de unde sa incep ca sa am o viata normala?

Buna! Am nevoie de mare ajutor! Incep prin a va povesti putin despre viata mea! Am avut o viata fata lipsuri materiale! Pana la varsta de 7 ani am fost crescut de bunica mea, iar de cand m-am intors la familia mea, la apartamentul meu, au inceput "chinurile". Tatla meu a fost un parinte autoritar, uneori peste masura...imi controla orice pas, cat timp ma uit la televizor, ce mananc, ma obliga sa mananc tot din farfurie, chiar daca nu puteam, uneori mancam pe furis un pateu sau ceva care in viziunea lui nu era sanatos, imi scotea televizorul din priza.am ajuns sa aud cele mai mici miscari, pentru a-mi da seama cand da iar buzna in camera. Apoi a crescut si sora mea si au hotarat parintii ca tatl sa ramana acasa sa aiba grija de noi, mama avand un servicu foarte bun si putea sa intretina tot. Cand am auzit mi-am dat seama ca chinurile mele se vor inmulti. Si asa a fost. Imi urmarea orice pas si daca nu faceam ce-mi zicea scotea cureaua. Mama avand o functie "cu cifre", venea si ea stresata de la servici si se mai lua de mine. Nu au fost iubitori, in sensul sa ma stranga in brate sa ma pupe, uneori ziceau "ti-am dat mancare, te-am spalat, nu-ti lipseste nimic, de ce esti mai mereu suparat?". Uneori am ascuns certurile cu tata fata de mama pentru a nu o supara. Mai tarziu a aparut in viata mea o fata..care mi-a dat mintile peste cap foarte repede, in fine am avut o perioada cand am fost ba imbreuna, ba despartiti ea fiind nehotarata, ulterior suferind, afland ca m-a inselat. Ne-am impacat, dandu-si seama, ea, ce simte pt mine si ce vrea de la viata, relatie si suntem si acum impreuna dupa 2 ani. In tot timpul asta au fostc erturi din cauza geloziei prea mari din partea ei si oarecum posesivitate. Toate acestea m-au atacat si macinat incet dar vad ca sigur. Am jumatate de an de cand simt o tensiune in suflet de neliniste, sunt binedispus si dupa 5 min fara un motiv anume, cad "pe ganduri". Viata sexuala nu este foarte activa, cand ma enervez nici nu mai am chef de sex. Ma simt bolnav. Spuneti-mi va rog, ce e de facut si daca puteti sa-mi dati un diagnostic, sa-mi spuneti cam despre ce ar fi vorba, ce ar trebui sa fac, de unde sa incep ca sa am o viata normala. astept un raspuns. Va multumesc!

sper sa-mi raspunda un specialist in domeniu sau daca cineva a mai trecut prin asta si a reusit sa se refaca!

Am trecut prin asa ceva cu unul dintre copii. Pentru inceput ar trebui sa folosesti serviciile unui psihoterapeut. daca ai noroc sa gasesti unul cu care sa stabilesti o relatie empatica si care este f. f. experimentat -atunci poti depasi starile actuale. Daca nu ai noroc, sau nu sunt rezultate satisfacatoare atunci, fara retinere, trebuie sa recurgi la serviciile unui psihiatru care, te va monitoriza o perioada in cadrul acelei "expectative vigilente " pana sa se pronunte asupra unui diagnostic fara dubiu.Si nu uita ca si psihiatrii sunt obligati sa aiba studii de psihologie. Inainte de 25-26 de ani pe un fond suportiv favorizant, se declansaza unele dintre cele mai invalidante boli psihice.Sanse de vindecare ai, caci de altfel, ca la orice tip de boala, daca o iei din vreme se vindeca !!! Diagnostice pe forum NU SE PUN- este aberant sa-ti inchipui asa ceva !! Trebuie sa incepi sa ceri ajutor specializat pentru a fi ajutat sa revii la o stare care sa-ti permita o viata normala !!! Cu bine !!

