Depresie+ fobie sociala
Am 16 ani si am fobie sociala de pe la 12. Cam de cand am inceput sa constientizez viata.
Bineinteles, asociata cu depresie.
De fapt nici nu stiu daca am fobie sociala, nu-mi tremura mainile, nu transpir, nu nimic. La mine e mai ciudat. Mi-e rusine sa ies in locuri cu oameni cunoscuti. Stiu ca suna ciudat... dar in locuri cu oameni necunoscuti nu mi-e frica. Si faptul ca 'ar putea sa fie un om cunoscut pe acolo pe unde merg' ma face sa nu mai ajung in nici-un loc. Sa stau in casa.
Ce se intampla?
Bineinteles, asociata cu depresie.
De fapt nici nu stiu daca am fobie sociala, nu-mi tremura mainile, nu transpir, nu nimic. La mine e mai ciudat. Mi-e rusine sa ies in locuri cu oameni cunoscuti. Stiu ca suna ciudat... dar in locuri cu oameni necunoscuti nu mi-e frica. Si faptul ca 'ar putea sa fie un om cunoscut pe acolo pe unde merg' ma face sa nu mai ajung in nici-un loc. Sa stau in casa.
Ce se intampla?
@moromete: faptul ca stai in casa, nu iti garanteaza ca nu vei mai intalni oameni cunoscuti, iar daca nici nu locuiesti singur..deja ai cunoscuti langa tine :). Inteleg ca de ei nu ti-e frica, ceea ce e bine. Spui ca ai fobie sociala, dar nu ai simptomele obisnuite. Atunci, ce anume te sperie in contactul cu cei pe care ii cunosti din afara casei? E firesc sa te feresti de cunoscuti, daca ai trait un moment jenant la un moment dat, daca ai fost cumva umilit in public, iar mintea ta poate cauta sa fuga de cei care te cunosc, pt a se asigura ca ei nu mai rad de tine. Evident, cei necunosacuti nu stiu nimic despre tine, de asta nu ti-e teama de ei. Are sens pt tine ce zic?
daca poti lega starile negative de un eveniment petrecut la 12 ani cand spui ca au aparut prima data, e si mai simplu sa intelegi de unde iti vin toate aceste comportamente de asigurare. esti adolescent, iar la 12 ani erai puber, 2 etape ale vietii un pic mai dificiel, cand incepi sa-ti pui altfel de intrebari, cand incepi sa simti altfel decat o faceai inainte. Colegii devin si ei mai rautaciosi, fac glume aiurea, care te pot afecta emotional destul de mult, daca pt tine este f importanta parerea lor. Nu stiu exact ce s-a intamplat in cazul tau, insa tu esti singurul care sti mai bine si poti intelege.
Pai de la 11 ani si ceva am inceput sa fiu singur acasa. Tata la lucru de dimineata pana seara. Fratele mi-a murit. Mama la fel.
Nu s-a intamplat asa dintr-o data. Ci treptat.
'iar daca nici nu locuiesti singur..deja ai cunoscuti langa tine'
Nu mi se pare. Taicamiu nu stie nici macar culoarea mea preferata.(exemplu idiot, dar na..)
La mine tot timpul a fost diferit. Tot timpul oamenii necunoscuti m-au cunoscut mult mai bine decat oamenii cunoscuti.
Indraznesc sa spun ca familia ma cunoaste cel mai putin.
'Atunci, ce anume te sperie in contactul cu cei pe care ii cunosti din afara casei? E firesc sa te feresti de cunoscuti, daca ai trait un moment jenant la un moment dat, daca ai fost cumva umilit in public, iar mintea ta poate cauta sa fuga de cei care te cunosc, pt a se asigura ca ei nu mai rad de tine.'
Ma sperie faptul ca pot ajunge in situatia in care sa ajung la un moment dat in care pur si simplu nu mai stiu ce sa mai vorbesc. Am patit-o chiar recent. Asta daca dau de oameni cu care n-am aproape nimic in comun. Daca dau de oameni cu care am ceva in comun...nu mi se intampla asta. Doar ca rareori gasesc oameni cu care sa am ceva in comun. Cel putin la mine in oras. Imi urasc orasul. Mi-ar placea sa stau oriunde altundeva, numai aici nu.
Nu tin minte sa fi trait vreo umilire in public.
'Evident, cei necunosacuti nu stiu nimic despre tine, de asta nu ti-e teama de ei. Are sens pt tine ce zic?'
Exact.
Mai am o problema...
Am o frica de intuneric de cand eram mic. Nu tin minte sa ma fi speriat sau ceva. Am dormit cu tata in pat pana pe la 11 ani. De atunci tot timpul dorm cu patura pe cap(de mic zic, nu de cand dorm singur). Altfel nu ma simt in siguranta. Am avut unele zile in care nu mi-era frica de intuneric. Cred ca asta se intampla cam o data la 2 luni. Cand in timpul zilei 'uit de depresie', iau contact mai mult cu lumea si nu sunt prea trist. Si obligatoriu sa mai fie cineva treaz in casa.
Am avut probleme mari cu somnul. Acum vreo 3 ani am avut insomnii, nu puteam sa dorm noaptea. ADormeam pe la 5 si dormeam maxim 4 ore.
A disparut de la sine in vreo 2 luni. Dar a revenit din nou acum vreo 3 luni. Doar ca de data asta stiu motivul pentru care s-a intamplat asta.
Si a fost nasol rau de tot. Nu puteam sa adorm pana nu se facea lumina afara. Pana la 5-6 dimineata nu adormeam. Oricat de obosit as fi fost. Am stat treaz si 34 de ore si tot nu puteam sa dorm daca era noapte. Cateodata nici cu lumina nu puteam. Doar daca era lumina+zgomot.
Multumesc pentru raspuns.
O zi buna :) !
Nu s-a intamplat asa dintr-o data. Ci treptat.
'iar daca nici nu locuiesti singur..deja ai cunoscuti langa tine'
Nu mi se pare. Taicamiu nu stie nici macar culoarea mea preferata.(exemplu idiot, dar na..)
La mine tot timpul a fost diferit. Tot timpul oamenii necunoscuti m-au cunoscut mult mai bine decat oamenii cunoscuti.
Indraznesc sa spun ca familia ma cunoaste cel mai putin.
'Atunci, ce anume te sperie in contactul cu cei pe care ii cunosti din afara casei? E firesc sa te feresti de cunoscuti, daca ai trait un moment jenant la un moment dat, daca ai fost cumva umilit in public, iar mintea ta poate cauta sa fuga de cei care te cunosc, pt a se asigura ca ei nu mai rad de tine.'
Ma sperie faptul ca pot ajunge in situatia in care sa ajung la un moment dat in care pur si simplu nu mai stiu ce sa mai vorbesc. Am patit-o chiar recent. Asta daca dau de oameni cu care n-am aproape nimic in comun. Daca dau de oameni cu care am ceva in comun...nu mi se intampla asta. Doar ca rareori gasesc oameni cu care sa am ceva in comun. Cel putin la mine in oras. Imi urasc orasul. Mi-ar placea sa stau oriunde altundeva, numai aici nu.
Nu tin minte sa fi trait vreo umilire in public.
'Evident, cei necunosacuti nu stiu nimic despre tine, de asta nu ti-e teama de ei. Are sens pt tine ce zic?'
Exact.
Mai am o problema...
Am o frica de intuneric de cand eram mic. Nu tin minte sa ma fi speriat sau ceva. Am dormit cu tata in pat pana pe la 11 ani. De atunci tot timpul dorm cu patura pe cap(de mic zic, nu de cand dorm singur). Altfel nu ma simt in siguranta. Am avut unele zile in care nu mi-era frica de intuneric. Cred ca asta se intampla cam o data la 2 luni. Cand in timpul zilei 'uit de depresie', iau contact mai mult cu lumea si nu sunt prea trist. Si obligatoriu sa mai fie cineva treaz in casa.
Am avut probleme mari cu somnul. Acum vreo 3 ani am avut insomnii, nu puteam sa dorm noaptea. ADormeam pe la 5 si dormeam maxim 4 ore.
A disparut de la sine in vreo 2 luni. Dar a revenit din nou acum vreo 3 luni. Doar ca de data asta stiu motivul pentru care s-a intamplat asta.
Si a fost nasol rau de tot. Nu puteam sa adorm pana nu se facea lumina afara. Pana la 5-6 dimineata nu adormeam. Oricat de obosit as fi fost. Am stat treaz si 34 de ore si tot nu puteam sa dorm daca era noapte. Cateodata nici cu lumina nu puteam. Doar daca era lumina+zgomot.
Multumesc pentru raspuns.
O zi buna :) !
@moromete: inteleg acum mai bine situatiile dificile pe care le-ai trait si te admir pt curajul de a destainui aici atat de multe lucruri dureroase.
Din ce am vazut eu scris de tine, pt varsta ta te exprimi coerent, cursiv, iar daca prin absurd, te-ai incurca intr-o discutie, ce s-ar putea intampla asa grav incat sa te sperie atat de mult?
Adica ai trecut tu prin pierderea mamei si a fratelui si acum te impiedici de lucrul asta care e de altfel minor si extrem de obisnuit pt oricine? Cu totii ne putem incurca la un moment dat cand discutam, putem avea momente in care se asterne o tacere jenanta.dar asta nu-i un capat de tara. Ce poate insemna sa nu mai sti ce sa spui? As vrea sa-mi dai un ex concret de situatie in care ai trait asta, sa putem discuta despre ea.
Ai putea sa spui care este motivul pt care iti urasti orasul? Care sunt planurile tale de viitor? Ce ti-ai dori sa faci dupa terminarea liceului?
Mai ai insomniile de care vorbeai mai devreme? Daca da, cate ore reusesti sa dormi acum pe noapte? Dar ziua poti dormi?
Din ce am vazut eu scris de tine, pt varsta ta te exprimi coerent, cursiv, iar daca prin absurd, te-ai incurca intr-o discutie, ce s-ar putea intampla asa grav incat sa te sperie atat de mult?
Adica ai trecut tu prin pierderea mamei si a fratelui si acum te impiedici de lucrul asta care e de altfel minor si extrem de obisnuit pt oricine? Cu totii ne putem incurca la un moment dat cand discutam, putem avea momente in care se asterne o tacere jenanta.dar asta nu-i un capat de tara. Ce poate insemna sa nu mai sti ce sa spui? As vrea sa-mi dai un ex concret de situatie in care ai trait asta, sa putem discuta despre ea.
Ai putea sa spui care este motivul pt care iti urasti orasul? Care sunt planurile tale de viitor? Ce ti-ai dori sa faci dupa terminarea liceului?
Mai ai insomniile de care vorbeai mai devreme? Daca da, cate ore reusesti sa dormi acum pe noapte? Dar ziua poti dormi?
" pt varsta ta te exprimi coerent, cursiv"
Pai imi place si sa citesc si sa scriu. Si sa vorbesc, bineinteles! Daca am cu cine.
"As vrea sa-mi dai un ex concret de situatie in care ai trait asta, sa putem discuta despre ea."
Cel mai recent(acum 3 luni). Eram la un verisor acasa, si l-a sunat un prieten de-al lui sa mearga nu stiu pe unde prin oras la plimbare. M-a invitat si pe mine. Nu prea am vrut sa merg dar m-a convins intr-un final. Bun, am facut cunostinta cu tipul, ne-am plimbat noi ce ne-am plimbat, si habar n-aveam ce sa vorbesc cu tipul acela. Cu varumiu vorbeam, ei doi vorbeau in general si ma mai intreba si varumiu cate ceva din cand in cand, in rest doar eu il intrebam lucruri pe verisorul meu( parea asa ciudat, parca ii intrerupeam din discutie, adica pe baiatul acela nu-l privea deloc si nici nu-l interesa ce discutam eu cu varumiu), si nu ma puteam lega nici de subiectele de care discutau ei 2.
Si ce s-a intamplat, a trebuit sa mearga verisorul meu pana undeva. Si am ramas eu singur cu baiatul acela. Asa de ciudat m-am simtit... am scos 3 cuvinte in 5 minute. Adevarul e ca nici el nu vorbea. Si el parea un extrovertit convins. Abia asteptam sa vina verisorul meu mai repede...
Alt caz. Eram tot cu verisorul acesta undeva printr-un parc. El era cu o vecina... si am facut cunostinta. Am jucat carti pe o banca, si in primele 20 de minute am fost tacut, nici n-am vorbit cu ea deloc, efectiv nu stiam ce sa spun. Doar ei 2 vorbeau. Si dupa 30 de minute nu stiu ce s-a intamplat, am deschis sirul povestilor si dupa astea 30 de minute doar eu vorbeam, chiar le ziceam celor 2 "Da mai taceti ma ca am de povestit!" si ne-am simtit bine vreo 2-3 ore. Cand ne reunim grupul asta peste 2 saptamani, habar n-am ce sa mai vorbesc cu tipa aia.
Si chestia asta nu mi se intampla cu toate persoanele. Pana acum s-a nimerit doar in orasul meu sa patesc asta.
De exemplu am mers cu trenul un drum lung. 16 ore. Si acolo m-am imprietenit cu 5 persoane. Dupa 2 ore deja parca eram prieteni de-o viata. Am ras impreuna, am glumit, ne-am distrat...
Am vorbit intr-una, fiecare in parte.
Deci nu eram in grup 5 si vorbea unu, taceam ceilalti.
Nu. Primul s-a bagat cu mine in seama, si atunci am inceput sa vorbim vrute si nevrute. A coborat la o statie, dupa aia ma plictiseam. M-am bagat cu altul in seama. Si tot asa. Am cunoscut oameni super. Daca as fi tot timpul cum m-am purtat cu oamenii aia, as fi un om super tare, cred.
Doar ca eu am si o personalitate mai dificila. Adica eu cand privesc o problema o privesc din toate unghiurile posibile, nu ma bazez pe experienta anterioara/ce zice la televizor(apropo, nu ma uit la televizor de 5 ani)/ stereotipuri sau prejudecati.
Si plus ca oamenii cu care ma intalnesc zilnic(colegii mei de clasa), toti zic ca sunt enervant si nimeni nu ma suporta. Cred ca o fac din invidie. Ca de multe ori am intrebat "de ce sunt enervant?" si mi s-a zis lucruri de genul "pentru ca crezi ca le stii mereu pe toate", si atunci am zis "Ia zi o situatie in care n-am avut dreptate?". Si bineinteles ca n-a stiut sa-mi zica una.
Baietii de varsta mea din cartier au alte preocupari decat ce ma intereseaza pe mine. A da, cand incerc sa bag argumentul asta, nu conteaza unde, mi se zice ca "a, pai tu crezi ca toata lumea e proasta numai tu esti destept, atunci o meriti!".
"Ai putea sa spui care este motivul pt care iti urasti orasul?"
M-am plictisit de el. Mie imi plac orasele foarte mari, in care daca nu vrei sa mai dai ochii vreodata cu o persoana, sa nu mai dai.
Intr-un oras mai mic daca faci o nasoala "a, asta-i baiatu ala de a facut X lucru, sa nu-l bagi in seama". Si na, stiu ca suna absurd dar...
Si il mai urasc pentru ca chiar n-am ce face in el. N-am asa multe oportunitati. Si oricum ma plictisesc repede de orice.
"Care sunt planurile tale de viitor? Ce ti-ai dori sa faci dupa terminarea liceului? "
Am vrut sa fac o facultate dar nu stiu daca are sens. Adica e buna doar asa, sa arat angajatorului ca sunt in stare sa ma apuc de-un lucru si sa-l duc pana la capat, altceva? Nu prea. Experienta conteaza si ce stiu sa fac mai mult decat o diploma.
Si nici nu stiu inspre ce sa ma indrept.
Hai sa le iau pe rand: IT, ma pricep doar ca nu-mi place. Nu-mi aduce nici-o placere. Medicina, nu-i de mine, un coleric medic? Never. Politehnica, inginerie si alte chestii, nu-s de mine. Nu ma pasioneaza fizica/mecanica si nici ingineria. Drept imi place dar n-as practica. Psihologia am vrut s-o fac, dar pentru ce? Momentan e doar o pasiune si nimic mai mult. Si restul sunt cam...nici n-are rost sa le iau in discutie.
As vrea sa plec in alta tara cu mai multe posibilitati. Intr-o tara cu oameni mai open-minded. Unde nu intereseaza pe nimeni de ce face vecinul, ce masina si-a luat, cu ce femei umbla, cat a baut.
"Mai ai insomniile de care vorbeai mai devreme? Daca da, cate ore reusesti sa dormi acum pe noapte? Dar ziua poti dormi?"
Le mai am. Haideti sa va explic de la ce au aparut acum 3 luni. Cotrobaiam netul si am aflat de vise lucide. De paralizia in somn, si am citit o gramada despre asta ( peste 100 de articole + 2 carti, asta fac eu cand ma intereseaza un subiect, citesc cat mai multe despre el).
Bun si afland asta si citind pe net diverse povestiri cu vise lucide ale oamenilor, se mai nimereau sa dau si de unele in care spuneau ca daca deschizi ochii in paralizie vezi diverse creaturi din subconstient, fantome si prostii..
Si pe langa asta eu luam in serios visele, chiar de dinainte sa aflu de vise lucide. Adica stiam ca reflecta subconstientul meu si voiam sa vad ce imi transmite.
