Depresie, anxietate

Buna ziua,
De aproape 4 ani trec printr-o perioada foarte dificila. Am o relatie cu o persoana rece si indiferenta plus e dependent de sex, desi el spune ca nu e asa, care m-a parasit de cateva ori in cursul acestor ani, fara motiv. Eu am ajuns sa fac absolut tot ce isi doreste, mancare, masaj, sa ii fiu la dispozitie mereu si el imi ofera in continuare o senzatie de nesigurata greu de suportat.
De cand au inceput problemele in relatie, am impresia ca am intrat intr-o depresie asociata cu anxietate. Am avut cateva atacuri de panica in cursul acestor ani, imi tremura mainile destul de mult, palpitatiile sunt la ordinea zilei, degetele mai mereu imi sunt reci si recent am inceput sa transpir excesiv, mai ales in palme si talpi. Imi amortesc des mainile si picioarele. Sunt mereu nervoasa si speriata de el si de ce ar mai putea face. Nu ma mai bucura nimic si nu am dispozitia de a socializa sau iesi din casa. Sentimentul principal pe care il am e frica, care pe o scara de la 1 la 10 e undeva la 7, 8. Plang din absolut orice, chiar si de la un rasarit frumos. In fata lui controlez cat de bine pot aceste lucruri, cat si de fata cu mama mea, care considera ca depresia e un moft. Nu prea mai am pe nimeni alaturi si nu mi-as dori sa incep medicamentatia recomandata, pentru ca imi e frica sa nu ajung dependenta de ea sau sa ma aduca intr-o stare de leguma. Eu de felul meu sunt o persoana foarte vesela, mereu zambitoare si destul de greu de emotionat. Am terminat Facultatea de Psihologie, dar fiind subiectiva imi e greu sa ma ajut eu singura, iar la psiholog imi e greu sa merg pentu ca nu simt nici o apropiere emotionala care sa ma faca sa ma deschid si sa il ascult.
Relatia, desi stiu ca imi face rau ( in mare parte a timpului) si ca ma terorizeaza emotional, nu pot sa o inchei pentru ca imi e frica sa nu cad intr-o stare mai grava sau sa am sentimente puternice de vinovatie. Are prioade in care se comporta normal cu mine si simt ca totul merge spre mai bine, iar atunci toate simptomele se diminueaza, aproape dispar, in afara de palpitatii.
Nu stiu cum sa procedez si cum sa ma mobilizez sa imi revin.
Astept un raspuns si va multumesc anticipat!

Nu este dispus sa faca asa ceva. Pentru el conteaza doar binele lui indiferent de consecinte. Are momente in care il observ cu privirea pierduta, uneori are un comportament ciudat, nefiresc. De cate ori incerc sa discut cu el sau sa il rog sa imi ofere macar putina caldura, se enerveaza si am impresia ca se razbuna pe mine prin sex. A avut o perioada inainte sa ma paraseasca o data in care era foartr agresiv in timpul actului, foarte foarte agresiv. Acum imi spune ca nu stie de ce a fost asa. A fost casatorit o data si de cate ori a revenit la mine, a avut o scurta perioada de caldura si dragoste, in care imi spunea ca din cauza divortului pleaca de langa mine, ca l-a afectat. Are mereu impresia ca toata lumea ii vrea raul, ca toti ii sunt dusmani. Crede ca este urmarit si ascultat cu microfoane la birou si in masina. Se plange mereu ca este obosit si munca il solicita ( desi eu vad ca lucreaza cat doreste si cand nu mai are chef vine acasa). Spune ca relatia noastra nu merge pentru ca pacatuim, nefiind casatoriti, dar in acelasi timp nu face nimic in acest sens. Este foarte credincios si crede ca tot ce se intampla rau in viata lui sunt vraji facute de dusmani sau fosta sotie. Isi schimba comportamentul des, acum poate fi vesel si afectus iar in 10 minute sa fie exact opusul. Azi gandeste intr-un fel, maine exact opusul.El are in familie cateva cazuri de boli psihice. S-ar putea sa sufere de vreo tulburare de personalitate sau ceva mai grav iar la mine sa se aplice teoria " cand stai cu nebunul, devii si tu nebun"? Schimbarile lui foarte dese de comportament, faptul ca nu poate fi constant in relatie, acum vorbeste de casnicie, maine de despartire cred ca ma afecteaza cel mai mult, pentru ca nu stiu la ce sa ma astept. Azi ma poate iubi si maine ma poate parasi. Incerc sa ii fiu alaturi cat pot si incerc sa il ajut, dar deja m-a pus la pamant si nu mai gasesc solutii. Ar putea avea el o problema care sa imi provoace mie depresia si anxtietatea?