Pentru shamy, Am citit solutia : patul magic ! Cu buna credinta, pentru ca am si o pregatire si experienta unui caz in familie, te ATENTIONEZ ca: tratamentele neconventionale(presopunctura, reflexoterapia acupunctura, tratam. naturiste etc. etc...) prin ele insele NU vindeca!! Acestea ajuta, intr-un fel sau altul, procesul de vindecare dar, nu pot inlocui tratamentul alopat !!!

Buna ziua,
In primul rind imi pare rau pentru necazurile tale- atit pentru cele de acum, cit mai ales pentru cele din perioada copilariei. Este dificil de explicat in citeva cuvinte cam de cite lucruri are nevoie sa primeasca afectiv un copil, pentru a se dezvolta ca o persoana completa, fara traume: asigurarea ca este iubit indiferent de ce face, ca ii face pe parintii lui mindri prin insusi faptul ca exista, ca dragostea chiar este neconditionata, ca orice s-ar intimpla sint fundamente care nu se clatina si nu se schimba in functie de circumstante. Cu asemenea "unelte" un copil porneste in viata cu o stima de sine buna, cu capacitatea de a construi relatii solide, de a se atasa. Este clar ca in cazul tau multe lucruri au lipsit; pentru multe persoane, aceste goluri au efecte in viata lor ulterioara. Probabil ca e si cazul tau. E posibil ca relatia sa nu mearga bine din multe motive, nimeni nu iti poate spune din citeva rinduri care e cel probabil: poate tu duci dupa tine un "bagaj" emotional care face dificile lucrurile pentru partenera ta, poate uneori iti este dificil sa ai incredere si sa te atasezi de cineva, poate esti inclinat sa alegi un anumit tip de persoana, la rindul ei cu niste probleme emotionale, sau poate un motiv cu totul diferit. Ei, ca sa poti discerne intre toate lucrurile astea, ca sa poti face alegeri libere in viitor, ca sa umpli golurile acelea dureroase, un lucru bun ar fi sa gasesti un psihoterapeut (eventual de orientare analiza tranzactionala, sau altceva). Daca e cineva bun, sint sigura ca te-ar ajuta. O alta idee ar fi de incercat niste terapie de cuplu impreuna cu partenera ta. Ar trebui sa stii ca aceasta terapie nu o sa exploreze deloc experientele tale din copilarie; o sa se focalizeze spre relatia voastra, expectatii, moduri de comunicare. O sa va imbunatateasca viata impreuna cu siguranta. Depinde de ce simti tu ca prioritate: sa gasesti o solutie pentru problemele tale din copilarie sau pentru problemele de acum, cele de cuplu. Oricum ar fi un psihoterapeut este solutia cea mai buna. Ma indoiesc ca la momentul asta ai nevoie de un psihiatru- daca lucrurile nu se rezolva, ai in continuare senzatia asta de neliniste, esti trist, senzatia asta ca esti bolnav, ar trebui sa ceri o consultatie. O sa iti recomande un tratament de scurta durata, fara efecte secundare, care sa te ajute sa iesi din starea asta. Sa nu te feresti sa ceri ajutorul daca simti ca ai nevoie de el.
Multa sanatate,
Dr. Ileana Constantin
Medic rezident psihiatrie

Problema cu părinții e, fără îndoială, delicată.

Părinții ne văd ca pe un, , card” al lor cu super-puteri și valori, cu care să poată mai tîrziu, , cumpăra” siguranță, armonie și iubire la bătrânețe, ..uitând că suntem persoane individuale.

De fapt, din perspectiva părinților, adolescentul e un, , stat în stat”, care trebuie să-și cucerească, , independența”, de preferat prin muncă pe propriile picioare, pentru a dovedi părinților că suntem apți să începem o nouă viață, în cu totul altfel de condiții.

Mult succes vă doresc!