cu câteva mușcături. Am reușit să deparazitez pisicile cu spray până la urmă, dar am rămas cu o fobie fața de pureci. Pana la urma, am castrat și pisica și am dat puii în adopție. Acasă mai am doi câini carora le-am dat sa bea și sa mănânce, însă ei nu reprezintă o problema atât de mare, deși una e femelă și nu e castrata, însă până acum nu a rămas gestanta pentru ca e legata în lanț, fiind de talie mare.
Problema e că, deși au trecut aproape 5 luni de când am castrat pisica, care acum e bine și fericita, eu am rămas cu o forma de stres posttraumatic, as putea spune, desi unii veți zice că exagerez, care nu-mi da pace. Pur și simplu nu sunt rezistenta la stres!!!
De fiecare data când văd ca pisica mănâncă mai puțin sau bea lapte puțin sau îi e frig sau așa, intru în panica. De o luna de zile, plâng aproape zilnic gândindu-ma la ce se va întâmpla la primăvară si dupa aceea, când va trebui sa duc pisica la deparazitat, cel puțin o data la trei luni, și va trebui sa dau cu SuperKiller peste tot în fostul grajd în care ea locuiește acum, deoarece, va dați seama, primăvara e invazie de purici, care se înmulțesc pe măsura ce temperaturile cresc afară.
Toată noaptea visez cum moare pisica, i se deschide operație și moare, cum sar pe mine purici uriași și cum eu mă tavalesc pe jos de necaz, motiv pentru care mă trezesc mereu plângând și tremurând.
Bunica mea e bătrână și bolnavă și trebuie sa o mai ajut la treburi, iar eu nu rezist nici la cea mai banala oboseala, pentru ca am multe simptome negative de schizofrenie si, daca fac efort și nu dorm 12 ore pe noapte, mă simt extrem de rău și turbez.
Părinții mei au serviciuri și sunt și ei la a doua tinerețe și nu au atâta timp sa se ocupe de toate pentru ca și ei sunt foarte obosiți, dar uneori și așa, cam iresponsabili.
Fratele meu e inca în școală și e foarte vulnerabil la boli, e adolescent și are multe pe cap cu școala și cu cursurile online și așa, nu mai are timp sa se ocupe și de gospodărie. Eu mai trebuie sa-l ajut pe acesta la teme, însă de câteva săptămâni am observat ca nu mai știu nimic, el având teme destul de grele, iar eu am probleme de cognitie grave de la boală și de la tratament.
Cu familia nu mă înțeleg bine deloc. Ne certam aproape zilnic, iar eu, când îi spun mamei toate câte le-am scris aici, zice sa termin cu vaicareala, ca alții au și ferma și boli psihice și rezista și nu se plâng.
Eu sincer NU MAI POT! Ma epuizează toate gândurile, tot stresul ăsta și toate simptomele schizofrenice pe care le am. Mi-e frică ca o sa fac iar crize și voi fi dusa cu salvarea. Nu mă simt bine cu tratamentul pe care-l am acum, mi se pare slab și ineficient, dar celelalte mă sedau prea tare și toată ziua nu făceam nimic, decât dormeam și stam în pat, fiind aspru criticată de familia mea pentru asta.
Deci, va rog, dați-mi o soluție cum sa fac să-mi fie bine, dar să nu fug nici de responsabilități și sa nu mai fiu obsedată și psihotica! Va mulțumesc și aștept răspunsuri concrete!

