Grup de suport pentru cei cu TOC-CAP 14

Mariuca, dupa umila mea parere antidepresiveler chiar dau dependenta.Eu, dupa ce in sfarsit mi-am gasit tratamentul potrivit, l-am urmat cu sfintenie, ma simteam vindecata.De fapt, cred ca intr-o asa forma, nu ma eram nici inainte.Dupa aprox.un an si jumatate, am facut o recadere destul de urata.(LA ULTIMA CONSULTATIE MI S-A SPUS CA NU MAI AM NEVOIE DE ELE)Eu, momentan,.imi mentin parerea si chiar m-as bucura enorm sa vad o persoana complet vindecata, pentru ca ne-ar ajuta si pe noi sa ne vindecam. Sa te consideri o persoana complet vindecata, trbuie sa treaca destul timp in care sa nu mai ai nici un fel de simptome ale bolii. Eu, asa cum spuneam, m-am simtit super bine aprox. un an si jumatate.Multumesc, Prozac pentru sfaturi a, sa ma gandeami eu!AS MAI AVEA O RUGAMINTE:cine nu vrea sa acorde atentie si altor persoane, sa se abtine macar sa li se adreseze.Eo.k. In mesajul Sophiei, chiar si eu m-am simtit vizata.Si avea dreptate Mariuca:simplul fapt ca spui "cineva"denota ca pentru tine pers. respectiva chiar nu avea importanta.Consider ca a fost o scapare si nu reavointa. Daca am intrat pe acest forum, inseamna ca fiecare din noi are o problema.Cand te confrunti cu asa ceva o perioada mai lunga de timp si la un moment dat ai fost f. bine, e normal sa vrei sa te simti asa tot timpul fara sa fi nevoit sa iei toata viata medicamente.Prozac, daca tot ai fost tu cea care ai creat grupul, poate ne si vedem.Ce zici?

Buna fetelor! Am impresia ca sunt realmente inteleasa gresit... Imi pare rau caci nu e intentia mea sa dau informatii aiurea si sa fac rau cuiva.
In discutii anteriare si eu am intrat la catagoria "cineva" si am inteles ca nu retii mereu cine ce a scris.
Teoria despre dependenta medicamentelor poate fi dezbatuta de fiecare cum doreste. Din punctul meu de vedere, una este dependenta, alta este nevoia si cu totul altceva reactia organismului atunci cand intrerupe un tratament.
Prin a spune ca nu dau dependenta spun pur si simplu ca daca eu sunt ok trei zila la rand, nu voi lua Rivotril si nici nu-i voi simti lipsa. In momentul in care mi-e greu, voi lua doza care stiu ca ma ajuta. Asta nu inseamna ca nu am luat perioade lungi chiar in fiecare zi, cate doua. Cand am inceput sa aplic si ce-am invatat la terapie, din fericire, am trecut peste anumite momente si fara.
Sunt pro medicatie! Cred ca fara medicatie nu poti iesi din criza, dar cred de asemenea ca ne putem ajuta si cu trucuri pe care le invata fiecare la terapie. Stiu ca la multa lume nu a mers, ca multe dintre noi am schimbat terapeuti dupa terapeuti. Eu una am schimbat mai multi medici si tipa care m-a ajutat realmente este a treia terapeuta. Asta a fost parcursul meu. Vorbim, pana la urma, de o tulburare chinuitoare care isi gaseste rezolvarea in cazul fiecaruia intr-un anumit fel.
Si tulburarea aceasta are diverse stadii la fiecare dintre noi. Atat timp cat gasim fiecare formula care ne ajuta, este minunat.
Sunt departe de a fi inchetat lupta. Am inceput-o acum un an cu armele necesare. Timp de 11 ani m-am zbatut, cand mai mult, cand mai putin intre diversi medici. Am facut psihanaliza pana mi-au sarit ochii din cap. Nu mi-a ajutat! Am facut somatoterapie pana am ajuns sa spun "Nu ma mai duc acolo, mai rau ma rascoleste!".
Am gasit acest forum si-l citeam cu frica si nadejde... Frica pentru ca erau si posturi despre obsesii cum am eu, nadejde pentru ca, de exemplu, Prozac gasise pentru ea anumite solutii. Mi-am spus atunci: poate voi gasi si eu.
Si, in momentul in care mi-am dat seama ca refuzam sa iau medicamente, desi imi trebuiau, de teama ca voi deveni dependenta, am intrebat cum e, dom'le cu dependenta asta. Si am inteles... asta nu inseamna ca nu plang adesea ca as vrea sa nu mai merg cu pastilele dupa mine nicaieri. Dar, macar sunt linistita ca nu ma consider dependenta, ci cred ca am nevoie de ele. Imi doresc sa fac un copil si teraputa mea ma sustine, demontand rand pe rand schemele de anxietate pe care le fac pe tema asta. Si tot imi e frica... am amanat momentul pana am inceput sa plang nopti in sir ca sunt o ratata, ca nu voi putea niciodata, ca boala asta ma va nimici inainte. Si mi-am recapatat din nou speranta. Cine stie, poate anul acesta...
Atat de greu imi e incat fetele au inteles si m-au incurajat enorm cand mi-au spus ca-l boteaza. Prozac, saru-mana pentru asta.
Sunt trista pentru ca imi doresc sa ajut, nu sa induc lumea in eroare. Dar asta e... uneori, oricat ai incerca sa ajuti tot rau iti iese.
Mult curaj tuturor si ne auzim in zile mai bune!

