Adolescenta, Depresie

Buna seara ! Vreau sa va spun ca la varsta la care va gasiti, anumite ganduri si framantari care apar pot fi normale pana la un loc. Toata problema este ca nu trebuie sa va lasati dominata de acele ganduri. Sunteti la o varsta atat de frumoasa la care aveti toata viata inainte si merita si trebuie sa folositi sansa pe care o aveti ca sa va realizati. Trebuie sa cautati compania altor tineri de varsta dumneavoastra, trebuie sa va ficsati un tel in viata pe care sa-l urmariti cu tenacitate. De asemenea trebuie sa va descoperiti atuurile pe care le aveti ca domnisoara si sa le valorificati. Este important ce spuneti si anume ca va simtiti obosita. Ati facut in ultimul timp ceva analize de laborator ? Sa nu fie cumva si o anemie sau o lipsa de ceva vitamine sau minerale de care aveti nevoie pentru a va dezvolta si a munci cu un tonus adevarat. Daca va mai pot ajuta cu vreun sfat, va stau la dispozitie. Cu stima si respect:
dr Petre Muresan

Andreea, tu ai semnele clare ale unei depresii. Este si varsta un factor care te face sa-ti pui intrebari legate de persoana ta, iar climatul in care traiesti, nu este tocmai unul potrivit pt nimeni, cu atat mai putin pt un adolescent. E firesc mecanismul tau de aparare (rasul si masca sociala), altfel nu ai fi putut face fata situatiilor prin care treci. Cu toate astea, a te invinovati nu este deloc o solutie, pt ca in primul rand nu asta e realitatea (esti inca dependenta de parinti, nu prea ai cum sa rezolvi altfel lucrurile si nici nu e responsabilitatea ta sa faci asta) si in al 2-lea rand pt ca iti faci mai mult rau. Iti recomand sa vorbesti totusi cu mama ta, in momentele ei bune si sa-i explici pe scurt ceea ce simti. Abia dupa ce ai vorbit deschis cu ea, poti spune ca ai incercat sa rezolvi cumva problema ta. Nu ai de unde sa sti cum va reactiona si oricum ar face-o, macar ai incercat.
Chiar daca e iarna, fa tot posibilul sa iesi cu colegii/prietenii, respira aer curat, evident imbracata adecvat anotimpului, evita cat poti mancarurile grele si nu sta mai mult de 2-3 ore/zi la calculator sau la tel mai mult de 15 min/apel. Inconjoara-te de tineri de varsta ta, fara a te mai gandi la ce ar putea crede/spune ei despre tine, ci pur si simplu discuta cu ei orice, numai fa-o. Cu siguranta un subiect comun de discutie veti putea gasi. Noaptea sa-ti fie noapte si ziua zi (adica nu le amesteca semnificatiile, de ex noaptea este pt somn si nu pt stat pe facebook sau telefon :)), pt ca mintea ta sa poata functiona corect.
Ti-am scris pe privat mai multe, iar daca vei mai dori sa discutam, te astept cu drag la cabinet, sau online.
Un gand bun pt tine!
Psih. Cristina Stoian

Este frumos cand vezi ca lumea iti sare in ajutor cu atata drag.Va doresc multa sanatate. Cu stima
si respect :
dr Petre Muresan

