instrainare brusca in cuplu

Buna Ziua!
Cu rugamintea de a vedea daca au existat cazuri similare va expun necazul cu care ma confrunt. Am 37 ani si sunt casatorit de 13 ani - avem 2 fete. Relatia noastra a fost grozava pana acum vreo 2 ani. Sotia mea a stat acasa pentru a avea grija de fete de circa 10 ani (nu a avut serviciu). In ultima perioada a suferit niste transformari: aveam de crescut doua fete iar sotia mea lua decizii total aiurea (eu intotdeauna am sustinut-o dar ea lua deciziile). In momentul in care a inceput sa ia decizii gresite in legatura cu copii nostrii am intervenit - la inceput verbal prin ai spune ce cred eu ca e gresit. Problema e ca sotia mea a aplicat metoda 'zi ca el si fa ca tine' - moment in care mi-am dat seama ca nu ma baga in seama deloc. In acel moment am inceput si eu sa intervin direct in luarea deciziilor. In acel moment au inceput certurile in care eu i-am reprosat greselile pe care le face (recunosc ca a fost o perioada de cca. 1-2 luni in care am vorbit destul de urat deoarece nu mai stiam ce metoda de comunicare sa folosesc). In perioada urmatoare sotia mea s-a angajat si a facut din asta o obsesie. In privinta copiilor si-a corectat comportamentul - deciziile pe care le ia (impreuna cu mine) sunt normale. In ceea ce priveste relatia noastra - aceasta nu mai exista. Sotia mea s-a izolat total (dormim in camere separate) - specific ca inainte de aceste evenimente dormeam impreuna in fiecare noapte si aveam o viata sexuala activa. Sotia mea a facut din serviciu o obsesie incat a inceput sa-si neglijeze si copii nu doar pe mine (prefera sa-si petreca timpul liber cu colegii decat cu copii). In prezent, la insistentele mele a inceput sa-si petreaca putin timp si cu copiii. In ceea ce ne priveste de un an de zile refuza orice contact cu mine (atingere pe mana, imbratisare - nici nu se pune problema de a dormi impreuna). Intotdeauna eu am pus problema comunicarii pe care ea o refuza cu desavarsire. La orice insistente ale mele cu privire la intrebarea ' ce se intampla cu relatia noastra' imi raspunde : 'lasa-ma in pace, am nevoie de liniste'. nu mai iese nicaieri cu mine (exceptand vizitele la rude) doar cu colegii de serviciu.
Nu pricep o iota din ce se intampla - ma straduiesc sa nu o parasesc de dragul copiilor, dar problema a luat proportii (1 an de zile) prea mari. Bineinteles refuza cu desavarsire sa mergem sa facem terapie de cuplu la un specialist. Fiind pus In aceasta ipostaza nu prea am ce face decat sa va cer sfatul sau sa divortez.

LA MULTI ANI!

1. NU ai precizat CARE a fost atitudinea ta, cat timp a stat ea acasa?...tot asa ieseai cu colegii si ea (plansa-n suflet te astepta ca.doar doar iti revii?!?)
- daca DA..nu te mira..
- daca NU..probabil si-a dorit de mult "aceasta libertate" dupa 10 ani-cum zici- si iata- rezultatul.
- cauza, sigur o stii...poate n-o recunosti..
- acum ori isi doreste sa iasa, ori e vreun coleg "amabil" si se simte bine cu el, cu ei (colegii)
2.mai...mai.si tu repede la divort dupa 1-2 luni ?!?

Cat timp ea a stat acasa eu am iesit cu colegii dar intotdeauna am chemat-o cu noi - dar de cele mai multe ori m-a refuzat.
Cat despre divort eu nu ma grabesc dar dupa 1 an de tacere si izolare nu-mi dau seama cum se poate iesi din aceasta situatie.

