Sa lupt? Sau sa renunt, ca si pana acum...?

Am mai postat o intrebare acum un an, in disperarea de a gasi pe cineva sa ma ajute si sa ma indrume, in legatura cu mama mea. Cine va citi acea postare, va intelege ca eu si mama mea nu ne intelegem mai deloc si ca atmosfera din familia mea nu e chiar favorabila mie... Nu stiu daca e bine sa postez aici, aceasta intrebare, dat fiind ca am acum, doar 17 ani... In postarea anterioara am specificat si faptul k am prieten. Da, sunt cu el de aproape 2 ani si multumita lui, am trecut peste muuuulte faze urate din familie, cu ajutorul lui incerc sa-mi recapat increderea in mine, pe care am pierdut-o din cauza parintilor mei... Baiatul asta e singurul care ma cunoaste asa cum sunt eu defapt, cu bune si cu cele mai rele, pt k trebuie sa recunosc, din cauza varstei, sau a temperamentului, sunt o fire furtunoasa si foarte schimbatoare... Singura accept sa ma caracterizez in doua cuvinte: Rai si Iad. Asta sunt, iar el e singurul care ma accepta asa, e singurul care a luptat in fata alor mei pentru ca relatia noastra sa fie posibila si le-a acceptat toate conditiile absurde impuse de ei. E singurul care a plans si a ras cu mine si singurul care m-a sprijinit indeferent cat l-am ranit, l-am injosit, l-am jignit din cauza felului meu de-a fi! Ei bine, am decis ca baiatul asta e cel in care pot sa-mi pun increderea deplina, sigura fiind ca nu o sa ma dezamageasca! Astfel ca am decis sa imi incep viata sexuala alaturi de el! Nu regret si nu o sa regret niciodata, indiferent de ce imi rezerva viata! Ei bine, problemele mele cele mai urate au inceput cat parintii mei au aflat de acest incident. Mama mea a facut o criza de inima (cred)... In aceeasi zi el a fost chemat la mine, supus tuturor privirilor nervoase, frustrate, ca de calau ale membrilor familiei mele (ai mei si sora mea mai mare, de 25 de ani).Evident, avalansa de reprosuri, de cuvinte aruncate, de jigniri, adresate mie si lui... Lui, care abia se abtinea sa planga... I-a fost interzis sa mai vorbeasca cu mine, sa ma mai caute, sa mai comunice cu mine vreodata... Am fost catalogata drept 'curva', iar asta nu s-a schimbat nici acum, dupa o luna si ceva de la incident, de catre tatal meu... Iar mama mea se comporta cu mine ca cu o straina... eu cu acest baiat am tinut legatura, la inceput l-am urat, pentru ce, evident, as fi vrut sa-mi ia apararea in fata alor mei, mai ales ca noi avem o legatura puternica, noi aveam planuri de viitor, iar el imi daduse in secret, inel de logodna... Varsta acestuia e de 22 de ani in prezent. In ziua in care a fost chemat la ai mei, ei l-au intrebat 'daca te pun s-o iei, o iei?' Raspunsul lui a fost urmatorul : 'Da... dar nu pot acum.. chiar acum.'
Trebuie sa precizez, nu are o situatie materiala buna, insa, ca o visatoare, va spun, ca are un suflet, o comoara! A suportat toate crizele mele de dupa incident, in care am blestemat ziua in care l-am cunoscut si toate cele mai oribile cuvinte pe care poti sa le spui la durere... Am vrut sa ma sinucid, cand mama mea a pretins ca eu sunt gravida... De la stresul major in care am trait, mi s-a decalat, intr-adevar, insa e in regula acum... Pot spune ca nu am telefon, imi este interzis sa intru pe retelele de socializare, sau sa ies in oras, chiar si cu fetele! evident, pe ascuns, vorbesc cu el, asa cum va scriu si dumneavoastra acum, in speranta ca ma veti ajuta..
El mi-a propus sa ne mutam impreuna, dupa ce eu i-am spus ca sunt hotarata sa fug de-acasa. Mi-a propus ca la 18 ani sa ne mutam impreuna.. Am stat mult si m-am gandit si am vorbit si cu mama lui (o femeie de exceptie!) si ne-a sfatuit pe amandoi sa asteptam, pana termin eu scoala si el facultatea.
Dilema mea majora este ca nu stiu ce sa fac... Faptul k ma voi muta cu el, ar insemna sa nu ma inscriu imediat la facultate, sa imi caut un loc de munca, sa intemeiez familia pe care -pana acum- credeam ca va fi o bucurie sa o am alaturi de el.Nu pot sa spun, numai el ma face fericita, in momentul de fata si e singurul in toti anii astia care a reusit sa ma faca sa ma simt ok, sa imi gasesc calm si putere, ca sa trec peste toate certurile cu ai mei. Insa nu ma simt acum pregatita sa-mi risc viitorul, pentru ca nu stiu ce imi rezerva... Stiu ca as fi mai linistita cu el, decat daca as ramane legata de ai mei, stiu k nu as putea sa trec peste el, doar pentru ca soarta mi se opune..Stiu k nu am sa fiu fericita, cel putin nu atata timp cat relatia cu ai mei nu se indreapta ( si stiu k nu se va indrepta), dar stiu si k el nu are cum sa-mi ofere stabilitatea materiala de care eu am nevoie, stiu k o sa fie foaaaarte greu sa muncim amandoi, sunt speriata de moarte de gandul ca la un moment dat o sa ies pe usa aia si o sa iau toata viata in piept! Pentru ca ai mei clar nu o sa ma sprijine! Oricum, daca relatia cu prietenul rezista inca 2 ani, e o minune! Pentru ca ai mei, dupa ce voi face 18 ani, vor deveni din ce in ce mai absurzi, cautand ocazii sa ma dea afara din casa... Mi-au spus asta in fata! Acum ma gandesc si la el, pentru ca acum ii spun ca o sa luptam amandoi, acum ma copleseste teama de necunoscut si dau inapoi si il ranesc, ne certam, devine totul mai mult o povara si ma detest ca nu pot sa iau o decizie!!! Imi este teama sa nu esuez cu un salariu minim pe economie si sa ma chinui toata viata, sa il trag si pe el dupa mine, in mizeria asta, dar imi e teama si sa nu duc un calvar de viata alaturi de cineva pe care nu-l iubesc, sa ajung sa-l urasc, pentru ca nu ma face fericita, sa ajungem sa ne uram reciproc, pt k nu ii pot oferi dragoste. Imi este imposibil sa iau o decizie... Iar cand il vad pe el trist si deznadajduit, disperat k nu poate sa-mi ofere nimic, sunt pur si simplu. Nu stiu ce sa fac!
De-asta apelez acum la dumneavoastra! Sunt sigura ca nu sunt nici prima si nici ultima in situatia asta... De-aceea va cer disperata sfatul, pt k nu pot sa-mi bat pur si simplu de sufletul lui, amagaindu-l azi k lupt, maine ca renunt de teama... Mi-e groaza de viitorul pe care nu pot sa-l intrevad... Nu mi-e greu sa lupt! Doar ca nu stiu daca o sa lupt in van, sau daca incercarea mea o sa fie rasplatita. va rog, imparasiti-mi povestea voastra de viata, daca e similara, un sfat, o parere, o cale de scapare din stresul asta si din durerea asta, pentru ca eu nu mai sunt in stare sa vad nimic! Sa lupt, cum niciodata nu am luptat pentru ce am vrut, sau sa ma las influentata de ai mei, sa renunt la ce ar putea sa ma faca fericita, din teama de a lupta pentr fericirea aia? Un cantec spunea 'ca si intr-o lume de basm trebuie sa-i infrunti pe zmei'... As vrea asa mult sa ma ghidez dupa asta, dar mi-e teama... Ce sa fac? Sa inving teama asta?