Buna seara, Andreea,
Iti cer permisiunea sa ne tutuim pentru ca ma simt atit de apropiata de virsta ta. Exact la virsta pe care o ai tu acum am trecut prin probleme asemanatoare. Si cam atunci am aflat ca exista o facultate numita Psihologie si ca pot face in asa fel incit alti adolescenti sa nu mai treaca prin ce am trecut eu (sau cel putin pot incerca).
Destul cu introducerea, sa trecem la treaba. Observ placut surprinsa faptul ca scrii atit de bine. Da, si corect gramatical, insa mai ales corect din punctul de vedere al descrierii a ceea ce simti. Multi adulti nu se pot lauda cu performanta ta de a spune pe sleau ceea ce simt si in plus, de a spune atit de asertiv cum sta treaba cu tine, emotiile, viata si familia ta. Mi se pare remarcabil ca ai descris totul atit de limpede, fara insa a arata acuzator spre social, prieteni, parinti sau mai stiu eu ce alti vinovati... Ma intreb cum ai reusit sa faci asta?
Stiu ca este sfirsitul lunii martie, iar mesajul tau a fost scris la inceputul lunii ianuarie (si la o ora la care probabil multi dintre noi dormeau bustean), mi-ar placea sa ne mai dai vesti despre tine. As vrea sa stiu daca primavara asta colorata si parfumata a avut vreun efect pozitiv asupra starii tale. Orice informatie, cit de mica, ar fi binevenita. Sper ca vei mai scrie aici si ca vom reusi sa comunicam pe acest forum.
Pina atunci, ma gindesc ca ti-ar face placere o lectura savuroasa. Iti recomand o carte care pe mine m-a facut sa rid cu lacrimi - Jerome K Jerome - Trei intr-o barca (fara a mai socoti si ciinele). Daca ai citit-o deja, ma ierti pentru redundanta. Daca nu, lectura placuta.
Cu drag,
Camelia

Buna, Andreea,
Apreciez raspunsul tau onest si la obiect.
In primul rind, ma insel daca eu cred despre tine ca ai accesat starea aceea numita perfectionism? Stii, perfectionismul este ca un diamant. Are multe fatete superbe, insa depinde cum il privesti ca sa straluceasca asa cum i se cuvine unei pietre pretioase. Sa ne gindim astfel: daca tu consideri perfectionismul ca pe povara de a fi buna pentru familie, prieteni, profesori, atunci se prea poate sa cari o piatra de moara. Insa daca tu te perfectionezi tocmai pentru viitorul tau si pentru nevoile tale (prezente si viitoare, personale si profesionale), atunci duci cu tine un giuvaer mai pretios decit orice bogatie. Simti ca cei din jur cer prea mult de la tine? Vorbesti in rindurile tale despre "presiunea de a fi indeajuns de buna" care te "termina". Resimti grija celor din jur ca pe o presiune? Atunci uita-te bine in jur si pune-te pentru citeva momente in papucii lor: daca tu ai avea o fata, o prietena, o eleva ca tine, este ca ai fi tare mindra si ti-ai dori tot ce este mai bun pentru ea? Insa vezi tu, oamenii nu stiu, de cele mai multe ori, sa isi exprime afectiunea asa cum ne dorim noi, drept urmare oamenii pun presiune, au pretentii, cer tot mai mult de la cei dragi. Asta e o forma de iubire, doar ca prost exprimata.
Cit despre viitor, stii ca fiecare clipa prezenta se transforma in trecut? Si ca fiecare moment din viitor este deja prezent? Ai viitor. Stii de ce? Pentru ca traiesti deja acest viitor si creezi trecut. Ce inseamna pentru tine viitor? Poti spune concret ce este viitorul pentru tine?
Daca ar fi sa ai o bagheta magica si sa te transformi brusc in TU peste 10 ani, unde ai fi? Cum ai fi? Ce ai face? Cu cine ai fi? Da, stiu, pare un fel de joaca pentru o persoana atit de matura ca tine, insa fa-mi pe plac si hai sa ne jucam de-a viitorul. Ne poti impartasi cum arata viitorul tau?
Cu drag,
Camelia

Bună, Andreea.