Sophie nu tre sa fii necajita, parerea mea ca majoritatea au inteles bine doar ca au fost mici neintelegeri pentru cele care nu au inteles dar cred ca acum si-au schimbat parerea. Nu tre sa te debusoleze. Hai capul sus c-o sa fie bine, curaj ca avem nevoie de tine

Lumi, merci de incurajari. Ne-am mutat la un subiect cu acelasi nume, dar e capitolul 15 :-)

Salutare!
Vin si eu cu o intrebare - sa mai schimbam subiectul si sa imi satisfac curiozitatea, de asemeni - ia cineva de aici Anafranil? Mie mi-a spus medicul ca e "anti-obsesiv-compulsivul" prin excelenta.

Altfel - dupa aproape o saptamina in care am fost super-bine, azi mi-au revenit frica si senzatia de ireal. Nu foarte intens - am putut iesi pe strada - insa cum trebuia sa conduc, cred ca mi s-a amplificat un pic ("si daca ma ia frica mai tare in timp ce conduc? daca ma ia si vreo stare de anxietate?! etc.. stiti si voi, cred..). Mi-a fost si frica sa nu cumva sa mi se faca mai frica.. Dar, pina la urma am reusit sa ajung cu masina unde trebuia si sa ma si intorc, fara probleme dar cu jumate de Alprazolam sub limba. Acum, in casa, sint beton. Sper sa ma ajute bunul Dumnezeu si miine!

O seara frumoasa.

Buna ziua tuturor !!!
Primul lucru pe care vreau sa il spun este "traiasca internetul"!
Realizez fara sa vreau cit de mult bine poate face, mai ales unor oameni cu probleme de "neinteles" pentru cei norocosi care nu trec prin asa ceva!
Evident si eu am fost diagnosticata cu TOC asta ptr ca m-am invrednicit intr-un final (am problema asta de multi ani dar habar nu aveam ce este )sa merg la doctor in care va spun cu toata sinceritatea nu prea am incredere :) dar asta. este!
Ma bucur enorm ca exista acest forum unde imi pot decarca sufletul si impartasi problemele mele cu oameni care STIU despre ce vorbesc eu!
Sa ma prezint in primul rind sa stiti si voi cu cine vorbiti:am 49 ani, sint din Bucuresti, lucrez ca operator de date la o mare companie multinationala, am o fata de 22 ani studenta la facultatea de limbi straine (japoneza) de care sint foarte mindra si care este cea mai buna prietena a mea (asa am fost mereu) si un sot care chiar ma iubeste tare mult desi au trecut 18 ani de cind sintem impreuna (fata mea este din prima mea casnicie total ratata dar pe care actualul sot a crescut-o de mica)
Si ei doi sint foarte buni prieteni!Deci..am o familie tare reusita linga care ma simt implinita si cu toate astea.traiesc in iad din cauza acestei nenorocite de boli cu care ma lupt cu toate puterile mele (am si ptr ce sa lupt, voi nu credeti???)
Am avut "sansa" sa ma capatuiesc cu ea din cauza firii mele prea emotive.ca sa mai zica cineva ca e ok sa fi un om sensibil "cu suflet" cum s-ar spune.uite unde duce.OFFFFFFFF
De 49 ani caut"butonul" ala care sa ma ajute sa ma schimb dar nu l-am gasit.probabil nu o sa il gasesc niciodata!!!
La mine boala asta e total pe dos, adica voua va este frica sa iesiti pe afara (Doamne eu ador sa ma plimb pe jos kilometrii intregi) mie imi e frica.de propria mea casa.fiindca stau la et 4 si imi e o frica dincolo de logica de inaltime!!!Nu intru in amanunte ca nu isi au rostul, important ca frica asta timpita a aparut de curind ca eu stau in acest aprtament de 10 ani si frica de inaltime era normala ca la fiecare.acum a luat niste proportii catastofice.cind sint ok ma bufneste si risul de ce timpenii imi trec prin minte.dar cind nu sint ok.incepe COSMAUL trait fara sa dormi!
Ma tratez deja cu Prozac si niste calmante naturiste dar cel mai important tratament este scandalul pe care il fac in fiecare zi eu cu mine.si e tare greu.nu ma lasa sa ma bucur de viata...de vara...de micile bucurii pe care poate nici nu le sesizam pina nu ajungem in situatii de genul asta!!!
Cam atit, am scris tare mult (sper sa nu fie o problema) si sper sa ma acceptati in "gasca" voastra, macar asi avea sentimentul ca nu innebunesc si nu imi gasesc nicaieri locul!
O zi cit mai frumoasa si linistita doresc la toata lumea!

redorchid,
bine ai venit in gashca noastra!!!
noi suntem deka la capitolul15. asteptam sa ne scrii acolo:))
dupa cum vezi toata lumea e in week-end, sper ca toti sa fie bine!
te pup!

Multumesc mult Prozac ca mi-ai raspuns sa mai ales ca m-ati primit in gasca voastra! :)
Este o problema, pe care daca m-ai ajuta sa o rezolv ti-asi multumi tare mult:cum ajung acolo unde vorbiti voi acum??
I-am dat cautare pe forum in toate felurile dar nu am reusit sa gasesc cap 15 !!!
Astept cu nerabdare un indiciu si va doresc un wekend Frumos si Linistit doar cu cer senin in suflet!
Va pup si eu!

redochid,
pasii sunt urmatorii
intrii pe romedic.ro
apoi forum medical
alegi boli si mai departe tulburari psihice.
cap 15 e printre ultmele postate

hai ca te prinzi tu..
te asteptam acolo:))

O recomandare pt un pshihiatru Pitesti si mama mea are toc