Ma scuzati ca am scris atat... dar detaliile sunt importante, cand descrii ceea ce simti...

Imi pare rau pentru tine ca ai o viata atat de grea, ti-am citit amandoua subiectele. Iar tu nu ai nici o solutie nici din partea familiei nici din partea prietenului pentru ca amandoua drumurile sunt gresite.

Prietenul tau era barbat, avea 20 de ani cand s-a uitat la tine care erai doar o fetita la inceput de adolescenta, iar acum are relatii sexuale cu o minora. Ce fel de relatie vrei sa ai cu un om care a inceput asa o relatie cu tine? Are si mama asta a ta dreptate intr-un singur loc, e prea mare pentru tine. De asta nici nu vezi un viitor intr-o relatie pentru ca tu nu l-ai iubit ci doar l-ai folosit ca evadare dintr-o familie fara suflet comandata dictatorial de mama ta. Si ai acceptat orice barbat venit dinafara familiei, dar tu erai copil in timp ce el era tanar adult, putea sa-ti ofere un ajutor fara sa-ti devina prieten si iubit. De asta din partea lui nu a fost un comportament nici moral, nici macar legal, de asta nici nu iti vezi viitorul cu un el pentru ca asa si este, tu nu il iubesti cu adevarat si simti asta si este normal asa sa nu continui relatia cu el mai departe.

Iar despre familia ta, ce pot sa spun cand vad unde cum te-a impins spre sinucidere si ambitia bolnava a mamei tale si alcoolismul tatalui tau. Imi pare rau pentru tine ca ai crescut intr-o familie atat de departata de Dumnezeu pentru ca o familie unde apare alcoolismul, bataia, sentimentul de instrainare si mai ales dorinta de sinucidere nu este o familie apropiata de Dumnezeu ci de diavol. Si se vede unde v-a adus diavolul pe toti, mama ta a ramas despartita sufleteste de fetele ei, tatal tau traieste in alta lume din cauza bauturii, sora ta s-a departat de aceasta familie, iar tu esti intre sinucidere si o relatie cu un barbat tu fiind inca o adolescenta, inca vorbesti de basme si zmei.

Ai spus ca nu ai vorbit cu mama ta despre sinucidere, trebuie sa ii spui ca s-o opresti din aceasta ambitie fara sens de a invata perfect care te-a impins la sinucidere. Exact asa sa ii spui cum ti-ai cumparat pastilele si le-ai tinut cateva zile in dulap, trezeste-o din aceasta ambitie absurda care te-a impins la moarte. Iar tatalui tau sa-i spui ca nu esti o "curva" ci esti doar un om derutat care a ajuns sa-si incepa viata sexuala devreme din cauza maltratarii si a devenit un om derutat nu numai in viata intima ci si mental, psihic, emotional, sufleteste. Ei gresesc si tot tu esti vinovata! Si desi parintii tai au vazut clar unde a dus aceeasi atitudine cu sora ta si au vazut ca in final n-au facut decat sa o maltrateze psihic si fizic si ea cum a avut ocazia la 18 ani a si plecat iar acum ii trateaza cu raceala, ei tot nu inteleg ca la fel o sa se intample si cu tine. Adu-le aminte de sora ta si spune-le ca la fel o sa fie si cu tine, si tu ai sa pleci la 18 ani pe cont propriu si tu ai sa fii in final rece fata de ei. Si ce-au realizat in viata acesti parinti ai tai? Arata-le pe scurt viata lor: un alcoolic, o casnica ambitioasa, raceala intre voi si evitarea intalnirilor in familie, 2 fete maltratate fizic si psihic pana la depresie si ganduri de sinucidere asta au realizat in viata.

