Trauma avortului

O femeie povestește pe un grup despre trauma avortului care îi macină sufletul de 7 ani și caută ajutor specializat. Spune că a fost într-o relație toxică, că nu a primit susținere, că nu a știut nimic despre ce impact va avea această decizie pe termen lung la nivel emoțional și psihologic.
Îi răspunde un specialist, care în loc să-i recunoască durerea și să o încurajeze să facă terapie pentru a depăși trauma, îî enumeră diferite motive pentru care în situația ei nu avea ce altceva să facă decât avort. Asta în condițiile în care la unele femei durează și 20 de ani până să poată vorbi deschis despre cum le-a afectat avortul și să caute sprijin.

Avem nevoie de un update serios în ceea ce privește mentalitatea, la toate nivelurile. Elefantul din cameră există și nu poate fi ignorat: femeile au nevoie de soluții reale, de sprijin concret în criza de sarcină, nu să li se repete la nesfârșit ideea falsă că avortul le rezolvă toate problemele, pentru că au constatat că nu s-a întâmplat asta, deși au sperat că așa va fi.

Ai trecut prin trauma unui avort și cauți sprijin? Sună la *8282, linia Roua Bună a Centrelor ROUA. Suntem alături de tine!

Pe 1 octombrie 2021 postam mărturia despre criza de sarcină prin care trecea Mihaela și despre eforturile noastre de a fi alături de ea.

Astăzi Mihaela ne-a trimis câteva gânduri despre bucuria pe care o trăiește alături de copilul ei, despre cum s-a schimbat atitudinea mamei care o presa să facă avort și despre ce a însemnat sprijinul Centrelor ROUA. Iată cum se vede o criză de sarcină la aproape 2 ani distanță:

„Când cei apropiați nu mi-au fost alături, Centrele ROUA m-au ajutat cu consiliere, sprijin financiar, hăinuțe pentru copil, cărucior și tot ce am avut nevoie. Tatăl copilului și familia de la care m-aș fi așteptat să primesc sprijin nu mi-au fost alături, m-au presat să fac avort, în schimb m-au susținut cei de la centru. La început nu-i cunoșteam și părea ciudat că apropiații nu-mi sunt alături, iar ei, pe care îi percepeam ca străini, voiau să mă ajute. Când ne-am apropiat și am știut că mă pot baza pe sprijinul lor, am simțit o siguranță foarte mare.

După ce am născut m-am îndrăgostit iremediabil de copil. Am trăit niște stări de iubire față de copil cum nu credeam că voi trăi vreodată. Mi-am dat seama ce înseamnă să iubești necondiționat. Până să am copilul credeam că iubirea e ceva așa, superficial. Odată cu copilul mi-am dat seama ce înseamnă dragostea reală, ce înseamnă dăruirea. Sunt situații de incertitudine, mai ales la primul copil, când plânge sau are o problemă și nu știi ce să-i faci, dar problemele acestea trec. Copilul îți dă motivația să trăiești, să depășești provocările.

Pe parcursul sarcinii întotdeauna când apăreau momente grele mama mea îmi reproșa: „Da, ești stresată că acum îți e greu, dar dacă nu era copilul te-ai fi descurcat altfel”. Acum mama iubește enorm copilul, nu mai poate de dragul lui. Regretă foarte mult că m-a pus să fac avort. Chiar și azi, când am fost la ea în vizită mi-a zis că îi pare rău că a insistat mult să renunț la sarcină. A spus că se gândește continuu cum ar fi fost dacă acest copil nu s-ar fi născut.

Este foarte important ca femeia să simtă că nu e singură, că are parte de sprijin și că are unde să apeleze în caz de nevoie. În perioada de sarcină, mai ales când nu ai sprijin, treci prin niște stări emoționale greu de descris în cuvinte. Nu înțelegi ce se întâmplă în sufletul și în corpul tău. Sunt foarte multe schimbări și vin o mulțime de gânduri legat de cum o să fie, cum o să te descurci. Mai ales când tatăl copilului nu-și asumă sau pleacă, apar foarte mulți oameni care te sfătuiesc sau chiar te presează să renunți la sarcină.

Eu cred că femeile care au curaj să meargă înainte, să ducă sarcina până la capăt și să nască copilul sunt mame eroine, pentru că îți trebuie multă putere, acceptare, înțelegere și devotament față de copil. E foarte important ca oamenii să înțeleagă faptul că femeile au mare nevoie de sprijin în perioada asta și să le fie alături.