Va multumesc foarte frumos pentru raspuns!
Am sa incerc sa merg la cineva sa discut, pentru ca observ ca simptomele si trairile care se manifestau doar legat de relatie, acum se manifesta in orice situatia din viata.
In ultima faza, daca va fi necesar voi urma si un tratament medicamentos, pentru ca observ ca pe zi ce trece ma simt tot mai rau.
Eu inca sper ca pot salva si relatia si nu va fi nevoie sa o inchei, dar am nevoie de puterea sa ma salvez pe mine inainte.
Va multumesc din suflet pentru raspuns!

Mai am doar o intrebare...el ar putea avea vreo problema care sa necesite terapie? o tulburare de personalitate sau ceva ereditar avand in vedere ca mai are cazuri in familie? Pentru ca as vrea sa il ajut si sa il incurajez sa se mobilizeze si sa constientizeze ca are o problema care poate fi rezolvata.

Va multumesc de un milion de ori pentru atentie si pentru raspunsuri! Va multumesc pentru ajutor. Acum stiu ce am de facut. Mii de multumiri!

Problema cu stima de sine e mai delicata. Stima mea de sine este extraordinara, cat timp nu sunt in preajma lui. Parca sunt doua persoane diferite. Sunt o femeie puternica, transanta, rationala si hotarata pana vine vorba de el.
In ceea ce priveste comunicarea, nu am nici o problema.
M-am analizat si eu si am incercat sa gasesc motive pentru care sunt asa, dar nu prea am gasit raspunsuri. Nu am avut nevoie niciodata de confirmarea nimanui pentru a ma simti bine in pielea mea.
Va multumesc frumos pentru raspuns!

@ Ramo1

Prietenul dv sufera de tulburare deliranta care nu e o nevroza, e o psihoza. El are nevoie de tratament cu antipsihotice care l-ar face leguma. Prezenta langa o astfel de persoana cred ca v-a imbolnavit si pe dv. Cititi despre tulburarea deliranta in subiectele de pe Romedic cu atentie. Dati cautare pe Romedic "tipuri de deliruri" sau "tulburare deliranta persistenta".
Cred ca starea dv s-ar imbunatati fara el si nu trebuie sa faceti un mare caz de despartire. Lasati-l sa se ocupe de el familia lui. In Romania nu prea se pune diagnosticul de tulburare deliranta ci direct de schizofrenie dar lipsesc halucinatiile. Astfel pacientul nu simte nevoia sa mearga la doctor ci ii tortureaza pe toti cei din jurul sau. E foarte greu ca un pacient cu tulburare deliranta sa fie dus la doctor, el necooperand si necunoscandu-si delirurile.
Antidepresivele nu v-ar face pe dv leguma. Au rolul sa va scoata din depresie si anxietate, nu sa va faca leguma, dar s-ar putea sa va reveniti si separandu-va de el si nemaistand intr-un mediu toxic, fara sa fie nevoie de medicamente.
Ganditi-va ca daca el nu ia tratament antipsihotic, toata viata va fi asa. Va ganditi sa ramaneti si sa suportati un om care toata viata va fi asa? Ce copii vor rezulta cu ce boli?
Puneti-va pe dv pe primul plan dar nu ii mai dati sperante nici lui care e un om bolnav ce refuza tratament. Familia lui are datoria sa se ocupe de el. Fiti mai hotarata cand vine vorba despre deciziile care afecteaza o viata intreaga. Daca va vedeti ca partenera pe viata langa un asemenea om si va asumati asta, ramaneti si ajutati-l, daca nu, nu are rost.
Si da, un om cu tulburare deliranta poate imbolnavi alti oameni din jurul lui. Cititi articolele recomandate. Cunosc cazuri.

Clara, iti multumesc pentru raspuns. Cam acelasi diagnostic l-am gasit si eu, dar in acelasi timp ma pune in impas faptul ca profesional este foarte bun. Profesional este foarte bun si problemele de la munca le rezolva intr-un mod exceptional. Oare poate un om bolnav sa poata sa gestioneze o afacere foarte bine? Mi se pare ca se bate cap in cap profesionalismul cu psihoza. In societate este o persoana apreciata si respectata. Am impresia ca se manifesta doar cu mine.
Multumesc din nou pentru atentie si raspuns.