Tine legatura strans cu sora ta si cu bunica ta, vorbeste cu mama ta despre sinucidere din cauza presiunii pe care in ambitia ei oarba nu vede ca te distruge psihic pentru ca este foarte greu sa iei bursa pentru ca este cum ai spus materia la liceu s-a aglomerat. Iar cu cel cu care esti acum parerea mea sincera este sa te desparti, nu este o relatie de viitor. Probabil ca si tu la 18 ani o sa trebuiasca sa te angajezi la fel ca si sora ta ca sa te intretii singura si vei avea independenta. Iar la facultate prezenta nu este obligatorie. Iti spun din experienta, am si facultate si master, ca nu te va ajuta ceea ce inveti la facultate, adica doar teorie, nu te va ajuta la practica profesionala. Asa cum de fapt vei vedea ca aproape nimic din ce ai invatat la scoala nu iti va folosi practic in profesia ta pentru ca scoala in toata lumea, dar mai ales in Romania se rezuma doar la teorie si este total decalata de partea practica care se cere la angajatarea la orice loc de munca.

Iar despre starile tale rele, numai Dumnezeu poate sa te faca sa te linistesti, roaga-te cand mai vin astfel de stari la Dumnezeu, spune Tatal nostru si mai mergi la biserica, poate chiar sa te spovedesti de ce ai pe suflet, o sa te simti mai bine si o sa ai speranta si o sa scapi de depresie iti spun din experienta pentru ca si eu acum 1 an m-am aflat in cel mai greu moment din viata mea si doar Dumnezeu m-a salvat cand nimeni nu putea sa ma ajute. Doar cand m-am intors inapoi la Dumnezeu, doar cand mi-am marturisit greselile din toata viata m-am linistit si am inteles unde am gresit si cum trebuie sa ocolesc pe viitor aceste greseli. Si eu am fost acum 1 an in fata sinuciderii si reintoarcerea la Dumnezeu m-a facut traiesc in continuare pentru ca Dumnezeu nu mi-a dat gandul sinuciderii ci mi-a dat gandul curajului si al rabdarii si al luptei pentru viata mea, sinuciderea nu este de la Dumnezeu, este de la diavol. Cand Dumnezeu este alaturi de tine alta este puterea interioara, linistea sufletesca si curajul de a lupta sau puterea de a rabda, depinde de situatie. Si nu exista om care sa se intoarca la Dumnezeu si sa nu se simta ajutat, iar ajutorul de la Dumnezeu vine direct in mintea si sufletul nostru sau vine prin ceilalti oameni, tu singura trebuie sa vezi si sa intelegi raspunsurile de la Dumnezeu, pentru ca ele vin. Dumnezeu sa-ti dea rabdare si sa te ajute asa cum m-a ajutat si pe mine!

Raspuns doamnei elina: tin sa anunt, asa, ca de ultima ora, ca parintii mei (defapt tatal meu) nu vor avea cum sa-mi plateasca mie facultatea... Pentru ca tatal meu nu vrea sa vanda o casa de la tara (nu ne aduce niciun beneficiu, decat faptul k pierde timp in gradina, cand productia e pe minus si o obliga si pe mama sa stea in conditii nefavorabile). va multumesc foarte mult pentru sfatul dumneavoastra, da, imi voi continua liceul, iar apoi am deci sa stau un an pe tusa, cat sa lucrez, sa pot sa-mi platesc cumva singura facultatea.

Raspuns la autorul LightUp : mama mea nu cred ca are dreptate in legatura cu diferenta de varsta dintre mine si prietenul meu, pentru ca intre ea si tatal meu, este diferenta de 11 ani. Aici cred k e vorba de conceptie (pe care multi o au)...de faptul k eu sunt minora, inca. La urma urmei, ce inseamna 5 ani? Mai ales pe langa 11. faptul k a avut relatii intime cu mine, nu este greseala lui, nu profita, atata timp cat eu am fost de-acord. Mi-a dat destul emotive sa-l cataloghez ca pe omul potrivit pentru asta, iar noi am vorbit despre pasul asta intr-un mod serios si matur... Comunicam mult, iar faptul ca sunt matura ma ajuta sa inteleg lucrurile, chiar daca am ajuns la maturitatea asta printr-un mod mai putin placut.Nu stiu cate femei si-au inceput relatiile intime cu persoanele potrivite... si probabil dintre cele care nu au gasit persoana potrivita sunt putine care nu regreta.. In legatura cu Dumnezeu, nu as vrea sa vorbesc despre asta, pentru ca personal, nu am tangente cu religia din anumite motive bine intemeiate... Nu condamn pe cei ce cred, sper ca nici eu nu voi fi condamnata pentru ca nu cred. In ciuda varstei mele sunt destul de matura, ca sa stiu conotatia versului aceluia pe care l-am citat in ceea ce am postat. Nu ma regasesc in basme si zmei, dar a lupta pentru ceea ce te face fericit, intr-adevar, a devenit o poveste in ziua de azi, tocmai de-aceea putine sunt persoanele cu adevarat fericite.Mama crede in Dumnezeu si Il respecata, iar tatal meu, in ciuda caracterului sau si a imaginii sale, merge la Biserica. Nu cred ca Dumnezeu leaga relatii, sau le tine armonioase, ci modul in care gandim, in care decidem sa le armonizam, sau nu... Cat despre discutia mea cu mama legat de sinucidere, da, a avut loc, i-am spus tot, dar a decis k nu e vinovata... raspunsul a fost simplu si concis "toti parintii isi streseaza copiii cu scoala". Va multumesc pentru suport si pentru sfaturi, cu siguranta am sa tin cont de ele!

