Grup de suport pentru TOC-CAP 15

Redorchild, sunt de acord cu tine ca nu mutatul este solutia. Chiar daca rezolvi problema de acasa tot o sa te lovesti de ea in alta parte (la serviciu de exemplu). Se spune ca daca ai o fobie, o frica de un anumit lucru cel mai bine e sa faci acel lucru (exista limite bineinteles:-) ). In psihologie asta se numeste Expunere si Preventia Raspunsului. De exemplu in cazul tau e bine sa te duci in cladiri cat mai inalte indiferent cat de mult te sperie acest lucru. Asta se face gradual, incepi de la inaltimi mai mici si incet incet te duci spre inaltimi mai mari. Chestia asta se poate aplica pentru orice tip de fobie si iti spun din experienta ca da rezultate. Daca reuseti sa depasesti frica de a sta la etajul 5 de exemplu poti sa stai linistita acasa si asta e un inceput bun. Totul e sa te expui in mod repetat la situatia respectiva si frica dispare.
In ceea ce priveste siteul chiar am nevoie de ajutorul vostru. Pe site oricine are posibilitatea sa uplodeze articole sau informatii (cum sunt cele pe care le-ai pus tu mai sus), iti poti publica povestea/experienta personala in ceea ce priveste TOC sau poti de exemplu sa inregistrezi orice link catre alte siteuri care contin informatii utile. Cu asta as avea nevoie sa ma ajutati. Cu articole, informatii, orice considerati ca trebuie sa apara pe site. Si e foarte usor de folosit, 2 click-uri si s-a inregistrat. Cam intr-o sapatamana cred ca e gata si o sa pun linkul provizoriu aici. A sa nu uit, poate aveti o idee ce nume sa-i dau.

Am gasit ceva pentru Redorchid sper c-o va ajuta sa inteleaga ce e cu fobia ei de inaltime.
Clinic, ceea ce tu denumesti "rau de inaltime" se cheama "fobie" de inaltime. Fobia este o frica foarte intensa, persistenta, inadecvata, care apare intr-o anumita situatie sau in prezenta unui anume obiect.

Persoana care sufera de fobie poate considera ca excesiva sau irationala frica, dar nu o poate controla sub nici o forma. Fobia de inaltime sau acrofobia reprezinta frica excesiva care apare in spatiile situate la mare inaltime: pasaje montane la marginea prapastiilor, pasarele de trecere montane sau urbane, teleferic sau telecabine, terase sau balcoane etc. Cum apar fobiile?

Marea lor majoritate apar inca din copilarie. Iar din studii reiese ca mecanismul implicat presupune un proces de invatare. Invatam sa ne fie frica intr-o anumita situatie sau exista undeva, in istoria noastra de demult, evenimente in care am trait frica si pe care le-am asociat cu un spatiu sau loc.

sall fetelor.
scuze ca nu am avut timp sa citesc ultimele comentarii dar nu am avut net.acum sunt super fericita ca am reusit sa imi fac singura conexiunea.sunt desteapta, nu?.ca am incercat ne n ori si nu am putut.da azi m-am trezit mai devreme si AM REUSIT.voi ce mai faceti?pe unde mai umblati?
eu sunt bine.
o sa va dau detalii mai tarziu ca acum am treaba.
URAAAAAAAAAAAA.AM NET.CUI SA MULTUMESC?LIU DUMNEZEU SI LA TOTI CARE SUNT ALATURI DE MINE SI LA BN SI LA GREU.
va imbratisez.poooooop

Va pup. Nu am mai apucat sa intru, motive sunt o mie dar... important este ca sunt aici acum nu?
Redorchird, sa zic bine ai venit? Nu zic, iti zic si tie asa cum am zis tuturor, mai bine ne intalneam pe un forum de gatit. Dar acum ca ne-am gasit, ma bucur de cunostinta si ca ne putem fi de ajutor unii altora.
Eu sunt Catalina, ma chinui cu fel de fel de toc-aieli de vreo 9 ani dar m-am luminat numa in ultimul si am inceput tratament cu Fevarin si terapie cognitiv comportamentala care pentru mine a fost un adevarat colac de salvare DAR ma inteleg de minune cu doctora terapeuta, nu am sarit nici macar o tema si foarte, foarte rar o sedinta de terapie (adik sunt si cam tocilara asa... :)). Citind mesajele pe care le-ati scris de cand am postat eu ultima data am intalnit doua dintre frazele pe care eu le detest pentru ca m-au macinat cumplit atunci cand mi-a fost mai rau:
"depinde doar de tine sa te faci bine"
"doar am pentru ce sa traiesc"
Ambele sunt adevarate intrucatva si in alt sens nu au valoarea care li se acorda. Depinde de noi sa realizam si sa constientizam ca ceva nu este in regula cu noi, sa realizam in acelasi timp ca nu suntem nebuni, sa cautam cai de vindecare sau de intretinere, dar ajutorul medicatiei, al terapiei, al sprijinului acordat de familie si prieteni nu poate fi negat. Ca in orice boala, un bolnav care nu doreste sa fie vindecat nu va fi dar, tot ca in orice boala, nici un bolnav care doar va vrea sa fie vindecat dar nu face nimic in legatura cu asta nu va fi. Parerea mea.
Da Redorchird, si eu sunt casatorita (doar de 10 ani, nu ca tine, bravo tie) si am un baietel cam cu 20 de ani mai mic decat fata ta :). In familie eu am doar sprijinul pe care mi-l ofera dragostea pentru baietelul meu si cea pe care mi-o intoarce el. Din pacate intre mine si sotul meu este o oarecare prapastie in acest moment dar... s-au vazut lucruri si mai rele. :)
Este extrem de important sa te simti iubita si pretuita. Asa cum relatezi si tu, si mie imi era frica sa ma duc acasa. Nu din cauza locatiei fizice ci pentru ca acolo era locul in care mi-a fost extrem de rau, pentru ca acolo era copilul meu fata de care ma simteam responsabila si o mama nu prea buna si sotul meu fata de care ma simteam extrem de schimbata in sentimente. Au fost zile in care ma ducea prietena mea Laura (fara de care as fi murit demult) acasa cu masina si statea cu mine 3 sferturi de ora pana reuseam sa ma dau jos din pricina anxietatii. Si imi zicea mereu "stai cat ai nevoie! va fi bine!".
Am vrut sa ma mut. Solutia mi-a venit din terapie. Asa cum zice si OCDAdvisor (aoleu mai fratioare, da-ti si tu un nume de om... :) ) solutia este sa te uiti la ceea ce te sperie. Fix in ochi sa privesti dusmanul. Am mers acasa cu acceptarea anxietatii incetul cu incetul, si am exploatat fiecare moment bun trait pentru ca sa mi-l dau exemplu si sa il inmultesc. Cum aveam un moment bun, cat de mic, imi ziceam "uite, vezi ca se poate?! bravo! o sa mai fie momente din astea" Si acum ma bantuie amintirea atacurilor de panica grozave, a momentelor in care ma simteam cumplit de rupta de ceea ce era in jurul meu, cand credeam ca nu am sa mai traiesc sa imi vad copilul mare. Dar imi reamintesc ca a fost o lupta care m-a intarit. Ea nu s-a terminat. Dar a devenit mai usor de purtat.
Ca pe toti cei ce posteaza aici, te admir ca ai avut curajul sa admiti ca ai o pb. Cei mai multi prefera sa taca (la cat am scris iti dai seama ca nu e cazul meu ;) ).

Sophica noastra e in concediu, sa ii tinem pumnii sa fie bine iar mamica noastra Prozac trece printr-un moment mai dificil la serviciu (care si asa o umple de toti nervii zilnic). Capul sus fetele!

Gege bravo fata desteapta!!! Asteptam detaliile de cat de bine faci.

Lumi, ai pus punctul pe i - toate fobiile noastre sunt mecanisme de invatare care trebuie dezvatate.

Cata, vreau sa te rog, daca poti sa-mi dai si mie numele si adresa terapeutului tau. Eu am renuntat la terapie mai demult din lipsa de rezultate. Chiar daca nu sunt foarte convins ma gandeam sa mai incerc odata.
In legatura cu "depinde doar de tine sa te faci bine" ideea era ca trebuie sa faci absolut orice sa te vindeci. Te duci la pshiholog, iei medicamente, te informezi cat mai bine, etc. Orice lucru consideri ca te ajuta, il faci. Dar nu te baza pe o chestie anume, cum ar fi terapia, pentru ca din experienta mea daca nu ajungi la un doctor bun iti pierzi timpul.
Ai dreptate cu numele, facusem contul mai demult si mi-a fost lene sa fac altul. Pana il schimb poti sa-mi zici Andrei.
Sund de acord cu tine si vreau sa spun si eu ca ii admir si respect foarte tare pe cei care admit ca au o problema, discuta deschis despre ea si incearca sa faca ceva in privinta asta. Am citit undeva ca in jur de 2-3% din populatia unei tari au TOC. Asta inseamna ca numai in Romania sunt cateva sute de mii de cazuri. La cat de complicata e viata la noi in perioada asta cred ca sunt chiar mai multi. Si aici cred ca suntem in total maxim 10. Asta e. Fiecare se ascunde in carapacea lui si sta acolo.