1. DACA ea nu dorea sa vina...nu trebuia sa iesi nici tu FARA ea..probabil dupa munca cu 2 copii...mici, nu avea chef, nu era aranjata pt iesiri..
2.NU trebuia sa astepti 1 an...trebuia sa-i zici dupa o luna, tot ce ai scris aici..si s-o "avertizezi" din timp...
intrebare:
- si tu ai stat...asa..un an...haida de...?!?
cele bune,

Aici recunosc ca am gresit ca am iesit fara ea. Intradevar imi spunea ca e obosita din cauza copiilor si o cred dar problema e ca rareori era de acord sa lasam lasam copii la bunici ca sa putem iesi - in general folosea acele zile pentru a se odihni. Cat despre rastimpul de un an - nu am asteptat 1 an ca sa abordez aceste probleme. Din primele momente am deschis subiectele si am tot insistat dar imi spunea ca doar o enervez si mai tare si ca are nevoie sa o las in pace. Vorbeste tot timpul " la misto" : imi spune ca nu ma mai iubeste sau ca are pe cineva - imi e greu sa cred asa ceva. Cred ca mai degraba vorbeste asa ca si cum s-ar razbuna pe mine. Ma tot gandesc daca nu a facut vreo pasiune pentru vreun coleg pe la serviciu, dar nu vad semne sa aiba vreo relatie - nu lipseste de acasa fara motiv, pe telefon si calculator nu se ascunde - imi arata chiar ea ce face. Problema e ca nu vrea sa-mi spuna ce se intampla - e atat de inversunata, s-a inchis in ea si o tine asa. Am deschis si discutia despartirii dar ocoleste subiectul - imi spune ca nu stie ce vrea si ca cel mai bine e sa o las in pace. Ma gandesc ca nu se gandeste la despartire din cauza copiilor.

Merci pentru parerile postate - incerc sa vad cum vede cineva problema din afara pentru ca efectiv nu mai am idee cum se poate proceda in cazul meu fara sa agitam apele - si mi-ar parea rau sa fac asta pentru copii. Sunt genul de om care incearca toate variantele inainte sa iau vreo decizie radicala, dar daca ajung sa iau aceasta decizie stiu ca nu ma mai intorc.

f. bine scris:
"Cred ca mai degraba vorbeste asa ca si cum s-ar razbuna pe mine"
si
DA...las-o putin..n-o mai cicali..se razbuna pt cei 10 ani cand (i se parea) ca nu exista pt tine.
cele bune,

Nimeni nu stie ce se petrece cu adevarat si care sunt adevaratele voastre probleme sau punctul de vedere al sotiei, asa ca pe baza celor citite ( punctul tau de vedere) si pentru ca ai cerut-o, am sa incerc sa-mi exprim punctul de vedereTimp de zece ani ai trait, banui, cum nu se poate mai bine: servici, copii ingrijiti, mancarica calda, tot tacamul. Chiar daca sotia a acceptat sau initial a dorit, te-ai gandit ce a insemnat asta, un deceniu? Nu toate femeile sunt Penelope, nu toate se simt implinite doar avand grija de copii si sot si chiar daca la inceput asa cred, daca mai pun mana pe o carte, au abilitatile necesare ptr navigare pe net, se uita la tv isi schimba in timp parerea. Viata inseamna cu mult mai mult iar dupa zece ani cand s-a angajat, cand interactioneaza, relationeaza, se simte, , utila, , din alte puncte de vedere si ptr alte persoane, modul de gandire, perceptie, intelegere ( al trecutului cat si al viitorului) toate se schimba poate s-au schimbat si sentimentele ei ptr tine.Cateva sedinte la un psihoterapeut ar fi fost benefice dar daca nu vrea...
Numai voi doi puteti decide ce veti face in continuare , pe baza sentimentelor pe care le mai aveti unul fata de celalalt, dar trebuie sa recunosc ca, dupa cum ai descris prezentul, este destul de deterioarata. Nu am vrut sa acuz sau tin partea nimanui, dar din pacate, , I have been there" asa ca, te sfatuiesc sa incerci sa aveti o discutie serioasa, in care sa puneti totul pe masa, rezolvati problema de comunicare caci altfel asta nu este viata, va veti instraina tot mai mult si dupa catva timp veti realiza, la un eventul bilant, ca va lipsesc cativa ani din viata si este pacat. Viata trebuie traita cu placere, intensitate, cinste si fara temeri, minciuni, regrete.( nu este nicidecum un cliseu ci experienta)
Poate daca ceri vei mai primi sfaturi ( de la preot, astrolog, prieteni, rude etc) analizeaza-le, fii sincer cu tine si sper sa iei cea mai buna decizie