Eu sunt o visatoare si o romantica asa ca sfatul meu este sa iti asculti inima, timpul le va rezolva pe toate. Eu as merge pe mana iubirii, restul se rezolva in timp si cu munca. Parintii tai sunt absurzi si te-au facut sa vezi numai partea negativa a lucrurilor, insa cu siguranta sunt bine intentionati si incearca sa te faca puternica incercand sa iti arate partea grea a vietii insa lucrurile nu sunt asa, nimeni nu stie destinul unui om si daca tu asta vezi la cei din jur- esec financiar- asta nu inseamna ca asa ti se va intampla si tie. In primul rand ai incredere in tine si asculta-ti inima, doar atunci vei fi cu adevarat fericita.
Poti merge si la facultate ( daca asta iti doresti) si poti locui si cu iubitul in acelasi timp. Nimic nu-i imposibil.

Problema nu sunt cei 5 ani de diferenta de varsta intre voi ci faptul ca tu esti inca o adolescenta dezorientata, iar el este matur, are 22 de ani, v-ati cunoscut cand el avea 20 si tu 15, mie nu mi se pare preconceptie, de asta este si intezis legal pentru ca tu erai aproape un copil iar el era tanar, nici macar adolescent. Una este o relatie intre o femeie de 25 de ani cu un barbat de 30 de ani si cu totul altceva este o relatie inceputa la 15 ani cu un tanar matur de 20 de ani. Nu esti deloc matura la 17 ani, ai mai fi fost cu el daca nu aveai probleme in familie atat de grave? Probabil ca nu, ai fi fost cu cineva de varsta ta, dar l-ai cautat pe el pentru ca este mare in varsta si aveai nevoie de cineva cu experienta de viata mai mare ca a ta. Nu tu trebuia sa judeci limpede, ci el trebuia sa te ajute fara sa devina prietenul si partenerul sexual al unei adolescente dezorientate.

Parintii tai nu cred in Dumnezeu, sunt doar niste simpli ritualisti bisericosi. De asta nici Dumnezeu nu ii ajuta oricate vizite ar face la biserica si oricat i s-ar inchina Lui, de asta si tatal tau e in continuare alcoolic si mama ta este o femeie absurda, dictatoriala si mai ales total iresponsabila de comportamentul ei din moment ce neaga orice implicare din tendinta ta de sinucidere. Dumnezeu vede ipocrizia parintilor tai, pe Dumnezeu nu poate nimeni sa-l minta ca el este perfect, dar isi face fata "curva", isi loveste fata daca ia note sub nota 9, se disculpa total de urmarile faptelor cum a fost cand ai vorbit de sinucidere cu mama ta. Probabil de asta nu crezi in Dumnezeu pentru ca parintii tai sunt doar niste bisericosi care n-au inteles ca un crestin nu se cunoaste dupa vizitele la biserica ci dupa faptele bune. N-au inteles nimic din ceea ce inseamna Dumnezeu de asta si familia voastra este indrumata de diavol nu de Dumnezeu.

Sora ta a facut bine ca s-a departat de ei, asa trebuie sa faci si tu, dar fara ura ci pur si simplu sa ii privesti ca pe niste oameni care sunt slabi incat nu mai pe cei de langa ei ii distrug ci si pe ei insisi. Si repet parerea mea sincera este sa te desparti de un om cu care in alte circumstante nu ai fi stat si sa intelegi ca nu esti inca un om matur ci un om care ia decizii de frica, din disperare cum a fost si relatia ta cu prietenul tau.

Dumnezeu ofera echilibru si forta interioara, incearca sa citesti Noul Testament si ai sa intelegi ca intotdeauna greselile, teama, disperarea, moartea vor fi invinse de binele din viata de aici si viata vesnica care vin de la Dumnezeu si altfel o sa vezi oamenii inclusiv pe tine si pe parintii tai. Si o sa te simti un om renascut dupa tot chinul pe care l-ai indurat pentru ca acum il ai pe Dumnezeu langa tine ca sa te ajute in viata.

1. Asigura-i pe parintii tai ca nu vei mai avea relatii sexuale inainte de casatorie in mod sistematic, ca sa ii linistesti.

2. Pentru moment nu le mai pomeni de relatia cu prietenul tau, pina le va trece supararea.
Priveste lucrurile si din punctul lor de vedere. In momentul in care le-ai zis ca ai relatii sexuale la aceasta varsta, in conditia lor economica, au presupus imediat ca poti ramane insarcinata in orice clipa, s-au speriat si au reactionat asa. Si tu daca ai fi fost in locul lor, te-ai fi speriat (desi nu ai fi reactionat asa haotic). Gandeste-te ca daca respectai poruncile (legile lui Dumnezeu sunt date in folosul oamenilor, nu contra lor), nimic din toate acestea nu s-ar fi intamplat.

3. Stai linistita si termina-ti liceul si apuca-te in paralel sa inveti pentru o facultate de stat la care sa intri la zi, fara taxa.
Daca ai note asa bune si inveti bine, inseamna ca vei reusi. Trebuie sa ai incredere in tine. Nu e asa de greu.