"OHAIO" la gasca "tocita" :) !!!
Ohaio=salut in japoneza! V-am spus ca fata mea este studenta la japoneza si ma mai invata si pe mine cite ceva!E amuzant!Eu cu ea asa ne salutam si imi face placere sa salut in acelasi fel niste oameni atit de deosebiti, speciali si de calitate cum sinteti voi!!!
Pentru mine este foarte emotinant sa vad ca genul asta de oameni EXISTA si ca nu credeam intr-o lume frumoasa care era doar in mintea mea!Va multumesc pentru suportul moral!Este o parte foarte importanta intr-un proces de vindecare!
Andrei (eu credeam ca aici sint doar fete, si ma miram de ce baietii/barbatii nu au curaj sa isi caute raspunsuri dar m-am inselat se vede).Multumesc pentru informatii, mi-au fost de mare folos fiindca acum stiu cum se numeste "balaurul" meu si stiu ce sa caut pe minunatul internet pentru a iesi din bezna necunoasterii care distruge!
Pina acum ceva timp nu se stia mai nimic despre aceasta boala "minunata" care a ruinat o gramada de vieti tocmai din cauza necunoasterii!MI se pare interesant ca doctorul la care am fost eu nu mi-a putut spune exact asa lucrurile(ca e o fobie si ce gen de fobie) si m-a ametit cu tot felul de explicatii stintifice care mai rau m-au aiurit!
Penru site ma gindeam la un nume care sa apara usor la cautare si sa fie "cald" sa dea oamenilor incredere, sa stie ca vor fi primiti cu bratele deschise!
Daca dai cautare "TOC" iti apar tot felul de timpenii legate de alt gen de "tocuri" deci nu ajuta!
Ce ai zice de ceva de genul "Tulburarea Obsesiv Compulsiva-TOC-ul nu este de neinvins"-Grup de suport si informatii utile!"
Este doar o idee, sigur nu cea mai buna dar...de undeva trebuie sa incepem nu???
Gege multumesc si tie si sa sti ca "DA" eu chestia asta cu frica de inaltime exagerata am avut-o mereu de cind eram copil (sora mea sta la atajul 7 si eu nu ma duc la ea in vizita fiindca ma simt oribil acolo desi imi iubesc sora si mi-ar face placere sa ne vizitam) doar ca uneori uitam de ea alteori imi aduceam aminte...acum stiu "ce " trebuie sa privesc in fata si cum sa abordez lupta cu el!
Cata imi pare rau ca viata ta nu e tocmai ok dar sa sti ceva:doar de tine depinde sa o faci ok stiai?
VIsatul cu ochii deschisi e gratis si incerca sa visezi in fiecare zi viata pe care ti-o doresti si care te-ar face fericita!Intr-o zi va deveni reala!Mecanismele ma depasesc dar ASA se intimpla!
Totul este sa crezi in visele tale si sa le vezi cu ochii mintii ca si cum ar fi deja reale si crede-ma ca funtioneaza!Eu am incercat asta cu serviciul (la 42 ani am ramas somera dupa ce lucram de 22 ani in Romtelecom) iti dai seama ca nu mai speram ca imi mai gasesc servici!
Dar m-am gindit si am visat in fiecare zi cum mi-ar place sa fie serv la care sa lucrez...ce ma costa???Acum acel serv este real si arata locul meu de munca exact ca in visele mele!Evident am citit in carti despre puterea mintii cum se face si am si pus in aplicare si uite ca a functionat!
In prima mea casnicie total esuata mereu visam sa am linga mine un om care sa ma iubeasca si sa ma respecte doar ptr ca sint "EU".si intr-o zi a aparut si mi-a facut viata implinita si am aflat si eu ce este fericirea!Deci vezi ca se poate daca crezi in visele tale doar!Nu se cunosc mecanismele prin care actioneaza aceste lucruri dar ele actioneaza!
In ultimul timp am avut o perioada tare dificila, am uitat sa mai visez si sa mai sper si.am ajuns aici!
De asta si medicii zic ca a te vindeca depinde foarte mult de ceea ce vrea pacientul, de vointa lui de a iesi din asta!"CUM" se intimpla asta???Eeeeeee.nu stim noi ca sintem prea mici ptr un razboi asa de mare!
Doar sa raminem optimisti, sa visam cu ochii deschisi ca sintem sanatosi (ca si cum boala ar fi ramas mult, mult in urma), ca avem ceea ce ne dorim mai mult chiar daca pare absurd de realizat sau nu vedem noi acum calea sau caile de rezolvare si peste un timp sa ne vede visele impliite!
Eu zic "fruntea sus, pieptul inainte" si hai sa ne gindim ca TOC-urile noastre sint doar niste cosmaruri ramase de mult in urma ok???Sint curioasa daca cineva va incerca si sint curioasa ce rezultate va avea!

Prozac viseaza si tu la un servici frumoas daca al tau nu iti face bine sau viseaza cum ti-ar place sa fie ca sa te simti ok acolo!Ce te costa sa incerci?? Iti amintesti?Visatul e gratis nu :)
VA pupik cu mult drag!

OHAIO Redorchild,
Eu sunt destul de nou pe forum dar din cate tin minte erau si baieti inainte. Oricum parerea mea e, si o spun fara ironie ca fetele sunt mai curajoase ca baietii in multe privinte. Nu o luati ca pe un compliment, asta e adevarul. In afara de asta eu comunic mai usor cu fetele asa ca nu am nici o problema din punctul asta de vedere.

Ideea ta pentru numele siteului mi se pare foarte buna si o sa o folosesc exact in forma pe ai scris-o tu. Multumesc. Sau mai bine zis ARIGATO :-) (pt cunoscatori).

E foarte interesant si adevarat ce ai spus tu in legatura cu faptul ca trebuie sa crezi in visul tau si apoi sa-l transformi in realitate.Am vazut un film pe tema asta (The Secret parca se chema) pe care il recomad tuturor. Unora poate li se par ridicole chestiile astea dar eu cred ca in cazul TOC, ca de alfel in orice fel de problema ai avea cheia rezolvarii e atitudinea potrivita. Stii ce ai, stii unde vrei sa ajungi si iti dedici toata energia si resursele sa ajungi unde vrei. Fara frica, fara indoieli si fara disperare. Eu am fost intr-o situatie foarte nasoala nu cu mult timp in urma. Mai am mult de lucru dar imi este din ce in ce mai bine. Si eu nu sunt genul de om care se minte singur.

sall fetelor si baietilor
-imi place cum scrieti si descrieti anumite chestii.si eu trec adesea prin diverse stari si chestii inexplicabile stiintific-zic eu.
si imi place si faptul ca si daca nu ne cunoastem personal suntem alaturi unii de altii neconditionat, asa ca in familie sau ca prietenii adevarati.
pun pariu ca daca am fii undeva intr-o multime de oameni, noi acestia mai sensibili ne-am recunoaste imediat.
poate vom avea vreodata posibilitataea sa ne intalnim.
eu nu vreau sa ma apreciez sau supraapreciez singura dar stiu ca sunt o persoana speciala-si nu ca o zic doar eu-imi spun multe persoane care ma cunosc.
si sunt sigura ca si voi aveti ceva special-poate ca suntem mai sensibili si mai atenti in jurul nostru-
asta e parerea mea- asa simt eu-astept si parerile voastre -
si in afara de asta am citit mereu ca multi dintre noi au o credinta mare in Dumnezeu.
sincer nu sunt o mare credincioasa dar pot sa zic fara ezitare ca pt mine exista cineva acolo sus care are grija de mine.
acum nu vreau sa intru asa de tare in teme religioase da tre sa spun ca am avut parte de experiente inexplicabile si nu pot decat sa spun ca a fost ceva mai presus de mine, , , , , am avut parte de mici miracole sa le zic asa.
ultimul a fost chiar ieri si vreau sa v-il spun.:lunea trecuta am fost la nasa mea de botez care e f credincioasa.am mers sa o salut ca veneam in italia.si mi-a facut cadou o carticica-SFANTUL IOAN RUSUL-Viata, minunile, Paraclisul, Acatistul si slujba-
si ieri ma apuc sa o citesc.chiar mi-a placut.apoi m-am pus sa dorm.dimineata m-am trezit mai devreme si neavand ce face am deschis calculatorul ca eram trista ca nu pot sa fac conexiunea la internet.
ma chinuisem si acasa vreo 2 saptamanisi nu reusisem.
si ce ziceti ca am inceput sa fac setarea si in 2 minute am reusit sa ma conectez la internet.(cine e mai curios sa citeasca cartea si sa-mi spuna parerea lor)-

acum nu stiu ce sa zic -pt mine a fost un "MIC"miracol dar poate stiti si voi ca nu asteptam de la viata nu stiu ce mari minuni sau miracole-.
pt mine sunt f importante astea mici care ne fac viata frumoasa in fiecare zi.
voi ce ziceti?



acum eu sunt in italia la munca
ma simt bine
merg inainte cu tratamentul(stimuloton, alprazolam si imovane)iau si ceva vitamine
pot sa spun ca am uitat de depresie.
si aici unde muncesc sunt aproape de bai termale si este un peisaj de vis, si mai este si o pestera in care nu am fost inca.o sa merg sa fac si poze.o sa lepun pe hi5, va spun cand le pun.

cine are posibilitatea sa vina vreodata sa vada-TOSCANA--EQUI TERME--

sunt ca in vacanta-am 2 ore libere in fiecare zi, joi dupa masa si duminica toata ziua, si in rest iifac companie la o batrana, nu muncesc sa ma rup.

va doresc si voua zile linistite.

va imbratisez pe toate si pe toti.
paaaaa

Oooo, incantata de cunostinta Andrei! Ce nume frumos. Ca apostolul Andrei care a fost primul ce a crestinat oamenii pe aceste meleaguri si tu pui bazele luptei cu TOC-ul pe aici prin site-ul tau. Suna mult mai bine Andrei. Cum ziceam, eu sunt Catalina. :)