Bun si din ziua in care am aflat, n-am mai putut sa mai dorm. Efectiv imi era frica. Am stat cu televizorul aprins doar pentru lumina si zgomot dar tot nu puteam adormi. Adormeam abia cand se lumina dimineata, pe la 6. Si asa am tinut-o o luna. Dupa aceea s-a mai diminuat frica... am inceput sa adorm si noaptea(tot cu lumina de la televizor). Si dupa vreo 2 luni am scapat, fara lumina de la televizor. Doar lumina de la telefon. Si asa am tinut-o 1 luna...
Si acuma mai nou, de 2 saptamani, tot las televizorul aprins ca sa am lumina si zgomot(il pun sa se stinga intr-o ora jumate, 2), am tot vazut ca oamenii normali adorm in 10 minute, ei bine mie imi ia o jumatate de ora minim. Cateodata mi-a luat si 4 ore. Atunci cand adormeam in 4 ore, e adevarat ca aparea fenomenul de overthinking inainte de somn, si...
Mi-a mai zis cineva pe net ca eu visez mult fiindca cum nu prea am activitate in timpul zilei, lucreaza creierul in timpul noptii si de-asta.
(Mi-a zis asta dupa ce i-am zis ca eu imi aduc aminte CU DETALII, CAP COADA, cel putin 3 vise pe noapte, cateodata am si cate 6-7).
Cel mai nasol e cand am cosmaruri. Am avut unele de mi-era frica si cu becul aprins cand m-am trezit...
Primul cosmar d-asta mai cosmar decat cosmarurile simple a fost ca eram in pat, si m-am trezit din somn si auzeam voci si aveam halucinatii, atunci am fugit repede in balcon si am inceput sa urlu ca am schizofrenie, si dupa asta ma uitam pe geam in vis, vad niste dungi roz cu verde si un cadavru pe jos, era mama, clipesc o data, dispare cadavru, mai clipesc o data, iar apare, atunci mi-am dat seama ca visez si m-am trezit urland.
Si am mai avut numeroase vise, unul a fost chiar melancolic rau de tot. In fiecare incapere in care mergeam era cate un sicriu.
Si toata lumea era trista, parca se misca cu incetinitorul.
Vreau sa zic ca nu tin toate de "inmormantari, cimitire" cosmarurile.
Mai erau si ca eram urmarit de criminali. Si mai multe. Am avut atatea vise...
Am avut si 6 vise lucide. Intr-unul din ele(cel mai recent), m-am intalnit cu mama care era langa patul meu, visul asta a venit fix dupa un cosmar, si mi-a spus ca ma protejeaza ea, si nu mi-a mai fost frica in vis).
Intr-unul din vise mi-am intrebat subconstientul "Care-i scopul vietii?"
Si mi-a raspuns cu ecou, o voce asa cam ca a mea "Soarele este frumos." Si dintr-o data am ajuns pe luna si atunci am zis "N-am explorat inca tot ce e pe pamant, n-o sa explorez spatiul."
Atat de mult imi place sa povestesc vise... se intampla adevarate scenarii de filme in visele mele.
Nici nu ma mira. Pana acum 1 an genul meu preferat de filme erau filmele horror/thriller. Am vazut o gramada cu criminali in serie, cu de toate. Tot ce exista. Am vazut si filmari adevarate cu oameni executati pe net(gore) si toate prostiile. Doar ca de acum 1 an nu am mai vazut nici-un film horror.
Am un subconstient alandala(daca ma iau dupa continutul viselor).
Am uitat sa zic faptul ca in astea 2 luni de cosmar... ma chinuiam sa adorm, si dupa ce adormeam ma trezeam dupa maxim 2-3 ore. Ca un fel de scut anti-fricii mele de vise. Parca stia creierul sa ma trezeasca inainte sa intre in REM.
Asa, acum dorm cam 9 ore pe noapte fara probleme. Acum mi-e greu cu trezitul.
Doar ca tot nu pot sa adorm fara televizor aprins.
Am scris cam mult...
Mie nu mi se pare mult. Mai mult vorbesc intr-o zi la scoala. (Ciudat. N-am prieteni doar ca la scoala sunt tipul care vorbeste cel mai mult din clasa, inclusiv cu profesorii.)
Noapte buna !
Pai imi place si sa citesc si sa scriu. Si sa vorbesc, bineinteles! Daca am cu cine.
"As vrea sa-mi dai un ex concret de situatie in care ai trait asta, sa putem discuta despre ea."
Cel mai recent(acum 3 luni). Eram la un verisor acasa, si l-a sunat un prieten de-al lui sa mearga nu stiu pe unde prin oras la plimbare. M-a invitat si pe mine. Nu prea am vrut sa merg dar m-a convins intr-un final. Bun, am facut cunostinta cu tipul, ne-am plimbat noi ce ne-am plimbat, si habar n-aveam ce sa vorbesc cu tipul acela. Cu varumiu vorbeam, ei doi vorbeau in general si ma mai intreba si varumiu cate ceva din cand in cand, in rest doar eu il intrebam lucruri pe verisorul meu( parea asa ciudat, parca ii intrerupeam din discutie, adica pe baiatul acela nu-l privea deloc si nici nu-l interesa ce discutam eu cu varumiu), si nu ma puteam lega nici de subiectele de care discutau ei 2.
Si ce s-a intamplat, a trebuit sa mearga verisorul meu pana undeva. Si am ramas eu singur cu baiatul acela. Asa de ciudat m-am simtit... am scos 3 cuvinte in 5 minute. Adevarul e ca nici el nu vorbea. Si el parea un extrovertit convins. Abia asteptam sa vina verisorul meu mai repede...
Alt caz. Eram tot cu verisorul acesta undeva printr-un parc. El era cu o vecina... si am facut cunostinta. Am jucat carti pe o banca, si in primele 20 de minute am fost tacut, nici n-am vorbit cu ea deloc, efectiv nu stiam ce sa spun. Doar ei 2 vorbeau. Si dupa 30 de minute nu stiu ce s-a intamplat, am deschis sirul povestilor si dupa astea 30 de minute doar eu vorbeam, chiar le ziceam celor 2 "Da mai taceti ma ca am de povestit!" si ne-am simtit bine vreo 2-3 ore. Cand ne reunim grupul asta peste 2 saptamani, habar n-am ce sa mai vorbesc cu tipa aia.
Si chestia asta nu mi se intampla cu toate persoanele. Pana acum s-a nimerit doar in orasul meu sa patesc asta.
De exemplu am mers cu trenul un drum lung. 16 ore. Si acolo m-am imprietenit cu 5 persoane. Dupa 2 ore deja parca eram prieteni de-o viata. Am ras impreuna, am glumit, ne-am distrat...
Am vorbit intr-una, fiecare in parte.
Deci nu eram in grup 5 si vorbea unu, taceam ceilalti.
Nu. Primul s-a bagat cu mine in seama, si atunci am inceput sa vorbim vrute si nevrute. A coborat la o statie, dupa aia ma plictiseam. M-am bagat cu altul in seama. Si tot asa. Am cunoscut oameni super. Daca as fi tot timpul cum m-am purtat cu oamenii aia, as fi un om super tare, cred.
Doar ca eu am si o personalitate mai dificila. Adica eu cand privesc o problema o privesc din toate unghiurile posibile, nu ma bazez pe experienta anterioara/ce zice la televizor(apropo, nu ma uit la televizor de 5 ani)/ stereotipuri sau prejudecati.
Si plus ca oamenii cu care ma intalnesc zilnic(colegii mei de clasa), toti zic ca sunt enervant si nimeni nu ma suporta. Cred ca o fac din invidie. Ca de multe ori am intrebat "de ce sunt enervant?" si mi s-a zis lucruri de genul "pentru ca crezi ca le stii mereu pe toate", si atunci am zis "Ia zi o situatie in care n-am avut dreptate?". Si bineinteles ca n-a stiut sa-mi zica una.
Baietii de varsta mea din cartier au alte preocupari decat ce ma intereseaza pe mine. A da, cand incerc sa bag argumentul asta, nu conteaza unde, mi se zice ca "a, pai tu crezi ca toata lumea e proasta numai tu esti destept, atunci o meriti!".
"Ai putea sa spui care este motivul pt care iti urasti orasul?"
M-am plictisit de el. Mie imi plac orasele foarte mari, in care daca nu vrei sa mai dai ochii vreodata cu o persoana, sa nu mai dai.
Intr-un oras mai mic daca faci o nasoala "a, asta-i baiatu ala de a facut X lucru, sa nu-l bagi in seama". Si na, stiu ca suna absurd dar...
Si il mai urasc pentru ca chiar n-am ce face in el. N-am asa multe oportunitati. Si oricum ma plictisesc repede de orice.
"Care sunt planurile tale de viitor? Ce ti-ai dori sa faci dupa terminarea liceului? "
Am vrut sa fac o facultate dar nu stiu daca are sens. Adica e buna doar asa, sa arat angajatorului ca sunt in stare sa ma apuc de-un lucru si sa-l duc pana la capat, altceva? Nu prea. Experienta conteaza si ce stiu sa fac mai mult decat o diploma.
Si nici nu stiu inspre ce sa ma indrept.
Hai sa le iau pe rand: IT, ma pricep doar ca nu-mi place. Nu-mi aduce nici-o placere. Medicina, nu-i de mine, un coleric medic? Never. Politehnica, inginerie si alte chestii, nu-s de mine. Nu ma pasioneaza fizica/mecanica si nici ingineria. Drept imi place dar n-as practica. Psihologia am vrut s-o fac, dar pentru ce? Momentan e doar o pasiune si nimic mai mult. Si restul sunt cam...nici n-are rost sa le iau in discutie.
As vrea sa plec in alta tara cu mai multe posibilitati. Intr-o tara cu oameni mai open-minded. Unde nu intereseaza pe nimeni de ce face vecinul, ce masina si-a luat, cu ce femei umbla, cat a baut.
"Mai ai insomniile de care vorbeai mai devreme? Daca da, cate ore reusesti sa dormi acum pe noapte? Dar ziua poti dormi?"
Le mai am. Haideti sa va explic de la ce au aparut acum 3 luni. Cotrobaiam netul si am aflat de vise lucide. De paralizia in somn, si am citit o gramada despre asta ( peste 100 de articole + 2 carti, asta fac eu cand ma intereseaza un subiect, citesc cat mai multe despre el).
Bun si afland asta si citind pe net diverse povestiri cu vise lucide ale oamenilor, se mai nimereau sa dau si de unele in care spuneau ca daca deschizi ochii in paralizie vezi diverse creaturi din subconstient, fantome si prostii..
Si pe langa asta eu luam in serios visele, chiar de dinainte sa aflu de vise lucide. Adica stiam ca reflecta subconstientul meu si voiam sa vad ce imi transmite.
Bun si din ziua in care am aflat, n-am mai putut sa mai dorm. Efectiv imi era frica. Am stat cu televizorul aprins doar pentru lumina si zgomot dar tot nu puteam adormi. Adormeam abia cand se lumina dimineata, pe la 6. Si asa am tinut-o o luna. Dupa aceea s-a mai diminuat frica... am inceput sa adorm si noaptea(tot cu lumina de la televizor). Si dupa vreo 2 luni am scapat, fara lumina de la televizor. Doar lumina de la telefon. Si asa am tinut-o 1 luna...
Si acuma mai nou, de 2 saptamani, tot las televizorul aprins ca sa am lumina si zgomot(il pun sa se stinga intr-o ora jumate, 2), am tot vazut ca oamenii normali adorm in 10 minute, ei bine mie imi ia o jumatate de ora minim. Cateodata mi-a luat si 4 ore. Atunci cand adormeam in 4 ore, e adevarat ca aparea fenomenul de overthinking inainte de somn, si...
Mi-a mai zis cineva pe net ca eu visez mult fiindca cum nu prea am activitate in timpul zilei, lucreaza creierul in timpul noptii si de-asta.
(Mi-a zis asta dupa ce i-am zis ca eu imi aduc aminte CU DETALII, CAP COADA, cel putin 3 vise pe noapte, cateodata am si cate 6-7).
Cel mai nasol e cand am cosmaruri. Am avut unele de mi-era frica si cu becul aprins cand m-am trezit...
Primul cosmar d-asta mai cosmar decat cosmarurile simple a fost ca eram in pat, si m-am trezit din somn si auzeam voci si aveam halucinatii, atunci am fugit repede in balcon si am inceput sa urlu ca am schizofrenie, si dupa asta ma uitam pe geam in vis, vad niste dungi roz cu verde si un cadavru pe jos, era mama, clipesc o data, dispare cadavru, mai clipesc o data, iar apare, atunci mi-am dat seama ca visez si m-am trezit urland.
Si am mai avut numeroase vise, unul a fost chiar melancolic rau de tot. In fiecare incapere in care mergeam era cate un sicriu.
Si toata lumea era trista, parca se misca cu incetinitorul.
Vreau sa zic ca nu tin toate de "inmormantari, cimitire" cosmarurile.
Mai erau si ca eram urmarit de criminali. Si mai multe. Am avut atatea vise...
Am avut si 6 vise lucide. Intr-unul din ele(cel mai recent), m-am intalnit cu mama care era langa patul meu, visul asta a venit fix dupa un cosmar, si mi-a spus ca ma protejeaza ea, si nu mi-a mai fost frica in vis).
Intr-unul din vise mi-am intrebat subconstientul "Care-i scopul vietii?"
Si mi-a raspuns cu ecou, o voce asa cam ca a mea "Soarele este frumos." Si dintr-o data am ajuns pe luna si atunci am zis "N-am explorat inca tot ce e pe pamant, n-o sa explorez spatiul."
Atat de mult imi place sa povestesc vise... se intampla adevarate scenarii de filme in visele mele.
Nici nu ma mira. Pana acum 1 an genul meu preferat de filme erau filmele horror/thriller. Am vazut o gramada cu criminali in serie, cu de toate. Tot ce exista. Am vazut si filmari adevarate cu oameni executati pe net(gore) si toate prostiile. Doar ca de acum 1 an nu am mai vazut nici-un film horror.
Am un subconstient alandala(daca ma iau dupa continutul viselor).
Am uitat sa zic faptul ca in astea 2 luni de cosmar... ma chinuiam sa adorm, si dupa ce adormeam ma trezeam dupa maxim 2-3 ore. Ca un fel de scut anti-fricii mele de vise. Parca stia creierul sa ma trezeasca inainte sa intre in REM.
Asa, acum dorm cam 9 ore pe noapte fara probleme. Acum mi-e greu cu trezitul.
Doar ca tot nu pot sa adorm fara televizor aprins.
Am scris cam mult...
Mie nu mi se pare mult. Mai mult vorbesc intr-o zi la scoala. (Ciudat. N-am prieteni doar ca la scoala sunt tipul care vorbeste cel mai mult din clasa, inclusiv cu profesorii.)
Noapte buna !
oho, m-ai cam pierdut :)! Intr-adevar, pot spune ca esti "nevorbit" :)
Am inteles totusi ca obisnuiesti si sa ai ganduri f multe. Cine ti-a zis ca din lipsa de activitate mai intensa ti se intampla lucrurile astea, avea dreptate, insa nu in totalitate.
Ceea ce ai povestit tu referitor la intalnirile cu acei oameni si modul in care derulati discutii, nu indica vreo problema, in sensul in care o prezentai tu (ca te-ai fi incurcat, ca nu mai astiai ce sa zici). Spui ca nu va vorbeati minute bune, dar e normal sa se intample asa si e la fel de firesc sa nu te placa toata lumea. Colegii tai probabil ca nu obisnuiesc sa se gandeasca atat de mult ca si tine, iar diferenta asta dintre voi a ridicat aceste bariere. De fapt, voi ati putea avea foarte multe in comun, insa nu stiu daca tu chiar esti interesat sa te intelegi cu ei. Cauti foarte mult sa te diferentiezi de ei si ai reusit - numai ca nu ti-e bine asa. Daca ai reusi sa gasesti niste puncte de interes comune cu ale lor, cu siguranta vei putea schimba ceva in relatia cu colegii tai. Inca mai ai de petrecut timp alaturi de ei, fie ca vrei, fie ca nu vrei, iar acest lucru cere rabdare si gasirea unei solutii de comunicare eficienta. Iar dorinta ta de a te muta intr-un oras mai mare pt ca ceilalti sa nu te cunoasca si sa nu te mai intalnesti cu pers pe care esti suparat - este una extrem de copilareasca(mai sti vorba aia din Harap Alb: se intalneste munte cu munte, dar om cu om!?), nerealista. Sa zicem ca te-ai muta, te vei adapta rapid la scoala pt ca esti sociabil, dar imediat ce vei adopta stilul tau de comunicare (mult, greoi pt unii si cu teme & preocupari care iti depasesc nivelul varstei), ei te vor vedea nesuferit si probabil nu vor mai dori sa aiba de-a face cu tine. Ce vei face atunci: te vei tot muta dintr-un oras in altul ca sa intalnesti mereu oameni noi si care sa te placa? Sau mai bine ai putea sa iti imbunatatesti modul de comunicare, sa fiti pe aceeasi lungime de unda, dar si pt ca tu sa fi mai linistit. Pt ca simptomele pe care le ai indica prezenta unei tulburari psihice ale carei diagnostic nu ti-l pot pune, pt ca totusi, nu stiu mai multe despre tine, dar si pt ca fiind asa interesat de orice lucru, te-as putea influenta negativ. Ar fi f util pt tine sa iei o pauza din a-ti pune atatea intrebari si sa mergi la un psihiatru, care iti va gasi o formula de tratament potrivita varstei si afectiunii tale. Apoi, ai nevoie de psihoterapie, pt a invata cum sa relationezi cu ceilalti, invatand in primul rand, sa-ti si pese de ceilalti si nevoile lor, asa cum iti pasa de nevoile tale. Si mai ai cu siguranta multe de invatat, pt ca tu sa-ti gasesti un rost, un scop concret pe lumea asta.