Va multumesc pentru opiniile trimise. Inca nu stiu cum sa reactionez in continuare. Din pacate rezolvarea problemelor noastre depinde in cea mai mare proportie de sotia mea, iar cum ea refuza orice colaborare sau comunicare nu stiu cum sa procedez in continuare.

Va multumesc mult pentru raspuns.
Nu cred ca am vreo problema in a fi ferm. In afara familiei au fost foarte rare cazurile in care am fost nevoit sa apelez la genul de comunicare agresiva - in general unde e cazul reusesc sa ma impun destul de lejer printr-o atitudine ferma fara a fi nevoit sa agresez in vreun fel.
In cazul sotiei mele am ajuns sa folosesc un tip de comunicare agresiva deoarece nu ma baga in seama - dupa cum am spus si mai sus aplica metoda "zi ca el si fa ca tine". Nu i-am reprosat niciodata aceasta metoda de evitare a parerilor mele - dimpotriva imi parea distractiv. Problema a aparut cand avea un comportament pasiv in legatura cu educarea copiilor. Era pe principiul "timpul rezolva problemele de la sine". Fiind vorba de copii mei nu am fost de acord cu acest tip de educatie fara reactie. Am incercat sa vorbesc civilizat, apoi hotarat dar tot nu ma baga in seama. Tot ce discutam (cam de unul singur) ea nu aplica in realitate - eu munceam de dimineata pana seara. In cele din urma recunosc ca acest tip de comportament care zicea una si facea alta m-a scos din sarite, astfel am ajuns vreo doua luni sa vorbesc cu ea doar rastit, sa-i reprosez tot felul de lucruri. Din acest punct de vedere ma consider vinovat - dar scopul meu era unul bun.
Problemele cu copii s-au rezolvat oarecum - am observat la ea ca incepe din nou sa aiba momente de afectiune cu copii dar in ceea ce priveste activitatile petrecut alaturi de ei - acestea sunt llimitate (parerea mea e ca nu mai face fata la copii si servici). Ma gandeam ca probabil in relatia asta exagerata cu colegii e un refugiu fata de greutatile zilnice.
Dupa cele doua luni de certuri si reprosuri (mai ales din partea mea) sotia mea nu a mai comunicat in nici un fel, singura ei dorinta fata de mine fiind de a o lasa in pace si de a avea liniste - degeaba deschid subiectul asta e tot ce-mi spune. Am incercat sa o iau in brate de nenumarate ori dar ma respinge cu inversunare (inainte de aceste evenimente imbratisarile erau pentru noi indispensabile - daca refuzam sa o iau in brate in orice imprejurare se supara pe mine).
Asta e toata comunicarea pe care o doreste sotia mea si mai mult nu reusesc. Dimpotriva daca insist cu intrebarile cade in extrema agresiva in care spune vorbe oricat de dure cu scopul de a ma indeparta. Am insistat de multe ori sa-mi spune cum vede ea problema asta, ce nevoi are si ce are sa-mi reproseze - dar din partea ei nici o vorba doar sa o las in pace.
Nu am folosit copii pentru a obtine ceva de la ea dar in momentul in care a inceput sa-i neglijeze si pe ei a trebuit sa-i atrag atentia - se pare ca cel putin asta a interesat-o.
In rest nu am idee cum sa mai procedez - pt ca la terapeut refuza sa mearga.
Am ajuns sa fim doi straini in aceasi casa timp de aproape un an deoarece am zis ca probabil are dreptate si are nevoie de timp. Dar dupa o perioada atat de indelungata eu nu cred ca asteptarea mai poate sa ne ajute cu ceva - decat eventual sa ingoram ca avem o problema.