Redorchid, vezi ca imi dadusi peste bot tocmai cu fraza aia de ziceam eu ca o detest. ;) Sa stii ca am visat si eu mult cu ochii deschisi si am descoperit ca, cel putin in cazul meu, acesta e un drum cu doua taisuri. Poate intr-adevar sa ma mobilizeze in sensul ca imi pastreaza viu in fata un ideal la care doresc sa ajung dar in acelasi timp, daca nu am grija, ma entuziasmez peste masura si pot deveni si mai dezamagita de prezent. Asa ca prefer sa zic ca las totul in mana lui Dumnezeu. Ce o vrea El aia sa fie ca oricum stie El mai bine.
Stiu despre ce spui cu atitudinea care influenteaza intrucatva ceea ce se intampla dar si aici vreau sa avertizez, mai ales persoane care sufera de TOC. Este foarte usor sa cazi in obsesia: aoleu, am gandit rau mi se va intampla rau (care este opusul a ceea ce ziceai tu). Asta este cumva la miezul TOC. Eu merg mai mult pe ideea de acceptare. Atunci cand in terapie am discutat pb din casnicia mea, variantele mele au fost doua: accepti ce este sau iesi. Luni de zile am stat si m-am gandit mult si am ales varianta acceptarii din mai multe motive printre care dragostea baiatului meu pentru tatal lui, faptul ca sotul meu este bolnav si nu cred ca ii pot face asa ceva, ca nu stiu daca voi gasi exact ceea ce caut (daca o exista) si am inteles ca nici o relatie nu e perfecta pe lumea asta. Pana la urma, casnicia mea este o provocare si pentru mine si pentru sotul meu - cred ca ne ajuta pe fiecare catre scopul final, acela de a deveni mai buni.
Te felicit pentru curajul de a te re-inventa si de a incepe o viata noua. Indraznesc sa te intreb, fata e din prima casnicie?

Andrei, eu merg la Village Medical Clinic, in Satul Francez si fac terapie cu dna dr Ioana Mateescu. Daca pui pe net numele clinicii gasesti imediat toate detaliile.


Gege, sunt prima care sa te felicit ca ai inceput sa intelegi ca Dumnezeu face minuni prin sfintii Lui dar te avertizez si pe tine sa ai grija sa nu cazi intr-un inteles magic al acestui lucru - iaras ceva extrem de des la TOC-aiti. Sophie poate sa va explice mai bine ca mine despre ce vorbesc.
In ceea ce ma priveste, ajunsesem acum mai multi ani sa cred ca daca nu termin nu stiu ce acatist mi se va intampla ceva rau. Si chiar intarziam undeva ca sa il termin de citit, oriunde eram. Aveam un program din care nu ieseam, daca ieseam traiam tot timpul cu ideea ca mi se va intampla ceva rau. Daca asta nu e ritual, nu stiu ce este. Latura crestina, ortodoxa nu mai exista. Exista doar cea de magic, de ritual. Nu zic Gege ca asa a fost la tine, doar vreau sa avertizez pe cineva care citeste despre ajutorul sfintilor si poate lua acest lucru "the wrong way".

O zi buna tuturor!

Buna dimineata dragii mei!
Si apropo ca voi toti, sau aproape, v-ati prezentat, pe mine ma chema Dorina!
Numele de ID este numele pe care il folosesc pe net si pe mess, mi l-a ales fata mea cind mi-am facut messs prima data si imi place mult :)
Acum m-am trezit, cu TOC-UL dupa mine (pai ce???se putea altfel??? mama masii, ca ma infurie chestia asta citeodata incredibil) dar uite ce am facut:mi-am imaginat ca pun in mintea mea intre mine si el o usa metalica enorma si foarte groasa!
Eu sint pe o parte, el a ramas in partea cealalta!Toate acele ginduri si porniri care ma ingrozeau le simt doar ca pe niste batai foarte puternice si disperate in aceea usa pe care eu NU VREAU sa o deschid si desi frica asta nesuferita si fara logica e cu mine mereu merg inainte si imi vad de treburile cotidiene!
V-am spus ce "masuri" adopt eu fiindca poate va folosesc, poate incercati si voi!
Mintea umana este cea mai mare minune a acestei lumi, stiti si voi ca se stie foarte putin despre "cum" functioneaza si actioneaza deci nu cred ca e cazul sa ne batem noi capul sa descoperim!
Important este SA CREDEM ca se poate ca ceea ce ne dorim sa fie real si sa avem rabdare fiindca aceste "minuni" nu se petrec de pe o zi pe alta!
Cata, fata mea este din prima casnicie (am scris asta in primul meu post, dar cred ca nu ai vazut) nu are nimic ca se mai intimpla si actualul meu sot a crescut-o de la 3 ani!
Era foarte mica cind am hotarit ca nu mai putem continua impreuna, cu primul sot, ea avea atunci un an si un pic si cind l-am cunoscut pe actualul meu sot ea avea cam 3 ani!
Cam asta ar fi problema ca visele noaste nu devin reala de pe o zi pe alta din pacate!Cu primul sot am stat 10 ani, am stat singura 2 ani si dupa l-am cunoscut pe actualul sot!
Cam dupa 3 ani, s-a dus tot ce parea frumos in prima mea casnicie si cam tot pe atunci am inceput eu sa visem ca asi vrea MULT MULT MULT un om bun si cu suflet care sa ma iubeasca, sa ma simt bine si ocrotita linga el!
Au mai trecut 9 ani pina l-am cunoscut, iti spun toate astea ca sa intelegi ca visele nu devin reale de azi pe miine, dar eu nu am renuntat nici o clipa sa cred ca va apare intr-o zi!
Nu m-am intrebat niciodata de unde si cum fiindca nu asi fi gasit eu solutii si raspunsuri!
Pur si simplu imi doream asta din tot sufletul cum presupun ca si Gege isi dorea din tot sufletul sa poata comunica cu noi (sa pota face conexinea la net)si uite ca "minunea" s-a intimplat!!! CUM??Crezi ca s-a gindit ea la amanunte?Te-ai gindit Gege?Cred ca nu!Doar iti doreai foarte tare si atit nu???
Cu serviciul a fost mult mai simplu:am vazut "The Secret" (da Andrei aveai dreptate le filmul asata m-am uitat si m-a inspirat foarte mult, adica mi-a mai ridicat o parte din valul de mister care acopera mintea umana).
Asta era cam acum 2 ani jumatete si dupa 2 sau 3 luni de "visat cu ochii deschisi" am fost chemata la un interviu la care nu am vrut sa merg fiindca trebuia sa stiu engleza-pe care o stiu, dar nu bine ci asa ca fiecare.si nu m-am dus!
M-au sunat de 6 ori in decurs de o luna fiindca aveau mare nevoie de cineva cu pregatirea pe care o aveam eu din Romtelecom!
Si astazi lucrez ceva foarte aproape de ceea ce am facut o viata, intr-o cladire extrem de moderna, in birou arata ca la americani SUPER SUPER si salariul e"de bun simt"nici prea mare nici prea mic!
Deci vezi si tu ca visele devin reale in fct de ceea ce faci tu, Dumnezeu iti da dar nu iti baga in gura cum se zice (iti dai seama ca m-au sunat de 6 ori, era serviciul viselor mele si eu nu voiam sa ma duc-ce dobitoaca am fost)
Tot fata mea a fost cea care m-a impins de la spate si mi-a dat incredere in mine, si astazi am un servici tare frumos, unde ar trebui sa ma simt minunat-cum m-am simtit timp de 2 ani-doar ca a intervenit idioata asta de boala care imi otraveste viata!!!!
DAR.TREC EU PESTE EA!!!Nu poate sa fie mai puternica ca mine si acum fiindca v-am gasit si pe voi imi este cu mut mai usor si VA MULTUMESC ca existati!!! :)
Si despre gindirea negativa si starea de tristete in general sa iti spun ce explicatie am gasit citind despre asta si care mi se pare logica mie:gindurile negative au o anumita incarcatura emotionala (de ce fel nu stiu dar organismul emite anumite substane in timpul acelor trairi care sa pare ca distruge anumite "chestii" (din pacate eu cu termenii medicali nu stau grozav)prin creier care nu se mai refac si de aici duc la agravarea bolii si a organismului in general!
Gindirea pozitiva si starea de speranta si bucurie (micile bucurii normale ale vietii) elimina alte substane care de data asta refac acele"chestii" distruse si duc la o buna functionare a organismului implicit!
Uite o sa caut cartea in care am citit asta-era despre putera mintii-si va scriu fraza exact ok???
Mie natura mi se pare PERFECTA in tot ce inseamna ea, si nu cred ca natura ar face greseli prostesti.
De aceea gindirea pozitiva are o incarcatura de putere de sute de ori mai mare decit cea negativa!
In momentul in care ai inceput sa gindesti, sa simti; si sa te comporti pozitiv se anihileaza rapid toata aceea emisie de ginduri negative!Singuril pericol il reprezinta DOAR a nu putea sa gindesti pozitiv!!!
Nu am vrut sa te supar Cata, si imi pare rau ca am reusit asta fara sa vreau dar adevarul este ca sansa noastra de scapare din ceea ce am fost bagati fara sa cerem-adica acesta boala nedreapta- este in mare, mare proportie gindirea pozitiva si speranta, in afara de medicatie care este ulila si necesara dar nu suficienta din pacate pentru genul asta de boala!
Si dupa, asa cum spunea Gege (Ohaio Gege, ma bucur ca ai ajuns cu bine si esti ok pe acolo )mai este vorba si despre credinta!
Nici eu nu sint exagerat de credincioasa ci asa normal ca fiecare om, tin si eu cont de un Paste de un Craciun, am o icoana si o candela in casa, ma duc la biserica unde ma simt bine dar.doar cind e BISERICA GOALA, nu slujbe sau alte minuni care sint si depasite si nici nu imi spun nimic, sau o hoarda de babe care iti explica la ce icoana ai voie sa te inchini si la care nu.Eu cred ca Dumnezeu -cum ii zicem noi -EXISTA! Dar nu in forma sau felul in care incerca sa transmita preotii care, hai sa fim corecti, pur si simlu jupoie niste oameni amariti de bani cu un tupeu incredibil!
Orice om cind merge la biserica cauta PACEA SUFLETULUI si eu nu cred ca Dumnezeu ofera aceasta pace pe bani nu???
Voi ce parere aveti? Si atunci cind ma duc la biserica (cind e goala am mai spus) si ma rog acolo in legea mea si cu cuvintele mele si la care icone vreau eu.ma simt bine!BINE BINE BINE!
Nu stiu daca voi stiati dar bisericile sint construite pe zone de concentare de energie benefica (astrala cica) foarte puternica!Adica te inacrci cu aceea energie care o pierzi dintr-un motiv sau altul!
Este opinia mea, CRED in Dumnezeu foarte tare indiferent "CE" este sau cum este sau unde este, STIU ca ne poate ajuta mai ales pe unii ca noi si ma rog cu toata puterea sufletului meu sa ma ajute sa trec peste asta!Si cind ma rog ma simt bine si ocrotita!
Este doar opinia mea si sper ca nu am suparat pe nimeni spunindumi-o aici!
Andrei abia astept sitele, daca nu din alt motiv macar in ideea ca putem ajuta si pe altii care acul probabil se imt tare singuri, neajutorati si tristi !!!Si daca putem face ceva pentru ei ar fi nemaipomenit!
VA doresc sa aveti o zi plina de senin in suflet si de speranta!