4. Hotararea daca te vei muta din casa parintilor tai, o vei lua dupa terminarea liceului. In conditiile de atunci. Nu stai acum sa despici firul in fel si chip pina peste un an sau cat mai e pina termini ca o iei razna. Asteapta sa fii in postura respectiva la momentul respectiv, cu datele tehnice respective. Ca sa va mutati trebuie sa platiti o chirie care este destul de mare. Acopera salariul lui chiria si toate cheltuielile pentru amandoi ? Eu ma indoiesc ca momentan se intampla treaba asta.
Sa zicem ca oricum tu vei dori sa iti iei un serviciu. Atunci astepti momentul respectiv. Unii si-au cautat un an, doi an serviciu dupa terminarea scolii si nu au gasit. Nu stii ce se poate intampla.
Analizeaza toate lucrurile la timpul lor si nu le lasa sa te copleseasca aiurea inainte.
Toate vor decurge de la sine.
Un om credincios stie un lucru: ca daca el va pazi poruncile, atunci nu va trebui sa se ingrijeasca de ziua de maine, caci are Dumnezeu grija de ea.
Credinta si apropierea de Dumnezeu, spovedania la un duhovnic si urmarea sfaturilor lui, te-ar ajuta foarte mult.
In momentul in care iti pui nadejdea in El, nu te mai temi de ziua de maine.

5. Sfatul meu este sa nu te muti cu un barbat atat timp cat nu aduci tu personal in casa un salariu.
Intr-un fel este tratata femeia care aduce bani in casa si intr-un fel femeia care nu aduce (din nefericire).

6. Tragand linie: problema ta este serviciul de dupa terminarea liceului.

In functie de acesta si de veniturile pe care ti le aduce el, vei lua hotararea daca te vei muta cu altcineva sau nu.
Mai e pana atunci. Stai linistita si nu te mai consuma inutil.

Este adevarat ca trebuie sa fii hotarata in viata. Dar hotararile se iau numai in momentele in care trebuie luate, cu toate datele problemei respective din acea data din viitor.
Grijile fata de aceasta problema de viitor provoaca stres, sunt in contradictie cu sfaturile date de Dumnezeu in Noul Testatment (fata de care e bine sa te apropii ca sa incepi sa gandesti foarte clar; te poate ajuta enorm) si pot produce depresie si anxietate.
Apropie-te de Dumnezeru, draga mea si de credinta adevarata. Acest lucru ii poate face fericiti pe ai tai si poate detensiona toate celelalte divergente de zi cu zi. Daca eu nu as fi fost ajutata enorm cand am facut astfel, nu ti-as fi dat acest sfat.

Dumnezeu sa va aiba in paza si sa aduca pacea si buna intelegere intre tine, prietenul tau si familia ta !
Iar daca vrei sa lupti, fa Paraclisul Maicii Domnului si roaga-te ca Maica Domnului sa inmoaie inima alor tai fata de prietenul tau si acesta sa fie acceptat de familie ca viitor ginere.
Acolo unde puterile noastre sunt limitate, acolo poate Dumnezeu care ti-a dat un semn ca vrea sa te intorci cu fata spre El.

eu miam inceput viata sexuala la 14 ani iar el avea 19..tot 5 ani diferenta dar asta nu este un obstacol, si nu inseamna ca si-a butut joc de mine sincer am fost impreuna 2 ani jumatate si ne-am despartit pt ca intradevar mi-am dat eu seama ca nu este ceea ce vroiam si el mi-a acceptat decizia poate pt ca eram mica vedeam lucrurile intr-un fel iar crescand mi-am dat seama ca este gresit ceea ce fac pt ca nu-l mai iubeam sau poate nu l-am iubit niciodata poate doar pt ca era mai matur decat ceilalti ma atras nu stiu sincer ce sa spun..iti recomand filmul 'notebook' cred ca te vei regasi in el 70%poate chiar mai mult azi l-am vazut si eu cu prietenul meu din prezent(suntem impreuna de 2 ani si sincer nici nu mai stiu cum era cu fostul cum il tineam in brate cum ne distram nu mai stiu nimic) este o poveste foarte emotionanta si frumoasa poate te va ajuta sa iei o decizie..in general parintii incearca sa-si repare prin copii greselile lor din tinerete, sa alegi pe cineva mai bun ca tatal tau, sa aiba bani, destept, sa nu te mariti de tanara 'copii vad in parinti trecutul, iar parintii vad in copii viitorul'