Cu pasi mici...de la inceput. maine vino acasa de la servici cu un trandafir, poimine cu o cutie de bomboane, apoi la sfarsit de saptamana aranjeaza sa puteti merge la un film, cina sau orice altceva ce ii face placere. Redescoperiti-va chiar daca la inceput te va refuza, va arunca floarea sau va fi dura ( gesturi, limbaj) Lasa de la tine, fii tolerant, intelegator, fai complimente. mergeti la shopping ( stiu ca majoritatea barbatilor uras asta), fa-o sa rada( incearca), poate te ajuta cineva din familie sau cineva care o cunoaste bine sa intelegi prin ce trece.Cand ai epuizat arsenalul si timpul vei lua o decizie in deplina cunostiinta de cauza si cu sufletul impacat.
Bafta.

Din pacate, de la schimbarea radicala pe care a impus-o sotia mea, eu am incercat toate acele mici tertipuri (flori, shopping - intradevar barbatii urasc crancen cumparaturile, alte cadouri). Semnalele pe care le transmite sunt super confuze. Pe de o parte accepta florile iar la anumite ocazii imi si multumeste pentru ele, iese la shopping cu mine, imi cere sa-i cumpar parfumurile ei preferate, dar cand vine vorba sa ne petrecem doar noi timpul impreuna (film, cina, patinoar, etc) atunci fie merge cu colegii fie merge cu mine dar impreuna cu copii. Cel mai tare ma doare faptul ca zambeste foarte rar in prezenta mea iar in momentele cand vorbeste cu colegii sau colegele pare atat de fericita, destinsa si relaxata, insa in putinele momente cand vorbeste cu mine parca ar negocia cu un dusman.
Nu stiu cum sa interpretez acest comportament - incerc sa fiu optimism si ma gandesc ca ea se straduieste sa treaca peste perioada asta dar nu reuseste decat in timp foarte indelungat. Dupa cum spuneai chiar tu - daca o tinem tot asa e posibil sa ne trezim peste cativa ani ca a trecut timpul iar relatia noastra nu s-a imbunatatit sau mai rau.

@ Calin Florin

Tu trebuie sa afli cauza care o face pe ea sa se comporte astfel.
Unde si cand s-a produs ruptura in mintea ei ?
Pentru ca i-ai facut reprosuri ?
Poate ai vrut sa faci dragoste cu ea cu forta sau poate ai dat in ea. Nu cunosc situatia.
Poate crede ca ai inselat-o tu sau ceva asemanator si nu vrea sa recunoasca in ruptul capului.
Nu cunosc situatia reala, dar daca vreunul dintre motive este acesta, sa stii ca din cauza lui ea procedeaza astfel si s-a instrainat.

Totusi daca nici cele enumerate nu sunt motivele, daca ea refuza cu obstinenta sa iti spuna cauza, intreaba-i parintii (mama, in general) sau prietenele.
Ele SIGUR trebuie sa le cunoasca. Un om nu poate tine atata suferinta in el ca o ia razna.

Iubirea si o relatie de n ani nu se destrama brusc si din nimic.
Inreab-o la sigur daca acea cauza este faptul ca i-ai vorbit urat pe tema cresterii copiilor sau ca i-ai adus acuzatii intr-un moment de manie si disperare (cand omul spune multe, dar o rogi din suflet sa te ierte etc) in urma cu n zile/luni.