Salutare,
sau alloha (cre ca asa se scrie)

Ce ma bucur ca ati inviat putin subiectul nostru!
Da, cum a zis Catalina am o perioada mai grea la serviciu din doua motive:
unul, ca nu-mi place mai deloc ceea ce fac si doi, ca vad atatea smecherii care se fac si atata nepotism de mi se face sila!
Maine as pleca daca as avea unde, dar cum n-am este necesar sa rezist, pentru ca sigur acasa as intra intr-o cumplita depresie. Cans imi e foarte rau, incerc sa vad si partea plina a paharului, ca suntem in plina criza si ca de bine de rau, am un serviciu, asa prost platit, dar am, fata de altii care poate n-au ce pune pe masa.Atunci parca lucrurile nu-mi mai par atat de grele si imi dau forta sa merg inainte. Dar, greu...
Am insa speranta ca intr-o buna zi lucrurile se vor schimba si in legatura cu serviciul meu:))

Acu despre TOC si bolile depresiv-anxioase ca toate pina la urma sunt pacatoase si chinuitoare..
Revin ca am multa treaba.
Pup gashca:)

Sal la toata gasca! Daca nu mai e canicula gasca se reuneste ptr a vorbi tot despre tocaieli si problemele care ni le produce. Dar vad ca nu se vorbeste deloc cum il putem invinge, acest lucru cred ca ar interesa pe toti din gasca TOCAITA. Asa ca sa gasim "antidotul" acestei boli care multi il numesc chin. Va pupacesc mult de tot.

Cata, am gasit clinica pe net. Multumesc. Satul Francez? Pare scump. Zi-mi si mie te rog cat dai tu pe o sedinta. Multumesc si pentru comparatia cu apostolul Andrei :-), dar singura noastra legatura e numele. Eu doar incerc sa fac ceva pentru tovarasii si tovarasele mele de suferinta. Cu ajutorul vostru, sper ca siteul sa-i mai scoata din izolare si pe ceilalti.

Redorchild, nu mintea este cea mai mare minune a lumii ci sufletul. Mintea e galagioasa (mai ales a noastra :-)), limitata, constransa de conventii si prejudecati si ne impiedica sa intram in legatura cu adevarata noastra natura. TOC-ul este o boala a mintii. Mintea nu inseamna absolut nimic cand discutam la o scara mai mare(iar noi suntem mult mai mult decat credem). Dar nu vad de ce nu putem noi sa incercam sa descifram cate ceva din secretele ei daca altii nu au putut. Mai ales ca avem "avantajul" in cazul TOC sa avem o perspectiva din interior.
In ceea ce priveste religia sunt total de acord cu tine. Eu cred in Dumnezeu din tot sufletul, dar religia si la noi si in alte parti se limiteaza la o serie de ritualuri care mai de care mai absurde. La care daca nu participi bineinteles ca ajungi in iad :-). Si cel mai tare ma enerveaza vorba "om cu frica lui Dumnezeu". Cum sa-ti fie frica de cineva pe care il iubesti si te iubeste neconditionat, probabil singurul prieten adevarat pe care l-ai avut si o sa-l ai vreodata. S-a ajuns la aberatii de genul asta pentru ca cei mai multi oameni gandec cu "mintea" si ignora sufletul.

Prozac si eu am avut un job de genul asta. Stiu cum e sa faci ceva ce nu iti place. Ai perfecta dreptate, acasa ar fi mult mai rau. Dar incearca sa te detasezi un pic, ca pana la urma cu prima ocazie oricum pleci. Iar chestia cu nepotismul si smecheriile... nu uita unde traim. E inutil sa te stresezi din cauza asta. E ca si cum te-ai enerva ca cerul e albastru.

Lumi daca as sti cum putem invinge boala asta v-as face pe toti bine si v-as duce la Ibita.

Da, Andrei ai PERFECTA DREPTATE!
Sufletul omului e minunea si daca stam sa ne gindim bine nici macar nu are sex nu???Deci in fata lui Dumnezeu sintem toti egali si a vietii la fel!Doar ca noua cel mai mult rau ne face pacatoasa asta de minte care trebuie putin coordonata cind pierde directia buna :)
Eu scriu mai mult acum fiindca mi-am luat citeva zile din concediu pentru ca TOC-ul meu o luase razna de tot!
Am fost din nou la medic, mi-a dat alt tratament si sper ca pina se termina concediul sa imi ragasesc macar putin din echlibrul pierdut sa pot merge din nou singura pe strada!SI O SA POT!!!
Uite am gasit un articol extrem de intresant si bine conceput despre TOC!
Ma gindeam ca ar putea fi folosit in deschiderea sitelui nostru (daca imi permiti sa spun asa, adica"al nostru")
Il postez aici sa il cititi si voi si sa spuneti cum vi se pare!
Nu stiu daca la articolele de pe net exista vreo lege de copywrite si sa nu fie vreo problema daca il folosim!Chiar nu stiu asta decizi tu Andrei!Si sa sti ca mi-am facut deja un fisier cu multe articole care explica multe, multe despre boala asta a noastra si imprastie necunoastrea asta care face atita rau!
Sa imi spuneti parerea voastra despre articol ok copii?


"Psihologii ne asigura ca aproximativ 80% din populatia globului sufera de obsesii, insa foarte putini sunt cei care iau drumurile cabinetelor de psihoterapie.
Dintre acestia, exista o parte care nu stiu cu ce fel de problema se confrunta si care este gravitatea ei.
O alta parte formata din oameni care incearca sa isi invinga aceste obsesii singuri, chinuindu-se insa destul de mult.
Si cea de-a treia categorie si cea mai numeroasa la noi in tara, o constituie acei oameni care nu merg la psihiatru sau la psiholog de rusine. Acestia sunt cei care afirma: "Nu am de ce sa merg la psihiatru, nu sunt nebun!". Foarte putini inteleg insa ca a suferi de TOC nu inseamna a fi nebun.

Majoritatea psihiatrilor si neurologilor sunt de parere ca tulburarea obsesiv-compulsiva are legatura cu nivelul de serotonina din creier.
Serotonina este un hormon ce se gaseste in scoarta cerebrala si este responsabil cu "fericirea". In cazul unui dezechilibru al acesteia are loc tulburarea obsesiva.
Tot dezechilibrul chimic al creierului si anume al serotoninei duce la instalarea depresiei.
Se spune ca in cazul "bolnavilor" de TOC cat si in cazul indragostitilor nivelul serotoninei din creier este cu 40% mai scazut.
Toti oamenii ar trebui sa inteleaga ca asa cum exista boli de inima, de ficat sau de stomac exista si "boli ale creierului" datorate unei modificari la nivel chimic.
Aceste modificari declanseaza tulburari precum depresia, anxietatea, atacurile de panica, fobiile sau obsesiile.
Nu inseamna ca un om care are o asemenea tulburare este nebun! Este doar un om bolnav, cu o problema de sanatate la fel ca toate celelalte."

Si P.S. Andrei:
dupa Ibita putem sa mergem sa vedem piramidele???
Este visul meu de o viata si intr-o zi va fi REAL stiti deja nu???
Cata incearca sa vezi "The Secret"!O sa iti faca MULT bine si iti da o doza de optimism incredibila!
Este acolo si cazul unui tip care avea mari probleme la servici (este adevarat ca el facea parte dintr-o categorie mai speciala de oameni dar si acestia exista si sint tot oameni saracii) si ai sa vezi cum s-a rezolvat problema lui cu serviciul!Nu o sa iti vina sa crezi!
Filmul il poti gasi pe ODC, pe Torents sau pe youtube, deci nu este greu de gasit!
Va pup copii si hai sa ne imaginam cum ar fi la IBITA.immmmmmmm.mare, soare, plaja.dans!!!
Offfffffffff.ce frumoasa poate fi viata, daca vrei sa o vezi frumos nu???
Si nu uitati:visatul este gratis!Ce ne costa sa incercam???