Fi fara griji, ca nu ai ceva extrem de grav, ci ai nevoie in acest moment de un anumit tip de medicamente care sa te ajute sa-ti mai potolesti gandurile care se tot deruleaza in mintea ta si care iti cam incurca viata. Vei observa imbunatatiri surprinzatoare in comportamentele si starile tale, insa va trebui sa ai rabdare minim 2-3 saptamani, ca organismul sa se obisnuiasca cu tratamentul. Vorbeste cu tatal tau, luati trimitere de la medicul de familie catre un psihiatru care se ocupa de copii si adolescenti, iar consultatia va fi gratuita.
Dupa ce vei primi tratament si un diagnostic, mai stam de vorba daca vrei.
Ai incredere ca totul va fi bine!
O seara faina iti doresc!
Cu drag,
Psih. Cristina Stoian
Am inteles totusi ca obisnuiesti si sa ai ganduri f multe. Cine ti-a zis ca din lipsa de activitate mai intensa ti se intampla lucrurile astea, avea dreptate, insa nu in totalitate.
Ceea ce ai povestit tu referitor la intalnirile cu acei oameni si modul in care derulati discutii, nu indica vreo problema, in sensul in care o prezentai tu (ca te-ai fi incurcat, ca nu mai astiai ce sa zici). Spui ca nu va vorbeati minute bune, dar e normal sa se intample asa si e la fel de firesc sa nu te placa toata lumea. Colegii tai probabil ca nu obisnuiesc sa se gandeasca atat de mult ca si tine, iar diferenta asta dintre voi a ridicat aceste bariere. De fapt, voi ati putea avea foarte multe in comun, insa nu stiu daca tu chiar esti interesat sa te intelegi cu ei. Cauti foarte mult sa te diferentiezi de ei si ai reusit - numai ca nu ti-e bine asa. Daca ai reusi sa gasesti niste puncte de interes comune cu ale lor, cu siguranta vei putea schimba ceva in relatia cu colegii tai. Inca mai ai de petrecut timp alaturi de ei, fie ca vrei, fie ca nu vrei, iar acest lucru cere rabdare si gasirea unei solutii de comunicare eficienta. Iar dorinta ta de a te muta intr-un oras mai mare pt ca ceilalti sa nu te cunoasca si sa nu te mai intalnesti cu pers pe care esti suparat - este una extrem de copilareasca(mai sti vorba aia din Harap Alb: se intalneste munte cu munte, dar om cu om!?), nerealista. Sa zicem ca te-ai muta, te vei adapta rapid la scoala pt ca esti sociabil, dar imediat ce vei adopta stilul tau de comunicare (mult, greoi pt unii si cu teme & preocupari care iti depasesc nivelul varstei), ei te vor vedea nesuferit si probabil nu vor mai dori sa aiba de-a face cu tine. Ce vei face atunci: te vei tot muta dintr-un oras in altul ca sa intalnesti mereu oameni noi si care sa te placa? Sau mai bine ai putea sa iti imbunatatesti modul de comunicare, sa fiti pe aceeasi lungime de unda, dar si pt ca tu sa fi mai linistit. Pt ca simptomele pe care le ai indica prezenta unei tulburari psihice ale carei diagnostic nu ti-l pot pune, pt ca totusi, nu stiu mai multe despre tine, dar si pt ca fiind asa interesat de orice lucru, te-as putea influenta negativ. Ar fi f util pt tine sa iei o pauza din a-ti pune atatea intrebari si sa mergi la un psihiatru, care iti va gasi o formula de tratament potrivita varstei si afectiunii tale. Apoi, ai nevoie de psihoterapie, pt a invata cum sa relationezi cu ceilalti, invatand in primul rand, sa-ti si pese de ceilalti si nevoile lor, asa cum iti pasa de nevoile tale. Si mai ai cu siguranta multe de invatat, pt ca tu sa-ti gasesti un rost, un scop concret pe lumea asta.
Fi fara griji, ca nu ai ceva extrem de grav, ci ai nevoie in acest moment de un anumit tip de medicamente care sa te ajute sa-ti mai potolesti gandurile care se tot deruleaza in mintea ta si care iti cam incurca viata. Vei observa imbunatatiri surprinzatoare in comportamentele si starile tale, insa va trebui sa ai rabdare minim 2-3 saptamani, ca organismul sa se obisnuiasca cu tratamentul. Vorbeste cu tatal tau, luati trimitere de la medicul de familie catre un psihiatru care se ocupa de copii si adolescenti, iar consultatia va fi gratuita.
Dupa ce vei primi tratament si un diagnostic, mai stam de vorba daca vrei.
Ai incredere ca totul va fi bine!
O seara faina iti doresc!
Cu drag,
Psih. Cristina Stoian
' De fapt, voi ati putea avea foarte multe in comun, insa nu stiu daca tu chiar esti interesat sa te intelegi cu ei. Cauti foarte mult sa te diferentiezi de ei si ai reusit - numai ca nu ti-e bine asa.'
Pai adevarul e ca nici nu sunt interesat. Am in clasa destui colegi care-mi taie toata energia. Nu stiu cum de s-a niumerit, dar pe-acolo cam jumatate de clasa sunt introvertiti/retardati social. Doar ca astia nu-s ca mine, sa se prefaca ca nu-s, sa vorbeasca, sa se distreze, sunt d-aia care vor liniste si una alta, si atunci ajung sa-mi zica 'Asa liniste era pana ai venit tu...', si imi taie si mie toata energia, ca n-am cu cine. De multe ori ajung la scoala asa fericit, cu chef de cantat/dansat/glumit, dar cand imi vad colegii letargici...imi trece tot.
'Iar dorinta ta de a te muta intr-un oras mai mare pt ca ceilalti sa nu te cunoasca si sa nu te mai intalnesti cu pers pe care esti suparat - este una extrem de copilareasca'
Pai da, doar ca asta nu e motivul principal. Motivul principal e ca ma plictisesc si n-am ce face. Nu am de exemplu nici-un parc calumea in orasul asta. Toate murdare si nasoale. Pur si simplu detest orasul. As zice mai degraba ca tara, dar ma rezum doar la oras...
'Sa zicem ca te-ai muta, te vei adapta rapid la scoala pt ca esti sociabil, dar imediat ce vei adopta stilul tau de comunicare (mult, greoi pt unii si cu teme & preocupari care iti depasesc nivelul varstei), ei te vor vedea nesuferit si probabil nu vor mai dori sa aiba de-a face cu tine.'
Asta daca dau peste colegi la fel de introvertiti ca cei pe care-i am acum.
Pai eu am mai mers asa pe la rude in Romania prin diferite orase. In maxim 2 zile eram prieteni cu cam toti de pe-acolo si ma placea toata lumea, toata lumea imi voia compania si unele fete chiar mi-au zis 'Oau ce mult vorbesti, n-am mai intalnit om care sa vorbeasca asa mult!' si chiar le placeau, se adunau cerc in jurul meu. Abia asteptau sa ne reintalnim a doua zi. Temele de discutie care depasesc nivelul varstei le bag in discutie doar cu persoane cu care-mi dau seama ca merge bagat.( si imi dau seama daca merge sau nu cam dupa primele 2-3 cuvinte pe care le scoate pe gura. Dupa 5 minute de conversatie cu o persoana stiu cam 90% ce e in mintea ei)
'Pt ca simptomele pe care le ai indica prezenta unei tulburari psihice ale carei diagnostic nu ti-l pot pune, pt ca totusi, nu stiu mai multe despre tine, dar si pt ca fiind asa interesat de orice lucru, te-as putea influenta negativ.'
Cam la ce va ganditi?
Am 3 caiete, pe post de jurnal, in care am inceput sa scriu de 1 an. Dar m-am lasat in ultimele 3 luni. Ei bine... am facut de 2 ori un 'personality disorder test', vreo 3 luni diferenta primul de al doilea. Testul era acelasi, format din 50 de intrebari, aceleasi 50.
Prima data cand l-am facut, procentajele erau mici aproape la toate tulburarile, mari erau doar la Antisocial, vreo 70 % si la schizotypal, 65%. Cam asa. A doua oara cand am facut, dupa vreo 5 luni de citit Freud, Jung, Adler, multi altii, am devenit cam narcisist. Mi-a dat : Narcissistic - 74%, Borderline - 50%, Antisocial - 62%, Schizotypal - 38%. Restul sub 40%.
Am decis sa repet testul azi, sa vedem schimbari.
L-am facut de 2 ori, rezultatele sunt cam aceleasi.
Astea sunt rezultatele:
Paranoid 68%
Schizoid 59%
Schizotypal 50%
Antisocial 71%
Borderline 67%
Histrionic 76%
Narcissistic 54%
Avoidant 78%
Dependent 72%
Obsessive-Compulsive 46%
Deci s-au schimbat multe. Paranoic?! Histrionic?! Evitant?! Astea nu urcau mai mult de 32% inainte. Deci se pare ca sunt intr-o continua schimbare...
Pe langa astea am mai facut o gramada de teste. Testul persoanei, familiei, copacului, fabulele lui Duss, asocierea de cuvinte a lui Jung ( asta doar un cuvant, moarte, l-am asociat cu mama(era primul lucru care mi-a venit in minte) si de atunci n-am mai continuat, ca m-am speriat si n-am mai dormit noaptea aia...), de personalitate MBTI ( Imi iese cateodata ENTP, cateodata INTP ), + multe altele... sa vad care-i treaba cu mine.
Dvs. la ce tulburare va gandeati? Sper sa nu fiu bipolar...
'Ar fi f util pt tine sa iei o pauza din a-ti pune atatea intrebari si sa mergi la un psihiatru, care iti va gasi o formula de tratament potrivita varstei si afectiunii tale.'
(Si atentie, ca de aici imi intra latura paranoica in functiune)Nu prea am incredere in psihiatrii. Cel putin nu in cei romani. Am citit pe internet o gramada de cazuri in care psihiatrii trateaza pacientii ca naiba,
o gramada de 'pacienti' care luau medicamente doar ca sa ii transforme intr-o leguma si sa nu mai poata sa gandeasca calumea, asta sau...sa isi faca efectul medicamentele si sa devii dependent de ele.
Oricum n-am incredere in nici-un medicament, de nici-un fel. Abia iau medicamente pentru raceala, nici alea tot timpul.
Pe langa psihologie am mai citit si diverse carti scrise de psihiatrii, si dupa ce le citeam, aveam impresia ca fiecare om are cate o problema, vedeam problemele in fiecare.
' un anumit tip de medicamente'
La ce fel de tip va ganditi?
'Vorbeste cu tatal tau'
Tata nu stie nimic despre asta. Nu stie ca am vreo problema. Si nimeni din familie nu stie. I-am zis cuiva din familie problemele mele, dar mi-a zis ca-i ceva normal, ca si ea a crescut la fel si a fost in acelasi caz ca mine la varsta mea, ca asa-i la varsta asta si nu stiu ce ( nu cred, dar na...).
Cu tata n-am vorbit niciodata despre asta. El vede ca stau toata ziua la calculator si atat. Asta crede, ca-s dependent de calculator si atat. In rest nu stie nimic. Si oricum daca incerc sa-i spun imi spune ca 'astea-s prostii de-ale tale, eu am plecat de la 15 ani de acasa si uite ca n-am avut problemele tale'.
Am si avut vreo 3 vise in care i-am spus asta. Care a fost reactia in vis? S-a transformat in cosmar. A inceput sa se enerveze si parca se cutremura pamantul, si urla cat putea si era asa nervos...
Acum ce se intampla. M-as duce la medicul de familie(singur) sa iau o trimitere. Doar ca nu stiu la ce psihiatru sa merg in oras. Am cautat pe net, multi sunt din interiorul spitalului(acolo nu ma duc nici batut), si mai sunt vreo cativa care au cabinete in alte locuri din oras. Cred ca o sa incerc pe unul din aceia. Si o sa fac in felul urmator. Vad ce imi zice, daca imi da tratament, ma uit pe net sa vad medicamentele alea ce si cum lucreaza, pareri de la altii care au mai luat, si daca nu-mi convine, rup reteta si o sa uite toata lumea ca am fost la consultatie si...aia e. Imi continui viata cum pot. (Mai sunt si obraznic(incapatanat) acum :)) )
Cred ca o sa fac asta.
Multumesc de ajutor! O zi buna :)
Pai adevarul e ca nici nu sunt interesat. Am in clasa destui colegi care-mi taie toata energia. Nu stiu cum de s-a niumerit, dar pe-acolo cam jumatate de clasa sunt introvertiti/retardati social. Doar ca astia nu-s ca mine, sa se prefaca ca nu-s, sa vorbeasca, sa se distreze, sunt d-aia care vor liniste si una alta, si atunci ajung sa-mi zica 'Asa liniste era pana ai venit tu...', si imi taie si mie toata energia, ca n-am cu cine. De multe ori ajung la scoala asa fericit, cu chef de cantat/dansat/glumit, dar cand imi vad colegii letargici...imi trece tot.
'Iar dorinta ta de a te muta intr-un oras mai mare pt ca ceilalti sa nu te cunoasca si sa nu te mai intalnesti cu pers pe care esti suparat - este una extrem de copilareasca'
Pai da, doar ca asta nu e motivul principal. Motivul principal e ca ma plictisesc si n-am ce face. Nu am de exemplu nici-un parc calumea in orasul asta. Toate murdare si nasoale. Pur si simplu detest orasul. As zice mai degraba ca tara, dar ma rezum doar la oras...
'Sa zicem ca te-ai muta, te vei adapta rapid la scoala pt ca esti sociabil, dar imediat ce vei adopta stilul tau de comunicare (mult, greoi pt unii si cu teme & preocupari care iti depasesc nivelul varstei), ei te vor vedea nesuferit si probabil nu vor mai dori sa aiba de-a face cu tine.'
Asta daca dau peste colegi la fel de introvertiti ca cei pe care-i am acum.
Pai eu am mai mers asa pe la rude in Romania prin diferite orase. In maxim 2 zile eram prieteni cu cam toti de pe-acolo si ma placea toata lumea, toata lumea imi voia compania si unele fete chiar mi-au zis 'Oau ce mult vorbesti, n-am mai intalnit om care sa vorbeasca asa mult!' si chiar le placeau, se adunau cerc in jurul meu. Abia asteptau sa ne reintalnim a doua zi. Temele de discutie care depasesc nivelul varstei le bag in discutie doar cu persoane cu care-mi dau seama ca merge bagat.( si imi dau seama daca merge sau nu cam dupa primele 2-3 cuvinte pe care le scoate pe gura. Dupa 5 minute de conversatie cu o persoana stiu cam 90% ce e in mintea ei)
'Pt ca simptomele pe care le ai indica prezenta unei tulburari psihice ale carei diagnostic nu ti-l pot pune, pt ca totusi, nu stiu mai multe despre tine, dar si pt ca fiind asa interesat de orice lucru, te-as putea influenta negativ.'
Cam la ce va ganditi?
Am 3 caiete, pe post de jurnal, in care am inceput sa scriu de 1 an. Dar m-am lasat in ultimele 3 luni. Ei bine... am facut de 2 ori un 'personality disorder test', vreo 3 luni diferenta primul de al doilea. Testul era acelasi, format din 50 de intrebari, aceleasi 50.
Prima data cand l-am facut, procentajele erau mici aproape la toate tulburarile, mari erau doar la Antisocial, vreo 70 % si la schizotypal, 65%. Cam asa. A doua oara cand am facut, dupa vreo 5 luni de citit Freud, Jung, Adler, multi altii, am devenit cam narcisist. Mi-a dat : Narcissistic - 74%, Borderline - 50%, Antisocial - 62%, Schizotypal - 38%. Restul sub 40%.
Am decis sa repet testul azi, sa vedem schimbari.
L-am facut de 2 ori, rezultatele sunt cam aceleasi.
Astea sunt rezultatele:
Paranoid 68%
Schizoid 59%
Schizotypal 50%
Antisocial 71%
Borderline 67%
Histrionic 76%
Narcissistic 54%
Avoidant 78%
Dependent 72%
Obsessive-Compulsive 46%
Deci s-au schimbat multe. Paranoic?! Histrionic?! Evitant?! Astea nu urcau mai mult de 32% inainte. Deci se pare ca sunt intr-o continua schimbare...
Pe langa astea am mai facut o gramada de teste. Testul persoanei, familiei, copacului, fabulele lui Duss, asocierea de cuvinte a lui Jung ( asta doar un cuvant, moarte, l-am asociat cu mama(era primul lucru care mi-a venit in minte) si de atunci n-am mai continuat, ca m-am speriat si n-am mai dormit noaptea aia...), de personalitate MBTI ( Imi iese cateodata ENTP, cateodata INTP ), + multe altele... sa vad care-i treaba cu mine.