Se spune ca ajutorul nu se ofera decat la cerere. Cred eu ca faptul ca ai scris pe acest forum poate reprezenta o cerere de ajutor, chiar daca ea a fost formulată cu ceva vreme in urma si poate ca nu o mai consideri de actualitate. Pare ca deja te-ai obisnuit cu starea ta si ai ajuns sa te bucuri de micile reusite pe care le ai. Asta este foarte bine, mai ales ca, in general, noi oamenii acordam o mai mare importanta esecurilor si o mai mica importanta succeselor. Si ar fi bine ca de azi sa acorzi o importanta si mai mare reusitelor tale, pentru ca este un semn clar ca poti mai mult, doar ca acum vezi sansa ca fiind foarte mica. Ea este mai mare decat iti imaginezi, si parerea mea este ca multi adolescenti trec prin momente similare. Sunteti la o varsta in care va aflati in cautarea identitatii, acelui raspuns la intrebarile 'Cine sunt eu?' Cat de bun sunt eu si ce voi face in viata?'. Prin urmare este firesc prin ce treci si devine important cum treci prin asta. Si mi-am adus aminte de un citat al Mariei Robinson care mie mi se pare potrivit in situatia asta 'Nimeni nu poate sa se intoarca in timp si sa fabrice un nou inceput, dar oricine poate incepe sa fabrice un nou sfarsit'. Este greu, dar nu imposibil. Este probabil si situatia unei fete, dintr-o poveste dintre multele povesti pe care eu le postez pe facebook. In poveste este vorba de o fata preadolescenta care obisnuia sa puna o presiune foarte mare asupra sa si asupra performantelor sale. Si spre deosebire de alte fete de varsta ei, de cate ori gresea obisnuia sa isi dea cu un ciocan in cap. Evident ca ramaneau urme si, de cate ori era intrebata ce a patit, ea spunea ca s-a lovit la cap cu un ciocan, fara sa poata justifica de ce. Erau momente cand si la scoala se lovea, de cate ori gresea la o lucrare sau la teza, isi dadea cu ciocanul in cap. Nu-şi ierta absolut nimic când aprecia că a greşit, pentru că după părerea ei, copiii la varsta ei nu trebuiau să facă greşeli niciodată pe de o parte, iar pe de altă parte fetele (mai ales ea) trebuiau să fie perfecte totdeauna. Perfecte atât în ceea ce fac, cât şi în modul în care arată. Credea că nu merită doi bani şi se dispreţuia foarte când greşea. Se ura pur şi simplu. Asta până când un specialist care se ocupa cu protectia copiilor a indrumat-o inspre un psiholog. Psihologul a privit-o, uimit de câte vânătăi avea fata:
'Tiiii! Ia să-ţi văd eu mai bine cucuiele tale. Arăţi de parcă ai fi fost la război'.
Fata a ascultat cu luare aminte, s-a gândit un minut, iar apoi a răspuns:
'Păi cred că am si fost la un fel de război cu mine însămi. De fiecare dată când fac câte o greşeală sau nu mă plac, mă enervez aşa de tare pe mine însămi încât simt nevoia să-mi dau cu un ciocan în cap! De câte ori sunt supărată fac acest lucru şi nu spun nimănui. Insă în ultima vreme m-am plictisit să mă doară peste tot când mă scol dimineaţa şi sa văd atâtea urme pe corpul meu'.
Psihologul a tăcut un pic, iar apoi a răspuns:
'Cred că îţi faci rău lovindu-te pentru că nu înţelegi greşelile şi nici cei din jur nu te-au ajutat sa-ţi vezi greselile doar ca pe o incercare mai putin reusita. Îţi imaginezi că pentru a fi bun nu trebuie să faci nici o greşeală, că nu trebuie să vorbeşti cu altcineva despre ceea ce simţi şi nu trebuie să te enervezi. Toate ideile astea pe care tu le ai, sunt greşite. Este ca şi cum ai avea ideea că 2 + 2 = 5. Ai învăţat să crezi în ceva greşit. Aşa că va trebui să te dezveţi. Adevărul pe care trebuie să-1 înveţi este că ORICINE POATE SĂ GREŞEASCĂ ŞI NIMENI NU ESTE PERFECT. Alt adevăr este şi că A AVEA DIFERITE SENTIMENTE ESTE FOARTE NORMAL. Ba este chiar folositor să spui şi altora ce simţi, mai ales dacă eşti supărată, nervoasă, geloasă, jignită sau ai alte sentimente despre care simţi nevoia să vorbeşti. Dar cel mai important lucru pe care trebuie să-1 înveţi, este SĂ TE IERŢI ŞI PE TINE ÎNSUŢI ŞI SĂ NU TE DISPREŢUIEŞTI CÂND FACI UNELE GREŞELI.'
Fata s-a gândit: Sigur, este uşor de spus, dar cum pot să învăţ să gândesc altfel decât până acum? Însă dorea aşa de mult să nu-şi mai facă rău pedepsindu-se pentru greşeli şi dorea aşa de mult să scape de gândurile care nu o lăsau să fie fericită, încât s-a lăsat îndrumată de psiholog care a ajutat-o, usor-usor sa scape de gândurile neplacute, tot asa cum, cu multi ani in urma invatatoarea a indrumat-o să scrie corect. Işi amintea prea bine cat de greu ii era la inceput sa lege m de a si apoi de alt m si de alt a sa poata scrie frumos cuvantul mama. Apoi mama ei i-a povestit cât de greu a fost sa invete sa mearga si cate lovituri si-a luat, insa nu s-a dat deloc batuta si a reusit.
Si la fel ca atunci, la început i-a fost foarte greu, mai ales că gândurile vechi i se furişau secret în minte şi erau greu de prins. Numai că şi fata era deşteaptă şi avea multă răbdare, aşa că n-a trecut multă vreme până când a reuşit şă prindă toate gîndurile care erau greşite şi-i făceau rău. În plus, a început să exerseze gânduri corectate, inlocuind cuvantului "trebuie sa" cu "îmi doresc sa..şi fac tot ce tine de mine sa reusesc". Şi când a reuşit, a fost foarte fericită. De exemplu, atunci când era descurajată, furioasă, jignită, nu se mai lovea cu ciocanul în cap, ci pur şi simplu le spunea celor din jur despre sentimentele sale. Unii o luau in seama, altii mai putin. Insa ea se simtea mult mai bine dupa ce îşi exprima din ce în ce mai asertiv dorinţele si sentimentele. Dacă se întâmpla să facă ceva ce n-ar fi trebuit să facă, îşi zicea. 'Asta-i o lecţie de ţinut minte. Altădată n-o să mai fac. Dar oricine poate greşi. Altfel nu poţi învăţa ce este bine să faci şi cum să faci.'Pe zi ce trecea se simţea din ce în ce mai bine, pentru că reuşea tot mai mult să se împace cu ea însăşi. Şi pentru că se schimbase aşa de mult de atunci, de câte ori zărea un ciocan, îşi aducea aminte că este firesc pentru oricine să mai facă unele greşeli.
Ba a păstrat chiar în camera ei un ciocan care acum îi amintea să fie mai îngăduitoare cu ea însăşi, dar mai ales să-i reamintească faptul că a nu fi împăcat cu tine însuţi este de fapt cea mai mare greşeală.