Am revenit acum, dupa o lunga perioada de timp... Am zis sa las lucrurile astea o perioada, sa vad cum evolueaza totul. Raspund acum Domnului doctor. Prin "zmei" nu ma refeream atunci si nici acum la parintii mei. As fi de-a dreptul foarte copilaroasa sa spun imbecilitatea ca ai mei nu-mi vor binele. Prin "zmei" intelegeam si inteleg si acum, toate greutatile pe care ar trebui sa le infrunt, daca as alege sa plec de-acasa, sa iau viata in maini de-acum! Da, aveti dreptate si m-am gandit si eu mult timp, chiar i-am si reprosat lui"Fat-Frumos" cum de ma poate lua acum la el? si daca ma poate lua, atunci cum explica raspunsul lui?
In prezent, el este in italia. La scurt timp dupa conflictul cu ai mei, dupa o perioada de cateva saptamani in care din "nenorocit" si "mincinos" si toaaaaaate cuvintele josnice existente, nu l-am scos, a zis k pleaca in Italia, la parintii lui, sa munceasca, sa stranga bani... pentru noi... Pe sora lui o cunosc de mai mult timp. vorbeam pe net. Am cunoscut-o si pe mama lui, care intre timp a aflat totul... Si car ea incercat sa ma linisteasca... Nu cred k pot sa spun ca am luat o decizie... Imi este teama, desi aparent nu am motive... Am fost asigurata de parintii lui ca totul e in regula cu el, ca avem sprijinul lor. Am vorbit despre tentativa mea de a pleca de acasa si am decis k cel mai intelept si "sanatos" pentru amandoi este sa termin liceul, sa dau bacul, iar apoi, pentru ca ai mei nu au cum sa-mi plateasca facultatea, sa plec in Italia si sa muncesc acolo un an, impreuna cu "Fat-Frumos", pentru a strange bani. el se va intoarce la sfarsitul lui septemrbie, acum si va pleca iarasi vara viitoare... Nu pot sa spun k nu pare totul roz si frumos... Parintii lui sunt oameni cumsecade, iar mama lui, desi e mama de baiat, nu este "soacra" tipic "scorpie". Poate si pentru ca a crescut o fata... Povestea lui de viata e mai complicata, a fost oarecum abandonat de parinti si lasat in grija bunicilor, aici in tara, pe cand parintii au luat-o pe sora lui cu ei in Italia... De-aici poate caracterul lui mai...ciudat... Nu pot sa spun k am incredere in el. Am trait o trauma care ma bantuie acum, iar cand imi amintesc toata perioada prin care am trecut, e imposibil sa nu plang... Cu parintii mei nici nu stiu ce sa zic ca simt... Tatal meu, este de-a dtreptul un motiv de sila, din pacate, pentru ca dupa saptamani intregi in care din "curva" si alte apelative nu ma scotea, vine acum si ma ia in brate, beat de altfel..., incercand sa glumeasca cu mine, sa fie cald si toate cele... Cum as putea sa reactionez? mama mea... La fel de stresanta. Numai faptul k muncesc cu ea in bucatarie, zilnic, o multumeste, asa, in mica masura.
M-am gandit nopti intregi... si inca ma gandesc. Pentru ca anii trec, eu voi termina liceul, iar la sfarsit... va veni intrebarea lui: "Vii cu mine, sau nu?" iar eu... eu inca nu stiu ce sa cred... Am vorbit cu un prieten apropiat mie, care e mai mare decat noi doi, a trecut prin ceva asemanator, el imi zice sa nu ma gandesc acum, pentru ca e prea devreme... Insa, dupa cum il cunosc eu, numai daca ii zic eu "Adio!" el o sa se desparta de mine... iar eu "Adio!" n-am curaj sa-i spun... Pentru ca stiu k as cadea prea rau... Am mai incercat sentimentul de a-l parasi si nu am rezistat. Ma gandesc la cele mai groaznice lucruri... Si daca chiar isi bate joc? O sa am nevoie de acte... Ce curaj sa am sa le las pe mana lui? O sa plec in Italia... Pe cine sa cunosc acolo? Oare e ok? Visam amandoi la copii si nunta, la toate chestiile astea, dar eu nici macar nu stiu daca o sa plec cu el in Italia. Apoi stau si ma gandesc. Si totusi, de ce imi fac griji? A rezistat pentru noi cand eu eram iadul stranit impotriva lui, cand aruncam venin si ura... A plecat sa munceasca pe santier, pentru noi... Nu stiu, am vorbit cu mama lui, cu sora lui. Oare e doar o teama nefondata? Incerc sa aman momentul deciziei cat pot sa mult si cand imi apare in gand, ma sperii si incerc sa-l alung cat de repede pot... Stiu k nu as avea o viata in lux, dar stiu k ar putea sa-mi dea siguranta necesara unei vieti linistite si fericite... Pare un plan rezonabil. Are cunostinte care ne pot ajuta, atunci candne vom intoarce in tara sa fac facultatea. I-am expus temerile mele in legatura cu plecarea mea in Italia... A fost dezamagit, dar a inteles si mi-a zis "incearca sa te hotarasti, totusi, pana atunci, pentru ca sunt ani din viata noastra, munca depusa si mult efort si sacrificu, ca la sfarsit sa spui...nu. Ti se pare ok?" Are dreptate. Stiu ca am depasit cu mult conditia mea de simpla adolescenta prin povestea asta si nu sunt tocmai mandra de faptul asta... Dar habar nu am ce sa fac... Sunt intre ciocan si nicovala si oricat as incerca sa ma gandesc la parintii mei, imi spun "fiecare zi, aici, e o pacoste!" si asa e! Nemultumiti dintotdeauna, chiar si acum, dupa atata timp imi reproseaza aceasta greseala, iar mama imi da impresia ca vrea neaparat sa ma vada ca regret, pentru ca nu e zi sa nu-mi aminteasca de el si sa-mi zica "De, o sa vedem noi si ai sa vezi k ai gresit si ai sa regreti amarnic!!!!" pe un ton gen amenintare... Da, e mama, dar uneori nu o inteleg... Zi de zi, zi de zi... vi se pare normal? Asteapta parca sa-mi spuna "vezi? am avut dreptate!" A observat si sora mea asta si reactia ei a fost una de dezgust... Mi-e greu... O parte din mine imi spune "nu cred k a fost bine k s-a ajuns aici, poate ar trebui sa te opresti", pe cand alta imi spune "da, ai gresit, important e sa stii de-acum ce sa faci si sa mergi mai departe"..
Ma scuzati ca am scris atat... Credeti-ma, as mai fi scris inca pe-atat... Detaliile cred k sunt cele mai importante cand incerci sa intelegi situatia cuiva...