Dvs. la ce tulburare va gandeati? Sper sa nu fiu bipolar...
'Ar fi f util pt tine sa iei o pauza din a-ti pune atatea intrebari si sa mergi la un psihiatru, care iti va gasi o formula de tratament potrivita varstei si afectiunii tale.'
(Si atentie, ca de aici imi intra latura paranoica in functiune)Nu prea am incredere in psihiatrii. Cel putin nu in cei romani. Am citit pe internet o gramada de cazuri in care psihiatrii trateaza pacientii ca naiba,
o gramada de 'pacienti' care luau medicamente doar ca sa ii transforme intr-o leguma si sa nu mai poata sa gandeasca calumea, asta sau...sa isi faca efectul medicamentele si sa devii dependent de ele.
Oricum n-am incredere in nici-un medicament, de nici-un fel. Abia iau medicamente pentru raceala, nici alea tot timpul.
Pe langa psihologie am mai citit si diverse carti scrise de psihiatrii, si dupa ce le citeam, aveam impresia ca fiecare om are cate o problema, vedeam problemele in fiecare.
' un anumit tip de medicamente'
La ce fel de tip va ganditi?
'Vorbeste cu tatal tau'
Tata nu stie nimic despre asta. Nu stie ca am vreo problema. Si nimeni din familie nu stie. I-am zis cuiva din familie problemele mele, dar mi-a zis ca-i ceva normal, ca si ea a crescut la fel si a fost in acelasi caz ca mine la varsta mea, ca asa-i la varsta asta si nu stiu ce ( nu cred, dar na...).
Cu tata n-am vorbit niciodata despre asta. El vede ca stau toata ziua la calculator si atat. Asta crede, ca-s dependent de calculator si atat. In rest nu stie nimic. Si oricum daca incerc sa-i spun imi spune ca 'astea-s prostii de-ale tale, eu am plecat de la 15 ani de acasa si uite ca n-am avut problemele tale'.
Am si avut vreo 3 vise in care i-am spus asta. Care a fost reactia in vis? S-a transformat in cosmar. A inceput sa se enerveze si parca se cutremura pamantul, si urla cat putea si era asa nervos...
Acum ce se intampla. M-as duce la medicul de familie(singur) sa iau o trimitere. Doar ca nu stiu la ce psihiatru sa merg in oras. Am cautat pe net, multi sunt din interiorul spitalului(acolo nu ma duc nici batut), si mai sunt vreo cativa care au cabinete in alte locuri din oras. Cred ca o sa incerc pe unul din aceia. Si o sa fac in felul urmator. Vad ce imi zice, daca imi da tratament, ma uit pe net sa vad medicamentele alea ce si cum lucreaza, pareri de la altii care au mai luat, si daca nu-mi convine, rup reteta si o sa uite toata lumea ca am fost la consultatie si...aia e. Imi continui viata cum pot. (Mai sunt si obraznic(incapatanat) acum :)) )
Cred ca o sa fac asta.
Multumesc de ajutor! O zi buna :)
Buna!
Si eu la varsta ta aveam o pasiune, aceea de a sti ce este "dincolo", numai ca pe atunci nu aveam internet, asa ca citeam si eu ce carti gaseam.
Aceasta curiozitate nu mi-a trecut nici pana astazi, desi nu mai am timp, ma mai uit la cate un film horror.
Am si eu o gramada de vise, dar cele mai multe sunt de actiune, nu cosmaruri.
As vrea sa te intreb. Ce ti-a transmis subconstientul atunci cand ai deschis ochii "in paralizie"? Ce ai vazut?
Pe scurt, te rog, daca poti :).
Si eu la varsta ta aveam o pasiune, aceea de a sti ce este "dincolo", numai ca pe atunci nu aveam internet, asa ca citeam si eu ce carti gaseam.
Aceasta curiozitate nu mi-a trecut nici pana astazi, desi nu mai am timp, ma mai uit la cate un film horror.
Am si eu o gramada de vise, dar cele mai multe sunt de actiune, nu cosmaruri.
As vrea sa te intreb. Ce ti-a transmis subconstientul atunci cand ai deschis ochii "in paralizie"? Ce ai vazut?
Pe scurt, te rog, daca poti :).
Cumva, un fel de fobie sociala am si eu, numai ca la mine se manifesta intr-un alt mod.
Nu imi doresc sa ma intalnesc cu cunoscuti din simplul motiv ca ma tin de vorba cu toate nimicurile si ma obosesc teribil.
Prefer sa discut scurt si la obiect, nici la telefon nu imi mai place sa pierd timpul, din motivul asta de cele mai multe ori nu raspund la apeluri.
Nu imi doresc sa ma intalnesc cu cunoscuti din simplul motiv ca ma tin de vorba cu toate nimicurile si ma obosesc teribil.
Prefer sa discut scurt si la obiect, nici la telefon nu imi mai place sa pierd timpul, din motivul asta de cele mai multe ori nu raspund la apeluri.
@moromete: inteleg ca ti-ai folosit la maximum nevoia asta de a gandi, cauta, intreba si ti-ai facut o multime de teste. Dupa parerea mea, aceste teste nu sunt relevante, din mai multe motive: nu sunt etalonate pe populatia din Romania (aveai niste rezultate in engl la testul de personalitate), nu sunt interpretate de un specialist, ci de tine, etc. Chiar daca ai fi primit prin mail rezultatele, tot nu sunt relevante, pt ca a diagnostica eficient presupune in primul rand a te cunoaste face to face, in cabinet, a ti se aplica mai multe teste si in general nu cele folosite de tine, care reflecta doar posibile tulburari de personalitate si aptitudinile tale. Oricat ti s-ar parea tie de usor sa interpretezi acele teste (arborele, testul familiei & persoanei sau Duss), sa stii ca nu e asa. Iar ele nu reprezinta niste etaloane batute in cuie, sunt doar teste proiective, dupa care noi specialistii ne ghidam, dar nu pot fi singurele instrumente de psihodiagnostic si care nu te pot descrie in totalitate cum esti "construit". Gandeste-te putin: s-au postat pe internet doar pt a-ti face o parere, pt a "te juca" putin cu teste psihologice, pt a se incasa de catre acele site-uri, bani din click-uri, dar testele nu reflecta 100% realitatea medicala/psihica, pt ca nu au cum. Niciun psiholog sau psihiatru caruia ii place profesia nu se va lua doar dupa niste teste. Nu mai spun ca testele de personalitate nu pot oferi un diagnostic mai devreme de varsta de 18 ani, deoarece personalitatea e inca in dezvoltare (dupa cum singur ai observat, rezultatele mai multor aplicari au fost diferite, ceea ce nu se poate in cazul unei tulburari de personalitate).
Tu ai cautat sa intelegi care este tipul de tulburare de personalitate pe care ai putea-o avea, insa un specialist psihiatru si/sau psiholog, va dori sa afle si alte tipuri de tulburari clinice pe care le-ai putea avea - iar aici garantat nu ai tu cum sa-ti pui un diagnostic. Sau il poti "nimeri", dar nu vei sti ce sa faci cu el. De asta te trimit la psihiatru.
Poate ca tu ai incredere in tine, insa nu ai cum sa cuprinzi la 16 ani de viata informatia si experienta acumulata de un medic sau psiholog, oricat ai studia. Iar a te ghida dupa parerile celor care "au incercat medicamente", nu-ti recomand, pt ca suntem diferiti, avem nevoie de planuri de tratament diferite, chiar daca suferim de aceeasi boala (cauzele aparitiei lor sunt cu siguranta diferite, chiar daca uneori se aseamana, iar structural vorbind, nu suntem 2 la fel)
Ti-au lipsit multe pana la 16 ani, iar tu incerci sa le inlocuiesti cu informatie - ceea ce nu-i rau, insa facand asta atat de excesiv, ratezi momente importante din viata ta, momente care nu se mai intorc. La 16 ani te poti distra si trai cum n-ai s-o mai poti face la 20, iar la 20 de ani o faci cum n-o mai poti face la 40 de ani, din varii motive. Si aici multi ar spune "oo, dar eu o sa ma simt tanar si nelinistit si la 60 de ani!!": da, poti sa te simti tanar la orice varsta, dar nu vei mai putea face acelasi tip de activitati, cum spuneam, din motive diferite (studiile, traseul profesional, intemeierea unei familii = atat tu, cat si prietenii tai, copii, locuinta, starea de sanatate, s.a.). Pana la urma, fiecare varsta are frumusetea ei si lucrurile specifice.
Tu ai cautat sa intelegi care este tipul de tulburare de personalitate pe care ai putea-o avea, insa un specialist psihiatru si/sau psiholog, va dori sa afle si alte tipuri de tulburari clinice pe care le-ai putea avea - iar aici garantat nu ai tu cum sa-ti pui un diagnostic. Sau il poti "nimeri", dar nu vei sti ce sa faci cu el. De asta te trimit la psihiatru.
Poate ca tu ai incredere in tine, insa nu ai cum sa cuprinzi la 16 ani de viata informatia si experienta acumulata de un medic sau psiholog, oricat ai studia. Iar a te ghida dupa parerile celor care "au incercat medicamente", nu-ti recomand, pt ca suntem diferiti, avem nevoie de planuri de tratament diferite, chiar daca suferim de aceeasi boala (cauzele aparitiei lor sunt cu siguranta diferite, chiar daca uneori se aseamana, iar structural vorbind, nu suntem 2 la fel)
Ti-au lipsit multe pana la 16 ani, iar tu incerci sa le inlocuiesti cu informatie - ceea ce nu-i rau, insa facand asta atat de excesiv, ratezi momente importante din viata ta, momente care nu se mai intorc. La 16 ani te poti distra si trai cum n-ai s-o mai poti face la 20, iar la 20 de ani o faci cum n-o mai poti face la 40 de ani, din varii motive. Si aici multi ar spune "oo, dar eu o sa ma simt tanar si nelinistit si la 60 de ani!!": da, poti sa te simti tanar la orice varsta, dar nu vei mai putea face acelasi tip de activitati, cum spuneam, din motive diferite (studiile, traseul profesional, intemeierea unei familii = atat tu, cat si prietenii tai, copii, locuinta, starea de sanatate, s.a.). Pana la urma, fiecare varsta are frumusetea ei si lucrurile specifice.
Moromete pari mai mult bipolar decat depresiv simplu, iar in cadrul bolii mai mult maniac decat deprimat, deci ai avea nevoie in primul rand de stabilizatori de stare decat de stimulare cu antidepresive ! O sa-ti revii cu doze absolut minimale de medicamente sau chiar daca nu iei nimic, e f important sa stii in ce ape te scalzi, adica sa ai o incadrare intr-un diagnostic data de un specialist !
Vreau sa incep asa. Azi a fost una din cele mai fericite zi din viata mea(din ultimii 2 ani cel putin). Habar n-am de ce. Asa a fost de dimineata. Cu toate astea nu am reusit sa fructific fericirea asta. Deci sunt asa de fericit incat la ora asta as fi in stare sa merg pe strada si sa ma bag in seama cu oricine si sa ma imprietenesc cu toata lumea.
M-am simtit asa de bine azi... habar n-am de ce.
'As vrea sa te intreb. Ce ti-a transmis subconstientul atunci cand ai deschis ochii 'in paralizie'? Ce ai vazut? '
Nu am deschis niciodata ochii in paralizie. Chestia cu visele lucide s-a intamplat asa. De fiecare data cand incercam sa mi le induc singur, nu reuseam, imi era prea frica. Toate 6 de le-am avut, le-am avut fara sa vreau, nu ma gandeam deloc la vise lucide timp de 2 saptamani si bam, dintr-o data vis lucid. De obicei le aveam cand adormeam relaxat si nu gandeam mult inainte sa adorm. Primul a fost mai ciudat, in sensul ca datorita fricii mele de paralizie, am visat inconstient(vis normal) ca am o paralizie(suna ciudat, m-am visat ca eram in pat doar ca nu eram constient, si eram paralizat, dar nu a aparut nimic prin camera, nu auzeam sunete, nu nimic, si dintr-o data mi-am revenit si dupa aia s-a schimbat cadrul, eram pe strada noaptea singur si veneam spre casa, m-am uitat la ceas in vis, era 4:16, m-am trezit ceva timp mai incolo, m-am uitat la ceas, era 4:23).
Am avut un singur vis lucid cosmar, cica eram intr-un oras necunoscut, si de nicaieri apare un caine care ma musca de tibia de la piciorul drept, strig la cineva sa ma ajute ca ma musca un caine si zice 'Esti sigur? Vorbesti serios? Sigur nu minti?', da vorbesc serios, dupa aia tot de nicaieri apare un alt caine care ma prinde din acelasi loc de piciorul stang, nu prea mai puteam merge, si vine omul si din 2 lovituri dispar cainii si se fac praf si pulbere, doar ca in picioarele mele au ramas ditamai gaurile(rotunde si adanci si mari, cam pana la os).
In rest am avut vise lucide faine.
Si tin minte ca am mai avut un vis lucid inainte sa stiu de chestia asta, ca exista asa ceva. Era un vis, deci jur, am avut impresia ca am visat vreo 2 ani. Eram intr-o casa, si m-am facut invizibil, si era o femeie singura acasa, si am vrut s-o dezbrac, doar ca atunci nu stiu cum m-o vazut si am trecut printr-un perete si m-am trezit.
Si in afara de asta, am mai experimentat false awakening, de vreo 10 ori.
'nici la telefon nu imi mai place sa pierd timpul, din motivul asta de cele mai multe ori nu raspund la apeluri.'
Eu am patit ca vreo 2 ani nu deschideam usa de la intrare(nici macar nu mergeam sa vad cine ma cauta), nici nu raspundeam la telefon daca suna un necunoscut. Imi era frica cred. Dar acum mi-a trecut. Mergeam pe principiul ca cine-i important si ma cauta la usa ma suna daca nu raspund, daca n-are numarul meu, nu-i important.
'Sau il poti 'nimeri', dar nu vei sti ce sa faci cu el. '
Cam asa zicea si Jung pe undeva. Ca nu-i prea ok sa aflii ce diagnostic ai daca nu ai inceput deja tratamentul, pentru ca iti aduce doar nelinisti fara sa ai o asigurare ca vei urma vreun tratament. SI te baga si mai adanc in probleme.
'pari mai mult bipolar decat depresiv simplu, iar in cadrul bolii mai mult maniac decat deprimat'
Cam la asta ma gandeam si eu acum. Asa as explica si eu faptul ca azi sunt fericit si sunt gata sa fac orice, si maine imi taie tot cheful. De multe ori am patit seara inainte de culcare sa ma gandesc la 'ohoho abia astept ziua de maine, ca o sa fac X si Y si Z, asa mult chef am de facut asta.', si a doua zi cand ma trezeam, nu faceam X, Y, Z nici batut. Era doar asa o stare de moment.
Si de asta imi era cel mai frica. Sa nu fiu bipolar. Pentru ca am mai cunoscut oameni bipolari si la multi nu s-a rezolvat problema nici dupa ce au fost la 4 psihiatrii si au luat si medicamente + mai faceau si psihoterapie.
Cred ca maine o sa ma duc la medicul de familie sa cer o trimitere...
Si sa vedem ce zice psihiatrul.
Exista urmatoarele posibilitati:
-imi da medicamente, le iau, isi fac efectul, bun si acum ce fac? DOar n-o sa iau medicamentele toata viata. Nu vreau sa fiu dependent de ele.
-Intrerup tratamentul dupa ce ma fac bine(doar n-o sa iau toata viata, cum am spus) si probleme or sa revina, pentru ca medicamentele trateaza simptomele, nu cauza.
E ca si cum mi-as tot strica rotile de la masina din cauza gropilor din asfalt. Hai sa-mi repar rotile, iau altele noi. Pai degeaba am luat alte roti daca nu am reparat gropile din asfalt, o sa mi le stric si pe astea noi.
Si psihoterapie nu stiu daca o sa pot sa fac din 2 motive:
1. Daca-i gratis(nici nu stiu daca exista asa ceva) nu-si da nimeni interesul, n-ar avea de ce + ca altfel discuti cand dai bani, cand dai bani poti sa ai si pretentii, cand e pe gratis nu.
2. Daca e pe bani, nu stiu pe unde scot camasa. Pentru ca-s destul de scumpe si eu abia ma rog de tata sa-mi dea bani sa-mi iau de imbracat, ce sa mai zic de altele... (aici unii ar spune ca : pai rezolvi, doar e vorba de sanatatea ta aici... si santatea e cea mai importanta si etc.., ei bine, daca ziceti asta, nu stiu ce sa mai zic, doar ma pot resemna ca fiind o victima si ca 'n-am ce face, nu depinde de mine' si sa-mi continui viata asa...)