Bună. Sunt Monica și sunt noua pe acest forum. Am fost diagnosticata cu tulburare schizoidă de curând. Primele episoade psihotice au apărut în iunie 2020 iar medicație antipsihotica iau din septembrie 2020. Am avut două trei perioade când am întrerupt tratamentul pentru 2-3 săptămâni sau am incercat să reduc medicația, dar simptomele au reapărut. Am încercat queatiapina întâi dar nu își mai făcea efectul, apoi olanzapina, apoi risperidona dar am rămas înțepenită și a trebuit să iau romparkin doua luni să îmi revin, apoi am revenit la olanzapina 15 mg. De curând am primit și Astoret pe timp de zi 10 mg.
De când iau tratamentul fara întrerupere simptomele pozitive s-au mai dus (halucinații, senzații proprioceptive) dar nu știu dacă e normal sa am stări aerate - cognitivul e in declin continuu de când iau pastile și stările aerate îmi dau senzația că nu sunt in realitate. In plus de asta Astoretul mă face neliniștită, agitata, creste ideația suicidara si impulsivitatea. Mă întreb dacă e doar la început așa că nu m-am obișnuit cu Astoretul? Ați experimentat de când luați medicație o remisie a simptomelor, să aveți senzația că aparțineți și realității? La voi cum e cu simptomele negative- vid interior, lipsa de sens, fobie sociala, depresie și lipsa de energie? Cum manageriati ? Și ce faceți pentru partea cognitiva, să mențineți creierul treaz și vigilent? La mine e senzația că mi se tot șterge tot din creier, parcă viața mea nu a fost a mea, nu am interese în ceea ce privește aproape nimic, realitatea din jur nu trece prin mine. Voi mergeți regulat la grupuri de suport și fizic sau in online? Cel mai greu este că mă simt atât de singura in boala asta, la Constanța nu sunt astfel de grupuri și opțiuni. Nu vad nici o speranță pe unde și cum sa merg mai departe. Va mulțumesc! E bine că am găsit acest forum

Buna Monica.Eu sufăr de tulburare schizo afectivă de doi ani și iau tratament cu risperidona 3 mg.La mine simptomele pozitive au trecut de tot nu mai am halucinații sau deliruri însă de cand iau tratament s au instalat cele negative, si anume lipsa de emoții sentimente, lipsa de sens, de interes pentru orice si oricine, anhedonie etc.Din pacate nu prea gasesc leac pentru ele, am luat antidepresive dar degeaba, tratamentul nu pot sa l las ca fac recădere și trăiesc asa.Din pacate nu stiu daca exista leac pentru aceste simptome negative sau dacă ele sunt cauzate fie de boala sau de tratamentul în sine.Multa sanatate!

Buna, Monica. Oare nu aveti derealizare?
Simptomele de depresie se exacerbeaza in prima luna de tratament. Apoi se retrag.

Monica, de multe ori antipsihoticele reduc simptomele pozitive si pot da negative din pacate, cam ce zici tu pe acolo.
Trebuie sa discuti cu medicul, sa-i zici toate astea si vezi ce zice. Astoretu e un antipsihotic f bun care nu sedeaza si la multi merge f bine fara a da simptomele care le zici.

Poate ar trebui scoasa olanzapina, nu stiu de ce ti le-a dat pe ambele, sora prietenului meu are schizo de 19 ani de zile si ia doar Astoret din 2007 si e binisor. Olanza sedeaza, pe unii mai si ingrasa si poate de la ea ai acele simptome.
Daca-s de la Astoret, se va schimba antipsihoticul, insa parca vad ca-s de la olanza.
Sa nu mai reduci trat de capul tau, ca revin simptomele, trat o sa iei poate mereu, medicul decide daca iei mereu sau nu, el reduce sau nu reduce, nu tu.

Nu-i nimic daca nu-s grupuri in Cta, vi aici si discuti cu noi cand doresti, eu is activ cam zilnic aici dupa ora 18 in colo.
Si Clara e activa des.

Bună Ziua am o intrebare care de aici de pe forum mai are schizofrenie paranoida și poate lucra eu am o ambiție foarte mare sa lucrez dar nu pot ca mai am mici recaderi!!!

și menționez ca iau 200 mg 3 pe zi amisulprid și aripriprazool 2 pe zi 15 mg am încercat și olanzapina nu prea a mers m. am și îngrășat destul de mult și nici nu ma simțeam asa bine acum de la aripriprazool am slabit este un tratament mai puternic care sa treacă acest mic delir de urmărire!?? mulțumesc frumos

Ce fel de recaderi ai ? La mine tratamentul cu rispolept functioneaza ciudat, in sensul ca doar scade intensitatea vocilor, dar de auzit tot le aud undeva in fundal. Nu mi-am imaginat niciodata ca niste ganduri pot avea efecte atat de puternice, cateodata cred ca-n capul meu exista un geniu al injuriilor. Imi ia destul de mult timp zilnic pana reusesc sa nu le mai iau in seama. Insa fobia sociala este mult mai puternica, nu stiu cat as putea rezista inconjurat fiind de oameni. Poate reusesti si tu, acum dupa corona virus, sa gasesti un servici de acasa, e mai usor pentru noi.. astia.. problematici.