Adaug... Am fost inteleasa gresit cand am adus in discutie acel cantec! Muzica este o pasiune a mea, precum arta in general, pictura, poezia si toate! Astfel ca gasesc in muzica un refugiu! Daca o melodie imi aduce pace si liniste, atunci alta poate sa-mi starneasca ura si sentimentul de razbunare! Da, este si autosugestie, insa melodiile chiar reprezinta ceea ce simt! Iar versul "Ca si intr-o lume de basm, trebuie sa-i infrunt pe zmei" nu reprezinta faptul ca sunt visatoare sau inca o fire copilaroasa! Nu! Imi place sa analizez metafore si sa inteleg din ele ce consider ca ma reprezinta! Iar lumea de basm, nu e doar o copilarie a mea, ci poate reprezinta fericirea pe care nu multi o au in viata lor! Ca nu cred ca in ziua de azi exista prea multi oameni multumiti cu viata lor! Iar zmeii! Pai zmeii, asa cum am spus, reprezinta obstacolele, greutatile si impedimentele pe care trebuie sa le depasim pentru a ajunge sa avem o viata de care sa fim multumiti! Este un artist calculat si intelept, care are melodii pline de inteles si esenta! Si poate ca unora o sa li se para putin ciudat, dar canta si despre religie si despre esenta ei, care nu cred ca sta in icoane si matanii facute in zadar, daca sufletul e plin de pacat! Esenta e alta si fiecare este liber sa o vada asa cum vrea el si asa cum crede ca este potrivit pentru el! Multumesc, chiar voiam sa explic. Pentru ca am fost inteleasa gresit, si catalogata ca fiind copilaroasa. Nu pot aici, in cateva cuvinte sa descriu persoana mea, iar nici dumneavoastra, toti cei ce m-ati ajutat si mi-ati dat un sfat, nu puteti sa patrundeti, din pacate, in caracterul cuiva doar din povestea pe care el o spune...

@ Ioana Daniela96

Munca in strainatate este deosebit de grea, de dura si plina de umilinte.
De cele mai multe ori romanii sunt tratati ca sclavi.
Nu cred ca vi se potriveste si cred ca v-ar da peste cap mai ales ca va vad o fire sensibila, visatoare si care a dezvoltat deja un fel de anxietate pe aceasta tema (nu puteti sa va opriti sa va ganditi ce faceti daca... ce faceti cand... etc).
Cred ca mai adecvat pt sanatatea dv. este sa va terminati liceul si sa intrati aici la o facultate la stat, fara taxa. Facultate pe care sa o faceti la zi sau la seral, daca vreti sa va angajati.

Doamnei Clara.

Da, sunt de-acord cu dumneavoastra, munca, in general, este foarte grea... Ca aici, sau ca acolo, noi oricum inviata traim ca sa muncim. Ne supara sau nu, banul conduce si am face orice pentru el. Cu liceul terminat aici, profil pedagogic, este adevarat, nu conduc o firma de succes acolo, dar pot si dadaca sau ceva de genul. Nu a zis nimeni ca o sa fie usor, dar nu o sa lucrez singura, iar in plus, e vorba de un an. Atat am sa stau acolo, ca sa-mi strang bani de facultate si apoi ma voi intoarce in tara sa fac facultatea. Este adevarat, aveti dreptate. Insa nu e totul atat de negru pe cat pare. Cu siguranta o sa-mi fie greu sa ma acomodez acolo, dar am persoane in jur, care cred k ma vor ajuta. Iar in fond, cat timp sa stau pe capul alor mei, cand ei abia se descurca cu cheltuielile? Nu ma sperie gandul de a lucra. Intotdeauna am fost o persoana care oriunde s-a dus, a facut tot posibilul sa ajute in jurul ei... Sunt obisnuita cu munca dura, muncesc in fiecare an cu parintii mei la tara, cot la cot cu tatal meu. Nu asta e problema, oriunde as fi, am sa muncesc... Va multumesc!

Ioana Daniela96, m-a impresionat povestea ta...vreau sa-ti spun ca atunci cand esti indragostit poti sa iei decizii gresite iar greselile tineretii se platesc.daca pleci in Italia gresesti..nu trebuie sa pleci sa muncesti acolo ca sa strangi bani de facultate, cunosc fete care stau cu chirie platesc 2ooron pe camera muncesc si merg la facultate.nu intrerupe scoala nici un an, sa ai continuitate altfel vei amana mereu...zici ca faci pe dadaca dar gandeste-te cine isi va lasa copilul pe mana ta, ca nu ai experienta si strainii in general sunt suspiciosi...poti face curatenie in cel mai fericit caz iar ceea ce castigi n-o sa fie suficient sa-ti acoperi cheltuielile dar sa mai pui deoparte..daca nu gasesti de munca atunci stai acasa, faci curat, mancare pt ceilalti ca trebuie sa faci si tu ceva nu? bine o sa fie pt el ca e cu familia lui iar tu ai sa te simti a nimanui si sa vezi ce dor o sa-ti fie si de mama si de tatal care bea...nu tu il tragi in mizerie...e exact invers.Trebuie sa spui este bine nu o sa fie...sa vezi fapte nu vorbe.nu trebuie sa pleci tu sa te sacrifici pt ca nu poate el sa se descurce aici.sunt atatia tineri care reusesc.mie mi se pare ca profita de faptul ca nu te intelegi cu ai tai.daca ar fi asa nebun dupa tine n-ar fi raspuns ca te ia dar nu acum, spunea da din toti rarunchii pt ai asigura pe parintii tai ca te iubeste..sper sa te gandesti si sa faci ce trebuie pt ca ce vrei nu e bine