Si cam de ce sunt bipolar? In familia mea nu exista persoane cu tulburari psihice. De fapt exista, dar n-au nici-o treaba cu mine(un unchi din partea mamei care are schizofrenie cred din armata nu stiu i-a plesnit vreun vas la creier sau ceva, si de vreo 30 de ani sta internat intr-un spital de psihiatrie, nu stiu nu-l cunosc nu l-am vazut nicioodata, nu stiu nici cum il cheama)
Si de fapt am un frate care cred ca si el are ceva probleme. Dar cred ca de la moartea mamei(asa mi-a spus tata, ca atunci a ramas socat si nu stiu ce..). Ce se intampla cu el? Pai e cam impulsiv si se cearta des cam cu oricine are ocazia. N-are probleme de timiditate sau ceva, se imprieteneste repede cu oricine, iese afara din casa, n-are vreo fobie sociala. A da, si e cam solitar asa, adica nu prea vorbeste cu vreo ruda sau cu familia, doar asa rar. Doar cu mine ce vorbeste...
Are asa, un temperament mai coleric(cam ca tata, care cand vorbeste parca urla).
Multumesc pentru raspunsuri!
M-am simtit asa de bine azi... habar n-am de ce.
'As vrea sa te intreb. Ce ti-a transmis subconstientul atunci cand ai deschis ochii 'in paralizie'? Ce ai vazut? '
Nu am deschis niciodata ochii in paralizie. Chestia cu visele lucide s-a intamplat asa. De fiecare data cand incercam sa mi le induc singur, nu reuseam, imi era prea frica. Toate 6 de le-am avut, le-am avut fara sa vreau, nu ma gandeam deloc la vise lucide timp de 2 saptamani si bam, dintr-o data vis lucid. De obicei le aveam cand adormeam relaxat si nu gandeam mult inainte sa adorm. Primul a fost mai ciudat, in sensul ca datorita fricii mele de paralizie, am visat inconstient(vis normal) ca am o paralizie(suna ciudat, m-am visat ca eram in pat doar ca nu eram constient, si eram paralizat, dar nu a aparut nimic prin camera, nu auzeam sunete, nu nimic, si dintr-o data mi-am revenit si dupa aia s-a schimbat cadrul, eram pe strada noaptea singur si veneam spre casa, m-am uitat la ceas in vis, era 4:16, m-am trezit ceva timp mai incolo, m-am uitat la ceas, era 4:23).
Am avut un singur vis lucid cosmar, cica eram intr-un oras necunoscut, si de nicaieri apare un caine care ma musca de tibia de la piciorul drept, strig la cineva sa ma ajute ca ma musca un caine si zice 'Esti sigur? Vorbesti serios? Sigur nu minti?', da vorbesc serios, dupa aia tot de nicaieri apare un alt caine care ma prinde din acelasi loc de piciorul stang, nu prea mai puteam merge, si vine omul si din 2 lovituri dispar cainii si se fac praf si pulbere, doar ca in picioarele mele au ramas ditamai gaurile(rotunde si adanci si mari, cam pana la os).
In rest am avut vise lucide faine.
Si tin minte ca am mai avut un vis lucid inainte sa stiu de chestia asta, ca exista asa ceva. Era un vis, deci jur, am avut impresia ca am visat vreo 2 ani. Eram intr-o casa, si m-am facut invizibil, si era o femeie singura acasa, si am vrut s-o dezbrac, doar ca atunci nu stiu cum m-o vazut si am trecut printr-un perete si m-am trezit.
Si in afara de asta, am mai experimentat false awakening, de vreo 10 ori.
'nici la telefon nu imi mai place sa pierd timpul, din motivul asta de cele mai multe ori nu raspund la apeluri.'
Eu am patit ca vreo 2 ani nu deschideam usa de la intrare(nici macar nu mergeam sa vad cine ma cauta), nici nu raspundeam la telefon daca suna un necunoscut. Imi era frica cred. Dar acum mi-a trecut. Mergeam pe principiul ca cine-i important si ma cauta la usa ma suna daca nu raspund, daca n-are numarul meu, nu-i important.
'Sau il poti 'nimeri', dar nu vei sti ce sa faci cu el. '
Cam asa zicea si Jung pe undeva. Ca nu-i prea ok sa aflii ce diagnostic ai daca nu ai inceput deja tratamentul, pentru ca iti aduce doar nelinisti fara sa ai o asigurare ca vei urma vreun tratament. SI te baga si mai adanc in probleme.
'pari mai mult bipolar decat depresiv simplu, iar in cadrul bolii mai mult maniac decat deprimat'
Cam la asta ma gandeam si eu acum. Asa as explica si eu faptul ca azi sunt fericit si sunt gata sa fac orice, si maine imi taie tot cheful. De multe ori am patit seara inainte de culcare sa ma gandesc la 'ohoho abia astept ziua de maine, ca o sa fac X si Y si Z, asa mult chef am de facut asta.', si a doua zi cand ma trezeam, nu faceam X, Y, Z nici batut. Era doar asa o stare de moment.
Si de asta imi era cel mai frica. Sa nu fiu bipolar. Pentru ca am mai cunoscut oameni bipolari si la multi nu s-a rezolvat problema nici dupa ce au fost la 4 psihiatrii si au luat si medicamente + mai faceau si psihoterapie.
Cred ca maine o sa ma duc la medicul de familie sa cer o trimitere...
Si sa vedem ce zice psihiatrul.
Exista urmatoarele posibilitati:
-imi da medicamente, le iau, isi fac efectul, bun si acum ce fac? DOar n-o sa iau medicamentele toata viata. Nu vreau sa fiu dependent de ele.
-Intrerup tratamentul dupa ce ma fac bine(doar n-o sa iau toata viata, cum am spus) si probleme or sa revina, pentru ca medicamentele trateaza simptomele, nu cauza.
E ca si cum mi-as tot strica rotile de la masina din cauza gropilor din asfalt. Hai sa-mi repar rotile, iau altele noi. Pai degeaba am luat alte roti daca nu am reparat gropile din asfalt, o sa mi le stric si pe astea noi.
Si psihoterapie nu stiu daca o sa pot sa fac din 2 motive:
1. Daca-i gratis(nici nu stiu daca exista asa ceva) nu-si da nimeni interesul, n-ar avea de ce + ca altfel discuti cand dai bani, cand dai bani poti sa ai si pretentii, cand e pe gratis nu.
2. Daca e pe bani, nu stiu pe unde scot camasa. Pentru ca-s destul de scumpe si eu abia ma rog de tata sa-mi dea bani sa-mi iau de imbracat, ce sa mai zic de altele... (aici unii ar spune ca : pai rezolvi, doar e vorba de sanatatea ta aici... si santatea e cea mai importanta si etc.., ei bine, daca ziceti asta, nu stiu ce sa mai zic, doar ma pot resemna ca fiind o victima si ca 'n-am ce face, nu depinde de mine' si sa-mi continui viata asa...)
Si cam de ce sunt bipolar? In familia mea nu exista persoane cu tulburari psihice. De fapt exista, dar n-au nici-o treaba cu mine(un unchi din partea mamei care are schizofrenie cred din armata nu stiu i-a plesnit vreun vas la creier sau ceva, si de vreo 30 de ani sta internat intr-un spital de psihiatrie, nu stiu nu-l cunosc nu l-am vazut nicioodata, nu stiu nici cum il cheama)
Si de fapt am un frate care cred ca si el are ceva probleme. Dar cred ca de la moartea mamei(asa mi-a spus tata, ca atunci a ramas socat si nu stiu ce..). Ce se intampla cu el? Pai e cam impulsiv si se cearta des cam cu oricine are ocazia. N-are probleme de timiditate sau ceva, se imprieteneste repede cu oricine, iese afara din casa, n-are vreo fobie sociala. A da, si e cam solitar asa, adica nu prea vorbeste cu vreo ruda sau cu familia, doar asa rar. Doar cu mine ce vorbeste...
Are asa, un temperament mai coleric(cam ca tata, care cand vorbeste parca urla).
Multumesc pentru raspunsuri!
Nu e obligatoriu daca cineva din familie are afectiuni psihice sa ai si tu.
Am intrebat mai multe persoane de specialitate si toti mi-au raspuns la fel: ai mai multe sanse sa dezvolti si tu astfel de afectiuni, dar nu este ceva sigur.
Si ca o confirmare, in familia mea, nimeni nu sufera de tulburari psihice, insa eu m-am ales cu depresie-anxietate-toc.
Si eu sunt de parere ca ai fi bipolar, si asta din descrierile facute de tine, treci de la o stare de euforie la cea de tristete, iar asta se intampla numai la bipolari.
Ma scuzi, dar eu nu am inteles prea bine (adevarat ca nici nu prea am avut rabdare sa citesc), ai fost la un medic psihiatru? Iei tratament?
Am intrebat mai multe persoane de specialitate si toti mi-au raspuns la fel: ai mai multe sanse sa dezvolti si tu astfel de afectiuni, dar nu este ceva sigur.
Si ca o confirmare, in familia mea, nimeni nu sufera de tulburari psihice, insa eu m-am ales cu depresie-anxietate-toc.
Si eu sunt de parere ca ai fi bipolar, si asta din descrierile facute de tine, treci de la o stare de euforie la cea de tristete, iar asta se intampla numai la bipolari.
Ma scuzi, dar eu nu am inteles prea bine (adevarat ca nici nu prea am avut rabdare sa citesc), ai fost la un medic psihiatru? Iei tratament?
N-am mai fost la un medic psihiatru niciodata, nici la un psiholog.
Am vrut sa merg la un psihiatru(din propria initiativa) acum vreo 5 luni, am plecat de acasa la medicul de familie pentru alte probleme, si mi-am zis in gand ca ia sa iau si o trimitere la psihiatru daca tot sunt pe-aici...doar ca n-am apucat sa si scot pe gura.
Am facut testul asta: http://www.la-psiholog.ro/teste-psihologice/test-screening-pentru-tulburare-bipolara-sau-manie
Si mi-a iesit 'severa'.
Pai la vreo 11 din 18 am raspuns cu 'Foarte mult'.
Eu credeam ca unele de-acolo sunt calitati.
O sa vad daca ajung saptamana asta la psihiatru si va zic ce mi-a zis... prima data sa ma hotarasc la care sa merg.
PS: Imi amintesc ca acum vreo 3 luni m-a cuprins o stare de euforie dintr-o data de aveam atata energie si parca nu mai gandeam limpede, eram asa fericit/liber parca eram drogat. Toata treaba a tinut doar vreo jumatate de ora/1 ora.
Am vrut sa merg la un psihiatru(din propria initiativa) acum vreo 5 luni, am plecat de acasa la medicul de familie pentru alte probleme, si mi-am zis in gand ca ia sa iau si o trimitere la psihiatru daca tot sunt pe-aici...doar ca n-am apucat sa si scot pe gura.
Am facut testul asta: http://www.la-psiholog.ro/teste-psihologice/test-screening-pentru-tulburare-bipolara-sau-manie
Si mi-a iesit 'severa'.
Pai la vreo 11 din 18 am raspuns cu 'Foarte mult'.
Eu credeam ca unele de-acolo sunt calitati.
O sa vad daca ajung saptamana asta la psihiatru si va zic ce mi-a zis... prima data sa ma hotarasc la care sa merg.
PS: Imi amintesc ca acum vreo 3 luni m-a cuprins o stare de euforie dintr-o data de aveam atata energie si parca nu mai gandeam limpede, eram asa fericit/liber parca eram drogat. Toata treaba a tinut doar vreo jumatate de ora/1 ora.
Lasa tu testele pe net si mergi frumusel la un specialist, cu cat amani mai mult cu atat se complica lucrurile.
Maine dimineata merg la doctorul de familie. Sa-i zic sa-mi recomande si un doctor de prin oras...
Multumesc pentru ajutor!
O sa revin cu detalii dupa ce merg la doctor...
Multumesc pentru ajutor!
O sa revin cu detalii dupa ce merg la doctor...
Bravo @moromete, asa sa faci! Sa ne spui si noua ce tratament ti-a dat si sa-l si iei.
Seara frumoasa!
Seara frumoasa!
Am fost azi la medicul de familie. Ajung acolo...
si in cabinet mai era un om de vreo 55 de ani. Cand zic ca vreau o trimitere la psihiatrie, se baga si omul ala in seama, pe un ton glumet 'Ce-ai patit? Nu mai dormi noaptea? Vrei sa scapi de nevasta?' si chestii de genul. Ciudat...atunci cand vine vorba de chestii simple gen 'am racit' nu zice nici-unu 'Ce-ai patit? Ai lasat geamul deschis si ai dormit dezbracat cu nevasta-ta in pat?' doar cand vine vorba de probleme mai serioase sunt toti experti..
Nu stia ce diagnostic sa scrie pe trimietere asistenta(adica de ce-s suspect), cica zice ea 'scriu ca..'(nu mai stiu ce-o zis, ceva legat de psihic nedezvoltat sau ceva de genul) si am zis 'NU SCRIETI ASTA, scrieti tulburari anxioase mai bine.' (Ma simteam jignit sa scrie acolo acelasi diagnostic ca la unu cu sindrom down, chiar daca scria asa la oha), cand aude ca i-am zis de 'tulburari anxioase' imi zice ca 'DAR NU CRED CA POT SA SCRIU ASTA, NU PARE SA FIE CHIAR ASA GRAV', ba tu esti idioata? Scrie ma acolo si taci, nu ca nu pare, nu esti tu specialista sa-ti dai cu parerea daca pare sau nu. Bineinteles ca n-am zis-o pe tonul asta.
Asa, iau trimiterea, cer recomandarea unui medic. Mi se spune ca sunt foarte putini psihiatri pedriatici, ca cel mai bine as merge la unu de la spital.
Ajung acolo. deja eram emotionat, eram curios sa-i vad fata doctorului.
Prima data gresesc intrarea in cladire, ajung undeva unde scria pe o hartie 'Orar mancare' (am zis clar, aici vin asta internatii dupa mancare), deci arata O RI BIL incaperea aia, de fapt pe sistemul asta e tot spitalul. Deci era acolo faianta pe pereti din '68 creca. Si miroase asa nasol. Pai eu daca stau mai mult de 2 ore acolo ma deprim. Si asta numai din cauza mirosului si a peretilor care-mi ofera o senzatie nasoala.
In fine, intru pe alta usa, astept vreo 10 minute si iese doctorul...
Ma intreaba asa mai tare ca ce probleme am. Asa din hol. In mintea mea 'ce naiba ma ia asta asa tare? Nici nu stie cum ma cheama si deja ma intreaba ce problema am. Pai deja mi-am dat seama cam ce fel de om e... tre sa am grija ce vorbesc cu el, ca daca-i zic ca acu vreo 2 luni am avut atata furie reprimata incat visam ca eram criminal in serie... ma mai si baga in camasa de forta + sedat)
Si ii zic ca am bilet de trimitere pentru consultatie. Zice ca 'Bine dar exista o problema... am voie maxim 10 consultatii pe zi, si deja le-am facut. Asa ca trebuie sa vii maine.'
Am stabilit ca merg maine dimineata si aia a fost.
Din ce am vazut de afara parea destul de fain cabinetul, canapea draguta, una alta.
Doar ca atitudinea docoturului nu prea imi place...
Ma astept sa si rada daca-i zic ca mi-e frica de intuneric si dorm cu paturica in cap.
Si nu stiu cum sta treaba aici la psihiatru. Trebuie sa-i povestesc toate problemele(ca la psiholog) cu lux de amanunte? Pai daca e sa ma apuc de povestit asa, ca babele, dureaza 2 ore consultatia.
Cam atat... Va rog sa-mi raspundeti la ultima intrebare. In rest, vorbim dupa ce merg maine la consultatie.
PS: Am mai vazut pe internet ca multi oameni ziceau ca 'sa te feresti de psihiatrii pe cat posibil, du-te doar daca ai o urgenta ceva mai grav'. Incep sa-mi cam dau seama de ce... acum sa vedem, sa ma conving singur.
si in cabinet mai era un om de vreo 55 de ani. Cand zic ca vreau o trimitere la psihiatrie, se baga si omul ala in seama, pe un ton glumet 'Ce-ai patit? Nu mai dormi noaptea? Vrei sa scapi de nevasta?' si chestii de genul. Ciudat...atunci cand vine vorba de chestii simple gen 'am racit' nu zice nici-unu 'Ce-ai patit? Ai lasat geamul deschis si ai dormit dezbracat cu nevasta-ta in pat?' doar cand vine vorba de probleme mai serioase sunt toti experti..
Nu stia ce diagnostic sa scrie pe trimietere asistenta(adica de ce-s suspect), cica zice ea 'scriu ca..'(nu mai stiu ce-o zis, ceva legat de psihic nedezvoltat sau ceva de genul) si am zis 'NU SCRIETI ASTA, scrieti tulburari anxioase mai bine.' (Ma simteam jignit sa scrie acolo acelasi diagnostic ca la unu cu sindrom down, chiar daca scria asa la oha), cand aude ca i-am zis de 'tulburari anxioase' imi zice ca 'DAR NU CRED CA POT SA SCRIU ASTA, NU PARE SA FIE CHIAR ASA GRAV', ba tu esti idioata? Scrie ma acolo si taci, nu ca nu pare, nu esti tu specialista sa-ti dai cu parerea daca pare sau nu. Bineinteles ca n-am zis-o pe tonul asta.
Asa, iau trimiterea, cer recomandarea unui medic. Mi se spune ca sunt foarte putini psihiatri pedriatici, ca cel mai bine as merge la unu de la spital.
Ajung acolo. deja eram emotionat, eram curios sa-i vad fata doctorului.