Redochild, imi pare rau sa aud ca treci printr-o perioada mai dificila. Toti avem recaderi de genul asta din cand in cand dar trec. Totul e sa constientizezi chestia asta si sa nu te panichezi (prea tare :-)).
Articolul e excelent. Asta e si parerea mea ca multa lume ignora sau incearca sa ascunda sub pres problemele pe care le au. Si asta e o mare prostie pentru ca nu numai ca nu dispar de la sine dar rabufnesc cu mai mare violenta, mai tarziu. E exact genul de informatii pe care vreau sa le punem pe site. Bineinteles ca e siteul nostru. Eu am creeat doar platforma, continutul il creem impreuna. Asa e gandit. Oricine vrea sa contribuie cu ceva e binevenit. si o poate face cu mare usurinta. Si nu iti face probleme in legatura cu copyright-ul.
Si eu as vrea sa vad piramidele.Asa ca, ok s-a decis, dupa Ibita mergem la piramide :-). Mergem si pe luna daca e nevoie numai sa ne vedem cu totii bine.

Am gasit cartea despre care va spuneam ca am citit-o care explica de ce gindirea negativa e distructiva si gindirea pozitiva face minuni.
Cartea se numeste Secretele mintii, secretele succesului" si este scrisa de Iordache Bota un roman care a plecat din Oradea in Canada pe vremea comunistilor cind asta insemna un risc enorm, de la meseria de strungar si locuind intr-un camin de nefamilisti si acum este profesor universitar al universitatii Otawa din Canada si fondator al institutului de sanatate Mentala din Oradea (oradenii stiu probabil despre ce este vorba)
Reproduc mai jos exact fraza despre care va spuneam:
"INCREDEREA ca vei reusi (indiferent ce ti-ai propus sa faci, in cazul nostru al tututror sa ne insanatosim, in cazul lui Prozac sa aiba un servici mai bun in afara de insanatosire sau a lui Cata sa gaseasca acea fericire si liniste care i-ar face atit de mult bine, sau in cazul meu sa vad piramidele.asta era un pic o gluma dar este un vis, o dorinta a mea) deci INCREDEREA este singurul lucru asupra caruia TU ai control deplin!
Il controlezi cu cu DORINTA ta, cu AMBITIA TA, cu PERSEVERENTA ta in credinta ca vei reusi oricit ti s-ar parea de greu!
Anumite lucruri produc panica, panica produce neputinta, neputinta produce depresia, iar depresia este o boala care afecteaza sistemul nervos.
Vindecarea oricarei boli umane se produce intii la nivelul creierului, intr-o anumita regiune a lui.Aceasta regiune este legata de sistemul incrdererii.Ca vindecarea sa fie deplina si garantata este absolut nevoie de INCREDEREA ca acest lucru este posibil!
In momentul in care te gindesti la o anumita problema a ta cu panica esti deja pe un drum gresit!
In termeni biologici panica iti micsoreaza vasele de singe, si produce dezechlibrarea balantei chimice a organismului.In aceste momente corpul elinina niste substante numite Catecolamine
care sint foarte daunatoare corpului uman ducind la atacuri de inima ori la accidente vasculare cerebrale.
Deci mai literar spus:INCREDEREA deschde usi imposibil de deschis pe cind neincrederea puna bariere acolo unde ele nu exista"
Sint multe scrise in aceea carte, mie astea mi s-au parut importante si am vrut sa le stiti si voi
este o ARMA pe care o putem folosi, o arma simpla ( desi stiu ca e greu, fiindca stiu cit de grea este lupta mea) dar este la indemina si este pacat macar sa nu incercam!
Andrei in legatura cu sitele m-am mai gindit un pic la nume si ma gindeam sa fie ceva de genul "Tulburarea Obsesiv Compulsiva:TOC-ul-Grup de suport al celor care o infrunta-informatii si metode de tratament" (sau ceva de genul)
Si ma gindeam la aceasta schimbare, pentru ca cei care vor cauta sa stie din titlu ca sintem asemeni lor, nu cine stie ce grup de medici care isi fac reclama sau mai stiu eu!
Ma gideam deasemeni ca ar fi interesant sa aiba o sectiune de fotogrfii, (stiu ca exista HI5 dar aia este altceva nu?) fiindca in felul acesta, pentru cei ar dori am putea sa ne cunoastem mai bine, (evident nu este obligatoriu dar ar fi frumos)
Ti-am spus ca am pregatit deja o mutime de aricole tare tare interesante si lamuritoare (cel de mai devreme despre care v-am cerut parerea este doar o parte din el, tot articolul este extrem de interesant si linistitor)
Sper sa putem face o treaba buna si sa intindem celor care au mare nevoie o mina de ajutor, fiinca stim si noi singuri cit de pretioasa poate fi!
Sa aveti o seara frumoasa si linistita va doresc la toata gasca!

Buna dimineata dragii mei
Imi pare rau, nu am apucat sa citesc tot. Am o dimineata destul de grea... Nu stiu daca este anxietatea anticipatorie - maine plecam la mare. Mi-au revenit imagini intruzive destul de nasoale legate de niste imagini cu copii si m-au terminat. Nu pot intelege cum imi pot trece prin minte asa tampenii si cum sa pot inca sustine ca nu sunt o persoana rea, o nenorocita pur si simplu. Mi-e rusine de Dumnezeu, de cei din jur, de copilul meu de tot. Of

Mneata tuturor,
Am o licarire de speranta in ceea ce priveste serviciul meu. Azi, sa vedeti faza, a venit o dna sa-mi spuna ca a vorbit deja cu sefa mea sa vin sa lucrez cu ea in birou ca e mult de lucru si nu fac fata.Am ramas masca, masca!
Nu poate fi decat Dumnezeu care imi arata ca exista o speranta!
Rugati-va pentru mine sa-mi schimb serviciul asta in alt compartiment, nu neaparat in afara institutiei ca pe criza asta e foarte greu de gasit in alta parte.
Ieri am fost si la terapie, i-am zis psihiatrului unde lucrez si a zis ca TREBUIE sa fac ceva sa schimb locul de munca, pentru ca ma va da mult inapoi, in sensul ca e stresant sa lucrezi cu oamenii. Te "incarca", asta a fost raspunsul ei.

Sunt multe de zis despre TOC si la teorie ma pricep foarte bine. Am citit cam tot ce se putea citi, evident pina la un nivel al cunostintelor mele.
Practica insa ne omoara pe toti.
Spun asta pentru ca starile atunci cand iti este rau sunt de la usor usportabile pina la insuportabile cand mai ai si o depresie majora.
Eu inclin sa cred ca este mai mult o boala biologica, in care anumite echilibre sunt grav afectate, decat o boala psihologica, dar care reactioneaza foarte bine si balanta aceea chimica se poate echilibra cu ajutorul CBT (terapiei cognitiv comportamentale). Desigur, cheia este sa gasesti terapeutul potrivit.
Ma bucur ca toti suntem credinciosi, unii mai practicanti altii nepracticanti (cum sunt eu), asta ne va ajuta mult. Am credinta ca numai Dumnezeu m-a salvat atunci cand am fost jos de tot!

Dorina, de ce nu incepi un demers terapeutic? Te-ar ajuyta mult sa treci peste aceste momente dificile. Dr tau ce zice?

Cata, hai bre, tu dai importanta acestor ganduri? Nu te cert, te mangai :))
Aminteste-ti ca gandurile Nu ne reprezinta !
Gandurile nu sunt acelasi lucru cu actiunea propriu-zisa.
Gandurile rele nu vin din partea rationala a creierului nostru, ci din una pe care eu o numesc "garbage". Da avem si dasta, cum avem apendicul, ce daca e in creier?!
Asadar avem cu ce lupta, nu?
Voi ce ziceti?
Va pup
Prozac

SAL GASCA! Vad ca toti v-ati descris un pic sa zicem asa. Pai o sa incep si eu sa va spun povestea mea.
Sunt Luminita, am 27 de ani (nu e un secret) si m-am ales cu aceasta depresie anxioasa datorita bolii mele (parapareza spastica dreapta) din disperarea de a nu putea face ceea ce doresc cu toate ca am facut ceea ce se putea face ca sa ma folosesc de mana si de piciorul drept dar cum stiti si voi cealalta boala ca sa se aprinda ii tre doar un scantei asa se pare ca nu mai scap (sau poate voi scapa). Cert este ca am perioade de TOC, cateodata zic ca nici nu-l am dar.. nu se intampla mereu asa. Dupa o operatie la piciorul drept si fiind mai increzatoare de ceva timp TOCUL pare sa ma fi uitat dar nu vreau sa ma culc pe o ureche. Eu sunt din Focsani asa ca terapiile aici... ma rog nu sunt psihi competenti. Dar totusi sper ca toti sa scapam de acest TOC.
O idee sa schimbam putin legea in acest topic ar fi sa adaugam o sectiune gen "Sa radem un pic" asa ne-am destinde si noi un pic.