Sper sa-ti foloseasca si tie aceasta poveste.

Cu drag,
Oana

Andreea, banuiesc ca tu ai intrat la liceu (colegiu) in anul scolar 2013-2014. Vreau sa te intreb, acum ca esti in vacanta, ce ti-ar propus sa faci in acest timp?

Ai afirmat ca te gandesti la tot ce te deranjeaza. De fapt ce te deranjeaza?
Traiesti in prezent si trebuie sa te gandesti la viitor, nu?
Cunosc oameni aflati la a treia varsta al caror camp de interese si preocupari nu se ingusteaza.

Eu cred ca daca ai reusit sa te deschizi in fata atator persoane, o vei putea face si in fata unui psiholog. Ai o viata care merita sa fie traita frumos. Ai spus ca asculti muzica, ma gandeam ca sunt foarte frumoase versurile melodiei Acasa a lui Smiley. "Vreau sa cant, sa visez si sa rad...Vreau sa ma bucur de viata ca nu se stie cand mai vin". Iti esti datoare tie sa traiesti frumos in prezent, lucrand la crearea unui viitor. Se spune ca 90% dintre cuplurile care vin in consiliere in Romania ajung prea tarziu, iar psihologul ii poate cel putin ajuta sa se desparta frumos. Nu stiu cat este de exact procentul, dar din pacate in Romania se ajunge destul de tarziu la psiholog. E drept ca in cazul tau este mult mai potrivita o terapie de familie si/sau de cuplu. Insa cum nu poti hotara tu pentru parintii tai, detii totusi controlul vietii tale. Cu cat lasi sa treaca mai mult timp, cu atat problemele tale se pot amplifica. Iti trebuie mult curaj sa decizi sa infrunti durerile si dezamagirile trecute si prezente pentru a "fabrica" o altfel de viata, un alt viitor decat cel pe care il vezi acum. Iar tu cu siguranta il ai. Eu nu cred ca te vei pleca in fata vietii, pentru ca infrant nu este cel care pierde lupta, ci cel care renunta sa lupte.

