Se intampla doar in mintea mea?

Nu am crezut niciodata ca am sa caut o rezolvare pe un forum medical...

Ca toti cei de aici, am si eu nevoie de un sfat, o idee, o parere...am sa incerc sa va povestesc pe scurt ca sa nu va plictisesc. Daca pe parcurs cineva este interesat...am sa intru si in detalii.

M-am casatorit dupa 4 ani de relatie, din dragoste cu femeia care ma iubea si pe care o iubeam. Avem 10 ani de casnicie si un baietel extrem de reusit de aproape 7 ani. Amandoi avem servici si functii de conducere in domenii diferite.
De aproape 3 ani viata noastra de cuplu (faceti diferenta intre viata de cuplu si viata de familie) s-a schimbat putin cate putin pana cand aproape a incetat sa mai existe. Am o viata de familie extrem de reusita si o viata de cuplu inexistenta.
Ce inseamna ca viata de cuplu nu mai exista la noi...inseamna ca sotia mea s-a transformat incetul cu incetul dintr-o sotie iubitoare, calda si intelegatoare intr-o mama perfecta.
Pana acum 3 ani aveam o viata intima extrem de activa, ca orice cuplu normal. Acum am ajuns sa vorbim doar banalitati casnice. Sotia mea nu mai pare atrasa de mine din punct de vedere sexual nici macar nu mai are nevoie de simplele atingeri si mangaieri, vorbe frumoase, etc, atat de normale intr-un cuplu. Avem relatii intime doar de doua-trei ori pe an.
Am incercat de cateva ori sa discut cu ea despre aceste lucruri. La inceput imi spunea ca mi se pare dar cand ii dadeam exemple concrete (nu reprosuri), tacea. Cu timpul incercarile mele de a vedea unde este problema si cum o rezolva, se transformau in certuri. Explicatiile ei sunt de fiecare data : m-am tampit la cap, am prea mult timp liber si ca asa este viata noastra acum.
La un moment dat am intrebat-o daca are un amant...simplu, direct - nu sunt adeptul scandalurilor. Nu ma asteptam sa-mi spuna DA vroiam doar sa-i vad reactia. Din pacate, pentru ca o cunosc extrem de bine, dupa reactia ei - am tras concluzia ca ar avea...mi s-a rupt inima in mine. Am crezut ca am sa cad din picioare. Imi iubesc extrem de mult sotia...
Timpul a trecut si nimic nu s-a schimbat, aceleasi zile banale, aceleasi discutii casnice despre casa, bani, copil, etc. Iesim in oras, ne plimbam in 3, ne simtim bine dar...imi vreau sotia inapoi.
Mai nou, de 2 ani, sunt detasat cu munca in alta localitate. Am crezut ca in sfarsit o sa-mi simta lipsa, asa cum o simt eu. Total gresit - simte doar lipsa unui ajutor in casa.
Pe mine situatia asta ma termina nervos, zilnic stau si analizez cum si ce sa fac sa rezolv situatia. Constientizez ca am o problema. Ma doare fizic si inima si stomacul cautand sa vad ce se intampla, cum sa fac...sunt posac, trist si cad in usoare depresii...
Ca barbat incerc sa arat bine, sunt bine, fac sport, ma ingrijesc, sunt elegant - este si din cauza functiei dar mai ales...PENTRU EA. Mai mult decat atat, fiind plecat, sunt inconjurat, 'asaltat'...curtat de femei mai tinere sau de aceeasi varsta cu mine. Nu caut o relatie extraconjugala dar sunt un barbat cu nevoi normale...ce sa fac ?

Nu va plictisesc cu detalii. Daca cineva imi poate raspunde...poate incercam un dialog. M-as bucura sa stau de vorba si cu cineva de specialitate...nu am cu cine sa discut problema asta. Ma feresc de colegi, prieteni de toti cei care ne vad un cuplu fericit...inclusiv parintii nostri.

Intrebarea mea este : se intampla doar in mintea mea ? Asa trebuie sa fie la 10 ani de casatorie ? Pierzi o sotie si castigi o mama perfecta pentru copilul tau ?