Iti multumesc pentru opinie - ma ajuta mult orice parere (nu am mai trecut prin asa ceva)

Problema de facut dragoste cu forta sau de lovit nu se pune. Asa ceva nu am facut si nu voi face. Acum cca. 1 an de zile i-am cerut explicatii de unde are asemenea transformare si mi-a spus de cateva ori ca a reactionat asa din cauza ca am vorbit urat cu ea si pentru ca i-am facut o gramada de reprosuri. Am incercat sa-i explic cum s-a ajuns acolo dar deja nu mai aveam cu cine vorbi. Pe parcursul ultimului an am mai intrebat-o de cateva ori daca i se pare normala reactia ei (care dureaza atat de mult) - in sensul in care nu am inselat-o niciodata, nu am lovit-o niciodata iar viata noastra a fost in general una de buna calitate (sau cel putin asa credeam eu). Tocmai pentru ca nu are un motiv atat de puternic incat sa se instraineze atat de mult timp de mine - eu banuiesc ca a avut anumite nemultumiri acumulate de-a lungul timpului pe care nu le-a divulgat iar acum au iesit la iveala prin aceasta reactie. Necazul e ca nu vrea sa vorbeasca cu adevarat despre acest subiect - prin urmare ne aflam intr-un blocaj de comunicare. As fi bucuros sa-mi reproseze nemultumirile pe care le are, dar nu face asta - refuza si terapia de cuplu. Parca, prin tacerea asta, prefera sa ma pedepseasca - problema e ca timpul trece iar noi suntem in acelasi stadiu. Se pare ca nu-si doreste nici despartirea pentru ca ocoleste subiectul. Sotia mea e un om inteligent si educat - ma mira reactia ei - ma asteptam de la ea ca in cazul asta (in care ea considera ca am gresit atat de tare) sa incerce sa mearga mai departe - sa-si refaca viata cu altcineva daca considera ca eu nu sunt ceea ce isi doreste. Necazul e ca prefera sa ramana in starea asta de parca nu si-ar da seama ca si viata ei este afectata. Eu nu pricep cum se complace in starea asta. Eu tocmai din cauza incerc sa inteleg ce se petrece, incerc sa salvez relatia noastra dar se pare ca de unul singur nu sunt sanse. Tomai pentru ca o iubesc foarte mult nu imi pare normal sa ramanem in halul asta de instrainare - viata trebuie traita nu irosita pe razbunari interminabile (cine stie poate chiar divortul e un bine pe care as putea sa il fac). Oricum dupa aproape un an de zile in care traim ca doi straini in acelasi apartament ma intreb daca mai are rost sa am rabdare si daca da cat timp. Se pare ca la aceasta intrebare nu pot gasi raspuns.

1. Sa va enumere pe rand reprosurile care au ranit-o cel mai tare, tonul pe care i-ati vorbit.
Pe alea analizati-le si cereti-i iertare.

* va spun in mod precis ca intr-un moment de manie si de epuizare fizica si nervoasa ati acuzat-o ca ea sta acasa, nu munceste, traieste din banii dv. si trebuie sa va fie recunoscatoare sau sa faca ce spuneti ca dv. aduceti banii in casa. Ceva de genul asta.
Ei bine, pina cand dv. personal nu va veti lua o saptamana de concediu, sa faceti TOT ce a facut ea 10 ani cat nu a avut serviciu, nu o sa intelegeti niciodata de ce se poate supara asa de rau o persoana careia i se aduc asemenea acuzatii. Si nu o sa va puteti impaca. In viata, ca sa intelegi partenerul sau interlocutorul, trebuie sa traiesti macar o zi/o perioada de timp in pantofii lui (in his shoes), asa spun americanii. Sa priviti problema din perspectiva lui si din punctul lui de vedere.

Puteti inclusiv sa ii spuneti si ca acceptati ideea sa nu mai faceti dragoste.
Ca i se linisteasca mintea complet si sa inceapa sa se deschida.

2. Daca divortati de ea, va asumati singur responsabilitatea cresterii copiilor ?
Ca doar nu cred ca doriti sa ii lasati pe mana sotiei care se pare ca nu mai face fata nici la serviciu, nici cresterii copiilor din toate punctele de vedere, nici relatiei de cuplu.