Buna Ioana Daniela96, am avut si eu o poveste similara cu a ta. eu iti iti spun din propia experienta, la momentul acela pe mama o vedeam cel mai mare dusman al meu, tatal meu bea, ajunsese sa ma numesca, , curva, , .eram s o familie foarte instarita, tatal meu o functie foarte buna la locul de munca si mama casnica.ne ocupam si cu munca la tara, am crescut acolo.dupa care ai mei au cumparat un apartament la oras ca eu si fratele meu sa putem sta acolo si sa mergem la scoli mult mai bune decat cele pe care le aveam la tara... in fine. m-am indragostit, , nebuneste, , de un tip care era mai mare decat mine, era singura persona care ma intelegea, erau certuri scandaluri mereu in familia mea, a durat 2 ani de zile relatia, in in aceti ani randamentul meu scolar era foarte scazut, parintii mei isi puneau semne de intrebare de ce, ? pana au aflat de mica mea poveste cu tipul respectiv, si de atunci a inceput asa zisul chin pt mine ma duce mama la scoala ma lua si tot asa o perioada de cateva luni.nu aveam telefon mi-l luasera.cand plecam de acasa eram cu gandul numai la intoarcere pt ca stiam ca tatal meu termina serviciul si o sa fie acasa si o sa incepa din nou certuri si vorbe grele. refuzam sa comunic il vedeam dor pe el il aveam doar pe prietenulmeu in cap eram satul de certuri nu mai suportam, paritntii mei ne iubeau foarte mult extraordinar de mult pe mine si pe fratele meu, care el era un exemplu, mereu spuneau ca el este baiat si nu le face atate probleme ca mine. pana intro zi cand m-am hotarat sa fug de acasa si asa am facut am plecat la verisoarele mele in alta tara eram minora imi stransesem niste banutii vorbisem cu o colega care facea tatal ei curse afara si a rusit sa m a treaca la vama in fine... am terminat relatia cu tipul respectiv in momentul cand am ajuns la verisoarele mele el era in italia era deja distant si a spus ca toata problema il depaseste, 2 luni parintii mei nu au stiut nimic de mine, vrisoarele mele ma tineau la o prietena. ma rugam de ele sa nu le spuna, doar ca pastrau legatura cu ai mei ca sa vada ce stiu de mine. ii sunam cu numar privat si tatal meu specific(cand nu bea era cel mai minuntat om) stia ca sunt eu stateam in telefon si nu ziceam nimic doar plngeam si el plangea si imi spunea, , vino acasa fata lu tati vino ca eu mor daca nu te vad acasa, , de multe ori era si mama langa el, o persona foarte sensibila.si pe data de 4 octombrie iam sunat sa vb cu ei. erau cu fratele meu si cu bunicii au dat pe difuzor si eu vorbeam si toti plangeau si ma implorau sa ma duc acasa ca nu imi vor face nimic imi era teama sa ma intorc la ei dupa cat le gresisem.m-am intors nu mi-au facut nimic nu mi-au zis nimic atunci, mi-au cerut explicatii de ce am facut toate astea eu nu m-am gandit cata suferinta le provoc dupa cat au muncit si sau sacrificat pt noi.le-am spus ca nu mai suporatm certurile din familie, faptul ca tata bea si venea si facea scandal, si doar prietenul meu ma intelegea.au trecut toate astea m-am intors la scoala aveam note foarte bune, m-am inplicat in toate proiectele posibile care ereu la scoala si iam facut sa fie mandrii de mine, tata s-a schimbat oare cum, mama nu era cel mai mare dusman al meu, ei erau cei care imi doreu tot binele din lume, ma iubeau neconditionat.relatia noastra s-a schimbat am comunicat foarte mult si-au recunoscut si ei greselile si eu gresala mea.mi-am facut un prieten de care au stiut si ei un om cu adevarat minunat.am terminat liceul si am luat decizia sa nu dau mai departe ca sa plec in strainatate sa imi fac niste banii sa ma intretin singura, am discutat cu ei nu asta era dorinta lor pentru mine, dar au fost de acord cu decizia mea.am stat doi ani singura in strainatate si am lucrat la un hotel unde lucrez si momentan, dupa care a venit si prietenul meu si locuim de un an amandoi aici, initial am vrut sa strang banii sa ma intretin la facultate si uite asa au trecut ani si tot in strainate sunt si este ffffffffff greu eram invatata cu munca, dar nu-i ca acasa. acum am o relatie foarte buna cu parintii mei ii iubesc din tot sufletul mi-as da viata pt ei, ma inteleg f bine cu prietenul am o familie foarte fericita.dar niciodata nu am sa imi iert gresala ca am plecat din Romania ca sa imi strang banii pt facultate, puteam sa stau sa o fac, ma descurcam si in tara cu ajutorul alor mei cu un job. dar niciodat nu-i prea tarziu. eu tot ce pot sa iti spun este ca sa nu iti judeci parintii niciodata ei sunt singurle persoane din lume care iti doresc binele. incerca sa comunici cu ei nu numai in privinta ta, cu ceia ce te doare pe tine. vezi ce ii doare si pe ei de ce au ajuns sa aiba problemele acestea... poate din dorinta de a va oferi un viitor mai bun si nevand posibilitatea da a o face au ajuns sa fie asa... nu pleca, daca esti dispusa sa lupti vei lupta si in Romania ca sa poti face facultatea, el daca te iubeste ar trebui sa fie deacord cu decizia ta, cand este iubire adevarata distanta nu va conta, la mine nu a contat ne-a unit mai mult.gandestete forte bine, nu la decizi pripite mai tarziu mentalitea ti se va schimba si poate vei regreta ca nu ai ramas... totul depinde numai de tine. mult noroc