Din pacate, nu stiu daca cineva de pe acest forum te poate ajuta.Raspunsul ti-l poate oferi numai sotia ta cu care trebuie sa porti o discutie serioasa legata de acest aspect. Este posibil sa aiba un amant daca spui ca pana acum 2 ani aveati o viata intima normala iar acum nu te mai vrea. E drept ca dupa ceva timp, o femeie isi mai pierde din dorinta de a face sex dar nici chiar sa o piarda de tot nu e normal. E posibil si sa aiba ceva probleme de sanatate.Propune-i sa mearga la un medic sau mergeti impreuna la un psihoterapeut pentru ca e pacat sa se sfarseasca asa o relatia care pana de curand a fost frumoasa. Daca suspiciunea cu amantul se adevereste, din pacate, nu prea ai multe de facut.Sper, spre binele tau, sa fie doar ceva trecator.

Cu sotia mea, am incercat de multe ori sa discut.
Cum adica o femeie isi mai pierde din dorinta de a face sex ? Nu inteleg...barbatii de ce nu isi pierd...eu de ce nu mi-am pierdut aceasta dorinta ? Din contra...o doresc foarte mult.poate mai mult ca la inceput. A inflorit dupa nastere, este mai frumoasa cu trecerea anilor. Probleme de sanatate nu are in schimb are ceva probleme din cauza parintilor ei...
Chestia cu psihoterapeutul nu tine...ea nu accepta o banala discutie in 2 de tip "hai sa vedem despre ce e vorba si cum putem rezolva"...
Si eu sper sa fie ceva trecator...dar pana cand sa sper ? Luni...ani ? Sunt barbat...Mi-e frica ca la un moment dat sa cedez de tot, sa incetez sa-mi mai pese si...imi fac o viata paralela.
Sunt barbat, sunt plecat de acasa...ce fac cu viata mea sexuala ? Eu nu pot sta fara sex...sunt inconjurat in permanenta de femei frumoase...imi iubesc si doresc sotia...DAR,...DAR

Si pana la urma urmei, nu e vorba DOAR de sex...e vorba de disparitia vietii de cuplu cu tot ce presupune ea : imbratisari, cuvinte frumoase, alinturi, o mana pusa cald pe obraz...

Buna Stefan, am citit cu atentie ceea ce ai scris, nu esti singura persoana care trece prin toate astea.Asemenea probleme fac parte si ele din viata, din destinul nostru.Viata in doi inceputa la 20 de ani cand pare sa fie totul perfect cu trecerea timpului se transforma si se ajunge la o astfel de situatie greu de suportat.Cand esti detasat de la serviciu departe de casa iti da impresia ca asa vei reusi sa recastigi ceea ce simti ca ai pierdut dar nu este mereu adevarat, prapastia se adanceste cu fiecare zi pana simti ca nu mai poti.E normal sa nu te simti bine, sa ai stari de rau pe sistem nervos, la 30 de ani chiar daca esti implinit pe plan profesional si familiar pare sa nu mai aiba nici o importanta cand lipseste ceva, acel ceva care pus in balanta cantareste mult mai mult decat restul.Cu multa incredere iti spun ca este o situatie la care rezolvarea este pozitiva, sunt multe de pus cum se spune cap la cap dar cu inteligenta, rabdare si mult tact dragostea invinge.Ti-am trimis mesaj privat

Avem tot ce ne trebuie...material. Lumea ne vede ca pe o familie implinita, iar eu inlauntrul meu...sunt trist, abatut.
Incerc din rasputeri sa fac ceva dar singur nu pot face.
Prefer sa stau departe de casa doar sa vad ca ne dorim sa ne apropiem iar...

Crezi intr-o rezolvare pozitiva ? Dar daca ne indreptam in directia gresita ? Am "inteligenta, rabdare" dar ma tem ca nu mai am "mult tact"...