Poate ea a facut o depresie sau o anxietate care sunt niste boli ce necesita tratament.
Putine sunt persoanele care accepta sa ia medicatie psihiatrica.
Ce faceti ?
O parasiti la greu ?

Vorbiti cu prietenele sau cu rudele sa vedeti care sunt adevaratele motive si incercati sa comunicati cu ea.
Poate ca o nemultumea faptul ca lipseati asa de mult de acasa si ca avea nevoie de prezenta dv.
Ganditi-va bine la tot ce v-am enumerat deoarece astfel de motive fac cu adevarat ca o femeie sa se indeparteze de sotul ei. Rezista cat rezista si apoi cedeaza nervos si se indeparteaza. Cauzele o fac sa se indeparteze, nu se indeparteaza ea aiurea ca are probleme psihice si trebuie dusa la psiholog sau psihiatru.

Motivul principal care va nemultumeste pe dv. este ca nu mai faceti dragoste cu ea.

O femeie asemenea sotiei dv. nu face dragoste decat daca exista sentimente de dragoste si de incredere in partener. Ea cred ca va mai iubeste. Dar i-a fost distrusa increderea in dv.
Puteti sa apelati si la alte persoane din afara sa discute cu ea si sa va sprijine sa va impacati.
Conteaza foarte mult sfatul primit de la prieteni.

Va multumesc,
un comentariu excelent, dar...
in ceea ce priveste reprosurile.. chiar in halul asta sa ii reprosez ca nu aduce bani in casa, etc. nu am facut. I-am reprosat punctual anumite lucruri pe care le stabileam impreuna iar apoi le facea in mod repetat cum o ducea capul. Am recunoscut ca aici am gresit cand am intrat in starea de enervare in care nu mai reuseam sa duscut calm cu ea... dar nici vorba de mai mult,
Cat priveste rudele si prietenii nu stiu nimic.. ea nu le-a spus nimic despre problema dintre noi. (e reactia pe care am avut-o si eu fata de rude si prieteni).
Gandurile mele cred ca le-ati descris destul de bine si dvs.: " O femeie asemenea sotiei dv. nu face dragoste decat daca exista sentimente de dragoste si de incredere in partener. Ea cred ca va mai iubeste. Dar i-a fost distrusa increderea in dv."
Intrebarea mea este: " cum pot repara asa ceva?
De circa 1 an incoace, oricum nu am avut pretentia sa facem dragoste (va reamintesc ca dormim in camere separate). Singurul lucru pe care i l-am cerut a fost sa accepte sa o iau de mana sau sa o imbratisez - bineinteles ca nici nu vrea sa auda de asa ceva.
Cat despre faptul ca ar trebui sa ma pun in locul ei.. recunosc ca acest lucru intradevar nu este posibil.. si de aici apare si problema mea in a intelege prin ce a trecut.
Faptul ca lipseam de acasa nu m-i l-a reprosat pe fata niciodata dar nu sunt atat de maiv sa-mi inchipui ca nu o deranja. Cred ca nu mi-a reprosat acest fapt pt ca lipseam ca sa muncesc.
Coincidenta face ca din perioada in care sotia mea a inceput sa se instraineze si sa reactioneze atat de puternic eu am reusit sa-mi schimb stilul de munca - lucrez de acasa (venituri peste medie, timp de lucru peste medie) dar in felul acesta reusesc sa ma ocup de copii si de casa.
Ceea ce afirmati dvs. "Motivul principal care va nemultumeste pe dv. este ca nu mai faceti dragoste cu ea" -- total fals - nu este vorba despre asa ceva. Intotdeauna am iubit-o pentru felul ei de a fi iar cand faceam dragoste era implinirea acestor simtaminte (cireasa de pe tort).
In cazul unui divort responsabilitatea cresterii copiilor o asum fara nici o problema..,.dar suntem in Romania si stiti bine ce se intampla in cazul unui divort (copii revin mamei in majoritatea cazurilor) - oricum nu ma gandesc asa departe.
Cat despre divort - intotdeauna m-am gandit la el ca la o solutie extrema - va repet - desi trec printr-un cosmar de ceva vreme (aproape 1 an) eu imi iubesc sotia foarte mult.
Problema divortului o pun in urmatoarele ipoteze: sotia nu vrea comunice, nu accepta terapia de cuplu iar perioada care a trecut mie imi pare foarte mare. Daca as stii ca peste 2 ani si-ar revenii as sta cuminte in banca mea si nu as incerca sa mai deschid acest subiect. Problema mea e ca nu stiu cat poate dura recuperarea ei (daca exista asa ceva) iar faptul ca are o atitudine atat de dusmanoasa fata de mine imi sugereaza ca simpla mea prezenta ii face rau - de aici provine (partial) si ideea ca o despartire (divort) e posibil sa ii faca bine.
Prin urmare acest context imi pare ciudat iar perioada relativ indelungata de timp de cand batem pasul pe loc ma face sa cred ca nu numai mie imi face rau ci si ei. Problema e ca sunt singurul care se gandeste sa facem cumva sa trecem peste acest hol. E posibil sa reuseasca sa treaca peste acest probleme si daca da e posibil ca perioada de recuperare sa dureze ani intregi. (departe de mine gandul sa o parasesc pentru binele meu personal - cand vorbesc de divort ma gandesc la copii, la sotie si de ce nu si la mine - oricum in felul in care traim acuma nu ne putem numi un cuplu, cred ca termenul corect e de colegi de apartament).