Prima data gresesc intrarea in cladire, ajung undeva unde scria pe o hartie 'Orar mancare' (am zis clar, aici vin asta internatii dupa mancare), deci arata O RI BIL incaperea aia, de fapt pe sistemul asta e tot spitalul. Deci era acolo faianta pe pereti din '68 creca. Si miroase asa nasol. Pai eu daca stau mai mult de 2 ore acolo ma deprim. Si asta numai din cauza mirosului si a peretilor care-mi ofera o senzatie nasoala.
In fine, intru pe alta usa, astept vreo 10 minute si iese doctorul...
Ma intreaba asa mai tare ca ce probleme am. Asa din hol. In mintea mea 'ce naiba ma ia asta asa tare? Nici nu stie cum ma cheama si deja ma intreaba ce problema am. Pai deja mi-am dat seama cam ce fel de om e... tre sa am grija ce vorbesc cu el, ca daca-i zic ca acu vreo 2 luni am avut atata furie reprimata incat visam ca eram criminal in serie... ma mai si baga in camasa de forta + sedat)
Si ii zic ca am bilet de trimitere pentru consultatie. Zice ca 'Bine dar exista o problema... am voie maxim 10 consultatii pe zi, si deja le-am facut. Asa ca trebuie sa vii maine.'
Am stabilit ca merg maine dimineata si aia a fost.
Din ce am vazut de afara parea destul de fain cabinetul, canapea draguta, una alta.
Doar ca atitudinea docoturului nu prea imi place...
Ma astept sa si rada daca-i zic ca mi-e frica de intuneric si dorm cu paturica in cap.
Si nu stiu cum sta treaba aici la psihiatru. Trebuie sa-i povestesc toate problemele(ca la psiholog) cu lux de amanunte? Pai daca e sa ma apuc de povestit asa, ca babele, dureaza 2 ore consultatia.
Cam atat... Va rog sa-mi raspundeti la ultima intrebare. In rest, vorbim dupa ce merg maine la consultatie.
PS: Am mai vazut pe internet ca multi oameni ziceau ca 'sa te feresti de psihiatrii pe cat posibil, du-te doar daca ai o urgenta ceva mai grav'. Incep sa-mi cam dau seama de ce... acum sa vedem, sa ma conving singur.
Buna!
Da, amuzanta peripetia ta pe la medici :)).
Ce as putea spune? In primul rand, dr respectiv nu trebuia sa intrebe pe hol pt ce probleme ai venit, asta se discuta confidential in cabinet.
Daca te mai intreaba spune-i ca nu te simti bine, si detaliile i le povestesti inauntru.
Si pt ca am ajuns aici, ii descrii in mare, nu chiar cu lux de amanunte, dar treb sa ai grija sa nu omiti aspectele cele mai importante, chiar daca iti produc oarecare rusine. Gandeste-te ca medicii psihiatri se confrunta zilnic cu fel si fel de pacienti mai mult sau mai putin ciudati, pt ei notiunea de "ciudatenie" nu mai are acelasi sens ca pentru noi, restul lumii.
Deci, da, treb sa ii spui tot ce consideri tu ca deviaza de la normal.
Daca se va plictisi, iti va spune el sa te opresti. Dar trebuie sa stie, ca sa poata puna un diagnostic corect.
Si mie sincer mi-a fost jena sa spun dr mele ca am prostul ritual de a tot taia din par suvitele care nu imi plac mie cum se aseaza, cine naibii mai face asa ceva, dar iti calci pe orgoliu si spui.
Te asteptam maine cu vesti.
Presupun ca ti-a facut programare dr pt maine, si nu te mai trimite din nou acasa.
Bafta!
Da, amuzanta peripetia ta pe la medici :)).
Ce as putea spune? In primul rand, dr respectiv nu trebuia sa intrebe pe hol pt ce probleme ai venit, asta se discuta confidential in cabinet.
Daca te mai intreaba spune-i ca nu te simti bine, si detaliile i le povestesti inauntru.
Si pt ca am ajuns aici, ii descrii in mare, nu chiar cu lux de amanunte, dar treb sa ai grija sa nu omiti aspectele cele mai importante, chiar daca iti produc oarecare rusine. Gandeste-te ca medicii psihiatri se confrunta zilnic cu fel si fel de pacienti mai mult sau mai putin ciudati, pt ei notiunea de "ciudatenie" nu mai are acelasi sens ca pentru noi, restul lumii.
Deci, da, treb sa ii spui tot ce consideri tu ca deviaza de la normal.
Daca se va plictisi, iti va spune el sa te opresti. Dar trebuie sa stie, ca sa poata puna un diagnostic corect.
Si mie sincer mi-a fost jena sa spun dr mele ca am prostul ritual de a tot taia din par suvitele care nu imi plac mie cum se aseaza, cine naibii mai face asa ceva, dar iti calci pe orgoliu si spui.
Te asteptam maine cu vesti.
Presupun ca ti-a facut programare dr pt maine, si nu te mai trimite din nou acasa.
Bafta!
@moromete: esti amuzant in descrierea facuta spitalului :)! Pai daca aveai alte asteptari, te-ai mai lamurit :)! Referitor la cum va decurge discutia medic-pacient: nu va fi mai lunga de 5-10 min, dar cine stie, poate gasesti tu unul mai dispus sa te asculte :) Psihiatrul nu e psiholog sa te asculte, el prescrie medicamente pe baza unor simptome pe care le afla din acel scurt discurs. El priveste totul doar la nivel organic, fiziologic, chiar daca e vorba de o tulburare psihica - pana la urma, atat creierul cat si inima, sunt organe :), iar gandurile si emotiile sunt produse de niste organe si niste procese care au loc in organism. Medicii nu privesc omul ca pe un intreg de tipul body-mind-spirit, asadar asteptarile tale se pot opri la a primi o lista cu medicamente care te vor ajuta intr-adevar, la reechilibrarea chimica in organism. Nu te va baga in nicio camasa de forta daca ii spui ca dormi cu paturica pe cap, dar va considera si el la fel ca asistenta medicului de fam ca ai o dezvoltare intarziata pe anume arii - ceea ce nu e departe de adevar si nu inseamna ca ai avea retard mintal, ci asa cum suna "intarziere in dezvoltare" - cu referire clara la sfera emotionala - nu inseamna ca esti nebun sau altceva. Daca va avea timp sau daca va considera necesar, poate vei completa si vreun test - dar nu-ti garantez asta - habar n-am cum va proceda acel medic.
Deci, pt ca ai facut deja un pas mare pt sanatatea ta pt care te felicit, mergi in continuare la psihiatru, raspunde-i foarte deschis la intrebari, fara a-ti mai declansa tu altele (da' oare ce o vrea sa scoata de la mine, da' de ce ma intreaba asta?..etc). Vei primi apoi o lista cu medicamente, sau poate unul singur, un diagnostic pe care sigur n-ai de ce sa-l judeci (pt ca nu esti specialist, iar ei stiu de ce scriu acel diagnostic, isi asuma), dupa care ia-ti tratamentul si lasa timpul sa ajute la adaptarea organismului cu el (mini 2-3 saptamani). In 2-3 luni observi rezultatele si daca vei simti nevoia sa vorbesti si cu un psiholog, chiar iti recomand acest lucru. E cel mai util sa mergi in paralel, psihiatru-psiholog, pt ca apar rezultate mai bune si mai de durata. Asa cum ti s-a mai recomandat aici pe forum, nu lasa simptomele sa te schimbe, actioneaza din timp, pt ca suferinta fara actiune nu are sens.
Deci, pt ca ai facut deja un pas mare pt sanatatea ta pt care te felicit, mergi in continuare la psihiatru, raspunde-i foarte deschis la intrebari, fara a-ti mai declansa tu altele (da' oare ce o vrea sa scoata de la mine, da' de ce ma intreaba asta?..etc). Vei primi apoi o lista cu medicamente, sau poate unul singur, un diagnostic pe care sigur n-ai de ce sa-l judeci (pt ca nu esti specialist, iar ei stiu de ce scriu acel diagnostic, isi asuma), dupa care ia-ti tratamentul si lasa timpul sa ajute la adaptarea organismului cu el (mini 2-3 saptamani). In 2-3 luni observi rezultatele si daca vei simti nevoia sa vorbesti si cu un psiholog, chiar iti recomand acest lucru. E cel mai util sa mergi in paralel, psihiatru-psiholog, pt ca apar rezultate mai bune si mai de durata. Asa cum ti s-a mai recomandat aici pe forum, nu lasa simptomele sa te schimbe, actioneaza din timp, pt ca suferinta fara actiune nu are sens.
Nila :), la psihiatru trebuie sa povestesti tot ce te supara si este iesit din normal : insomnii, dificultate in a adormi, frica de a dormi, treziri dese, greutate la concentrare, stari de inhibitie in diverse situatii, stari de euforie, flux mental exagerat si antecedentele de boli psihice din familie, asa cum le-ai mentionat si aici ! Te sfatuiesc sa-ti faci un biletel pe care sa scrii punctele principale in ordinea care te deranjeaza, ca sa nu uiti cand vei fi intrebat ! Altfel fii cat mai relaxat in discutie si poti chiar sa-i spui medicului ca te deprima ambientul din spital ! :)
PS Daca ii dai vreo 20-30 de lei medicului iti poate da si medicamentele gratuit sau in orice caz isi va da silinta mai mult ! ;) Te descurci tu !
PPS Nu lua (inghiti) nici un medicament pana cand nu ne (imi) spui ce medicamente si doze ti-a recomandat ! Bafta !
PS Daca ii dai vreo 20-30 de lei medicului iti poate da si medicamentele gratuit sau in orice caz isi va da silinta mai mult ! ;) Te descurci tu !
PPS Nu lua (inghiti) nici un medicament pana cand nu ne (imi) spui ce medicamente si doze ti-a recomandat ! Bafta !
Stevens, lasa omul sa inghita ce medicamente ii da medicul, nu are nevoie de confirmarea noastra pentru a le lua.
Nici unul din noi NU este medic psihiatru!!
Nici unul din noi NU este medic psihiatru!!
Mi-am facut notite, sa le scriu pe o foaie acum:
'- Stau toata ziua pe calculator, 12 ore pe zi, 10 nu conteaza.
- fobie sociala, poate agorafobie, in orice caz, mi-e frica sa ies in public. Daca ajung in public, nu am atac depanica sau ceva, doar ca nu ma simt in largul meu.
- personalitate devianta. Iritabil uneori. Prietenos cateodata, cateodata deloc.
- schimbari bruste de dispozitie, azi pot sa fiu fericit, bucuros(atentie, nici atunci cand sunt bucuros nu dispare fobia sociala, doar in capul meu dispare, dar tot nu dispare intracolo incat sa ies afara din casa), si maine pot sa fiu depresiv si sa ma gandesc la traume existentiale si hau miau ca n-are nici-un sens viata. A doua zi dupa asta ma tot gandesc: 'ce-am avut ieri ma? Cum adica mi-o trecut sinuciderea prin cap? Oricum nu as face-o niciodata.'
- probleme cu somnul. Adorm greu, mai ales daca n-am lumina sau zgomot. Gandesc mult inainte sa adorm. Frica de intuneric. Am avut acum 7 luni un atac de panica(cred) din cauza fricii de intuneric. Visez mult, nu neaparat cosmaruri. Dar visez mult. Si imi amintesc multe vise. Cam 20 pe saptamana. Si in unele zile ma mai si trezesc din somn des. De exemplu acum sunt singur acasa toata saptamana, seara dorm cu televizorul aprins, adorm intr-o ora jumatate, doar ca mi s-a intamplat alaltaieri sa ma trezesc dupa 1 ora jumatate de dormit, adorm la loc, iar m-am trezit dupa vreo 2 ore, si tot asa. Am avut un timp cand s-a intamplat chestia asta des, acum se intampla mai rar.
- ma simt cam ca un autist asa. Adica un interiorizat. 80% din viata mea se petrece in capul meu. Nu si in realitate. ( la modul ca 80% gandesc, 20% vorbesc)
- probleme cu atentia cred, daca merg pe strada vorbesc eu cu mine in gand, si se mai intampla sa nu fiu atent la tot ce vad. Adica nu la modul ca imi dau in masini si fac accident, nu. La modul ca pot sa trec pe langa un cunoscut si sa nu-mi dau seama ca l-am vazut. Realizez asta abia dupa ce am trecut de el.
- Daca citesc/aud ceva interesant, cand sunt acasa, ma plimb aiurea prin casa, ajung in alta camera fara sa-mi dau seama(si ma gandesc mai mult la ce am citit). Sau mi se intampla cand sunt acasa si gandesc asa mai intens, sa nu stau pe loc, ma misc, ma plimb in fata oglinzii, ma privesc in oglinda, etc..
- Probleme emotionale, poate o dezvoltare emotionala intarziata.
- Ma simt presat sa vorbesc continuu cand sunt cu cineva.
- Am stari de inhibitie cateodata, cateodata am stari de euforie. Am patit o data la scoala, ca era ora de sport, si nu stiu aveam dintr-o data atata energie in mine de parca am luat 5 energizante. Si eram asa fericit. Parca nu mai judecam cum trebuie. Dar a disparut senzatia in vreo jumatate de ora.
- La scoala vorbesc enorm de mult, deranjez ora, etc... si parca nu sunt eu. Adica daca iei un coleg de clasa si iei un vecin, ii pui sa ma descrie. Amandoi vorbesc de 2 persoane total diferite.
- Imi curg ideile in cap cu carul. Asa la viteza. Unele nici n-apuc sa le diger calumea ca deja apar altele. Atentia mea sare de la o idee la alta.
- Procrastinez. N-am vointa.
- Nu ma inteleg cu tata deloc. Adica nici nu stiu cum ar trebui sa ma inteleg. De mic m-a lasat liber sa fac ce vreau, n-am avut reguli, nu nimic. M-am educat singur cum s-ar zice.
- am o memorie cam praf asa. adica de exemplu mi se intampla (rar) sa ies afara din casa, si cand ajung jos nu-mi mai amintesc daca am incuiat usa sau nu.
- cand merg pe strada parca am asa un mers incordat. Doar ca nu transpir sau ceva.Adica nu am atac de panica daca-s multi necunoscuti in jur(daca se nimereste sa fiu, asta e, n-am nimic, dar daca e sa ma duc de buna voie, nu pot), si nu, nu merg cu ochii in pamant, ba dimpotriva, ma uit la toti oamenii in ochi.
- De vreo 2 ani asa ma simt ca parca eu intineresc, nu imbatranesc. In sensul ca parca pe zi ce trece devin tot mai imatur, nu ma maturizez. Au observat si altii asta, cred.
- comportament sexual deviant. (Pe la gradinita 'm-am indragostit de o educatoare de vreo 30 si ceva de ani', deci na...va inchipuiti cam la ce ma gandesc acum la 16 ani)
- am un scris al naibii de urat. Cred ca asta reflecta o problema de personalitate. In sensul ca nu e doar urat asa, ca la doctori, ca nu-l intelegi. Al meu e urat, nu-l intelegi, doar ca arata ca al unui copil de 5 ani. Scriu asa haotic... toata lumea imi spune ca scriu in bataie de joc.
-Legat de toate chestiile astea, toate problemele. Nu e acum apogeul. Apogeul a fost mai demult. Acum sunt ceva mai bine. In sensul ca acum 3 ani, eram la modul ala ca viata mea timp de 1 an a fost asa : 'trezit dimineata, mers la scoala, nu vorbeam cu nimeni la scoala, veneam acasa, calculator pana seara, somn ' si repetam ciclul. Deci de atunci am progresat mult...
- Vreau sa zic ca multe chestii d-astea ori dispar, ori se diminueaza atunci cand ajung in alt oras. Intr-unul necunoscut. De exemplu agorafobia nu prea mai exista. Frica de intuneric se diminueaza cu mult(toate problemele de somn..nu am avut niciodata probleme de somn cand am dormit la altcineva in casa, doar la mine am.)
'
Cam asta o sa zic doctorului maine.Aia cu scrisul nu prea stiu daca merita sa i-o zic. Adica nu stiu, merita oare? Stiu sigur ca am uitat ceva, dar habar n-am ce. De fapt, daca stau mai bine sa ma gandesc, mi-ar lua 3 ore sa zic tot ce am scris aici, asa ca o sa zic cat apuc... eventual o sa dau foaia doctorului s-o citeasca, daca intelege scrisul.
Acum, legat de ce ati zis voi:
'Nu lua (inghiti) nici un medicament pana cand nu ne (imi) spui ce medicamente si doze ti-a recomandat '
Asta si aveam de gand sa fac. Sa nu iau nici-un medicament din cele recomandate pana nu ajung acasa si le caut pe net. Sa vad ce parere au alti oameni care au mai luat, daca au avut efect, etc... (sunt constient ca nu la toti oamenii au aceleasi efecte medicamentele, doar ca trebuie sa stiu si eu ce bag in gura inainte sa iau, pentru ca marea majoritate a medicamentelor de genul au la efecte secundare de te doare capul...deci sa stiu la ce sa ma astept.)
'Stevens, lasa omul sa inghita ce medicamente ii da medicul, nu are nevoie de confirmarea noastra pentru a le lua.
Nici unul din noi NU este medic psihiatru!!'