Am citit cu atentie ce ai scris Stefan, si te sfatuiesc sa vorbesti deschis cu sotia ta, te inteleg perfect pt ca si eu trec prin asa ceva.Eu ma stapanesc mai bine ca femeie, in cazul tau e mai greu.Si pana nu ai o dovada referitor la a 3-a persoana, nu mai face acuzatii, pt ca s-ar putea simti jignita, cel putin eu da.Poate si faptul ca nu prea mai aveti timp liber pt voi, v-a indepartat atat de mult.Eu stiu..., am inteles ca aveti o situatie materiala buna, lasati copilul la bunici, luati-va liber 1 sapt si plecati impreuna undeva..surprinde-o cu ceva romantic:o baie cu lumanari parfumate, petale de trandafir, sampanie, etc.Pe mine una m-ar impresiona, depinde ce fel de caracter are sotia ta.

Ma bucur foarte mult ca primesc raspunsuri de la doamne...de fapt asta si vreau pe de o parte. O parere "feminina" despre cum sa procedez...

Poate nu m-am exprimat destul de clar : eu nu am acuzat-o niciodata. Am intrebat-o daca are un amant...sau mai bine zis, am exclamat "draga mea atunci nu mai imi ramane decat sa ma gandesc ca ai un amant. Ai un amant? "
Raspunsul ei afost ca de obicei la toate discutiile noastre ca am ceva la cap, ca am innebunit, etc.

I-am zis de multe ori sa lasam copilul la bunici sa iesim si noi in 2 ca pe vremuri. Refuza constant sa facem orice in 2...chestia cu mama perfecta. Refuza sa mergem la o petrecere din cauza copilului. Ideea e ca se ascunde in spatele chestiei asteia cu copilul...e foarte convenabil. Refuza sa discute despre asta zicand ca problema e doar in capul meu si ca noi nu avem probleme. Asa trebuie sa fie viata la anii nostri.

Sa va mai spun ceva...banal probabil : intotdeauna cand sunt acasa, cumpar flori in fiecare week end. Ii cumpar parfumuri, ma trezesc mai devreme intotdeauna si pregatesc micul dejun, etc...

Asta e un gest frumos.Nu vreau sa te superi pe mine, dar cred ca sotia ta are o problema psihica.Nu poate sa se refugieze in spatele copilului..Consider ca sunt probleme grave, ceea ce vb noi, probleme ce pot duce la despartire.In cazul meu, nu, pt ca sotul meu are probleme grave de sanatatate, dar..Nu este posibil asa ceva, sa refuze la infinit, o discutie serioasa, cu sotul.Chiar nu stiu ce sa-ti mai zic, sunteti totusi tineri, pai la 70 ani, ce mai face?A intervenit rutina, poate si monotonia si nu este OK

Nu, nu la despartire...poate duce la o viata paralela. Ma gandesc tot mai mult ca asta ar putea fi o solutie. Asa, probabil am fi amandoi linistiti : ea pentru ca, citez : "termin cu reprosurile" si "nu mai trag de ea", eu pentru ca as gasi pe cineva...de care am nevoie. Astfel crestem un copil in liniste si armonie, parem o familie fericita, etc...toata lumea e iar bine...

K femeie nu pot sa te 'alimentez'ca sa faci asa, oricum tot tu esti cel care va decide.Recunosc ca am momente cand si eu ma gandesc la asta:sa ma refugiez in bratele altcuiva, am momente cand simt nevoia sa ma simt iubita, dar uite asa au tecut 10 luni de cand nu am mai avut nici un contact sexual, poate nu am taria sa fac acest pas..ca si tine.Bafta si mult succes in tot ceea ce vei face

stefan

din ceea ce povestesti tu, un lucru reiese foarte clar: iti iubesti foarte mult sotia.
din pacate uneori, in viata se intampla lucruri pe care nu le putem intelege, desi toate premizele duc la indeplinirea unui lucru, acel lucru nu se intampla, sfidand orice logica. Si in general aceasta se intampla cu sufletul nostru cu ceea ce simtim- versus ceea ce "ar trebui" sa simtim.
prin urmare ea stie ce " ar trebui" sa simta sau sa faca dar nu poate si atunci se refugiaza in spatele copilului.