Buna dimineata tuturor!
Cata...imi pare nespus de rau de starea ta din momentul asta!
STIU cit de groaznic este si cit de greu de iesit din ea!Ce iti pot spune este ca eu in acele momente incep sa numar si incerc sa si vizualizez numerele cam cit mine de mari venind de undeva din plan indeprtat spre mine!
Asta ma ajuta sa nu las gindul acela sa ia amploare, imi muta atentia!
Crizele astea, poate nu credeti dar nu dureaza prea mult (la mine cam un minut)doar ca fregventa lor te omoara!
Si in momentele de liniste imi repet mereu ca nu sint eu aceea din momentele de criza, ca este o minciuna care TREBUIE sa dispara din mintea mea!
Poate incerci si tu metoda asta(poate ai incercat deja) dar ajuta de cele mai multe ori!
Prozac.ma BUCUR teribil de aceasta mica schimbare in ceea ce priveste serviciul tau!
Presupun ca doar iti doreai foarte mult sa se rezolve nu te-ai gindit si "cum" nu???Ca sa vedeti si voi ca a-ti dori ceva foarte mult si foarte din suflet este "cheia" rezolvarii multor probleme!
Si despre terapeut:la mine crizele foarte puternice au aparut cam de 1 luna jumatate, doua luni!
Pina sa imi dau seama ce se intimpla, pina sa ajung la medic, mi-a luat ceva timp in care preocuparea principala a fost sa ma lupt de una singura cu ele fara sa stiu ca nu prea am sanse!
In afara de asta ar mai fi o "mica" problema:sotul meu e somer in momentul asta deci cu partea financiara sintem la pamint!
Si avind in vedere ca nu mai are 20 ani este GREU, foarte GREU sa isi gaseasca servici.Deci bani de terapeut.
Ca sa nu iti mai spun ca din cauza crizelor tot mai dese concentarea mea la serv s-a cam facut varza si am gresit mult!!!
Chair azi m-a sunat sefa mea sa imi spuna ca este foarte suparata ca am multe greseli si ca.nu stie ce va iesi!!!
Eu ramin optimista si cred ca Dumnezeu va avea grija de mine, nu ma mai stresez ca ce se va intimpla sau nu...vom vedea!
Deci momentan singurul meu terapeut sint EU!
Dumnezeu m-a facut puternica, asa am fost mereu pina acum, si refuz sa cred ca in doua luni am devenit alt om!Deci TREBUIE sa trec si paste asta!
Este bine ca medicamentele pe care mi le-a dat de la medic isi fac efectul si proportia de crize si perioade de liniste s-a schimbat in bine.
In afara de asta ca sa fie toate adunate eu am intrat si in perioada de manopauza care se pare ca la mine face ravagii, adica ma afecteaza mai ales psihic pe fondul acestei boli deja existente de multi ani, dar pe care nu am bagat-o in seama fiindca asemenea amploare nu a luat pina acum!
Unele femei trec prin acest monent al vietii (menopauza) fara sa aiba idee ca asta se intimpla!
Sa aveti mare grija fetelor cind veti ajunge acolo, sa stiti ca nu innebuniti sau ceva de genul, poate fi foarte rau, dar este si asta o perioada a vietii!
Andrei imi cer scuze pentru subiectul putin feminist, insa voiam ca si celelalte fete sa stie cum stau lucrurile in acest moment al vietii, lor sa nu creada asa cum am crezut eu prima data ca am innebunit fara sanse de scapare :)
Lumi ideea ta este super, sper sa gasim subiecte care sa ne mai si destinda, din pacate insa cei mai multi dintre noi cauta alinare si raspunsuri si putere sa treaca peste aceste cosmaruri traite cu ochii deschisi!
Si trebuie sa ne sustinem unii pe altii atit cit pot cuvintele sa o faca!
Eu pina duminica eara nu am sa mai intru fiindca ma duc ai mei(sora mea si sotul ei, ca noi cu banii.) la munte, pe Transfagarasan pe care nu l-am vazut pina acum in ideea ca voi imprumuta putin din energia benefica a naturii!
Am sa incerc sa imi inacrc baterile la maxim sa va pot da si voua din aceasta energie la intoarcere!
Sa aveti un weekwnd FRUMOS si LINISTIT si nu uitati :NU NOI SINTEM cei din acele ginduri care ne chinuie!
Lasati-va propriul EU sa domine si lucrati la asta si in perioadele de liniste fiindca creierul TREBUIE sa isi aduca aminte cine sintem fiecare din noi in realitate!
Va pup gasculita cu mut drag si abia astept sa ma intorc sa putem vb!

Cata, nu are de ce sa-ti fie rusine de nimic. Nu am inventat noi boala asta, nu am gresit cu nimic, pur si simplu ne-am capatuit cu ea. Sunt destul de rele si asa gandurile si atacurile alea de panica sa ne mai fie si rusine ca le avem. Eu zic sa incerci sa te relaxezi un pic si sa te bucuri de mare si de soare si mai da-l dracu pe TOC si tot ce inseamna el.

sall dragii mei..
ma bucur ca scrieti tot mai mult si lucruri diverse nu numai legate de bolile noastre.
foarte faina ideea cu siteul...
daca ati stii cata lume este bolnava si habar nu are unde sa se informeze.

poi eu am avut un noroc ca am dat de pagina asta si de forum.
nici nu stiti cat s-a schimbat viata mea de atunci...
eram intr-o depresie puternica si nu era prima.stateam mai mult in pat si noroc ca aveam laptop si internet.tot cautand am dat de voi si am prins curaj sa scriu si eu cate ceva.
apoi mi-a zi s o persoana sa nu mai astept si sa merg cat pot de repede la medic ca fara medicamente nu fac nimic.am mai facut trat.si inainte dar nu aveam puterea interioara sa merg, si nici fizica pt ca slabisem mult.dar am zis ca nu mai e de stat si am inceput tratamentul.dupa vreo 3 sapt. deja eram mai bine si incet incet mi-am revenit.si acum continui cu medicatia si ma simt bine, parca nici nu as fi anxioasa-depresiva.
si numa bine ca ma suna o prietena a mea si imi zice sa vin in locul ei in italia la munca(am mai fost 2, 5 ani da in alta parte)si acum sunt in italia si lucrez, nu muncesc fizic mult, am si timp liber, ca o mica vacanta,.si aici sunt langa bai termale.iar la 25-30 km e marea ligurie-in toscana-e super fain-


si eu vreau sa merg la piramide.
acum fac ceva banuti apoi mai aiu si cate o vacanta.
sa ma ajute DOMNUL sa fiu sanatoasa ca de restul nu ma plang.


eu vreau sa merg in grecia, egipt, franta si poate in suedia(am o amica acolo)-asta e visul meu.
si v-am zis ca nu sunt eu cea mai credincioasa dar in grecia vreau sa merg pe insula EVVIA, in orasul Procopie la MOASTELE SF.IOAN RUSUL.


apoi in Franta, la LOURDES

si in Egipt la piramide


si in primul rand poate ne organizam un pic sa ne intalnim si noi undeva in Romania-chiar as vrea sa va cunosc personal, pt ca vad ca sunteti persoane deosebite

facem si noi o reuniune a celor TOCaiti si anxiosi depresivi-ce ziceti?poate anul viitor-


eee-acum nu sunt chiar asa bn dispusa ca dupa cv bun vine si ceva mai putin bun.
aseara am aflat ca tata e la spital de luni, are probl. cu prostata.si cei de acasa nu mi-au spus nimic.
cica sa nu ma supar, parca nu tot ma suparam?
am speranta ca va fi totul bine.

va pupacesc si fiti fara frica.

Buna, tuturor!
Iata ca am revenit si eu in "gasca vesela", animata mai de probleme mai de optimismul vostru.. cert e ca grupul asta e un refugiu..
Au trecut vreo 2 luni, aproape, daca nu ma insel, de cind nu am mai intrat si va spuneam ultima data (pentru cine nu isi mai aminteste ma simt datoare sa fiu coerenta in posturi) ca ma chinui cu TOCul de vreo 11 ani ca am fost anul asta prima data la medic si ca incercam sa gasim - medicul si eu - un tratament medicamentos care sa nu imi dea efecte secundare. Acum sint in faza mediacamentului Aremis pe care mi l-a prescris de vreo 2 luni dar pe care inca nu am inceput sa-l iau, de frica efectelor secundare.

Problema e ca celelalte medicamente pe care le-am incercat m-au speriat atit de tare incit am ajuns la concluzia ca pe asta trebuie sa il iau numai daca sint cu cineva in casa (mama, sotul) nu de alta dar daca iar ma apuca vreo stare ciudata sa aiba cine sa ma ajute (sau sa ma duca la urgenta, asa cum mi s-a mai intimplat).

Din pacate, mama a trebuit sa plece in tara pina in septembrie iar sotul meu munceste pe rupte de ne vedem doar seara. Asa ca.. nu stiu cum sa fac.

Altfel - daca pina acum ma terminau starile de anxietate, de o f. buna perioada de timp, nu am mai facut nici o criza de anxietate (sau atac de panica) in schimb, asa cum spunea cineva aici, simt cum creierul meu este o "masina" de facut ginduri. Bune, rele sau neutre, e adevarat. Dar nu incetez aproape niciodata sa gindesc. Suna ridicol dar asa este. De fapt, imi amintesc ca de foarte mica (14-15 ani, poate) nu reuseam niciodata sa am mintea "in alb", cum se spune. Adica sa nu ma gindesc la nimic. Era imposibil. Fie ca rememoram ce facusem peste zi, fie ca imi imaginam diferite lucruri (asa cum factoti copiii) - niciodata nu pteam spune ca nu ma gindesc la nimic.
Nu stiu daca vi se intimpla si voua, insa pe mine chestia asta ma oboseste foarte mult. Am senzatia citeodata ca sint prizoniera propriei minti. Pe de alta parte, slava Domnului!, sint momente in care mintea mi se mai relaxeaza, chiar gindind: la birou, de exemplu, in conversatii, cind urmaresc vreun film (desi nu intotdeauna).. in fine, cind ideile se imbina intr-o logica, pentru ca altfel - inainte de culcare, de ex., cind imi vin toate de-a valma in cap - ma iau durerile de cap (la propriu).