O zi frumoasa!

Stii, se spune ca scrisul vindeca. Si mi se pare extraordinar ca ai aceasta unealta la indemina. De cite ori simti ca suferinta devine de nesuportat, scrie. Daca scrii si aici, cu atit mai bine, pe forumuri vor fi mereu oameni onesti interesati sa te ajute.
Ai scris ca in jurul tau sint oameni care se ridica si isi implinesc visele, iar tu stai pe loc. Spune-mi despre visele tale. Oricit de absurde sau de irealizabile ti se par acum, poate daca le asterni in scris, poate daca le pui intr-o ordine sau le dai o forma, faci deja primul pas spre implinirea lor. Stii, uneori se poate sa ne dorim sa devenim Angelina Jolie. Dar stii ceva? Angelina e ea insasi, tu poti deveni Andreea, autentica si unica, cu visele tale precise si cu realizarile, esecurile, incercarile si drumul tau. Nu putem deveni altcineva, dar putem deveni varianta cea mai buna a noastra insine. Si am mare incredere ca visele tale pot fi aduse la lumina, prioritizate si apoi, pas cu pas, indeplinite.
Ne lasi sa te ajutam?
Camelia

andreea160 nu sti sau nu vrei sa-ti folosesti resursele pe care le ai. Trebuie sa le descoperi, si daca nu poti singura vezi ca poti fi sustinuta.

Adolescenta bat-o vina! Esti asemenea unui pom tanar care datorita unor anumite conditii de mediu intra greu pe rod.

Hristos a inviat! Citeam mesajele tale Andreea si mesajele celor care doresc sa te ajute. Este trist sa simti atata neputinta. Pe de alta parte este imbucurator sa stii (sau sa stim) ca toate aceste sentimente ar putea fi pasagere. Un singur pas mai trebuie facut. Sa accepti ajutorul celor din jurul tau si sa realizezi ca nu esti singura. Noi oamenii suntem fiinte sociale si simtim nevoia sa avem langa noi oameni care sa ne inteleaga si sa ne sustina. Pot fi situatii in care acesti oameni lipsesc, insa ii gasim in alta parte. Pot fi pe forum, pot fi in jurul noastru si noi sa nu ii vedem de la inceput. Ma gandeam acum ce ar trebui sa simta copiii crescuti la orfelinate, care nu si-au cunoscut niciodata mama si tatal. Probabil ca si-ar dori sa ii cunoasca chiar daca realizeaza ca nu sunt parintii perfecti din moment ce i-au abandonat. Cu toate acestea sunt situatii in care copiii crescuti la orfelinate sau copiii ai caror parinti au murit de cand erau mici sa reuseasca sa renasca si sa se realizeze. Nu au putut schimba trecutul, insa au lucrat pentru a crea un nou viitor. Cum au facut ei asta? Cum au gandit ei? Si cum au depasit momentele nefavorabile? Unul dintre principiile NLP este acela ca "daca cineva poate face un lucru, oricine poate sa invete sa-l faca", pentru ca oamenii deja detin toate resursele necesare de care au nevoie. Noi practic suntem limitati de modul in care interpretam realitatea, de gandurile noastre. Putem insa alege sa devenim stapanii propriei minti, alegand astfel calea maturizarii spre fixarea si atingerea scopurilor.
Schopenhauer spunea "Lucrurile nu sunt bune sau rele in sine, gandirea noastra le face sa fie astfel".

Ce mai faci, Andreea? Cum mai este viata ta? Mi-ar placea sa mai citesc vesti de la tine din cind in cind, atunci cind ai tu timp si disponibilitate sufleteasca.
Camelia