ceea ce mi se pare foarte important este afirmatia ca ea are niste probleme cu parintii; de multe ori primim mostenire un tipar gresit din educatia parintilor care ne limiteaza toata viata, sau conflicte nerezolvate care sunt aduse in noua familie pentru a putea fi solutionate. deocamdata atitudinea adoptata este de defensiva: nu avem nici o problema, ti se pare tie, etc. expresia " in denial" este f potrivita aici. poate ca asta era modelul in familia ei, poate se bagau problemele sub pres si se pretindea ca nu exista. sau poate existau atatea certuri si scandaluri incat ea a preluat atitudinea orice, numai sa nu se ajunga aici.

sau poate are un amant care ii satisface o anumita nevoie dar ii este foarte greu sa renunte la ce are deja: o familie minunata. Oricum ar fi, se rezolva prin comunicare; si cum ea nu e pregatita sa comunice, o sa-ti fac o sugestie surprinzatoare: du-te tu la psihoterapeut.

o sa te intelegi mai bine si o sa ii intelegi si pe ceilalti mai bine, o sa dezvolti punti de comunicare pe care inainte nu reuseai, o sa descoperi lucruri despre tine pe care nici nu le stiai. in loc sa-i spui ei sa se schimbe, incepe cu tine.

rezultatele pot fi surprinzatoare

Problemele mele/noastre au inceput acum aproximativ 3 ani. Problemele ei cu parintii au inceput acum aproximativ 2 ani jumate adica atunci cand i-au pus in spate parte din povara lor in legatura cu o experienta neplacuta din viata ce tine strict de familia lor. Sotia mea apreluat-o poate negandidu-se ca povara se va face mult mult prea grea...Uitandu-ma acum la chestiile astea vad doar ca familia mea nu mai are 3 membri ci are 5 acum prin faptul ca atentia sotiei mele se indreapta din ce in ce mai mult spre parintii ei si spre copil...eu ramanand pe afara.

Aseara ne-am certat rau la telefon cu imputari de ambele parti. Astazi am vorbit la telefon, de parca discutia de aseara nu a avut loc.

Fac orice, cobor punti peste punti, ridic steaguri albe, ridic ramuri de maslin...dar singur nu pot...

Chestia cu amantul...mi-e greu sa cred.

De fapt, mai noi, am adoptat o alta atitudine...rece, politicoasa - "din obligatie" si incerc s-o fac geloasa. Stiu e o mare tampenie dar vad ca aseara la telefon a tinut...E un lucru urat dar incerc si asa. Poate ca daca vede ca pierde teren...cine stie...

Nu stiu daca este o idee buna, cum ai zis si tu.Dar daca zici ca are rezultate, incearca, atata timp cat nu se ajunge la altceva..e ok.Tu iti cunosti cel mai bine sotia.Daca are probleme asa grave cu parintii, incearca sa fii alaturi de ea, sa o sprijini, daca poti, pentru ca cum am mai zis voi stiti cel mai bine ce se intampla in familia voastra.Oricat de mult si de bine ne prezinti problema, nimeni nu poate stii cu exactitate ce se intampla si nu te poate sfatui

Dl. dr. ti-a dat cel mai pertinent raspuns.
Eu personal am avut acum cativa ani o perioada f. proasta cu sotul meu, desi ne intelegem perfect de mai bine de 20 ani. Nu-l refuzam dar o faceam din obligatie pt. ca nu mai simteam nici o dorinta. A durat vreun an si incepuse si el sa-mi simta dezinteresul si sa-si puna intrebari. Am discutat deschis de cateva ori, am incercat diverse variante (schimbat decor, un pic de romantism, chiar si un paharel la o petrecere..) in fine. Am renuntat la anticonceptionale (luam de ceva timp Diane35) si problema s-a rezolvat uimitor de repede. Acum facem glume despre asta, cand ma vede ca iau vreun nurofen ceva zice "ia da-mi sa citesc prospectul, doamne fereste..."
Si scuza-ma daca suna aiurea, dar n-am inteles cum te apropii de sotie? Ii ceri si te refuza sau incerci sa-i trezesti interesul cu mangieiri etc. si te refuza?
Esti sigur ca nu simti tu insuti nevoia de ceva mai nou, mai hot si incepi sa cauti eventuale circumstante atenuante?
PS. Sant si eu o mama perfecta, crede-ma ca n-are legatura.