Desigur, nu ma refeream ca ar fi ceva contagios ci strict la somatizare. Va multumesc din nou pentru atentie si profesionalism!

Da, Amo1, se poate sa fii exceptional profesional, sa iei examene cu 10 fara efort, sa fii inteligent, creativ si in acelasi timp sa ai o tulburare deliranta. Si da, se ia boala psihica, dar nu neaparat in sensul "delir in doi" (este si asa ceva, cand unul altfel sanatos are o personalitate f. slaba, dependenta de celalalt care e bolnav), ci faptul ca stai zi de zi langa un bolnav psihic te macina, te distruge psihic. E cu totul altceva sa asisti neimplicat emotional la nebuniile dintr-un spital psihiatric sau de la psihoterapii/consultatii decat atunci cand le vezi la om care ti-e drag.

Se poate si delir sau deliruri in doi, de obicei cei care locuiesc zi de zi in aceeasi casa.

Va multumesc mult pentru raspunsurile dvs.!
Eu inca nu am ajuns la delir ( sper) dar incepe sa imi fie frica de tot ceea ce ma inconjoara si toate situatiile mai putin placute intalnite. Inainte eram o luptatoare si sentimentul care ma incearca acum este senzatia ca nu mai sunt eu. Parca ma uit in oglinda si desi fizic sunt eu, parca nu ma regasesc.
Iar fizic am cearcane negre sub ochi si tenul cenusiu. E greu sa te privesti asa, sa vezi ce diferenta e fata de omul care erai inainte, sa constientizezi asta si totusi sa nu ai puterea de a te ajuta asa cum trebuie.
Problema lui a creat si problema mea, poate pentru ca m-am zbatut prea mult sa il ajut si m-am scufundat in nisipuri miscatoare. Lovindu-ma atat de situatiilede el si incercand sa il ajut pe el, in loc sa ma ajut pe mine, m-am pierdut pe drum.

Asta voi face. Va multumesc!

Nu poti parasi un om care are o firma de condus doamna Stoian ! :)

Nu inteleg de unde aceste rautati gratuite?! Cu ce v-am deranjat? Imi pare rau ca dupa tot ce am scris asta e concluzia dvs. Va doresc o zi buna!

Imi cer scuze daca la dvs nu e cazul ! Eu mai testez reactivitatea psihologica, insa doar in scop de cercetare nu ca rautatate gratuita !
Treaba este ca acesti psihotici compensati exercita o atractie foarte mare pt femei prin felul lor activ de a fi iar simptomele de fixatie mentala, impenetrabilitate la argumente ii ajuta foarte mult in afaceri daca si le traduc in perseverenta si consecventa ! Dar bineinteles ca in particular, in familie, aceste rigiditati mentale sunt f greu de suportat, astfel incat in final
se poate ramane doar satisfactia (minora) ca ai un partener activ care isi asuma responsabiliti ! E mai corect asa ?

Multumesc frumos pentru raspuns!
Nu, la mine nu e cazul. Eu caut caldura si intelegere, nu satisfactie financiara, altfel ar fi trebuit sa fiu multimita de situatie, nu? Sunt independenta, muncesc si ma intretin singura.
Legat de raspunsul dvs., da, aveti mare dreptate. Exercita o putere de atractie mare asupra femeilor in general, pentru ca fiind cum descrieti dvs., emana putere si are imaginea barbatului ideal, responsabil si inteligent. Ceea ce se ascunde in spatele acestei imagini e, de fapt, cu totul altceva. Eu personal am avut nevoie de un an sa incep sa imi pun intrebari, el fiind o persoana care stie sa aduca argumente foarte logice si ajunge sa te aduca in punctul in care sa ii dai dreptate. Are un talent extraordinar de a manipula realitatea in favoarea lui.
Daca imi cititi raspunsurile de mai sus, veti vedea ca am explicat motivul pentru care sunt inca aici.
O zi buna!

Depresia cu semnele ei nu este un moft deloc, ea trebuie TRATATA medicamentos la inceput apoi cu sesiuni de coaching si dezvoltare personala mai degraba, decat cu psihoterapie ( care este o jelanie pe umarul pacientului :) !
Cu partenerul la fel, are nevoie de tratament dat tot de psihiatru dar cu alte categorii de medicamente, insa daca nu sunteti casatoriti si n-aveti certitudinea unei relatii pe termen lung nu merita efortul de a-l convinge sa se trateze pt ca este un demers lung si foarte dificil, fara sorti de izbanda de cele mai multe ori !