Mi se pare ca tu cam supraestimezi medicii. E doar un om cu mai multa experienta si cunostinte ca mine/tine, etc. Nu le stie nici el pe toate, si mai ales n-are de unde sa stie daca ce a functionat la X functioneaza si la mine. Am vazut o gramada de oameni care s-au plans pe internet ca psihiatrii le-au pus diagnosticuri gresite, ba ca le-au dat niste medicamente care mai rau le-au facut, ba ca au ajuns dependente de medicamente, ca daca le intrerupe ajunge mai rau, ba ca au ajuns cu insomnie la psihiatru si cand incolo medicul i-a dat medicamente pentru schizofrenie, etc...
Deci nici psihiatrul nu le stie pe toate si poate mai da si gres. Intradevar stie mai multe ca noi si poate sa-si dea cu parerea mai bine, dar mai poate face si greseli, si poate ne dam noi(oamenii simplii) seama de ele.
Oricum o sa pun o gramada de intrebari medicului legat de medicamentele pe care mi le da.
Ma intereseaza asa:
- cat timp trebuie sa le iau
- cat de scumpe sunt
- ce face fiecare, cu ce ma ajuta
- mai pot sa fac sport daca le iau?
- Imi afecteaza cu ceva atentia/memoria? Ca am mai auzit cazuri in care luau cate unii medicamente si cand incolo le ameteau memoria/atentia de tot.
Mda. Poate nu o sa-l intreb chiar toate astea, dar acum...
In fine, cam atat. Mai vorbim maine.
'- Stau toata ziua pe calculator, 12 ore pe zi, 10 nu conteaza.
- fobie sociala, poate agorafobie, in orice caz, mi-e frica sa ies in public. Daca ajung in public, nu am atac depanica sau ceva, doar ca nu ma simt in largul meu.
- personalitate devianta. Iritabil uneori. Prietenos cateodata, cateodata deloc.
- schimbari bruste de dispozitie, azi pot sa fiu fericit, bucuros(atentie, nici atunci cand sunt bucuros nu dispare fobia sociala, doar in capul meu dispare, dar tot nu dispare intracolo incat sa ies afara din casa), si maine pot sa fiu depresiv si sa ma gandesc la traume existentiale si hau miau ca n-are nici-un sens viata. A doua zi dupa asta ma tot gandesc: 'ce-am avut ieri ma? Cum adica mi-o trecut sinuciderea prin cap? Oricum nu as face-o niciodata.'
- probleme cu somnul. Adorm greu, mai ales daca n-am lumina sau zgomot. Gandesc mult inainte sa adorm. Frica de intuneric. Am avut acum 7 luni un atac de panica(cred) din cauza fricii de intuneric. Visez mult, nu neaparat cosmaruri. Dar visez mult. Si imi amintesc multe vise. Cam 20 pe saptamana. Si in unele zile ma mai si trezesc din somn des. De exemplu acum sunt singur acasa toata saptamana, seara dorm cu televizorul aprins, adorm intr-o ora jumatate, doar ca mi s-a intamplat alaltaieri sa ma trezesc dupa 1 ora jumatate de dormit, adorm la loc, iar m-am trezit dupa vreo 2 ore, si tot asa. Am avut un timp cand s-a intamplat chestia asta des, acum se intampla mai rar.
- ma simt cam ca un autist asa. Adica un interiorizat. 80% din viata mea se petrece in capul meu. Nu si in realitate. ( la modul ca 80% gandesc, 20% vorbesc)
- probleme cu atentia cred, daca merg pe strada vorbesc eu cu mine in gand, si se mai intampla sa nu fiu atent la tot ce vad. Adica nu la modul ca imi dau in masini si fac accident, nu. La modul ca pot sa trec pe langa un cunoscut si sa nu-mi dau seama ca l-am vazut. Realizez asta abia dupa ce am trecut de el.
- Daca citesc/aud ceva interesant, cand sunt acasa, ma plimb aiurea prin casa, ajung in alta camera fara sa-mi dau seama(si ma gandesc mai mult la ce am citit). Sau mi se intampla cand sunt acasa si gandesc asa mai intens, sa nu stau pe loc, ma misc, ma plimb in fata oglinzii, ma privesc in oglinda, etc..
- Probleme emotionale, poate o dezvoltare emotionala intarziata.
- Ma simt presat sa vorbesc continuu cand sunt cu cineva.
- Am stari de inhibitie cateodata, cateodata am stari de euforie. Am patit o data la scoala, ca era ora de sport, si nu stiu aveam dintr-o data atata energie in mine de parca am luat 5 energizante. Si eram asa fericit. Parca nu mai judecam cum trebuie. Dar a disparut senzatia in vreo jumatate de ora.
- La scoala vorbesc enorm de mult, deranjez ora, etc... si parca nu sunt eu. Adica daca iei un coleg de clasa si iei un vecin, ii pui sa ma descrie. Amandoi vorbesc de 2 persoane total diferite.
- Imi curg ideile in cap cu carul. Asa la viteza. Unele nici n-apuc sa le diger calumea ca deja apar altele. Atentia mea sare de la o idee la alta.
- Procrastinez. N-am vointa.
- Nu ma inteleg cu tata deloc. Adica nici nu stiu cum ar trebui sa ma inteleg. De mic m-a lasat liber sa fac ce vreau, n-am avut reguli, nu nimic. M-am educat singur cum s-ar zice.
- am o memorie cam praf asa. adica de exemplu mi se intampla (rar) sa ies afara din casa, si cand ajung jos nu-mi mai amintesc daca am incuiat usa sau nu.
- cand merg pe strada parca am asa un mers incordat. Doar ca nu transpir sau ceva.Adica nu am atac de panica daca-s multi necunoscuti in jur(daca se nimereste sa fiu, asta e, n-am nimic, dar daca e sa ma duc de buna voie, nu pot), si nu, nu merg cu ochii in pamant, ba dimpotriva, ma uit la toti oamenii in ochi.
- De vreo 2 ani asa ma simt ca parca eu intineresc, nu imbatranesc. In sensul ca parca pe zi ce trece devin tot mai imatur, nu ma maturizez. Au observat si altii asta, cred.
- comportament sexual deviant. (Pe la gradinita 'm-am indragostit de o educatoare de vreo 30 si ceva de ani', deci na...va inchipuiti cam la ce ma gandesc acum la 16 ani)
- am un scris al naibii de urat. Cred ca asta reflecta o problema de personalitate. In sensul ca nu e doar urat asa, ca la doctori, ca nu-l intelegi. Al meu e urat, nu-l intelegi, doar ca arata ca al unui copil de 5 ani. Scriu asa haotic... toata lumea imi spune ca scriu in bataie de joc.
-Legat de toate chestiile astea, toate problemele. Nu e acum apogeul. Apogeul a fost mai demult. Acum sunt ceva mai bine. In sensul ca acum 3 ani, eram la modul ala ca viata mea timp de 1 an a fost asa : 'trezit dimineata, mers la scoala, nu vorbeam cu nimeni la scoala, veneam acasa, calculator pana seara, somn ' si repetam ciclul. Deci de atunci am progresat mult...
- Vreau sa zic ca multe chestii d-astea ori dispar, ori se diminueaza atunci cand ajung in alt oras. Intr-unul necunoscut. De exemplu agorafobia nu prea mai exista. Frica de intuneric se diminueaza cu mult(toate problemele de somn..nu am avut niciodata probleme de somn cand am dormit la altcineva in casa, doar la mine am.)
'
Cam asta o sa zic doctorului maine.Aia cu scrisul nu prea stiu daca merita sa i-o zic. Adica nu stiu, merita oare? Stiu sigur ca am uitat ceva, dar habar n-am ce. De fapt, daca stau mai bine sa ma gandesc, mi-ar lua 3 ore sa zic tot ce am scris aici, asa ca o sa zic cat apuc... eventual o sa dau foaia doctorului s-o citeasca, daca intelege scrisul.
Acum, legat de ce ati zis voi:
'Nu lua (inghiti) nici un medicament pana cand nu ne (imi) spui ce medicamente si doze ti-a recomandat '
Asta si aveam de gand sa fac. Sa nu iau nici-un medicament din cele recomandate pana nu ajung acasa si le caut pe net. Sa vad ce parere au alti oameni care au mai luat, daca au avut efect, etc... (sunt constient ca nu la toti oamenii au aceleasi efecte medicamentele, doar ca trebuie sa stiu si eu ce bag in gura inainte sa iau, pentru ca marea majoritate a medicamentelor de genul au la efecte secundare de te doare capul...deci sa stiu la ce sa ma astept.)
'Stevens, lasa omul sa inghita ce medicamente ii da medicul, nu are nevoie de confirmarea noastra pentru a le lua.
Nici unul din noi NU este medic psihiatru!!'
Mi se pare ca tu cam supraestimezi medicii. E doar un om cu mai multa experienta si cunostinte ca mine/tine, etc. Nu le stie nici el pe toate, si mai ales n-are de unde sa stie daca ce a functionat la X functioneaza si la mine. Am vazut o gramada de oameni care s-au plans pe internet ca psihiatrii le-au pus diagnosticuri gresite, ba ca le-au dat niste medicamente care mai rau le-au facut, ba ca au ajuns dependente de medicamente, ca daca le intrerupe ajunge mai rau, ba ca au ajuns cu insomnie la psihiatru si cand incolo medicul i-a dat medicamente pentru schizofrenie, etc...
Deci nici psihiatrul nu le stie pe toate si poate mai da si gres. Intradevar stie mai multe ca noi si poate sa-si dea cu parerea mai bine, dar mai poate face si greseli, si poate ne dam noi(oamenii simplii) seama de ele.
Oricum o sa pun o gramada de intrebari medicului legat de medicamentele pe care mi le da.
Ma intereseaza asa:
- cat timp trebuie sa le iau
- cat de scumpe sunt
- ce face fiecare, cu ce ma ajuta
- mai pot sa fac sport daca le iau?
- Imi afecteaza cu ceva atentia/memoria? Ca am mai auzit cazuri in care luau cate unii medicamente si cand incolo le ameteau memoria/atentia de tot.
Mda. Poate nu o sa-l intreb chiar toate astea, dar acum...
In fine, cam atat. Mai vorbim maine.
Acum mi-am dat seama de ceva.
Mi-am dat seama in ce moment mi se intampla sa ma plimb aiurea prin casa.
Deci chestia asta se intampla cand citesc ceva interesant, si vreau sa povestesc sau sa zic cuiva ce-am citit. Doar ca din moment ce n-am cui, ajung sa ma plimb in alta incapere si sa vorbesc tot cu mine(in gand, rar cu voce tare) si sa-mi repet mie chestia asta, sa ma gandesc mai mult la ea, asa ca si cum as vorbi cu altcineva, dar eu tot mie mi-o zic.
Mi-am dat seama in ce moment mi se intampla sa ma plimb aiurea prin casa.
Deci chestia asta se intampla cand citesc ceva interesant, si vreau sa povestesc sau sa zic cuiva ce-am citit. Doar ca din moment ce n-am cui, ajung sa ma plimb in alta incapere si sa vorbesc tot cu mine(in gand, rar cu voce tare) si sa-mi repet mie chestia asta, sa ma gandesc mai mult la ea, asa ca si cum as vorbi cu altcineva, dar eu tot mie mi-o zic.
@moromete: te framanti prea mult! Pana la urma, e doar o vizita la un medic! O sa vezi tu ce-o sa zici - si orice ai zice, va fi bine!
Ia asta ca pe ceva ce se intampla aici si acum, ceva firesc si fi fara griji.
La modul general:
- ai nevoie sa ai cu cine vorbi (omul este fiinta sociala, de aia traim in grupuri)si simti lipsa unei familii - e firesc, daca tinem cont prin ce ai trecut. Poate din acest motiv vorbesti asa mult de obicei (sa te asiguri ca spui tot :))
- crezi ca ai "comportament sexual deviant" doar pt ca te-ai indragostit la gradinita de o educatoare? Nu e deloc o problema si nici asa cum l-ai denumit tu, ci e doar vorba de fantezii, pe care le avem cu totii. Iar acum esti adolescent si e firesc sa ai mai multe asemenea fantezii. In momentul in care o sa ai o viata sexuala relativ normala, vei observa diferenta. Daca nu faci, macar sa te gandesti la sex :) - asa te comporti tu acum.
- nu exista personalitate "devianta", ci evitanta. E posibil sa ai asta, sau e posibil sa ai altfel de tip de personalitate - vei afla mai incolo, pt ca nu ai inca personalitatea complet formata. Eu tind sa cred ca ai asemenea comportamente de evitare din cauza gandurilor anxioase pe care le ai, nu pt ca ai avea o tulburare de personalitate. Simti nevoia permanenta sa te protejezi, sa fii in alerta, iar pe ceilalti ii privesti in ochi tocmai din acest motiv - sa te asiguri ca ei nu reprezinta un pericol pt tine, dar si sa-i "scanezi" un pic, sa anticipezi reactiile si poate chiar gandurile lor. Ceea ce nu-i tocmai realist, dar asa ai invatat tu sa functionezi pana in acest moment.
- spui ca e posibil sa ai o dezvoltare emotionala intarziata; tind sa cred si eu asta, avand in vedere evenimentele traumatice prin care ai trecut si lipsurile de dupa. Dar, mai e posibil ca acea parte dintr-o posibila tulburare bipolara (dezvoltata tot pe fondul acelor nevoi primare neamplinite), partea maniacala de care vorbea si stevens pe aici, sa te determine sa fi mai lipsit de empatie si intelegere a nevoilor celorlalti, iar in plus, sa te faca mai orientat spre sine, cu o stima de sine uneori exacerbata (un fel de "eu stiu mai bine decat toti", "nu am cu cine vorbi", "o sa-l intreb eu pe medic si aia si cealalta" - nu te-ai exprimat identic, dar asta reiese din discursul tau). Iar medicamentele te pot ajuta la reglarea emotiilor, insa pt schimbarea gandurilor care le creaza, ai nevoie de un psihoterapeut - de asta iti tot recomand sa mergi la psihiatru + psiholog.
Ia asta ca pe ceva ce se intampla aici si acum, ceva firesc si fi fara griji.
La modul general:
- ai nevoie sa ai cu cine vorbi (omul este fiinta sociala, de aia traim in grupuri)si simti lipsa unei familii - e firesc, daca tinem cont prin ce ai trecut. Poate din acest motiv vorbesti asa mult de obicei (sa te asiguri ca spui tot :))
- crezi ca ai "comportament sexual deviant" doar pt ca te-ai indragostit la gradinita de o educatoare? Nu e deloc o problema si nici asa cum l-ai denumit tu, ci e doar vorba de fantezii, pe care le avem cu totii. Iar acum esti adolescent si e firesc sa ai mai multe asemenea fantezii. In momentul in care o sa ai o viata sexuala relativ normala, vei observa diferenta. Daca nu faci, macar sa te gandesti la sex :) - asa te comporti tu acum.
- nu exista personalitate "devianta", ci evitanta. E posibil sa ai asta, sau e posibil sa ai altfel de tip de personalitate - vei afla mai incolo, pt ca nu ai inca personalitatea complet formata. Eu tind sa cred ca ai asemenea comportamente de evitare din cauza gandurilor anxioase pe care le ai, nu pt ca ai avea o tulburare de personalitate. Simti nevoia permanenta sa te protejezi, sa fii in alerta, iar pe ceilalti ii privesti in ochi tocmai din acest motiv - sa te asiguri ca ei nu reprezinta un pericol pt tine, dar si sa-i "scanezi" un pic, sa anticipezi reactiile si poate chiar gandurile lor. Ceea ce nu-i tocmai realist, dar asa ai invatat tu sa functionezi pana in acest moment.
- spui ca e posibil sa ai o dezvoltare emotionala intarziata; tind sa cred si eu asta, avand in vedere evenimentele traumatice prin care ai trecut si lipsurile de dupa. Dar, mai e posibil ca acea parte dintr-o posibila tulburare bipolara (dezvoltata tot pe fondul acelor nevoi primare neamplinite), partea maniacala de care vorbea si stevens pe aici, sa te determine sa fi mai lipsit de empatie si intelegere a nevoilor celorlalti, iar in plus, sa te faca mai orientat spre sine, cu o stima de sine uneori exacerbata (un fel de "eu stiu mai bine decat toti", "nu am cu cine vorbi", "o sa-l intreb eu pe medic si aia si cealalta" - nu te-ai exprimat identic, dar asta reiese din discursul tau). Iar medicamentele te pot ajuta la reglarea emotiilor, insa pt schimbarea gandurilor care le creaza, ai nevoie de un psihoterapeut - de asta iti tot recomand sa mergi la psihiatru + psiholog.
Moromete, nu neg faptul ca si medicii dau gres cu diagnosticele, sau chiar cu medicamentele, asta am patit-o chiar eu.
Dar ca sa urmezi sfatul un forumist, este o mare greseala.
Pana la urma, este viata ta si faci cum consideri.
In acest caz, eu nu mai am nimic de spus, il las pe nenea Stevens sa iti dea sfaturi "bune".
Sanatate!
Dar ca sa urmezi sfatul un forumist, este o mare greseala.
Pana la urma, este viata ta si faci cum consideri.
In acest caz, eu nu mai am nimic de spus, il las pe nenea Stevens sa iti dea sfaturi "bune".
Sanatate!
Am revenit de la psihiatru.