Ce spuneti dvs. este foarte adevarat. Oricum acum vreo luna am incercat din nou sa o imbratisez si sa discut cu ea (bineinteles raspunsul si reactia a fost aceeasi - mi-a spus ca, cu cat insist mai mult cu atat va fugi mai tare de mine), drept urmare i-am promis ca o voi lasa in pace. Pentru mine aceasta dorinta a ei de a fi lasata in pace si de a socializa cu oricine in afara de mine suna ca o condamnare pentru ca nu-mi prea vine sa cred ca problemele astea se vor rezolva de la sine odata cu trecerea timpului (deja a trecut o gramada de vreme si eu pot fi atat de ignorant incat sa las anii sa treaca fara a incerca nimic). Am luat si decizia de a consulta un terapeut de unul singur (nu stiu ce mare lucru voi face daca nu suntem impreuna la terapeut - dar altceva nu mai am ce face oricum).

@ Calin Florin

Puneti-o intr-o situatie mai radicala.
Mutati-va o luna la parinti.

Numai cand nu mai sunteti efectiv in casa va realiza ca si ea a gresit, ascunzandu-va de exemplu propriile ei suferinte si necomunicand. Singura isi va aduce aminte mai usor de partile bune ale relatiei.
Daca nu mai sunteti in casa se va detensiona situatia si va incepe sa se relaxeze si sa gandeasca logic.
Si nu uitati sa puneti prietenii apropiati sa discute cu ea.

Sfatul imi pare foarte bun si intemeiat dar cred ca aici ati atins mai multe probleme - sunt convins ca in momentul in care as divulga aceste probleme prietenilor ei, sotia mea s-ar simti umilita (o cunosc bine si cred ca ar considera ca spalam rufele in public). Cat despre parinti nu ar fi de nici un ajutor pentru ca ea nu prea a ascultat niciodata sfaturile parintilor ei, iar cu ai mei nu se intelege nici atat.
Problema cu mutatul e foarte periculoasa pentru ca la cata amaraciune am strans in mine sunt foarte convins ca odata plecat nu ma mai intorc - si nu spun asta intr-un moment de dezamagire sau ca sa fac pe desteptul ci pur si simplu imi dau seama ca asa as reactiona (probabil din teama de un nou esec).