In fine, cam asta e starea mea general acum.. in expectativa, ingrijorata dar cu speranta, totusi.

Si ca sa nu vorbesc numai despre mine: gege, ma bucur pentru "sejurul" tau in Italia, a schimba peisajul face bine.
Redorchid, si din partea mea - bine-ai venit pe forum! si multumesc pentru sfaturile si experienta impartasite! Cred ca impreuna ne putem sustine si cred ca asta e locul unde ne regasim cel mai bine, ca suferinzi de TOC.
Prozac, acum 10 ani cind psiholoaga mea de atunci imi spusese ca am TOC, prima recomandare care mi-a facut-o a fost schimbarea serviciului: lucram intr-o multinationala de telecomunicatii. Am plecat de acolo, la vreo doi ani, nu datorita sfatului ei ci pentru ca eu simteam ca nu mai fac fata stresului. Insa cind i-am spus mi-a zis ca mai buna "mutare" nici ca puteam face, pentru a-mi ameliora situatia. Deci - din cind in cind, e nevoie de o schimbare.
Lumi, nu cred ca TOCul are antidot, cred ca se poate ameliora dar nu vindeca. Din cite stiu eu, e cronic (din pacate).
Cata, intr-adevar, familia si prietenii sint foarte importanti in cazul nostru. Din pacate, nu am avut parte de prieteni atit de buni ca ai tai (poate nici eu nu am fost perfecta) insa ma compenseaza mult familia.
Si "the last but not the least" :) - Andrei09, multumesc pentru vorbele frumoase, sanatoase si de bun simt cu care ne ridici moralul. Avem, toti, nevoie de ele.
Va pup,
Malina.

Bine ai revenit Malina. Si pentru mine e un ca un refugiu grupul asta. Si vad ca ne inmultim ceea ce e foarte bine. Eu mereu zic ca ar trebui sa iasa cat mai multi si sa discute despre problemele lor. Nu de alta dar le-ar face bine.
Chestia aia cu ganditul incontinuu o am si eu. Cred ca toti o avem. Rareori mi se intampla sa iau o pauza. Mi-as dori sa gasesc o solutie la chestia asta pentru ca e foarte obositor. Nici nu mai discut aici de natura gandurilor, procesul in sine te consuma prea mult.
Ai grija cu medicamentele, pentru ca am mai auzit de cazuri de genul asta, motiv pentru care am si renuntat la ele. Totusi, am gasit niste medicamente pe net, 100% naturale, care se pare ca iti ridica nivelul serotoninei si sunt foarte bune pentru TOC. O sa le comand saptamana viitoare (nu se gasesc la noi) si o sa le incerc. Sper sa fie bune de ceva, oricum va tin la curent.

Buna seara dragii mei!
Acum am picat si eu din calatoria de incarcare a bateriilor sufletului si sa stiti ca exact asta a fost!
MUNTELE in puritatea lui iti da o putere extraordinara!"Linistea" aceea a lui plina de atitra soapte, bolta instelata care pur si simplu cade pe tine, sunetul apei care curge printre stinci si vintul care te miingiie.OFFFFFFFFFFFFF.cita Frumusete aputut sa creze Dumnezeu!!!
Si de aceea refuz sa cred ca pentru o boala ca asta nu exista un remediu cel putin in puterea pe care trebuie sa o gasim in noi insine!
Stiti si voi ca in boala asta 80% din videcare tine de propria gindire si PUTERE pe care TREBUIE sa o gasim in noi insine de a fi mai puternici decit ea, decit boala!
STIU ca e foarte greu, si sa nu credeti ca m-a iertat doar pentru ca eram la munte.NU!
M-au tot chinuit ginduri si ginduri si ginduri exact cum spunea Malina (bine te-am gasit Malina)si mie mi se intimpla exact la fel, constientizez fiecare gind care imi trece prin cap si asta si pe mine ma oboseste fantastic de tare dar.asta e "crucea" noastra!
Mi-am dat seama de ceva acolo la munte:daca incerci sa traiesti cit mai intens CLIPA prezenta celelalte ginduri se estompeaza, ramin undeva in plan indepartat!
Cred ca asta ar fi o mica strategie pentru noi (destul de dureros fiindca tare e frumos sa visezi sa iti faci planuri de viitor)dar noi ca sa putem trece peste fazele "rele" trebuie sa facem doar ceea ce ne place cel mai mult si sa ne bucuram de momentele acelea!
Restul.spaimele bolii sau planurile pentru viitor le putem lasa ptr momentele de acalmie, cind mai avem si noi cite un moment de respiro!
Si mi s-a mai intimplat ceva MINUNAT in acest weekend care mi-a umplut inima de multa bucurie si macar ptr o jumatate de zi am fost FERICITE, FEICITA, FERICITA:pe fata mea a cerut-o in casatorie prietenul ei cu care este de 5 ani si locuiesc impreuna de 2 ani!
Asa ca in iarna o sa fiu soacra mica si o sa imi vad "Perluta" (asa ii spun eu fetei mele) imbracata in mireasa cu aceea fericire pe chip pe care o poti vedea numai in ochii unei mirese care STIE ca este iubita!!!
Nu cred ca mai trebuie sa va spun ca de la un rinjet tamp pe care l-am avut citeva ore pe fata am trecut la plins dupa aia la chuit si asa mai departe.ehhhhhhhhhh.numai mama sa nu fi nu fetelor???
Dupa.evident ca atrebuit sa dea nenorocitul de TOC buluc pe mine sa nu cumva sa uit ca exista in atita fericire!Dar l-am alungat destul de usor de data asta!!!OFFFFF.
Si fiindca am promis ca incercam sa mai abordam si alte subiecte din viata noastra, am sa va povestesc si voua "cum" a cerut-o in casatorie dulceata de baiat care e prietenul ficei mele care este un baiat total, total, total deosebit si imi e tare drag :)
Ei pe data de 1 august au implint 5 ani de cind sint impreuna si aceasta data au sarbatorit-o in fiecare an, ei doi intotdeauna intr-un cadru romantic si deosebit!
Simbata seara el a luat un tradafir enorm, o sticla de sampanie, sushi (care fetei mele ii place foarte mult sushi, stiti voi ea cu japoneza, cu o mare admiratie pentru acel popor si pentru modul lor de a se comporta)
Si.inel de logodna pe care l-a pus in citeva cutii din ce in ce mai mari, ultima fiind o cutie de pantofi :)
I-a dat trandafirul la 12 noaptea in 31iulie spre 1 august, a pus masa cu luminari pe masa, cu sushi, au deschis sampania si i-a dat "cadoul".
Perluta mea tot deschidea cutii si inima ii batea din ce in ce mai tare pe masura ce vedea ca devin tot mai mici cutiile.cind a ajuns la cel cu inelul s-a inecat cu sampania, au inceput sa ii tremure miinile si atunci el i-a spus ceva de genul:
"ca ar ficel mai fericit om om din lume daca ar fi de acord sa ii poarte numele si sa imparta fericirea care au avut-o pina acum ptr tot restul vietii."
Mai e nevoie sa va mai spun si altceva????OFFFFFFFFFFF.ce frumoasa poate fi viata cind ai de-a face cu oameni adevarati in tot ce inseamna cuvintul OM !!!
Eu ca mamica am trait o imensa fericire pentru copilul meu, si pentru ca in vremurile pe care le traim i-a dat Dumnezeu alaturi un om atit de special si romantic si cu un suflet cit lumea asta de mare.
DECI.TREBUIE sa lupt cu nenorocita asta de boala cu toata puterea sufletului meu.mi-a dat Dumnezeu alaturi niste oameni atit de deosebiti.am pentru ce sa lupt nu????
SI O SA O INVING!!!! Nu exista alta varianta.si VREAU si imi DORESC din tot sufletul meu sa va pot transmite si voua macar putin din puterea mea de lupta.viata merita traita si doar pentru ca vezi inca o data cerul senin si soarele rasrarind nu???
Si atita timp cit ne avem unii pe ceilalti, noi cei de aici care sintem altfel decit cei norocosi si fara probleme este un pas important in lupta asta atit de grea!
Va doresc o noapte frumoasa si sper ca miine sa fim cu totii mai optimisti si mai plini de incredere ca vom reusi sa ne regasim noi cei care sintem in realitate si sa invingem acest "balaur" care NU ARE VOIE sa fie mai puternic decit noi!