Am ajuns cu o jumatate de ora inainte sa ajunga doctorul la cabinet. Sa fiu sigur.
Cand am vazut doctorul m-o luat asa o stare de inhibitie incat... nu imi mai venea sa zic nimic. Doar ca am intrat, cred ca nu trebuia sa stau acolo pe canapeaua aia unde m-am pus eu, trebuia pe alt scaun, da na, eu m-am pus unde am vrut, m-am pus asa ca sa blocheze monitorul de la calculator privirea dintre asistenta si mine. Nu voiam sa ma priveasca o femeie in ochi cand ii zic ca mi-e frica de intuneric.
La inceput nu stiam cu ce sa incep. Dupa 2-3 propozitii am inceput de i-am zis tot ce am avut de zis. Am stat 1 ora si 20 de minute in cabinet. Super de treaba psihiatrul. Din ce am inteles face si psihoterapie omul, de vreo 20 de ani, si din ce am vorbit cu tata, o sa merg la el la psihoterapie. Cica-i specializat pe hipnoza eriksoniana.
Mi-a zis ca am ceva 'sindrom' (dar parca n-a folosit cuvantul asta) anxios-depresiv si mi-o mai zis ceva nevroza de anticipatie, ca mi-e frica sa se intample chestii nasoale, d-aia nu prea fac multe. I-am zis si de vise, i-am zis ca visez multe trenuri/gari, si mi-o zis ca astea de la nevroza.
Oricum cuvantul principal in diagnostic era 'anxietate' si depresie. I-am zis de bipolar, o zis ca nici nu se pune problema. Ca bipolar esti asa, fara cauza. Da la mine sunt o gramada de cauze, in principal traumele din copilarie, moartea mamei. Am zis tot ce mi-a trecut prin cap. 1 ora si 20 de minute n-am tacut deloc. Mi-a zis ca am cam multe probleme, ca ce m-o apucat sa vin fix acum. S-a mirat cand a vazut ca n-am mai fost la vreun consult niciodata.
Mi-a recomandat 3 tipuri de medicamente. A zis ceva de genul un anxiolitic, sertralina, si antidepresiv. Cica unul pentru anxietate, pentru teama, unul antidepresiv, si celalalt habar n-am. Si mi-a dat doze mici, sa iau asa o saptamana, dupa aia maresc un pic doza, dupa 2 saptamani sa merg iar la consultatie sa vedem cum decurge treaba. Si mi-a mai zis de tehnicile de hipnoza pe care le foloseste el, mi-a zis de ceva metoda a coridorulu, ca el in psihoterapii te face sa iti imaginezi nu stiu ce coridor(care semnifica timpul) si sa te intorci in trecut in copilarie, de cand erai mic, vezi usi pe stanga si pe dreapta, care o deschizi, care nu o deschizi inseamna ca ti-e frica de ceva de dinauntru. Si atunci i-am zis 'Ma simt de parca as fi hipnotizat acum, mi-am imaginat o usa neagra, iese fum negru de sub ea, si inauntru plin de sicrie. Mi-e frica de mor s-o deschid.'
Mi-a mai zis ca intradevar, cum credeam si eu, cainii din vise semnifica fricile mele, anxietatea.
Antidepresiv am luat xanax, si restul medicamentelor nu le-am luat inca ca nu e unul pe stoc la farmacie, vine azi cica, si merg sa le iau pe celelalte mai incolo.
Mi-a placut, nu e cum ma asteptam. A fost mult mai prietenos.
De treaba psihiatrii astia.
I-am zis absolut tot, si de probleme cu atentia/memoria, tot tot. Mi-a zis ca da, asta-i urmare a depresiei/anxietatii. Deci din ce am inteles, fiecare problema curge cam dintr-una-ntralta.
Mi-a zis sa merg sa vedem ce efect au medicamentele peste 2 saptamani. De maine ma apuc sa le iau.
Am vorbit si cu familia, trebuie sa merg si la psihoterapie neaparat. Nu ma intereseaza de unde scot banii.
Ca asta i-am zis si eu doctorului. Ca medicamentele si astea doar echilibreaza substantele chimice produse de ganduri, doar ca nu iti influenteaza gandurile. Asta doar cu psihoterapie.
Si mi-a zis ca 'tu daca mergi la un psihoterapeut ii faci capul varza!', asa pe un ton glumet. Ca cica la asa multe probleme...
Dupa ce i-am povestit visele, mi-a zis ca am o imaginatie horror.
I-am zis ca ma uitam mult inainte la filme horror, dar am renuntat acum.( 'Nu sunt bune astea deloc.')
M-a intrebat si de probleme cu somnul, fara sa apuc sa-i zic de ele.
Ca cica sunt 2 tipuri de insomnii. Una ca n-adormi. Si una ca te trezesti din somn. Si mi-o zis motivul pentru fiecare. Si din ce am povestit am ajung la concluzia ca eu le am pe amandoua.
Si cand vorbea de nevroza, anxietate, tot folosea un cuvant ceva care incepea cu 'psi' si avea si vreun D prin compozitie, parca.
Sper sa ma fac sanatos tun. Nu doar sanatos, vreau mai mult decat sanatos...
Cam atat. Multumesc pentru ajutor!
PS: Doctorul nu prea am vazut sa considere ca am un 'limbaj greoi' greu de inteles. A zis ca daca merg la un psihoterapeut ar zice asta. Probabil el e obisnuit, a intalnit si oameni mai ciudati.
PS2: Nu mi-a zis nimic niciodata de fobia sociala. Probabil nici n-am asa ceva. Totul se trage de la anxietate.
eDIT LATER: Am gasit pe scrisoarea medicala. Tratament recomandat: alprazolamum - 0, 25 mg. ; pyritinolum - 100 mg ; sertralinum - 50 mg.
Am ajuns cu o jumatate de ora inainte sa ajunga doctorul la cabinet. Sa fiu sigur.
Cand am vazut doctorul m-o luat asa o stare de inhibitie incat... nu imi mai venea sa zic nimic. Doar ca am intrat, cred ca nu trebuia sa stau acolo pe canapeaua aia unde m-am pus eu, trebuia pe alt scaun, da na, eu m-am pus unde am vrut, m-am pus asa ca sa blocheze monitorul de la calculator privirea dintre asistenta si mine. Nu voiam sa ma priveasca o femeie in ochi cand ii zic ca mi-e frica de intuneric.
La inceput nu stiam cu ce sa incep. Dupa 2-3 propozitii am inceput de i-am zis tot ce am avut de zis. Am stat 1 ora si 20 de minute in cabinet. Super de treaba psihiatrul. Din ce am inteles face si psihoterapie omul, de vreo 20 de ani, si din ce am vorbit cu tata, o sa merg la el la psihoterapie. Cica-i specializat pe hipnoza eriksoniana.
Mi-a zis ca am ceva 'sindrom' (dar parca n-a folosit cuvantul asta) anxios-depresiv si mi-o mai zis ceva nevroza de anticipatie, ca mi-e frica sa se intample chestii nasoale, d-aia nu prea fac multe. I-am zis si de vise, i-am zis ca visez multe trenuri/gari, si mi-o zis ca astea de la nevroza.
Oricum cuvantul principal in diagnostic era 'anxietate' si depresie. I-am zis de bipolar, o zis ca nici nu se pune problema. Ca bipolar esti asa, fara cauza. Da la mine sunt o gramada de cauze, in principal traumele din copilarie, moartea mamei. Am zis tot ce mi-a trecut prin cap. 1 ora si 20 de minute n-am tacut deloc. Mi-a zis ca am cam multe probleme, ca ce m-o apucat sa vin fix acum. S-a mirat cand a vazut ca n-am mai fost la vreun consult niciodata.
Mi-a recomandat 3 tipuri de medicamente. A zis ceva de genul un anxiolitic, sertralina, si antidepresiv. Cica unul pentru anxietate, pentru teama, unul antidepresiv, si celalalt habar n-am. Si mi-a dat doze mici, sa iau asa o saptamana, dupa aia maresc un pic doza, dupa 2 saptamani sa merg iar la consultatie sa vedem cum decurge treaba. Si mi-a mai zis de tehnicile de hipnoza pe care le foloseste el, mi-a zis de ceva metoda a coridorulu, ca el in psihoterapii te face sa iti imaginezi nu stiu ce coridor(care semnifica timpul) si sa te intorci in trecut in copilarie, de cand erai mic, vezi usi pe stanga si pe dreapta, care o deschizi, care nu o deschizi inseamna ca ti-e frica de ceva de dinauntru. Si atunci i-am zis 'Ma simt de parca as fi hipnotizat acum, mi-am imaginat o usa neagra, iese fum negru de sub ea, si inauntru plin de sicrie. Mi-e frica de mor s-o deschid.'
Mi-a mai zis ca intradevar, cum credeam si eu, cainii din vise semnifica fricile mele, anxietatea.
Antidepresiv am luat xanax, si restul medicamentelor nu le-am luat inca ca nu e unul pe stoc la farmacie, vine azi cica, si merg sa le iau pe celelalte mai incolo.
Mi-a placut, nu e cum ma asteptam. A fost mult mai prietenos.
De treaba psihiatrii astia.
I-am zis absolut tot, si de probleme cu atentia/memoria, tot tot. Mi-a zis ca da, asta-i urmare a depresiei/anxietatii. Deci din ce am inteles, fiecare problema curge cam dintr-una-ntralta.
Mi-a zis sa merg sa vedem ce efect au medicamentele peste 2 saptamani. De maine ma apuc sa le iau.
Am vorbit si cu familia, trebuie sa merg si la psihoterapie neaparat. Nu ma intereseaza de unde scot banii.
Ca asta i-am zis si eu doctorului. Ca medicamentele si astea doar echilibreaza substantele chimice produse de ganduri, doar ca nu iti influenteaza gandurile. Asta doar cu psihoterapie.
Si mi-a zis ca 'tu daca mergi la un psihoterapeut ii faci capul varza!', asa pe un ton glumet. Ca cica la asa multe probleme...
Dupa ce i-am povestit visele, mi-a zis ca am o imaginatie horror.
I-am zis ca ma uitam mult inainte la filme horror, dar am renuntat acum.( 'Nu sunt bune astea deloc.')
M-a intrebat si de probleme cu somnul, fara sa apuc sa-i zic de ele.
Ca cica sunt 2 tipuri de insomnii. Una ca n-adormi. Si una ca te trezesti din somn. Si mi-o zis motivul pentru fiecare. Si din ce am povestit am ajung la concluzia ca eu le am pe amandoua.
Si cand vorbea de nevroza, anxietate, tot folosea un cuvant ceva care incepea cu 'psi' si avea si vreun D prin compozitie, parca.
Sper sa ma fac sanatos tun. Nu doar sanatos, vreau mai mult decat sanatos...
Cam atat. Multumesc pentru ajutor!
PS: Doctorul nu prea am vazut sa considere ca am un 'limbaj greoi' greu de inteles. A zis ca daca merg la un psihoterapeut ar zice asta. Probabil el e obisnuit, a intalnit si oameni mai ciudati.
PS2: Nu mi-a zis nimic niciodata de fobia sociala. Probabil nici n-am asa ceva. Totul se trage de la anxietate.
eDIT LATER: Am gasit pe scrisoarea medicala. Tratament recomandat: alprazolamum - 0, 25 mg. ; pyritinolum - 100 mg ; sertralinum - 50 mg.
Desi am zis ca nu o sa mai revin, o sa fac o exceptie :).
Moromete, ti-a dat sertralina ca antidepresiv, xanax-ul ca sedativ (somnifer), si anxioliticul care e?
Parerea mea: ai grija cu xanax-ul ca produce dependenta, vezi cat si cum il iei, poate ti-a explicat doctorul.
O sa dormi mai bine, e adevarat, dar daca il iei pe termen lung nu vei mai putea dormi fara el.
Sertralina te poate agita in loc sa te linisteasca, cu mine cel putin asa a facut, dar fiecare organism reactioneaza in felul lui la substante.
Anxioliticul de asemenea poate produce dependenta, insa este foarte bine ca ti l-a dat la inceputul tratamentului pt ca atenueaza din efectele secundare ale antidepresivului (sertralina adica).
Inca ceva, cand te apuci sa le iei, ia-le pe toate adica incepi cu toate pentru ca numai luate impreuna au efectul scontat.
Fa cumva cu banii si cumpara-le pe toate. Nu ti-a dat si reteta compensata?
Asa te costa mult mai putin decat la pret intreg.
Moromete, ti-a dat sertralina ca antidepresiv, xanax-ul ca sedativ (somnifer), si anxioliticul care e?
Parerea mea: ai grija cu xanax-ul ca produce dependenta, vezi cat si cum il iei, poate ti-a explicat doctorul.
O sa dormi mai bine, e adevarat, dar daca il iei pe termen lung nu vei mai putea dormi fara el.
Sertralina te poate agita in loc sa te linisteasca, cu mine cel putin asa a facut, dar fiecare organism reactioneaza in felul lui la substante.
Anxioliticul de asemenea poate produce dependenta, insa este foarte bine ca ti l-a dat la inceputul tratamentului pt ca atenueaza din efectele secundare ale antidepresivului (sertralina adica).
Inca ceva, cand te apuci sa le iei, ia-le pe toate adica incepi cu toate pentru ca numai luate impreuna au efectul scontat.
Fa cumva cu banii si cumpara-le pe toate. Nu ti-a dat si reteta compensata?
Asa te costa mult mai putin decat la pret intreg.
Am gasit cuvantul ala pe care-l folosea doctorul des. "psihastenie".
http://dexonline.ro/definitie/psihastenie
Pai mi-a explicat asa:
- alprazolamum( asta-i xanaxul) - 0, 25 mg are. Iau o jumatate dimineata, o jumatate la pranz, si 1 intreaga seara.
- pyritinolum ( Asta mi-a zis ca pot sa iau de oricare) - 100 mg. Din ce am inteles la farmacie, aia imi da Encephabol. Cred. Nu stiu sigur. Si asta mi-a zis sa iau asa: 1 dimineata, 1 la pranz, si sa nu iau seara, ca nu mai dorm.
Si sertralinum mi-a zis sa iau 50 mg, o jumatate seara. asta timp de o saptamana. Dupa o saptamana iau una intreaga seara, si mi-o zis ca pot sa continui intre 3 si 6 luni.
Pai d-asta nu prea voiam nici eu sa iau medicamente. Ca devin dependent de ele. Pai atunci daca provoaca dependenta la ce il mai recomanda si la ce mai imi da tratament cu el?
Ai inteles gresit. Am zis ca am luat doar xanaxul, pentru ca asta era pe alta reteta. Celelalte 2 sunt pe alta reteta, si unu din medicamente nu-l avea pe stoc, ca vine alt stoc azi mai tarziu, pe la 16:00. Si i-am lasat numar de telefon sa ma sune azi sa ma duc sa le iau si pe celelalte.
Si de maine ma apuc sa iau tratamentul.
http://dexonline.ro/definitie/psihastenie
Pai mi-a explicat asa:
- alprazolamum( asta-i xanaxul) - 0, 25 mg are. Iau o jumatate dimineata, o jumatate la pranz, si 1 intreaga seara.
- pyritinolum ( Asta mi-a zis ca pot sa iau de oricare) - 100 mg. Din ce am inteles la farmacie, aia imi da Encephabol. Cred. Nu stiu sigur. Si asta mi-a zis sa iau asa: 1 dimineata, 1 la pranz, si sa nu iau seara, ca nu mai dorm.
Si sertralinum mi-a zis sa iau 50 mg, o jumatate seara. asta timp de o saptamana. Dupa o saptamana iau una intreaga seara, si mi-o zis ca pot sa continui intre 3 si 6 luni.
Pai d-asta nu prea voiam nici eu sa iau medicamente. Ca devin dependent de ele. Pai atunci daca provoaca dependenta la ce il mai recomanda si la ce mai imi da tratament cu el?
Ai inteles gresit. Am zis ca am luat doar xanaxul, pentru ca asta era pe alta reteta. Celelalte 2 sunt pe alta reteta, si unu din medicamente nu-l avea pe stoc, ca vine alt stoc azi mai tarziu, pe la 16:00. Si i-am lasat numar de telefon sa ma sune azi sa ma duc sa le iau si pe celelalte.
Si de maine ma apuc sa iau tratamentul.
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 7probleme psihice
- 63Fobia sociala
- 7am 13 ani si cred ca sufar de o depresie...
- 5Recomandari in cazul fobiei sociale
- 23castrare chimica
- 27Adio, fobia!
- 3De la grasanul scuipat zilnic la fobie sociala si in final afectiune bipolara, maniac
- 7sunt schizofrenic de ceva vreme si am o problema cand merg pe strada
- 3stari de anxietate si cred si fobie sociala care ma chinuie de ceva vreme
- 21Stima de sine mica si fobia sociala
- 33Depresie
- 13Atac de panica?
- 8tulburare de panica sau fobie sociala? Va rog diagnostic
- 12Probleme psihice grave...
- 20Adolescenta, Depresie
- 47Pregabalin.Lyrica.
- 7Ajutați ma! m-am gândit în ultimele ore numai la sinucidere
- 4Anxietate/fobie sociala
- 0Cocktail - depresie, TOC, fobie sociala
Mai multe informații despre: Fobia sociala Depresia la copii si adolescenti
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: