depresie in prag de divort

buna. ma numesc mariana si am 27 de ani. sunt cu casatorita de cinci luni, noi fiind impreuna timp de aproape 8 ani. sotul meu e mai mic cu 3 ani ca mine. suntem in pragul divortului, sotul meu devenind tot mai violent in ultima perioada. nu a dat in mine niciodata, dar la ultima cearta m-a impins si a facut o criza de am crezut ca o sa vina politia mi-a fost foarte frica. simt ca o sa ajunga sa ma bata daca o sa stau langa el. au fost foarte multe minciuni pe care mi le-a spus, foarte grave. stiu ca cel mai bine e sa ne despartim acum, dar il iubesc. sunt foarte depresiva cateodata imi doresc sa mor cu adevarat, plang nopti intregi fara sa pot sa ma opresc. cand nu ne certam simt ca e un om bun, dar crizele lui sunt din ce in ce mai dese si de 2 ori pe saptamana. cu familia am incercat sa vorbesc dar se supara si nu pot sa ii fac pe ei sufere pentru mine. nu pot vorbi cu nimeni cu prietenele mele mi-e jena si m-am inchis in mine. simt ca nu mai suport. va rog un sfat, un gand daca aveti poate imi dau putere

Nu reiese clar ce minciuni iti spune si de ce are atitudinea aceasta violenta.

Muta-te la parinti o perioada si lasa-l sa se linisteasca.
Nu mai accepta sa iti faca rau ca il lasi sa te imbolnaveasca si astfel de boli nu prea se vindeca.

Nu merita nici un barbat si nici o "iubire" din lume sa te imbolnavesti pentru el.
Muta-te si lasa-l sa isi revina si sa te respecte la adevarata ta valoare cand o sa te intorci.

la inceput mi-a spus foarte multe minciuni despre el, despre familia lui, cum ca el mai are o sora cand de fapt are si trei frati, lucruri pe care am incercat sa le pun pe seama ca a fost copil, dar totusi care nu sunt normale la un om. din mici certuri ajunge sa nu se mai controleze, a spart laptopul de doua ori si asa mai departe. nu stiu de ce are atitudinea asta poate nu e fericit langa mine. a doua zi isi cere iertare si promite ca o sa se schimbe, o sa se controleze, dar in sinea mea stiu ca asta nu se va intampla. incepe sa imi fie frica de el. am muncit mult amandoi sa ne luam apartamentul nostru si acum totul se destrama

La multi ani!
intrebare:
- in cei 8 (opt)ani de cat ati stat impreuna..TOT asa facea??
- sau n-ati locuit impreuna?
- are un NOU job si si-o fii gasit acolo pe cineva?
- sta mult pe fb?
cele bune,

locuim de 2 ani si jum impreuna. facebook ne-am facut amandoi recent dupa cununie cu aprox 5 luni in urma. nu a facut asa de la inceput, ne mai certam dar erau doar mici certuri. nu si-a schimbat job-ul si nici nu cred ca ma inseala. am toate parolele lui de mess, facebook, nu isi ascunde tel. cam in ultima jum de an cand se enerveaza nu se mai controleaza. il vad ca e constient si s-ar putea controla cu putin efort. dar parca o face la ambitie sa ma sperie. de ce l-am luat de sot? pentru ca tot timpul puteam sa fiu eu insumi cu el, sa vb orice, sa ii spun totul, sa nu ma ascund deloc si pentru ca il iubesc. s-a schimbat foarte mult in ultimul an. as vrea sa se poata controla, am putea fi fericiti impreuna, dar nu e in puterea mea sa fac asta

Eu ma indoiesc in mod sincer ca problema ta e o problema de cuplu, si cred ca o eventuala sedinta de consiliere psihologica nu ar face altceva decat sa bage bani in buzunarul terapeutului. Pana si sfatul Elinei cu preotul (desi rizibil in fond) e mai bun - in ideea ca poate sotul tau s-ar deschide invataturilor crestine (care, da, sunt calmante in natura lor). Totusi el n-ar face asta.

Dupa parerea mea (si intaresc aici: e doar parerea mea) sotul tau are o problema extrem de grava de natura personala. A trecut din copilarie in maturitate ramanand un mitoman. Cum asta nu mai are legatura cu inflorirea specifica varstei copilariei ajung la ideea ca e vorba de un tip de persoana frustrata care are nevoie sa isi creeze o realitate virtuala. Dar ideea de baza e ca e frustrat. Pe de alta parte trebuie sa te intreb daca sotul tau are prieteni. Prieteni buni adica. E posibil ca majoritatea oamenilor sa vada intuitiv in spatele firii lui mincinoase - si asta probabil ca se adauga frustrarilor lui. Tu - fiind probabil cea mai apropiata persoana a lui - esti, totodata, cea pe care isi descarca nervii provocati de frustrare (cel mai probabil de-asta isi pierde controlul - dar n-as putea sa spun daca faci tu ceva care il starneste - conform unui rationament aberant al lui -, sau daca ceva din el reactioneaza ca o supapa din timp in timp - mi-ar fi mai greu sa cred asta). Omul nu se suporta pe el insusi din cauza a ceea ce face. Sa traiesti cu tine poate fi cel mai complicat mai ales atunci cand esti o persoana apasata psihic si cand stii ca e numai vina ta.

Sfatul meu ar fi sa il indemni (nu ma intreba cum sa-l abordezi - stiu ca va fi complicat. eventual forteaza nota fie si prin actiuni tampite de genul "ma mut la mama" - dar nu uita ca daca faci asta doar ca sa astepti sa observi o schimbare e foarte probabil ca el sa te eludeze si sa devina - poate chiar in mod natural - schimbat pe moment, apoi, dupa ce te intorci, sa o ia - tot natural - de la capat. ideea e sa il indemni spre psiholog atunci cand ai avantajul asta de a putea pune conditii) spre un psiholog. Observa-i actiunea - vorbeste cu el dupa ce se intoarce de la sedinte. Esti femeie si ar trebui sa ai un simt mai ascutit al perceptiei - ar trebui sa simti daca omul vorbeste cu atasament de psihologul lui si cu o oarecare usurare in privinta evolutiei starii proprii. Pe de alta parte ar trebui sa iti fie evident daca el se afla in conflict pana si cu ideea de psiholog dar te minte in privinta asta. In ultimul caz eu zic ca ar fi momentul prielnic sa balansezi lucrurile bune si pe cele rele pe care relatia asta ti le aduce - si mai ales faptul ca el, ca om, refuza sa se schimbe si ca e nereceptiv in fata ideii.

Cu toate sperantele intr-un "mai bine".

multumesc foarte mult pentru sfaturi, idei. incerc sa gasesc o rezolvare situatiei in care ma aflu