Andrei,
Problema cu ginditul e ca imi da dureri de cap, la propriu. Si cind mi se intimpla asta nu imi doresc decit sa dorm, sa pot dormi, ca sa evadez. Asa cum, citeodata, ma gindesc cu groaza ca toata viata va trebui sa ma chinui cu gindurile, cu durerile de cap, in conditiile in care pina acum nu am gasit nici un medicament care sa mi se potriveasca. Ma sperie ideea si in acele momente imi spun doar ce bine ar fi fost sa fi fost batrina, batrina ca macar sa nu mai trebuiasca sa trec prin chinul asta ani de zile. Nu vreau sa minii pe Dumnezeu (m-a ajutat de atitea ori incit sper sa nu ma lase nici acum) dar sentimentul de "a nu putea fugi de mintea ta" e cumplit. Plus ca in ultima vreme am cam inceput sa uit; uit chestii minore, facute din reflex, dar..uit.
De aceea, admir curajul tau, Dorina (Redorchid) si forta de lupta. Si eu imi spun la fel - mi-a dat Dumnezeu niste oameni atit de deosebiti alaturi, o familie atit de frumoasa incit ei sint motivatia mea principala (suna a cliseu dar e adevarat). Sper sa reusesc sa gasesc un medicament care sa imi faca bine.. sau sa gasesc un medic. Nici nu stiu cum sa procedez. Cum stiu cind trebuie sa schimb medicul?? Cind am incercat cu el toate medicamentele posibile anti-TOC (antidepresive, ca e totuna)?? Cind?

Pina atunci, Andrei, poate imi spui si mie care sint medicamentele acelea naturale pe care vrei sa ti le comanzi pe net; poate.. cine stie.. ma orientez spre ele..

O seara frumoasa,
Malina.

Dorina,
am uitat sa iti spun ca ma bucur tare mult pentru tine si pentru fata ta.. :)) Astea sint momente pe care ni le da Dumnezeu sa ne mai linisteasca creierii, sa na bucure viata.
Felicitari si casa de piatra!
Malina.

Buna dimineata dragii mei!
Malina, imi pare atit de rau ca nu te ajuta medicamentele, este destul de greu fara ajutorul lor care nu rezolva problema, (tot psihicul nostru o rezolva)dar iti ofera macar perioade de liniste!
Sti, in boli casta a noastra nivelul sertoninei (sper ca am scris corect) care este hormonul fericirii scade sub nivelul normal dintr-un motiv sau altul.
Medicamentele, antidepresivele asta fac de fapt in mare parte:regleaza acest nivel!
Asa ca ANDREI, TE RUGAM spune-ne si noua numele acelui medicament miraculos :)
Oricum este bine de tinut minte ca nici un medicament nu se ia decit dupa ce te intereseezi foarte clar despre efectele lui sau iti intrebi medicul!Altfel poate da efecte secunadre care pot fi mult mai rele!
Nu vreau sa o fac eu pe atoatestiutoarea, doar va spun si voua ce mai citesc pe net si cum vad eu lucrurile!
Problema se mai poate aborda si in alt mod, sora mea care este destul de credinciaosa (mai mult decit mine) imi spunea, si asa si pare ca se intimpla, ca orice boala de genul asta este in primul rind o boala a SUFLETULUI!
Care se tot intristeaza din diverse motive pina devine atit de bonlav ca nu il mai intereseaza "aparatul" pe care trebuie sa il conduca acesta fiind corpul nostru, si de aici dezechilibrul care distruge tot restul!
Si atunci ar trebui ca in priml rind sa facem bine sufletul ceea ce nu este usor dar nici imposibil!
Malina, nu esti singura in lupta asta!
Ne ai pe noi care sintem linga tine si te sustinem din tot sufletul nostru si STIM ca poti sa treci peste asta!
In primul rind TREBUIE sa ai incredere in medicamente si sa ai convingerea ca te pot ajuta!
Spune-ti in mintea ta ca sint bune de citeva ori pe zi, cu cit mai multe cu atit mai bine, si mai ales seara inainte de culcare si dimineata cind te scoli, in felul asta creierul invata ceea ce vrei tu sa invete, nu trebuie sa il lasi sa gindeasca haoitc si nu trebuie sa lasi gindurile negative sa predomine!
Daca nu poti sa faci asta mental scrie pe o foaie de hirtie!
Si mai scrie si visele tale cele mai frumoase si citeste-le de citeva ori pe zi pur si simplu!Vor deveni reale intr-o zi si este ca si cum ai fi la scola si ti-ai face temele :) Amuzant poate dar AJUTA!
Problema cea mare in nenorocita asta de boala este ca se vindeca greu, foarte greu si atunci trebuie MULTA RABDARE si mai ales INCREDERE!
iNCREDERE in tine in primul rind si in medicamente ca TE POT AJUTA!
VIctoriile sint putine dar SINT!
Si ar trebui sa te bucuri de fiecare pas in plus facut spre vindecare oricit ar fi el de mic, face bine la vindecarea sufletului si ca iti recapeti increderea in tine!E greu dar nu imposibil!
Uite eu chiar asi fi curioasa citi ani ai tu 35???asta s-ar deduce dupa nik-ul tau (daca nu te supara intrebarea si atunci imi cer scuze)ESTI TINARA si NU TREBUIE sa vrei sa fii batrina fiindca anii astia nu ti-i da nimeni inapoi!
Fiindca eu am 49 ani, este o virsta la care ai putea spune despre o femeie ca este batrina nu???
Eu nu ma simt asa si nici nu arat de virsta asta (cine nu ma cunoaste si nu imi stie virsta crede ca am 35-37 ani)Si sti dece este asa????Fiindca am refuzat intotdeauna sa leg virsta biologica de persoana mea!Mereu mi-am zis ca virsta este cea a sufletului!
Te rog incearca sa gindesti asa si da-ti o sansa tu tie si mai ales alor tai care AU NEVOIE de tine!
Ai sa vezi ca POTI sa treci peste asta, cu pasi mici ce e adevarat, dar TRECI!
Noi sintem linga tine cu tot sufletul si toata sustinerea!
Este si boala asta a noastra o boala ca toate bolile, de ficat, de inima, de mai stiu eu ce si se vindeca!
Parerea mea ar fi ca de aici ar trebui sa incepi!
Uite eu iau XANAX care nu face minuni dar imi ofera momente de liniste in care analizez "la rece" ceea ce mi se intimpla in momentele de criza si realizez din ce in ce mai mult ca sint aberabtii si asta ia un loc din ce in ce mai important in mintea mea!
Nu trebuie sa te ascunzi de gindurile tale!
TREBUIE sa le privesti direct in fata si sa fi corecta tu cu tine in a-ti da raspunsuri!
Ai face ceea ce iti trece prin minte in momentele de criza???Evident ca NU fiindca altfel nu te-ar speria si nu te-ar chinui nu???
Eu imi spun ca atita timp cit nu am innebunit, si este evident ca nu s-a intimplat asta din moment ce fac tot ce faceam inainte si chair ok, nu se poate intimpla nimic din ceea ce bintuie perin mintea mea in momentele de criza!
Si daca asi innebuni (dar asta nu se intimpla ca nu in asta conta timpita asta de boala) ce ar mai conta ca oricum nu asi mai sti nimic nu???
Deci "DE CE"ne este noua frica??? DOAR de niste ginduri timpite!
Hai Malina FII TARE si incepe si tu lupta ta alaturi de noi!SIGUR POTI!
Pentru toti ceilati TOC-aiti:ce mai faceti???Pe unde umblati???
Cum a fost weekendul vostru copii???
Sa aveti o zi buna si frumoasa cu cer senin in suflet!!! Va pup!
Si pentru cine nu stie:sa nu va speriati ca scriu asa mult, sint in concediu de odihna si tot timpul la dispozitie :)

Saltare,

Dorina, felicitari pentru copii tai, sa fie sanatosi si din suflet le doresc "Casa de Piatra"!!!
Frumoasa povestea lor, pe mine m-a captivat si mi-a adus asa o nostalgie:) Frumos, ce sa mai!

Malina, nu stiu de unde iti provine reactia ta impotriva medicatiei:(. Tot ce pot sa spun este ca ajuta, ajuta mult de tot. Poate reactiile secundare sunt provocate de mintea ta. Sfatul meu, incepi cu doze ff mici sau interneaza-te intr-un spital, nu neaparat de psihiatrie ca sa fi sub observatia lor. Gandeste-te la orice solutie care crezi ca ti-ar fi de folos. E pacat ca stai sa te chinui asa, pentru ca medicatia uneori merge foarte bine, adica poate duce la ameliorare de peste 90 % si iti va parea rau de timpul pierdut.
Sper sa iei mesajul meu la modul constructiv:)

Lumi, ce sa zic, imi pare tare rau de boala ta, bine ca TOCu mai sta in banca lui din cand in cand si vorba aia "mai poti respira!".
Cata, sejur placut si multa liniste iti doresc!
Andrei si io mi-s curioasa cu ce noutati vei veni:)
Gege, esti cu totul altfel de cand ai postat prima oara, m, ult mai optimista, mai plina de viata. Ma bucur diun suflet pentru tine! Imi pare rau pentru tatal tau, ai incredere ca va fi bine!

Io, avusai parte de un uichend asa si asa.
Asa ca imi vazui baiatul si tare dor mi-a fost de el, dar mi-l stiu bine la bunici si fara nici-o treaba. Si asa-ul alalalt ca la intoarcere dupa n ore de mers pe drum ma pocnira dintr-o data niste ganduri blasfemice de toata uratenia. N-are sens sa le insir aici, sa nu oripilez cititorii, insa tare ma speriara si imi provocara anxietate pina la voma. Nah, se mai intampla!
Asadar am ajuns acasa cu anxietatea-n san, fara chef, obosita moarta, am facut un dush si m-am culcat. Azi m-am trezit mai bine, mi-am cerut iertare fata de Doamne Doamne si iata-ma again la munca.
Inca o saptamana speram sa treaca cu cat mai putine ganduri, anxietate si depresie, asa sa ne ajute Dumnezeu.

PS durerile de cap la propriu, pot fi provocate de anxietate, practic e o anxietate deghizata. Nu-i scornita de la mine, am intrebat si eu doctorul pentru ca aveam dureri dese de cap.
Pupici