Drama unui avort

Ionela*: „Niciodată în copilărie nu mi-am închipuit că voi trăi cu un bărbat care se va culca cu mine, îmi va spune că ne căsătorim și nu va face asta ani de zile. Niciodată în copilărie nu mi-am închipuit că voi face două avorturi. Niciodată nu m-am gândit că vârsta de 20 de ani va fi atât de devastatoare pentru mine.

Îmi doream să avem copii, să fim fericiți, așteptăm să mă ceară în căsătorie. Nu mi-a spus nimeni că nu e bine să mă culc cu un bărbat cu care nu sunt căsătorită. Toți din jurul meu făceau asta. Sau așa vedeam eu. Am citit mai târziu despre câte avorturi s-au făcut în anii 90-2000. Două dintre ele sunt ale mele. Pe primul l-am făcut forțat. El m-a dus la spital fără să îmi spună pentru ce și a vorbit cu doctorul și mi-a făcut avortul. Am fost goală de viață după. Trăiam ca o stafie. Al doilea avort nici nu a mai contat, eram deja cu sufletul mort. L-am făcut conștientă, pentru că mă uram și pentru că îl uram pe el pentru ce îmi făcea. Nu m-am gândit la copil, ci la violența lui.

A fost o minune că am ieșit din acea relație. Dacă nu ieșeam, probabil ar fi urmat alte avorturi. Pur și simplu nu îi păsa de mine, ci doar de sexul cu mine. Iar eu eram îndrăgostită nebunește. Primul bărbat din viața mea. Iluzia dragostei aproape m-a ucis.

M-am urât îngrozitor pentru că am luat viața celor doi copii ai mei. Primii mei copii. Ani și ani de zile am ținut o rană în mine. Parcă umblam cu ei în mine. Mă gândesc zilnic la ei. Acum mă gândesc mai liniștit – biserica m-a ajutat să nu mor cu totul. Dacă atunci aș fi știu că biserica mă va ajuta, poate ar fi fost altfel. Poate aș fi ales să nasc copilul al doilea. Poate aș fi ales să trăiesc altfel, să refuz relația abuzivă care mi-a mâncat tinerețea.
M-am urât ani de zile. Cum am putut să fac asta? Zilnic am întrebarea asta în minte. Cum am putut să fac asta copiilor mei?”

*Numele a fost schimbat pentru protejarea identității

„Știți câte femei vin la spital cu depresii severe sau cu diferite afecțiuni psihice și poartă cu ele regretul avortului, chiar și după decenii întregi?”

Cineva care lucrează cu pacienți cu afecțiuni psihice mi-a spus această întrebare în timpul unei discuții telefonice. I-am spus că știu, dar că este o necesitate majoră să apară în spațiul public din ce în ce mai multe voci care să arate realitățile: femei care trăiesc traumele avortului, bărbați a căror viață a fost afectată de avort, frați care au sindromul supraviețuitorului că de ce ei sunt în viață și ceilalți și-au pierdut viața înainte să se nască, psihoterapeuți, medici psihiatri, medici ginecologi.

Din păcate presiunea mainstream este foarte mare și oricine deschide gura să spună că avortul face rău femeilor e pus la zid. Mi-a venit să plâng astăzi când m-a sunat o doamnă psihoterapeut să-mi spună că întâlnește în practică aceste realități de ani și ani, dar nu le poate spune public pentru că și-ar risca statutul profesional și social. O înțeleg perfect.

Sunt 200.000 de avorturi pe zi în întreaga lume, conform estimărilor OMS. Femeile nu sunt oarbe, în timp ajung să constate consecințele pe care avortul le produce asupra lor, asupra copilului, asupra celorlalți. Sunt realități care nu vor mai putea fi băgate sub preș la nesfârșit. O societate civilizată are grijă de toți membrii ei, inclusiv de cei mai vulnerabili, care nu se pot apăra singuri.

Poveste pro viata
Cine esti tu sa decizi viata lui?

Mamica Viorica a fost o mama incercata de gandul avortului insa familia este cea care a stat impotriva acestui gand.
"Eram suparata dar sotul a zis 'asta a vrut Dumnezeu, asta e. Ca unde mananca 3, poate sa manance si al 4-lea'."
"Chiar si fetele alea mari mi-au spus: Dar cine esti tu sa decizi viata lui?".

Mamica s-a mai confruntat cu ispita avortului in urma cu 8 ani, insa copilasul pe care a dorit sa-l avorteze ii aduce acum cea mai mare Bucurie.

"...E o diferenta intre ultima si asta de 16 ani si aveam fetele de 16 si 17 ani, mi se parea tot asa ca Doamne, uite, ce zice lumea ca dupa atatia ani au mai facut si alt copil".
"Sotul tot asa nu a vrut avort, a spus, 'nu, unde -s astea doua, poate fi si asta'. Tot asa am lasat-o."

"Doamne, e darul lui Dumnezeu cel mai scump... ne umplea casa de Bucurie mai ales pe timpul pandemiei. Doamne, o aveam pe ea si eram cei mai Fericiti si Bucurosi".

Cred că e sănătos să vorbim public despre durerea și problemele interioare prin care trec femeile după un avort sau după avorturi multiple. Cât timp subiectul rămâne tabu, femeile nu sunt încurajate real să vorbească despre ce trăiesc, ci li se spune repetitiv că nu ar trebui să sufere sau nu are trebui să caute sprijin pentru că “a fost alegerea lor”.

Iată ce probleme întâlnesc profesioniștii care sprijină de mai mulți ani femei afectate de trauma avortului:
- sindromul aniversar: stări negative puternice în jurul zilei din an în care a avut loc avortul; gânduri despre câți ani ar fi avut acum copilul, dacă era băiat sau fată, ce ar fi devenit în viață;
- senzația de gol interior, de lipsă de sens;
- amintiri recurente legate de avort;
- blocaj emoțional când se gândesc la avort, atacuri de panică;
- dificultăți de somn, coșmaruri;
- sentimentul că au fost trădate de partener, de familie sau de alte persoane care le-au presat să facă avort sau nu le-au sprijinit să păstreze sarcina;
- lipsă de încredere în sine și în ceilalți;
- dificultatea de a avea relații stabile și sănătoase;
- izolarea de prieteni și de familie sau incapacitatea de a mai fi într-o legătură sufletească cu ei;
- stări de frică, anxietate, depresie;
- gânduri sau încercări de auto-vătămare sau suicid.

Dacă ai trecut printr-un avort și experimentezi una sau mai multe dintre aceste stări, cere ajutor și continuă să cauți până găsești pe cineva cu experiență. Dacă ai o prietenă, o cunoștință sau știi o femeie care a trecut prin asta, nu o condamna. Oferă-i sprijin și fii o punte între ea și cei care o pot sprijini.